abonament lumea satului

update 20 Sep 2017

Gutuiul (Cydonia oblonga)

De peste 4.000 de ani se spune că s-ar cultiva gutuiul (Cydonia oblonga) în lume, fiind una dintre speciile cele mai vechi aflate în cultură, apreciată la greci și romani atât pentru consumul fructului în stare proaspătă, cât și prelucrat. Importanța sa a scăzut însă cu timpul, pe măsură ce au apărut și s-au extins alte specii pomicole, precum mărul și părul. Și acum, ca și altădată, fructul de gutui este apreciat pentru parfum, gust, perioada lungă de păstrare și pentru conținutul ridicat de zaharuri, acizi, tanoide, substanțe proteice, pectine, lipide, săruri de potasiu, calciu, magneziu, fier, vitaminele C, B1, B2, B6, E, PP, provitamina A etc.

Gutuiul provine din insula Creta, de undeva de lângă orașul Cydon, de unde și denumirea genului, Cydonia. Alte surse localizează originea în Caucaz. În prezent, este răspândit în Europa, China, Japonia, Asia Centrală, Asia Mică, nordul și sudul Africii, America de Nord și Australia. Dintre toate țările cultivatoare, cele mai mari producții se obțin în Italia. În România, gutuiul ocupă aproximativ 2% din totalul suprafeței pomicole, fiind cultivat de regulă izolat, în livezile de lângă casă. Suprafețele mari înființate în fostele CAP și IAS au fost distruse. E drept, după 1991 a intervenit și un atac sever de foc bacterian, care a decimat mai multe plantații neîngrijite. Astăzi, gutuiul este cultivat cu precădere în județele Ilfov, Vaslui, Teleorman, Dolj, Olt, Iași, Tulcea, Prahova, Constanța și Vrancea. Recolta abia asigură o parte din consumul intern, deci nici vorbă de export! În cultură sunt prezente soiurile Moldovenești, Bereczki, Aromate, De Huși, De Moșna, Mălăiețe, Aurii, cele mai multe fiind create la Pepiniera Sârca.

Plantare și tăierile de rodire

flori de gutui

Gutuiul valorifică foarte bine terenurile cu exces temporar de umiditate sau cu apa freatică la suprafață. Acesta crește de obicei sub formă de tufă cu mai multe tulpini, ajungând la 3-4,5 m înălțime. Coroana este deasă și, în general, neregulată. În perioada de tinerețe crește viguros, dar după intrarea pe rod viteza de dezvoltare se reduce foarte mult. Gutuiul face primele fructe din anul al II-lea de la plantare, dar producția substanțială apare începând cu anul al IV-lea. În general, un exemplar trăiește 45-50 de ani. Plantarea se face toamna, după venirea brumelor și căderea frunzelor sau primăvara cât mai devreme, dar nu mai târziu de prima decadă a lunii aprilie. Distanța de plantare este de 3,5-4 m între rânduri și de 2,5-3 m între plante pe rând. În sistemul clasic, distanțele sunt de 5 x 4 m, iar în sistem intensiv de 4 x 2 m. Lucrările de întreținere sunt cele obișnuite la fiecare specie pomicolă: prelucrarea solului, distrugerea buruienilor, tratamentele împotriva bolilor și dăunătorilor (mumificarea fructelor, pătarea brună a fructelor, focul bacterian, viermele fructelor, păduchele din San José, afidele și păianjenii). Cea mai importantă intervenție este însă formarea coroanei și tăierile de producție. Tradițional, gutuiul se conduce sub formă de vas ameliorat sau tufă cu 3-4 tulpini, piramida mixtă și palmeta liber aplatizată. La pomii tineri, ramurile roditoare se scurtează la o treime din lungime, pentru a stimula creșterea mugurilor de bază și realizarea unor măciulii viguroase. Măciuliile sunt ramuri scurte de 8-12 cm, mai groase spre vârful care are 2-3 muguri mixti, din care rezultă lăstari purtători de flori și care devin, în anul următor, noi măciulii.

Spre vârf, două măciulii prinse sub formă de furcă se numesc coarne de melc. Pe măciulii se formează an de an noi măciulii, rezultând astfel un semischelet productiv, care trebuie păstrat 3-5 ani, după care se regenerează.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 6, 16-31 martie 2017 – pag. 32