Nivelul și calitatea recoltelor obținute depind de nivelul tehnologiei aplicate, iar acest nivel este condiționat de gradul de pregătire profesională în domeniu al agricultorilor.
Desigur că marile societăți comerciale agricole au specialiști de înaltă clasă (dr. ing. L. Buzdugan, dr. ing. D. Muscă, dr. ing. Gh. Nițu etc.) care aplică cele mai moderne metode agrotehnice și obțin producții la nivelul țărilor din vestul Europei.
Dar ce facem cu cele peste 3,5 mil. de gospodării
Alături de o bună pregătire a terenului, lucrarea de semănat este hotărâtoare în realizarea de culturi uniforme, cu potențial de producții ridicat.
Pentru aceasta, cultivatorii trebuie să urmărească evitarea oricăror greșeli care ar diminua calitatea semănatului.
Greșelile mai frecvente la lucrarea de semănat:
• Folosirea de sămânță necertificată, necunoscându-se capacitatea de germinație, conduce la realizarea unor culturi cu densitate scăzută, neuniforme, cu
Frunze colorate, cămări ce se umplu, piețe cu mormane de legume, dulcețuri și compoturi, zacuscă și crizanteme, must și struguri copți… e clar că vorbim despre toamnă! Dar toamna nu e doar momentul culesului, ci și al îngrijirii, curățării și al pregătirii grădinii pentru anotimpul rece.
Viața fructelor începe toamna
Vremea culesului e în toi, însă după ce acesta se va fi sfârșit e bine să începi să cureți solul și pomii de fructele căzute și
Nivelarea devenită obișnuință, a fost o soluție impusă de condițiile tehnicii timpului. Astăzi, tot condițiile tehnice și de pregătire a solului în special impun tasarea pe rând fără nivelat. Impactul atmosferic asupra terenului netezit în mare viteză are efecte negative asupra solului: provoacă pulverizarea, favorizează eroziunea de către apă și vând, înghețul plantelor, accentuarea efectului de secetă, aspecte care ne obligă să renunțăm la nivelare, după tasarea