reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Jan 2020

Din iulie, Naturevo are o nouă identitate vizuală

  • Publicat în Agrotehnica

Campania marchează schimbarea de imagine a companiei şi alinierea la noile condiţii din piaţă. Obiectivele sunt poziţionarea mărcii NATUREVO în piaţa de agro-business și generarea unei imagini clare şi diferenţierea faţă de ceilalţi competitori de pe piaţă.

"Naturevo rămâne Naturevo! Sensului numelui rămâne același: Evocare, Evoluție și Revoluție în Natură (și evident Agricultură). Trebuie doar să mai schimbăm straiele, mesajele, abordarea unei piețe din ce în ce mai înclinată către performanță. În acest context, ne îmbunătățim activitatea de marketing, unul dintre aspecte fiind și imaginea firmei, începând chiar cu sigla și urmând cu sloganul, diferitele canale de comunicare și altele sub noua imagine. Vom fi ce-am fost, ba chiar mai mult!", spune Ioan Enoiu, fondatorul NATUREVO.

"Pregătim această campanie de schimbare a identității vizuale încă de la sfârșitul anului trecut. Rebranding-ul îl considerăm necesar pentru că evidențiază valorile companiei, etapa în care suntem, ceea ce oferim clienților noștri prin produse inovatoare, moderne și prin recomandarea unor tehnologii complexe, adaptate specificului fermelor din România.", declară Oana Iftime, Director de Marketing și Proiecte Speciale NATUREVO.

“Am pornit simplu: de la un audit de imagine al brandului. Am decis să construim noua imagine a companiei, respectând valorile, background-ul și linia de comunicare dorită. Noi am realizat strategia de schimbare și poziționare a brandului, am creat un logo nou și un manual de identitate vizuală, urmate de declinarea noii identități pe toate materialele de comunicare internă și externă. Plecând de la valorile brandului am creat un nou logo ce însumează ca simbol exact aceste valori. În perioada imediat următoare vom continua cu un nou website și un refresh al celorlalte canale de comunicare. Pe lângă tipărirea materialelor de prezentare cu noua identitate, rebrandingul va fi anunțat clienților existenți și partenerilor de business NATUREVO printr-o serie de evenimente dedicate”, a subliniat Robert Emanoil, reprezentantul agenției cu care colaborează Naturevo.

Simbolul din logo este o metaforă descrisă figurativ „copacul vieții”. Copacul este un simbol fundamental al întregii lumi, având multiple semnificații. Amintim doar câteva: prin rădăcinile copacului vrem să arătăm stabilitatea și încrederea, fixarea în spațiu și în timp, rezistență și permanență, cumulat cu frunzele înverzite ce reprezintă rodirea, succesul, echilibrul și un ciclu de viață complet.