Cultura coacăzului

În flora spontană cresc cinci varietăți de coacăz: Ribes rubrum (coacăzul roșu), Ribes vulgare (obișnuit), R. petreum (de stâncă), R. nigrum (negru), R. americanum (negru american). Comune pentru Europa sunt primele patru, iar în cultură sunt răspândite varietățile cu fructe roșii (roz), negre și albe. Acestea sunt utilizate în gastronomie, fiind consumate proaspete, conservate (gem, dulceață, marmeladă) ori sub formă de sucuri/ siropuri. Au, de asemenea, utilizare în industria farmaceutică și în cea cosmetică. Ca medicament se utilizează sub formă de infuzie de fructe ori frunze, tinctură, sirop sau unguent (uz extern).

Fructele de coacăz au conținut caloric redus, fiind bogate în carbohidrați, proteine, fibre, acid folic, niacină, acid pantotenic, piridoxina, riboflavina, tiamina, vitamine (A, C, B1, B2, B3 și B6), acizi organici, pectine, ulei gras, substante flavonoide, sodiu, potasiu, calciu, cupru, magneziu, fier, mangan, fosfor, zinc. Coacăzul roșu are o serie de proprietăți care transformă fructul într-un adevărat medi­cament, sucul fiind utilizat în afecțiuni precum hepatita cronică, congestie hepatică, ciroză hepatică, dischinezie biliară și migrenele asociate acesteia, tranzit intestinal încetinit, obezitate, gastrită. De la coacăzul negru, de altfel ca și la cel roșu, în terapie se folosesc nu doar fructele, ci și mugurii, fruzele și tulpinile bogate în uleiuri esențiale și substanțe organice benefice organismului. Preparatele ajută la îmbunătățirea circulației cardio-vasculare și a digestiei, întăresc sistemul imunitar, tratează bolile renale, combat afecțiunile nervoase.

Descriere

Coacăzul roșu (Europa, nord-estul Asiei, cu logevitate de 10-15 ani) are rădăcini ramificate, subțiri și fibroase, tufe cu înălțimea de 0,80-1,20 m, potrivit de viguroase, frunze cu 3-5 lobi, inflorescențe de 6-20 de flori, fructe sferice sau alun­gite, de culoare roșie sau roz. Varietatea R. vulgare se deose­bește prin talie (1,2-1,5 m) și coloarea fructului (roșu sau alb). Coacăzul negru (Europa și Asia) prezintă rădăcini ramificate atât pe verticală, cât și în profunzime, tufe puternice, înalte de 1,5-2 m, frunze cu 3-5 lobi, inflorescențe mici, cu 5-10 flori, fructe seferice, negre. Longevitatea este ceva mai mare, unele soiuri rezistând în cultură 15-20 de ani.

Soiuri

În România, suprafața cultivată se ridică la 2.300 ha (circa 800 ha în cultură intercalată, iar diferența - în cultură pură). Zonele de favorabilitate sunt considerate dealurile din Muntenia și Moldova, precum și cele din centrul sau estul Transilvaniei. În cultură sunt prezente următoarele soiuri: coacăz roșu - Abundent, Rondom, Jonkheer van Tets, Detvan, Vierlander, Red Lake, Wilder, Heros, Loper Summer; coacăz cu fructul alb-Mărgăritar, Blanca, Alb de Versailles, Albe mari, Albe de Olanda, St. Gilles, Albe de Juterborger; coacăz negru-Tisel, Ruben, Tiben, Titania, Ceres, Ben Lomond, Perla neagră, Fertodi, Negre mari, Record, Amurg.

Alegerea și pregătirea terenului

Cultura coacăzului reușește bine în soluri fertile, permeabile, cu textură mijlocie, lutoasă, luto-nisipoasă, uneori chiar nisipoasă, cu pH de cel puțin 4,7. Pentru înființarea plantației, solul se pregătește la fel ca pentru oricare altă specie pomicolă, cu o scarificare la 50-70 cm, urmată de o arătură adâncă (28-35 cm), pe solurile mai grele sau o arătură la 28-30 cm, pe solurile ușoare. În prealabil se aplică o fertilizare cu gunoi de grajd (30-40 tone/ha) sau, în lipsa gunoiului, se administrează îngrășăminte chimice NPK 15-15-15 îmbogățite cu sulf, magneziu și calciu, în doze de 300-500 kg/ha. Atenție! Coacăzul este intolerant la ionii de clor, deci îngrășămintele cu potasiu nu trebuie să fie cele condiționate sub formă de săruri (cloruri). Dacă terenul nu este dezinfectat, se aplică un insecticid pentru combaterea viermilor albi, viermilor sârmă și a nematozilor. După arătură urmează lucrările obișnuite de mărunțire a solului, parcelare și pichetare.

Plantarea

Coacăzul se plantează la 2,5 -3 m între rânduri și 1-1,3 m între plante pe rând. Pentru o plantație întreținută manual, distanțele sunt mai mici, 1,5-2 m între rânduri și 1 m între plante pe rând. Plantarea poate avea loc toamna, când temperatura solului scade la 5-6 grade Celsius sau primăvara devreme, dar când scade pericolul apariției înghețurilor. Ca material săditor se folosesc butașii înrădăcinați, pentru plantațiile comerciale și marcotele sau material rezultat prin despărțirea tufelor, în fermele familiale. Butașii trebuie să prezinte ramuri de 30-40 cm, cu muguri viabili și evidențiați, sistem radicular bine dezvoltat, fără urme de brunificări, vătămări mecanice, arsuri, urme de ger ori boli sau dăunători. Înainte de plantat se fac fasonarea și mocirlirea. Gropile se execută mecanizat, pe suprafețe mari și manual, în gosodăriile populației. Dimensiunea acestora este de 40 cm diametru sau 30 cm pe toate laturile (lățime, adâncime, lungime). Se practică și plantarea pe rigole de 30 x 30 cm. La plantare, iar aici vorbim despre suprafețele mici, familale, acolo unde nu s-a fertilizat terenul, se aplică la fiecare butaș următoarele doze de îngrășământ: 4-5 kg mraniță, 10-15 g de azotat de amoniu, 30-35 g superfosfat și 15-20 g sulfat de potasiu. În tradiție se obișnuiește să se administreze doar gunoi de grajd bine fermentat. Pentru că sunt extrem de sensibile, îngrășămintele nu se aplică direct pe rădăcini. La coacăzul roșu, coletul trebuie să rămână la nivelul solului, iar la coacăzul negru, la 5 cm sub sol, pentru a favoriza apariția lăstarilor din mugurii bazali. Rădăcinile se vor plasa pe grămada de pământ fertil și reavăn formată la baza gropii, iar la acoperire, solul va fi tasat astfel încât să fie evitată apariția pungilor de aer. La sfârșitul operațiunii de plantare de udă fiecare plantă cu 5-8 litri de apă.

Lucrări de întreținere

În plantațiile comerciale, solul se întreține sub formă de ogor negru sau ogor erbicidat, cu erbicide aplicate din anul al doilea de cultură (Simazin 50, 6-8 kg/ha, Devrinol 50, 8 kg/ha și, în cursul perioadei de vegetație, Gramoxone, 3-4 l/ha). Acolo unde sunt suficiente precipitații, în primii ani se pot înființa între rânduri plantații intercalate de rădăcinoase, fasole, mazăre sau cartofi. În plantațiile din gospodărie, solul se menține în ogor negru sau se poate săpa doar în jurul plantei (1 m). Foarte importante sunt tăierile. La plantările de toamnă, în primul an se scurtează ramurile la 6-10 cm, respectiv, la 3-4 muguri de la punctul de inserție pe butaș. La plantările de primăvară, ramurile vor fi scurtate odată cu fasonarea rădăcinilor. În primii trei ani se efectuează tăieri astfel încât tufa definitivă, formată în anul IV, va avea 14-16 tulpini de vârste diferite.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 18-19-20