reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Sep 2019

Cultura dovleacului de plăcintă

  • Publicat în Agrotehnica

În satul Burduca, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, cultura dovleacului de plăcintă ocupă loc de cinste în topul culturilor vegetale. Ca să vorbim despre cerințele acestei plante, ne-am oprit la Ion Mihalache, fermier cu experiență de o viață în creșterea animalelor și în sectorul vegetal. Anul acesta, ca și în anii anteriori, a cultivat 1,33 hectare cu dovleci pentru plăcintă. Deși producția va fi mai mică decât anul trecut, când au fost mai multe ploi, fermierul estimează totuși o producție de aproximativ 30 de tone. Este posibil însă ca jumătate din această producție să nu fie conformă cu cerințele pieței, iar dovlecii mai mici ca dimensiune să fie folosiți ca hrană pentru animale.

Dovleacul pentru plăcintă, spune fermierul din Burduca, necesită îngrijire și întreținere la fel ca orice altă cultură. Pregătirea pentru însămânțare începe din toamnă, imediat după recoltare, atunci când terenul trebuie foarte bine curățat de vegetație. Se face apoi arătura de toamnă când se poate încorpora și gunoi de grajd. Dl Mihalache spune că este recomandat ca însămânțarea să se facă la începutul lunii aprilie, după ce solul ajunge la o temperatură de 7-8 grade. Pentru că dovleacul are nevoie de un sol bogat în elemente nutritive și care să fie tot timpul bine drenat, ca și la arătura de toamnă se poate repeta procedeul de fertilizare cu complexe care stimulează creșterea și dezvoltarea plantei. Cel puțin pentru cultura sa, Ion Mihalache spune că este necesară folosirea acestor complexe întrucât nu poate acoperi toată suprafața cu gunoi de grajd. Semințele de dovleac se plantează la adâncimi de 2-3 cm și se pun câte 5-6 semințe într-un mușuroi. Distanța între mușuroaie trebuie să fie de aproximativ 90 cm – 1 m, iar cea dintre rânduri de aproximativ 1,5-2 m.

Este important să se facă lucrări de întreținere și îngrijire, dar și tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor. Dovleacul poate fi afectat de mană (pete pe toată suprafața dovleacului), antracnoza (apar pete maro pe suprafața dovlecilor și a frunzelor care se sfâșie), făinarea (pe frunzele dovleacului apare un praf de miceliu). Principalii dăunători ai dovleacului sunt păianjenul roșu comun, păduchele verde sau tripsul tutunului. Recoltarea dovlecilor se face de regulă la sfârșitul lunii septembrie, înainte de căderea primei brume. Este important ca la recoltare dovlecii să fie bine copți. Fermierul din Burduca spune că o confirmare a faptului că dovleacul a ajuns la maturitate este culoarea galben-crem și faptul că unghia nu intră în coaja lui. Greutatea medie a unui dovleac de plăcintă este de 2-3 kg. Ion Mihalache spune că producția obținută pe terenul său nu pleacă niciodată din câmp direct spre piață. Dovlecii sunt aduși acasă unde are spații de depozitare, sunt spălați și puși în plase. Abia apoi pleacă spre piață, unde se vând chiar și până după Sărbători. Prețurile de valorificare direct de la producător sunt de 30-40 de bani, în vreme ce în marile magazine kilogramul se vinde cu 1,50-2 lei.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 20, 16-31 octombrie 2016 – pag. 26