reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Nov 2019

Legumele și fructele din producția autohtonă îndeplinesc standardele de calitate

În această perioadă, în piețele agroalimentare din întreaga țară se regăsesc din abundență legume și fructe de sezon din producția autohtonă. Consumatorii pot alege dintr-o gamă variată de fructe și legume proaspete: pepeni, piersici, mure de cultură, nectarine, caise dar și tomate, ardei, vinete, cartofi, varză, conopidă, fasole păstăi, verdețuri etc.

În cadrul Planului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din legume, fructe și cereale, Autoritatea Națională Fitosanitară  a prelevat până în prezent la nivel național 1.790 de probe, din care au fost analizate 1.696 de probe, în vederea depistării depășirilor de reziduuri de pesticide.

Rezultatele analizelor de laborator confirmă faptul că legumele și fructele din producția autohtonă îndeplinesc standardele de calitate și nu prezintă risc pentru consumatori.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ) efectuează controale permanente în toate piețele agroalimentare din București și din celelalte municipii din țară, punând accent pe indicarea corectă a localității de producție și a datei recoltării pentru toate produsele autohtone cât și a țării de origine pentru produsele provenite din import.

Acțiunile MADR și ale DAJ realizate până la jumătatea lunii iulie în Municipiul București precum și în toate județele din țară, au constat în verificarea tuturor piețelor agroalimentare,  precum și a majorității hypermarket-urilor și  a depozitelor  en-gros de legume și fructe și s-au concretizat în aplicarea de amenzi contravenționale în valoare

totală  de 91.340 lei, pentru abaterile constatate și a unui număr de 302 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr.270/2017.

MADR, prin reprezentanții săi, colaborează în permanență cu administrațiile piețelor agroalimentare, astfel încât producătorii agricoli autohtoni să-și comercializeze producția în cele mai bune condiții, iar consumatorii să beneficieze de produse proaspete și de calitate, la prețuri avantajoase.

Principalele obiective de control ale inspectorilor MADR:

  • Asigurarea unui spațiu distinct și semnalizat vizibil de minim 40 % din numărul total de tarabe din piețele agroalimentare pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special,  sau producători agricoli organizaţi conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008;
  • Depistarea și sancționarea fenomenului de substituire a legumelor și fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerț intracomunitar;
  • Etichetarea corectă a produselor, legume și fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producție, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării și a prețului, pentru a se distinge producția autohtonă de cea provenită din import sau spațiul intracomunitar;
  • Trasabilitatea loturilor de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar prin indicarea corectă pe documentele însoțitoare (facturi fiscale) a țării de origine, documente ce sunt emise de depozitari către comercianții de legume și fructe cu amănuntul.

Legume și fructe autohtone în piețele agroalimentare din Romania

În această perioadă, piețele agroalimentare din Romania oferă consumatorilor o abundență de legume și fructe de sezon din producția autohtonă. Sunt expuse în toate piețele legume din majoritatea speciilor: tomate, ardei, vinete, cartofi, varză, conopidă, fasole păstăi, mazăre, verdețuri și fructe de sezon: cireșe, piersici, caise etc.

Autoritatea Națională Fitosanitară a prelevat până în prezent un număr de 385 probe din legume și fructe autohtone atât din culturi cât și din rețelele comerciale (piețe agroalimentare). Au fost finalizate analizele de laborator pentru un număr de 307 de probe, fără a se înregistra depășiri ale reziduurilor de pesticide peste limita maximă admisă, conform prevederilor Reg.nr.396/2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau produse alimentare și hrană de origine vegetală pentru animale, cu modificările și completările ulterioare.

Rezultatele analizelor de laborator confirmă faptul că legumele și fructele din producția autohtonă întrunesc standardele de calitate și nu prezintă risc pentru consumatori.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcțiile pentru Agricultură Județene verifică permanent toate piețele agroalimentare din București și din toate celelalte municipii din țară punând accent pe indicarea corectă a localității de producție și a datei recoltării pentru toate produsele autohtone, cât și a țării de origine pentru produsele provenite din import.

În piețele agroalimentare din Municipiul București sunt prezenți zilnic, în medie peste 250 de producători beneficiari ai Programului de sprijin pentru tomate, cultivate în sere și solarii cu o producție cantitativă și calitativă ce asigură necesarul de consum intern de tomate de calitate.

Până la data de 24 iunie 2019, în Municipiul București și toate județele din țară, acțiunile MADR și ale Direcțiilor Agricole Județene au constat în verificarea a 490 de piețe agroalimentare și 160 depozite en-gros de legume și fructe, pentru abaterile constatate fiind aplicate amenzi contravenționale în valoare totală  de 86.400 lei și un număr de 260 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr.270/2017.

Principalele obiective de control ale inspectorilor MADR vizează:

  • Asigurarea unui spațiu distinct și semnalizat vizibil de minim 40 % din numărul total de tarabe din piață  pentru  producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special,  sau producători agricoli organizați conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008.
  • Depistarea și sancționarea fenomenului de substituire a legumelor și fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerț intracomunitar;
  • Etichetarea corectă a produselor, legume și fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producție, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării și a prețului, pentru a se distinge producția autohtonă de cea provenită din import sau spațiul intracomunitar;
  • Trasabilitatea loturilor de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar prin indicarea corectă pe documentele însoțitoare (facturi fiscale) a țării de origine, documente ce sunt emise de depozitari către comercianții de legume și fructe cu amănuntul.

Sursa: madr.ro

Abonează-te la acest feed RSS