Cele mai vechi biserici din România

O clasificare obiectivă/istorică a celor mai vechi biserici din România nu există, subiectul fiind sensibil mai ales din punctul de vedere al orgoliilor care țin de confesiune. Și-atunci, pentru a împăca aceste mici sentimentalisme, s-a convenit tacit asupra unei ordonări pe diverse categorii: cea mai vechea biserică din piatră, din lemn, din lista UNESCO, din Moldova, Ardeal sau Țara Românească, unde se mai țin slujbe ori care mai stau încă în picioare etc.

O biserică din piatră unde încă se mai țin slujbe

Situată la 10 km de Hațeg, Biserica Ortodoxă Densuș, din Țara Hațegului, Hunedoara, unică în peisajul românesc, este considerată cel mai vechi lăcaș din piatră în care se mai țin slujbe și astăzi. Despre originea acestei construcții atipice au fost avansate mai multe ipoteze: pe placa de la intrare se vorbește despre o zidire din secolul al XIII-lea, perioadă ce corespunde cu cea a istoricului Constantin C. Giurescu, care o plasează în 1280; alții cred că s-a ridicat pe ruinele unui templu închinat zeului Marte; preoții susțin că ea poartă urmele dacilor și ar fi fost închinată lui Zamolxe (sec. II) sau că, dată fiind amplasarea ei în inima regatului, la câțiva kilometri de Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala Daciei Felix, ar data din secolele III-IV creștine, cel mult sec. VI. Oricum, cercetările arheologice au stabilit că partea inferioară a pereților naosului și altarului aparțin secolului al X-lea. Construită din piatră brută de râu, marmură, lespezi și din blocuri de piatră aduse de la Sarmizegetusa, un conglomerat aparținând mai multor epoci, biserica din Densuș oferă un aspect straniu din punctul de vedere al arhitecturii și al altor detalii singulare: un altar amplasat la sud (toate bisericile îl au spre est), acoperiș din piatră, naos pătrat, suprapus central pe un turn sprijinit de patru stâlpi masivi, picturi murale în interior (multe distruse), pruncul Iisus îmbrăcat în straie populare românești, pictat pe unul dintre stâlpi etc. Nu degeaba, când vine vorba despre această construcție, epitetele curg: „cel mai ciudat sanctuar al omenirii“; „minunea din Țara Hațegului“; „fără pereche între construcțiile românești“; „bijuteria arhitectonică a lumii Templum Valachicum Antiquum“. Înainte de 1989, imaginea bisericii se afla pe unul dintre cele mai răspândite timbre poștale, cel cu valoarea de 40 de bani.

Rotonda din Geoagiu, singura din țară care mai stă în picioare

Biserica Rotonda sau Rotonda medievală (reformată) de la Geoagiu, Hunedoara, a fost ridicată în secolul al XI-lea, fiind unică în arhitectura religioasă transilvană și singurul edificiu care s-a păstrat, de când a fost ridicat și până în zilele noastre, într-o formă apropiată de cea originală. Este alcătuită dintr-o navă circulară, continuată spre răsărit cu o absidă semicirculară. Lungimea construcției pe axa est-vest este de 7 m în interior și de 9 m în exterior. Ca materiale de construcție s-au folosit cărămidă romană și piatră de râu. Intrarea în rotondă se face prin partea de sud-vest, printr-un portal introdus în zidărie într-o fază mai târzie a construcției. Biserica dispune de șase ferestre: cea dinspre vest este rotundă, iar celelalte – dreptunghiulare, cu închideri semicirculare la partea superioară. Lăcașul este singura rotondă din țară care se mai află în picioare și poate fi vizitată.

Putna, cea mai veche biserică de lemn din România

Statistica spune că, pe teritoriul românesc, se păstrează 1.440 de biserici de lemn ridicate până în anul 1918: 650 se găsesc în Transilvania și Banat, 490 sunt în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 300, în Moldova. Biserica veche de la Putna este considerată cea mai veche construcție religioasă din lemn din România și din Europa (după unele ipoteze, prea puțin veridice, și din lume). Tradiția spune că Dragoș Vodă, cel coborât din Maramureș pentru a întemeia principatul Moldovei, a ridicat, în anul 1346, în satul Volovăț, o bisericuță din lemn, unde să fie înmormân­tat. 122 de ani mai târziu, Ștefan cel Mare a strămutat lăcașul la Putna, pentru a servi la închinăciune monahilor veniți aici în timpul zidirii mănăstirii cu același nume. Astăzi este cunoscută sub denumirea de biserica veche a Putnei și se află instalată la marginea cimitirului din localitate. Primul care a vorbit despre edificiul din piatră a fost cronicarul Miron Costin, în „Letopisețul Țării Moldovei“. Datarea are la bază metode științifice, vârsta lemnului fiind localizată de un laborator din Suedia prin anii 1345-1346. Rezultatul studiului a pus în evidență (nu doar pentru noi, ci și pentru Europa) valoarea documentară deosebită a acestui lăcaș. Biserica este construită sub formă de navă dreptunghiulară, din bârne de stejar cioplite și îmbinate în stilul caselor țărănești, în tehnica numită „în căței“, dispunând de o boltă cilindrică peste întregul interior. Acoperișul în patru ape, înalt de cinci metri, lipsit de turlă, este realizat din șindrilă în solzi de pește, cu două cruci de fier împodobite cu raze. Lungimea construcției este de 11,5 m + 4 m pridvorul. Catapeteasma a fost concepută în 1760, având sculpturi ornamentale cu struguri și frunze stilizate. De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe restaurări, iar astăzi are musai nevoie de alte intervenții.

Mănăstiri cu o istorie lungă

În 1179, la Igriș, Timiș, a fost înălțată prima mănăstire a călugărilor cistercieni (benedictini – ordin fondat în Franța), distrusă de mongoli, reclădită și iar distrusă în timpul răscoalei cumanilor. Călugării acestei abații au zidit apoi, în 1202, Mănăstirea Cisterciană de la Cârța, Brașov, aflată în ruină. De fapt, cronologia zidirii începe cu clădiri din lemn, realizate în anii 1205-1206, o capelă din piatră, ridicată până în anul 1215, iar zidurile, oratoriul din piatră, alte capele, spațiile de locuit au fost adăugate începând cu anul 1230, lucrările fiind întrerupte de marea invazie tătară din 1241. Pe la 1300 se pare că ar fi fost terminate biserica și aripa estică a complexului. Zidirea etapizată explică prezența a două influențe stilistice, romanic târziu și gotic matur.

În aceeași perioadă, în Țara Românească, în anul 1215, Radu Negru Voievod ctitorea, la Câmpulung Muscel – Argeș, Mănăstirea Negru Vodă, lăcaș rezidit apoi de Basarab I și fiul său. În anul 1628 biserica s-a surpat, fiind reconstruită, pe aceeași temelie și cu pietrele din ruină, de Matei Basarab. Peste alte două secole, între anii 1827-1832, sub domnia lui Grigore Ghica, arhiereul Filaret Beldiman reface necropola domnească pentru a treia oară. Mănăstirea a fost desființată în 1959 și reînființată în 1989. Astăzi se află în perfectă stare.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 13,1-15 iulie 2016 – pag. 56-57