În situaţia condiţiilor meteorologice cu temperaturi ridicate peste media specifică zonei geografice, cu avertizare „cod portocaliu“ sau „cod roşu“, pentru prevenirea apariţiei unor situaţii neprevăzute, în special toxiinfecţii alimentare, datorate procesării, depozitării, transportului şi valorificării produselor de origine animală şi vegetală, în alte condiţii decât cele stabilite prin legislaţia sanitară-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, operatorii care activează în diferite segmente din lanţul alimentar, dar şi consumatorii trebuie să fie informaţi şi să cunoască că alimentul (materiile prime sau produsele finite) are capacitatea şi riscul cumulării de factori de contaminare, care se împart în: 

► contaminare chimică – substanţe poluante din mediu (contaminare întâmplătoare), aportul suplimentar de compuşi chimici proveniţi din tehnologia agricolă sau alimentară (contaminare deliberată) reziduuri de medicamente de uz veterinar, metale grele sau alte reziduuri;

► contaminare biologică – bacterii, fungii, viruşi sau paraziţi.

Contaminarea alimentelor se poate produce:

■ pe parcursul procesului de preparare (igiena necorespunzătoare a spaţiilor, a utilajelor şi ustensilelor, modul inadecvat de păstrare, personal lucrător bolnav sau purtător a unui microorganism patogen etc.);

■ în timpul cultivării legumelor şi fructelor prin folosirea de îngrăşăminte naturale nematurate sau dacă sursa de apă pentru irigaţii este contaminată;

■ prin mediul înconjurător, în special când se înregistrează creşterea în exces a temperaturii şi nu este asigurat prin spaţii şi utilaje, lanţul de frig optim de păstrare a materiilor prime, ingredientelor, produselor intermediare sau a produselor finite.

Din acest motiv este absolut necesar ca siguranţa produselor alimentare să poată fi realizată şi controlată prin metode care să asigure identificarea şi înlăturarea pericolelor potenţiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.

Regulile din domeniul siguranţei alimentelor pe întregul lanţ alimentar, clar definite prin acte normative, atenţionează operatorii din unităţiile care produc, procesează, depozitează, transportă şi comercializează materii prime şi produse alimentare finite de origine animală şi nonanimală că au obligaţia:

• să respecte normele generale de igienă şi de funcţionare la unităţile care procesează, depozitează, transportă şi comercializează produse de origine animală şi vegetală, precum şi în unităţile de alimentaţie publică, pensiuni agroturistice, cantine, în pieţele agroalimentare, târguri de animale sau târguri şi expoziţii organizate ocazional;
• să respecte condiţiile de depozitare şi lanţul de frig, prin asigurarea temperaturilor optime de păstrare a materiilor prime, a ingredientelor, a produselor intermediare sau a produselor finite, pentru a se evita un potenţial risc de contaminare sau depreciere a produselor alimentare;
• să respecte normele de igienă prin spălarea şi dezinfecţia spaţiilor de lucru, de depozitare, spaţiilor comerciale, a utilajelor, ustensilelor şi a mijloacelor de transport;
• să asigure verificarea stării de sănătate a personalului care prelucrează şi manipulează alimente;
• să certifice cu documente şi marca de sănătate condiţiile de trasabilitate şi calitate pentru carne, lapte, alte materii prime şi produse alimentare finite;
• să respecte normele privind operaţiunile de ambalare şi să ofere consumatorilor informaţii complete despre alimentele destinate comercializării prin etichete conforme cu legislaţia din domeniu;
• să asigurare condiţiile de transport pentru animale vii şi pentru produsele alimentare cu respectarea normelor de igienă şi de temperatură în mijloacele de transport;
• să supravegheze prin analize de laborator calitatea şi salubritatea materiilor prime, a produselor culinare, a produselor finite, din probe afluite pentru examene fizico-chimice, microbiologice, pentru determinarea aditivilor, contaminanţi şi pesticide, monitorizarea alimentelor care conţin organisme modificate genetic şi teste de sanitaţie pentru supravegherea stării de igienă a unităţilor;
• să comercializeze produsele alimentere numai în unităţi sau spaţii autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar;
• să asigure facilităţi pentru educaţia sanitară periodică a personalului care lucrează în domeniul producerii, procesării şi comercializării produselor alimentare.

Populaţia trebuie să se protejeze prin:

■ achiziţionarea alimentelor de origine animală şi vegetală numai din spaţii sau unităţi înregistrate sanitar-veterinar, unde este asigurată asistenţa de specialitate prin care se garantează calitatea şi salubritatea acestora, evitând comerţul „stradal“;

■ cunoaşterea faptului că, în baza legislaţiei specifice, operatorul economic furnizor de produse alimentare este responsabil pentru calitatea acestora şi certifică acest lucru prin document de conformitate emis şi prin eticheta pentru fiecare sortiment şi lot de produs;

■ citirea cu atenţie a instrucţiunilor de pe etichetele produselor alimentare, care în mod obligatoriu trebuie să conţină informaţii privind unitatea furnizoare, elementele componente, modul de păstrare, preparare corectă şi termenul de valabilitate;

■ păstrarea corectă a alimentelor (în frigider, la temperaturi mai mici sau egale de 4°C);

■ separarea materiilor prime pentru prepararea alimentelor (carnea crudă de vită, porc, pasăre, peşte şi ouăle etc.) de mâncărurile deja gătite;

■ nu se recomandă decongelarea produselor alimentare sub jet de apă caldă şi nici la temperatura bucătariei, ci în interiorul frigiderului, după ce se scot din congelator;

■ fierberea laptelui, în cazul în care acesta nu este pasteurizat;

■ folosirea la prepararea alimentelor numai a apei potabile;

■ spălarea atentă a fructelor, a zarzavaturilor şi verdeţurilor folosite în reţetele culinare sau când acestea se consumă crude;

■ asigurarea condiţiilor de protecţie necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului şi insecte sau alte animale;

■ gestionarea corectă a resturilor menajere.

Protejarea populaţiei este asigurată permanent de personalul de specialitate din unitățiile sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor teritoriale, prin monitorizarea şi efectuarea de acţiuni de control tematice, cu referire la respectarea normelor de funcţionare şi igienă în fermele cu animale şi păsări furnizoare de materii prime, în unităţi de procesare a produselor alimentare de origine animală şi nonanimală, unităţi de depozitare şi comercializare, pieţe agroalimentare şi alte obiective care pot fi considerate în anumite condiţii cu risc alimentar, precum şi prin analize la laboratoare acreditate, din probe recoltate din materii prime şi produse finite, pentru examene microbiologice, fizico-chimice, determinarea aditivilor, a contaminanţilor, pesticide, rezidii de metale grele, micotoxine, medicamente, organisme modificate genetic, radioactivitate etc.

În cazul apariţiei unor situaţii deosebite se recomandă sesizarea personalul sanitar-veterinar de specialitate, pentru a se interveni operativ şi eficient.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, prin cercetătorii de la Disciplina Parazitologie și Boli parazitare (Facultatea de Medicină Veterinară), anunță descoperirea unei noi specii de insectă, pe teritoriul României, mai exact în județul Constanța. Foarte interesantă este denumirea noii specii de insectă, aceasta fiind numită în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep: Phlebotomus (Transphlebotomus) simonahalepae. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de USAMV din Cluj-Napoca, descoperirea a avut loc în timpul unui studiu pentru monitorizarea populației de vectori din România, finanțat de ECDC (Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor) și desfășurat în zona Canaraua Fetii din județul Constanța.Rezultatele studiului au fost publicate în luna august 2021 în revista Parasites & Vectors.

Cum le-a venit ideea cercetătorilor

“Descrierea unei noi specii este un proces complex, de durată și, totodată, un act de responsabilitate. Ideea denumirii speciei în onoarea Simonei Halep ne-a venit în timpul unei conferințe chiar despre flebotomi, conferință care s-a desfășurat în Galapagos. Discutam cu Cristina Pop, autoarea studiului, și i-am sugerat această denumire, mai ales că localitatea-tip unde s-a derulat studiul se află foarte aproape de locul de naștere al jucătoarei noastre de tenis. Cristina a fost imediat de acord și ne-am bucurat mult ulterior să primim și acordul Simonei Halep, prin managerul ei pe probleme juridice, care ne-a comunicat că este onorată de inițiativa noastră. Dedicăm această descoperire științifică Simonei Halep, în semn de onoare și de apreciere pentru performanțele sale și pentru cum duce numele României în lume, așa cum ne străduim și noi în domeniul cercetării”, explică coordonatorul studiului, Prof. dr. Andrei Mihalca, de la Disciplina de Parazitologie și Boli parazitare.

De asemenea, cercetătorul științific Cristina Pop povestește despre descoperirea noii specii de insectă. ”Printre câteva sute de flebotomi colectați în zona Canaraua Fetii din județul Constanța, în cadrul studiului din 2018, am observat unul singur, total diferit. Mi-am dat seama atunci că este un exemplar aparte, dintr-un subgen care nu mai fusese semnalat la noi în țară. Au urmat apoi câteva investigații mai detaliate, iar în urma analizelor morfologice și genetice ne-am dat seama, împreună cu colaboratorii din Ankara, că avem de-a face cu o specie complet nouă pentru știință. Având la dispoziție un singur specimen, am decis la acea vreme să nu publicăm încă datele și să încercăm să mai colectăm câteva exemplare. Am continuat astfel colectările în aceeași zonă timp de încă două sezoane, în 2019 și în 2020. Fără rezultat, din păcate. Totuși, specimenul colectat de noi este fără dubiu un exemplar dintr-o specie necunoscută până la ora actuală și am decis într-un final să îl descriem ca un taxon nou”, precizează Cristina Pop. 

Insecte responsabile de transmiterea unor boli grave la om și animale 

Flebotomii sunt insecte hematofage, cu răspândire pe toate continentele, dar mai abundente și mai diverse în zonele cu climat cald. Anumite specii sunt responsabile de transmiterea unor boli grave la om și animale, cum ar fi leishmanioza sau flebovirozele. În România, între anii 1910 și 1970, au fost semnalate opt specii de flebotomi, se mai arată în comunicatul USAMV din Cluj-Napoca. Cercetările derulate în ultimii ani de specialiștii de la USAMV Cluj-Napoca au confirmat prezența a șase specii, plus această nouă specie pentru știință, care a fost denumită în onoarea Simonei Halep. Astfel, numărul total de specii noi pentru știință descrise de cercetătorii de la colectivul Disciplinei de Parazitologie și boli parazitare al USAMV Cluj-Napoca în ultimii ani a ajuns la 12.

Sursa foto: Revista Parasite &Vectors

Incidenţa din ultimii ani a numărului mare de animale infestate şi de oameni înţepaţi de căpuşe impune ca toţi factorii implicaţi, respectiv autorităţiile locale, crescătorii de animale, alte segmente de populaţie, specialiştii din domeniu, să deţină unele informaţii cu referire la rolul pe care căpuşele îl au ca parazit şi în principal ca vector în transmiterea unor boli grave la oameni şi animale, dar şi despre realizarea unor acţiuni menite să limiteze prezenţa acestora în zonele favorabile înmulţirii lor, precum şi de prevenire a infestării specilor receptive.

Căpuşele sunt artropode parazite ce populează suprafaţa corpului, fiind găsite pe tegumentele mamiferelor în blana lor sau pe pielea păsărilor.

Căpuşele sunt de dimensiuni foarte mici, însă pot fi vizibile cu ochiul liber; masculii sunt negri, iar femelele sunt negre cu abdomenul roşu.

Sunt specii hematofage; cu ajutorul aparatului bucal se hrănesc prin înţepat şi supt şi se prind ferm de pielea animalului sau a omului. Sunt necesare mai multe zile până când sunt saturate cu sânge, timp în care masa lor corporală creşte semnificativ.

Viaţa căpuşelor pe corpul gazdei este scurtă (câteva zile) și diferă în funcţie de numărul de gazde necesare realizării ciclului biologic şi de capacitatea fiecărui stadiu de a rezista la înfometare.

Ciclul biologic al căpuşelor (larvă, nimfă şi adult) are nevoie de 3 gazde pe care se dezvoltă, consumându-le sângele. O femelă adultă consumă cel puţin 0,6 ml sânge şi depune cel puţin 10.000 de ouă.

După afinităţile ecologice, căpuşele se clasifică în căpuşe endofile (de adăpost) şi căpuşe exofile (în spațiul liber)

Căpuşele endofile sunt cele care trăiesc în grajduri, locuinţe, clădiri abandonate, crăpăturile zidurilor, vizuini, peşteri şi parazitează animalele care se află în perioadele de odihnă.

Căpuşele exofile, cu prezenţă în spaţiul liber, se urcă pe firele de iarbă sau se deplasează pe păşune pentru a găsi gazdele. În cazul în care condiţiile sunt nefavorabile, ele se ascund în tufişuri, în sol etc. Ataşarea de gazdă se face în timpul trecerii acesteia pe lângă firele de iarbă pe care se găsesc căpuşele, localizându-se preponderent în zona capului şi a gâtului speciei parazitate.

Înmulţirea exagerată şi răspândirea căpuşelor pe arii tot mai extinse, ajungând din zonele împădurite, până în grădinile din spatele locuinţelor au fost generate de o serie de factori, incluzând:

• specificul înmulţirii căpuşelor; o femelă adultă depune peste 10.000 de ouă într-un ciclu evolutiv;
• înmulţirea explozivă a populaţiilor de câini fără stăpân, pisici, rozătoare şi de animale sălbatice, ca principali vectori, comerţul intensiv cu animale, numărul mare de clădiri sau spaţii urbane părăsite, adăposturi de animale neigienizate şi nedezinfectate, dezvoltarea zonelor suburbane.

Căpuşele parazitează o varietate foarte mare de gazde terestre, cum ar fi: amfibieni, reptile, păsări şi mamifere.

Calea de a infesta şi de a infecta ca vector o nouă gazdă este contactul fizic (ele nu sar, nu zboară, dar se ataşează de corpul victimei).

Localizarea pe gazdă diferă în funcţie de specia acesteia şi de stadiul evolutiv, astfel:

• la bovine - pe perineu, pliul iei, axilă, dar şi pe salbă, la baza coarnelor, pe uger, coadă;
• la ovine – în zona sternală, pe membre, pe coadă, în pliurile salbei etc.;
• la cabaline – pe coamă şi coadă;
• la câine – în regiunea capului, regiunea axilară pe faţa internă a coapsei;
• la pisică şi păsări – în regiunea capului.

Afecţiunilor pe care capuşele le pot determina la animale se manifestă prin tendinţa acestora de a se scărpina continuu la locul unde este localizată căpuşa. zona este uşor inflamată şi dureroasă, pot apărea semne de apatie, febră, anemii, paralizii, stări alergice, şoc anafilactic şi chiar moartea animalului.

În organismul uman afecţiunile au ca simptome manifestări asemănătoare gripei: febră, cefalee, greaţă, vomă; uneori simptomele pot evolua sub clinic, greu de sesizat.

Pe lângă aceste simptome, rănile pe care le produc creează porţi de intrare pentru infecţii secundare sau produc diferite afecţiuni ale pielii, durere sau tumefacţii.

Căpuşele sunt transmiţători ai unor agenţi patogeni care produc boli atât la om, cât şi la animale, fiind clasificate pe locul doi, după ţânţari, în ceea ce priveşte importanţa medicală ca vectori, respectiv:

• prin salivă - injectarea de salivă produce lezarea vaselor de sânge şi transmiterea unor boli grave (boala Lyme, bacterioze, leptospiroze, babesioze sau un tip de meningoencefalită);
• prin consum de lapte crud sau produse lactate obţinute din lapte netratat termic se poate produce infectarea cu virusul encefalitei de căpuşe la om.

În baza acestor informaţii, personalul de specialitate din cadrul serviciilor sanitare veterinare atenţionează autorităţiile locale, proprietarii de animale şi, nu în ultimul rând, populaţia de necesitatea implementării unor măsuri și acțiuni specifice  stabilite prin programe comune cu alte autorităţi de la nivel judeţean, respectiv:

• Identificarea permanentă a zonelor considerate cu risc biologic ridicat şi informarea celorlalte autorităţi responsabile.
• Responsabilitatea administraților locale privind efectuarea dezinsecţiilor în spaţii şi clădiri nefuncţionale, în parcuri, zone de agrement, pajişti naturale cu vegetaţie abundentă, precum şi colectarea şi deparazitarea câinilor fără stăpân.
• Efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale necomestibile ale arboretului de pe suprafeţele de pajişti naturale infestate.
• Monitorizarea permanentă a modului cum sunt respectate reglementările legale privind circulaţia animalelor (bovine, ovine, caprine, animale de companie) prin localităţi, în parcuri şi locuri de agrement.
• Efectuarea, prin medicii veterinari ale examenelor clinice la speciile de animale, gazde a căpuşelor, afluirea de probe la laboratorul DSVSA judeţean pentu identificarea căpuşelor prin examene de specialitate și efectuarea acţiunilor sanitare veterinare specifice, a tratamentelor antiparazitare la animalele prin îmbăieri generale sau locale, după caz.
• Efectuarea cu unități specializate a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor în adăposturile pentru animale sau în alte spații considerate favorabile prezenței și înmulțirii căpușelor, a rozătoarelor sau a altor vectori care pot transmite boli.

Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată la picnic, să evite zonele împădurite sau cu vegetaţie înaltă în perioada caldă a anului şi să reţină următoarele lucruri în cazul unei înţepături:

• căpuşele nu se rup, ci se extrag cu o pensetă chiar de la locul de inserţie pe piele; altfel cleştii căpuşii rămân în interiorul pielii şi pot infecta locul unde au pătruns;
• după îndepărtarea căpuşei se dezinfectează locul cu iod;
• dacă starea generală nu se ameliorează, trebuie mers de urgenţă la medicul de specialitate.

Combaterea efectelor nedorite cauzate de căpuşe este în mod fundamental, pe lângă o problemă de sănătate publică, şi o chestiune economică care trebuie să îşi facă efectele pe termen mijlociu şi lung. Reuşita acţiunilor de combatere a căpuşelor cere o concepţie şi o execuţie corectă, având în vedere că o activitate ocazională, facultativă sau de rutină este echivalentă cu o irosire a eforturilor specifice şi a fondurilor investite. Lupta pentru diminuarea populaţiilor de căpuşe trebuie să fie condusă prin metode ecologice şi medicale, în mediul lor de viaţă liberă şi respectiv pe animalele gazdă, prin implicarea personalului medical din rețeaua de sănătate publică, a personalului din reţeaua sanitară veterinară, a altor autorităţi locale pentru implementarea măsurilor stabilite prin programele comune, precum şi a populaţiei prin modul cum caută să evite și să se protejeze în zonele identificate cu risc favorabil prezenței și înmulțirii acestei specii.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA - secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Odată ce temperaturile au început să crească în termometre, lista dușmanilor prietenului tău îmblănit a devenit foarte lungă: purici, căpușe, țânțari, păianjeni, muște, furnici și viespsi. Fiecare parazit vine cu o cohortă de germeni și virusuri. Tu sau ei: care pe care?

Prevenție

Căldura și umiditatea adună pulberi în atmosferă – culcușul ideal pentru ouăle de paraziți. Pe umezeală se nasc generații forte de căpușe, iar pe căldură prosperă puricimea. Protejează-ți câinele și pisica sau or care alt blănos folosind substanțe antiparazitare aplicate periodic pe ceafă.

Deparazitați, cel puțin o dată pe lună, și spațiul în care patrupedul obișnuiește să se odihnească sau să se joace: așternutul, covoarele, cușca din curte, terenul din jurul ei, iarba. Stropiți conștiincios, cu soluții speciale, procurate de la farmacia veterinară. Optați pentru produsele fără miros; acestea nu degajă vapori și nu pătează. Animalul are voie în zonă doar după ce s-a uscat substanța respectivă, moment în care nu mai este toxică.

Contraatac

Ați observat paraziți în blănița lor? Deparazitați imediat și stropiți locul în care trăiește, săptămână de săptămână, până când nu mai sunt paraziți.

Puteți alege și varianta naturistă: spray sau gel cu uleiuri esențiale de trandafir, mușețel, sunătoare, pătlagină de uz uman, procurate de la magazinele de tip plafar. Alegeți un produs rezistent la apă, el va calma pișcăturile de țânțari, muște, furnici, viespi, păianjeni și va dezinfecta locul.

Deparazitarea internă

Aceasta este o etapă importantă și obligatorie. Vestea proastă este că paraziții externi inoculează în sânge, prin mușcătură, paraziți interni: căpușele transmit babesioză, iar puricii – ouă de tenie. Așadar, nu uitați de deparazitarea internă periodică.

casetă

Baia cu șampon antiparazitar este, și ea, o  soluție, dar nu folosită prea des. Acest tip de șampon poate irita pielea sensibilizată de atacul paraziților.

Recomandare: Udați foarte bine blana și pielea, apoi aplicați șamponul. Masați ușor și și evitați, pe cât posibil, axilele. De asemenea, nu aplicați pe cap șamponul deoarece poate ajunge în ochi și urechi. Cu o astfel de îmbăiere îl puteți scăpa pe blănos de prădători. După două zile îi puteți aplica substanță antiparazitare pe ceafă, ea va întregi efectul băii și îl va menține atât timp cât scrie în prospect (de la două săptămâni până la o lună).

Ruxandra HĂBEANU

Considerând mult prea important subiectul abordat în interviul intitulat „Un nou acarian atacă albina românească“, am contactat-o pe doamna dr. biolog Gabriela Chioveanu, coordonator al Laboratorului Naţional pentru Bolile Albinelor şi ale altor insecte utile din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală București, căreia i-am relatat subiectul dezbătut în interviul anterior și i-am adresat câteva întrebări necesare lămuririi apicultorilor români.

– Care este poziția dumneavoastră privind existența acarianului traheial Acarapis sp. pe teritoriul României și cum va afecta existența acestuia activitatea apicolă în țara noastră?

– În întrebarea dumneavoastră vreți să faceți referire la singura specie cunoscută de acarian cu localizare traheală, mai precis specia care parazitează numai trunchiul traheal principal al albinei adulte, și anume Acarapis woodi care face parte din genul Acarapis.

Este incorect din punct de vedere științific să vorbim de acarianul traheal Acarapis sp, iar dacă există cercetători, specialiști care au identificat o nouă specie de acarieni, alta decât Acarapis woodi, aceasta trebuie confirmată și agreată de comunitatea științifică națională și internațională. De asemenea, este aberant, tot din punct de vedere științific, să vorbim de o localizare la nivelul larvelor de trântor a acarianului Acarapis woodi.

În altă ordine de idei, în România există un Program Naţional de supraveghere a efectivelor de albine care se derulează prin ANSVSA, autoritate care coordonează rețeaua sanitară veterinară de stat. Programul național cuprinde și acțiuni de supraveghere a acarapiozei albinelor produsă de acarianul traheal Acarapis woodi. România este teritoriu declarat indemn (liber) pentru această specie endoparazită, așa că orice semnalare a prezenței acestuia, fie că este făcută de un specialist de la un laborator sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor județean, fie că este făcută de un alt specialist din altă instituție sau de un apicultor trebuie, potrivit legii, confirmată de Laboratorul Național de Referință pentru Bolile Albinelor și ale altor Insecte Utile din cadrul IDSA.

LNR din cadrul IDSA are competență recunoscută pentru a confirma sau infirma o suspiciune pentru un agent etiologic dintr-o specie nouă și este singurul abilitat legal să declanșeze procedurile de notificare la nivel național și ulterior prin ANSVSA la nivel internațional a unei boli noi pentru care România este declarată indemnă.

În anul 2016, până în prezent, nu m-am confruntat cu nicio suspiciune de parazitare a efectivelor de albine cu specia Acarapis woodi.

În anii anteriori (1988-2015) au existat suspiciuni privind alte specii de acarieni din genul Acarapis, care pot exista numai pe corpul albinei sau în stup, specii semnalate de către colegii parazitologi de la laboratoarele sanitare veterinare județene sau direct de către apicultori. În urma analizelor efectuate atât în stupine cât și în laborator s-a dovedit că speciile încriminate erau acarieni externi din genul Acarapis aparținând uneia dintre speciile: Acarapis externus, Acarapis vagans și Acarapis dorsalis, iar în cele mai multe cazuri era vorba de un alt acarian frecvent întâlnit în sezonul activ în rezervele de păstură din faguri, și anume Glycyphagus domesticus.

Deci, din genul Acarapis, principala specie cu importanţă medical-veterinară este Acarapis woodi, care este un endoparazit care se localizează la nivelul sistemului respirator al albinelor adulte.

Repet, acest parazit intratraheal pătrunde, se dezvoltă şi se reproduce în traheea principală prototoracică a albinei din speciile: Apis mellifera (albina europeană), Apis mellifera scutellata (albina africană) şi Apis cerana (albina asiatică). Se hrăneşte numai cu hemolimfa gazdei. În infestaţiile masive acarienii pot fi găsiţi în cap, torace şi sacii aeriferi abdominali. Pot fi parazitate atât lucrătoarele, cât şi trântorii şi matca. Capacitatea acarianului de a trăi în această nişă ecologică este rezultatul adaptărilor numeroase de morfologie şi comportamentale. De exemplu, adaptarea morfologică principală a speciei este transformarea pieselor bucale într-o structură capabilă să ingere cu uşurinţă hrana, adică specia are aparat bucal adaptat la înţepat şi supt.

Genul mai cuprinde şi alte specii, dar cu localizare externă, fiind condiţionaţi paraziţi ai albinei adulte. Speciile Acarapis externus, Acarapis vagans şi Acarapis dorsalis sunt morfologic similare cu Acarapis woodi, dar nu au aparatul bucal adaptat pentru înțepat și supt hemolimfa.

Speciile Acapis externus, Acarapis vagans și Acarapis dorsalis sunt considerate bioagresoare ale familiei de albine, se întâlnesc numai în familiile slabe și agresează mecanic albinele adulte, nehrănindu-se cu hemolimfa, așa cum se întâmplă în cazul endoparazitului Acarapis woodi. Aceste specii există în entomofauna sălbatică din Europa și în general acolo unde sunt albine.

În concluzie, la momentul acesta nu putem vorbi de existența endoparazitului traheal Acarapis woodi în familiile de albine din România, iar celelalte specii de acarieni externi nu sunt specii nou introduse în România, ele existând în entomofauna sălbatică a Europei.

– Cum ar putea apicultorii să depisteze eventuala existență a acestui acarian în familiile de albine deținute și, în caz de răspuns afirmativ, cum trebuie să procedeze în continuare?

– Apicultorii nu pot să depisteze endoparazitul Acarapis woodi, ei pot numai să suspicioneze existența acestuia și evoluția bolii numită acarapioză. Prezența parazitului traheal Acarapis woodi poate fi depistată de un specialist numai în condiții de laborator, în urma unei disecții care evidențiază trunchiul traheal principal al albinei adulte și a unui examen microscopic care permite identificarea morfologică a speciei.

Dar am să prezint câteva elemente care indică disfuncționalități la nivelul familiei de albine și care pot să alarmeze apicultorii.

În primul rând, boala, acarapioza, produsă de Acarapis woodi se manifestă clinic în a doua jumătate a iernii și începutul primăverii, adică pentru țara noastră începând cu 15 ianuarie, lunile februarie, martie și câteodată până la 15 aprilie.

Semnele clinice ale bolii nu sunt caracteristice pentru că albinele manifestă simptome comune altor boli, și anume: depopularea familiei ca urmare a efectului spoliator al parazitului, abdomen dilatat și diaree, incapacitate de zbor, înaintarea albinelor în salturi și tremurături ale corpului, aripi destinse asimetric, albine care mor cu aripile în forma literei „K“; albinele bolnave părăsesc stupul și pe vreme nefavorabilă, se adună în grupuri mici și, pierzându-și capacitatea de zbor, mor în afara stupului.

Modificările anatomopatologice sunt evidențiate numai de examenul microscopic și numai la nivelul sistemului respirator al albinei adulte, deci pentru diagnostic este obligatoriu examenul de laborator. Pentru efectuarea în condiții optime a examenului de laborator este necesară o cantitate minimă de 10 g de albine vii și moarte/proba, recoltate de pe suprafața fagurelui.

În cazul unui rezultat pozitiv pentru Acarapis woodi într-o stupină, diagnostic stabilit de o autoritate recunoscută, atunci se declanșează alertă la nivel național, iar apicultorul în cauză va beneficia de supravegherea și consilierea autorităților sanitare veterinare.

În cazul celorlalte specii de acarieni externi, ele nu sunt considerate a avea importanță medical veterinară, deci nu pot fi impuse restricții sanitare veterinare și, având în vedere dimensiunile și caracteristicile fiziologice ale acestora, un simplu tratament antivarroa ar trebui să fie suficient pentru combaterea lor din familia de albine.

De reținut că aceste specii de acarieni externi nu apar decât în familiile de albine foarte slabe, neigienizate corespunzător, la fel ca și triungulinii, larvele de muscă sau ca larvele de la molia cerii și că efectele asupra albinelor sunt date numai de numărul mare al acestor bioagresori.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Revista Lumea Satului nr. 15, 1-15 august 2016 – pag. 28-29

Teniile (cestodele) sunt viermi laţi şi lungi (1-5 m) în formă de panglică, cu corpul segmentat, care parazitează, în stadiul adult, în intestinul subţire al rumegătoarelor mici și mari (ovine, caprine, bovine). Acești paraziți produc boli numite generic cestodoze (moniesioză, avitelinoză etc.), având un caracter sezonier, de păşune, exprimate clinic prin tulburări digestive, uneori nervoase și metabolice.

Animalele parazitate elimină, odată cu fecalele, ouă (oncosfere) sau segmente de tenie care conţin ouă.

Contaminarea animalelor

Acestea se răspândesc pe păşune, de unde vor fi consumate de către acarieni de păşune – insecte de mici dimensiuni (1,5 mm), care trăiesc pe păşuni umede și care sunt foarte rezistente la temperaturi ridicate şi îngheţ. Aceste insecte, fiind coprofage, se hrănesc cu materii fecale. În organismul acestora ouăle parazitului vor evolua în larve infestante.

Contaminarea animalelor are loc la păşune, începând cu luna martie până toamna, prin ingerarea odată cu iarba a acarienilor contaminaţi cu forme larvare ale parazitului. De asemenea, contaminarea poate avea loc şi la grajd, când se administrează fân proaspăt cosit de pe terenuri umede. În intestinul rumegătoarelor, prin digerarea acestor acarieni, se eliberează larve care devin în scurt timp tenii adulte de mari dimensiuni.

Efectele contaminării asupra animalelor

În corpul unui singur animal pot fi întâlnite mai multe tenii, care formează adevărate ghemuri ce pot obstrua intestinul. Aceşti viermi pot provoca, de asemenea, iritaţii ale mucoasei intestinale și au acţiune toxică asupra organismului deoarece eliberează o cantitate mare de toxine în organism, care acţionează asupra sistemului nervos al animalului.

De asemenea, paraziţii produc dereglări ale metabolismului deoarece cantităţi mari de substanţe nutritive şi vitamine sunt consumate de aceştia.

Cea mai importantă cestodoză se întâlneşte la oi, iar boala se mai numeşte „panglica mieilor“ sau moniezioza, fiind produsă, în general, de parazitul Moniezia expansa. Frecvenţa cea mai mare se întâlneşte la miei şi iezi cu vârste de până la 1 an şi uneori 2 ani.

Simptome

La miei moniezioza apare clinic, în cazul parazitării intense, şi se exprimă prin: diaree cu fecale negricioase, alternând cu constipaţie, abdomen balonat, colici, mers nesigur; mieii slăbesc, sunt anemici, le cade lâna, fiind denumiţi de ciobani „toboşarii turmei“. Boala are o evoluţie lungă, producând pagube economice, uneori sfârşitul fiind letal, după 4-6 zile de infestaţii puternice.

Oile adulte nu manifestă semne clinice, chiar dacă sunt parazitate. Diagnosticul se pune pe semnele clinice de slăbire avansată, balonarea abdomenului, pe prezenţa fragmentelor de tenie în fecale şi se confirmă prin metode de laborator.

Profilaxia şi tratamentul se bazează pe dehelminentizarea ovinelor, caprinelor şi tineretului taurin de 2-3 ori pe an, primăvara, cu două săptămâni înainte de ieşirea la păşunat, şi toamna, după 2-3 săptămâni de la intrarea în stabulaţie, dar şi în timpul verilor ploioase. Animalele adulte (oile, caprele), deşi nu prezintă semne clinice, trebuie tratate deoarece reprezintă un rezervor pentru aceşti paraziţi. Tratamentul curativ se va face întregii turme de animale.

În acest scop, se recomandă următoarele produse antiparazitare cu spectru larg care acţionează atât asupra viermilor laţi, dar şi asupra altor tipuri de viermi: ROMBENDAZOL suspensie 2,5%, ROMBENDAZOL suspensie 10%, ROMBENDAZOL PLUS și ROMFENBENDAZOL.

De asemenea, se recomandă tratament adjuvant cu produse ca: MULTIVITAROM, COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, VITA B COMPLEX, VITAMINA AD3E, VITAMINA B1 + B6 şi VITAMINA C.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Căpușele sunt paraziți foarte periculoși pentru sănătatea animalelor și a omului. Acestea se hrănesc cu sânge şi au o activitate biologică maximă în acest sezon.

În acest an au fost numeroase subiecte de presă despre existența în anumite zone din țara noastră a adevăratelor invazii de căpușe, crescând, astfel, pericolul contractării de către oameni a bolii Lyme.

Lanțul parazitar

Mamiferele pot fi parazitate de mai multe specii de căpuşe, răspândite pe teritoriul ţării noastre, indiferent de relief. Căpuşele parazitează temporar, fie pe o singură gazdă (animal), fie pe mai multe.

Căpuşele cu două sau trei gazde intermediare folosesc pentru a se hrăni mamifere sălbatice mici (rozătoare, insectivore), păsări sălbatice, dar, în special, mamifere de talie mare, domestice şi sălbatice. În felul acesta se creează un lanţ parazitar în care sunt cuprinse mai multe specii de animale.

Animalele şi omul se infestează cu căpuşe pe care le iau din iarbă sau de pe tufişuri.

Căpușele sunt purtătoare de bacterii și virusuri care determină o serie de boli grave atât la animale, cât și la om (babesioza, tularemia, paralizia de căpuşe, encefalite, ehrichioza, febra Q etc.), borelioza fiind cea mai răspândită.

Borelioza sau boala cu 1.000 de fețe

Borelioza sau boala Lyme are ca agent etiologic o bacterie din specia spirochetelor – Borelia burgdorferii. Această bacterie este transmisă prin intermediul căpușelor, într-un interval de 1-3 zile, din momentul când acestea se fixează pe piele. Căpușele preiau bacteria de la animalele infectate și o transmit în timp ce se hrănesc cu sângele omului.

Trebuie să se știe că nu toate căpușele sunt infectante, ci numai cele care au supt sânge de la un animal bolnav. Dacă insecta este îndepărtată imediat după fixare, riscul transmiterii bacteriei scade. Din păcate, înțepătura de căpușă nu este simțită de către om, deoarece în saliva acesteia există o serie de substanțe care anesteziază locul înțepăturii. De aceea, întotdeauna când ieșim la plimbare în locuri cu multă vegetație trebuie să ne controlăm pentru a evita infestarea cu căpușe.

Borelioza se mai numește și boala cu o mie de fețe din cauza manifestărilor clinice variate care mimează mai multe boli. Primul semn al infecției este, de obicei, o urticarie circulară, de culoare roșie, cu un punct în mijloc, care seamănă cu un ochi (ochi de bou), fără să manifeste durere sau mâncărime.

După câteva zile sau săptămâni pot să apară simptome asemănătoare unei răceli: febră, frisoane, dureri musculare și articulare, cefalee, oboseală, stare de rău sau mărirea în volum a ganglionilor. După mai multe luni, pot să apară afecțiuni articulare (mai ales la nivelul genunchiului), manifestări neurologice sau cardiace. Simptomele neurologice se manifestă cu paralizie facială, dureri de cap, amorțeală și furnicături la nivelul membrelor, tulburări de coordonare, de memorie și concentrare. Manifestările cardiace se manifestă prin palpitații și amețeli etc.

Prevenirea şi combaterea infestării

Prevenirea şi combaterea infestării animalelor cu căpuşe se face atât prin deparazitarea lor, cât şi a adăposturilor. Deparazitarea rumegătoarelor se realizează cu Romivermectin și Romaver­mectin Plus, iar la ovine sunt recomandate şi îmbăieri antiscabioase. Caii se deparazitează cu Ecvirom sau Ecvirom I, iar câinii şi pisicile cu Parakill. Păsările se deparazitează cu Rom­paratox.

Pentru deparazitarea adăposturilor se folosesc soluţii insecticide precum Romparasect 5%.

Dr. Viorica Chiurciu, medic veterinar, doctor în științe medicale

Este o boală parazitară produsă de nematode din familia Oxyuridae, ce parazitează în intestinul gros, determinând mâncărimi anale şi ducând la apariţia zonelor lipsite de păr la baza cozii. Adulţii sunt localizaţi în colon şi cecum (intestin gros) la cal, măgar şi catâr, iar masculii şi femelele tinere se regăsesc liberi în intestinul subţire, hrănindu-se din conţinutul acestuia.

Contaminarea

Sursele de contaminare sunt reprezentate de animalele infestate, care eliberează ouăle în adăpost și pe pășune. Contaminarea se realizează prin ingerarea ouălor infestate odată cu hrana sau prin așternutul infestat.

Cum se manifestă boala

Se întâlnesc două forme clinice de manifestare a bolii: oxiuroza intestinală şi oxiuroza anală.

Oxiuroza intestinală evoluează fără semne clinice, iar atunci când viermii sunt foarte numeroși pot apărea colici.

Oxiuroza anală are semne clinice caracteristice și este produsă de femelele mature care depun ouăle perianal, determinând mâncărimi în zona anusului și inflamarea acestuia. În consecință, apar peri zburliți la baza cozii sau chiar zone lipsite de păr. În zona rectului se poate observa scurgerea unui lichid alburiu sau brun ce conține un număr mare de ouă de parazit.

Diagnosticul se poate suspiciona pe baza mâncărimilor anale și a prezenței crustelor din cauza scărpinatului excesiv. Diagnosticul diferențial se face față de râia psoroptică și infestația masivă cu păduchi.

Prevenire şi tratament

Este necesară menținerea igienei corporale și igienizarea adăposturilor, a obiectelor de pansaj și a harnașamentelor cu ROMPARASECT 5% sau DECONTAMINOL. De asemenea, periodic, animalele trebuie să fie deparazitate cu ECVIROM sau ECVIROM I, medicamente antiparazitare cu spectru larg de acțiune. Tratamentul trebuie aplicat tuturor animalelor de 2-3 ori pe an.

Pereții adăpostului se spală cu apă clocotită sau cu soluție dezinfectantă (Dezinfectant cationic sau Pursept) la temperatură ridicată, iar gunoiul se va depozita pe platformă pentru sterilizare biotermică.

Dr. Gabriela LOTREA
Medic veterinar
SC Romvac Company S.A.
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013

Peste 80 de tone de macrou congelat provenit din Insulele Feroe au fost retrase de la comercializare pe piaţa românească din cauza infestării cu paraziţi, a anunţat, miercuri, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor /ANSVSA/.

"În data de 27 februarie 2013, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, a fost primită o notificare din partea DSVSA Maramureş privind infestarea cu paraziţi a produsului 'macrou întreg congelat', cu origine Insulele Feroe, via Olanda. În urma recoltării de probe de către inspectorii DSVSA Maramureş şi a efectuării examenului parazitologic, au fost depistate larvele nematodului Anisakis pe viscerele abdominale", se arată într-un comunicat al ANSVSA, remis miercuri AGERPRES.

Operatorul alimentar a iniţiat procedura de retragere a produsului neconform, până în acest moment 80.432 de kg de macrou congelat fiind retrase de la comercializare. Acţiunea se află încă în derulare.

Reprezentanţii ANSVSA precizează ca peştele eviscerat nu prezintă pericol pentru sănătatea publică.

Sursa AGERPRES