reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Modificarea legislației în domeniul produselor agroalimentare ecologice

În Ședința din 5 august 2019 Guvernul a aprobat printr-o Ordonanță de urgență modificarea OUG 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.

Amendamentele propuse în actul normativ nu presupun costuri suplimentare și vizează următoarele aspecte:

- utilizarea semințelor, a materialului de înmulțire vegetativ și a răsadurilor care nu provin din agricultura ecologică se va face numai cu autorizarea organismelor de control, conform reglementărilor Comisiei Europene privind producția ecologică, etichetarea și controlul produselor ecologice;

- în cazul în care sunt depistate unele substanțe care nu sunt permise în agricultura ecologică, în urma analizării probelor prelevate în cadrul controlului oficial și a celui efectuat de reprezentanții MADR și se constată de către organismele de control că prezența lor este determinată de contaminări accidentale, acestea aplică sancțiunea declasării produsului și, după caz, a terenului fără a afecta plățile directe;

- în privința plăților compensatorii acordate în baza Măsurii 11-agricultura ecologică din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, în cazul în care s-a aplicat sancțiunea privind declasarea terenului, se retrage plata pe anul curent, dar nu se aplică sancțiuni administrative, potrivit regulamentelor europene în vigoare. 

- abrogarea unor prevederi ce nu mai au aplicabilitate și nu mai corespund normelor de tehnică legislativă.

Sursa: madr.ro

Invitație la produse gustoase și sănătoase: Ferma Geonatura

Familia Simion din comuna Ardeoani, județul Bacău, a avut curaj să producă produse naturale, fără chimicale, gustoase și sănătoase. Cu toate că nu beneficiază de fonduri europene, se descurcă fără niciun ajutor exterior. Grădina roditoare cu de toate a acestora se află la 50 km de orașul Bacău și în fiecare an pune pe mesele băcăuanilor zacuscă de vinete cu legume, zacuscă de ciuperci cu legume, pastă de ardei, bulion din roșii, dar și diferite dulcețuri și siropuri.

Agricultura ecologică, biodinamică și permacultura – într-o singură grădină!

Ferma s-a născut în anul 2012 din dorința de a produce hrană ecologică pentru sănătatea familiei și, totodată, de a evita îmbolnăvirea acesteia și a mediului înconjurător. De la bun început, ferma și-a constituit o importantă rezervă de semințe din soiuri vechi și tradiționale cu ajutorul Băncii de Gene de la Suceava. Începând cu anul 2016, Paula Dragomir, inginer consultant în agricultura ecologică și agroecologie în Franța și Olanda, s-a alăturat echipei: „Deocamdată nu suntem certificați ecologic, dar toate tehnicile noastre de cultură sunt inspirate din agricultura alternativă: agricultura ecologică, agricultura biodinamică și permacultura. Astfel, pe o suprafață cultivată de trei hectare producem aproximativ tot ce este nevoie pentru familia noastră: de la cereale (porumb, grâu, orz, ovăz, floarea-soarelui), pomi fructiferi (meri, peri, gutui, cireși, vișini, piersici, caiși, pruni, kiwi, goji, dar și aronia, coacăze, afine, căpșuni, mure, zmeură) până la legume (roșii din mai multe soiuri, ardei kapia, ardei gras, gogoșari, vinete, salată, varză, morcovi, țelină, ridichi roșii și negre, cartofi, castraveți, ceapă, usturoi, pătrunjel etc.). Prin urmare, activitatea noastră constă atât în producția de legume-fructe, cât și de conserve produse cu legumele și fructele noastre.“

ferma geonatura 3

Până la roadele bogate din grădină, aceștia au întâmpinat și probleme, dar cu toate acestea gândul lor este să producă în continuare acea hrană atât de sănătoasă: „Au fost probleme cu vânzarea până am început să ne facem cunoscuți. În cele din urmă am găsit diverse modalități de vânzare, mai ales prin intermediul grupurilor de socializare. Pe de altă parte, am căutat ajutoare... și de aceea am încercat să lucrăm și cu alți oameni, dar am remarcat că aceștia nu prea vor să muncească și nici nu se pricep prea bine, așa că mai bine încercăm să ne descurcăm singuri. În principiu ne dorim să continuăm să producem hrană sănătoasă pentru familia noastră, să fim cât mai independenți și să vindem surplusul clienților care înțeleg ce înseamnă legumele și fructele netratate... și bune pentru sănătatea lor.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Ambiții mari pentru exportatorii români de produse ecologice

În cadrul târgului Biofach Nürnberg 2018, cel mai mare târg internațional specializat în domeniul ecologic din lume, România a înregistrat participări care denota o creștere a interesului pentru produsele procesate și promovare sub brand propriu dar și pentru forme asociative de reprezentare a producătorilor români.

Astfel au fost prezentate produse ecologice de vin, ulei de floarea soarelui, produse lactate și produse animale sau fructe uscate și sucuri de fructe. Pe lângă extinderea gamei sortimentale de produse, au existat standuri independente ale unor branduri emergente pe piețele internaționale, precum LTA Mondial, Casa Neacșu, Petras  Bio și brandurile cooperativei agricole Bio Carpathia, o reușită a mișcării cooperatiste bio. Nu în ultimul rând, remarcăm prezența la târg a membrilor Bio Danubius, un cluster din ce în ce mai activ pe piețele internaționale.

Remarcabil este că aceste evoluții pozitive vor continua în cursul anului, prin Programul de Cooperare Elvețiano - Român de susținere a sectorului, program în care mulți dintre participanții la Biofach au beneficiat de asistență prin Centrele de Afaceri pentru Export (CAE) din Bacău și Ploiești.

Listarea primul vin romanesc bio în rețeaua de distribuție Rapunzel din Germania, se bazează și pe sprijinul acordat de program ce a început să dea rezultate. Programul se desfășoară conform calendarului până în anul 2019, inclusiv.

Produse ecologice pentru floarea-soarelui

Surse principale de poluare în producția agricolă și posibilități de intervenție prin mecanisme / soluții ecologice.

Nutriția dezechilibrată, mai ales cu azot

Pe plan mondial, nutriția dezechilibrată, în care îngrășămintele cu azot sunt preponderente, reprezintă principalul factor poluant al solului, apelor și aerului.

În cazul agriculturii ecologice, reducerea consumului de azot poate merge uneori până la scăderea producției, mai ales în primii ani, până se echilibrează modul de nutriție, atât în apă, cât și foliar.

Un rol important pentru nutriția radiculară și foliară îl au produsele pe bază de extracte vegetale naturale sau extracte din alge marine, precum și produsele obținute din depozite naturale micronizate.

Utilizarea produselor de protecție a plantelor cu potențial poluant

Pentru agricultura convențională, utilizarea produselor de protecție a plantelor continuă să reprezinte singura cale prin care se pot obține producții agricole în cantitatea și la calitatea dorite.

Însă în ultimii ani inclusiv marile companii producătoare de produse de protecția plantelor se orientează către preluarea sau / și producerea de produse ecologice cu un nivel ridicat de protecție pentru sănătatea umană și animală, precum și pentru mediu, asigurând în același timp o competitivitate a agriculturii la nivelul producțiilor.

În România agricultura ecologică este abia la început, dar pare a fi un sector dinamic, cu o evoluție ascendentă în ultimii ani.

Agricultura ecologică modernă înseamnă să utilizezi metode adecvate pentru întreținerea culturii și combaterea agenților de dăunare care să permită obținerea unor producții rentabile și sigure pentru consumatorul final.

Program cadru ecologic pentru floarea-soarelui

I. Tratament sămânță: KERAFOL EVO, ROOTIP MIX, MIMOX, DEFFORT, ALTOSAN.

II. Tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor:

La înălțimea de 50-60 cm sau la apariția butonului floral: COPFORT, KERAFOL EVO, OVIPRON, DEFFORT, MIMOX.

COPFORT. Fortifiant pentru plante şi inductor de apărare sistemic, cu efect fungicid şi bactericid. Spectru foarte larg de boli controlate (mană, putregaiuri, fuzarioză, bacterioze, sfâşierea frunzelor, făinări, rugini, rapăn, septorioze etc.).

KERAFOL EVO. Stimulator al germinației semințelor. Stimulator de creștere și diferențiere a noilor țesuturi (meristime). Stimulator pentru înflorire, fecundare, fructificare, maturare, rezistență la păstrare.

OVIPRON. Ulei protector parafinic folosit în vegetaţie pentru protecţia plantelor împotriva radiaţiilor solare UV, IR; reducerea transpiraţiei până la 40%; stabilizarea substanţelor active pe aparatul foliar.

DEFFORT. Insecticid organic cu efect repelent, mărește capacitatea de autoapărare; prin aplicare se evită depunerea ouălor de către paraziți.

MIMOX. Fungicid organic sistemic; alternativă naturală pentru controlul bolilor: sclerotinia, făinare, rapăn, putregai cenușiu, mană, fuzarioză.

ROOTIP MIX. Stimulator de înrădăcinare și creștere a volumului masei radiculare. Conține aminoacizi și peptide. Determină reglarea fină a balanței hormonale în momentele vitale creșterii plantelor.

ALTOSAN. Inductor de apărare pe bază de chitosan, induce formarea fitoalexinelor în plante, substanțe responsabile de rezistența la factorii biotici și abiotici.

naturevo sigla

Dr. ing. Ioan ENOIU, Naturevo

Mare parte dintre produsele ecologice din România merge la export

Agricultura ecologică ia amploare în România de la an la an, iar cea mai mare parte a produselor este destinată exportului, respectiv 70% - 80%, susține secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Simona Man.

"Mare parte din produsele obținute prin agricultura ecologică merge la export. Un procent de 70% — 80% din aceste produse pleacă la export. (...) Numărul de operatori înregistrați în acest sector este în continuă creștere, numărul de fabrici procesatoare este și el, de asemenea, mai mare, suprafața implicată în agricultura ecologică este în creștere de la an la an, piața produselor ecologice se extinde și se caracterizează prin diversificarea ofertei de produse pe piață", a declarat, luni, Simona Man, la Forumul pentru Dezvoltare Durabilă și Antreprenoriat (FSDE).

Potrivit acesteia, trendul ascendent în agricultura ecologică este demonstrat de mai mulți indicatori. În 2010, suprafața destinată agriculturii ecologice era de puțin peste 182.000 de hectare, iar la sfârșitul lui 2014 a ajuns la aproape 290.000 de hectare. Numărul unităților procesatoare a crescut de la 48, în 2007, la 120, în 2014, iar gama sortimentală este mult mai amplă, a adăugat secretarul de stat în ministerul Agriculturii.

Potrivit acesteia, suprafețele cultivate în agricultura ecologică sunt cuprinse între 100 de metri pătrați și 5.000 de hectare, media fiind de 20 - 21 de hectare.

Forumul pentru Dezvoltare Durabilă și Antreprenoriat, aflat la a treia ediție, a fost organizat de Academia de Studii Economice din București, în colaborare cu Business Club și cu Asociația Pro Magna, în perioada 21 - 25 martie.

Evenimentul reunește invitați și specialiști de top din mediul de afaceri, academic și guvernamental, care vor dezbate problemele economiei naționale în cadrul unor întâlniri interactive.

Potrivit organizatorilor, forumul își propune stimularea inițiativei și generarea schimbărilor în sistemul legislativ și educațional, având ca scop elaborarea de documente și strategii din principalele domenii de interes ale conferinței.

În timpul celor cinci zile de dezbateri, vor fi discutate și analizate aspecte ce vizează o dezvoltare durabilă a cooperării între mediul privat, Guvern și mediul academic care să permită o anumită stabilitate prin implementarea unor proiecte pe termen lung. Programul evenimentului prevede prezentarea lucrărilor academice și dezbateri în sfera următoarelor domenii: economie agroalimentară, administrație publică și management; finanțe și contabilitate; comerț și antreprenoriat; relații internaționale și marketing; cibernetică și economie.

La ediția de anul acesta vor fi prezenți peste 120 de speakeri și sunt așteptați aproximativ 1.500 de participanți.

AGERPRES

D. Constantin: Produsele ecologice româneşti nu se comercializează pe piaţa autohtonă din cauza preţurilor destul de mari; 90% se exportă

Produsele ecologice româneşti nu se comercializează pe piaţa autohtonă din cauza preţurilor destul de mari şi merg în proporţie de 90% la export, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la lansarea programului "Bunătăţi din România".

Şeful de la Agricultură a precizat că, în prezent, dincolo de calitatea produselor, foarte importantă pentru consumatori, este preocupat să asigure producătorilor agricoli din România o piaţă de desfacere, fie că este vorba despre piaţa internă, fie despre cea externă. Acesta a subliniat că România importă foarte multe produse pentru că cele autohtone nu ajung pe rafturi.

"Mi-aş dori să echilibrăm în primul rând balanţa, pentru că este deficitară. Importăm foarte multe produse pentru că produsele româneşti nu ajung pe rafturi. Iată că acum încercăm să îmbunătăţim acest lucru; s-a îmbunătăţit. Avem de lucrat mult în continuare, iar după ce vom echilibra şi vom găsi toate produsele româneşti pe rafturi, cred că ne vom putea gândi şi la export'', a spus acesta. 

Daniel Constantin a subliniat că, pe zona de export, sunt produse de nişă care merg foarte bine şi în momentul de faţă, cum ar fi produsele ecologice în primul rând.
"În special producţia din agricultura ecologică merge mai mult la export. 90% din producţia respectivă nu se comercializează pe piaţa din România pentru că sunt preţuri destul de mari", a arătat şeful MADR.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a participat, miercuri, la lansarea de către Metro România a programului "Bunătăţi din România", susţinut de ministerul de resort, care vizează încurajarea consumului de produse româneşti prin realizarea de parteneriate cu producătorii români.

În program participă peste 90 de producători autohtoni, care oferă diverse categorii de produse precum peşte, carne, preparate din carne, lactate, brânzeturi, legume şi fructe, pâine şi produse de panificaţie, vinuri şi conserve.
Condiţia principală pentru participarea la program este respectarea standardelor de calitate impuse de Metro România, precum şi utilizarea unor procese care pot asigura trasabilitatea produselor.

"Bunătăţi din România" continuă direcţia iniţiată de programul "D-ale Noastre", primul program din România cu susţinerea producătorilor locali de legume, lansat în luna mai de companie, în cadrul căruia Metro România asigură distribuţia produselor în reţeaua sa şi oferă asistenţă pe tot parcursul producţiei.

"Alături de legumele autentice ale noastre, proiectul "Bunătăţi din România" completează oferta de produse româneşti disponibile în Metro Cash&Carry România atingând astfel aproximativ 75% din totalul sortimentului comercializat pentru categoriile de produse menţionate (circa 4.000 de articole din totalul sortimentului românesc)", a declarat Anca Vizireanu, director Cumpărări produse alimentare Metro Cash&Carry România.

Prin întreaga platformă de susţinere a producătorilor români, Metro România încurajează dezvoltarea unor sectoare cheie ale economiei.

Sursa: AGERPRES

Bio-România: Bine la producție, rău la consum

România îşi creşte considerabil suprafaţa cultivată bio şi numărul de producători de profil de la an la an. Şi vânzările de astfel de produse sunt în creştere, dar consumăm de trei ori mai puţine produse bio decât media europeană. La fiecare supermarket sau hipermarket găseşti, de ani buni, un raion special dedicat produselor bio. Oamenii vin, se opresc, zăbovesc preţ de câteva minute şi citesc etichetele. Unii cumpără, alţii nu.
Ezitarea lor arată că produsele nu le sunt încă familiare.

"Ponderea acestei categorii de produse rămâne încă destul de scăzută, însă categoria a cunoscut o creştere semnificativă de la an la an. De exemplu, în primele şapte luni ale acestui an, vânzările în număr comparabil de magazine au fost mai mari cu cel puţin 20% faţă de cele din anul trecut", spune Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour. Tendinţa ultimei perioade se manifestă printr-un interes crescut al consumatorilor faţă de tot ce înseamnă produs bio sau orice alt concept apropriat de produs natural, spun şi reprezentanţii Cora. Pentru acest an, aceştia estimează că vor depăşi valoarea de 2,5 milioane de euro vânzări pentru această categorie de produse.

Totuşi, la rafturile bio din super şi hipermarketuri, cele mai multe produse provin din import (aproape 70%), chiar dacă suprafaţa cultivată ecologic de români a fost în creştere. Explicaţia ar putea veni din faptul că producţia necesită deja alte investiţii şi majoritatea fermierilor s-au orientat întâi spre o cultivare ecologică, lăsând pe mai târziu procesarea. Puţini sunt cei care au început direct cu procesarea şi asta doar după ce au văzut exemplul celor din vest. Este cazul antreprenorului de la compania Petrasbio din Deva, care a realizat pe când lucra în Irlanda de Nord într-o brutărie că un anumit soi de paste - pastele ecologice - se pot face doar cu făină şi apă de izvor (fără praf de ouă sau alţi aditivi). Astfel, el a deschis prima fabrică de paste ecologice româneşti.

România deţine doar 90 de unităţi de procesare în sistem bio, majoritatea fiind de procesare a mierii, morărit şi panificaţie, paste, orez, lactate şi vinuri. în reţele de retail ori în shopurile specializate pe produse bio (nici ele foarte multe), ponderea produselor autohtone este redusă. De exemplu, în categoria produselor proaspete ponderea produselor româneşti este de aproximativ 14%, după cum spune directorul de marketing de la Carrefour.

În magazinul bio din Piaţa Amzei, unul dintre cele 4-5 deschise în Bucureşti, produsele proaspete există la raft, dar în cantităţi mici. O pondere importantă de produse româneşti proaspete (ouă ecologice, unt, lapte şi caşcaval bio) se regăseşte şi în Cora. Practic, dacă eşti un consumator permanent, trebuie să îţi rezervi timp să te aprovizionezi cu astfel de produse, pentru că nimeni nu-şi riscă afacerea pentru a aduce cantităţi mai mari. Este ştiut faptul că produsele fără E-uri au un termen de valabilitate mai redus. Iar ca să fie certificată, hrana animalelor trebuie să provină dintr-un sol nepoluat şi netratat cu niciun fel de substanţe chimice.

De ce am folosi astfel de produse, pentru care plătim, uneori, şi de trei ori mai mult decât preţul obişnuit? Pentru sănătatea noastră, ar fi răspunsul scurt şi evident. Un exemplu bun ar fi laptele, produs aflat în coşul zilnic de consum. Cel din comerţ conţine E211 şi alte substanţe nesănătoase. Laptele bio conţine acizi graşi de tip omega 3, care ne protejează împotriva afecţiunilor cardio-vasculare şi întârzie îmbătrânirea celulară, şi vitamina E care ne ajută în lupta cu colesterul.

Cifre pentru Bio-România

Totuşi, deşi intrarea în sistem poate părea facilă şi la îndemâna celor care fac agricultură pentru uzul propriu, nu este chiar aşa. Un fermier care vrea să aibă produse şi producţie bio trebuie să obţină un certificat de la un organism de inspecţie privat. Trebui să plătească o taxă anuală între 100 şi 200 de euro şi să primească vizitele periodice ale unui inspector. Abia apoi se poate înregistra la Ministerul Agriculturii pentru a primi sigla AE, garanţia că produsul vine din agricultura ecologică.

La o fermă viticolă de zece hectare, certificarea ecologică costă 3.000 de euro, iar la una cu trei - cinci vaci de lapte costă 50 de euro. Dar, pentru a primi banii, fermele sunt obligate să menţină agricultura ecologică timp de cinci ani de la accesarea fondurilor.

În România sunt înregistraţi în prezent peste 10.000 de producători bio, iar suprafaţa totală a culturilor ecologice a crescut de peste 10 ori din anul 2000 până în prezent. Există peste 300.000 de hectare de păşuni, cereale legume şi fructe cultivate în acest sistem. Totuşi, spre comparaţie, Germania cultivă organic aproape un milion de hectare anual, adică de trei ori mai mult decât noi.

Numai că România exportă materii prime într-o proporţie mai mare decât produse procesate. Din cauza lipsei sectorului de procesare, percepţia românilor este că produsele ecologice, chiar dacă sunt bune, sunt şi foarte scumpe. Preţurile mai mari sunt justificate prin producţiile mai mici la hectar (cu un randament redus cu 20%-30%), costul ambalajelor speciale, din materiale reciclabile, plus cheltuielile suplimentare cu certificarea ecologică, obligatorie pentru ca un produs să poată fi vândut sub această marcă pe piaţa europeană. Toate la un loc majorează costurile de producţie cu aproximativ 60%.
Pentru a acoperi cererea internă şi externă, ţara noastră ar trebui să mărească de aproape şase ori suprafaţa cultivată. Ca volum, producţia bio în România depăşeşte per total 250.000 de tone, în condiţiile în care la începutul deceniului era de doar 13.500 de tone. Cea mai mare parte a producţiei ecologice româneşti merge la export 95% din producţia vegetală (inclusiv miere de albine) şi 80% din cea de provenienţă animalieră (lapte şi derivate), în principal în ţările Uniunii Europene.

 

Produsele Bio în cifre

- 3.500 de producători bio în România

- 300.000 ha cultivate organic

- 90.000 de animale crescute în sistem ecologic

- 4-5 magazine bio în Bucureşti

- 2,5 milioane euro vânzări produse bio în Cora

 

La nivel european, Austria deţine cele mai mari suprafeţe agricole biologice. Astfel, 18,5% din suprafaţa agricolă a Austriei este biologică şi 12,6% din cea a Suediei este biologică. Locul trei este ocupat de Estonia, cu 10,5% suprafaţa agricolă ecologică din suprafaţa agricolă a ţării, urmată de Cehia, cu 9,4%. Raportat la numărul de locuitori ai ţărilor, Austria este în topul clasamentului la câştigurile obţinute din comercializarea alimentelor biologice.

Faţă de situaţia de acum 18 ani (1994), suprafaţa agricolă destinată agriculturii ecologice din Europa a crescut de zece ori. Dacă în 1994 aceasta reprezenta 1%, acum produsele biologice sunt obţinute pe o suprafaţă de 9,3% din teritoriul european. 

Sursa: Biz

Abonează-te la acest feed RSS