abonament lumea satului

update 20 Oct 2017

Și irigațiile se personalizează

  • Publicat în Agrotehnica

Irigațiile reprezintă una dintre cele mai studiate moduri de creștere a producțiilor din agricultură. Deși primele lucrări de irigații datează de acum mai bine de 5.000 de ani, așa după cum dovedesc cercetările arheologice, nici astăzi nu s-a spus încă ultimul cuvânt în domeniu. Ba dimpotrivă, aș spune, având în vedere că, de la an la an apar noi utilaje, noi sisteme, noi metode. Și, până la urmă, este absolut firesc, căci și plantele și modul lor de cultivare sunt într-o continuă transformare.

Reducerea consumurilor, factor al creșterii câștigurilor

Agricultura este o activitate economică, iar scopul oricărei activități economice este acela de a obține un profit. Cu cât mai mare, cu atât mai bine. Una dintre căile de mărire a câștigurilor este reducerea cheltuielilor. Un loc unde cheltuielile pot fi reduse este sistemul de irigații. Și, de fapt, eficientizarea cheltuielilor cu irigațiile reprezintă doar un aspect. În multe zone ale Planetei – și în unele zone din țara noastră – eficientizarea sistemelor de irigații nu este impusă neapărat de considerente economice, ci de constrângerile impuse de rezervele de apă limitate. Din astfel de rațiuni au apărut sisteme de irigații precum cele cu picătura, capodoperă a inginerilor chinezi și israelieni.

Dar aceste sisteme sunt considerate a fi oarecum depășite. De-acum există microaspersia, picurarea direcționată și altele. Principalul scop este acela de a reduce cantitatea de apă folosită. Au fost necesari mulți ani de cercetare, deși poate părea amuzant, pentru a se descoperi că un procent de peste 80% din apa folosită în sistemele clasice de irigații este risipită, de fapt. Risipită pentru că fie se infiltrează în sol, în adâncime, și nu mai apucă să fie folosită de planta căreia îi este destinată, fie se evaporă în atmosferă. De aceea au fost create sistemele inteligente, care să distribuie cantitatea optimă de apă, astfel încât ea să fie folosită într-o proporție cât mai mare de plantele cărora le este destinată. În același timp s-a urmărit eliminarea unor disfuncționalități pe care sistemele de irigații clasice le produc: formarea unei cruste la suprafața solului, care împiedică dezvoltarea plantei și favorizarea dezvoltării buruienilor.

Specializarea? Irigații!

Pentru a se putea ajunge la astfel de performanțe, au apărut firmele care reunesc specialiști în sistemele de irigații. Principala noutate pe care o aduc este aceea că reușesc să creeze sisteme individualizate de irigații, adaptate fiecărui tip de cultură, fiecărei ferme și fiecărei sole în parte. Metoda de distribuire a apei este adaptată în funcție de cultură și de scopul urmărit.

Spre exemplu, benzile de picurare, de diverse diametre, cu picurători încorporați, se pot utiliza pentru a asigura apa necesară plantelor atât în câmp, cât și în spații diferite. În funcție de destinație, de cantitatea de apă necesară, de amplasare, de cultură și de densitatea ei, specialiștii vor indica tipul de bandă de picurare recomandată, precum și distanța dintre picurători. Ideal este ca fiecare picurător să se afle lângă o sămânță, respectiv la rădăcina unei plante. Astfel, apa este livrată exact acolo unde este nevoie. De asemenea, benzile se pot amplasa suprateran sau subteran. În cazul din urmă, pierderile prin evaporare sunt reduse semnificativ. Una dintre problemele frecvent apărute la utilizarea benzilor de picurare este că presiunea e mai mare spre capătul unde banda este cuplată și scade pe măsură ce ne îndepărtăm. Tehnologiile moderne au reușit să înlăture această disfuncționalitate, asigurând un debit egal la fiecare picurătoare. Totodată, a fost rezolvată și problema înfundării picurătoarelor.

Aspersie, microaspersie, ceață...

De multe ori, când culturile se apropie de maturitate, iar temperaturile cresc, este necesară aspersarea. În acest scop gama de aspersoare existentă permite multiple sisteme de udare. Raza pe care este distribuită apa poate ajunge până la 25 de metri, cu o uniformitate absolută. Debitul de apă poate fi reglat, în funcție de necesități, de capacitatea pompelor și de o mulțime de alți factori. Pentru culturile înalte, precum porumbul, au fost create aspersoare fără vibrații, care pot fi montate pe tije înalte de până la trei metri.

Microaspersia este un sistem de irigat cu picături fine, gândit pentru a fi eficient și economic atât în sere și solarii, cât și în livezi sau ferme de melci. Asigură o uniformitate foarte bună a irigării. În cele mai multe cazuri se preferă funcționarea în regim automatizat. Microaspersoarele sunt rezistente la șocuri mecanice, precum și la acțiunea îngrășămintelor sau a diferitelor tratamente aplicabile în același timp cu apa. Microaspersoarele sunt rotative sau fixe, cu picurători de diferite dimensiuni.

Microaspersia este folosită în special pentru irigarea culturilor de ceapă verde, salată, spanac, în solarii, având avantajul că asigură o cantitate uniformă de apă în întreg solarul.

Tot pentru zilele foarte călduroase au fost gândite și sistemele de ceață. Acestea, întâlnite în ultimii ani și în orașe, pulverizează picături foarte fine de apă, cu scopul de a scădea temperatura sau de a mări umiditatea. Se folosesc mai ales în solarii și în spații protejate.

Automatizare și individualizare

Un sistem modern de irigații mai presupune și funcționarea automatizată, fără a mai fi necesară pornirea, oprirea, controlul. Pornirea sistemului se poate face fie programat, la anumite ore sau intervale, fie în momentul când umiditatea din sol scade sub un anumit nivel. În acest scop, senzorii de umiditate, implantați la anumite adâncimi, transmit semnalul de pornire a instalației către calculatorul ce comandă sistemul. Este posibilă chiar pornirea numai a anumitor părți ale sistemului, doar în zonele unde este nevoie. În restul porțiunilor de cultură, stropirea nu este activată.

Odată cu apa, în cultură pot fi răspândite și substanțe fertilizante sau diverse tratamente. Dispozitive speciale asigură dozarea corectă a amestecului de substanțe în apa de irigații.

Un exemplu de astfel de sistem de irigații personalizat și adaptat culturii am văzut la Vizejdia, în județul Timiș. Pe o suprafață de două hectare, cultivate cu varză și conopidă, se asigură o aspersie fină. Pentru transportul apei s-a optat pentru un sistem modular, cu conducte principale cu mufare rapidă. Coloanele de aspersie sunt fabricate din polietilenă. Distanța de montaj a aspersoarelor s-a făcut pe schema de 12 metri între linii și zece între aspersoare. „Debitul pe un microaspersor este de cca 600 litri/oră“, a explicat reprezentantul firmei care a realizat sistemul. Costurile necesare realizării sistemului se ridică la aproximativ 7 – 8.000 lei, fără TVA.

Când este vorba despre o cultură de varză ca cea despre care povesteam în numărul trecut că aduce un profit net de minimum 17.000 RON/cultură, cine poate spune că nu merită?

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 34-35