abonament lumea satului

update 22 Aug 2017

Maisadour Semences, serviciile la fel de importante ca genetica

  • Publicat în Agrotehnica

Maisadour Semences i-a invitat pe fermieri la evenimentul în câmp „Agro Forum”, unde specialiştii au prezentat portofoliul de produse şi inovaţiile pe care compania le pune la dispoziţia producătorilor agricoli, pentru o mai eficientă gestionare a culturilor. Evenimentul a avut loc la sediul Maisadour din localitatea Belciugatele, jud. Călăraşi. În loturile de aici au fost prezentate diferite culturi de porumb, floarea soarelui, amestecuri furajere, lucernă şi sorg. Astfel, în cadrul evenimentului au fost realizate mai multe ateliere de prezentare bazate atât pe informaţiile şi recomandările oferite de către reprezentanţii companiei producătoare de seminţe, cât şi pe soluţiile complementare aduse de către partenerii prezenți la eveniment, precum BASF, AISIR, Michelin, Grainbags sau APPR. Prin această prezentare Maisadour a dorit să pună în evidenţă câteva metode prin care se pot securiza producţiile culturilor.

Laboratoarele din câmp

În cadrul discuţiilor s-a accentuat ideea că nu doar genetica este importantă, ci şi serviciile ce o susţin. „În martie, specialiștii Maisadour au semănat aproape toată gama proprie de hibrizi – porumb, floarea soarelui, sorg, lucernă și culturile verzi. Astăzi am prezentat o parte dintre hibrizii pe care se vor concentra și serviciile noastre. Din martie și până acum, după cum se vede și pe câmpurile din jur, s-a semănat, s-a fertilizat, iar acum au fost prezentate produsele puse la dispoziție de Maisadour. Ce pot să vă mai spun este că anul acesta ne focusăm mai mult pe partea de servicii. În primul rând este vorba de Nutri Plus, care se dedică zootehniștilor. Aici avem și un mic laborator prin care facem o probă de siloz în care sunt arătate valorile caracteristice ale silozului pentru îmbunătățirea acestuia pe viitor. Tot aici a fost prezentat și atelierul de lucernă, dar și de floarea-soarelui. În cadrul altui atelier, experții Maisadour au făcut un profil de sol în care au fost prezentate printre altele, viața microbiană din sol, compactajul. Apoi am prezentat serviciul Agro Plus, unde specialiștii noștri se concentrează pe analiza de sol dar și pe planul de fertilizare“, ne-a declarat Anca Grădinaru, reprezentant Maisadour. Și nu în ultimul rând, reprezentanţii Maisadour au deschis porţile în faţa fermierilor pentru a le arăta îndeaproape ce înseamnă munca de cercetare într-o companie ce trebuie să ţină pasul în permanenţă cu inovaţiile din piaţă. În România, Maisadour are 56.000 de microparcele unde se face selecţionarea şi experimentarea pentru porumb, floarea soarelui şi rapiţă. Astfel, sunt testaţi 4.000 de hibrizi de porumb, iar la floarea-soarelui sunt testaţi 5.600 de hibrizi pentru producţie. Toţi aceşti hibrizi sunt toleranţi la boli.

MAS 24 c - Porumbul boabe timpuriu

Talia plantei: medie – înaltă. Inserția știuletelui: medie. Tip bob: sticlos – dentat. Număr de rânduri: 16-18. Număr de boabe/rând: 24-28. MMB: 330-350 g. Suma temperaturilor de înflorire 880°C. Maturitate boabe (32% H2O): 1.700°C.

Bogdan Panțuru

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 12