În Ședința Guvernului din 18 martie 2020 a fost aprobată o Hotărâre care modifică și completează Hotărârea nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi".

 Prin acest act normativ se îmbunătățește cadrul legal existent prin următoarele reglementări:

  • Valorificarea producției de usturoi se va face în perioada 1 iulie-20 noiembrie, iar documentele justificative se vor depune până la data de 27 noiembrie;
  • În vederea monitorizării calității usturoiului care se oferă populației, potențialii beneficiari trebuie să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, ce va fi verificat de către Autoritatea Națională Fitosanitară;
  • Pentru acuratețea datelor privind suprafețele deținute și cultivate cu usturoi, se solicită beneficiarilor o copie a filelor din Registrul agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere;
  • Verificarea de către reprezentanții DAJ a culturii, înainte de recoltare, cu evaluarea producției;
  • Procedura de inspecție și verificare se realizează de către structura cu atribuții în inspecții tehnice din cadrul MADR și se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri.

Pentru a fi considerați eligibili, producătorii agricoli trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp.

Sprijinul financiar este de maximum 3000 euro/ha, iar cererile se depun până la data de 15 mai inclusiv.

Impactul financiar prevăzut este de maximum 7.500 mii lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 1.579,080 mii euro și se asigură din bugetul pe anul 2020.

Potențialii beneficiari pot fi:

  • producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător;
  • producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
  • producătorii agricoli persoane juridice.

Sursa: madr.ro

În ședința Guvernului din data de 14 mai 2019 a fost aprobată o Hotărâre prin care se modifică și completează HG nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia.

Astfel, cuantumului sprijinului financiar acordat cultivatorilor de usturoi va crește de la 1.000 euro/ha la 3.000 euro/ha (13.950 lei/ha).

Prin acordarea sumei de 3.000 euro/ha (13.950 lei/ha) se susține menținerea culturii de usturoi în zonele cu tradiție, precum și înființarea de noi suprafețe, crescând în acest fel interesul fermierilor pentru accesarea acestui program.

Creșterea valorii sprijinului financiar prevăzută de acest act normativ se încadrează în bugetul maxim aprobat schemei de ajutor de minimis și nu atrage cheltuieli bugetare suplimentare. În situația în care după finalizarea înscrierii în program se constată depășirea bugetului alocat schemei, cuantumul sprijinului financiar se reduce proporțional.

Necesitatea unui sprijin mai mare pentru cultivatorii de usturoi a reieșit în urma întâlnirilor dintre aceștia și formele asociative reprezentative din sectorul legumicol, în cadrul cărora s-au analizat devizul tehnologic, cheltuielile și veniturile rezultate pentru această cultură.

Sursa: madr.ro

În data de 27 februarie 2019, în Ședința de Guvern, a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”. Se stabilesc astfel potențialii beneficiari, condițiile de eligibilitate, modul de acordare a ajutorului de minimis, valoarea anuală totală a acestuia, precum și modalitățile de verificare și control.

Schema de ajutor de minimis se desfășoră pe o perioadă de 3 ani, respectiv 2019-2021, iar sprijinul financiar este de 1.000 euro/ha cultivat cu usturoi și se calculează proporțional cu suprafața de pe care s-a obținut o cantitate minimă de 3000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de 2.000.000 euro (9.300.000 lei) și se aprobă anual.

Cererile se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene, până la  data de 15 mai, inclusiv, de către următorii beneficiari:

  • producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător;
  • producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
  • producători agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulativ:

a) să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp;

b) să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp;

c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere.

d) să facă dovada producției realizate potrivit prevederilor lit. a) și b) prin documente justificative.

Valorificarea producției se face în perioada1 iulie - 29 noiembrie, inclusiv a anului de cerere. Documentele justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) care  atestă comercializarea producției de usturoi valorificate în anul 2019, se depun la Direcțiile Agricole Județene până la data de 29 noiembrie, inclusiv.

Sursa: madr.ro

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti