Astăzi vom scrie despre principalele simptome ale bolilor și dăunătorilor care atacă în general leguminoasele anuale, însă noi ne vom referi numai la cele mai consumate, nu musai și cultivate, din România, respectiv mazăre, fasole, linte, năut și soia.

Potrivit ghidurilor emise de Autoritatea Națională Fitosanitară, care constituie și cea mai importantă sursă a articolului de față, în România există o singură boală de carantină, respectiv vestejirea bacteriană a fasolei (Curtobacterium flaccumfaciens subsp. Flaccumfaciens), restul fiind organisme non-carantină, prezentă în culturile de la noi și din Europa.

Boli: arsura comună a fasolei (cauzată de două specii distincte, Xanthomonas axonopodis pv. phaseoli și Xanthomonas fuscans subsp. Fuscans), cancerul tulpinii (Diaporthe phaseolorum var. Sojae), antracnoza la soia (Ascochyta sojaecola), mazăre (Ascochyta sp) și fasole (Colletotrichum lindemuthianum), făinare mazăre (Erysiphe pisi), putrezirea uscată a rădăcinilor de fasole (Fusarium martii), pătarea unghiulară a frunzelor de fasole (Isariopsis griseola), mana la soia (Peronospora manshurica) și mazăre (Peronospora pis), mucegaiul alb la fasole (Sclerotinia sclerotiorum), rugina la mazăre (Uromyces pisi) și fasole (Uromyces appendicullatus), arsura bacteriană la soia (Pseudomonas savastanoi) și mazăre (Pseudomonas syringae pv. Pisi), pătarea brună la fasole (Pseudomonas syringae pv. Syringae);

Virusuri: mozaicul comun la fasole (Bean common mosaic virus), virusul răsucirii frunzelor la fasole (Bean leaf roll virus), virusul mozaicului galben la fasole (Bean yellow mosaic virus), virusul pătării la fasole (Broad bean stain virus), virusul ofilirii la fasole (Broad bean wilt virus), virusul brunificării timpurii la mazăre (Pea early-browning virus), virusurile cu enațiuni la mazăre (Pea enation mosaic virus-1, Pea enation mosaic virus), virusul mozaicului la mazăre (Pea mosaic virus), virusul mozaicului mazării transmisibil prin sămânță (Pea seed - borne mosaic virus), virusul stricului la mazăre (Pea streak virus);

Dăunători: gărgărița fasolei (Acanthoscelides obtectus Say), gărgărița mazării (Bruchus pisorum), gărgărița mare a bobului (Bruchus rufimanus), nematodul bulbilor și tulpinilor (Ditylenchus dipsaci), păduchele verde al mazării (Acyrthosiphon pisum), ploșnița leguminoaselor (Adelphocoris lineolatus), viermele sârmă comun (Agriotes lineatus), musca minieră a frunzelor de leguminoase (Agromyza nana), buha semănăturilor (Agrotis segetum), păduchele negru de frunze (Aphis fabae), buha mazării (Ceramica pisi) etc.

Simptome produse de ciuperci

Pete umede: acestea, cu timpul, se acoperă cu un mucegai de culoare albicioasă, pe suprafața căruia se individualizează scleroții, un fel de corpușoare albe, cu timpul de culoarea cărbunelui (putregaiul alb);

Pete albicioase: apar pe frunze și tulpini, fiind de conformație făinoasă (mucegaiul pulbere);

Pătarea frunzelor: este un simptom ce apare la toate tipurile de boli, în diverse perioade de vegetație, petele având diverese culori (de exemplu antracnoză);

Pustule: sunt mici, brun-roșietice sau brun-negricioase, pulverulente (n.n. – care se prezintă sub formă de pulbere).

Simptome produse de bacterii

Veștejirea este cauzată de multiplicarea bacteriilor în vasele xilemice (n.n. – țesuturi transportoare de apă și săruri minerale absorbite de rădăcină și transmise apoi restului organelor plantei), ce determină întreruperea circulației substanțelor și apei. Veștejirea poate fi parțială ori poate cuprinde întreaga plantă. La început, în timpul intervalelor călduroase de peste zi, părți din frunze se ofilesc, dar acestea își revin noaptea. Mai apoi, fenomenul devine permanent din cauză că bacteriile colonizează în întregime vasele conducătoare ale plantei, blocându-le sau rupându-le.

Leziunile (sau pete) apar în toate fenofazele și pe toate organele aeriene ale plantei:

• cotiledoane – pete circulare sau neregulate, de dimensiuni diferite, cu țesut umed, brun;
• frunze – pete apoase, translucide, unghiulare, mici, cu sau fără halou, de diferite culori, de la galben-verzui, verde, maro-verzui, brun-roșcat, cafenii, brun-deschis până la brun-negricioase. Acestea confluează, acoperă porțiuni mari din suprafața foliolelor, frunzele se îngălbenesc, se subțiază, se deformează și se ofilesc. Alteori, în faze avansate ale bolii, țesuturile din dreptul petelor se necrozează, frunza apărând zdrențuită. În cazul unor infecții puternice, planta se defoliază prematur;
• tulpini și pe pețioli – petele sunt alungite, galbene, roșcate până la brune, iar în fazele avansate ale bolii întreaga tulpină se înnegrește, se subțiază și se poate rupe;
• muguri florali – la infecții puternice, aceștia sunt distruși înainte de a se dechide;
• păstăi – pete mici, apoase, cu sau fără halou (difuz, roșu), de culoare verde-închis, care apoi se măresc, devin neregulate, de nuanțe brun sau negru. Dacă infectarea survine înainte de formarea semințelor, acestea rămân nedezvoltate și seci, iar dacă sunt afectate sepalele florilor, păstăile în formare se zbârcesc și se usucă;
• boabe – pete adâncite, cenușii-brune, uscate sau cu crăpături. Boabele afectate rămân mici, se zbârcesc sau se șistăvesc.

Simptom general – pe vreme umedă este posibil să apară în dreptul petelor, pe toate organele aeriene, un exudat albicios, cenușiu sau galben, vâscos, care va lua, după ce se usucă, un aspect de pojghiță lucioasă, brună sau cenușie sau de solzișori pergamentoși și lucioși, care însă se desprind.

Simptome produse de virusuri

Virusurile se manifestă printr-un set deja cunoscut de simptome: mozaic (marmorare și deformarea frunzelor); pete gălbui mici în apropierea nervurilor și mari pe toată suprafața limbului; excrescențe sau proliferări ale țesuturilor pe partea inferioară afrunzelor; benzi de culoare verde-închis sau verde-deschis de-a lungul nervurilor, plus cloroze; pete necrotice pe suprafața limbului frunze îngroșate, răsucite spre fața inferioară; gofrări și răsuciri ale marginilor frunzelor; piticire și scurtarea internodurilor; păstăi deformate, cu număr mic de semințe.

Simptome produse de dăunători

Acestea se împart, după tipul de dăunător, astfel:

• daune produse de organisme cu aparat bucal de ros, în exteriorul sau în interiorul organelor atacate: roaderea galeriilor în rădăcină și tulpini (larve de gărgărițe); perforarea (larve de fluturi), scheletarea (gărgărițe) și minarea (larve miniere) frunzelor; defolierea completă (omizi);roaderea organelor florale (gândac păros, gândac fitofag, fluturi;
• daune produse de organisme dăunătoare cu aparat bucal de supt: decolorarea organelor atacate, frecvent a frunzelor (afide, acarieni, ploșnițe); încrețirea și răsucirea frunzelor (afide); deformarea și decolorări ale fructelor (tripși, acarieni); argintarea frunzelor (tripși); crăpături, fisuri și malformații (acarieni);
• daune provocate de nematozi: gale, mici umflături ale țesuturilor vegetale pe seama cărora se hrănesc; stagnarea creșterii și ofilirea plantelor.

A consemnat Maria BOGDAN

În ultima perioadă anii secetoși sunt tot mai frecvenți în țara noastră, iar actuala structură de culturi, destul de restrânsă (grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiță), este sensibilă la stresul hidric, determinând producția foarte scăzută sau compromiterea culturilor respective. De aceea trebuie diversificată gama de culturi lărgind biodiversitatea și când prognozele meteo sunt nefavorabile, iar când rezerva de apă acumulată în sol în perioada de iarnă este redusă, trebuie apelat la culturile alternative care au șanse mai mari de reușită.

Alternativa la cereale

Alternativa la cereale este cultura sorgului. Plantele de sorg au sistemul radicular etajat și foarte bine dezvoltat, putând ajunge la 2 m adâncime, iar numărul perișorilor absorbanți este dublu față de porumb. În acest fel valorifică bine puțina apă existentă într-un volum mai mare de sol. Sorgul se poate dezvolta cu mai puțin de 50% din necesarul de precipitații față de porumb, fiind numit „cămila vegetală“. Plantele de sorg sunt prevăzute cu un strat de ceară care reduce transpirația, astfel încât coeficientul de transpirație la sorg este 158-247 față de 597 la ovăz, de exemplu. Sorgul poate valorifica terenurile nisipoase, cele supuse eroziunii, chiar solurile acide (pH 4,5) și alcaline (pH 8-9). Totuși, și în asemenea condiții poate ajunge la 10.000 kg/ha boabe.

La leguminoasele anuale pentru boabe

Alternativa la leguminoasele anuale pentru boabe este năutul. Mazărea ar avea ceva șanse mai mari de reușită, însă prezintă dezavantajul că se scutură la maturitate, iar soia necesită cantități mai mari de umiditate. Năutul are rădăcini viguroase, profunde, cu mare capacitate de solvire. Tulpina și frunzele prezintă porozitate care asigură rezistență la secetă. Perioada de vegetație relativ scurtă (90-100 zile) asigură ajungerea la maturitate înainte de instalarea secetei și arșiței. Are capacitatea ca în perioadele de stres hidric să-și înceteze activitatea și să o reia când condițiile devin favorabile, fără diminuarea semnificativă a producției. Se însămânțează timpuriu, la 3-4°C, putând suporta, ca tânără plantă, temperaturi negative de -6°C de scurtă durată. Prezintă avantajul că nu se scutură la maturitate. Nu este pretențios la sol și poate realiza producții de 2-3.000 kg/hectar.

La floarea-soarelui

Alternativa la floarea-soarelui poate fi șofrănelul. Pentru șofrănel, anii secetoși sunt mai favorabili decât cei ploioși. Rezistența la secetă se datorează sistemului radicular pivotant, puternic ramificat, care ajunge la 2 m adâncime. Frunzele au aspectul pielos, reducând foarte mult procesul de transpirație. Nu este pretențios la sol, dând rezultate chiar pe solurile pietroase, pe sărături. Se seamănă primăvara timpuriu, când temperatura în sol a ajuns la 2-3°C, și suportă temperaturile negative ca tânără plantă. La maturitate nu se scutură. Poate asigura producții de 2.500 kg/ha, iar în condiții mai favorabile ajunge la 4.500 kg/hectar.

Prin urmare, există posibilitatea obținerii de producții economice și în condiții de secetă. Este necesar ca unitățile de cercetare din agricultură să ia în studiu mai temeinic asemenea culturi, să creeze soiuri (hibrizi) capabile să învingă seceta, precum și să elaboreze tehnologiile de cultură specifice acestor plante.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Cultura de năut este, la ora actuală, aproape uitată în România. După ce în anii comunismului era practicată pe suprafețe destul de întinse, existând o cerere destul de mare, acum este aproape uitată. La ora actuală, doar puțin peste 3.000 de hectare mai sunt utilizate pentru producția năutului. „Ce faci, mă? Tu vrei să te întorci în timpul lui Ceaușescu?“, m-au întrebat câțiva cunoscuți când au auzit că am cultivat năut, povestește unul dintre puținii fermieri care se mai ocupă cu creșterea acestei plante. „Pe atunci se folosea în cantități mari pentru a fi amestecat cu cafeaua. În primii ani se folosea 10% năut și 90% cafea, apoi procentul a crescut treptat, până s-a ajuns la aproape 90% năut“, mai povestește Dan Zăviceanu, agronomul care se ocupă de aproximativ jumătate din suprafața cultivată cu năut la nivel național.

O cultură cu cerere în creștere

Deși în România este mai puțin solicitat, statis­ticile indică o creștere constantă a cererii la nivel european în ultimii ani. Produse precum tofu și altele asemenea sunt din ce în ce mai apreciate de consumatori. De asemenea, uleiul de năut a pătruns și el în bucătăria europeană. Ca urmare, analiștii apreciază că în următorii cinci ani suprafața cultivată în Europa va crește de la 300.000 ha, cât este în prezent, la 500.000 ha. La un consum mediu de 2 kg de năut pe an, la o populație de 512 milioane locuitori, cât numără UE, este necesar peste un milion de tone de boabe de năut. În consecință, dacă e să ne ghidăm după cifre, este o bună variantă pentru viitor.

Așa cum am spus, există deja fermieri care au încercat această cultură și au fost mulțumiți de rezultate, astfel încât sunt dispuși să repete experiența. Dan Zăviceanu este unul dintre agronomii care au făcut încercarea și care a împărtășit experiențele sale. „Năutul este o plantă cu creștere nedeterminată. Aceasta face cultura sa un pic diferită de a altor plante, mai ales în ceea ce privește momentul recoltării“, spune specialistul. Creșterea nedeterminată înseamnă că planta, atunci când are condiții prielnice, dezvoltă noi etaje, pe care înflorește și fructifică. Fructele mai bătrâne, de pe etajele inferioare, se usucă și se scutură. Dar, fiind vorba despre o cultură în câmp, desigur că nu poate fi lăsată să se dezvolte la nesfârșit, spre deosebire de roșii sau ardei, de exemplu, care se culeg pe măsură ce se coc. De aceea momentul recoltării trebuie ales atunci când se poate obține un randament optim. Dar mai bine să o luăm cu începutul!

O plantă care suportă bine seceta

Năutul este o plantă din familia leguminoaselor. Cultura sa aduce numeroase beneficii solurilor pe care este cultivat. De altfel, cele mai bune premergătoare sunt cerealele. Este totuși recomandat să nu se cultive imediat după alte leguminoase.

Preferă solurile mijlocii spre ușoare, cu un pH cuprins între 6,8 și 8. Germinația are loc atunci când temperatura în sol ajunge la 3-4°C. În primele faze de vegetație suportă fără niciun fel de probleme temperaturi de până la -6°C. Pe măsură ce ajunge în stadii mai avansate de vegetație are nevoie de căldură. Pe de altă parte, suportă foarte bine seceta. Acesta este un avantaj, dacă e să ținem cont de tendințele schimbărilor climatice, mai ales în sudul și estul României. În schimb, precipitațiile abundente creează probleme. Excesul de umiditate favorizează apariția bolilor și chiar înflorirea repetată.

Helicoverpa armigera, cel mai mare inamic

La ferma Agrototal, unde lucrează Dan Zăviceanu, tehnologia culturii a început cu o arătură de toamnă, urmată de o discuire, tot în toamnă. În primăvară s-a făcut o tăvălugire. A fost făcută și o fertilizare cu NPK, 150 kg/ha, în toamnă.

Perioada optimă de semănat este prima decadă a lui martie. Însă, date fiind condițiile din primăvara lui 2018, s-a semănat mai târziu cu o lună, în prima decadă a lui aprilie. Norma de semănat a fost de 45-50 boabe/m.p. Distanța între rânduri a fost cuprinsă între 30 și 70 cm, în funcție de soi. Pentru plantele erecte a fost păstrată o distanță mai mare, în timp ce pentru celelalte distanța a fost mai mică, pentru ca ele să se poată susține una pe cealaltă.

Pentru a împărți cât mai mult riscurile, dar și pentru a putea face comparații au fost folosite mai multe soiuri: Burnas, Hakan, Jumbo, Macarena, Rodin și Pascia.

Momentul recoltării a fost ales atunci când 70% dintre boabe se îngălbeniseră, astfel încât să aibă și o rezistență bună la scuturare. Productivitatea a fost cuprinsă între 2.000 și 2.500 kg boabe/ha, în condițiile în care pragul de rentabilitate este de cca 1.200 kg boabe/ha. Dar cu un an înainte, în 2017, producția a fost de peste 2.600 kg/ha!

Un alt fapt care trebuie avut în vedere, spune agronomul, este că anul 2018 a fost unul ciudat și total nefavorabil acestei culturi. „Așa cum se știe, primăvara a fost foarte secetoasă, apoi a urmat o vară cu precipitații abundente. Umezeala excesivă a determinat un atac masiv de Helicoverpa armigera (omida fructelor), care a produs pagube destul de însemnate. În aceste condiții am obținut rezultatele despre care am vorbit. Altfel, ele ar fi fost mult mai bune!“

După evaluarea specialiștilor, pagubele produse de acest fluture nocturn, care atacă peste 200 de specii de plante, au urcat până la 70% din producție, pe unele sole.

Argumente forte pentru năut

Una dintre problemele existente este lipsa unor pesticide și erbicide omologate în România pentru această cultură. Astfel, combaterea buruienilor a fost făcută printr-o prașilă mecanică, la 70 cm. De asemenea, nu există nici pesticide omologate pentru năut. Ca atare, există oarecare riscuri ce trebuie asumate.

Pe de altă parte, mai spune directorul Agrototal, toamna aceasta a făcut ca, din cca 700.000 ha semănate cu rapiță, în jur de 500.000 să fi fost întoarse. „Ce facem la primăvară, în această situație?“, întreabă el. „Părerea mea este că leguminoasele, năutul, sunt și ele de luat în seamă, astfel încât să împărțiți riscurile. Practic, este un contrabalans pentru floarea-soarelui. Un an și cu năut bun și cu floarea-soarelui cu rezultate bune nu se poate. În schimb, este posibil un an cu rezultate medii spre bune la amândouă.“

Prețul mediu al unui hectar cultivat cu năut este de aproxi­mativ 2.200-2.400 lei. Producția se poate vinde cu 2-3 lei/kg. „La o productivitate medie de 2.400 de kg/ha se poate obține un profit demn de luat în seamă“, este concluzia specialistului. „În plus, se adaugă beneficiile pe care le aduce solului. Anul acesta, acolo unde am avut năut am semănat rapiță și grâu. Modul în care au răsărit este spectaculos. Așa că iată încă un motiv în plus pentru a cultiva năut“, a încheiat Dan Zăviceanu.

Alexandru GRIGORIEV

Trifoi alb (Trifolium repens)

Exceptând zonele uscate, trifoiul alb este leguminoasa de pajiște cu cea mai mare răspândire; crește și dă rezultate într-un areal care începe din câmpie și până la etajul pădurilor de molid. Planta se menține mai mulți ani chiar și acolo unde există exces temporar de umiditate, având în același timp rezistență mare la ger. Se poate cultiva pe toate solurile, dar le preferă pe cele bogate în fosfor și potasiu, având capacitatea să fixeze în substrat cantități mari de azot cu ajutorul bacteriilor din nodozitățile rădăcinii. În România se întâlnesc trei tipuri de trifoi alb: silvestris (talie și pețiol scurt, foliole mici); hollandicum (talie intermediară, cel mai răspândit în cultură); giganteum (talie înaltă, cu foliolele mari și pețiol lung). Cercetătorii români au omologat soiurile Dacia, Carmen, Măgurele, Miorița, Carpatin și Danitim. Planta prezintă rădăcină pivotantă, pe care se inserează altele adventive, tulpină târâtoare, cu putere de înrădăcinare, pețiol erect, de până la 30 cm, peduncul al inflorescenței de 20-40 cm, pe care se dezvoltă capitolul globulos, cu flori albe sau roz-gălbuie, brun-deschis, după înflorire.

Trifoiul roșu (Trifolium pratense)

Ca și lucerna, este o plantă alogamă entomofilă, principalii agenți polenizatori fiind bondarii. Trifoiul roșu are rădăcini pivotante, ramificate, lăstari subțiri, simpli sau ramificați. Frunzele de la baza plantei au pețiolul mai lung, formând rozete; foliolele – ovate sau eliptice – sunt păroase pe margini și pe partea inferioară, prezentând la mijloc o maculă (pată de culoare deschisă), de formă și mărime diferită, în funcție de soi. Florile sunt grupate în capitule terminale, de formă globuloasă sau ovală, cu petale purpurii deschis sau roșu-roz. Trifoiul roșu corespunde ca arie de cultură cu etajul foioaselor. Dă rezultate bune în climat răcoros și umed, cu temperaturi moderate în perioada de vegetație și cu precipitații de peste 600 mm anual. Crește pe soluri argilo-lutoase, ușor acide-neutre. Pe soluri acide, fertilizarea cu îngrășăminte organice este mai mult decât indicată, iar pe cele cu pH sub 5,5, amendarea este o condiție obligatorie. Specia este una dintre cele mai valoroase plante de nutreț din zona colinară.

Ghizdei alb (Lotus corniculatus)

Este o leguminoasă perenă, alogamă, entomofilă, cu rezistență mare la secetă și ger, dar cu sensibilitate la excesul de umiditate. Crește și se poate cultiva pe aproape toate tipurile de sol, de la cele ușoare până la cele grele, de la reacție alcalină la puternic acidă, motiv pentru care are cea mai largă arie de cultură. În România au fost produse soiurile Livada, Alina, Nico, Oltim, Falnic, Super, Doru. Ghizdeiul prezintă lăstari semierecți sau culcați, lungi de pe până la 45-60 cm. Frunzele au pețiolul scurt, fiind compuse din 3-7 foliole oval-lanceolate. Inflorescențele dezvoltă 5 până la 9 flori de culoare galbenă, care pot prezenta uneori striații roșii.

Lucerna albastră (Medicago sativa)

Lucerna este o plantă cu rădăcină pivotantă, care pătrunde în sol până la 1 m adâncime chiar după primul an de vegetație, dar marea masă a sistemului radicular se dezvoltă în stratul de până la 50 cm.

Tulpinile sunt erecte sau ascendente, înalte de 40-90 cm, cu frunze trifoliate dispuse altern și flori albastru-violet, grupate în racem. Înflorește începând cu luna mai, până în luna octombrie. Durata sa de viață poate ajunge la 8-10 ani, însă în producția agricolă dă rezultate excelente 4-6 ani. Cele mai cunoscute soiuri sunt Fundulea, Luxin, Triumf, Gloria, Teodora, Cezara, Magnat și Primola. Planta are mare rezistență la secetă, dar realizează producții mari numai în condiții de precipitații de 500-600 mm anual sau în regim irigat (700-800 mm). Are cerințe mari față de căldură în timpul perioadei de vegetație și rezistă foarte bine iarna, la temperaturi scăzute de până la -25 grade Celsius. Preferă soluri profunde, bine aerate, bogate în humus și calciu, cu reacție neutră sau alcalină. Nu dă rezultate satisfăcătoare pe soluri acide, grele, cu exces de umiditate. Condițiile bune de cultură sunt întrunite în sud-vestul și centrul Moldovei, în Câmpia Dunării și în Dobrogea, în Câmpia Transilvaniei și în centrul Câmpiei Banatului, în Câmpia de Vest, nord-estul Câmpiei Bărăganului și luncile râurilor.

Sparceta (Onobrychis viciifolia)

Sparceta este o plantă furajeră valoroasă, folosită în hrana animalelor atât sub formă de masă verde, cât și ca fân sau în pășune. Ocupă terenurile mai sărace, uscate, calcaroase, versanții supuși eroziunii. Planta rezistă foarte bine la iernare și la secetă. Pentru o bună instalare, are nevoie de multă apă la însămânțare și în prima perioadă de vegetație. Planta are o rădăcină pivotantă și tulpini erecte sau ușor arcuite, înalte de 40-80 cm. Frunzele sunt compuse din 15-25 foliole opuse în perechi, cu o foliolă în vârful axului. Florile sunt grupate în inflorescențe de tipul recemului spiciform, cu un peduncul lung, având petale cu culoare purpurie sau roz deschis, cu striațiuni de culoare mai închisă.

Maria Bogdan

Năutul și bobul sunt plante leguminoase care s-au cultivat cândva și-n România, dar numai pe suprafețe mici, în anumite zone și-n gospodăriile populației. De exemplu, năutul are legătură cu Dobrogea, Moldova și Banat, bobul – cu Bucovina și Oltenia. Dar ambele legume au revenit în preferințele culinare ale românilor. Ca urmare, au fost reintroduse în grădinile de legume, dar au făcut și fac subiectul unor teme de cercetare pentru obținerea unor soiuri pretabile climei de la noi.

Năutul (Cicer arietinum)

Ca să localizăm bine această plantă, este leguminoasa folosită deunăzi vreme ca substituent pentru cafea, iar astăzi, cea din care se obține humusul, preparat culinar din ce în ce mai solicitat și consumat la noi, mai ales în hrana vegetarienilor. Și nu numai.

Răspândire. Năutul este originar din Asia Mică. În Europa a fost introdus la sfârșitul secolului al XVII-lea, iar astăzi se cultivă în Spania, Italia, Bulgaria. Planta are însă cea mai mare răspândire, de ordinul milioanelor de hectare, în Asia Centrală, Africa și India. În România a fost adusă în timpul ocupației turce, cu precădere în zona Dobrogei.

Descriere. Planta se aseamănă cu mazărea. Are tulpina erectă, ramificată, înaltă de 30-70 cm, frunza imparipenată, cu 10-16 foliole, floare mică, de culoare albă, galbenă, roz sau albastră, păstaia scurtă și umflată, ovală sau rombică, galben-deschis ori violet deschis, cu 1-3 semințe. Semințele sunt neregulat-sferice spre colțuroase, de 6-12 mm, albe, galbene, roz, roșcate, brune sau negre. După forma și culoarea seminței se disting mai multe varietăți, denumite popular „cap de berbec“ (negre, colțuroase), „cap de bufniță“ (rotunde, roz-gălbui), „mazăre cu cioc“ (globuloase, galbene), la care se mai adăugă exemplarele din Asia Centrală, cu semințe galbene-rotunjite și roz-colțuroase. Perioada de vegetație a plantei este de 75-130 de zile.

Utilizare. Năutul este bogat în proteine (24%), complexul de vitamine B, săruri minerale, hidrați de carbon și grăsimi, având o valoare nutritivă și alimentară apropiată de carne. De la năut se consumă păstăile tinere, preparate ca supe sau mâncăruri, boabele prăjite și măcinate (înlocuitor de cafea), boabele fierte și măcinate (făină), folosite pentru chifteluțe, sarmale, pilafuri și, în amestec cu susanul și alte condimente, se obține cea mai populară mâncare din Balcani și Orientul Apropiat, humusul.

Repere generale. În România există câteva populații locale de năut (galben, galben-cafeniu, brun-roșcat, galben de Moldova, năutul de Lovrin), dar cele mai răspândite sunt soiurile Cicero și Gulnar. Planta prezintă o foarte mare rezistență față de secetă; creșterea se oprește la temperaturi caniculare și va fi reluată după prima ploaie. Semințele germinează la 3-4°C și răsar în 10 zile, dacă temperatura solului este de 6-8°C. Preferă solurile cu textură mijlocie, luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, bogate în calciu. Pe sărături ori terenuri acide e bine să nu încercați cultura. Condiții prielnice se găsesc în Dobrogea, Podișul Bârladului și Banat. Se seamănă primăvara devreme, într-un sol arat și mărunțit, singurul îngrășământ folosit fiind gunoiul de grajd (cultură ecologică). Lucrările de îngrijire sunt cele obișnuite (afânarea solului, distrugerea buruienilor). Producția la hectar (deși la noi nu poate fi vorba despre așa ceva) este de 1.500 kg, dar recordul s-a înregistrat în China, cu 4.300 kg/ha.

Bobul (Vicia faba)

Origine și răspândire. Bobul este originar din Asia. Cele mai mari cultivatoare de pe glob sunt China, Egipt, Australia și Etiopia. În Europa suprafața s-a redus consistent, planta fiind prezentă pe suprafețe mici în Turcia, Grecia, Bulgaria, Franța, Spania, Germania, Olanda și Anglia. În România bobul este prezent în unele grădini din Bucovina, Maramureș și Oltenia.

Descriere și utilizare. Este o plantă agățătoare, cu vrejul care poate atinge și 1-1.6 m, de la care se consumă păstaia crudă, bobul verde, bobul uscat sau matur la prepararea supelor, ciorbelor, mâncărurilor, sosurilor, piureurilor, salatelor. Din făina de bob amestecată cu grâu se obține o pâine fără calorii, iar frunzele foarte tinere pot fi, de asemenea, consumate în stare crudă sau în salate, supe. Florile, recoltate în iunie-iulie, tulpina și frunzele sunt utilizate și în scopuri terapeutice. Sămânța, mai mare decât bobul de fasole, este cilindric-turtită, galben-brună până la neagră, având o putere germinativă care se păstrează 4-6 ani. Păstaia pubescentă, în interiorul căreia se găsesc 3-5 semințe, se aseamănă cu cea a varietății de fasole verde, iar la maturitate se colorează în brun-negru.

Cerințe față de climă și sol. Este o leguminoasă care are capacitatea de a fixa azotul în sol. Crește pe aproape toate tipurile de soluri, dar e bine să se evite extremele, zonele prea umede sau prea uscate. Preferă un pH cuprins între 6-7,5 și este prudent ca planta să nu revină pe aceeași suprafață timp de trei ani. Temperatura minimă suportată este de 5°C, iar maxima – de 32°C. Pragul de îngheț este de minus 4°C. Manifestă cerințe ridicate față de apă. La o secetă prelungită, planta trebuie irigată.

Tehnologie de cultură. Se cultivă primăvara devreme, într-un pat germinativ bine pregătit. Adâncimea de încorporare a seminței este de 5-6 cm. În gospodăriile populației, semănatul se face în cuiburi, 2-3 semințe/cuib, la distanțe de 30-40 cm. În varianta mecanică, distanța între rânduri este de 70 cm și între plante pe rând, de 7-10 cm. În cazul în care soiul folosit are semințe de mari dimensiuni, se recurge doar la semănat manual. Norma de sămânță la hectar este de 120-150 kg, pentru varietatea minor și de 200-250 kg/ha, pentru varietatea cu talie mare.

Ca lucrări de îngrijire se aplică prășitul, fertilizarea, udarea (dacă este cazul). Ca particularitate, la soiurile cu creștere nedeterminată, planta trebuie cârnită pentru a grăbi coacerea păstăilor. O atenție deosebită se acordă măsurilor fitosanitare, bobul fiind vulnerabil la rugină, putrezirea plăntuțelor, mană, pătare, iar dintre dăunători, la păduchele negru și gărgăriță. Pentru consumul în stare crudă, păstăile se recoltează ca la fasole, atunci când bobul este în faza de lapte-ceară. Pentru boaba verde, recoltarea începe când trei pătrimi din păstaie s-au maturizat. În fine, boaba uscată se adună când păstaia se usucă. Recoltarea se face manual în cazul păstăilor și boabelor proaspete și mecanizat, la boaba matură. Producția este de 12-15 tone/ha la păstaia verde, 25 tone/ha – boaba verde și de 5-6 tone/ha – boaba uscată.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 26-27

Însămânțarea sau reînsămânțarea suprafețelor destinate obținerii furajelor (substanță uscată sau fân ori masă verde) se încadrează între metodele radicale de schimbare integrală și intensivă a covorului ierbos. Institutele românești de cercetare (Fundulea, Brașov, Satu Mate și Suceava, din ale căror lucrări, ghiduri, compendii, recomandări cităm și noi astăzi) dispun de suficiente soiuri și semințe pentru fiecare specie de graminee și leguminoase pretabile înființării culturilor furajere, cu recomandări privind amestecurile de ierburi perene care asigură cea mai bună calitate și producție.

Graminee perene

Golomăț (Dactylis glomerata) este considerată specia cea mai valoroasă dintre gramineele perene, are creștere și ritm de instalare rapid, capacitate de regenerare, rezistență la secetă și bolile foliare, valoare nutritivă foarte bună, durată de folosință de 5 ani, pretabil egal în culturi pure sau în amestec (de exemplu în amestec cu trifoi roșu și lucernă – soiurile Traian și Ovidiu).

Golomăț + lucerna este cea mai intensivă dintre culturile asociate, cu producții mari în absolut toate zonele țării. Producțiile sunt, în funcție de soiuri și zonă, de 55-75 t/ha masă verde și 12-20 t/ha masă uscată (fân). Soiri recomandate: Intensiv, Regent, Traian, Ovidiu, Claudiu.

Raigras peren (Lolium perenne) este o graminee care asigură o calitate excelentă furajului, este rezistentă la secetă, are pornire rapidă în vegetație, pretabilă în culturi pure sau amestec (de exemplu – în amestecuri cu păiușul, firuța și trifoiul alb, soiul Mara asigură producții de 48,7 t/ha masă verde și de 9,8 t/ha fân; soiul Măgura se cultivă combinat cu ghizdeiul și trifoiul). Producțiile sunt de 39-45 t/ha masă verde și 9,8-12 t/ha fân. Soiuri: Marta, Mara, Măgura, Timiș.

Păiușul de livezi (Festuca partensis) are o foarte bună rezistență la iernare, secetă și boli, bună pornire în vegetație, se folosește în cultură pură sau mixtă, asigură o calitate excelentă furajului.

Soiuri: Transilvan – semitardiv, potențial de producție 50-55 t/ha masă verde și 12,5-13,5 t/ha fân; Tâmpa: tardiv, producție – 45-50 t/ha masă verde și 10 t/ha fân; Postăvar: semitardiv, capa­citate mare de regenerare, producție – 45-50 t/ha masă verde și 10-11 t/ha fân.

Păiușul înalt (Festuca arundinacea) asigură calitate deosebită furajului, are o foarte bună perenitate și regenerare, rezistent la boli foliare, iernare și secetă. Soiuri: Brio – tardiv, producție de 60-65 t/ha masă verde și 15-16 t/ha fân; Adela – semitimpuriu, producții de 55-60 t/ha masă verde și 12-13 t/ha fân.

Păiușul roșu (Festuca rubra) este o specie rezistentă la cosiri repetate, are putere mare de regenerare, calități furajere excelente. Soiuri: Feruma – semitimpuriu, rezistent la boli, mediu rezistent la secetă și cădere, producții de 10-11 t/ha masă uscată și 45-50 t/ha masă verde; Căprioara și Cristina – emitardive, potențial de producție mai scăzut (8-9 tone fân/ha), dezavantaj com­pensat de folosirea sa îndelungată inclusiv ca pășune.

Timoftica (Phleum partense), plantă cu două soiuri de uz larg: Tirom – soi tardiv, asigură calitate bună furajului, are rezistență ridicată la iernare și secetă și medie la cădere, producție de 55-60 t/ha masă verde și de 14-15 t/ha fân; Favorit – tardiv, ritm rapid de creștere, regenerare foarte bună, capacitate mare de înfrățire, producții de 36 t/ha masă verde și 8,4 t/ha fân.

Obsiga nearistată (Bromus inermis), cu soiurile: Doina – semitardiv, capacitate bună de regenerare după coasă, cultivat în cultură pură sau în amestec, producții de 40-45 t/ha masă verde și 10-11 t/ha fân; Olga – tardiv, capacitate bună de regenerare după coasă și perenitate pronunțată, creștere viguroasă, pretabil în amestec, producții de 50 t/ha masă verde și 11-12 t/ha fân; Mihaela – semiprecoce, bună pornire în vegetație, regenerare rapidă după secetă, rezistență bună la cădere, ger și boli.

Firuța (Poa pratensis) dă o calitate foarte bună furajului, are capacitate excelentă de regenerare, rezistență bună la iernat și secetă. Soiul Fima asigură producții de 9-10 t/ha fân și 40-45 t/ha masă verde.

Iebăluța (Phalaris arundinacea) este o graminee pretabilă în luncile râurilor, în Delta Dunării, pe terenuri cu exces de umiditate, în zone de câmpie sau deal irigabile, folosită în cultură pură sau în amestec cu alte plante din aceeași clasă de precocitate și aceleași caracteristici. Soiul Premier asigură 65-80 tone de masă verde la hectar și 16-20 t/ha fân sau substanță uscată.

Leguminoase perene

Trifoiul alb (Trifolium repens) poate fi exploatat în mod egal ca fâneață sau pășune, simplu sau în amestecuri binare sau complexe, se regenerează rapid după cosire, are o calitate nutritivă excelentă, o capacitate ridicată de fixare simbiotică a azotului atmosferic etc. Ca soiuri sunt recomandate: Danitim (10,5 t/ha fân), Carpatin (35-40 t/ha masă verde și 8-9 t/ha fân), Miorița (40-45 t/ha masă verde și 9-10 t/ha fân), Carmen (50-55 t/ha masă verde și 11-12 t/ha fân) și Măgurele 1 (50 t/ha masă verde și 11 t/ha fân).

Trifoiul roșu (Trifolium pratense) se recomandă a fi utilizat în tehnologia intensivă (toamna) și clasică (primăvară), în cultură pură sau amestec cu graminee, este bogat în proteină pură, fiind un excelent furaj verde sau uscat. Soiuri-Marga Liv (15,6 t/ha fân), Livada Sara (15,5 t/ha fân), Sătmărean (16,6 t/ha fân).

Ghizdeiul (Lotus corniculatus) asigură un furaj de calitate, are o foarte bună rezistență la secetă, cădere și iernare, se recomandă în zonele în care lucerna dă rezultate mai slabe, respectiv pe solurile mai acide, cu precipitații medii anuale mai mari de 600 mm. Soiuri: Livada (40-50 t/ha masă verde și 9-10 t/ha fân), Nico (8-9 t/ha fân), Oltim (8 t/ha), Dragotim (10-11 t/ha fân).

Sparceta (Onobrychis viciifolia) se recomandă pentru zonele colinare, are un conținut ridicat de proteină brută (19,53%), pornire în vegetație și regenerare foarte bune. Soiul Anamaria asigură o producție de 35-65 t/ha masă verde.

Lucerna (Medicago sativa) este considerată cel mai bun și complet furaj, cu cel mai mare conținut de proteină brută dintre toate plantele furajere (1.980 kg/ha proteină brută, la o producție medie de 45 t/ha masă verde, sau 18-20% proteină brută în substanța uscată, mai mare cu 50% decât la soia și cu 60% decât în cazul porumbului boabe), capacitate excelentă de a fixa azotul în sol, dispune de plasticitate ecologică, putând fi cultivată pe întreg teritoriul României etc. Soiuri omologate la stațiunile de la Fundulea, Suceava, Livada (Satu Mare) și Brașov: Magnat, Dorinela, Cosmina, Roxana, Mihaela, Teodora, Cezara, Suceveana, Adin, Alina, Catinca etc.

Potențialul de producție este de 15-18-22 t/ha fân, în funcție de soi, cultură și tehnologie aplicată.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 24-25