reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

Modificarea legislației în domeniul produselor agroalimentare ecologice

În Ședința din 5 august 2019 Guvernul a aprobat printr-o Ordonanță de urgență modificarea OUG 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.

Amendamentele propuse în actul normativ nu presupun costuri suplimentare și vizează următoarele aspecte:

- utilizarea semințelor, a materialului de înmulțire vegetativ și a răsadurilor care nu provin din agricultura ecologică se va face numai cu autorizarea organismelor de control, conform reglementărilor Comisiei Europene privind producția ecologică, etichetarea și controlul produselor ecologice;

- în cazul în care sunt depistate unele substanțe care nu sunt permise în agricultura ecologică, în urma analizării probelor prelevate în cadrul controlului oficial și a celui efectuat de reprezentanții MADR și se constată de către organismele de control că prezența lor este determinată de contaminări accidentale, acestea aplică sancțiunea declasării produsului și, după caz, a terenului fără a afecta plățile directe;

- în privința plăților compensatorii acordate în baza Măsurii 11-agricultura ecologică din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, în cazul în care s-a aplicat sancțiunea privind declasarea terenului, se retrage plata pe anul curent, dar nu se aplică sancțiuni administrative, potrivit regulamentelor europene în vigoare. 

- abrogarea unor prevederi ce nu mai au aplicabilitate și nu mai corespund normelor de tehnică legislativă.

Sursa: madr.ro

BIO - OFENSIVA ROMVAC

Utilizarea excesivă a produselor chimice pe întregul lanţ trofic - agricultură, zootehnie, industrie alimentară – a avut, în multe cazuri, urmări din cele mai nedorite și a generat dezechilibre majore. Aceste aspecte au determinat orientarea cercetărilor către elaborarea unor produse „prietenoase“ cu natura ca întreg – sol, aer, apă, plante, animale, oameni.

Valorificarea deșeurilor

Mergând pe ideea obţinerii unor produse BIO prin utilizarea deşeurilor din alte domenii ale industriei (zerul din industria laptelui, melasa din industria zahărului), specialiştii de la Romvac au creat, în ultimii ani, mai multe produse naturale pe bază de culturi bacteriene benefice şi proteine bioactive din zer, cu rol probiotic, imunomudulator, bioconservant sau biofertilizator.

Romvac și noua serie de produse bio

BIOENTEROM este un supliment alimentar probiotic pentru stabilizarea florei intestinale care conţine germeni vii de Enterococcus faecium tulpina NCIMB 11181.

BIOLACTOROM este un supliment alimentar probiotic pentru stabilizarea florei intestinale care conţine germeni vii de Lactobacillus plantarum tulpina NCIMB 11974.

Ambele tulpini provin din colecţia britanică şi sunt agreate de Uniunea Europeană.

Produsele se administrează în primele zile de viaţă la toate speciile de păsări, mamifere şi peşti de acvacultură în scopul colonizării tubului digestiv cu o microfloră benefică, care blochează receptorii celulari ai epiteliului intestinal, împiedicând astfel fixarea germenilor patogeni (E. coli, Salmonella, Pseudomonas, Clostridium etc.). Recomandăm administrarea probioticelor şi în cazul apariţiei tulburărilor digestive (enterite diareice) de orice natură, singure sau asociate cu antibioterapie.

BIOROMSIL este un auxiliar tehnologic pentru însilozarea plantelor furajere. Produsul este un amestec în părţi egale de culturi bacteriene conţinând germeni vii de Enterococcus faecium şi Lactobacillus plantarum. Se utilizează pentru însilozarea plantelor furajere atât pentru cele cu conţinut mare de zaharuri (porumb, graminee), cât şi pentru cele cu conţinut mare de azot (leguminoase).

Folosirea sa asigură obţinerea unui siloz de bună calitate, cu calităţi organoleptice crescute, ce îi îmbunătățesc palabilitatea şi digestibilitatea. Utilizarea produsului duce la scăderea rapidă a pH-ului silozului prin intensificarea fermentaţiei acidolactice, inhibând dezvoltarea florei de putrefacţie și a mucegaiurilor şi stopând fermentaţia butirică care alterează silozul. Este un produs biologic natural, apatogen şi atoxigen pentru animale, nu poluează mediul, nu are efecte adverse asupra lanţului trofic şi ingestia sa asigură prezența florei probiotice în intestin pe tot timpul administrării.

ROMIMUNOACTIV S este supliment alimentar imunomodulator. Produsul este o soluţie concentrată (de minimum 4 ori mai mult decât în colostru) de proteine bioactive din zer, cu acţiune antimicrobiană şi imunomodulatoare (IgG, IgM, IgA, α-lactalbumină, β-lactoglobulină, lactoferină, lizozim, limfokine etc.). Produsul se administrează cu predilecţie în primele 48 de ore de la fătare, pe cale orală, diluat în lapte, cu scopul creşterii imunităţii pasive la nou-născuții tuturor speciilor mamifere.

În cazul apariţiei enteritelor de orice natură, datorită acțiunii sale antimicrobiene marcante faţă de germenii patogeni (E. coli, Salmonella, Pseudomonas, Clostridium etc.) poate fi utilizat ca un veritabil antibiotic natural pe toată perioada de creştere.

Dr. Ionuț Cristian ULUITU, Romvac Company SA

Abonează-te la acest feed RSS