reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Ecoricinus. Prima asociație națională a cultivatorilor de ricin

  • Publicat în Agrotehnica

Anul trecut întâlneam un fermier din Cluj, Ioan Conț, care experimenta de câțiva ani cultivarea ricinului. Concluzia discuției de atunci a fost că această plantă merită atenție, pentru că uleiul obținut din semințele sale are peste 700 de întrebuințări, în consecință există posibilitatea valorificării lui pe mai multe nișe. În România nu există însă unități de procesare a semințelor de ricin, iar cultivatorii sunt pe cont propriu în ceea ce privește valorificarea producției. Până acum, dl Conț a trecut pe lista sa de priorități înființarea unei asociații a cultivatorilor de ricin și mai apoi construirea unei fabrici pentru obținerea uleiului de ricin. Asociația există deja, însă fabrica de procesare este încă la nivel de teorie.

Primul an va fi unul de testare

Ioan Conț a testat în ultimii 4-5 ani cultivarea ricinului, a reușit să creeze un soi nou și s-a convins în tot acest răstimp de rentabilitatea unei astfel de culturi. Mărturisește că, fiind totuși vorba despre o plantă aflată la periferia preocupărilor agriculturii, este imposibil pentru cultivatorii de ricin să dezvolte individual o afacere cu impact. În contextul acesta și-a propus să creeze o structură organizată. Așadar, la mijlocul lunii iunie a constituit prima asociație națională a cultivatorilor de ricin, Ecoricinus. O lună mai târziu aceasta a primit și temeiul legal. În momentul de față, la mai puțin de patru luni de la înființare, are deja 60 de membri, iar până la sfârșitul anului acesta, spune președintele ei, Ioan Conț, numărul lor va crește până la 100.

„Înființarea asociației Ecoricinus a fost necesară pentru că un singur producător nu poate dezvolta o cultură de ricin la un nivel foarte mare, așa cum o pot face împreună mai mulți fermieri. Ideea înființării acestei asociații a fost primită extraordinar la nivel național, practic cei care au aderat m-au căutat ei pe mine. A fost o reușită. În primele discuții pe care le-am avut cu aceștia le-am sugerat să cultive acum 20 de arii cu ricin. Am stabilit că anul acesta este unul de testare. În acest stadiu incipient producția estimată este de 300 kg pentru fiecare cultivator. De la anul sperăm să cultivăm fiecare un hectar, ceea ce ar însemna o producție de două tone.“

Primul obiectiv al asociației Ecoricinus este acela de a dezvolta această cultură în România și de a produce aici o parte din uleiul de ricin care este importat în prezent din țări precum India și China. Astfel asociația va avea printre atribuții achiziționarea semințelor de ricin pentru înființarea culturilor membrilor săi și apoi procesarea uleiului. Alte avantaje ale apartenenței la asociație vor fi asistența oferită și know-how-ul. Urmează să fie înființată și o societate comercială pe acțiuni care îi va avea acționari pe membrii asociației.

Europa de Vest, interesată de uleiul de ricin românesc

Pentru dezvoltarea segmentului de procesare în cadrul asociației Ecoricinus se lucrează la proiectul unei unități unde din semințele de ricin să se obțină ulei. Momentan totul este la nivel de teorie, dar se are în vedere inaugurarea acestei unități de procesare fie undeva în Cluj, fie la Geaca. Practic, această unitate va fi o fabrică cu presă de ulei și linie de îmbuteliere – cu posibilitatea de a îmbutelia de la 20 ml până la 250 ml. Dacă proiectul va fi finalizat, aceasta va fi prima unitate de procesare a semințelor de ricin în ulei. În momentul de față nu s-au găsit fonduri pentru implementarea lui, dar dl Conț spune că nu exclude accesarea fondurilor europene pentru concretizarea lui. Deși deocamdată nu au fost făcute calcule care să releve valoarea exactă a proiectului, președintele asociației spune că o presă de presat la rece sub azot costă aproximativ 35.000 de euro, iar linia de îmbuteliere costă aproximativ 60.000 de euro. În plus, fabrica va trebui să aibă propriul laborator specializat unde să se facă analize uleiului de ricin. Per total, costurile ar putea ajunge până la 200.000 de euro.

Deși proiectul fabricii este schițat doar pe hârtie, dl Conț spune că există deja discuții cu parteneri din Europa de Vest, precum Suedia, Danemarca, Norvegia, Anglia pentru achiziționarea uleiului de ricin românesc. În țară nu s-a stabilit până în momentul de față un parteneriat concret, deși există tatonări în acest sens. Ioan Conț spune că nu s-a gândit încă la un preț de valorificare pentru uleiul de ricin deoarece „este imposibil să stabilești ceva înainte de a vedea ce costuri de producție sunt“. Nu exclude însă posibilitatea ca prețul solicitat să fie mai mare decât în cazul uleiului importat, dar menționează că și calitatea va fi net superioară.

cultura ricinului

„Solul nostru este fertil, iar culturile de ricin merg foarte bine. Spre deosebire de soiurile cu o singură inflorescență cultivate în alte țări și care ajung la 1,20 m, ricinul românesc crește până la 2,50 m și are patru inflorescențe. Singura problemă o constituie frigul din primăvară sau bruma de toamnă timpurie. În acest sens am discutat cu cei de la Stațiunea de Cercetare Agricolă Teleorman pentru a găsi un soi de ricin care să aibă o perioadă de vegetație mai scurtă. În prezent cultiv patru soiuri de ricin, și anume Teleorman, Vlașca, Ricin roșu de ornament și un soi pe care l-am obținut în urma experimentelor mele și de care sunt foarte mulțumit.“ – Ioan Conț

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 18-19

Articole înrudite