Câteva caracteristici ale perioadelor secetoase

Seceta este un fenomen natural care se manifestă atunci când precipitațiile sunt mai reduse decât cele înregistrate în mod obișnuit, producându-se dereglări ale bilanțului hidrologic, care influențează negativ sistemele productive ale resurselor de teren. Mai pe scurt, seceta apare atunci când precipitațiile medii anuale sunt sub media zonei, iar repartiția lor nu este sincronizată cu fazele de vegetație ale culturilor.

Prin secetă meteorologică se înțelege o perioadă de 10 zile fără precipitații în aprilie-septembrie sau 14 zile fără precipitații în octombrie-martie.

Seceta pedologică se manifestă atunci când solul nu mai poate asigura apa necesară plantelor și acestea se veștejesc.

Seceta atmosferică apare în perioadele fără precipitații, cu temperaturi ridicate și cu umiditatea aerului scăzută.

La seceta agricolă, în afară de lipsa precipitațiilor se mai au în vedere radiațiile solare, umiditatea aerului și a solului, precum și vânturile.

Se apreciază că seceta din Bărăgan este cauzată nu atât de cantitățile reduse de precipitații, cât mai ales de evaporația puternică provocată de vântul uscat.

Zile de secetă și arșiță se înregistrează atunci când umiditatea atmosferică scade sub 30%, iar temperatura depășește 32°C.

Suprafața agricolă a României este cuprinsă de secetă în următoarele proporții: 2% se manifestă în toți anii, este secetă extrem de severă; 28% se manifestă în 40% din ani, este secetă foarte severă; 10% se manifestă în 10-40% din ani, este secetă moderată; 60% se manifestă în mai puțin de 10% din ani, este secetă redusă.

Ponderea anilor secetoși este de: 89% în Dobrogea; 66% în Muntenia și Moldova; 96% în Banat și Oltenia; 48% în Transilvania.

Se apreciază că din 10 ani 4 sunt foarte secetoși, 2 sunt secetoși și 4 sunt ploioși. Ani cu recolte slabe, din cauza secetei, sunt 52% în Dobrogea, 43% în Bărăgan și 36-39% în Câmpia Olteniei și N-E Moldovei. Limita la care începe seceta este dată de raportul dintre temperatură și cantitatea de precipitații, astfel:

Prin urmare, la temperatura de 10°C seceta începe la 400 mm precipitații.

În Câmpia Română se înregistrează mereu deficite de apă în sol care ajung la 100-150 mm în anii umezi, 250 mm în anii moderați și 300-350 mm în anii uscați. În funcție de nivelul de dezvoltare a sistemului radicular, plantele pot folosi și apa din pânza freatică dacă se găsește la: 1,5 m adâncime pentru grâu și soia; 2,0 m adâncime pentru porumb; 2,5 m adâncime pentru floarea-soarelui; 3,5 m adâncime pentru lucernă. În perioadele secetoase plantele se veștejesc din cauza faptului că pierderile de apă prin transpirație depășesc capacitatea acestora de a absorbi apa din sol.

Veștejirea poate fi trecătoare și are loc în orele însorite din mijlocul zilei, când plantele transpiră intens și frunzele nu mai sunt aprovizionate cu suficientă apă, deși solul are umiditate. Ele spre seară își revin. Veștejirea durabilă apare când solul are umiditate scăzută și plantele nu-și mai pot acoperi pierderile de apă prin transpirație. În condiții de secetă, valorificarea apei existente în sol depinde de tehnologia de cultură aplicată. Astfel, la Stațiunea Mărculești din județul Ialomița, cu 1 mm apă căzută din precipitații, s-au obținut 4,6 kg de grâu și 7,07 kg de porumb. În restul județul Ialomița, cu același 1 mm apă s-au obținut doar 2,24 kg de grâu și 4,54 kg de porumb.

Pentru aceasta se recomandă aplicarea sistemului Dry-forming prin care se asigură o mai bună acumulare și conservare a apei în sol. Astfel, conținutul în apă în sol, pe stratul 0-10 cm, a fost 15% în sistemul clasic și 21,3% în sistemul Dry-farming, iar pe stratul 0-30 cm a fost 16,9% în sistemul clasic și 21,5% în sistemul Dry-farming.

Pentru a evolua consumul de apă al plantelor prin transpirație se calculează transpirația relativă care reprezintă raportul dintre transpirația pe unitatea de suprafață a frunzelor și evaporarea pe unitatea de suprafață a apei libere. Înainte de campania însămânțărilor de toamnă și de primăvară este necesară o apreciere privind rezerva de apă din sol pe stratul 0-100 cm. Sunt considerate condiții nefavorabile dacă toamna solul are umiditate sub 14%, iar primăvara, dacă are sub

20-24%. Indicele de ariditate al unei zone se calculează cu relația:

Ia = P/T+10 (P reprezintă media precipitațiilor din zonă; T reprezintă temperatura medie a zonei).

Exemplu: dacă P = 500 mm, iar T = 10°C Ia =500/10+10 = 25.

La 25 reprezintă limita dintre climatul arid și umed; Ia 26 reprezintă climatul de stepă și silvostepă; Ia 26-32 reprezintă climatul zonei forestiere moderate etc.

Dacă se ia meiul ca martor față de stresul hidric, sorgul este mai sensibil cu 12%, iar porumbul cu 55-60%. Dacă se ia mazărea ca martor, soia este mai sensibilă de 1,75 ori, iar fasolea de 1,45 ori.

Cunoașterea acestor caracteristici de către fermieri îi ajută în dirijarea tehnologiilor de cultură și în primul rând în asigurarea condițiilor pentru înmagazinarea și conservarea apei în sol și în evitarea la maximum a pierderilor de apă din sol prin evaporare.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 16