reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Aug 2019

Preţurile terenurilor agricole din România, până la şapte ori mai mici decât în ţările europene

Sectorul agricol românesc rămâne în continuare atractiv pentru investitorii italieni, în condiţiile în care preţurile terenurilor agricole sunt la ora actuală de trei până la şapte ori mai mici decât în cea mai mare parte din ţările europene, relevă un raport al Confindustria România privind sectorul agricol autohton.

"În pofida faptului că valoarea terenurilor agricole cu randament ridicat din România a crescut în ultimii ani, preţurile terenurilor agricole sunt la ora actuală de trei până la şapte ori mai mici decât în cea mai mare parte din ţările europene. În prezent, un hectar de teren de calitate şi bine irigat ajunge la 6.000 de euro în România, în timp ce în ţările europene dezvoltate preţurile sunt cuprinse între 10.000 - 15.000 de euro pe hectar", se arată în documentul Confindustria România.

Preţurile medii variază de la 1.500 de euro pe hectar la 2.700 euro/hectar, în funcţie de zonă, de gradul de concentrare, de calitatea solului, dar şi de alţi factori.

Analiza Confindustria România estimează că, în următorii ani, cotaţiile terenurilor agricole din România vor continua trendul ascendent. Dacă în 2010, preţul unui hectar oscila între 1.500 şi 2.500 euro, în 2011 au fost vândute terenuri şi cu 4.000 - 5.000 euro pe hectar. În nord-estul şi sud-estul ţării preţurile medii pe un hectar sunt de circa 1.500- 1.600 euro, în timp ce în judeţele limitrofe Capitalei sunt de circa 2.200 - 2.700 euro.

De asemenea, printre avantajele României de care ar trebui să ţină cont investitorii italieni, enumerate în raportul Confindustria România, se numără nu numai valoarea scăzută a terenurilor agricole, ci şi mâna de lucru calificată cu costuri reduse, situaţia geografică favorabilă, fonduri europene structurale şi de coeziune semnificative alocate economiei româneşti şi o politică fiscală competitivă şi stimulatoare pentru investiţiile străine.
Oportunităţile de investiţii în România sunt legate de faptul că doar 56% din suprafaţa agricolă este cultivată, de realizarea unor lucrări mari de infrastructură şi de posibilităţi de folosire a fondurilor europene.

Pe de altă parte, punctele slabe ale României în viziunea Confindustria vizează fragmentarea excesivă a întreprinderilor agricole, lipsa irigaţiilor, mecanizare insuficientă şi risc real de deşertificare din cauza exploatării prea intense a solului.

Constituită in iulie 2003, Confindustria România a devenit patronat recunoscut de către Guvernul român încă din octombrie 2004, ca atare participând la masa tratativelor alături de Guvern şi de sindicate pentru a dezbate problemele importante ale companiilor şi apărând interesele propriilor asociaţi, firme româneşti cu capital parţial sau în totalitate italian. Confindustria se inspiră din sistemul patronal italian, în care se regăseşte, fiind membră a Confindustriei Italia. Actualmente, Confindustria are aproape 700 de asociaţi care oferă peste 130.000 de locuri de muncă.

Sursa AGERPRES

Abonează-te la acest feed RSS