reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Nov 2019

Rolul rotației culturilor în creșterea producției agricole

  • Publicat în Agrotehnica

Fiecare plantă agricolă are propriu regim de hrană, de creștere și dezvoltare. Menținerea unei culturi pe același teren mai mulți ani duce la diminuarea continuă a nivelului producției.

Aceasta impune o rotație dirijată a culturilor agricole deoarece:

• Au consumuri diferite de substanțe nutritive: cerealele consumă mai mult azot și fosfor, leguminoasele consumă mai multe fosfor și calciu, floarea-soarelui și sfecla-de-zahăr consumă mai mult potasiu. Raportul N:P:K la diferitele culturi este: la porumb 2,8:1:2; la grâu 2,5:1:2,3; la floarea-soarelui 1,5:1:8,8; la sfecla-de-zahăr 2,8:1:3 etc.

• Au consumuri diferite de apă pe parcursul perioadei de vegetație. Exemplu: fasolea 4.000 m3/ha, porumbul 5.100 m3/ha, sfecla-de-zahăr 7.100 m3/ha. Recunoscute ca cele mai mari consumatoare de apă sunt porumbul, floarea-soarelui, sfecla-de-zahăr și lucerna.

pg14 figura1

• Au sistemul radicular dezvoltat la diferite adâncimi în sol, de unde își extrag substanțele nutritive și apa (fig. 1). Cerealele păioase au rădăcina fasciculată răspândită mai mult în stratul superior al solului. Porumbul își întinde rădăcina până la 2,4 m, explorând un volum mare de sol. Leguminoasele au rădăcini pivotante care pătrund mai adânc în sol (lucerna până la 10 m), de unde aduc la suprafață calciu și fosfor atât de necesare pentru refacerea structurii solului și pentru nutriția plantelor.

• După recoltare rămân cantități diferite de materie organică în sol și pe sol din care se obțin substanțele nutritive și humusul. Astfel, cerealele păioase (rădăcini + miriște) 1,5-2 t/ha, mazărea 1,5-2 t/ha, porumbul (cu tulpini) 4-6,5 t/ha, sfecla (colete + frunze) 5-6 t/ha, lucerna 10 t/ha.

• La unele culturi sistemul radicular are însușirea de a solubiliza substanțele minerale greu solubile din sol. Așa sunt ovăzul și secara, precum și culturile leguminoase.

pag14 Lan de porumb

• Fiecare cultură este invadată de anumite specii de buruieni care în cazul monoculturii se înmulțesc foarte repede. La grâu, în monocultură s-au găsit 525 de buruieni/m2, după porumb – 183 de buruieni/m2, iar în rotația de 3 ani 67 de buruieni/m2. La porumb, în monocultură – 163 de buruieni/m2, după grâu – 88 de buruieni, iar în rotația de 3 ani 45 de buruieni/m2. De regulă, culturile de secară și rapiță lasă terenul curat de buruieni. La fel, culturile prășitoare bine întreținute asigură terenuri curate.

• Culturi sau grupe de culturi au boli și dăunători specifici. Porumbul și grâul au cel puțin 10 boli comune. Tanymecus atacă porumbul, floarea-soarelui și sfecla-de-zahăr. Cercosporioza la sfecla-de-zahăr a înregistrat atac de 1,7-3,4 ori mai mare în monocultură.

• Lucrarea solului diferă la diferitele culturi. Dacă ne referim la lucrarea de bază a solului, cerealele păioase se pot însămânța într-un teren lucrat superficial cu grapa cu discuri sau în arătură la 15-18 cm, pe când cartoful și sfecla-de-zahăr pretind arătură la 28-30 cm.

pag14 sfecla zahar

• Erbicidarea este specifică fiecărei culturi deoarece și buruienile care trebuie combătute sunt diferite. Unele erbicide au un anumit grad de remanență și chiar persistență, care pot deveni fitotoxice pentru alte culturi.

• Îngrășămintele aplicate diferă atât ca doză cât și ca sortiment în funcție de cultura fertilizată, așa cum am văzut mai sus. O parte din efectul lor poate fi folosit de plantele postmergătoare.

• Diferitele culturi au acțiune diferită asupra însușirilor solului. Plantele prășitoare, prin diferitele lucrări asupra solului, contribuie la distrugerea structurii solului, pe când culturile perene (graminee + leguminoase) asigură o bună structurare a solului.

pag14 Lan de grau

Astfel, greutatea volumetrică în rotația grâu-porumb a fost 1,41 g/cm3, pe când după trifoi 1,25 g/cm3. Porozitatea totală a solului a fost 44,67% în rotația grâu-porumb și 50,65% după trifoi, iar porozitatea de aerație 12,67, respectiv 18,34%. Stabilitatea hidrică a structurii a fost 33,7% în monocultura de porumb și 46,2% după lucernă.

Din cele de mai sus rezultă paleta largă de deosebiri între diferitele culturi.

Practicarea monoculturii determină epuizarea diferitelor straturi de sol, de apă și elemente nutritive și înmulțirea anumitor specii de buruieni, boli și dăunători.

Folosind rotația culturilor se schimbă mediul natural de înmulțire a acestora și prin alternarea măsurilor agrotehnice se împiedică dezvoltarea nestânjenită a agenților dăunători. În acest fel se pot obține producții superioare la toate culturile.

La Institutul Fundulea, socotind 100% producția de porumb obținută în monocultură, a fost 108% în rotația grâu-porumb și 132% în rotația de 3 ani, iar producția de grâu socotită 100% în rotația porumb-grâu a fost 145% după soia și 219% după lucernă.

Prin urmare, există o multitudine de motive care ne determină să renunțăm la monocultură și să practicăm o rotație cât mai judicioasă a culturilor agricole.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 14-16