reclama youtube lumeasatuluitv
update 26 Mar 2019

Rolul și importanța aerului în viața plantelor

  • Publicat în Agrotehnica

În perioada de toamnă-iarnă-primăvară apare fenomenul de băltire a apei provenite din ploi sau din topirea zăpezii. Acesta se întâlnește în special pe terenurile grele, argiloase, compactate, în care infiltrarea apei se face cu mare greutate. Băltirea mai poate avea loc la desprimăvărare, când se topește zăpada și nu se poate infiltra în solul care a fost puternic înghețat. Culturile care se găsesc sub stratul de apă mai mult de 48 ore, de regulă, sunt compromise din lipsă de aer. Tot așa se poate întâmpla iarna, când deasupra stratului de zăpadă s-a format o pojghiță de gheață care nu permite accesul aerului.

Aerul are rol important atât deasupra cât și în interiorul solului, cu mențiunea că aerul din interior este diferit, în ceea ce privește compoziția, de aerul atmosferic de deasupra solului, astfel:

                     În atmosferă    În stratul superior al solului

Oxigenul                    21%      10-20%

Azotul                       78%      78,5-80%

Dioxidul de carbon    0,03%    0,2-3,5%

Se mai găsesc urme de amoniac și vapori de apă.

Rolul oxigenului apare de la germinația seminței și în tot cursul vieții plantelor. Prin procesul de respirație în plante pătrunde oxigenul care realizează oxidarea hidraților de carbon din care rezultă energia necesară creșterii și dezvoltării plantelor.

În solul corect aerisit se dezvoltă microorganismele aerobe care descompun materia organică și rezultă substanțele nutritive pentru plante. Într-un teren afânat și aerisit sistemul radicular se dezvoltă mai bine, asigurând explorarea unui volum mai mare de sol din care își procură apa și substanțele nutritive, iar fenomenul de secetă este mai puțin resimțit.

Prezența oxigenului este benefică pentru bacteriile fixatoare de azot și simbiotice. Când proporția oxigenului în aerul din sol scade sub 5% activitatea rădăcinilor încetează.

Azotul din aer este un gaz inert și deasupra unui hectar de teren se găsesc 300.000 t de azot care nu poate fi folosit de plante decât după intervenția microorganismelor care îl transformă în săruri de azot.

De asemenea, bacteriile simbiotice (Rhizobium) fixează zilnic 10 cm3 azot/m2 sol, asigurând ca după cultura de mazăre să se găsească în sol 60 kg/ha de azot, iar după lucernă 280 kg/ha de azot.

Amoniacul (NH3) există în aer în cantităţi reduse. El este oxidat de bacteriile nitrificatoare şi transformat în nitraţi.

Dioxidul de carbon (CO2) este folosit în procesul de fotosinteză. Apa din sol încărcată cu CO2 are putere de solubilizare mai mare.

Vaporii de apă existenţi în aerul din sol pot condensa şi formează „roua interioară“ care poate constitui o sursă secundară de aprovizionare cu apă.

Din cele de mai sus rezultă importanţa afânării solului pentru accesul aerului.

Cel mai indicat este ca 1/3 din porii solului să fie ocupaţi cu aer şi 2/3 cu apă. La capacitatea de câmp pentru apă a solului, capacitatea de aer este:

  • 30-40% pe solul nisipos, când mineralizarea humusului este 2,5-3% anual;
  • 10-25% pe solul lutos, când mineralizarea humusului este 1,3-1,8% anual;
  • 5-15% pe solul argilos, când mineralizarea humusului este 0,8-1,3% anual.

Regimul aerohidric optim al solului se realizează atunci când densitatea aparentă (Da) este 1,1-1,4 g/cm3.

Porozitatea optimă de aeraţie a solului are următoarele valori:

  • porozitatea totală: 48-60%, din care:

– porozitate capilară 30-36%;

– porozitate de aeraţie 18-24%.

  • se consideră porozitate deficitară când are valori de 6-10%, moderată – 11-22% şi bună cu valori între 23-30%.

Aerul favorizează regimul termic al solului deoarece are conductibilitate termică scăzută. Primenirea aerului se realizează prin difuziune, prin variaţiile de temperatură, prin schimbarea presiunii atmosferice, prin vânt, cu apa de ploaie, prin galeriile realizate de râme, de cârtiţe.

Măsurile de dirijare a regimului de aer din sol sunt:

– menţinerea solului într-o stare optimă de afânare;

– distrugerea crustei ori de câte ori se formează;

– eliminarea excesului de apă prin şanţuri de scurgere, drenaj;

– aplicarea îngrăşămintelor organice care îmbunătăţesc însuşirile solului;

– irigaţia intermitentă – apa elimină aerul încărcat cu CO2 din sol şi după infiltrarea apei pătrunde aer oxigenat;

– asolamente cu sole înierbate care asigură îmbunătăţirea structurii solului şi deci reglarea regimului de aer;

– efectuarea praşilelor chiar dacă lipsesc buruienile;

– pe suprafeţele prea afânate se execută tăvălugirea;

– când se formează pojghiţă de gheaţă deasupra stratului de zăpadă se trece cu grape uşoare sau cu turme de oi.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 24

Articole recente - Lumea Satului