Morile de apă de la Rudăria, un obiectiv turistic unic în sud-estul Europei

Cu o istorie veche și un prezent frumos mai ales după ce au intrat în Patrimoniul Mondial Unesco, morile de apă din localitatea Eftimie Murgu (fostă Rudăria) reprezintă un obiectiv turistic unic la noi în țară, dar și în sud-estul Europei. Situat pe Valea Almăjului, complexul mulinologic cuprinde astăzi 22 de mori cu ciutură, adică cu roată orizontală și cupe radicale, pe care rândașii le folosesc și le întrețin.

Pe râu la vale…

Rudărica este râul pe care, începând din anul 1770, au început să se construiască astfel de mori. În 1772 existau 8, iar din 1874 și până în 1910 au fost construite în total 51 de mori, însă inundațiile au distrus 28 dintre ele. În tot acest timp, țăranii din localitate au măcinat porumbul în aceste mori de lemn. Așa cum multe lucruri s-au schimbat în rău după 1989 în toată țara, așa și pe valea Rudăriei. Complexul a fost lăsat în paragină, iar ceea ce se prețuise atât de mult, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, era în pericol să devină doar o pagină dintr-o carte de istorie. Însă, la începutul anilor 2000, specialiștii de la Muzeul Astra din Sibiu au accesat fonduri europene și au recondiționat morile, iar de atunci tot mai mulți turiști vizitează zona.

Am ajuns în Banatul Montan la începutul lunii iulie, însă nu am avut parte de o zi caniculară, ci de una ploioasă, care parcă știrbea din frumusețea peisajului. Odată ieșiți de pe drumul național, șoseaua care ducea spre morile de apă mai că te îndemna să faci cale întoarsă. Am ajuns la ieșirea din sat, acolo unde presupuneam că ar fi amplasate morile, însă am aflat că de fapt și în sat există astfel de construcții, dar am trecut pe lângă ele, pentru că nu exista niciun indicator care să ne îndrume spre ele. La marginea șoselei, lângă Moara Firiz, un domn ne-a anunțat că putem să mergem pe lângă râu, să vedem morile și la întoarcere vom intra să vedem cum funcționează mecanismul.

Mi-au atras atenția în mod deosebit Moara cu Tunel și Îndărătnica dintre Râuri, a cărei roată funcționează invers acelor de ceasornic. Despre prima se spune că, în urmă cu mult timp, pe vremea prinților și prințeselor, cineva a încuiat din greșeală în tunelul de la moara cu același nume niște capre și oi. După câteva zile cineva, trecând pe acolo, a auzit zbierăte de animale dinspre tunel. A mers să vadă ce se întâmplă. Când au ieșit de acolo, omul a băgat de seamă că animalele erau adăpate și sătule și de atunci s-ar zice că toată noaptea din tunel se aud cântece și strigăte de bucurie, dar nimeni nu a avut curajul să meargă după miezul nopții în acest loc fermecat, dar în același timp și înfricoșător.

Despre cea de a doua moară localnicii păstrează o poveste interesantă pe care o transmit neîncetat prin viu grai. Se spune că aici poți da timpul înapoi, ajutat de roata morii, însă nimeni nu știe când a început să fie spusă povestea celor doi tineri care s-au îndrăgostit. Fata venise la moară să macine grâul, băiatul cobora cu căruţa cu lemne. A fost dragoste la prima vedere, dar părinții lor nu i-au lăsat să se căsătorească deoarece fata era prea săracă pentru averea băiatului. Peste timp, bătrâni fiind, s-au reîntâlnit la moară. Au stat la povești și au plâns după tinerețea pierdută și iubirea neîmplinită. În noaptea aceea, spune legenda, pe râu a coborât Zâna Cea Bună care i-a întrebat de ce oftează și dacă vor să le îndeplinească o dorință. Bătrânii au spus că, dacă ar putea, ar da timpul înapoi, să fie din nou tineri, dar de data asta împreună. Se zice că Zâna a coborât pe firul apei, iar luna s-a ascuns după un versant, chiar în dreptul morii. Și, brusc, roata a început să macine în sens invers acelor de ceasornic. Bătrânii s-au uitat, mirați, iar dimineața, când s-au privit la prima lumină a zorilor, erau din nou tineri. Sătenii spun că, și acum, la Moara Îndărătnică dintre râuri poţi întineri numai dacă te duci acolo cu iubita sau iubitul, dacă ceea ce vă leagă e dragoste curată și dacă în noaptea aceea e lună plină şi ai norocul ca pe firul apei să coboare Zâna Cea Bună. Două istorioare frumoase și pline de optimism, care mențin vie tradiția zonei și la care bătrânii țin în mod deosebit.

Arhitectură și funcționalitate

De la Moara cu Tunel m-am întors la Moara Friz, acolo unde un grup de elevi deja urmăreau cum se obține mălaiul. Morile au la bază o arhitectură vernaculară tradițională, asemănătoare sistemului, cu roată orizontală și ax vertical. „Fiecare moară are 15-20 de asociați, ei macină conform unui tabel, dar dacă e nevoie de vreo reparație, tot ei contribuie cu bani sau muncă fizică. Fiecare macină pentru el, nu poate fi vorba să existe o persoană care să facă munca pentru toți și să primească ceva în schimb. Ne pare rău că nu este tot timpul cineva la o moară, însă la grupuri mari vine cineva să explice cum funcționează. Vrem să găsim o soluție la nivelul primăriei astfel încât măcar una să fie deschisă în fiecare zi, pentru că este păcat ca oamenii care vin de departe să plece dezamăgiți că nu văd cum funcționează“, a declarat Mihai Otiman, agentul agricol al Primăriei Eftimie Murgu.

La moară, copiii din grup erau fascinați de prin­cipiul de funcționare, gazda chiar îndemnându-i să guste mălaiul și să observe diferența față de cel grișat pe care îl consumă în mod normal acasă. Unii spuneau chiar că vor lua ca suvenir o plasă cu mălai. O altă întâmplare interesantă a fost atunci când unul dintre săteni, văzând o fetiță din grupul cu care am mers și care abia începea să vorbească, i-a sfătuit pe părinți să o ducă în spatele morii, acolo pe unde curge apa, pentru a respecta un obicei din zonă. Adică, ridicată deasupra apei, fetei i-a fost făcută urarea să aibă graiul așa de rapid cum curge apa și funcționează moara. Un alt obicei de când e lumea și care se menține an după an, făcând deliciul turiștilor.

Concluzia după ce am vizitat acest colț de țară? Morile de apă de la Rudăria trebuie neapărat vizitate, pentru că spun o poveste, mențin tradiția țăranilor și oferă mălai cu gust unic. Ar fi și câteva regrete: lipsa promovării și a drumurilor accesibile din comună, însă cu toate acestea vă îndemn să vizitați Banatul Montan pentru că veți găsi locuri, persoane și peisaje unice pe care le veți ține minte toată viața.

GALERIE FOTO

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2017 – pag. 52-53