Leguminoase uitate

Năutul și bobul sunt plante leguminoase care s-au cultivat cândva și-n România, dar numai pe suprafețe mici, în anumite zone și-n gospodăriile populației. De exemplu, năutul are legătură cu Dobrogea, Moldova și Banat, bobul – cu Bucovina și Oltenia. Dar ambele legume au revenit în preferințele culinare ale românilor. Ca urmare, au fost reintroduse în grădinile de legume, dar au făcut și fac subiectul unor teme de cercetare pentru obținerea unor soiuri pretabile climei de la noi.

Năutul (Cicer arietinum)

Ca să localizăm bine această plantă, este leguminoasa folosită deunăzi vreme ca substituent pentru cafea, iar astăzi, cea din care se obține humusul, preparat culinar din ce în ce mai solicitat și consumat la noi, mai ales în hrana vegetarienilor. Și nu numai.

Răspândire. Năutul este originar din Asia Mică. În Europa a fost introdus la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar astăzi se cultivă în Spania, Italia, Bulgaria. Planta are însă cea mai mare răspândire, de ordinul milioanelor de hectare, în Asia Centrală, Africa și India. În România a fost adusă în timpul ocupației turce, cu precădere în zona Dobrogei.

Descriere. Planta se aseamănă cu mazărea. Are tulpina erectă, ramificată, înaltă de 30-70 cm, frunza imparipenată, cu 10-16 foliole, floare mică, de culoare albă, galbenă, roz sau albastră, păstaia scurtă și umflată, ovală sau rombică, galben-deschis ori violet deschis, cu 1-3 semințe. Semințele sunt neregulat-sferice spre colțuroase, de 6-12 mm, albe, galbene, roz, roșcate, brune sau negre. După forma și culoarea seminței se disting mai multe varietăți, denumite popular „cap de berbec“ (negre, colțuroase), „cap de bufniță“ (rotunde, roz-gălbui), „mazăre cu cioc“ (globuloase, galbene), la care se mai adăugă exemplarele din Asia Centrală, cu semințe galbene-rotunjite și roz-colțuroase. Perioada de vegetație a plantei este de 75-130 de zile.

Utilizare. Năutul este bogat în proteine (24%), complexul de vitamine B, săruri minerale, hidrați de carbon și grăsimi, având o valoare nutritivă și alimentară apropiată de carne. De la năut se consumă păstăile tinere, preparate ca supe sau mâncăruri, boabele prăjite și măcinate (înlocuitor de cafea), boabele fierte și măcinate (făină), folosite pentru chifteluțe, sarmale, pilafuri și, în amestec cu susanul și alte condimente, se obține cea mai populară mâncare din Balcani și Orientul Apropiat, humusul.

Repere generale. În România există câteva populații locale de năut (galben, galben-cafeniu, brun-roșcat, galben de Moldova, năutul de Lovrin), dar cele mai răspândite sunt soiurile Cicero și Gulnar. Planta prezintă o foarte mare rezistență față de secetă; creșterea se oprește la temperaturi caniculare și va fi reluată după prima ploaie. Semințele germinează la 3-4°C și răsar în 10 zile, dacă temperatura solului este de 6-8°C. Preferă solurile cu textură mijlocie, luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, bogate în calciu. Pe sărături ori terenuri acide e bine să nu încercați cultura. Condiții prielnice se găsesc în Dobrogea, Podișul Bârladului și Banat. Se seamănă primăvara devreme, într-un sol arat și mărunțit, singurul îngrășământ folosit fiind gunoiul de grajd (cultură ecologică). Lucrările de îngrijire sunt cele obișnuite (afânarea solului, distrugerea buruienilor). Producția la hectar (deși la noi nu poate fi vorba despre așa ceva) este de 1.500 kg, dar recordul s-a înregistrat în China, cu 4.300 kg/ha.

Bobul (Vicia faba)

Origine și răspândire. Bobul este originar din Asia. Cele mai mari cultivatoare de pe glob sunt China, Egipt, Australia și Etiopia. În Europa suprafața s-a redus consistent, planta fiind prezentă pe suprafețe mici în Turcia, Grecia, Bulgaria, Franța, Spania, Germania, Olanda și Anglia. În România bobul este prezent în unele grădini din Bucovina, Maramureș și Oltenia.

Descriere și utilizare. Este o plantă agățătoare, cu vrejul care poate atinge și 1-1.6 m, de la care se consumă păstaia crudă, bobul verde, bobul uscat sau matur la prepararea supelor, ciorbelor, mâncărurilor, sosurilor, piureurilor, salatelor. Din făina de bob amestecată cu grâu se obține o pâine fără calorii, iar frunzele foarte tinere pot fi, de asemenea, consumate în stare crudă sau în salate, supe. Florile, recoltate în iunie-iulie, tulpina și frunzele sunt utilizate și în scopuri terapeutice. Sămânța, mai mare decât bobul de fasole, este cilindric-turtită, galben-brună până la neagră, având o putere germinativă care se păstrează 4-6 ani. Păstaia pubescentă, în interiorul căreia se găsesc 3-5 semințe, se aseamănă cu cea a varietății de fasole verde, iar la maturitate se colorează în brun-negru.

Cerințe față de climă și sol. Este o leguminoasă care are capacitatea de a fixa azotul în sol. Crește pe aproape toate tipurile de soluri, dar e bine să se evite extremele, zonele prea umede sau prea uscate. Preferă un pH cuprins între 6-7,5 și este prudent ca planta să nu revină pe aceeași suprafață timp de trei ani. Temperatura minimă suportată este de 5°C, iar maxima – de 32°C. Pragul de îngheț este de minus 4°C. Manifestă cerințe ridicate față de apă. La o secetă prelungită, planta trebuie irigată.

Tehnologie de cultură. Se cultivă primăvara devreme, într-un pat germinativ bine pregătit. Adâncimea de încorporare a seminței este de 5-6 cm. În gospodăriile populației, semănatul se face în cuiburi, 2-3 semințe/cuib, la distanțe de 30-40 cm. În varianta mecanică, distanța între rânduri este de 70 cm și între plante pe rând, de 7-10 cm. În cazul în care soiul folosit are semințe de mari dimensiuni, se recurge doar la semănat manual. Norma de sămânță la hectar este de 120-150 kg, pentru varietatea minor și de 200-250 kg/ha, pentru varietatea cu talie mare.

Ca lucrări de îngrijire se aplică prășitul, fertilizarea, udarea (dacă este cazul). Ca particularitate, la soiurile cu creștere nedeterminată, planta trebuie cârnită pentru a grăbi coacerea păstăilor. O atenție deosebită se acordă măsurilor fitosanitare, bobul fiind vulnerabil la rugină, putrezirea plăntuțelor, mană, pătare, iar dintre dăunători, la păduchele negru și gărgăriță. Pentru consumul în stare crudă, păstăile se recoltează ca la fasole, atunci când bobul este în faza de lapte-ceară. Pentru boaba verde, recoltarea începe când trei pătrimi din păstaie s-au maturizat. În fine, boaba uscată se adună când păstaia se usucă. Recoltarea se face manual în cazul păstăilor și boabelor proaspete și mecanizat, la boaba matură. Producția este de 12-15 tone/ha la păstaia verde, 25 tone/ha – boaba verde și de 5-6 tone/ha – boaba uscată.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 26-27