ipso iunie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Jun 2021

P0725 - hibridul fermierilor campioni la porumb siloz

Corteva Agriscience are una dintre cele mai variate oferte în ceea ce privește cultura porumbului. Fermierii care cultivă hibrizii Pioneer au în fiecare an rezultate foarte bune, iar cei care au semănat porumb pentru siloz în 2020 au obținut producții record. Hibridul care i-a mulțumit pe fermierii din Transilvania, dar și din Moldova și care le-a oferit statutul de fermieri campioni a fost P0725.

„În România, suprafața cultivată cu porumb pentru siloz este în jur de 80.000 ha, iar, conform tradiției populare, hibrizii pentru această cultură trebuie să fie cu talie înaltă, cu fibră, foarte multă proteină, însă, surpriză, porumbul nu este o plantă proteică. Porumbul trebuie să ofere energie animalelor pentru a face producție de lapte, de carne datorită amidonului pe care îl conține. Noi asta urmărim, un știulete mare, bine dezvoltat, cu foarte multe boabe, pentru că acolo se găsește amidonul de care au nevoie animalele pentru a-și duce producția la maximum. Un astfel de hibrid este P0725 din gama Optimum AQUAmax, care are un potențial foarte mare de producție. Planta este înaltă, cu o inserție înaltă a știuletelui, deci tocmai aspectele pe care le urmărim la un hibrid pentru siloz. Noi am pornit un program în acest an prin care ne-am dorit să fim alături de fermieri de la însămânțat până la însilozat, să aducem împreună cele mai bune tehnologii și cunoștințe, astfel încât să crească producția de carne și de lapte a animalelor pe care le dețin fermierii“, a declarat Mihai Valentin – Category Marketing Manager Porumb și Soia.

Janosi Levente

Cel mai bun rezultat la porumb siloz l-a obținut fermierul Levente Janosi din județul Harghita, respectiv 86 t/ha. Acesta a semănat porumbul după cultura de grâu, pe un teren care a fost fertilizat în toamnă cu gunoi de grajd – 60 t/ha, iar la semănat a adăugat 400 kg/ha de azot. Cultura a primit două erbicide.

Lurentiu si Eugen Fratila

Rezultate foarte bune cu acest hibrid au fost obținute și în localitatea Șeica Mare din județul Sibiu, acolo unde frații Laurențiu și Eugen Frățilă au obținut 82 t/ha. „Lucrăm în familie în jur de 100 ha, iar porumb siloz am semănat 4 ha, după cultura de orz. Terenul a fost arat, apoi pregătit cu freza și la semănat, în prima parte a lunii aprilie, am administrat 200 kg/ha de îngrășământ complex 20.20.0 și am mai fertilizat cu 250 kg/ha de azotat de amoniu, atunci când am putut intra ultima oară în cultură, adică în luna mai. Am erbicidat o singură dată și doar atât, nimic altceva până la începutul lunii septembrie, atunci când am recoltat”, a precizat Laurențiu Frățilă.

Craciun Spiru Serban 1

Un alt fermier campion la porumb siloz este domnul Șerban Crăciun din localitatea Sânpetru de Câmpie, județul Mureș, care a obținut 81 t/ha. „Lucrăm 350 ha, porumb am avut în acest an pe 20 ha, semănat după grâu. Am scarificat pe 8 ha, restul terenului a fost arat și pe o singură parcelă am administrat gunoi de grajd. În primăvară, chiar în mustul zăpezii, am pregătit terenul cu grapa, am semănat în perioada 15-25 aprilie, atunci când am administrat și îngrășământ 27:13.5:0 – 440 kg/ha substanță comercială. Sămânța a fost tratată cu un insecticid, iar după 3 zile de la semănat am erbicidat și aceasta a fost toată tehnologia. Am recoltat începând cu 25 august și pot spune că am fost mulțumit și de producție și de echipă, iar anul viitor voi semăna 150 ha cu porumb și cu siguranță voi alege același hibrid pentru siloz, iar pentru întreaga suprafață doar hibrizi Pioneer“, a precizat agricultorul.

Rodalex Dan Malanciuc

În județul Suceava, fermier campion a devenit domnul Dan Malanciuc din localitatea Vășcăuți, care a obținut o producție de 80 t/ha. „Lucrez aproximativ 100 ha și am o fermă de vaci. Anul acesta am avut 22 ha cu porumb, iar culturile premergătoare au fost floarea-soarelui și grâu. Pe solele unde am avut grâu am arat în toamnă, pe celelalte am intrat cu un disc greu, iar în primăvară terenul a fost pregătit cu discul. Am semănat în perioada 25 aprilie – 10 mai. În toamnă am administrat gunoi de grajd, iar la semănat am aplicat 200 kg/ha de îngrășământ 20.20.0 și 200 kg/ha de nitrocalcar. În stadiul de 3-6 frunze am erbicidat, iar recoltatul a avut loc începând cu 20 septembrie“, a punctat fermierul sucevean.

Kiss Sandor

O altă producție foarte bună, de 80 t/ha, a fost obținută cu acest hibrid în localitatea Cristuru Secuiesc, județul Harghita, de fermierii Kiss Sandor și Kis Cs Csaba.

Kis Csaba

Ambii au semănat porumbul după lucernă, au administrat 450 kg/ha de îngrășământ NPK și au erbicidat o singură dată.

Gherghin

Frații Ion și Nicolae Gherghin din Daia Română, județul Alba, au cultivat în acest an pentru prima oară în fermă hibrizi de porumb Pioneer și susțin că niciodată nu au obținut producții precum cele obținute în acest an. La porumb siloz au ales hibridul P0725 și au obținut 78 t/ha. „Cu porumb siloz am semănat 20 ha, a fost monocultură. Terenul a fost scarificat și am aplicat în toamnă gunoi de grajd, în jur de 40 t/ha. După aceea, în primăvară am pregătit terenul cu combinatorul și am semănat după data de 15 aprilie, atunci când am și fertilizat cu îngrășământ complex 27:13.5:0 – 300 kg/ha. Am mai fertilizat și în vegetație, în luna mai, cu 150 kg/ha de azot, am aplicat și două erbicide, iar într-o singură parcelă am administrat și uree. Recoltatul a avut loc la finalul lunii august. Noi nu am tocat tot, doar 16 ha, pentru că am avut o producție foarte bună, cea mai bună din fermă. Anul viitor sigur vom alege același hibrid pentru siloz, iar în total cred că vom avea peste 100 ha”, a declarat Ion Gherghin.

Nagy Tamas

Și domnul Peter Tamaș Nagy a obținut o producție de 78 t/ha cu acest hibrid; de altfel, dumnealui este an de an fermier campion la porumb cu hibrizi Pioneer®.

Gore Utiu

Uțiu Grigore Daniel din localitatea Chețani, județul Mureș, a obținut și el rezultate foarte bune la porumb siloz, adică 75 t/ha, bineînțeles cu același hibrid Pioneer®. Acesta lucrează 220 ha, iar cu porumb a avut în acest an 60 ha, pe care le-a semănat după grâu și lucernă.

„Terenul a fost arat, unele parcele au fost scarificate, apoi terenul a fost prelucrat cu combinatorul, iar în toamnă am aplicat și îngrășământ natural, aproximativ 25 t/ha. În primăvară am administrat îngrășământ NPK 20.20.0 – 300 kg/ha, iar în stadiul de 8-10 frunze am administrat uree – 200 kg/ha. Am administrat un erbicid și, unde a fost nevoie, am intervenit cu cel de al doilea, iar recoltatul a avut loc în 27 august“, a precizat domnul Uțiu.

Lacto Agrar Clonta Dacian

În cadrul societății Lacto Agrar din Vaidei, domnul inginer Dacian Clonta a obținut o producție de 70 t/ha. „Noi lucrăm 1.500 ha, dintre care 700 au fost semănate cu porumb după culturi de triticale. Terenul a fost scarificat în toamnă, în primăvară a fost pregătit cu combinatorul, după care am semănat în a doua parte a lunii aprilie și am încorporat îngrășământ 20.20.0 – 150 kg/ha. Cultura a primit două erbicide, unul în stadiul de 2 frunze, cel de al doilea în stadiul de 4-6 frunze și doar atât. Recoltatul l-am început în data de 26 august și am terminat în 20 septembrie. La primăvară cred că vom semăna 700-800 ha cu porumb; sigur vom alege și acest hibrid pentru că am avut o producție record. Pentru Transilvania a fost un an foarte bun și trebuie să spun că acest hibrid nu mi-a oferit doar mie producție mare, cunosc și alți fermieri din județele Alba și Hunedoara care au avut rezultate foarte bune“, a declarat fermierul campion.

Fermierii campioni la porumb siloz cu hibrizi Pioneer

Hibrizii de porumb pentru siloz Pioneer au oferit producții ridicate și în 2018, iar fermierii care cultivă acest tip de porumb afirmă că au fost mulțumiți de rezultatele obținute și în acest an vor miza tot pe genetica Pioneer. Vedetele acestei categorii sunt hibrizii PR34Y02 și P0725. Primul face parte din grupa FAO 530, este tardiv, are o capacitate ridicată de producție, este tolerant la secetă și are o bună capacitate de adaptare la stresul hidric și termic. Al doilea hibrid face parte din categoria FAO 520, este tardiv, are adaptabilitate ridicată la diferite medii de cultură și este recomandat pentru siloz cu valoare energetică ridicată pe unitatea de suprafață.

Primul fermier campion din această categorie este domnul Iacob Crăciun din Sânpetru de Câmpie, județul Mureș, care a obținut 90 t/ha  cu hibridul P0725.

craciun iacob

Același hibrid - P0725, a fost ales și de fermierul Simon Călin, din Coasta Mare, județul Mureș, care a obținut 75 t/ha. Acesta lucrează 150 ha, iar cu porumb a avut anul trecut 90 ha, dintre care 60 ha de porumb pentru siloz. “Am fermă zootehnică, de aceea marea parte a terenului o semăn cu porumb pentru siloz, iar de obicei plantele premergătoare sunt lucerna, triticalele și semăn chiar și după porumb. Ar în toamnă și aplic dejecții de vacă, în primăvară aplic uree – 200 kg/ha și încorporez cu combinatorul. La semănat mai fertilizez cu îngrășământ complex 20.20.0 – 200 kg/ha, iar densitatea pe care o aleg este de 80.000 b.g/ha. Cultura a primit un singur erbicid, foarte puțin am mai intrat cu un altul pentru corecție, aceasta este toată tehnologia, nu mai aplic altceva și nici nu prășesc. Anul acesta voi semăna în jur de 55 ha de porumb siloz și 28 ha pentru boabe. Terenul pe care îl lucrez e limitat, tot timpul trebuie să am grijă să am producții ridicate, de aceea vreau să schimb în acest an și tehnologia pentru a mai crește rezultatele”, a declarat fermierul campion.

simon calin

Un alt fermier campion din județul Mureș este Nagy Tamaș, care a cultivat hibridul PR34Y02 și a obținut 74 t/ha. “Anul trecut am avut 30 ha de porumb pentru siloz, încerc să respect rotația culturilor și semăn după lucernă. În toamnă scarific pentru că rădăcinile lucernei sunt destul de mari, apoi ar. La semănat, în cea de a doua parte a lunii aprilie, am dat îngrășăminte 20.20.0, în jur de 350 kg/ha, și am mers pe densitatea de 82.000 b.g/ha. Am erbicidat o singură dată, iar în vegetație, atunci când am prășit, am mai aplicat 150 kg/ha de azotat. Nu am mai aplicat nimic altceva, pentru că semănând după lucernă nu a mai fost cazul. Am recoltat în luna august, iar în această primăvară voi semăna în principal hibridul P0725”, a precizat Nagy Tamaș.

nagy andrei tamas

Și în județul Bistrița-Năsăud fermierii care au ales hibrizii Pioneer au obținut producții foarte bune. Este și cazul agricultorilor Daniel Pop și Sorin Chiciudean din cadrul fermei Centana, care au obținut 60 t/ha cu hibridul PR34Y02. “Lucrăm 150 ha iar în 2018, 100 ha au fost semănate cu porumb. Am avut monocultură, așa că am arat, apoi am pregătit terenul cu freza, iar la semănat am aplicat îngrășământ complex, iar în vegetație aplicăm azot, tot total, ambele fertilizări în jur de 500 kg/ha substanță brută. Am erbicidat o singură dată, nu am prășit și nici nu am mai aplicat altceva. Am recoltat la începutul lunii septembrie, iar în această primăvară vom semăna în jur de 100 ha cu porumb”, a declarat Sorin Chiciundean.

pop daniel

Abonează-te la acest feed RSS