reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Dec 2019

SCDCPN Dăbuleni se luptă nu doar cu natura, ci și cu ignoranța statului

Se spune că Dumnezeu dă provocări și îi pune la încercare doar pe cei puternici, care pot duce greul. În sudul Olteniei, mai exact în partea de sud-est a județului Dolj, acolo unde solul nisipos nu oferă prea multe perspective locuitorilor și unde vânturile puternice seamănă sărăcie, se află orașul Dăbuleni sau „Sahara Olteniei“. Așa i-ar fi rămas numele acestei zone dacă în urmă cu peste 50 de ani nu s-ar fi studiat acolo profilul solurilor nisipoase și nu s-ar fi găsit tehnologii inovative de a face totuși agricultură. Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni (SCDCPN), devenită un model unic de combatere a secetei și deșertificării, se luptă și azi pentru supraviețuire. Cea care în 2006 a preluat unitatea, dr. ing. Aurelia Diaconu, recunoaște că, în lipsa finanțării de la Stat și doar din surse proprii, stațiunea se menține pe linia de plutire, dar nu excelează.

– Doamna Aurelia Diaconu, când ați preluat stațiunea?

– Am preluat în 2006 un dezastru, cu foarte multe datorii. Norocul nostru a fost că, la un moment dat, în 2010 unitățile de cercetare au fost scutite de datorii și de atunci nu am mai făcut altele. Acesta este al șaptelea an fără datorii. În felul acesta putem fi eligibili la accesarea diferitelor proiecte.

– Probabil că unele proiecte ar fi și unice, având în vedere că vă ocupați de singura zonă din România bântuită de deșertificare.

– Așa este. Suntem singura unitate de cercetare privind cultura plantelor pe nisipuri din România, solurile nisipoase sunt mai speciale, au o textură diferită, particularități diferite, ceea ce înseamnă că și tehnologia plantelor de aici este diferită de tehnologia care se aplică pe solurile zonale de tip cernoziom. Este mult mai greu, aici trebuie să combatem seceta și deșertificarea, mai nou. De aceea s-a înființat stațiunea de cercetare și sistemul Sadova-Corabia, pentru că este un model de combatere a deflației eoliene și a secetei. La noi solurile acestea nisipoase sunt foarte ușor antrenate de vânt. În lunile martie, aprilie, când se seamănă culturile de primăvară, vântul antrenează particulele de nisip și distruge frunzele sau dezgolește pur și simplu semințele.

– E o luptă continuă cu natura, cum țineți în frâu aceste fenomene?

– După tehnologiile de cultivare agrosilvică a acestor zone, s-a defrișat masivul de păduri din zonă și s-au înființat perdele de protecție pe circa 2.000 km. Aceste perdele s-au înființat la 288 m pe solurile nisipoase cele mai expuse, iar pe solurile mai ușoare, dar de tip cernoziom, cu un conținut mai mic de humus, până la 3%, s-au înființat la 500 m. Apoi am venit în completare cu perdele din plante, adică între cei 300 m, unde vin perdelele de salcâm, venim din 50 în 50 m cu o bandă de 4 m de secară. Aceasta crește și în primăvară, când are deja 50 cm protejează suplimentar. Perdelele de salcâm protejează de 10 ori înălțimea lor. Regimul pluviometric care se realizează la noi nu este suficient pentru nicio specie și trebuie să intervenim cu irigare. De aceea s-a înființat sistemul Sadova-Corabia care deservea circa 80.000 ha. De ce? Pentru că s-a dovedit că în această zonă sunt soluri sărace, nisipoase, ușoare, nu rețin apa, dar zona, prin climatul ei, este extraordinară pentru horticultură, legume, pomi fructiferi (cais, piersic, cireș, vișin) și viță-de-vie. Să nu uităm că era singura specie pe care o cultivau în zonă țăranii la începuturi, după o tehnologie de ei descoperită, prin șanțuri. Adică se băga vița-de-vie la câțiva metri adâncime și apoi se tot îngropa până ajungea la nivelul solului, ca ea să fie cât mai aproape de pânza freatică. Odată cu stațiunea, înființată în 1959, s-au făcut plantații moderne, intensive, dar în condiții de irigare. Sistemul de irigare a funcționat și această zonă a fost una înfloritoare în anii 1975-1990. Sistemul de irigare există, a fost și reabilitată prima treaptă care reprezintă circa 30-40.000 ha, dar după intrarea în UE s-a scos subvenția de la apă. În costul apei energia reprezintă foarte mult, circa 80%, așa s-au reorganizat fostele sisteme de irigații în ANIF, dar nici cultivatorii nu au înțeles că această rețea este un bun al lor și că trebuie să o apere și s-au creat disfuncționalități. Înainte de 1990 era comasat totul, erau suprafețe mari, era asociația, IAS-ul, CAP-ul, stațiunea, care aveau toate suprafețe mari. După 1990 s-a reconstituit dreptul de proprietate, au venit proprietarii de drept care au revendicat diferite bucăți de teren și a început declinul.

– Cu ce suprafață ați rămas?

– Suprafața stațiunii a rămas aceeași pentru că noi, SCDCPN, ne-am unit cu Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Cartofului din Mârșani care aparținea de Brașov și s-a format acest centru de cercetare. Cu ocazia reorganizării eu am participat la concurs și am venit pe postul de director. Azi avem 3.000 ha, dar pe aceste soluri nisipoase nu pot face performanță în condiții de neirigat. Cultivăm și rezultatele sunt întâmplătoare. Putem iriga din surse proprii o suprafață mică (50-70 ha), unde avem câmpurile experimentale pe care nu îmi permit să le las la întâmplare. Fără irigații, totul este la voia Domnului, investim, dar nu știm ce vom obține, iar finanțare de la Bugetul de Stat nu avem de ani buni.

– Și cum rezistați, din ce?

– Cu producere de sămânță, cu eforturi extraor­dinare, adică chibzuim bine fiecare bănuț, aplicăm o tehnologie pe care ne-o permitem, fără să ne hazardăm să cheltuim foarte mult, pentru că suntem într-o zonă de risc. Chiar dacă aplic toți factorii de mediu în optim, dacă un factor important cum este apa nu este asigurat, totul poate fi pierdut. De curând am preluat și baza genetică de la Ișalnița, o stațiune legumicolă aflată în desființare (acolo nu mai există decât directorul și paza), dar care avea soiuri bune de legume, care ar fi fost păcat să se piardă. ASAS a spus că cine este mai aproape de ei să îi preia, însă pentru noi este o investiție, pentru că trebuie plătite taxe pentru aceste soiuri, înregistrate, menținute la Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS).

Dintre obiectivele activității de cercetare – dezvoltare ale stațiunii enumerăm: elaborarea tehnologiilor de cultivare la grâu, secară, porumb, sorg, soia, fasoliţă, arahide, floarea-soarelui, lucernă, lavandă, cimbru de cultură, isop, ipcărige, fenicul, crăiţe, gălbenele etc. Iar în ceea ce privește legumicultura, menționăm alegerea sortimentului de specii pentru tomatele în solarii şi câmp, ardei, vinete, morcov, castraveţi, varză, ceapă, pepeni verzi şi pepeni galbeni. O altă prioritate este fundamentarea și proiectarea tehnologiei de cultivare la cartoful dulce în condițiile solurilor nisipoase din România. Tot de la Dăbuleni puteți obține tehnologia de înfiinţare a plantaţiilor pomicole şi tehnologiile de exploatare şi întreţinere pentru speciile piersic, cais, cireş, vişin, prun, măr, păr, arbuşti fructiferi şi căpşun.

– Ce vă menține totuși pe linia de plutire?

– Optimismul, în primul rând. Am o mare doză de optimism în activitatea mea, deși uneori și eu mai clachez. Proiecte sunt, însă trebuie să ai cofinanțare. Am putea accesa unele proiecte, să ne dotăm cu o cramă, pentru cele 12 ha de vie, înființate prin programul de reconversie și care sunt pe rod. La APIA se dau fonduri pentru modernizare crame, dar ca să modernizez o cramă am nevoie de 1 mil. euro și trebuie să contribui cu 50%, ori este mult pentru mine. Îmi analizez posibilitățile, nu mă hazardez să intru în datorii. Am amenajat totuși acele bazine cu apă din care irig și am energie prin panouri fotovoltaice, am mai făcut unele lucruri și prin toate proiectele am căutat să ne dotăm. Una dintre preocupările noastre este aceea de a ține sub observație reacția plantelor la aceste condiții de mediu. Am creat soiuri potrivite pe specii, avem un laborator de fiziologia plantelor, unul de agrochimie și determinare a calității produselor. Toate acestea ne ajută pentru ca tehnologia pe care o recomandăm să fie de așa natură încât să nu pericliteze sănătatea oamenilor și noi în laboratoarele noastre facem determinările necesare și tematica aceasta este dusă de la sol până la producție. Plus reacția plantelor pentru a alege cele mai potrivite specii și, în cadrul speciei, cele mai potrivite soiuri.

– Ce soiuri și semințe oferiți fermierilor?

– Avem semințe de pepeni din cele trei soiuri pe care le producem – Dulce de Dăbuleni, De Dăbuleni, Oltenia, 3 soiuri de arahide (Viviana, Viorica și Dăbuleni), care oferă producții și de 3.000 kg/ha, două soiuri de fasoliță (Aura 26 și Ofelia), o specie cu conținut de 25-26% proteină, iubitoare de căldură și mai puțin pretențioasă la apă decât soia. La capitolul legume, avem ardeiul lung, ardeiul gras, tomate, praz, ridichi, fasole de grădină, iar mai nou avem cartoful dulce. Aici vorbim de un soi obținut dintr-o colaborare cu Coreea de Sud, care realizează producții mari și care este o soluție excelentă pentru solurile nisipoase. În țara de origine această legumă este foarte bine exploatată. Din cartofii dulci se fac sucuri, cips-uri, piureuri, salate, coloranți. Colaborarea noastră demarată în 2013 cu 70 kg de cartof dulce începe să prindă contur. Am tot înmulțit sămânța, iar acum mergem deja pe 5 soiuri. Unul dintre soiuri, cel cu pulpă portocalie, produce și 50 t/ha. Suntem în al patru­lea an în care cultivăm cartof dulce, am organizat întâlniri cu fermierii și există interes. Cineva din Suceava îmi spunea că după primul an de producție nu a aruncat nimic de la ei, iar vecinii au văzut și vor să cultive și ei. Acești cartofi pot veni foarte bine în completarea culturilor pe care le au în asolament. Cei interesați pot accesa site-ul stațiunii și, pe baza comenzilor le putem furniza sămânța de care au nevoie prin curier.

Cartoful Împăratului

Iată o rețetă apetisantă care îmbină atât de bine aromele, încât își merită pe deplin denumirea de poveste. Dacă vorbind despre cartofi dulci imaginația a dat frâu liber papilelor gustative, gândiți-vă că ați putea găti o gustare extrem de atractivă, ușor de pregătit, dar mai ales deosebit de sănătoasă.

Alegeți pentru fiecare porție câte doi cartofi potriviți, spălați-i și puneți-i în cuptorul preîncălzit la foc mediu. Când au început să se rumenească îi puteți lua și pune în farfurie, umpluți și ornați cu ce vă place. Ca sugestie, puteți folosi pentru umplutură porumb, roșii cherry, germeni de ceapă, vlăstari, ridiche, rucola, brânză Mozzarella chiar și bacon. Asezonați cu sare și piper, după gust. Însoțiți totul cu o salată verde sau alte frunze proaspete, rucola sau spanac.

Patricia Alexandra Pop

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 14-16