reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Aug 2022

Lipsa forței de muncă, marea problemă a zootehniei

Din dragoste pentru pământ și animale, Teodor Cojocariu, un tânăr de 21 de ani din comuna Corlăteni, județul Botoșani, duce mai departe tradiția familiei, respectiv o mică fermă cu ajutorul căreia realizează produse naturale din lapte provenit de la oi și capre.

Baza furajeră proprie scade din cheltuieli

Tânărul crescător are în ferma sa 200 de oi din rasa Friza germană. Pentru o mai bună adaptare la condițiile meteorologice din țara noastră aceasta a fost încrucișată cu rasa Lacaune. Rasa Friza este în top în ceea ce privește producția de lapte, iar berbecii Lacaune vin cu avantajul unei talii mai mari. Cele 100 de capre din ferma de la Corlăteni sunt din rasa Saanen, încrucișate cu Alba de Banat.

„Am păstrat această tradiție de la bunicii mei, care erau crescători de ovine. O astfel de investiție, mai ales în momentul de față, este foarte costisitoare dacă nu ai o temelie solidă în spate. Este foarte greu să te apuci de zootehnie dacă nu ai propria bază furajeră pentru a putea scădea din cheltuieli. Noi avem teren agricol pe care cultivăm porumb, floarea-soarelui, soia și lucernă. Este o muncă dificilă, dar lipsa forței de muncă este principala problemă“, ne spune tânărul.

Pe timpul verii animalele merg la pășunat, iar la venirea iernii intră în stabulație închisă. „Pe timpul iernii le hrănim cu porumb siloz de cea mai bună calitate, fân, lucernă și urluială din porumb și grâu. Oile se mulg din februarie, de când fată mieii, și până le înțărcăm în decembrie“, adaugă tânărul botoșănean.

Rețelele de socializare, piață de desfacere

Distribuția produselor are loc, în principal, în piața din Dorohoi, dar pandemia din 2020 l-a forțat pe interlocutorul nostru să găsească o alternativă de a-și distribui produsele „Am postat mai multe anunțuri pe rețelele de socializare prin care ne-am prezentat ferma și am anunțat că livrăm produsele la domiciliu în Dorohoi și Botoșani. Lumea a fost interesată de acest lucru și am avut astfel unde să ne distribuim produsele. Ulterior ne-am gândit să creăm o pagină de Facebook pentru ca oamenii să ne găsească ușor. Așa a luat naștere «Produse Tradiționale Corlăteni», pagină pe care în viitor o vom completa cu alte preparate tradiționale. Pentru moment producem caș proaspăt de oi și capre, urdă dulce și, de asemenea, avem și brânză la sare“, încheie Teodor Cojocariu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cum se simte „pulsul“ zootehniei în fermele mici

Fermierii și producătorii locali, crescătorii de animale botoșăneni și nu numai au răspuns pozitiv solicitării de a participa cu roadele muncii lor de 1 Mai la Târgul Expozițional de la Popăuți, organizat de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor. Pentru noi a fost un prilej să stăm de vorbă cu crescătorii de animale și să luăm pulsul zootehniei românești.

„Intenționez să extind fermele și să accesez un proiect european“

Primul crescător cu care am discutat a fost Dan Asiminicesei, un tânăr de 23 de ani din localitatea Cotârgaci, județul Botoșani. Acesta deține un efectiv de circa 40 de bovine din rasa Bălțată românească, dar și o fermă vegetală de cca. 5 ha. „Am ales această rasă, Bălțata românească, pentru că are un procent bun de grăsime a laptelui și este rezistentă. Nu sunt animale chiar greu de întreținut, de fapt este o rasă care se adaptează ușor în orice zonă. În ceea ce privește perspectivele anului agricol, în 2021 au fost precipitații suficiente, ca urmare stocurile de furaje sunt suficiente. Stăm bine la acest capitol, încă avem stocuri de anul trecut. Vom vedea ce ne aduce anul acesta. În afara fermei de animale, avem și o fermă vegetală cu cca. 50 ha. Terenurile le cultivăm cu floarea-soarelui, porumb și lucernă, soia. Majoritatea cerealelor le folosim pentru furajarea animalelor, iar surplusul îl vindem. În acest sector nu este chiar ușor pentru că nu ai zi liberă, nu există un program fix. Pe viitor aș vrea să îmi extind atât ferma de animale, cât și cea vegetală, dar și să accesez un proiect european“, menționează tânărul botoșănean.

ferme mici 2022

„În cazul creșterii oilor e muncă grea“

Când sună trenul în gara Vaslui se aude până la Ion Țibireac acasă, la Văleni. Acesta este un crescător adevărat care spune despre sine că iubește oile de la vârsta de 12 ani. „Ce fac eu este pasiune! Lumea în ziua de astăzi se ferește de muncă, dar la noi în fermă ne culcăm la 12 noaptea și ne trezim la 4 dimineața. Din păcate, stăm prost la capitolul forță de muncă pentru că nu avem cu cine lucra. Am avut un efectiv de 5.000 de oi și în prezent am rămas cu 400 de exemplare din Karakul, o rasă cu care m-am acomodat ușor. Este un efectiv așa mic deoarece își fac simțiți prezența anii bătrâneții și lipsa forței de muncă. Iarna a fost blândă cu noi, iar fătările au decurs bine, campania de fătări începând în luna februarie. Mieii nu i-am vândut, sug la oi deoarece nu are cine să le mulgă. Se pare că în acest an mieii s-au dezvoltat mai greu, poate din cauza furajelor, a chimicalelor. Pe lângă ferma de animale am și 250 ha, cultură mare. În cazul creșterii oilor e muncă grea, de aceea trebuie să-ți placă, în primul rând, și să poți susține fizic activitatea“, adaugă crescătorul vasluian.

Beatrice Alexandra MODIGA

Fermele românești de vaci de lapte, pe marginea prăpastiei

Ilie Iulian Merticariu este un cunoscut fermier botoșănean care exploatează o suprafață de peste 3.000 de hectare de teren agricol și deține o fermă zootehnică cu sute de capete de bovine, rasa Holstein, dar și cca 1.000 de capre, rasele Alpină Franceză și Carpatină, în comuna Ripiceni. „Prețul laptelui nu acoperă cheltuielile. Stăm la mila lui Dumnezeu dacă nu plouă! Tot ce facem aici este o muncă aproape colosală, nu avem zile libere, sărbători!“

Laptele se vinde ieftin

„Am început această activitate în urmă cu 28 de ani și am evoluat ușor-ușor“, ne spune crescătorul botoșănean. „Avem în jur de 490 de capete de bovine, dintre care vreo 216 la muls, iar restul este tineret, de la o lună până la 2 ani. Sunt bovine din rasa Holstein, marea majoritate fiind aduse din Germania, Austria și de pe la Alba Iulia, o serie. Prima dată am început cu 10 juninci de la Stațiunea Dancu pe care le-am înmulțit, dar nu am reușit să fac un efectiv mare pentru că la vaca de lapte e greu de ținut efective mari.“

Fermele românești de vaci de lapte sunt pe marginea prăpastiei din cauza prețului mic cu care pleacă laptele din fermă. Cea mai grea muncă este în ferma de vaci de lapte, însă, din păcate, beneficiile nu sunt pe măsură și asta pentru că laptele se vinde ieftin.

„Obținem în jur de 32,5 litri / cap de animal. Laptele ajunge la Five Continents, dau zilnic în jur de 6 tone de lapte; 1,9 lei / litru iau în momentul de față, un preț care nu acoperă cheltuielile. Statul român ar trebui să vină cu mai multe subvenții, așa cum se întâmplă în Germania, Austria, chiar și în Ungaria. În aceste state sunt mult mai mari subvențiile decât la noi ca să nu se ducă mai sus prețul laptelui; dacă în Germania e 0,28 eurocenți / litru, la noi e mai puțin de 50 cenți“, adaugă crescătorul botoșănean.

Creșterea caprelor, afacere de nișă

În acest moment, creșterea caprelor pentru producția de lapte este o afacere de nișă, iar cheia succesului stă în alegerea atentă a geneticii animalelor, la care se adaugă un plan bun în ceea ce privește comercializarea și procesarea laptelui. Acest aspect ni-l mărturisește Iulian Merticariu, care, pe lângă efectivul numeros de bovine, are un efectiv destul de mare și de capre.

„Am în jur de 1.100 de capre, rasa Carpatină și Alpină Franceză, producția zilnică de lapte pe cap de animal fiind de 2 litri. Momentan, nu pot să apreciez exact cantitatea pentru că marea majoritate a caprelor au și câte o ieduță și mănâncă lapte. Am luat 100 de exemplare din rasa Alpină Franceză, dar au rămas puține pentru că s-au acomodat greu“, specifică Ilie Iulian Merticariu.

Zootehnia nu se poate face fără cultură mare

Zootehnia este o activitate care nu se poate practica fără cultură mare proprie, ne mai spune fermierul botoșănean. „Lucrez 3.150 ha înființate cu lucernă, siloz, porumb boabe, soia, floarea-soarelui; fără cultură mare nu reziști pentru că nu obții un profit, doar te menții pe linia de plutire, să nu zicem că mergem doar pe pierdere. Este o muncă aproape colosală, nu este sărbătoare, nu este duminică, trebuie să fim non-stop aici. Ca să reziști în zootehnie trebuie să-ți placă acest domeniu, altfel nu ai șanse! Tot ce este făcut aici a fost realizat din bani proprii sau prin leasinguri, n-am accesat niciun proiect european pentru că este foarte greu. Acest lucru îl pot confirma toți fermierii care au accesat fonduri europene. Se pare că totul va fi mult mai scump, o să fie dublu pentru că s-a dublat prețul îngrășămintelor, erbicidelor, motorina, inclusiv șrotul de floarea-soarelui pe care îl pun în rația animalelor. Mai suntem și la mila lui Dumnezeu pentru că, dacă nu plouă, nu știm ce o să fie având în vedere că de la începutul anului nu a plouat deloc.“

Beatrice Alexandra MODIGA

O nouă derogare privind introducerea în Romania și a altor specii de animale din Ucraina, altele decât animalele de companie

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează despre derogarea temporară pentru introducerea de animale, altele decât animalele de companie, pe teritoriul UE, care nu indeplinesc in totalitate conditiile de introducere in Uniunea Europeană, cu condiția gestionării în mod adecvat a riscurilor privind sănătatea animală și ţinând cont de condiţiile locale.

Potrivit unui comunicat de presă, decizia a fost luată ca urmare a notificării Comisiei Europene prin care s-a solicitat statelor membre flexibilizarea condițiilor de introducere în UE și pentru alte specii de animale (suplimentar față de  animalele de companie).

În vederea soluţionării rapide a unor astfel de situații, ANSVSA a informat  organizațiile implicate în salvarea animalelor ca introducerea acestora în România să se realizeze numai prin posturile de control la frontieră aprobate pentru controlul animalelor vii, respectiv Postul de Control la Frontieră (PCF) Albița și PCF Halmeu.

Animalele vor fi cazate în adăposturi adecvate speciei, vor fi adăpate şi îngrijite, iar în situaţia în care se pune problema transferului acestora, mijloacele de transport utilizate vor fi adecvate transportului de animale.

Condițiile sanitare veterinare minime pentru introducerea cailor de sport:

  • Animalele să fie identificate prin microcipare;
  • Să fie însoțite de pașaport.

Pentru a se asigura condiții de bunăstare acestor animale,  ANSVSA colaborează cu ONG- urile pentru protecția animalelor, cu proprietari de centre de echitație, de ferme, cu hipodromul din Ploiești și, în eventualitatea sosirii unor animale de circ,cu Federația Grădinilor Zoologice și Acvariilor din România.

În acest sens s-au transmis instrucțiuni către PCF de intrare și DSVSA județene pe teritoriul cărora vor fi adăpostite animalele în unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar, unde vor fi carantinate și supravegheate sanitar veterinar.

Vetro Solutions pariază pe management strategic, investiții și specialiști de top

Vetro Solutions, companie românească specializată în distribuția de medicamente și servicii dedicate medicinei veterinare, își consolidează businessul, la nivel de strategie de dezvoltare și expertiză managerială, prin transformarea în Societate pe Acțiuni – SA și numirea unui Consiliu de Administrație condus de fondatorul Dumitru Fodor, format din cinci membri, cu mandat pentru doi ani, se arată într-un comunicat transmis redacției „Lumea Satului”. 

  • Consiliul de Administrație al Vetro va fi condus de Dumitru Fodor, fondatorul companiei – în calitate de Președinte, iar Coca Cașcaval, CEO Vetro, este membru în Consiliul de Administrație.
  • În urma schimbărilor decise, Vetro intră într-o nouă etapă de dezvoltare a afacerii.
  • Vetro estimează pentru 2022 un ritm de creștere a afacerilor similar anului precedent, de aproximativ 15%.

Ce experiență au cei doi profesioniști 

Echipa de management a Vetro este reprezentată în Consiliu de Coca Cașcaval, director general Vetro Solutions, cu experiență de peste 20 de ani în management, strategie de business și dezvoltare de companii și Cătălin Ionel Vrabie, director general adjunct în cadrul Vetro Solutions. Compania a cooptat în CA alți doi profesioniști non-executivi: Dragoș Lucian Dinu, cu experiență relevantă în conducerea unor companii precum A&D Pharma sau Țiriac Holdings și Marius Leonard Gherghina, specializat în investiții și strategie de business, implicat în proiecte de dezvoltare a unor afaceri antreprenoriale precum MedLife.

Coca Cascaval Vetro Solutions

Pe fondul noilor schimbări și a strategiei de dezvoltare a companiei, Vetro estimează că anul acesta, pentru consolidarea businessului, va menține ritmul de creștere a veniturilor cu 15% , similar cu creșterea din 2021. Dacă 2021 a fost anul în care Vetro s-a concentrat pe segmentul investițiilor, în 2022 unul dintre obiectivele principale este dezvoltarea și consolidarea echipei. 

”După ce, în urmă cu an, ne-am afirmat rolul de a fi vectorul de schimbare pe piața veterinară din România, am decis ca, începând din 2022, Vetro Solutions să se transforme din Societate cu Răspundere Limitată - SRL în Societate pe Acțiuni – SA. Am decis, de asemenea, ca strategia de dezvoltare, investiții și guvernanță corporativă să fie avizată de un Consiliu de Administrație din care fac parte trei profesioniști care aduc, pe lângă o bună cunoaștere a mediului economic, expertiză și obiectivitate. Ne bucură faptul că alături de CEO-ul Vetro, Coca Cașcaval, unul dintre cei mai experimentați manageri din industria farma, au venit și profesioniști non-executivi, cu expertiză similară: Dragoș Lucian Dinu și Marius Leonard Gherghina. Am convingerea că, împreună, vom reuși să trecem la o etapă superioară a dezvoltării companiei dar și să implementăm principiile de guvernanță corporativă și transparență în relația cu mediul de afaceri”, a declarat Dumitru Fodor, fondator și președinte al Consiliului de Administrație Vetro Solutions.

Printre obiectivele Consiulului de Administrație nou înființat se numără eficientizarea proceselor investiționale, dar și identificarea de noi oportunități de investiții. În prezent, două proiecte de investiții se află deja în faza de implementare la Vetro. 

Transformarea în societate pe acțiuni este pasul firesc al trecerii companiei la o etapă nouă de dezvoltare și este cel mai bun argument în sprijinul strategiei de succes pe care și-a bazat Vetro evoluția de la început. Rolul pe care compania și l-a asumat în piața românească este strâns legat de finalizarea celor două proiecte de investiții pornite în anii trecuți, care susțin dezvoltarea companiei, dar și de consolidarea echipei. Ne-am propus să avem o abordare deopotrivă curajoasă și realistă, de aceea, pentru anul în curs -  dominat încă de impredictibilitate, vrem să ne menținem ritmul de creștere din anul precedent. Strategia pentru 2022 ia în calcul o creștere a veniturilor cu 15%, la fel ca în 2021, respectiv operaționalizarea celor două proiecte majore de investiții”, a declarat Coca Cașcaval, director general al Vetro și membru al CA.

Fondată în 2012 de medicul veterinar Dumitru Fodor, Vetro Solutions a reușit să-și dubleze veniturile în ultimii patru ani și să devină jucător de top pe piața produselor și serviciilor veterinare, datorită extinderii la nivel național și a parteneriatelor strategice cu giganți globali în domeniu, precum Ceva, Richter Pharma, MSD etc.

În 2021, Vetro a primit autorizația de funcționare pentru fabrica proprie din  Iași, o unitate de producție construită la cele mai înalte standarde ale industriei farmaceutice. Proiectul, în valoare totală de 4,5 milioane de euro, este cofinanțat din fonduri europene și resurse proprii. Tot anul trecut, compania a lansat și brandul adVET, denumire sub care va produce medicamentele veterinare la Iași. Compania urmează să lanseze o platformă care deservește deopotrivă cabinetele veterinare și proprietarii de animale de companie, iar  rolul acesteia va fi de a ajuta comunitatea medicilor veterinari să accelereze creșterea propriilor businessuri.

Despre Vetro Solutions:

Vetro Solutions este o companie antreprenorială integral românească, fondată în 2012 de medicul veterinar Dumitru Fodor. Este specializată în importul și distribuția de medicamente și servicii pentru cabinetele veterinare și este organizată în două divizii, Vet – destinată cabinetelor, clinicilor și farmaciilor veterinare, respectiv Ferme - destinată medicilor și proprietarilor de ferme.

În anul 2020, Vetro a trecut printr-un amplu proces de repoziționare și rebranding, prin care compania și-a redefinit ambițiile de dezvoltare, asumându-și rolul de vector de schimbare în piața veterinară din România.

Prin punerea în funcțiune a liniei de producție de la Iași, în 2022, compania devine producător de medicamente generice pentru uz veterinar, lansând în piață brandul adVet. Pe termen mediu, Vetro își propune dublarea veniturilor, respectiv să devină prima opțiune în preferințele medicilor veterinari, ca urmare a investițiilor pe care le va finaliza și a consolidării businessului.

Compania comercializează peste 3.500 de produse destinate proprietarilor de animale de companie și de rentă și oferă servicii și consultanță medicilor veterinari, deservind peste 1.900 de clienți unici. Are o echipă formată din 85 de specialiști, cei mai mulți fiind absolvenți ai Facultății de Medicină Veterinară care, pe baza expertizei profesionale atestate, oferă cele mai potrivite opțiuni pentru sănătatea animalelor, de companie sau din ferme.

Dezvoltarea fermei zootehnice începe cu investiția în genetică

Raul Bereczki este inginer de mediu și crescător de vaci din rasa Aberdeen Angus. Începând cu anul 2012 a vizitat ferme de Aberdeen Angus din US, UK/Scoția, Irlanda, Germania, Cehia, Austria, Africa de Sud, chiar și din Australia și a observat cât de bine se poate adapta această rasă la condițiile pedoclimatice diferite din aceste țări și regiuni. Ca urmare, în 2015 a pus bazele propriei ferme în localitatea Meziad, județul Bihor.

În momentul de față, principala prioritate a crescătorului este investiția în genetică, iar în acest sens în fermă se derulează un program de însămânțare artificială bazat pe genele unor reproducători de top.

Sunt necesare condiții minime de organizare și infrastructură

În anul 2015 a achiziționat primele cinci exemplare pe care le-a integrat într-o fermă de vaci de lapte a unui prieten și spune că din această experiență a reușit să înțeleagă multe lucruri legate de adaptabilitatea și nevoile lor.

„În 2017 ne-am stabilit la locația actuală și am achiziționat alte 14 exemplare și un taur. Animalele aveau certificate de origine, fapt ce a avut o contribuție benefică pentru început deoarece astfel am primit subvenții, conform normelor în vigoare de la acea vreme. Taurul Simba pe care l-am folosit atunci avea un profil genetic care promitea mult conform fenotipului său și asta ne-a ajutat să dezvoltăm animale cu caracteristici Angus extraordinare, cu o structură a carcasei foarte bine dezvoltată, cu un corp lung și adânc. Era exact ce ne trebuia la acel moment, fapt pentru care am reținut o întreagă generație de vite de la acest taur, exemplare care sunt și azi în ferma noastră. În prezent avem 17 mame reproducătoare, 1 taur reproducător și vițeii din fătările din anul în curs 2021.“

Crescătorul din Meziad spune că motivele pentru care a ales să crească această rasă sunt multe, dar că cele mai evidente au legătură cu sistemul de creștere extensiv care permite creșterea și întreținerea acestei rase în condiții minime de organizare și infrastructură (adică un adăpost rustic și acces la apă) și nivel de muncă fizică mai scăzut decât la vacile de lapte (o familie formată din doi sau trei membri este suficientă pentru a întreține un efectiv de 20 de mame și un taur. Această alegere are și o rațiune economică, și anume costuri de întreținere reduse.

„Noi ținem animalele libere pe pășune la păscut pasiv ad libidum, adică după nevoia lor și cât doresc, din luna mai până în decembrie. În această perioadă ele vor pășuna în sistem rotațional; o pășune de aproximativ 25-30 ha este împărțită în 5-6 țarcuri, iar prin observație putem decide când este momentul să le introducem în țarcul următor. Din luna decembrie până în mai ținem animalele în zona adăpostului, pe un perimetru restrâns, dar tot libere, unde au acces la hrană și apă. Hrana lor este formată din iarba de pe pășune în perioada pășunatului, iar pe timp de iarnă din baloți de iarbă uscată, (o rețetă de iarbă semănată). Le hrănim și cu siloz de porumb. Avem pășune proprietate privată, iar hrana pentru iarnă este cultivată pe terenurile proprii. Administrăm aproximativ 30 ha de pășune și 12 ha de teren arabil.“

Un program AI care să țină pasul cu valorile genetice contemporane

Potrivit interlocutorului nostru, în 2021 a demarat un program de inseminare artificială care să permită fermei sale să țină pasul cu valorile genetice contemporane.  Astfel va reuși să identifice gene de la tauri valoroși la nivel internațional (exemplare precum SAV America 8018 sau tauri din ferme de genetică recunoscute, precum Quaker Hill , Poos, Montana CC). Astfel de tauri au valori stabile și foarte prezente, iar prin programul AI poate insemina juninci și mame mature din fermă cu scopul de a obține ulterior produși cu valori genetice îmbunătățite.

„Anul acesta, spre exemplu, am folosit un taur Aberdeen Angus care are valori foarte bune și stabile în direcția următoarelor gene: fătări ușoare, greutatea mică a fătului la fătare, valori foarte bune ale ugerului, astfel vom avea mame ce vor putea susține alăptarea pe termen lung și, în consecință, vițeii vor fi mai bine dezvoltați și vor exista indici foarte buni de valorificare a energiei și hranei, valori excelente pentru carcasă. În fiecare an, în funcție de observațiile pe care le facem, vom alege pentru acest program tauri cu gene care să completeze profilul genetic prezent în cireadă, care să stabilizeze sau să îmbunătățească valorile pentru profilul genetic al grupului de mame reproducătoare.“

HW Black B, taurul prezent acum în ferma de la Meziad, este un produs al Fermei HW Netherton Angus Scotland și a fost obținut prin procedura de transfer embrionar, din mama Rawburn Black Beauty și tatăl Rawburn Boss Hog.

„Profilul genetic al lui Black B este cu siguranță cel mai echilibrat al unui taur Aberdeen Angus care a plecat vreodată din Scoția în Europa de Est. Sigur că nu ne putem compara cu țări precum Cehia, Austria, Germania, Franța, Spania, care au o piață mult mai bine dezvoltată în jurul acestui domeniu și care își permit să investească mai mult și mai des în genetică deoarece se adresează unei piețe mult mai stabile a acestor produse de delicatese culinare. Dar avem speranțe că și la noi se va dezvolta gustul pentru aceste produse.“


„În acest moment dezvoltăm calitatea genetică a efectivului, prin selecția genetică și montele realizate prin montă naturală și dirijată. Ulterior vom selecta pentru reproducție femelele și vițeii masculi care corespund programului de dezvoltare coordonat de către Asociația Aberdeen Angus. Vițeii care nu se încadrează programului, dar și obiectivelor fermei noastre vor fi direcționați către programul de îngrășare și abatorizare“, ing. Raul Bereczki


„Vițele selectate pentru montă, pe criteriul de dezvoltare corporală și fenotip, vor fi supuse unui control al pelvisului la vârsta de 14-16 luni și cele care sunt considerate apte pentru o fătare ușoară vor fi apoi integrate în programul AI pentru dezvoltarea efectivului propriu.“ – Ing. Raul Bereczki

D.Z.

Dilemele zootehniei românești. Argumente pentru vaca de carne

Vaca de carne sau vaca de lapte? Sau vaca de carne și vaca de lapte? Bălțată sau Angus?... Sunt întrebările pe care și le-au pus mulți crescători de animale în ultimii ani. Pentru oricare dintre variante sunt argumente pro și contra

Rasa Angus, nepretențioasă și rezistentă

Traian Buran din Sălciua, Alba, a crescut, de mulți ani, bălțată autohtonă. În urmă cu 3 ani, după ce a cumpărat o suprafață mare de pășune, a cumpărat și vaci de carne. Acum are peste 70 de animale. Pe platoul întins, de sub culmile Apusenilor, vitele negre și roșcate din rasa scoțiană par să se simtă la ele acasă...Totul a plecat de la câteva terenuri părăsite și de la o excursie în Elveția. „Am fost, în urmă cu câțiva ani, într-o excursie în Elveția și am văzut că această rasă este foarte bine adaptată zonei alpine. Cum diferențele dintre Elveția și zona Apusenilor nu sunt foarte mari, m-am hotărât să cumpăr și eu. Am achiziționat și tauri, rasă pură, am cumpărat pășuni pentru că aici sunt din belșug terenuri nefolosite. Pe toată bucata asta de munte sunt singur, nimeni nu mai face nimic“... Carnea de la fermă este valorificată la pensiunea pe care Traian Buran o deține la Sălciua.

„Ne-am dotat cu frigidere performante, pentru maturare. Carnea stă la maturat 60 de zile, apoi este consumată. Carnea de Angus are un gust deosebit, este frumos marmorată, poate de aceea este foarte apreciată de bucătarii din marile restaurante.“ La pensiunea din Sălciua am găsit și un bucătar venit din Finlanda. Sorin este originar din Cugir, dar lucrează la un restaurant cu pretenții din Helsinki. A venit special pentru un steak de vită, adevărat… „Este o carne specială, cu o savoare deosebită, dacă este bine gătită. Cea pe care am gustat-o aici este excelentă la gust, probabil că la asta contribuie și modul în care sunt întreținute animalele, de calitatea pășunii, a hranei“, ne-a mărturisit Sorin Rota, bucătar în Țara celor 1000 de lacuri. Angusul se adaptează foarte bine în zona de munte din România, ne spune Traian Buran. „Nu este o vită pretențioasă, practic curăță pășunea. Nu alege numai iarba mai suculentă. Este rezistentă la frig și paște pe pășune până dau zăpezile.

Oricum, pentru iarnă eu le pregătesc hrană de siloz, special făcută, nu le hrănesc numai cu fân și cereale.“ Traian vrea să-și sporească efectivele, a cumpărat tauri de rasă pură și speră să ajungă la peste o sută de capete în următorii ani. Rasa Angus sau Aberdeen Angus, cum se numește în zona de origine,  este recunoscută pentru adaptabilitatea sa la condițiile de stabulație. Este una dintre cele mai populare rase din insulele britanice. Originară din Scoția, strămoșii își au începuturile arborelui genealogic pe la 1800. Vacile de rasă pură sunt de culoare neagră sau roșiatică. Femelele cântăresc în jur de 500 de kilograme, iar taurii depășesc 800 de kilograme. Cea mai mare parte a greutății lor este dată de masa musculară foarte bine dezvoltată. Pot trăi în stabulație liberă, pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp. Vacile au o bună fertilitate și sunt recunoscute pentru instinctul matern deosebit, totuși, sunt animale docile. Traian Buran îi încurajează și pe alții fermieri din Apuseni să-i urmeze exemplul.

Rasa Charolaise, delicatețea franțuzească...

În defileul Mureșului, în apropiere de Lunca Bradului, Petru Vultur are o fermă de vaci mixtă. Are exemplare frumoase de bălțată autohtonă, dar și vaci de carne din rasa Charolaise. „Sunt mulțumit de ele, ne spune fermierul mureșean, sunt foarte corpolente, chiar impunătoare, elegante aș îndrăzni să spun, au o masă musculară foarte bună, sunt vaci de carne adevărate, poate de aceea sunt atât de răspândite în toată lumea. Spre deosebire de Angus, sunt mai pretențioase, nu rezistă afară la gerurile mari și nici nu mănâncă orice. Pe pășune alege iarba mai bună... Dacă ai grijă de ele și le oferi ceea ce au nevoie sunt animale excelente și deosebit de rentabile.“ Rasa Charolaise este originară din Franța și este una dintre cele mai răspândite rase din lume. O găsim în toată Europa, în America de Sud sau Australia. Un exemplar matur poate să depășească 750 de kilograme. Chiar dacă sunt mai greu de crescut decât Angus sau decât vacile de lapte autohtone, numărul exemplarelor de Charolaise a crescut în ultimii ani și în România, având în vedere și prețul bun al cărnii. Am oferit câteva argumente pentru vaca de carne și impresiile a doi fermieri cu experiență despre cele mai importante rase care au ajuns și la noi. Puterea de decizie aparține numai celui care le crește...

Vasile BRAIC

Cum a parcurs zootehnia românească drumul de la comunism la capitalism (II)

Continuăm să vă prezentăm situația comparativă a efectivelor de animale în perioada 1990-2019, ultima pentru care există date statistice oficiale. În ediția precedentă v-am familiarizat cu cifrele privind sectoarele de creștere a bovinelor, suinelor și ovinelor, iar în acest articol vă vom prezenta statistici referitoare la caprine, cabaline, păsări și familii de albine.

Creștere cu 63% a efectivului de caprine

Unul dintre puținele sectoare zootehnice care a cunoscut un progres substanțial este creșterea caprinelor. Efectivul a sporit cu aproape 63%, de la 1.004.810 de capete, în 1990, la 1.594.862 de capete, în 2019. Însă lucrurile nu au fost bune dintr-un început. Am avut și aici, în lunga tranziție de la agricultura comunistă la cea capitalistă, o prăbușire a sectorului, cu o scădere a efectivelor până în 2001, an după care, pe fondul popularizării proprietăților terapeutice ale laptelui și brânzei de capră, efectivul a crescut constant.

zootehnia romaneasca grafic 1

Cel mai mare număr de caprine se regăsesc în județul Constanța - 112.964 de capete, urmat la o oarecare distanță de Dolj - 90.998 de capete, Teleorman - 85.829, Tulcea - 70.272, Olt - 68.019 și Bacău - 59.936. Pe regiuni de dezvoltare, efectivele sunt distribuite în felul următor: regiunea Sud/Est - 425.834 de capete, Sud-Vest Oltenia - 302.346 de capete, Sud Muntenia - 279.415 de capete, Nord/Est - 238.639 de capete, Centru - 128.258 de capete, Nord/Vest - 120.134 de capete, Vest - 85.946 de capete și București/Ilfov - 14.290 de capete.

Județul Iași, campion la cai de muncă

Cabalinele reprezintă un sector care privește strict gospodăria individuală și, eventual, zona sportivă sau de agrement. Efectivele au scăzut de la 670.000 de exemplare, în 1990, la 406.702 de exemplare, în 2019 (minus 39,30%). În 2019, din numărul total, 383.025 de capete (94,18%) reprezentau cabaline de muncă. Cum era de așteptat, vorbind despre caii de muncă, poate nu întâmplător, cele mai multe exemplare se găsesc în regiunile mai puțin dezvoltate alte țării: Nord/Est - 114.645 de capete, Sud/Est - 68.162 de capete și Sud-Vest Oltenia - 57.322 de capete.

zootehnia romaneasca grafic 2

Pe județe, cele mai multe exemplare sunt în Iași - 23.223 de capete, Suceava - 20.832, Olt - 20.725, Vaslui - 19.797, Bacău - 18.485, Buzău - 17.784, Dolj - 15.781, Neamț - 13.228, Botoșani - 12.652, Galați - 12.478, Brăila - 12.084, Vrancea - 11.016 și Harghita - 10.022.

Buzău, cel mai mare crescător de păsări, Vaslui - primul în țară la păsări ouătoare

Creșterea păsărilor a înregistrat un regres însemnat. În fine, în vremea din urmă poate fi vorba despre o reglare a sectorului în funcție de cerere și ofertă, spre comparație cu perioada comunistă, când pesemne producția mergea masiv la export fiindcă nu ne aducem aminte să fi fost galantarele pline de carne sau de ouă! În 1990, în România, statisticile spun că existau 121.378.539 de capete de păsări, iar în 2019, efectivul a scăzut la 75.364. 575 (minus 37,91%). Din cele peste 75 de milioane de păsări, 40,7 milioane reprezintă păsări ouătoare; 32,7 milioane de capete de păsări ouătoare sunt crescute în exploatații agricole individuale.

Vorbind despre efectivul total de păsări, regiunea Sud Muntenia conduce detașat, cu 19.981.486 de capete, fiind urmată de Sud/Est - 13.754.726 de capete și Nord/Est - 13.182.686 de capete.

zootehnia romaneasca grafic 3

Un clasament pe județe ar arăta în felul următor: Buzău - 5.810.415 de capete, Călărași - 4.358.960, Vaslui - 3.742.547, Prahova - 3.657.435, Iași - 3.358.059, Bacău - 3.323.652, Dâmbovița - 3.061.877, Brașov - 2.745.058, Alba - 2.643.053, Argeș - 2.556.461, Giurgiu - 2.422.152, Brăila - 2.280.079, Vâlcea - 2.133.934, Galați - 2.059.372 și Dolj - 2.042.159.

În privința păsărilor ouătoare adulte, clasamentul este condus tot de regiunea Sud-Muntenia, cu 9,4 milioane de păsări, urmată de Nord/Est - 7,5 milioane de păsări și Sud/Est - 6,5 mil. de exemplare. Între ultimele două regiuni vedem o rocadă în clasament, iar cifre bune se regăsesc și în regiunea Sud-Vest Oltenia, cu 5,79 milioane de capete.

zootehnia romaneasca grafic 4

Pe județe, topul este substanțial modificat. Cel mai mare număr de ouătoare sunt în Vaslui - 2.433.661 de capete și Buzău - 2.140.052, urmate de Argeș - 1.974.617 de capete, Iași - 1.962.929, Vâlcea - 1.850.537, Dâmbovița - 1.767.301, Galați - 1.541.449, Teleorman - 1.444.214, Dolj - 1.360.699, Giurgiu - 1.299.665, Timiș - 1.173.618, Olt - 1.142.706, Maramureș - 1.096.210, Prahova - 1.065.400, Alba - 1.043.119, Ialomița - 1.034.855, Neamț - 1.020.741. Producția de ouă s-a ridicat, în 2019, la 5,564 miliarde de ouă. Tot în 2019 greutatea în viu a păsărilor destinate sacrificarii pentru consum a fost de 672.312 de tone.

Vâlcea, lider național în apicultură

Alături de creșterea caprinelor, apicultura este al doilea sector care s-a dezvoltat remarcabil în România ultimilor 30 de ani. Avem o creștere de 68,88% a numărului de familii de albine, de la 1.091.300 de stupi, în 1990, la 1.843.026 de stupi, în 2019. Ca statistică în timp, imediat după anii 1990 și 1991, sectorul a înregistrat o scădere continuă, cu un minim în anul 1999 (614.326 de familii de albine), pragul de 1 milion fiind atins abia în 2009.

zootehnia romaneasca grafic 5

Producția de miere, în consecință, a crescut și ea, de la 10.579,3 de tone, în 1990, la 25.269 de tone, în 2019, o creștere de 138,8%. Cea mai mare producție a fost înregistrată în 2017 - 30.177 tone, urmat de anii 2018 - 29.162 tone, 2015 - 27.893 tone și 2013 - 26.678 tone. Pe regiuni de dezvoltare, cele mai multe familii de albine se regăsesc în Sud-Est și Sud-Vest Oltenia.

zootehnia romaneasca tabel

Pe județe, Vâlcea este de departe zona cu cei mai mulți apicultori care cresc, împreună, 126.122 de familii de albine, fiind urmat de Sălaj - 98.504 familii de albine, Tulcea - 96.167, Buzău - 93.703 și Argeș - 84.394.

Maria BOGDAN

Cum a parcurs zootehnia românească drumul de la comunism la capitalism

Despre zootehnia românească nu se știe exact ce era bine: să fie supradimensionată și slab performantă, ca înainte de 1989, sau să fie ajustată pe principiul economiei de piață liberă, așa cum o avem de câțiva ani încoace? Fermierii români au ajuns, credem, la maturitatea în care reacția lor să fie dictată de cerere și ofertă, iar în acest caz pesemne că efectivul se reglează continuu în funcție de acest indicator de piață. Vă prezentăm astăzi, dar și în ediția viitoare a revistei noastre, un articol care să reflecte modul în care au evoluat principalele sectoare zootehnice din România.

Suceava, cel mai mare crescător de bovine din țară

Efectivul de bovine a scăzut de 2,79 ori în ultimii 30 de ani, de la 5.380.780 de capete, în 1990, la 1.923.283 de capete, în 2019 (din care numărul de vaci de lapte este de 1.138.818 capete). În urmă cu trei decenii, doar 9 județe din România aveau mai puțin de 100 de mii de capete, iar astăzi unul singur depășește această cifră. Cele mai mari efective de bovine sunt deținute, în ordine, de județul Suceava 131.181 de capete (față de 246.300, în 1990, când județul era tot lider național) și, la mare distanță, de Botoșani - 91.853 de capete, Bistrița-Năsăud - 77.791, Maramureș - 74.219, Bihor - 72.613, Harghita - 72.236, Mureș - 70.007, Cluj - 66.493, Neamț - 69.254 și Alba - 60.789. Observăm așadar o concentrare a creșterii bovinelor în nordul Moldovei (466.332 de capete) și nord-vestul (368.869) și centrul (341.006) Transilvaniei, așa cum reiese și din graficul alăturat (sursă INS).

efective bovine

Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2019 în România au fost colectate 1,122 milioane de tone de lapte de vacă, vândut apoi pe piața internă în următoarele cantități: 331.344 tone de lapte de consum, 68.114 tone de smântână, 225.487 tone de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare), 96.717 tone de brânzeturi și 10.653 tone de unt. În același interval, procesatorii români au importat 108.492 tone de lapte . Ultima cifră, cea privind cantitata de carne de bovine în viu, de 232,6 mii tone, provine din 2017 (sursă MADR). În UE, România se află pe poziția a 8-a, ca număr de vaci cu lapte, după Germania, cu 4,1 milioane, Franța - 3,5 milioane, Polonia - 2,2 milioane, Italia - 1,9 milioane, Regatul Unit - 1,9 milioane, Olanda - 1,5 milioane, Irlanda - 1,4 milioane.

Județul Timiș a fost și a rămas cel mai mare crescător de porcine

În cazul porcinelor nu este edificatoare și nici corectă o raportare la anul 2019 ori la ultimii 3-4 ani, când specia a fost masiv devastată de pestă. Da, este adevărat, după 1990 a început prăbușirea sectorului, iar din 1991 niciodată România n-a mai atins pragul de 10 milioane de exemplare. S-ar putea consemna așadar următoarea statistică: între 1990 și 2001 e existat o descreștere continuă a efectivelor, de la 12.003.384 de capete de animale (1990), până la 4.446.828 capete (2001); din 2002 începe o creștere ușoară (5.058.161) care se păstrează până în 2008 (6.173.682); din 2008 și până astăzi, efectivul s-a micșorat anual, până când s-a ajuns la minimul istoric de 3.834.136 de capete, în  2019 (de peste trei ori mai scăzut ca în urmă cu trei decenii).

zootehnia romaneasca 2

În anul 2019, cele mai multe efective de porcine se regăseau în Timiș - 605.619 de capete și Brăila - 482.007 de capete, la mare distanță aflându-se, în acest clasament, județele Arad - 208.309 de capete, Bihor - 164.395, Argeș - 158.624, Olt - 150.106, Buzău - 137.471, Dolj - 127.301, Satu Mare - 122.258, Ialomița - 116.858, Neamț - 111.694, Vrancea - 105.016 și Călărași - 104.926 de capete. Pe regiuni de dezvoltare situația era următoarea: Vest - 944.700 de capete, Sud Vest Oltenia - 583.808 capete, Nord Vest - 560.871 capete, Sud-Vest Oltenia - 499.081 capete, Sud Est - 482.007 capete, Nord Est - 381.248 capete, Centru - 372.419 capete și București Ilfov - 10.002 capete. Minsterul Agriculturii spune că, în 2019, românii au consumat 739.000 de tone de carne de porc, însă numai 343-350.000 de tone ar proveni de la crescătorii autohtoni. Diferența, este limpede, provine din import. În analiza de față, 70% din cauzele care au condus la diminuarea performanțelor din sectorul suine pot fi puse fără rezerve pe seama pestei porcine africane. Această boală a afectat 30 de județe, printre care Sălaj, Bihor, Satu-Mare, Călărași, Brăila, Constanța, Ialomița, Galați, Ilfov, Tulcea, Buzău, Giurgiu, Dâmbovița, Teleorman, Maramureș, Vrancea, Dolj. Pe plan continental, UE este al doilea cel mai mare producător de carne de porc din lume, după China, și cel mai mare exportator de carne de porc și de produse din carne de porc din lume. Principalele țări producătoare din UE sunt Germania, Spania și Franța, Polonia, Danemarca, Țările de Jos și Belgia. România se situa, în 2018, pe locul al 13-lea ca efective de porcine.

Timiș și Sibiu, județele cu cel mai mare efectiv de ovine

Sectorul ovinelor a înregistrat regrese, dar nu atât de dramatice ca în cazul altor specii. În 1990, în România exista un efectiv de 14.061.864 de capete, iar în 2019, numărul acestora a ajuns la 10.358.699 de exemplare, o diminuare așadar de 26,34%. Pe intervale de timp, între 1990 și 2001 s-a înregistrat o descreștere a efectivelor, cu un minim absolut, în 2001, de 7.251.185 de capete, după care urmează, cu mici sincope, o creștere constantă a numărului de ovine, până când s-a trecut de pragul de 10 milioane de exemplare, în 2019. Pe regiuni de dezvoltare, cele mai multe exemplare se găsesc în Centru (2.285.787 de capete), iar cele mai puține, exceptând București-Ilfov, în Sud Vest Oltenia (692.968).

efective ovine

Pe județe, cei mai mari crescători de ovine provin din Timiș - 612.638 de capete, Sibiu - 564.151, Mureș - 482.481, Arad - 423.766, Alba - 423.695 și Brașov - 413.518. Urmează patru județe cu efective între 300 și 400.000 de capete: Bistrița Năsăud, Tulcea, Constanța și Caraș Severin. La nivel european, cu 16% din populația totală de oi, România este al doilea cel mai mare crescător de ovine, după Spania (17 mil. capete), fiind urmată de în clasament de Irlanda, cu 8,4 milioane de capete, Franța, cu 7,1 milioane și Croația, cu 7 milioane. După cum se cunoaște, românii nu sunt mari consumatori de carne de oaie, astfel că cea mai mare parte a producției merge la export. Potrivit MADR, România a exportat anual în jur de 1,6-1,8 milioane capete ovine în țări terțe precum Arabia Saudită, Regatul Hașemit al Iordaniei, Liban, Libia, Statul Kuwait, Israel, la care se adaugă încă un milion de capete trimise spre Grecia, Italia, Franța sau Ungaria.

(Va urma)

Maria BOGDAN

Universitatea de Agronomie din Iași. Practică într-o fermă zootehnică de top

Studenții de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ (USAMV) au parte de experiențe unice datorită vizitelor tematice din timpul studiilor. Cea mai recentă ieșire a studenților din anul I, linia de studiu cu predare în limba engleză, de la Facultatea de Medicină Veterinară, a fost la una dintre cele mai mari ferme zootehnice de bovine din comuna Vlădeni, județul Iași. Cu un efectiv de peste 2.000 de capete, ferma din Vlădeni este considerată ca fiind de top, unele dotări de aici fiind peste nivelul celor din alte țări europene.

Studenții de la USAMV Iași au parte de astfel de ieșiri în cadrul orelor de studiu, informațiile aflate pe teren fiind definitorii în parcursul lor profesional. „În ferma zootehnică de bovine am aflat multe informații interesante aplicate în viața reală, am reușit să conectăm ce învățăm la cursurile de agronomie, anatomie și fiziologie, de exemplu. Este o experiență unică pentru un student care poate să facă diferența între ce va face mai departe, să aleagă între a profesa pe animale de companie sau pe animale mari, de rentă“, este de părere Vlad Andrei Cimpoeșu, student în anul I la Facultatea de Medicină Veterinară a USAMV Iași.

Interesul și pasiunea studenților pentru a descoperi informații noi au fost remarcate și de inginerii din cadrul fermei. „Ferma de bovine a societății noastre are un efectiv de peste 770 vaci la muls și 2.000 de capete efectiv total, rasa Holstein, cu un nivel productiv de aproximativ 42 litri per căpiță. A fost o deosebită plăcere pentru noi să-i avem invitați pe studenții din cadrul Facultății de Medicină Veterinară. Cred că numai prin aceste vizite în ferme tinerii pot ajunge la un minimum de experiență pentru ca, atunci când ajung în câmpul muncii, fermele care își doresc cu adevărat performanță să se poată baza pe cunoștințele lor. Studenții au vizitat întreg fluxul productiv, au mers prin grajdurile de animale, au văzut sistemul de stabulație, cel de furajare, s-au familiarizat și cu sistemul de management al sălii de muls, au participat efectiv la muls. A fost un grup de studenți deosebit de interesați și chiar am apreciat că le place ceea ce fac“, a transmis Lucian Chelariu, inginer zootehnist în cadrul fermei de bovine din Vlădeni.

Studenții străini au apreciat experiența, catalogând-o drept inedită și unică. „M-am simțit foarte bine aici deoarece vreau să devin medic veterinar pentru bovine și cred că este interesant să faci astfel de vizite, să descoperi lucruri noi despre animale. Am aflat modul de lucru în România care este oarecum diferit de alte țări“, a spus Léa Vanmansart, studentă în anul I la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Coloșii zootehniei mondiale (II)

În numărul trecut al revistei am făcut o prezentare succintă a liderilor din segmentul zootehniei. Potrivit informațiilor de pe site-ul www.largescaleagriculture.com, continuăm topul celor mai mari ferme din lume cu unități care impresionează prin dimensiunea și nivelul de dezvoltare la care au ajuns.

NAPCo, un business de creștere a vitelor pentru carne cu mai bine de 140 de ani vechime

În anul 1877 Queenslanders William Collins, William Forrest și Thomas McIlwraith alături de John Warner și William Ingram au pus bazele companiei australiene The North Australian Pastoral Company (NAPCo), fără să intuiască probabil că erau inițiatorii unei afaceri cu vite pentru carne care avea să dăinuiască mai mult de 140 de ani. Noua companie a supraviețuit crizelor financiare provocate de seceta din anul 1890, însă primele două decenii ale secolului al XX-lea au cunoscut mai multă secetă, un război mondial și modificări ale structurii de proprietate.

Începând cu anul 1937 Francis Foster a început să investească puternic în NAPCo, iar interesul său de a dezvolta această afacere s-a menținut de-a lungul vieții sale. Acesta a dat dovadă de abilități pastorale excepționale și de o viziune pe termen lung, fapt confirmat și de implementarea unui program de reproducere și pionieratul său în ceea ce privește îngrijirea terenurilor, conservarea și minimizarea bolilor. Întreaga activitate se bazează pe îngrijiriea permanentă a animalelor, acestea fiind monitorizate în fiecare etapă a procesului de producție. Astfel există o trasabilitate completă de la fătare până la procesare.

Astăzi compania, deține aproximativ 200.000 de exemplare, iar nucleul reproductiv asigură peste 60.000 de viței în fiecare an. Animalele sunt crescute cu accent pe temperament și caracteristici de calitate a producției de carne, au o viață fără stres, se bucură de medii australiene curate și naturale și adesea trăiesc cu aceeași turmă de animale de-a lungul întregii lor vieți situată în Teritoriul de Nord, Australia. Ferma Alexandria este nominalizată pe locul cinci în topul celor mai mari ferme din lume și are o capacitate de 80.000 de exemplare.

Davenport Downs, ferma cu 1,5 milioane hectare și 29.000 de vaci

Paraway Pastoral este o companie australiană ce deține în prezent 27 de întreprinderi pastorale localizate în țări diferite și implicit zone climatice diversificate, cu o capacitate de 220.000 de bovine (produce peste 30 de milioane de kilograme de carne de vită pe an) și 250.000 de ovine (produce peste 1,46 milioane de kilograme de lână pe an și vinde 170.000 de oi procesatorilor și repopulatorilor, făcând atât lâna, cât și carnea de oaie mărfuri importante pentru afaceri).

Davenport Downs (Queensland, Australia) este cea mai mare fermă aflată în proprietatea companiei Paraway Pastoral, dar și cea mai mare stație de vite din Queensland, Australia. Aceasta este formată din două proprietăți originale, și anume Davenport Downs, cumpărată în 2009, și Springvale, achiziționată în 2011. Suprafața de teren agricol alocată acestei ferme este 1,5 milioane de hectare, iar capacitatea sa este de peste 29.000 de capete. Ferma este traversată de râul Diamantina și pârâul Farrahs și astfel are avantajul de a fi situată într-o zonă foarte favorabilă creșterii animalelor pentru carne. În afară de accesul la o sursă de apă constantă pe tot parcursul anului, aproximativ un sfert din proprietate este inundată în timpul sezonului umed, iar acest lucru asigură o aprovizionare fiabilă cu furaje.

Compania Paraway deține peste 17.000 de hectare de culturi neirigate și 3.400 de hectare de culturi irigate, suprafață care asigură o varietate de culturi de cereale (atât pentru vânzare, cât și pentru culturi furajere), leguminoase, orez și bumbac.

Home Valley Station, destinație turistică premium și unitate de instruire indigenă

Potrivit informațiilor de pe siteul www.largescaleagriculture.com, pe locul 7 în topul celor mai mari ferme din lume se află Home Valley Station (Australia de Vest), o oază de 248.934 de hectare, care a fost cândva o fermă de animale; astăzi mai deține doar 5.000 de exemplare. Ferma este acum o destinație turistică premium și unitate de instruire indigenă, administrată de Voyages Indigenous Tourism Australia, o filială a Indigen Land and Sea Corporation (ILSC). Stația Home Valley a fost achiziționată împreună cu alte două unități similare. Managerii de aici sunt responsabili de diversificarea culturală și de afaceri a tuturor celor trei stații, proces asigurat prin implementarea unui program de instruire a bărbaților și femeilor indigene în domeniul turismului, ospitalității și agriculturii. Aceste stagii fac din Home Valley un centru de învățare în care abilitățile practice sunt predate pe parcursul unei zile și fac parte integrantă din operațiunea stațiunii. Cursanții trăiesc și lucrează alături de echipa Home Valley și astfel învață aspectele ce țin de menaj, mâncare și băuturi, serviciile pentru oaspeți sau ghidare turistică.

Ultimele trei ferme în topul celor mai mari zece unități agricole din lume

Innamincka unitate aflată în portofoliul companiei S.Kidman and Co, este a doua cea mai mare fermă din sudul Australiei după stația Anna Creek, ocupă o suprafață de peste 13.550 km² și deține până la 13.000 de bovine din rasele Santa Gertrudis și Brahman.

Wave Hill este o altă fermă impresionantă prin dimensiunea sa. Potrivit informațiilor de pe siteul companiei Western Grazing, aceasta a devenit una dintre cele mai mari companii producătoare de carne de vită din Australia, deși inițial activitatea sa era axată pe producerea de lactate. Reprofilarea a avut loc în anul 1983, când compania a cumpărat Eurella Station, o fermă de ovine. Producția de carne pe scară largă a început în 1992, când în portofoliul companiei au fost adăugate alte ferme de profil și tot atunci a fost înregistrat și numele comercial de Western Grazing. Aceasta deține prin ferma Wave Hill un efectiv de 60.000 de animale, fiind astfel nominalizată drept unitatea cu cel mai mare efectiv de bovine încrucișate din rasa Brahman. Planurile de viitor ale managerilor companiei prevăd continuarea programului de reproducere încrucișată pentru a-și extinde segmentul de piață.

Pe ultimul loc în topul celor mai mari zece ferme din lume se află ferma Marion Downs, deținută tot de The North Australian Pastoral Company. Aceasta este situată în Queensland, Australia și deține un efectiv de 17.000 de vaci.

(D.Z.)

Erbivorele, eco-vandali?

Ni se tot spune, ce-i drept cam des în ultima perioadă, că pentru planetă producerea cărnii este un aspect destul de nociv. Provoacă încălzirea globală, distruge pădurile, redirecționează o parte substanțială a cerealelor destinate consumului uman către furajare, toate acestea pentru a produce carnea pe care numai cei bogați din Occident își pot permite să o consume. Începând cu 2002, ni s-a spus în repetate rânduri că, pentru a salva planeta, ar trebui să reducem radical consumul de carne. În fața a ceea ce pare a fi un consens universal asupra păcatului cărnii de animale, există într-adevăr un argument ecologic pentru carne? Cred că da și e necesar să vorbim despre asta. Pentru că dezbaterea publică nu numai că este extrem de părtinitoare, dar riscul mesajului anti-carne este acela de a distruge chiar mediul pe care „prorocii verzi“ pretind că-l protejează.

Să începem cu unul dintre cel mai frecvent utilizate „numere“ pentru a justifica o reducere a consumului de carne: ideea că ar fi nevoie de 100.000 de litri de apă pentru a produce un kilogram de carne de vită. O cifră semnificativă deoarece înmulțește cu peste 1.000 cerințele unui kilogram de grâu. Cu reviste la fel de serioase precum New Scientist care citează din toată inima această estimare nu este de mirare că știrea a devenit atât de populară. Luat la valoarea nominală, este evident șocant și articolul ar putea, de unul singur, să descurajeze sute de mii de oameni să mănânce carne.

Cu excepția faptului că există diferite estimări ale cantității de apă necesare pentru a produce un kilogram de carne de vită și nu toate pot fi corecte. În cartea sa: Meat, A Benign Extravagance, Simon Fairlie, fost redactor-șef al The Ecologist, construiește meticulos această cifră. El susține că o vită crescută timp de 500 de zile înainte de a merge la abator generează 125 de kilograme de carne. În cei 100.000 de litri de apă consumați, în mod ciudat, a inclus toată ploaia căzută pe terenul unde a crescut animalul, ignorând faptul că acele „dușuri“ s-ar fi întâmplat indiferent dacă animalul era la păscut sau nu. Și, pentru a-și face balonul alarmist și mai mare, s-a bazat pe cele mai mari precipitații pe care le-a putut găsi!

Având în vedere aceste informații, consider cantitatea de apă consumată de o vacă ca o funcție a poziției tale politice, adică de care parte a baricadei te găsești.

Printre statisticile anti-carne găsim, de asemenea, în diferite variante, ideea că ar fi nevoie de 20 kg de cereale pentru a produce un kilogram de carne de vită. O afirmație care se bazează pe o presupunere falsă: că nu toate animalele sunt crescute doar cu stimulente furajere. Spre exemplu, vacile și oile își petrec cea mai mare parte a vieții în pășuni. Iarna, când iarba nu mai crește, folosim în principal furaje (sfeclă verde, lucernă, fân) sau deșeuri agricole (paie, coceni) pentru a hrăni animalele. Cerealele sunt un adaos excepțional pentru câteva săptămâni administrate cu scopul de a „finisa“ animalul înainte de a pleca la abator.

În iulie 2018, la Montreal, în cadrul conferinței Societății canadiene pentru cresterea animalelor, David Pimental, profesor de ecologie la Facultatea de Agricultură și Științe ale Vieții din Cornell și deja responsabil pentru cifra spectaculoasă (100.000 litri) privind cantitatea de apă necesară unei vaci, a afirmat că: „Statele Unite ar putea hrăni 800 de milioane de oameni cu cerealele consumate pentru furajarea vacilor.“

Argumentul este superficial. Din păcate, Pimental ignoră și faptul că aproape toate cerealele folosite ca hrană pentru animale sunt improprii consumului uman deoarece ele provin în urma sortării sau condiționării, fiind deteriorate într-un fel sau altul. Producătorii de cereale depind de piața furajelor pentru a face profitabile recoltele clasate. Și, dacă am înceta cu toții să mâncăm carne, o mare parte din cereale ar fi aruncată, reprezentând o risipă care ar crește prețurile la alimente. Prin urmare, creșterea animalelor subvenționează de fapt producția de cereale consumate de om și nu o concurează, contrar a ceea ce sugerează aceste statistici înșelătoare.

În plus, sunt anumite studii anti-carne care uită să menționeze valoarea subproduselor de origine animală. Pe lângă faptul că oferă carne pentru consumul uman, vacile, oile, caprele și porcii produc o cantitate substanțială de piele, lână, grăsime, sânge și os care este apoi exploatată într-o serie de procese industriale, de la producția de îngrășăminte, la agricultura ecologică și până la fabricarea bancnotelor. Într-o fermă de creșterea animalelor aproape totul se transformă și nimic nu se pierde.

O altă mare controversă (și concepții greșite) cu privire la producția de carne este presupusa sa contribuție la încălzirea globală, un subiect apreciat de mass-media de la publicarea în 2006 a unui raport FAO care denunța „umbra aruncată de vite pe planetă“. Un document în care găsim această cifră uluitoare: 18% din gazele cu efect de seră sunt produse de animalele de fermă, ceea ce le plasează înaintea sectorului rutier în ceea ce privește emisiile.

Este în regulă să fii naiv, dar cred că încălzirea globală este rezultatul apetitului nostru pentru combustibili fosili. Cum este posibil ca activitatea de creștere a animalelor – o activitate cu mii de ani înainte de apariția Revoluției industriale – să fie o problemă atât de mare pentru mediu?

În ultimii zece ani, acest raport a contribuit la dogma reducerii consumului de carne ca „armă“ împotriva încălzirii globale. Cu toate acestea, în cifrele validate de ONU este posibilă îndepărtarea „întunericului“ său din această „umbră aruncată“ a efectului creșterii animalelor asupra mediului.

În primul rând, aceasta este o medie globală. Cifra ascunde faptul că cea mai mare parte a acestor emisii provin din defrișări care vizează crearea de noi pajiști pentru animale sau noi câmpuri de cereale care le pot hrăni. Cu alte cuvinte, majoritatea emisiilor de CO2 atribuite vacilor sunt de fapt aferente distrugerii pădurilor. În plus, o astfel de activitate privește în principal țările în curs de dezvoltare. În schimb, țările dezvoltate și-au văzut suprafețele forestiere crescând de la an la an. În consecință, dacă ne limităm doar la piața americană constatăm că vitele americane contribuie doar cu 2,8% la emisiile de gaze cu efect de seră. Deci, chiar dacă toți americanii ar înceta să mănânce carne, reducerea emisiilor ar fi mică.

Apoi, în multe cazuri, valoarea lemnului este cea care duce la despăduriri și nu animalele care ar putea fi crescute pe această suprafață defrișată. Dacă producția de carne s-ar opri mâine, copacii nu ar mai fi tăiați?

În al treilea rând, raportul FAO nu a luat în considerare utilizarea terenurilor după defrișare. De fapt, cercetătorii au stabilit că transformarea în pajiști este cel mai eficient mod de stocare a carbonului din sol, mult superior terenului arabil și, în mod surprinzător, pădurilor replantate. Guvernul irlandez consideră restaurarea pajiștilor și pășunilor din întreaga lume ca o prioritate cu un potențial considerabil de reducere a încălzirii globale. În analiza sa, emisiile de gaze cu efect de seră atribuite fermelor britanice și irlandeze sunt neglijabile. Acest lucru este cauzat în mare măsură de faptul că animalele se hrănesc, în principal, cu iarbă în cea mai mare parte a anului.

De fapt, aratul pajiștilor eliberează carbonul stocat pe termen lung, accelerează eroziunea solului și scurgerea nutrienților, toți factorii ignorați în marea „poveste“ a studiului. Parțial din cauza acestor probleme și ca parte a obiectivelor sale de mediu, guvernul britanic a decis să crească numărul pajiștilor permanente, considerate importante „chiuvete de carbon capabile să atenueze schimbările climatice“.

Urmează problema produselor lactate. Chiar dacă majoritatea oamenilor anti-carne nu vor striga de pe acoperișuri, producția de lactate este mult mai „verde“ decât producția de carne, chiar dacă iau calculele lor dubioase ca punct de reper. În primul rând, deoarece produsele lactate sunt o sursă de proteine ​​pe tot parcursul anului și nu doar după sacrificare. În plus, teoria conform căreia ar fi mai eficient să hrănim lumea cu plante decât cu produse de origine animală are un alt defect grav: astfel, pentru a acoperi necesarul de energie și proteine avem nevoie să consumăm cam 3 kg de plante/zi. Raportat la populația actuală ar fi nevoie de suprafața a încă două planete pentru satisfacerea nevoilor alimentare ale populației mondiale.

În climatul temperat cerealele produc o singură cultură pe sezon și, pentru a evita epuizarea nutrienților în sol și dezvoltarea bolilor, dăunătorilor sau buruienilor, fermierii trebuie să alterneze cu alte culturi, cum ar fi cartofii sau rapița. Deoarece au luat în considerare aceste cicluri și nevoile de proteină ​​animală, cercetătorii din Noua Zeelandă au arătat recent că, în climatele temperate, obținerea produselor lactate este de fapt cel mai ecologic mod de a hrăni o populație.

Deci, în loc să vedeți erbivorele ca fiind eco-vandali de primă clasă, poate că este timpul să le apreciați virtuțile. Capacitatea lor de a transforma ierburile necomestibile în proteine ​​de înaltă calitate sub formă de carne și lapte ar trebui văzută ca un cadou, o bucată de magie pe care fermierii și păstorii tradiționali au cunoscut-o și venerat-o de-a lungul veacurilor.

Evoluția a modelat peisajul rural pentru a-l face mai frumos, mai accesibil și mai divers din punct de vedere biologic. Multe dintre cele mai faimoase peisaje din lume depind de animalele care le cutreieră. Alegerile noastre culinare modelează peisajele pe care le iubim.

Se recunoaște din ce în ce mai mult că erbivorele sunt de fapt o parte esențială a biodiversității peisajelor. Pentru a avea grijă de orhidee, cimbru și toate celelalte plante care cresc în iarbă fină, oile sunt esențiale. Cositul mecanic rareori reușește să păstreze biodiversitatea la fel de eficient ca ierbivorele ale căror fecale, urină, copite și instincte nu pot fi reproduse de mașini.

Erbivorele se descurcă mult mai bine decât oamenii la menținerea mediilor naturale complexe.

Pădurile din New Forest, Sherwood sau Epping, printre alte mari păduri britanice, își datorează diversitatea și frumusețea excepțională silvopastoralismului – pășunile pădurii. Sisteme care au multe în comun cu peisajul preuman original despre care se crede că astăzi a fost puternic modelat de erbivore sălbatice. În acest sistem țărănesc naturalist oamenii iau locul carnivorelor.

Consumatorii trebuie să fie conștienți de probleme și să aleagă ce fel de carne doresc să cumpere și ce tip de dietă trebuie să aibă. Ceea ce nu înseamnă că ar trebui să mâncăm toți carne ci, dimpotrivă, că ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a promova vegetarianismul ca opțiune verde în mod implicit. În multe privințe pajiștile permanente sunt mai ecologice decât terenurile arabile, silvopastoralismul fiind o necesitate.

Alegerile consumatorului determină viitorul!

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

BREAZA - origini și performanță

Rasa de oi țurcane Breze are ca leagăn de formare bazinul Văii Jiului mărginit de culmile abrupte ale Munților Parâng, Șureanu, Retezat, cu localități precum Petrila, Lupeni, Straja, Câmpul lui Neag, Aninoasa, Bănița, Jieț, Crivadia, Baru Mare până în Bumbeștii Gorjului.

Nu se cunoaște exact timpul și metodele de formare a acestei populații, dar există certitudinea că oamenii din zonă au exploatat apariția la un moment dat a unei mutații genetice. Caracteristicile fenotipice de atunci sunt specifice și populației actuale.

Specialiștii nu s-au aplecat prea mult spre această populație de oi, ea fiind lăsată în seama crescătorilor localnici care au crescut-o și au ameliorat-o cu mare dragoste, izolând-o reproductiv de toate celelalte populații de țurcană.

Caracteristica fenotipică care o definește este dată de desenul deosebit al feței cu obraji de culoare închisă, castaniu închis până la negru lucios, brăzdat de o brezătură de culoare albă mai îngustă sau mai largă în forma literei „V“ sau triunghi imperfect, cu baza în zona frunții (coarnelor) care coboară până la limita buzei superioare.

De acest desen s-au legat crescătorii din vremuri străvechi, când au început să selecționeze reproducătorii și să planifice împerecherile, astfel încât această brezătură să rămână dominantă și să se transmită din generație în generație.

Având efective relativ mici, cuprinse între 20 și 100 de oi, crescătorii au urmărit în selecție, pe lângă brezătura caracteristică, și o creștere a productivității animalelor mai ales în direcția producției de lapte care cu timpul, în generații succesive de selecție, a devenit importantă, fiind o sursă reală pentru traiul ciobanilor localnici.

Este important de reținut că brezătura caracteristică, coroborată cu producția mare de lapte, peste media populației la indivizii reținuți pentru reproducție, a creat în timp o corelație pozitivă între aspectul fenotipic și producția de lapte.

Oile breze au o constituție fină spre robustă, caracteristică oilor de munte, cu o talie cuprinsă între 50 și 70 cm și o lungime corporală între 70 și 110 cm.

Corpul este piriform, descriind aproape un trapez cu baza mare pe linia feselor, sprijinit pe patru picioare puternice terminate cu ongloane de culoare neagră foarte rezistente la mers și pășunat în terenuri tari, pietroase.

Toracele este suficient de larg și adânc, adăpostind în interiorul său inima și plămânii foarte bine dezvoltate, caracteristici anatomice ce favorizează o mare capacitate respiratorie transpusă în vitalitate pronunțată, consum sporit de furaje și, în final, producții ridicate de lapte. Capul este puțin convex (berbecat), cu coarne bine dezvoltate, continuat cu un gât bine prins de trunchi, lung și mai subțire ca la celelalte țurcane (bucălăi, bele).

Ca rezultat al selecției mamelor de berbeci, forma, dar mai ales mărimea glandei mamare impresionează prin mărime, sfârcurile având dimensiuni și formă pretabile la mulsul mecanic.

Capacitatea lactogenă a oilor breze este foarte bună, situând această rasă la limita inferioară imediată a raselor specializate pentru producția de lapte. Această caracteristică creează mari probleme crescătorilor în perioada de supt a mieilor pentru că trebuie să intervină zilnic pentru a mulge laptele rezidual, altfel riscând să compromită glanda mamară.

Pe lângă suprafețele mici de pășuni pe care sunt crescute, și această intervenție zilnică în timpul când mieii se află în perioada de alăptare face ca efectivele crescute în ferme să aibă dimensiuni mici.

Lâna este grosieră, acoperind trunchiul fără o extindere pe față și picioare, cu abdomenul mai puțin îmbrăcat ca la rasele Bucălae sau Bălă, greutatea cojocului fiind cuprinsă între 3 și 4 kg la oi și 5 și 9 kg la berbeci.

Dezvoltarea corporală este foarte bună acolo unde oile beneficiază de condiții optime de furajare și exploatare, acestea ajungând ușor la greutatea de 60-70 kg, iar berbecii la 90-120 kg și peste.

Mieii la fătare au greutăți cuprinse între 5-7,5 kg, cu recorduri de 8-10 kg, existând în populație exemplare cu fătări gemelare, greutatea mieilor însumând 13-14 kg (de exemplu exploatația doamnei Boantă Tamara, cântăriți în data de 4 martie 2021)

Producția de lapte este în anumite turme secționate (lotizate) și bine furajate, de peste 2-2,5 kg pe zi. Dacă la aceste producții mai adăugăm și faptul că în populație sunt efective cu o natalitate de 140-150%, realizăm cat de valoroasă poate să fie această rasă.

De valoarea acestei populații au început să își dea seama crescătorii care fac tranzacții de-a dreptul uluitoare, ajungând să cumpere berbeci din stadiul de miel la prețuri de 10.000 – 20.000 lei și mieluțe la prețuri de 2.000-3.000 lei.

Vă mărturisesc că am asistat la acest tip de tranzacții și cu altă ocazie, cu acceptul crescătorilor respectivi, despre care o să vă povestesc însă într-un alt articol.

Crescători remarcabili cu efective deosebite în zonă sunt Lupșa Ion, Stan Ion, Boantă Tamara, Labău Ion, Jurcă Anișoara și alții cu care sigur ne vom mai întâlni.

Ce este de făcut cu această populație?

1. Datorită faptului că se crește într-un areal defavorizat trebuie ca nivelul minim de efective pentru care se acordă sprijin voluntar cuplat să scadă de la 60 de capete la 30 de capete, astfel încât să poată beneficia de sprijin cât mai mulți crescători.

2. Fiind o populație mică, în pericol de dispariție, trebuie urgent făcut un program de reconstituire și dezvoltare al rasei conform Regulamentului European 1012/2016, astfel încât să poată folosi la reproducție în faza incipientă berbeci din populația respectivă fără origine cunoscută pe două generații, dar care să manifeste fenotipic toate caracterele rasei.

3. Având caracteristici de conformație și mai ales de producție total diferite de celelalte tipuri de țurcană, se impune extinderea lucrărilor de control oficial al performanțelor, constituirea unei baze de date separate de celelalte ecotipuri, astfel încât serviciul tehnic al registrului genealogic „DACIA“ Hunedoara să poată omologa această populație, sporind astfel zestrea genetică a populațiilor de ovine Romanești și creșterea biodiversității genetice în domeniul creșterii animalelor.

Desigur, pentru foarte mulți cititori datele prezentate în acest articol prezintă unele curiozități, de aceea îi invităm pe cei interesaţi de această populaţie să viziteze exploataţiile din zonă pentru a vedea că ecotipurile rasei țurcane sunt deosebit de valoroase, doar că trebuie asigurate condiții de creștere optime ca să-şi poată exprima potențialul real de producție.

Prof. dr. ing. Gheorghe NEAȚĂ

Director general coordonator R.G. „Dacia“ Hunedoara

Coloșii zootehniei mondiale

Agricultura mondială este un mozaic incredibil de ferme din toate specializările și cu dimensiuni variabile, pornind de la fermele de subzistență și până la coloșii acestui sector de activitate. Evident că cele care dețin acest titlu sunt cele care impresionează fie prin infrastructura masivă dezvoltată, prin suprafața de pământ deținută, fie prin numărul de animale aflate în exploatare. În topul celor mai mari ferme zootehnice pozițiile au rămas ani la rând aproape aceleași, cu mici variații. Supremația o deține China, care și-a asumat poziția de lider cu două ferme de vaci pentru lapte, cele mai mari unități de pe întreg mapamondul.

123 de milioane de euro pentru cea mai mare fermă din lume

În nord-estul Chinei se află ferma Mudanjiang, recunoscută ca fiind cea mai mare unitate zootehnică din lume. Aceasta a fost înființată în 2011 ca răspuns la interdicția rusească de a importa lactate din UE și a fost realizată pe baza unui parteneriat între investitorii ruși și chinezi, iar valoarea proiectului s-a ridicat la 123 de milioane de euro. Această fermă, uimitoare în primul rând prin dimensiunea sa, gestionează aproximativ 9 milioane de hectare de teren, este specializată în producția de lactate și are în exploatare 100.000 de vaci. Practic, este de trei ori mai mare decât cea mai mare fermă zootehnică din SUA. 

Ferma a fost populată cu exemplare importate din Australia, Noua Zeelandă și Uruguay, iar în prezent pentru reproducția junincilor este folosit material seminal de înaltă calitate de la tauri din SUA. În sistemul de creștere agreat în ferma Mudanjiang animalele sunt hrănite cu un amestec de cereale și furaje. Tehnicile specializate de reproducere și hrănire au fost concepute pentru a crește randamentul și în ultimii trei ani în ferma Mudanjiang producția de lapte pe vacă a crescut cu aproape 30%, de la aproximativ 6 tone pe an la 8 tone. Pentru că proiectul fermei a fost unul de amploare, iar terenurile din China sunt limitate, aplicarea modelului agricol american a fost varianta cea mai potrivită pentru concretizarea fermei. Asta înseamnă că vacile sunt ținute doar în stabulație, nu sunt scoase niciodată la pășunat. Deși sunt private de mișcarea în aer liber, adăposturile sunt aerisite adecvat, iar așternuturile cu nisip sunt schimbate de două ori pe zi. Vacile sunt mulse de trei ori pe zi în sistem rotativ într-un ciclu de 8 minute, iar producția de lapte este monitorizată atent pe tot ciclul de producție.

Compania cu cea mai rapidă creștere din China

China Modern Dairy se află, de asemenea, în topul celor mai mari ferme din lume și aparține tot chinezilor. Potrivit informațiilor de pe websiteul companiei, China Modern Dairy Holdings Ltd. (Modern Dairy) a fost înființată în septembrie 2005, este specializată în producția de lapte și are sediul central în orașul Ma’anshan, provincia Anhui. Compania a fost listată cu succes la Bursa de Valori din Hong Kong pe data de 26 noiembrie 2010, devenind astfel prima companie mondială listată cu produse lactate. Fermele Modern Dairy’s sunt situate în locații geografice favorabile, aproape de o serie de centre de procesare a produselor lactate.

Până în prezent au fost construite 26 de ferme, cu o capacitate de 10.000 de vaci în șapte provincii din întreaga țară. Efectivul total este de aproape 230.000 de vaci de lapte, iar suprafața deținută de companie este de peste 1 milion de hectare folosite pentru cultivarea furajelor. Zilnic sunt obținute 3.300 de tone de lapte crud, practic producția de lapte realizată în fiecare unitate este de 9 tone. Încă de la înființare, Modern Dairy a implementat o metodă inovatoare de producție bazată pe conceptul „integrarea plantării, reproducerii și prelucrării, precum și o distanță-zero de 2 ore“. Astfel, centrele de procesare a furajelor vin în sprijinul fermelor vegetale, lucru care nu numai că face posibilă integrarea organică a industriilor primare, secundare și terțiare, ci oferă, de asemenea, o conexiune fără distanțe, fără întreruperi, pe întregul lanț industrial și fiecare secțiune de producere a laptelui.

În 2010, Modern Dairy a fost nominalizată de către China Entrepreneur (o revistă independentă publicată din 1985 și sponsorizată de Economic Daily Newspaper Group) compania cu cea mai rapidă creștere din China. La începutul acestui an, China Modern Dairy Holding Co., Ltd. (1117. HK) a anunțat că, potrivit evaluării preliminare a conturilor de management generale neauditate disponibile în prezent ale companiei, este de așteptat ca performanța anuală a grupului în 2020 să înregistreze un profit de cel puțin 700 milioane RMB, cu o creștere interanuală de cel puțin 100% (profitul în aceeași perioadă a anului 2019 a fost de aproximativ 350 milioane RMB, inclusiv deprecierea unică a creanțelor de aproximativ 161 milioane RMB). Dacă se exclude venitul unic al celor două perioade, profitul a crescut cu peste 230% de la an la an.

Anna Creek, cea mai mare fermă de bovine din Australia

Despre ferma de bovine Anna Creek din Australia, profilată pe reproducție și îngrășare, se spune că ar fi a treia cea mai mare fermă de animale din lume și cea mai mare unitate zootehnică din Australia. Aceasta se întinde pe aproximativ 15.744 km² și este situată într-una dintre cele mai uscate zone ale continentului australian, acolo unde există perioade lungi de secetă, cu precipitații anuale care nu depășesc 140 mm pe an de ploaie. Stația Anna Creek a fost localizată inițial la Strangways Springs, când a fost achiziționată pentru prima dată de Julius Jeffreys, John Warren și William Bakewell în ianuarie 1863. A fost folosită inițial pentru creșterea oilor (între 1864 și 1866 a fost populată cu 7.300 de oi), dar din cauza pierderilor cauzate de atacurile câinilor dingo stația s-a reprofilat pe creșterea bovinelor. În anul 1872 stația a fost relocată în locația de acum.

Din 2016, stația este deținută de Williams Cattle Company, companie care are șapte proprietăți pastorale în nordul îndepărtat al Australiei de Sud și terenuri pentru pășunat și de cultură în jurul Carrieton în Flinders Ranges. În momentul de față, Anna Creek deține mai puțin de 10.000 de bovine, dar în sezoanele bune poate adăposti până la 17.000 de exemplare. 

Ferma care deține o suprafață echivalentă cu jumătate din suprafața Belgiei

Ca și Anna Creek, stația Clifton Hills Station, profilată încă de la înființare pe creșterea bovinelor pentru carne, are o tradiție îndelungată. Aceasta a fost înființată în anul 1878 în nord-estul Australiei, iar astăzi se întinde pe 1,65 milioane de hectare, adică aproape jumătate din suprafața Belgiei, și este considerată a fi a doua cea mai mare unitate zootehnică a Australiei. Până în decembrie 2018 proprietar a fost compania Clifton Hills Pastoral Company, practic un sindicat format din patru familii care au deținut această fermă de mai bine de 60 de ani.

În 2018 Viv Oldfield și Donny Costello, fermieri și oameni de afaceri, au cumpărat Clifton Hills și astfel au trecut stația în patrimoniul companiei Crown Point Pastoral Company. Proprietatea a fost vândută integral, cu toată infrastructura și cu cele 18.000 de animale dintr-o varietate de rase potrivite cerințelor piețelor sudice și nordice. Deși prețul de achiziție a acestei proprietăți uimitoare nu a fost făcut public, în perioada comercializării sale doar prețurile pentru teren erau estimate la aproximativ 34 de milioane de dolari. Aceste cifre sugerează că stația Clifton Hills este una dintre cele mai mari, dacă nu chiar cea mai mare vânzare a unei unități zootehnice care produce carne de vită certificată din punct de vedere organic din Australia.

Fostul manager al stației, Dave Harvey, spune că avantajul acestei unități nu constă neapărat în infrastructura unității, cât în suprafața mare de teren pe care o deține și în faptul că râurile Georgina, Cooper Creek și Diamantina curg de-a lungul dealurilor Clifton. Precipitațiile din bazinele hidrografice alimentează în mod constant zone întinse din Clifton Hills, creând aici una dintre cele mai favorabile regiuni pentru creșterea vitelor de carne din Australia.

(D.Z.)

A lăsat roba de avocat pentru zootehnie

Alin Nicușor Rusu are 31 de ani și este din satul Felmer, comuna Șoarș, județul Brașov. Povestea fermei lui a început acum mai bine de zece ani.

După terminarea studiilor din cadrul Facultății de Drept din Sibiu a decis, surprinzător pentru colegii săi, să se apuce serios de creșterea animalelor, de zootehnie. Această hotărâre a fost luată după o discuție purtată cu tatăl său. Începutul drumului a fost un pic mai anevoios deoarece mentalitatea lui nu era pe placul tatălui său. Alin era pus mereu pe investiții, sume mari, ceea ce părintele critica mai mereu. Au existat mereu discuții, dar într-un final, Alin reușea să își convingă tatăl. Ani la rând, toți banii din fermă au fost reinvestiți.

A reușit să achiziționeze câteva utilaje din străinătate cu bani mulți și, treptat, a fost crescut și numărul de animale.


„Avem undeva la 80 de capete bovine, rasa Bălțată Românească, Bălțată Neagră și undeva la 1.500 de ovine, oi mame, 800 dintre ele fiind rasă Țigaie Bucălaie, 700 Țurcan Oacheșă și 200 de miei. Laptele obținut de la ele este procesat, merge la produs finit, se obțin produse lactate precum telemea de vacă, telemea de oaie, telemea mixtă, caș de oaie, caș de vacă, urdă, cașcaval, burduf, telemea veche și o valorificăm pe piața din Făgărași, unde avem un magazin“, spune Alin Nicușor Rusu. Sunt de 30 de ani pe piață, iar mama sa este cea care se ocupă de magazin și vinde produsele. Este o afacere de familie și se gândesc, pe parcurs, să modernizeze cât mai mult ferma.


Afacere clădită fără fonduri europene

parc utilaje agricole fonduri europene

Alin Nicușor Rusu a folosit doar banii obținuți prin vânzarea altor terenuri și locuințe. A încercat să acceseze și niște fonduri pe  Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, a mers cu dosarul până aproape de final, unde s-a împotmolit și a renunțat. „M-au trimis de la o ușă la alta, așa că am decis să clădesc afacerea încet și sigur. Când aveam bani, investeam“, povestește tânărul fermier.

Când a venit la tatăl lui ca să preia afacerea a găsit undeva la 300 de oi. Atunci tatăl voia să se retragă, neavând niciun alt sprijin. Alin Nicușor Rusu a început să lucreze 10-12 ore pe zi, dar ”greul” era ”plăcut”, fiind și o pasiune ereditară. Bunicii fiind ciobani de meserie, la fel și tatăl lui, tânărul a simțit că este responsabil să poarte tradiția mai departe.

Din ferma proprie a păstrat tineret ovin, dar a mai și cumpărat din țară. Când vindea primăvara și toamna mieii, toți banii pe care îi obținea îi reinvestea. Cumpăra alte oi, alte bovine și așa numărul de animale creștea.

Vindea cu 11 lei kg de miel în viu și viței de aproape 200 kg îi dădea la 3.000 lei. De precizat că, pe partea de animale de carne lucrează cu câțiva exportatori care de ani de zile vin la ei și cumpără. Este o înțelegere bazată pe încredere.

Sprijinul statului, benefic

crescator de animale

Sprijinul statului este unul benefic pentru el. A primit subvențiile de la statul român și de la Uniunea Europeană pe teren și pe cap de animal.

La capitolul pășune stă însă mai prost pentru că are teren în proprietate privată și teren luat în arendă de la cetățenii comunei. Este un pic mai greu pentru că nu mai există teren în zona unde are ferma și mai toți fermierii vor teren.

Se confruntă cu lipsa personalului, a forței de muncă. De aceea, a închis cu un gard 100 ha spațiul ovinelor, pentru a-și simplifica munca și ele, practic, se păzezesc singure vara. Așadar, nu mai au nevoie de personal, doar la muls vin oameni care să-l ajute. „La ovine, mulsul nu se face mecanizat, se face anual, și acolo este nevoie de personal“, ne spune fermierul. Deși a crezut că la bovine e mai ușor, a întâmpinat aceleași probleme ca și la ovine, lipsa oamenilor. Totuși, se poate considera o afacere mai simplă doar pentru că se poate lucra mecanizat. Se poate pune gardul electric și nu mai este nevoie de om.

Pe viitor, speră să reușească să ridice un grajd din schelet metalic pentru bovine, cu o stabulație liberă, pentru ca animalul să se plimbe, să fie relaxat...

În privința sectorului ovin are aceeași dorință: să ridice un adăpost unde să țină mieii pe timp de vară, în stabulație, pentru îngrășare.

Hrana pentru animale o procură ei, au undeva la 30 ha de lucernă, plus alte 150 ha de fâneață. Dar de asta se ocupă familia toată: cosesc, adună, balotează. Tot în planul de viitor este și o sală de muls, tot pentru bovine și achiziția de noi utilaje, mai performante. 

Anca LĂPUȘNEANU

Termenele limită pentru depunerea cererilor de ajutor de minimis în sectorul apicol/de solicitare a ajutoarelor de stat în zootehnie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale reamintește fermierilor termenele limită pentru depunerea cererilor de ajutor de minimis în sectorul apicol/de solicitare a ajutoarelor de stat în zootehnie:

  • 15 septembrie 2020 – Ultima zi de depunere a cererilor de ajutor de minimis în sectorul apicol. 
  • 29 septembrie 2020 – Ultima zi de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru: 
  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19,
  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19,
  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale invită fermierii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate să depună cererile de solicitare ale ajutoarelor de stat la centrele județene APIA, respectiv al municipiului București, până la data de 29 septembrie inclusiv.

Până în prezent pentru Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin s-au depus un număr de 167 cereri de solicitare, pentru sectorul suin s-au depus un număr de 89 cereri de solicitare, pentru sectorul avicol s-au depus un număr de 98 cereri de solicitare.

Pentru a evita aglomerația din ultimele zile reamintim că, cererile pot fi depuse atât la sediul centrelor locale/județene APIA, cât și prin fax, poştă sau în format electronic prin e-mail.

Practici zootehnice sustenabile - de la fabrica de bere la nutriția rumegătoarelor

Deoarece strategiile nutriționale aplicate în prezent vizează de multe ori un singur obiectiv, și anume cel al eficienței productive (obținerea unor producții mari), exploatarea rumegătoarelor nu se mai bazează decât pe produse furajere neadecvate consumului uman sau cultivate pe terenuri improprii culturilor de cereale. Din ce în ce mai mult sectorul zootehnic concurează cu specia umană pentru procurarea hranei – aproximativ 60% din suprafața totală plantată este dedicată hrănirii efectivelor de animale, dintre care un sfert este destinat rumegătoarelor. În Europa, 220 milioane de tone de cereale, semințe oleaginoase și furaje proteice sunt destinate anual sectorului de producție zootehnic, iar Uniunea Europeană importă aproximativ 70% din necesarul de nutrețuri oleaginoase și proteice (Animal Task Force, 2017), cu precădere soia (Glycine max), utilizată intens în scopul obținerii produselor animaliere de înaltă calitate.

Necesarul din ce în ce mai ridicat de substanțe nutritive pentru animalele înalt productive, împreună cu procentul însemnat de pierderi de energie și proteină rezultat în urma proceselor fermentative de la nivelul rumenului au dus la nevoia de a găsi soluții alternative, practice, care să ofere valoare biologică sporită și eficiență economică exploatării rumegătoarelor, cel puțin asemănătoare cu resursele convenționale, dar și o serie de beneficii strâns legate de menținerea echilibrului ecologic al planetei.

Sustenabilitatea sectorului zootehnic este rezultatul unui raționament multidisciplinar care vizează eficientizarea utilizării substanțelor nutritive din furaje, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătățirea utilizării suprafețelor agricole, reducerea risipei de produse alimentare, reciclarea subproduselor generate de industriile procesatoare de materii prime, etc.

Subprodusele industriei berii sunt printre materialele furajere care au fost luate în considerare pentru proprietățile lor nutritive și potențialul lor de reutilizare (Lynch și colab., 2016; Lao și colab., 2020). Aceste produse secundare, cu precădere borhotul de bere și drojdia de bere furajeră, sunt slab valorificate și adesea eliminate necorespunzător, devenind un factor poluant extrem de dăunător pentru mediu.

Pe lângă proprietățile proteice și energetice, dispun de o gamă diversificată de substanțe bioactive care le conferă atributele unor buni candidați utilizați în scopul eficientizării proceselor fermentative și pot fi și un instrument de manipulare a populațiilor microbiene care își desfășoară activitatea la nivelul rumenului.

Drojdia de bere furajeră este o sursă proteică extrem de valoroasă, cu o medie a proteinei brute de 40% (comparabilă cu cea a șrotului de soia) și cu o valoare biologică ridicată (peste 40% aminoacizi esențiali). Drojdia de bere conține concentrații însemnate de lizină (aminoacid limitativ în cazul rumegătoarelor) datorită căreia este utilizată adesea pentru suplimentarea valorii biologice a altor cereale. Mai mult, s-a demonstrat că fracția de proteine din drojdie este mai puțin degradabilă în rumen, crescând astfel cantitatea de aminoacizi disponibili pentru absorbție și utilizare în scopuri productive, concomitent cu reducerea pierderilor de azot (Harlow și colab., 2016; Oliveira și colab.,2016) care se transpun în pierderi economice.

De asemenea, alți compuși importanți din drojdie sunt acizii amari (humulone, lupulone) care provin de la conurile de hamei adăugate în procesul de fabricare al berii și sunt preluați de celulele de drojdie în timpul fermentației. Studii de laborator au arătat că aceștia au efect anti-microbian asupra bacteriilor hiper-producătoare de amoniac și deci împiedică producerea excesivă de amoniac, promovând utilizarea mai eficientă a proteinelor din hrană. Însă, efectele pe animale de fermă nu au fost studiate încă.

Drojdia de bere are palatabilitate ridicată și poate fi inclusă în hrana rumegătoarelor sub formă umedă sau uscată. Drojdia umedă, preluată ca atare din fabrică, trebuie să fie consumată cât mai repede (maximum 3 zile) pentru a evita deteriorarea culturii și îmbolnăvirea animalelor. Uscarea drojdiei presupune costuri adiționale, ceea ce duce la un preț de producție mai mare decât al surselor proteice convenționale, însă aceasta poate fi utilizată în cantități mici, sub formă de supliment (de exemplu 50-100 g de drojdie/kg nutreț combinat) pentru rațiile deficitare în proteină, venind cu un aport de substanțe active benefice pentru ecosistemul ruminal și pentru productivitatea animalelor. Mai mult, uscarea sau conservarea drojdiilor oferă stabilitate și durabilitate. În general, drojdia de bere s-a dovedit a fi un bun ingredient în rațiile animalelor producătoare de lapte, dar efecte benefice s-au observat și asupra productivității mieilor supuși îngrășării sau a animalelor reformate și recondiționate.


  • În prezent, IBNA Balotești desfășoară experimente privind utilizarea drojdiei de bere furajeră în alimentația rumegătoarelor cu scopul de a formula recomandări practice destinate fermierilor și pentru a promova și îmbunătăți reciclarea și valorificarea acestor subproduse disponibile în țara noastră pe tot parcursul anului.

Ioana Boldea, Alexandra Oancea


Newsletter finanțat de Ministerul Cercetării și Inovării prin Programul 1 – Dezvoltarea sistemului național de cercetare-dezvoltare, Subprogram 1.2 – Performanță instituțională – Proiecte de finanțare a excelenței în CDI, (PFE−17/2018-2020).


 

Federația crescătorilor de bovine și ovine Feder - cum înțeleg fermierii francezi asocierea în zootehnie

Într-una dintre conferințele susținute pentru promovarea asocierii fermierilor români în cooperative am avut oportunitatea de a afla și cum funcționează genul acesta de organizații în alte țări. Franța este una dintre țările cu cele mai multe cooperative, iar fermierii veniți în țara noastră pentru a demonstra avantajele unui astfel de parteneriat au prezentat unul dintre cele mai elocvente exemple în acest sens. Federația Feder a fost înființată în 2012, iar astăzi reunește 4.500 de crescători de bovine și ovine și este recunoscută drept cea mai mare organizație asociativă din Franța. Cu aproximativ 600.000 de bovine vândute în toată lumea și o cifră de vânzări de aproximativ 512 milioane de euro, federația Feder a devenit unul dintre cei mai mari exportatori din lume.

Structură și obiectiv

Federatia harta

Feder este o federație sub umbrela căreia se află mai multe societăți cu profil zootehnic din Franța, dar și al treilea cel mai mare producător de cereale din lume (Axereal) și este un exemplu elocvent  legat de cum ar trebui să arate un sector structurat corespunzător. Misiunea organizației, spun mentorii ei, este de a asigura suport tehnic în sectorul de creștere a bovinelor și ovinelor, de a optimiza cât mai mult costurile de producție și de a găsi surse de valorificare a producției obținute în aceste sectoare de activitate. În momentul de față, în componența federației intră nouă centre de creștere a bovinelor, două centre de creștere a oilor și trei centre mixte de creștere a celor două specii răspândite în diferite regiuni ale Franței, astfel încât să existe o eficiență mai bună a serviciilor oferite de producători. În momentul de față federația are ca membri cinci cooperative. Este vorba despre Global, cooperativă zootehnică cu 1.500 de ferme de bovine, Socaviac, cooperativă zootehnică cu 1.800 de membri din sectorul de creștere a bovinelor, Terre d’ovin, cu 300 de fermieri din sectorul ovin, Copagno, cu 400 de crescători de oi, și cooperativa Feder Eleveurs Bio, cu 120 de membri, toți activi în sectorul bio de creștere a bovinelor și ovinelor.

Volumul săptămânal de vânzăr

Federatia vanzari

Faptul că fermierii care sunt membri ai unei cooperative devin mai puternici din punctul de vedere al negocierilor pe care le pot purta la valorificarea produselor și al tehnologiei pe care o pot implementa în fermele lor este o realitatea deja admisă și confirmată. În cazul federației franceze Feder acest aspect este validat prin cifrele de vânzări realizate. Potrivit acestor date, săptămânal centrele federației  furnizează către unitățile de sacrificare aproximativ 1.640 de bovine, din care 710 exemplare de vaci adulte, 390 de juninci, 450 de tăurași, 50 de boi, 40 de tauri. De asemenea, în fiecare săptămână sunt comercializate 2.100 de bovine, din care 1.300 de tăurași, 590 de juninci, 140 de vaci adulte, 100 de viței. Cifrele de export către Uniunea Europeană și în afara ei menționează aproximativ 1.000 de exemplare, din care 510 exemplare sunt comercializate către crescătorii de rase specializate înregistrate în Registrul Genealogic, 160 de capete către cooperative și alte 230 de animale vândute către alți clienți. În ceea ce privește sectorul de creștere a ovinelor, federația vinde săptămânal aproximativ 3.000 de oi, din care 2.400 miei, 400 de oi pentru sacrificare, 120 de miei tineri, 70 de exemplare pentru sectorul de îngrășare și reproducție. Rasele de animale crescute sunt în procent de 50% rase de carne precum Île de France, Charolaise, Suffolk,Texel și 50% rase rustice autohtone precum Romane, Grivette și hibridul F1. Niciunul dintre membrii federației nu are în exploatare rase de lapte.

Federatia procente de crestere

Cifre cheie

  • 4.500 de membri (2.300 de crescători de bovine) și 220 de angajați;
  • 9 milioane de euro de capital social;
  • 36 de milioane de euro de capital;
  • 280 de milioane de euro în vânzări anuale;
  • 10,1 milioane de euro în vânzări pentru departamentul tehnic;
  • 195.000 de bovine pe an, inclusiv 82.000 de bovine finite, 110.700 bovine pentru sacrificare;
  • 165.000 de oi pe an, inclusiv 130.000 de miei și 5.000 de capre.

Federatia sector reproductie


„Strategia noastră este aceea de a asculta cu atenție, de a face lucrurile bine, de a construi parteneriate și cu fermierii din sectorul vegetal. Scopul final este de a crește productivitatea într-o uniune cooperativă umană echitabilă“ – Michel Millot, directorul general al Feder.

Laura Zmaranda

Federatia tabel numar ovine

Federatia tabel ovine

Cod de Bune Practici Agricole în dezbatere publică - noi reguli pentru fermele zootehnice

Ministerul Apelor și Pădurilor, împreună cu Consultantul selectat – Asocierea dintre Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – USAMV București a lansat spre consultare publică proiectele noului Cod de Bune Practici Agricole și cel al Programului de Acțiune pentru Protecția Apelor Împotriva Poluării cu Nitrați din Surse Agricole.

Acest proiect a fost întocmit după ce la începutul acestui an au avut loc mai multe dezbateri și discuții asupra vechilor documente, aflate în vigoare. În dorința de a afla direct de la cei care îl aplică în practică, respectiv de la fermieri, gospodari, autorități publice locale, Ministerul Apelor și Pădurilor, prin intermediul Consultantului, a organizat o serie de consultări asupra punctelor vulnerabile ale CBPA, precum și asupra eventualelor disfuncționalități pe care le implică. Numeroși au fost cei care și-au exprimat propunerile, simpli fermieri sau organizații puternice din agricultură, precum Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi Smithfield Romania SRL.

În paralel au avut loc și întâlniri cu asociații reprezentative ale fermierilor precum LAPAR,  Asociația Producătorilor de Porumb din România ori Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România. De asemenea, conducerea Academiei de Știinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Sişeşti“ și-a spus părerea asupra documentelor.

După toate aceste discuții, consultantul a analizat aspectele pe care interlocutorii le-au adus în discuție și a trecut la actualizarea și modificarea Codului de Bune Practici Agricole și a Programului de Acțiune pentru Protecția Apelor Împotriva Poluării cu Nitrați din Surse Agricole pentru a le face mai funcționale, mai eficiente și mai ușor de transpus în practică.

În acest moment, modificările au fost finalizate, iar documentele, în noua lor formă, au fost puse în dezbatere publică. Documentele pot fi consultate pe site-ul www.nitrati.ro sau https://apanoastra.ro/.   Persoanele interesate (fermieri sau reprezentanți ai organizațiilor de fermieri, institute de cercetare, organizații nonguvernamentale etc.) pot trimite observații și propuneri la adresele de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 31 octombrie 2019.

Noi limitări pentru azot și zonarea perioadelor de interdicție

Una dintre cele mai importante schimbări se referă la perioada de aplicare a îngrășămintelor. După ce au fost luate în calcul riscurile de percolare și scurgere, corelate cu perioada din timpul anului în care temperatura medie a aerului este mai scăzută de 5°C (perioadă în care procesele fiziologice din plante sunt stopate sau foarte încetinite), s-a observat că perioada de interdicție stabilită de actualul CBPA, respectiv 1 noiembrie – 15 martie pentru îngrășămintele organice solide pe terenurile arabile și pe pășuni, 1 noiembrie – 1 martie pentru îngrășămintele organice lichide și cele minerale la culturile de toamnă și 1 octombrie – 15 martie la alte culturi și pe pășuni, trebuie adaptată modificărilor climatice. În consecință, se propune împărțirea țării în trei zone climatice și, pentru fiecare dintre ele, instituirea unei perioade de interdicție comune pentru toate categoriile de culturi. Astfel, în zona I, cea mai caldă, perioada de interdicție propusă este de 120 de zile și este cuprinsă între 15 noiembrie și 15 martie. În zona II crește la 135 de zile, între 10 noiembrie și 25 martie, iar în zona III la 156 de zile, de la 25 octombrie la 30 martie. O altă noutate este aceea că pe terenurile arabile semănate cu culturi de toamnă se pot aplica îngrășăminte minerale și în perioada de interdicție, în limita a maximum 50 kg N substanţă activă/ha, în funcţie de dezvoltarea fiziologică a plantelor, dar cu condiţia ca terenul să nu fie saturat cu apă, îngheţat sau cu strat de zăpadă.

O altă modificare importantă se referă și la cantitățile maxime de azot care pot fi aplicate fără întocmirea unor studii agrichimice. Dacă în ceea ce privește azotul provenit din îngrășăminte organice maximul rămâne la 170 kg s.a./ha/an, în schimb la cel provenit din îngrășăminte minerale acesta este redus la 130 kg azot/ha/an.

Se schimbă și condițiile de depozitare a gunoiului de grajd

Fermierii care se ocupă de zootehnie trebuie să mai știe că depozitarea și procesarea gunoiului de grajd din fermele cu un număr de animale de până la 100 unități vită mare (UVM) se poate face în depozite individuale sau în platforme comunale. Pentru fermele cu peste 100 UVM depozitarea și procesarea gunoiului de grajd se face în conformitate cu cerințele Acordului de Mediu sau, dacă ferma intră sub incidența Directivei Emisiilor industriale – IED 2010/75, și cu cerințele Acordului Integrat de Mediu necesar pentru funcționarea exploatației agricole.

În tabel prezentăm coeficienții de echivalare a numărului de animale în UVM:

      Categoria de animal

Coeficientul de conversie

Tauri, vaci şi alte bovine mai mari de 2 ani

1

Bovine între 6 luni şi 2 ani

0,6

Bovine de mai puţin de 6 luni       

0,4

Scroafă de reproducţie > 50 kg

0,5

Alte porcine

0,3

Ecvide mai mari de 6 luni

1

Ovine şi caprine

0,15

Găină ouătoare

0,014

Alte păsări de curte

0,03

În ceea ce privește construcția platformei de depozitare, pentru exploatațiile cu mai puțin de 8 UVM cerințele minime pentru impermeabilizarea bazei locului de depozitare sunt  sol tasat, acoperit cu o folie de polietilenă de densitate mare. Pentru exploatațiile având între 8 şi 40 UVM pardoseala trebuie realizată din beton, cărămidă tencuită cu ciment sau alte materiale similare care să asigure impermeabilitatea.

De la mai mult de 40 UVM/ fermă, orice fermă trebuie să dispună de platformă betonată pentru compostarea gunoiului de grajd, cu bazin de retenție pentru fracția lichidă ori lagună betonată sau cu membrană impermeabilă sau orice altă variantă constructivă durabilă prin care să se asigure impermeabilizarea suprafeței peste care se depozitează gunoiul de grajd (exclus însă a se depozita direct pe sol sau pe folii de plastic/ polietilena de densitate mare).

Prin excepție, pentru gospodarii care dețin până la cinci UVM, gunoiul poate fi depozitat și în câmp, dar nu pentru mai mult de 180 de zile și în afara perioadelor de interdicție a aplicării îngrășămintelor.

O altă nouă propunere este aceea că, în vederea ţinerii sub control a epizootiilor şi a posibilităţii de monitorizare a contaminării solului şi sistemului acvatic cu substanţe farmaceutice de uz veterinar, folosirea de îngrăşăminte organice se poate realiza doar în limita a 50 km faţă de locul de producere a acestora. Face excepție gunoiului de grajd provenit din ferme neafectate de epizootie și cel care fie provine din agricultura ecologică, fie se poate dovedi că nu conține substanțe farmaceutice de uz veterinar peste limite admise.

  • • Toți cei interesați pot să își exprime părerea despre noile prevederi ale CBPA până la

31 octombrie. Mai amintim și că nerespectarea prevederilor Codului conduce la penalizarea prin diminuarea sau chiar neplata subvențiilor APIA și AFIR.

MADR vrea să redreseze sectorul de creștere a bovinelor, dar nu prea reușește

Înspre și dinspre unul dintre izlazurile comunale ale localității mele de baștină deunăzi vreme treceau 20-25 de capete de vaci cu lapte. Astăzi, o singură familie mai crește 2-3 exemplare. Decimarea efectivelor de bovine din gospodăriile populației ține de mai multe motive: lipsa de organizare a colectării laptelui; prețul neconvenabil al acestuia; lipsa forței de muncă la recoltarea nutrețului (fân); o oarecare comoditate care a pus stăpânire și pe populația rurală; migrația. Același aspect l-am întâlnit în sutele de comune pe care le-am vizitat în calitate de reporter. Practic, n-am auzit despre o localitate în care procesul să fie invers, în sensul creșterii numărului de bovine în gospodăriile populației. În schimb, în unele locuri au apărut ferme după ce au fost depopulate și desființate marile crescătorii de altădată de vaci cu lapte, dar mai ales de îngrășare. Această realitate stârnește curiozitatea de a vedea care a fost evoluția efectivelor de bovine în ultimii 30 de ani.

Și începem cu 1990. Atunci, în România existau 5.381 mii capete bovine (inclusiv bivolițe). În 2007, anul aderării României la UE, numărul a scăzut la 2.819 mii capete, ceea ce reprezintă o diminuare de 47,62%. Anul trecut, efectivul de bovine ajunsese la 2.002 mii capete, mai puțin cu 62,8% față de 1990 și cu 28,99% față de 2007. După aderare, cele mai scăzute efective s-au înregistrat în 2010, când numărul de bovine a scăzut pentru prima dată sub 2 milioane (1.990 mii capete). Datele recensămintelor generale agricole din 2002 și 2010 arată că, așa cum anticipam, cea mai accentuată scădere a efectivelor de bovine s-a înregistrat în fermele mici, numărul gospodăriilor ce dețin 1-2 vaci reducându-se cu 54%, iar cele cu efective de 3-9 vaci, cu 28%. Revenind la anul 2018, regiunea Nord-Est, aspect neschimbat aproape din 1990 încoace, deține cel mai mare număr de bovine, iar cel mai mic – Vest, asta fără să socotim, se înțelege, regiunea Ilfov-București. În tabelul următor găsiți numărul de capete pe fiecare regiune, iar în grafic, procentele.

cresterea bovinelor grafic

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale amintește de ani buni (din 2013, mai exact) că scopul principal ar fi relansarea sectorului de creștere a bovinelor. Cum a făcut-o sau o va face nu știm. Specialiștii ne spun doar că România dispune de niște „puncte tari“: suprafață mare de pășuni; o cantitate mare de produse secundare de la producția vegetală; piață de desfacere pentru produsele obținute; capacități de creștere și exploatare a taurinelor pentru îngrășare; efectiv matcă suficient de mare pentru structurarea producțiilor la taurine în cele două direcții – lapte și carne; disponibil de resurse umane în mediul rural; disponibil mare de specialiști în domeniu; stare bună de sănătate a efectivelor de bovine manifestată prin absența unor boli majore. Și atunci, ce ne determină să nu fructificăm aceste avantaje? Tot MADR ne spune care sunt hibele: slaba organizare a crescătorilor în vederea valorificării producției obținute; structura dimensională scăzută a exploatațiilor de bovine; funcționarea defectuoasă a sistemului de reproducție¸ slaba productivitate în sectorul producerii furajelor; lipsa unui sistem organizat de aprovizionare a abatoarelor cu animale; costul ridicat al procesării cărnii. Pe fondul subvențiilor europene și naționale substanțiale în sector, conexate cu alte ajutoare (pășuni, fânețe, zone naturale defavorizate), ar veni întrebarea: când se va întâmpla miracolul redresării? Nu știm! În orice caz sunt slabe speranțe să se mai petreacă acest lucru în micile gospodării ale populației! De altfel, nici nu trebuie să ne mai așteptăm ca zootehnia să mai fie ca odinioară fiindcă economia de piață se reglează de una singură, fără prea multe intervenții ale statului.

Maria BOGDAN