reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Feb 2020

Intervenții pentru vița-de-vie afectată de ger

Ultima decadă a lunii ianuarie a stat sub semnul gerului extrem cel puțin în sudul și centrul țării, acolo unde se concentrează importante podgorii: Dealu Mare, Dealurile Buzăului, Târnave, Sebeș-Apold, Alba, Aiud). La începutul perioadei de frig, în noaptea de 19 spre 20 ianuarie, s-au înregistrat minime absolute de -25°C la Brașov, -19°C în Ploiești plus localitățile limitrofe și -14 ... -15°C în restul teritoriului aflat sub atenționare de cod galben.

În aceste condiții de ger este de așteptat ca vița-de-vie să aibă de suferit mai ales acolo unde pragul de suportabilitate la temperaturi joase (-18°C … -20°C, la soiurile pentru struguri de masă, și de -20°C ... -22°C, la soiurile pentru vin) a fost depășit. Specialiștii de la Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească – Prahova confirmă această ipoteză mai ales că intervalul în care s-au înregistrat temperaturi sub -20°C a fost îndelungat, respectiv de 6-7 zile.

Ce ar fi de făcut în plantațiile afectate de îngheț? Tot inginerii de la ICDVV spun că avantajul major ar fi că încă nu s-au efectuat tăierile de rodire. Recomandările lor sunt, în cazul în care pierderile de ochi sunt mai mari de 20%, următoarele:

– refacerea potențialului de producție al butucilor: dacă nu s-au efectuat tăierile de rodire, se fac tăierile de compensare, în funcție de pierderile de ochi înregistrate;

– refacerea potențialului vegetativ al butucilor (dacă a fost afectat, parțial, lemnul anual și dacă pierderile de ochi sunt peste 7%), prin folosirea lăstarilor sterili emiși din ochii dorminzi, ochii șterși și ochii unghiulari rămași viabili pe cordoane. (Modalitate practică de intervenție: lăstarii care apar pe cordoane se ciupesc timpuriu, în faza de 3-5 frunze; 1-2 coarde mai viguroase, formate pe cordoanele degarnisite, se taie la 10-12 ochi și se cercuiesc pe sârma portantă; 1-2 lăstari la baza tulpinilor se păstrează, ciupindu-se la 10 cm sub sârma portantă);

– refacerea tulpinilor și a cordoanelor, metodă bazată pe existența cepilor de siguranță ori pe apariția lăstarilor din mugurii dorminzi de la baza tulpinilor. În primul caz, din coardele crescute din cepii de siguranță se alege una pentru formarea noii tulpini, iar 2-3 se folosesc pentru compensarea producției de struguri. Tulpina și coardele afectate de ger sunt înlăturate. Coarda aleasă pentru formarea noii tulpini se scurtează sub nivelul sârmei portante și se leagă de tutore. După dezmugurit se înlătură lăstarii porniți pe noua tulpină, mai puțin 3-4 plasați în partea superioară, care folosesc la formarea noului butuc. În varianta refacerii din lăstarii porniți de la baza butucului, din ochii dorminzi, se păstrează 3-4 coarde, una fiind folosită pentru noua tulpină, restul servind pentru menținerea echilibrului vegetativ. Anul următor lăstarii apăruți în partea de sus a tulpinii se păstrează pentru a forma butucul.

Încărcături de ochi recomandate:

– 13-17 ochi/mp pentru soiurile de calitate superioară (Pinot gris, Muscat Ottonel, Cabernet Sauvignon, Traminer roz, Chardonnay, Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească, Pinot noir etc.)

– 15-20 ochi/mp pentru soiurile cu potențial de producție mijlociu (Riesling italian, Fetească albă, Sauvignon, Merlot etc.);

– 16-24 ochi/mp pentru soiurile cu potențial de producție ridicat (Fetească regală, Băbeasca neagra, Cadarcă etc.);

– 24-28 ochi/mp pentru soiurile de mare producție (Galbenă de Odobești, Plavaie, Aligoté, Mustoasă, Roșioară, Zghihară).

Maria BOGDAN

Lansarea BASF. Un nou fungicid pentru vița-de-vie

Cu ocazia aniversării a 150 de ani de activitate, compania BASF a anunțat lansarea pe piața din România a unui nou fungicid inovator pentru combaterea făinării la vița-de-vie, Vivando. „Fermierii așteptau de mult un produs pentru prevenirea apariției făinării. Având în vedere că în cursul acestui an făinarea a creat cele mai mari probleme cultivatorilor de viță-de-vie, Vivando va îmbogăți lista de produse destinate combaterii acesteia“, a declarat Robert Baicoianu, Speciality Crops Manager BASF.

Acesta are o acțiune preventivă și parțial curativă bazată pe metrafenonă, o substanță din familia chimică a benzofenonelor. Observațiile morfologice cu privire la modul biologic de acțiune al făinării au arătat că, în urma aplicării preventive, metrafenona a inhibat germinarea sporilor, dezvoltarea tubului germinativ și formarea apresoriei. Mai exact, metrafenona blochează penetrarea agentului patogen în cuticulă și disturbă procesele normale de dezvoltare a miceliului și sporularea. Noul produs a fost deja testat pe loturi demonstrative în Ungaria, unde și-a demonstrat eficacitatea.

Practic, prin modul său unic de acțiune, Vivando inhibă ciuperca în diferite stadii de dezvoltare și infecție, acționând pe mai multe niveluri și protejând planta împotriva atacului de făinare. Produsul dispune de 500 g/l substanță activă, se aplică în doză de 0,2 l/ha, iar aplicarea lui sub formă de vapori este recomandată de la stadiul de 5-6 frunze până la coacere, în 3 tratamente pe sezon și nu mai mult de 2 tratamente consecutive. Intervalul dintre tratamente este de 12-14 zile, cu o reducere la 10-12 zile în cazuri favorabile de atac pentru făinare.

Riscul dezvoltării rezistenței prin folosirea fungicidelor este bine cunoscută. De aceea, utilizarea substanțelor active trebuie făcută cu responsabilitate pentru a menține eficacitatea lor pe termen lung. În ceea ce privește produsul Vivando, acesta nu prezintă rezistență încrucișată la produsele utilizate sau recomandate împotriva făinării la struguri. Totuși, reprezentanții BASF sfătuiesc fermierii să alterneze acest fungicid cu produse aparținând altor grupe chimice. „Vivando ar trebui folosit ca parte a unei strategii a managementului rezistenței care include atât tratamente chimice împotriva făinării, cât și metode nechimice care reduc presiunea bolii, cum sunt lucrările în verde“, spun cei de la BASF.

În urma studiilor realizate pe loturi demonstrative, Vivando a prezentat o bună rezistență la spălare, fiind necesară numai o oră de la aplicare până când pot surveni ploi. Mai mult, noul produs nu necesită reaplicare după ploaie, asigurând un control optim al făinării atunci când este aplicat într-un program care să cuprindă fungicide cu diferite moduri de aplicare. Dar la întocmirea acestui program trebuie să se țină cont de condițiile locale. Ar mai fi de adăugat că Vivando este sigur pentru acarienii prădători și albine.

În concluzie, controlul preventiv al făinării, dublat de o activitate reziduală de lungă durată, face din Vivando o alegere excelentă pentru a fi utilizat pe tot parcursul sezonului.

Nicuşor Oprea Banu, Patricia Alexandra POP

Tratamente în plantaţiile viticole

Pentru a avea o producţie sigură de struguri, tratamente preventive împotriva celor mai frecvente boli şi dăunători – mana, făinarea, putregaiul cenuşiu şi acarienii – sunt aproape obligatorii în plantaţiile comerciale de viţă-de-vie. Vă prezentăm intervenţiile foto-sanitare din prima perioadă de vegetaţie, de la lăstărire şi până la compactarea ciorchinilor, cu precizarea că gama de substanţe este mult mai largă decât cea din tabel, dar dozele utilizate trebuie să respecte recomandările din prospectul produsului.

Mana (Plasmopara viticola)

Este cea mai cunoscută şi periculoasă boală a viţei-de-vie. Se manifestă pe toate organele supraterane ale plantei – frunze, cârcei, lăstari –, dar cel mai periculos şi păgubitor este atacul de pe ciorchini.

Factori determinaţi în apariţia bolii: umiditatea de 80% (ploi, ceaţă, rouă), la infecţia primară şi 75%, la infecţia secundară; temperatură-minimum 10°C sau 11°C, la infecţia secundară.

Simptome: frunze – pete gălbui, cu aspect unde­lemniu, pe faţa superioară a frunzelor, care devin, spre toamnă, colţuroase, brun-ruginii, cu un puf albicios corespunzător petelor, pe faţa inferioară; lăstari şi cârcei – pete alungite, brun-roşietice, acoperite de puf albicios la umiditate ridicată; lăstari lignificaţi - pete alungite de culoare brun-violacee; ciorchini - boabele se îngălbenesc şi apoi se acoperă cu puf albicios, la umiditate ridicată, se brunifică (acţionează ca putregaiul gri) şi se usucă, atunci când este timp secetos. Infecţia poate continua şi după ce boabele sunt mari, se brunifică, se zbârcesc şi cad cu uşurinţă (acţionează ca putregaiul brun).

Făinarea (Uncinula necator)

Atacul cel mai păgubitor şi des este cel de pe boabe şi se dezvoltă începând cu o temperatură a aerului de cel puţin 5°C, factor favorizant fiind şi lumina difuză din aparatul vegetativ.

Simptome: frunze-miceliu albicios, care se brunifică ulterior, trecând şi printr-o nuanţă roşiatică, lobul se încreţeşte; ciorchini-miceliu albicios la început, brun mai târziu, boabele se usucă şi cad cu ciorchine cu tot. În toamnele ploioase, boabele atacate de făinare pot fi gazda perfectă pentru putregaiul cenuşiu, cele două boli fiind devastatoare pentru plantaţie.

Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea)

Ciuperca  iernează sub formă de scleroţi şi, în condiţii prielnice, poate afecta toate organele plantei, pe toată durata perioadei de vegetaţie, însă riscant pentru producţie este atacul pe boabele intrate în pârgă.

Condiţii favorabile infecţiei: umiditate mai mare de 95%; temperatură -18 până la 20°C; leziuni produse de grindină, boli şi insecte.

Simptome: frunze – pete iniţial gălbui şi apoi roşietice, pe care se dezvoltă un mucegai cenuşiu; lăstari – ţesuturile de la noduri sunt acoperite efectiv de un mucegai de culoare cenuşie; fructele mature se colorează în galben-cenuşiu spre violaceu, boabele se înmoaie, crapă, se acoperă de mucegai, putrezesc şi cad.

Dăunătorii frecvenţi: acarienii (cei mai periculoşi dăunători ai plantaţiilor viticole, putând reduce randamentul cu până la 40%, atacul fiind favorizat de temperaturile ridicate şi higroscopicitatea scăzută), molia (2 sau 3 generaţii, atacă bobocii florali, inflorescenţele şi lăstarii tineri – G1, boabele verzi – G2 şi boabele pârguite sau coapte – G3).

Maria BOGDAN

Despre făinarea viței-de-vie pe solurile nisipoase din sud-vestul țării

Făinarea sau oidium-ul viţei de vie (Uncinula necator), mai puţin cunoscută de către micii viticultori, este o boală la fel de importantă și de păgubitoare precum mana viţei-de-vie (Plasmopara viticola).

În țara noastră boala a fost descoperită în anul 1951, iar în prezent este răspândită în toate podgoriile, fiind o boală care în anumiți ani depășește pierderile provocate de mană. Întrucât conidioforii ciupercii germinează la temperaturi de peste de 3-4°C, în condiții de umiditate atmosferică ridicată, făinarea este prima boală care apare la vița-de-vie, în anii cu condiții climatice favorabile. Deși apare la temperaturi de 3-4°C, boala este favorizată de temperaturile de 20-25°C și de umiditatea atmosferică moderată (50-80%). Această boală a devenit tot mai dăunătoare, în condițiile restrângerii folosirii fungicidelor cuprice pentru combaterea manei.

Asemănător manei, făinarea atacă toate organele verzi ale viței-de-vie (frunze, lăstari erbacei, inflorescențe, struguri în formare, ciorchini, boabe și cârcei în stare erbacee), pe toată durata perioadei de vegetație. Pe frunze, atacul se manifestă sub forma unui miceliu pâslos de culoare alb-cenușiu, acoperit cu o pulbere cu aspect de „făinare“, reprezentând conidiile ciupercii, ce se întinde treptat, pe ambele suprafețe ale limbului, sub formă de pete neregulate. Sub pâsla de miceliu țesuturile se brunifică sau se înroșesc ușor. Atacul pe frunze produce răsucirea acestora. Frunzele cad, în lipsa vânturilor puternice, doar spre toamnă. Atacul, cel puțin pe frunze, nu poate fi confundat cu atacul produs de mană, întrucât acesta se manifestă sub forma unor „pete untdelemnii“ cu aspect regulat, iar în dreptul acestora, pe suprafața inferioară, se formează un puf albicios, reprezentând organele de înmulțire ale ciupercii.

Pe lăstarii și cârceii nelemnificați se observă aceleași pete alb-cenușii, uneori pulverulente.

Cel mai păgubitor este atacul pe inflorescențe, apărut chiar înainte de înflorit, așa cum s-a întâmplat în anul 2014, sau după legarea florilor, când inflorescențele se usucă. Boabele atacate mai târziu crapă și se brunifică, iar semințele ies în evidență. Lichidul ce se scurge în afară, după crăparea boabelor, oferă un mediu propice pentru dezvoltarea altor microorganisme, respectiv mucegaiuri. În toamnele ploioase, boabele atacate de oidium sunt supuse infecțiilor cu Botrytis fuckeliana (putregaiul cenușiu), producând pagube foarte mari. Spre toamnă, pe pâsla miceliană de pe organele parazitate se constată, uneori, prezența periteciilor, care apar ca niște formațiuni punctiforme mici, de culoare neagră.

În sud-vestul țării, perioada aprilie-septembrie din anul 2014, s-au înregistrat 640,7 mm precipitații, repartizate pe un număr de 74 zile din 183, comparativ cu suma lunară multianuală din perioada de vegetație 1956-2014, de 311,4 mm. Zilnic s-a format rouă care a persistat până la orele 11-12. În asemenea condiții, care au surprins chiar și viticultorii cu experiență, tratamentele chimice și-au diminuat eficacitatea, iar producția de struguri a fost compromisă în unele plantații.

Atacul de făinare se poate recunoaște ușor, chiar fără a analiza simptomele, întrucât organele atacate emană un miros de „baltă“ sau de pește proaspăt.

Urmele lăsate de atacul produs de ciuperca Uncinula necator se pot observa pe coarde, după căderea frunzelor, sub forma unor pete mai închise la culoare. Pentru a reduce sursa de infecție se recomandă ca lăstarii atacați să fie tăiați, îndepărtați din plantație și distruși prin ardere.

Ciuperca iernează sub formă de miceliu în muguri, mai ales în mugurii lăstarilor infectați, fiind bine protejată de rigorile iernii și în cleistotecii (fructificații de rezistență), din care apar sporii în primăvară. Primăvara, miceliul se dezvoltă concomitent cu începutul creșterii lăstarilor, formându-se organele de înmulțire ale ciupercii.

De aceea, pentru prevenirea și combaterea atacului produs de ciuperca Uncinula necator, primul tratament se efectuează atunci când lăstarii au 5-7 cm lungime. Acest moment coincide cu apariția primelor fructificații ale ciupercii și tratamentul are rolul de a distruge sursa de infecție. Al doilea tratament se va efectua la două săptămâni după primul sau înainte de înflorit, tot cu caracter de siguranță. Al treilea tratament se efectuează imediat după fenofaza de înflorit, iar următoarele la circa 10-14 zile, în funcție de dezvoltarea organelor verzi ale viței-de-vie receptive la oidium (frunze tinere, lăstari tineri, struguri).

Soiurile mai sensibile sunt cele cu struguri de masă și cele cu struguri pentru vin alb, cu pielița boabelor subţire și boabe așezate dens pe ciorchine.

În colecția ampelografică a CCDCPN Dăbuleni există 50 de soiuri nobile și hibrizi moderni sau rezistenți.

Substanţele chimice recomandate pentru preve­nirea și combaterea făinării sunt numeroase și pot fi cu acţiune de contact sau sistemică: Folicur Multi 50 WP, Folicur Solo 250 EW, Sulfomat 80 PU, Quadris SC, Bumper 250 CE, Cabrio Top, Falcon 460 EC, Flint Max 75 WG, Karathane Gold 350 EC, Kumulus S, Manoxin C 50 PU, Manoxin M 60 PU, Mystic 250 EC, Orius 25 EWShavit F 72 WDG, Shavit F 72 WP, Shavit F 71,5 WP, WDG Stroby DF, Sulphur 80 WDG, Systhane Forte, Talendo, Thiovit Jet 80 WG, Topas 100 EC, Topsin 500SC.

Dr. ing. Iulian RĂȚOI

Cum efectuăm tăierea viţei-de-vie în primăvară

Tăierea în uscat a viţei-de-vie este operaţiunea de reducere a numărului de coarde şi de scurtare a lungimii acestora, prin care se schimbă poziţia relativă a elementelor de producţie pe butuc şi a ochilor pe elementul de rod, prin stabilirea unei încărcături de rod specifice fiecărui soi în parte, în scopul de a crea un echilibru între creştere şi rodire.

Încărcătura de rod şi repartizarea acesteia pe elementele de rod este specifică în funcţie de caracteristica de a fructifica a fiecărui soi, pe elemente scurte (cepi 2-3 ochi), lungi (coarde de 8-18 ochi) sau mixte (verigi de rod cu cepi de 2-3 ochi şi coarde de 8-18 ochi), vigoarea soiului şi de forma de conducere a butucului de viţă-de-vie.

Tăierea de fructificare se aplică la butucii de viţă-de-vie în plină producţie. Această lucrare se poate efectua începând de toamna, după căderea frunzelor, şi până primăvara, înainte de dezmugurit.

În zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei este răspândită forma de conducere clasică sau joasă a butucilor. În acest caz sistemul de tăiere de fructificare folosit este cel mixt (Guyot multiplu), respectiv cepi lungi de 2-3 ochi şi coarde lungi de 8-12 ochi. În anii favorabili din punct de vedere climatic, în perioada de repaus activ, când temperatura nu coboară sub limita de îngheţ a mugurilor (temperaturi de -15...-18°C), se poate folosi tăierea de tip Guyot semiînalt cu braţe înlocuite periodic.

Elementele de rod sunt secţionate prin nod pentru reducerea pierderilor de apă şi substanţe minerale în timpul fenofazei „plânsul“. Lemnul de un an de prisos se va îndepărta prin scurtarea acestuia la 1-2 mm deasupra punctului de inserţie pentru a nu diminua rezerva de muguri dorminzi.

În zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei, în iarna 2014/2015, după o perioadă de toamnă şi 30 zile din luna decembrie când nu au fost probleme de viabilitate a mugurilor, deoarece temperatura nu a coborât sub -15° C, în data de 31 decembrie 2014 s-a înregistrat temperatura de -20,4° C, iar în data de 1 ianuarie 2015 s-a înregistrat temperatura de -25,1o C. Înălţimea stratului de zăpadă a fost de 25-30 cm. Aceste temperaturi coborâte şi faptul că în majoritatea plantaţiilor, în anul 2014, atacul principalelor boli, mana şi făinarea, a fost foarte virulent, iar butucii au intrat în starea de repaus slab pregătiţi, au contribuit la pierderi importante de muguri. Au pierit toţi mugurii din complexul mugural (principal, secundari, terţiari), situaţi deasupra stratului de zăpadă. Mugurii care au rezistat au fost cei situaţi la baza butucului, în stratul de zăpadă. Aşadar, pentru campania de tăiere de fructificare din primăvara anului 2015, în plantaţiile conduse în formă clasică (joasă), din sudul şi sud-vestul Olteniei, se recomandă sistemul de tăiere scurt, în cepi de 2-3 ochi, în număr cât mai mare, chiar dacă sunt inseraţi direct pe scaunul butucului, pentru a compensa încărcătura de rod ce-i revine unui butuc, conform figurii.

În situaţia unor suprafeţe mai mici se amână tăierea până după intrarea în vegetaţie. Când lăstarii nou apăruţi au lungimi de 5-8 cm se poate efectua tăierea. Aceasta se face cu mare atenţie pentru a nu rupe lăstarii existenţi pe butuc, deoarece sunt foarte sensibili şi se desprind uşor de la punctul de inserţie. În acest caz se îndepărtează toate acele porţiuni de lemn care nu au lăstari. Această situaţie este valabilă pentru toate soiurile, întrucât deasupra stratului de zăpadă nu a rezistat niciun mugure.

În arealele în care viţa-de-vie este condusă pe tulpini semiînalte se va proceda la îndepărtarea tulpinii şi la scurtarea coardelor existente pe cepii de siguranţă de la baza butucului, însă, în vederea refacerii formei de conducere, în absenţa tutorelui, se îndepărtează cordoanele şi se poate menţine tulpina, care va folosi la palisarea lăstarului care va forma noua tulpină, sau se poate reconstitui forma de conducere a butucului cu ajutorul lăstarilor porniţi din mugurii dorminzi. La fel se va proceda şi în plantaţiile din anul al treilea în care forma de conducere semiînaltă era deja constituită.

În plantaţiile tinere, în vârstă de 1-2 ani, în care s-a optat pentru forma de conducere semiînaltă, se vor îndepărta tulpinile, se va lăsa un cep de 2-3 ochi şi se va relua constituirea formei de conducere semiînalte, eventual pe două tulpini, pentru a grăbi realizarea acesteia şi obţinerea rodului în anul următor.

La tăierea de fructificare mixtă în formă joasă, rărirea elementelor de producţie are în vedere:

- apropierea elementelor de rod de scaunul butucului;

- cuplarea coardei cu cepul aferent, pe acelaşi braţ şi cât mai aproape între acestea;

- tăierea în verigi după regula „cepul primul“;

- solicitarea egală a butucului pe cele două părţi, paralele cu direcţia rândului;

- lăsarea unui spaţiu liber în axul central al butucului în vederea îmbunătăţirii microclimatului;

- lăsarea în plus a 2-4 cepi pentru înlocuire, coborâre sau siguranţă.

Dr. ing. Iulian RĂŢOI
Centrul de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni

Selecţia clonală la soiurile de viţă-de-vie

Crearea soiurilor de viţă-de-vie necesită o lungă perioadă de cercetare, de observaţie a comportării surselor de altoi şi portaltoi, apoi studii comparative, încercarea şi înmulţirea clonilor etc.

În primul an se aleg butucii elită în funcţie de observaţiile efectuate în plantaţia-mamă, care trebuie să aibă vârsta mai mare de 20 ani, privind vigoarea, fertilitatea şi starea fitosanitară a butucilor, utilizând o scară de bonitare simplă, stabilită în prealabil, de la 1 la 10.

Pe baza observaţiilor efectuate se realizează o primă selecţie a butucilor elită, cca 10-15, alegerea definitivă a acestora concretizându-se numai după observaţiile şi determinările efectuate la recoltarea strugurilor (producţia/butuc, conţinutul în zahăr şi aciditatea mustului). Elitele selectate sunt supuse analizei virusologice în vederea depistării infectării cu viruşi prin testul ELISA şi prin indexare.

De la butucii elită aleşi se recoltează, înainte de apariţia gerurilor, un număr cât mai mare de coarde altoi. Acestea se etichetează şi se depozitează peste iarnă în condiţii corespunzătoare păstrării viabilităţii mugurilor de rod până în primăvara anului următor.

În anul doi coardele altoi recoltate de la butucii elită se altoiesc pe un portaltoi recomandat în zonă, utilizând o tehnologie unitară. Butaşii altoiţi sunt apoi forţaţi şi plantaţi în şcoala de viţe, separat pe fiecare clon în parte. La scoaterea din şcoala de viţe descendenţele vegetative (clonii) sunt analizaţi privind: calitatea sudurii la punctul de altoire, lungimea cordiţei, gradul de maturare a lemnului cordiţelor de un an, vigoarea sistemului radicular în ansamblu şi procentul de viţe altoite de calitatea I, după care se face o nouă triere a clonilor, reţinându-se numai clonii valoroşi. De asemenea, în urma rezultatelor analizelor virusologice, realizate între timp, sunt îndepărtaţi clonii care au fost identificaţi ca fiind infectaţi cu virusuri. Se continuă totodată şi observaţiile asupra butucilor elită din plantaţia mamă, efectuându-se aceleaşi observaţii ca şi în primul an, pentru a stabili dacă elitele alese şi-au păstrat însuşirile anterioare pentru care au fost selectate.

În cel de-al treilea an, cei mai valoroşi cloni sub aspect productiv şi calitativ, liberi de virusuri şi alte fitoplasmoze, sunt plantaţi în câmpul comparativ de cloni, fiecare clon într-o parcelă de formă alungită, unde rămân până la finalizarea testării lor pe parcele mai mari în câmpul de încercare a clonilor. Fiecare parcelă trebuie să cuprindă acelaşi număr de plante (minimum 20 viţe/clon), pentru a garanta o corectă comparare a clonilor.

Pe parcursul perioadei de vegetaţie se efectuează, pe durata a minimum 3 ani, următoarele observaţii: procentul de goluri apărute, vigoarea de creştere apreciată după lungimea lăstarului principal măsurată la fenofaza maturării strugurilor, maturarea lemnului coardelor de un an, uniformitatea de ansamblu a plantelor şi starea lor fitosanitară.

În anii patru – şase şi chiar şapte se realizează forma de conducere a butucilor în câmpul comparativ. Pe tot parcursul existenţei sale în câmpul comparativ se aplică un sistem agrofitotehnic specific zonei şi la un nivel superior, astfel încât butucii de viţă-de-vie să fie cât mai uniform dezvoltaţi.

Se continuă efectuarea observaţiilor şi determinărilor realizate în anul III. Începând cu anul V, când practic toţi butucii încep să rodească, se fac şi determinări privind producţia de struguri/butuc, conţinutul mustului în zahăr şi acidi­tatea acestuia.

În baza observaţiilor şi determinărilor realizate se efectuează o nouă selecţie a clonilor, fiind reţinuţi numai clonii valoroşi. De la aceşti cloni se aleg toamna coarde altoi, separat pe fiecare clon în parte, care se păstrează în mod corespunzător pentru a nu fi afectată viabilitatea mugurilor de rod.

În paralel se recoltează coarde altoi şi din plantaţia-mamă, pentru înmulţirea materialului iniţial care va servi drept martor în câmpul de încercare.

În anul şapte şi opt coardele altoi recoltate de la cei mai valoroşi cloni şi de la materialul iniţial din plantaţia-mamă se altoiesc în primăvară pe doi portaltoi recomandaţi în zonă. Butaşii altoiţi sunt forţaţi şi plantaţi în şcoala de viţe. Se altoieşte suficient material astfel încât să rezulte cel puţin 100 viţe altoite/clon/portaltoi.

În anii opt – treisprezece, cu viţele obţinute în şcoala de viţe se înfiinţează câmpul de încercare a clonilor. Pentru a avea o garanţie asupra valorii clonilor selectaţi, în câmpul de încercare trebuie să existe un număr egal şi cât mai mare de plante pentru fiecare clon – cel puţin 200 viţe/clon, respectiv câte 100 viţe pentru fiecare port­altoi. Este indicat ca plantarea clonilor şi martorului să se realizeze în parcele separate în minimum 3 repetiţii. În câmpul de încercare se aplică tehnologia de cultură specifică zonei şi la un nivel superior, astfel încât să se asigure o dezvoltare uniformă a butucilor.

Clonii promovaţi în câmpul de încercare sunt testaţi timp de 3 ani de rodire normală (de regulă anii 3, 4 şi 5 de la înfiinţarea câmpului de încercare), fiind comparaţi cu martorul reprezentat de soiul populaţie. Se fac observaţii şi determinări privind producţia de struguri şi calitatea acesteia, vigoarea butucilor exprimată prin cantitatea de lemn eliminat la tăierea în uscat, rezistenţa la boli, ger şi secetă. În cazul soiurilor pentru struguri de vin se efectuează cel puţin două microvinificări, separat pe fiecare clon în parte, şi se determină însuşirile chimice şi organoleptice ale vinurilor obţinute.

În toată această perioadă se continuă observaţiile şi determinările efectuate asupra clonilor selectaţi aflaţi în câmpul comparativ pentru a putea avea o imagine de ansamblu cât mai precisă privind calităţile acestora. Datele obţinute pe tot parcursul acestor ani sunt centralizate şi interpretate, întocmindu-se dosarul de omologare a clonilor care s-au dovedit a fi cei mai valoroşi

Începând cu cel de-al unsprezecelea an se efectuează şi vizite de preomologare în câmpul de încercare a clonilor din partea inspectorilor ISTIS.

Anul XIII (XIV). Depunerea la ISTIS a dosarului de omologare a clonului şi omologarea acestuia.

Notă: Mărimea strugurelui, a bobului ca şi uniformitatea acestora interesează în mod special soiurile pentru masă, la fel şi consistenţa miezului şi culoarea uniformă a epidermei.

ICDVV Valea Călugărească

Lucrări de protecţie a viţei-de-vie

Unitatea Fitosanitară Cluj recomandă aplicarea tratamentelor fitosanitare în plantaţiile de viţă-de-vie şi butucii de lângă casă împotriva Acarienilor (adulţi) care au iernat în crăpăturile scoarţei butucilor, coardelor, în solzii mugurilor, resturile vegetale, în frunzele căzute pe sol (Calepitrimerus vitis, Eriophies vitis, Tetranychus urticae).

Tratamentele sunt curative pentru parcelele/ butucii unde a existat atac anul trecut. Aplicaţi tratamentul într-una dintre fenofazele plantelor de viţă (în funcţie de zonă):

1. La umflarea mugurilor, dezmugurire – Envidor 240 SC – 0,04% (pentru rezerva de acarieni eriofizi);

2. La 3-4 frunzuliţe – lăstar 10-15 cm, cu  Nissorun 10 WP – 0,05%, sau Apollo 0,04%, sau Vertimec 1,8 EC 0,08-0,1% (pentru acarioză şi erinoză). De asemenea, se poate folosi Thiovit Jet 80 WDG – 0,3%, sau Kumulus DF – 0,3 %, ori Microthiol Special – 0,35%, sau Karathane M 35 CE – 0,05%, ori Sulphur 80 WG – 0,3% (pentru făinare).

Este obligatoriu tratamentul acolo unde au fost semnalate atacuri de făinare în anul trecut şi există soiuri sensibile la acest patogen. Urmăriţi o acoperire cât mai uniformă a butucilor de viţă-de-vie.

În mod particular pentru plantaţiile/butucii (înfiinţate pe rădăcini proprii, portaltoi sau HPD) unde s-a semnalat şi anul trecut prezenţa dăunătorului Phylloxera vastatrix – filoxera galicola sau filoxera frunzelor se va aplica un tratament în focarele cunoscute între fenofaza de dezmugurit – degajarea primelor 2-3 frunzuliţe (momentul migrării larvelor) cu produsul Calypso 480 SC – 0,02%.

Luaţi toate măsurile ce se impun pentru protecţia mediului înconjurător. Respectaţi cu stricteţe normele de lucru cu produse de protecţia plantelor, cele de securitatea muncii, animalelor, peştilor, polenizatorilor.

Pregătirea pentru iernare

Pregătirea smochinului pentru iernare

Pe cât de abundent creşte, pe atât de sensibil este la ger, mai ales în iernile cu temperaturi negative severe. Pentru a preîntâmpina orice neplăcere, smochinul trebuie protejat pentru a trece cu bine peste perioada rece. Există mai multe tehnici. Dacă n-au căzut frunzele în întregime, scuturaţi-le mai întâi pe toate. Dacă smochinul este tânăr, executaţi o săpătură în lateral, adunaţi ramurile şi fixaţi-le de pământ (fundul şanţului) cu ajutorul unor cârlige ori a unor ţăruşi. Acoperiţi-l cu frunze, paie ori alte resturi vegetale şi peste ele veniţi cu o folie groasă de polietilenă. Fixaţi apoi marginile foliei cu pământ. Aveţi grijă să lăsaţi un spaţiu prin care planta să respire.

Dacă smochinul este matur, suprimaţi ramurile care credeţi că nu mai sunt necesare, adunaţi crengile aproape şi legaţi-le cu o sfoară groasă sau o bandă, pentru a nu provoca răni (sfoara subţire poate intra în trunchi). Puneţi frunze sau paie printre tulpini şi ramuri, împachetaţi-le într-o folie specială anti îngheţ ori într-un sac gros de hârtie şi legaţi din nou. Şi în acest caz lăsaţi un loc prin care smochinul să respire, altfel se va sufoca.

Muşuroirea trandafirului

Aproape toţi trandafirii sunt sensibili la valorile termice mai mici de minus 12 grade Celsius. Pentru a evita îngheţul rădăcinilor, mai ales că meteorologii au anunţat o iarnă aspră, ar fi de preferat să muşuroiţi planta. Lucrarea este cât se poate de simplă. Adunaţi pământ uscat şi bine mărunţit la rădăcina trandafirului astfel încât să realizaţi un muşuroi de maximum 30 cm. Puteţi cuprinde şi primele crenguţe. Nu se recomandă scurtarea ramurilor, fiindcă planta devine mult mai vulnerabilă la frig. Puteţi, în loc de pământ, să folosiţi şi frunze uscate, dar acestea trebuie cumva compactate. Pentru soiurile de tip arbust se practică şi protejarea părţii aeriene, prin învelirea în saci de hârtie cerată sau folie, cu precizarea că trebuie lăsat un spaţiu de aerisire, altfel trandafirul se sufocă, la formarea condensului.

Protejarea viţei-de-vie

Trebuie să vă reamintiţi că, în perioada de repaus, viţa-de-vie rezistă la următoarele temperaturi: rădăcinile – până la -5 -7°C la viţele europene şi până la -10, -11°C, la cele americane; mugurii: -18 ±3°C, în funcţie de soi; coardele anuale: -21 ±3°C; lemnul multianual: -22, -24°C. Efectul temperaturilor scăzute poate fi accentuat de factori precum: amplasarea plantaţiilor (viile de la baza pantei sunt mai expuse îngheţului, cu pierderi şi de 100% a mugurilor); scăderile bruşte ale temperaturilor într-un interval scurt de timp; perioadele îndelungate cu temperaturi scăzute.

Pentru protejarea viei din grădină se poate efectua muşuroitul, prin acoperirea cu pământ a punctului de altoire, a scaunului butucului şi a primilor ochi de la baza coardelor. Muşuroirea se efectuează manual, dimensiunea acestuia fiind de 25-30 cm înălţime.

În plantaţii protejarea butucilor se face prin arătura cu aruncarea pământului în lături, creându-se un fel de bilon la rândul de butuci. Se poate practica şi îngroparea coardelor, prin aplecarea lor la sol şi acoperirea cu un strat de pământ de 10 cm.

Maria BOGDAN

Simpozionul ştiinţific internaţional Terroir, viţă-de-vie şi vin

Timp de trei zile, Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi a găzduit simpozionul, cu participare internaţională, Factori şi procese pedogenetice din zona temperată.

Organizată de Facultatea de Geografie, manifestarea, ajunsă la cea de a XXIII-a ediţie, a avut ca temă Terroir, viţă-de-vie şi vin.

Printre numeroşii participanţi s-au aflat cadre didactice universitare, cercetători din cadrul Academiei Române şi ai staţiunilor de cercetare, reprezentanţi ai direcţiilor agricole, directori ai oficiilor judeţene de studii pedologice şi agrochimice, specialişti şi manageri ai unor unităţi economice.

Manifestarea a fost onorată şi de prezenţa unor oaspeţi străini din Franţa, Belgia, Germania, Republica Moldova, China, Ucraina.

Termenul franţuzesc „terroir“, care este utilizat pentru a defini condiţiile de sol, subsol şi condiţii climaterice, pe scurt toţi factorii care contribuie la dezvoltarea viţei-de-vie şi obţinerea unui vin de înaltă calitate, a apărut în multe din cele peste 150 de comunicări şi postere prezentate în plen şi pe secţiuni. Între acestea şi comunicările Solul – element de bază al conceptului de „terroir“, Cotnari – particularităţi naturale şi specificitatea vinului de terroir sau Caracterele terroir ale podgoriei Panciu.

Numeroase alte comunicări au prezentat rezultatele unor Cercetări pedochimice asupra unor soluri cu utilizare viticolă din Regiunea de Nord-Est a României, Aspecte privind dinamica unor microelemente în sistemele sol-plantă din plantaţiile viticole, La Loire – departamentul a trei mari podgorii, Starea de calitate a solurilor din plantaţiile viticole ale Republicii Moldova etc.

După prezentarea comunicărilor participanţii au efectuat aplicaţii pe teren în partea de nord-est a României şi în Republica Moldova. S-au efectuat deplasări la Ferma Adamachi a USAMV Iaşi, SC Avereşti Vaslui şi podgoria Huşi, unde cei prezenţi au luat cunoştinţă de metodele folosite în descrierea profilelor, recoltarea probelor de sol şi cercetarea analitică a acestora.

S-a trecut apoi în Republica Moldova – cei care aveau paşaport –, unde specialiştii din cadrul Centrului Republican de Studii Pedologice au prezentat oaspeţilor la podgoriile de la Mileştii Mici şi Drăsliceni profile de sol – condiţii pedogenetice, descrierea morfologică şi determinări fizico-chimice. Cei prezenţi au vizitat şi crama de la Mileştii Mici, unde se află cea mai mare colecţie de vinuri din lume, cu cele mai lungi galerii din Europa – 250 km.

Lucrările simpozionului s-au bucurat de un deosebit succes. Iată şi opinia domnului profesor Jean-Pierre Garcia (foto) de la Universitatea din Bourgogne – Franţa: „Aş vrea să remarc înaltul nivel ştiinţific al lucrărilor simpozionului şi sunt bucuros că am avut posibilitatea să cunosc specialiştii de înaltă clasă de la Universitatea ieşeană, cu care sper să mă mai întâlnesc. Podgoriile de pe ambele maluri ale Prutului dispun de posibilităţi deosebite, de o lungă tradiţie şi ar trebui mai bine cunoscute în Europa.“

Stelian Ciocoiu

Lucrări de îngrijire la viţa-de-vie în luna iunie

În plantaţiile de viţă-de-vie, luna iunie continuă cu o serie de lucrări în verde, intervenţii agrotehnice şi tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor. Cum sunt ele aplicate în mod practic ne spune ing. Iulian Zafiu (foto), de la SERVE, o societate înfiinţată în anul 1993 de contele francez Guy Tyrel de Poix, care mai deţine o plantaţie în Corsica, iar în România exploatează 110 ha la Ceptura-Prahova, parte a podgoriei Dealu Mare, şi la Cogealac-Babadag, în judeţul Tulcea.

Plivitul şi dirijatul lăstarilor

„La ora la care vorbim – ne spunea ing. Zafiu, specialist la această societate din 2007, viţa-de-vie se află, în podgoria Dealu Mare sau cel puţin în Ceptura, în fenofaza de început de înflorire. Pentru luna iunie, efectuăm două intervenţii în verde:

• plivitul lăstarilor este o operație prin care lăstarii crescuți de la baza butucului, de la nivelul punctului de altoire, sunt eliminați. De obicei acești lăstari sunt sterili, dar sunt situații în care, dacă aceștia provin de pe un cep, pot avea struguri. Lăstarii trebuie eliminați pentru că sunt în contact direct cu solul, de unde pot fi infestați cu boli criptogamice sau cu dăunători. Pe de altă parte, având în vedere circuitul sevei în butuc, aceștia sunt hrăniți primii, fiind în concurență directă cu ceilalți lăstari de pe butuc. Practic, iau hrana organelor care ne interesează direct pentru nivelul şi calitatea producţiei;

• dirijatul I, intervenţie care se face de cele mai multe ori concomitent cu plivitul lăstarilor, este operația prin care lăstarii sunt conduși printre primul rând de sârme duble. Este foarte important ca această lucrare să fie executată la timp, deoarece, prin întârzierea ei, pot surveni pierderi de producție și de lăstari, care asigură rodul pentru anul următor.“

În general, legatul sau dirijarea lăstarilor se efectuează de 2-3 ori în timpul perioadei de vegetaţie. Intervenţia este absolut necesară deoarece lăstarii au ţesuturile mecanice slab dezvoltate, iar atunci când ating o anumită lungime, peste 40-60 cm, nu se mai pot susţine singuri, se apleacă, fapt care favorizează atacul bolilor şi dăunătorilor, dar împiedică şi executarea ulterioară a altor lucrări de întreţinere în plantaţii. Prin dirijarea lăstarilor se asigură o mai bună repartiţie în spaţiu a frunzelor, aspect care favorizează activitatea fotosintetică şi, implicit, calitatea producţiei. Teoretic, primul legat se face după înflorit, când lăstarii au 40-60 cm, perioadă care coincide cu mijlocul sau sfârşitul lunii mai, al doilea se efectuează în luna iunie, iar al treilea înainte de intrarea strugurilor în pârgă (final de iulie, început de august). Unii specialişti recomandă patru astfel de lucrări: primul înainte de înflorit, al doilea, după înflorit, următoarele fiind executate în iulie şi august. Ultima variantă este însă neeconomică.

Copilitul

Din raţiuni de ordin economic, copilitul este o lucrare exclusă din plantaţiile industriale. De altfel, la unele soiuri de masă (Cardinal, Perla de Csaba), strugurii dezvoltaţi pe copili reuşesc să ajungă la maturitate, cu sporul de producţie corespunzător. Lucrarea este recomandată deoarece contribuie la micşorarea masei vegetative şi reduce gradul de umbrire a lăstarilor principali. Copilitul constă în scurtarea (mai rar suprimarea) lăstarilor anticipaţi, formaţi din mugurii de vară, la subsuoara frunzelor, atunci când copilii au 6-7 frunze. Ei vor fi retezaţi la 4-5 frunze, deoarece partea rămasă pe lăstari ajută la hrănirea şi diferenţierea mai bună a ochilor de iarnă situaţi la baza lor. Copilitul se execută odată cu al doilea sau al treilea legat.

Prăşitul manual şi mecanic

„În perioada de vegetaţie a viţei-de-vie este foarte important ca solul să fie menţinut afânat şi curat de buruieni. Pentru aceasta vom executa săpatul manual pe rând, cu rol în eliminarea buruienilor din plantație. Este o lucrare indispensabilă,  fiindcă buruienile, mai ales când sunt în număr mare şi mai cu seamă în anii secetoşi, cum se prefigurează a fi acesta, vor consuma din apa din orizontul 0-30 cm, provocând şi uscarea accentuată a solului. Prășitul mecanic se execută cu tractoarele  viticole în agregat cu pluguri sau palpatoare (utilaje specifice pentru cultura viței-de-vie). Această lucrare va fi repetată ori de câte ori este nevoie, pentru distrugerea buruienilor și pentru a întrerupe capilaritatea şi crăpăturile din sol, cauzate de secetă. În anii secetoși, lucrarea de prășit se efectuează la adâncime mică, mobilizând un strat superficial de sol. O alternativă la prășitul repetat între rânduri este menținerea plantaţiei în benzi  înierbate  alternativ, adică vom avea un rând prăşit şi unul înierbat, cu avantaje deja consacrate.“

Tratamentele fitosanitare

Înainte de începerea înfloritului și după scuturarea florilor sunt obligatorii tratamentele „de siguranță“, cu produse care să asigure o protecție pe toată perioada înfloritului şi imediat după. Specialistul de la SERVE ne recomandă următoarele tratamente:

– Înainte de înflorit se folosesc produsele Verita (produs sistemic împotriva manei, doză 2-2,5 kg/ha, în funcţie de presiunea de infecţie), Kumulus (produs de contact împotriva făinării – 0,3%), Topas (produs sistemic împotriva făinării – 0,250 l/ha), Karate Zeon (insecticid împotriva moliei din generaţia 1-0,015%, respectiv 0,15 l/ha în 1.000 l sol/ha);

– După înflorit: Cabrio Top (produs sistemic împotriva manei, 1,5-2 l/ha), Flint Max (produs sistemic împotriva făinării – 0,16 kg/ha în 1.000 l apă), Kumulus (făinare), Rovral (produs de contact împotriva putregaiului cenuşiu – 1 l/ha). Cele două  tratamente „de siguranță“ sunt obligatorii în programul de combatere al SC Serve Ceptura.

Ar mai fi de reţinut că, pentru a evita trecerile repetate printre rândurile de viță-de-vie, este necesară o gamă de utilaje complexe și tractoare performante, care să reducă norma de motorină consumată pe hectar și, în același timp, să execute două operații la o trecere. De exemplu, erbicidare pe rând + prășit sau cârnit + tocat/prășit ori diverse alte combinații.

Această tehnologie pe care o folosim şi noi la SC Serve Ceptura ne permite să avem randamente foarte bune atât la folosirea utilajelor cât şi la optimizarea costurilor de producţie.“

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.11, 1-15 IUNIE 2013

Lucrări de primăvară în plantaţiile de viţă-de-vie

Alexandru Penescu a lucrat în cercetare şi direct în producţie, în viticultură şi pomicultură încă de la absolvirea Facultăţii de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară–Bucureşti. A adunat în această profesie o experienţă de peste 30 de ani la unităţi puternice, cum ar fi compartimentul de ameliorare de la Staţiunea de Cercetări Pomicole de la Măgurele–Prahova, astăzi desfiinţată, din reţeaua ICDP Piteşti–Mărăcineni, şi la Rovit Valea Călugărească. În prezent are propria sa fermă, iar în plantaţia de viţă-de-vie nu discută despre producţii mai mici de 10 tone/ha, chiar şi în anii mai puţini faşti din punct de vedere climatic şi în condiţiile unei game de soiuri obişnuite, gen Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră, Merlot, Pinot gris, Fetească albă, Fetească regală, Riesling.

Ca orice om dedicat profesiei sale, cu largă experienţă şi conectat întotdeauna la informaţie, inginerul Penescu depune în plus multă pasiune şi are un fel de legătură specială cu planta, cu natura, cu pământul, astfel că intervine asupra lor nu doar cu ştiinţa, ci şi cu un fel de a înţelege când este nevoie de implicarea sa. În termeni de specialitate, se cheamă echilibru în ecosistem. În limbaj comun, se numeşte ataşament şi respect faţă de natură. Inginerul nu merge în vie doar când lucrează; inspectează plantaţia zi de zi, să vadă stadiul de dezvoltare a viţei, în fiecare fenofază de creştere, eventualul atac de boli şi dăunători, cum se prezintă solul etc., astfel încât să suprime din faşă orice incident care ar avea urmări negative asupra capacităţii productive.

Ce intervenţii trebuiau făcute până acum?

Până la ora la care vorbim, 15 aprilie, exceptând arătura din toamnă, executată cât să arunce brazda înspre butuc, remedierea sistemului de susţinere, acolo unde a fost cazul, şi permanentul control al viabilităţii ochilor în plantaţia aflată în producţie au mai fost executate următoarele lucrări: tăierea (de producţie sau fructificare); cercuitul sau legarea, adică dirijarea coardelor pe sistemul de susţinere, ultima fiind indicată să fie încheiată la 15 aprilie.

Urmează:

– răzuirea manuală a solului pe rând, în vederea pregătirii terenului pentru erbicidat, fără a antrena pă­mântul cu sapa (15 aprilie-15 mai);

– erbicidarea, care din considerente economice şi rentabilizare a cheltuielilor se face doar pe rând, nu şi pe intervalul dintre rânduri. Lucrarea se execută preemergent şi ori de câte ori este cazul, în timpul perioadei de vegetaţie, în funcţie de gradul de îmburuienare;

– lucrarea mecanică de afânare a solului pe interval, arătura de primăvară, cum mai este numită, cu răsturnarea brazdei spre mijlocul distanţei dintre rândurile de viţă-de-vie. În timpul vegetaţiei se mai execută câteva lucrări, limitate pe cât posibil, de afânare şi distrugere a buruienilor (praşile), cu utilaje uşoare, gen cultivatorul.

Completarea golurilor

În plantaţiile tinere, de până la 10 ani, se face, până la 15 mai, completarea golurilor, folosind viţă la ghiveci sau, dacă nu este posibil, viţă simplă, altoită, parafinată. Este de preferat ca punctul de altoire şi lăstarul să fie protejate cu tuburi din material plastic, spre a nu fi atinse/afectate de substanţele chimice utilizate la erbicidare sau tratamente chimice. Marcotajul este o metodă care nu se mai practică de mult în plantaţiile profesionale.

Primele tratamente

În funcţie de evoluţia vegetaţiei, în preajma datei de 5 mai sau atunci când frunza are mărimea unei monede de cinci bani, ceea ce corespunde unei dezvoltări a lăstarului de 10 cm, se intervine cu primul tratament preventiv pentru păianjen şi făinare. Apariţia unor pustule albicioase pe partea inferioară a frunzuliţei, care începe să se deformeze uşor, este semnul unui început de atac al păianjenului. Atunci este obligatoriu tratamentul. Pe parcursul perioadei de vegetaţie, în funcţie de fenofază şi atacul de boli şi dăunători, inginerul Alexandru Penescu intervine în plantaţia sa cu aproximativ şapte tratamente, inclusiv cel tocmai descris mai sus. Următoarele se aplică orientativ: degajare ciorchine (mană, făinare, molii); începutul înfloritului (mană, făinare + putregai, molii); sfârşitul înfloritului (mană, făinare, putregai); creşterea boabelor (mană şi făinare); compactare ciorchini (mană, făinare, putregai); intrarea în pârgă (ultimul tratament, pentru putregai). Atenţie, însă: într-un an ideal, aceste tratamente nu sunt obligatorii, poate să treacă şi o lună fără astfel de intervenţii.

Alte intervenţii

În funcţie de disponibilitatea financiară şi dacă erbicidele nu au fost eficiente, până la 15 iulie se poate efectua lucrarea de rupere a lăstarilor de la butuc. Acolo unde au intervenit intemperii, gen căderi de grindină, se aplică un tratament chimic pentru calusarea rănilor provocate pe lăstari, frunze şi boabe (rănile sunt o poartă ideală de intrare a bolilor). Despre alte lucrări în verde (legat, dirijat lăstarii, copilit, ciupit) vom vorbi într-un viitor articol.

Temperaturile nocturne de -11°C până la -15°C , înregistrate la jumătatea lunii martie în nordul Moldovei, nu au afectat viţa-de-vie. Vegetaţia în această zonă este mai târzie cu 2-3 săptămâni decât în Banat ori sudul ţării, astfel că planta nu a ajuns, în perioada îngheţului târziu, în faza de decălire sau de circulaţie a sevei (plâns). În Banat, chiar dacă s-a produs mai timpuriu intrarea în vegetaţie, nu s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute, astfel încât să producă pagube.

Reamintim că, în perioada de repaus, viţa de vie rezistă la următoarele temperaturi:

– rădăcinile rezistă până la -5, -7°C la viţele europene şi până la -10, -11°C la cele americane;

– mugurii: -18 ±3°C, în funcţie de soi;

– coardele anuale: -21 ±3°C;

– lemnul multianual: -22, -24°C.

În schimb, primăvara, în perioada în care viţa se pregăteşte pentru intrarea în vegetaţie, ceea ce presupune decălirea, un ger poate afecta plantaţia şi la temperaturi de -15, -16°C. După pornirea în vegetaţie, organele viţei-de-vie au următoarele limite de rezistenţă:

– vârfurile lăstarilor rezistă până la -0,2, -0,5°C; baza lăstarilor şi frunzele: -0,5, -0,7°C.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS