reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Jul 2019

Rezultate surprinzătoare în vreme de secetă

  • Publicat în Agrotehnica

Saaten Union este o companie fondată în anul 1965 în Germania, prin asocierea a șapte întreprinderi din domeniul producției de semințe. La ora actuală, a devenit unul dintre liderii de pe piață, mai ales în ceea ce privește cerealele. În România, deși până de curând a avut o prezență mai discretă, compania lucrează de zece ani.

„Important este beneficiul adus fermierului“

„Ceea ce este important pentru noi este beneficiul adus fermierului și consumatorului, pe premisele unei producții sustenabile. Scopul nostru este să obținem, cu ajutorul noilor tehnologii, randamente și mai mari pentru culturi, soiuri mai sănătoase și de o calitate mai bună“, ne-a declarat domnul George Aldescu, directorul Saaten Union România.

În acelaşi timp acesta susţine: „Partenerii SAATEN-UNION sunt, la rândul lor, implicaţi activ în agricultură. Rezultatul experienței lor practice, de zi cu zi, îl reprezintă dezvoltarea soiurilor ce îndeplinesc cele mai înalte așteptări pentru agricultură. O rețea de testare, unică la nivel european, este disponibilă colaboratorilor SAATEN-UNION pentru a-i sprijini să ofere un soi potrivit pentru orice condiții de creștere a plantelor.

Logo-ul nostru, «Ameliorarea este baza!», este strategia noastră deoarece semințele reprezintă elementele de bază pentru furnizarea către consumatori a unei varietăți de alimente sănătoase și resurse regenerabile. Vrem să ne aducem contribuția în modelarea viitorului într-un mod responsabil și durabil.“

Plante vii în pământul ca piatra

Dincolo de aceste frumoase și convingătoare cuvinte, stau rezultatele pe care le-am văzut în loturile demonstrative de la Drajna. Parcelele se află în plin câmp, undeva pe marginea șoselei dintre Drajna și Slobozia. Adică în plin Bărăgan. Zona nu este irigată. Aproape de jumătatea lui august, atunci când am fost acolo, pământul era crăpat și tare ca piatra. De fapt, probabil că cititorii noștri își imaginează, ba chiar știu cum era. Pe drumul până acolo, de-a lungul șoselei, porumbul era tot uscat. Floarea-soarelui se ofilea și ea. Mă gândeam cu compasiune la fermierii care le stăpâneau și mă întrebam ce aș putea să văd pe loturile demonstrative.

Și am avut ce vedea. Aproape toți hibrizii Saaten erau cultivați pe câmp. Adică 12 soiuri de floarea-soarelui, 22 de hibrizi de porumb și patru de soia. Încă de la o primă privire sărea în ochi dimensiunea mare a inflorescenței de la floarea-soarelui, dezvoltată chiar și în condițiile de secetă cumplită. Chiar și pe rândurile unde nu se aplicaseră niciun fel de tratamente, pentru a se testa rezistența la lupoaie (iar infestarea era, într-adevăr, una de coșmar) plantele se dezvoltaseră nesperat de bine.

„Am folosit tehnologii de o complexitate medie, aplicate cu utilajele recomandate. De fapt, ne-am dorit să lucrăm în condițiile unor ferme medii, astfel încât rezultatele să se raporteze la astfel de condiții“, au ținut să precizeze prezentatorii.

Hibrizi adaptați la secetă și arșiță

Hibrizii de floarea-soarelui au o perioadă de maturizare de aproximativ 110 zile. Mare parte dintre ei sunt rezistenți la lupoaie. Chiar și cei sensibili la acest parazit se remarcă prin rezistența la mană, putregai și pătarea brună. O altă caracteristică este rezistența la frig în timpul primăverii. Potențialele de producție sunt peste medie. Densitatea de semănare recomandată este de 60.000 plante/ha pe terenuri neirigate și de 70.000 pe cele irigate.

Porumbul, în cea mai mare parte, părea uscat. Bun, cel mult, să-l culegi pentru pănuși. Asta până când am ajuns aproape. Pe fiecare fir erau câte doi, ba chiar trei știuleți. Aspectul lor i-a făcut să se mire chiar și pe fermierii experimentaţi prezenți la eveniment. Cei 22 de hibrizi se încadrau în toate grupele FAO, de la timpurii până la tardivi.

În ceea ce mă privește, vedeta prezentării mi s-a părut a fi SUM 402. Culoarea sa portocalie și aspectul sticlos m-au făcut instantaneu să visez la o mămăligă delicioasă. De altfel, acest soi este destinat în mod special consumului alimentar. Se încadrează în clasa FAO 400, are o rezistență bună la stresul hidric și termic, precum și la principalii dăunători. Se seamănă cu o densitate de 60.000-65.000 plante/ha în zone neirigate și de 65.000-70.000 acolo unde se poate iriga. Are o productivitate ridicată și un ritm bun de pierdere a apei din bob.

Ca noutăți au fost prezentați hibrizii Suanito, Bonito și Suround. Caracteristica lor comună este rezistența la secetă. Suanito, de exemplu, face parte din grupa FAO 300 și are o perioadă de vegetație de 105 zile. Boabele mari au un conținut ridicat de amidon și o viteză mare de umplere. Pe de altă parte, are și o rezistență bună la dăunători și un grad mare de adaptabilitate. Adică este exact soiul pe care să-l alegi pentru un an secetos!

2,4 t/ha din soia neirigată!

Cât despre soia, de-acolo nimeni nu se aștepta la nimic. Secetă, arșiță, fără irigații, ce să ceri de la o cultură de soia? Ei bine, din cei patru hibrizi semănați, cel puțin doi arătau o producție de peste 2,4 t/ha. Aproape de necrezut. Nici ceilalți nu erau chiar de lepădat. Plantele se dezvoltaseră frumos și aveau până la zece păstăi pe fir.

Ce nu am văzut pe loturile demonstrative, pentru că nu este sezonul, au fost culturile de înverzire. Saaten Union este unul dintre liderii producătorilor de semințe pentru astfel de culturi, mazărea de toamnă și muștarul fiind doar două dintre produsele de vârf.

Ce ar mai fi de spus ? Fotografiile alăturate ilustrează, sper, destul de bine realitatea din câmp. În rest, iată că s-a dovedit cum, folosind semințele care se potrivesc, chiar în condiții de secetă extremă se pot obține rezultate notabile.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 16-18