Pandemia de COVID-19 reprezintă o provocare teribilă pe care o putem gestiona doar dacă reușim să ținem în viață toate angrenajele vitale ale societății. Pentru ca noi să fim în siguranță, medicii trebuie să fie protejați. Aflați în linia întâi a luptei cu coronavirusul SARS-CoV-2, medicii au nevoie de echipamente de protecție corespunzătoare. Pentru a fi alături de ei, ADAMA a achiziționat măști de protecție pe care le-a donat asociației “Dăruiește Viață” pentru a fi distribuite spitalelor din București și din țară unde este mare nevoie de ele.

În aceste zile necesarul de echipamente de protecție este uriaș: medicilor li se recomandă schimbarea măștii la fiecare 20 de minute într-un mediu umed și la fiecare 60 de minute într-un mediu nonaerosol. Astfel, se estimează că doar medicii de familie ar avea nevoie de aproximativ 1 milion de măști în fiecare lună.

 „Donația ADAMA se alătură eforturilor uriașe care se fac pentru a menține sistemul de sănătate funcțional. Ne bucurăm să putem fi parte din această uriașă energie constructivă, pentru că este un moment crucial. Azi, preocuparea fiecăruia dintre noi trebuie să fie viața tuturor. Suntem în industria de protecție a culturilor agricole de ani buni. Produsele fermierilor noștri ajung pe mesele românilor în fiecare zi. Dar munca noastră în aceste zile critice nu mai este doar despre protecția culturilor, ci și despre protecția oamenilor”, a declarat Alina Gitlan, reprezentant al ADAMA România.

Trivia:

• Accesul la costume și măști de protecție reprezintă o condiție esențială pentru ca medicii să-și poată desfășura activitatea în siguranță în momente critice. Acestea au fost folosite încă din timpul pandemiei de ciumă din secolul al XVII-lea, când fizicianul Charles de Lorme a inventat bizarul costum care avea și o mască cu cioc, despre care se credea că va proteja medicul de “aerul otrăvitor”;
• Masca de protecție în forma pe care o știm astăzi a fost utilizată pentru prima oară în 1897 de către chirurgul francez Paul Berger, în timpul unei intervenții chirurgicale desfășurate la Paris.

Este una dintre acele zile caniculare de care luna august n-a dus lipsă în acest an. Aici, în comuna Teișani, în apropierea Vălenilor de Munte, căldura este mai puțin sufocantă. În curtea dispensarului, care arată la fel ca o casă oarecare de prin părțile locului, la umbra unor pomi, s-a adunat ceva lume. Așezate comod, pe scaune, vreo șapte femei, de toate vârstele, stau de vorbă. O adevărată imagine de șezătoare. Doar doi domni stau de vorbă, retrași undeva departe de restul lumii. Este o imagine idilică, parcă desprinsă dintr-un remake al unui film despre satul românesc tradițional.

Imaginea de scenariu de film se amplifică atunci când din clădirea dispensarului iese o femeie între două vârste, cu chipul încă frumos scăldat de lacrimi. Se prăbușește pe un scaun și dă drumul hohotelor pe care până atunci cu greu și le-a înnăbușit. Celelalte femei o înconjoară, cu o căldură și o compasiune ce se simt dincolo de cuvinte. „E rău?“, o-ntreabă. „Erau numai doi băieți tineri acolo. Mi-a fost așa rușine! N-am nimic. Dar așa rușine mi-a fost...“, povestește nou-venita printre suspine.

Nu, nu este nicio piesă de teatru, nici vreun clip de promovare. Este un fragment din ceea ce am văzut într-una dintre campaniile „Caravanei cu medici“, care s-a desfășurat în luna august la Teișani, judeţul Prahova. De data aceasta „a fost o caravană mai mică, axată pe patologia femeii. Nu am avut decât vreo 50 de consultații“, ne-a spus dr. Mihai Rânete, președintele Asociației „Caravana cu Medici“.

Medici pentru zonele defavorizate

Asociația pe care o conduce a luat naștere în anul 2014, din inițiativa a cinci medici rezidenți la spitale din București, cu specialități diferite. În scurt timp, lor li s-au alăturat alți 250 de voluntari, majoritatea medici, asistenți medicali și studenți la medicină. Scopul lor este, după cum o declară chiar în pagina de prezentare de pe Internet, „să realizeze o rețea națională prin intermediul căreia medicii să acorde periodic îngrijiri medicale persoanelor aflate în zonele mai puțin favorizate din punct de vedere economic“.

Concret, o astfel de caravană se realizează în două etape. În prima o echipă de asistenți medicali se deplasează în localitatea ce este desemnată ca destinație a caravanei. Acolo recoltează probe pentru analize medicale pacienților, apoi se întorc cu ele la București. În cursul săptămânii următoare, analizele sunt efectuate în laboratoarele Synevo, iar rezultatele ajung la medicii de familie din localitatea-destinație. La sfârșitul săptămânii, medicii specialiști, împreună cu alți voluntari care fac triajul, se deplasează și acordă consultații de specialitate pacienților. În funcție de rezultat, eliberează rețetele necesare, fac bilete de trimitere sau, dacă este cazul, bilete de internare. Totul este absolut gratuit. În cadrul fiecărei caravane sunt consultați între 200 și 300 de pacienți. Pentru două zile este o cifră imensă, dacă luăm în calcul că un medic de la o policlinică din București rareori consultă mai mult de 20 de pacienți într-o zi.

„Nu putem fără primărie, preot și medicul de familie!“

Alegerea destinațiilor caravanelor depinde de mai mulți factori. „Implicarea autorităților locale este importantă“, a explicat Cristina Corcău, studentă în anul V la UMF „Carol Davilla“, voluntar în cadrul proiectului. „Avem nevoie de spații destul de mari pentru consultații, având în vedere că se lucrează în paralel pe mai multe specialități. Ca atare, nu putem face nimic dacă nu avem la dispoziție fie un dispensar, fie școala sau o altă asemenea clădire. Apoi, oamenii trebuie să știe că vom veni și când să se prezinte pentru recoltarea probelor și consultații. Noi nu putem să mergem din poartă în poartă și să anunțăm sute de oameni. Lucrul acesta îl fac cei din Primărie, preotul și medicii de familie“, ne-a spus Cristina.

Doamna Adela Ranete, medic hematolog la Fundeni, ne-a vorbit despre motivele care o determină să participe la caravane: „Dorim să le dăm o șansă și oamenilor de la sat, să le oferim și lor accesul la o consultație medicală, căci lor le este mult mai greu. Cei de la oraș se caută, căci au spitalul aproape, dar aici, la sat, unde de obicei există un singur medic de familie, este greu. Este important să înveți să te cauți, pentru că primul semnal îl dă pacientul.“ Am întrebat-o pe tânăra doamnă doctor dacă totuși, nu e mai bine să petreci week-end-ul acasă liniștit, așa cum o fac atâția medici. Mi-a răspuns îndârjită, ca într-o scenă de film: „Nu știu! Nu neapărat! Trebuie să încercăm să schimbăm acest sistem bolnav. Încercăm ca prin proiectul ăsta să oferim o șansă și oamenilor de la sat; un screening, un control. Sperăm să reușim implementarea acestui lucru măcar în unele regiuni. Este important!“

În satul românesc încă se moare de rușine

Revenind la Teișani, tânăra studentă Cristina Corcău ne povestește despre un caz care a impresionat-o: „Dna Maria are 43 ani și ne-a povestit, ușor îngrijorată, că nu a mai fost la un consult ginecologic de 10 ani. Lucrează la fabrica din sat și munca zilnică a făcut-o să își neglijeze sănătatea, dar a venit împreună cu fiica ei, Ramona, care își dorește să rămână însărcinată și nu beneficiase până acum de niciun control ginecologic. În cele 20 de minute ale consultației m-a impresionat relația lor și grija mamei de a-i oferi fiicei ei lucruri mai bune. Asemeni doamnei Maria sunt sute de mii de femei în satele românești.“

La rândul său, dr. Mihai Ranete ne-a spus: „Îndeosebi în mediul rural, observăm, la fiecare caravană, o frică faţă de medic şi examenele de control. Multe dintre pacientele de la Teişani ne-au spus că nu au vrut să vină de frica unui diagnostic nedorit. Obiectivul nostru, mai ales în domeniul sănătăţii femeii, este acela de a le educa pe acestea să meargă la un consult, să afle că sunt bine.“

Printre pacientele cu care am stat de vorbă în curtea dispensarului de la Teișani, prea puține erau cele care fuseseră la un control de specialitate în ultimii ani. De fapt, cele mai multe nu fuseseră niciodată. „Am fost la ginecolog doar când am născut“, era, în general, răspunsul la întrebare. Ba chiar am întâlnit o femeie care nici într-un astfel de moment n-a fost la medic, a născut acasă. „Am 50 de ani și n-am călcat în viața mea la spital“, mi-a spus. „Doar aici, la doctorița noastră din comună am mai fost, când am mai avut câte o răceală“.

Motivul principal pentru care aceste femei nu au fost la vreun control ginecologic, deși majoritatea sunt trecute de 40 de ani, îl constituie, după cum îmi mărturisesc, rușinea. Se simt rușinate să fie consultate, la sâni sau ginecologic, chiar și de către un medic femeie. Cu atât mai mult de bărbați, așa cum povesteam la începutul articolului.

În asemenea condiții, educația este singura care poate face schimbarea mentalității, care, la o adică, reprezintă pasul între viață și moarte. Pentru că în România zilelor noastre cancerul de sân și cancerul ovarian reprezintă unele dintre principalele cauze ale mortalității premature la femei. Incidența lor este de câteva ori mai mare în România decât în celelalte țări europene.

Adică, mai direct spus, femeile încă mor de rușine. „Caravana cu medici“ reprezintă una dintre șansele ca acest lucru să se schimbe.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 46-47

Raportat la suprafaţa geografică pe care o deţine, România are cea mai numeroasă populaţie agricolă din Europa, cu domiciliu stabil în sate. Şi, cu toate acestea, nici o mie de familii nu deţin mai mult de 100 de hectare de pământ, fiecare în parte. Restul, numai câteva iugăre, hectare sau pogoane. Cât priveşte studiile superioare, satul românesc are numai 4 la sută dintre profesorii, medicii, farmaciştii, inginerii agronomi, zootehnişti şi horticultori, doctorii veterinari şi preoţii ţării. Restul trăiesc la oraşe. Mulţi dintre ei, însuşindu-şi greaua, ingrata şi neplăcuta profesie de „navetist“!

Dintre toţi aceşti puţini medici de la sate, cel pe care eu îl cunosc cel mai bine mi se pare a fi tare cumsecade şi priceput. Este fiu de plugari, născut şi crescut într-un sat mândru din Ţara Oltului. După ce a fost şcolit la Timişoara, s-a specializat în diferite clinici universitare, precum şi în mari spitale şi laboratoare din ţară, iar ceva mai târziu, în Belgia. Şi când, mai în tinereţe, a fost să aleagă, a refuzat comoditatea oraşului, preferând să profeseze „la nivel înalt“ în chiar satul lui natal, rânduit cum nu se poate mai frumos pe streaşina împădurită a Munţilor Făgăraş.

Şi unde mai pui că acest „doftor“ de ţară, stabilit definitiv în aşezarea în care s-a născut şi a copilărit, are şi onorantul titlul de medic primar. Lucru extrem de rar chiar şi într-un sat din Occident! Ca urmare, ar fi putut oricând să devină cadru didactic universitar!

Pentru a afla şi cititorul cine este respectivul medic vom spune că are un nume tare răspândit printre locuitorii satelor de prin părţile Făgăraşului, acela de Şerbu, iar ca prenume, Gheorghe şi Ovidiu. Şi cu toate că, de curând, a împlinit cinci decenii de viaţă, consătenii lui dragi continuă să spună: „Mă duc la doctorul Gheorghiţă!“ O obişnuinţă a sătenilor mai bătrâni, venită din vremea copilăriei sale.

Din prea mult respect pentru truda şi memoria regretaţilor săi bunici şi părinţi, el a ales să locuiască în vechea casă părintească de pe „uliţa mare“ a satului-centru comunal Arpaşu de Jos. Profesează într-o clădire atât de frumoasă şi de cochetă încât sătenii au poreclit-o „Doamna mareşal“. Şi nu întâmplător. Pentru că doamna Maria, soţia Mareşalului Ion Antonescu, a inaugurat-o în vara anului 1938. La fel ca şi pe surata ei din satul învecinat, Viştea de Jos, ambele clădiri fiind gândite să găzduiască dispensare medicale săteşti bine dotate. În plus, aceea a „medicului primar de familie Şerbu“ are, de o vreme, aparatură modernă, printre care: ecograf, electrocardiograf şi termograf. Ba mai mult, într-un mic „laborator“ se realizează analizele medicale de strictă şi urgentă necesitate. Ca urmare, pacienţii săi cu sutele sunt tare mulţumiţi de bunătatea, înţelegerea şi profesionalismul medicului lor. Un motiv de fală pentru locuitorii întregii puzderii de sate şi cătune, situate de o parte şi de alta a Oltului, de la Făgăraş şi până dincolo de Avrigul Sibiului!

Şi mai este încă ceva de scris la „gazetă“. Adeseori, în cabinetul său de lucru luminile stau aprinse până noaptea târziu. Pentru că „medicul de ţară“ Şerbu gândeşte, redactează şi tipăreşte pe cont-propriu, din două în două săptămâni, Foaia Arpăşeană. Medicul - redactor - tipograf ne mărturiseşte că de fiecare dată apariţia „micuţului ziar“ se transformă într-un plăcut şi mult aşteptat eveniment pentru numeroşii români-americani! Şi nu numai. Sunt acei urmaşi ai fiilor de ţărani, originari de prin satele făgărăşene. Se spune cum că moşii şi strămoşii lor ar fi fost nişte tineri chipeşi, vânjoşi şi curajoşi. Ca urmare, îmbrăcaţi în „haine româneşti“, au cutezat, cu aproape un secol în urmă, să traverseze Oceanul cu vaporul! Cei mulţi, reîntorşi în aşezările natale, au cumpărat cu dolari americani pământ roditor, vite, căruţe şi pluguri. Şi au clădit frumoase şi trainice case şi gospodării!

Văzând toate câte s-au mai păstrat în încântătoarele sate făgărăşene, stai şi te întrebi: Unde sunteţi voi, urmaşii acelor vrednici gospodari şi buni români-americani!?

Ioan Vulcan-Agniteanul