Compania NATUREVO a anunțat, în cadrul unei conferințe, fermierii care urmează să intre în posesia celor 22 de premii puse în joc în programul de fidelizare „Fermierii câștigă cu NATUREVO“.

În cadrul conferinței, reprezentanții NATUREVO au făcut și o serie de anunțuri importante legate de strategia companiei în relația cu fermierii.

Conferința a debutat cu un discurs susținut de Mihaela Radu, director de marketing NATUREVO, care i-a avut alături pe domnul dr. ing. Ioan Enoiu – fondator NATUREVO, domnul ing. Florian Lazăr – director tehnic NATUREVO și pe doamna dr. ing. Elena Leaotă, director de strategii integrate și președinte al SNPPR.

„Cred că fermierii știu foarte bine că, pentru a trece la un nou nivel de producție în România, este foarte important să înțelegem cu toții complexitatea solului și a tuturor componentelor care le permit să facă performanță.“

„Noi, NATUREVO, avem grijă ca în fiecare zi să înțelegem mai mult despre sol, despre plante, despre schimbările climatice și alte aspecte de natură agronomică pentru a ne face temele înainte de a veni în fața fermierilor cu soluțiile de care au nevoie. Doar așa putem fi capabili sa punem la dispozitia clienților noștri produse care să corespundă nevoilor și, totodată, putem întreprinde acțiuni care susțin într-un mod plăcut activitatea acestora“, a subliniat, în deschiderea conferinței, directorul de marketing al companiei NATUREVO, Mihaela Radu.

Dr. ing. Ioan Enoiu: „Oferim fermierilor soluții pentru o agricultură sustenabilă“

„Naturevo înseamnă, de fapt, o viziune, înseamnă EVOcare, EVOluție și rEVOluție în natură. În momentul în care evoci trebuie să te gândești că tot ce ai primit trebuie să păstrezi. În momentul în care vrei să evoluezi, nu poți să o faci dacă nu revoluționezi și atunci toate acestea vin ca un mănunchi în definiția și denumirea firmei Naturevo, cu misiunea noastră declarată de la început: să fim capabili să oferim fermierilor soluții pentru o agricultură sustenabilă. La început, spuneam, durabilă și foloseam mai rar cuvântul sustenabilă. Agricultura sustenabilă – acesta este un concept care preia și latura de agricultură durabilă“, a declarat fondatorul companiei Naturevo, dr. ing. Ioan Enoiu.

În continuare, directorul tehnic, Florian Lazăr, a vorbit despre „Fertilizarea corectă cu precizie a culturilor“ în contextul actualei crize energetice și a anunțat în cadrul conferinței că societatea Minear Laboratoare din Arad a fost preluată de Naturevo și va furniza fermierilor și servicii de analize agrochimice.

De asemenea, acesta a menționat că laboratorul este dotat cu aparatură de ultimă generație pentru efectuarea analizelor de precizie, dar și cu un nou soft foarte performant, Next Farming, care permite elaborarea hărților cu aplicare de precizie și le oferă fermierilor acces la cele mai bune informații despre solurile pe care le lucrează.

Doamna Elena Leaotă, președintele Societății de Protecția Plantelor din România și director strategii Naturevo, a vorbit în cadrul conferinței despre modul în care compania vine în ajutorul fermierilor cu produse care respectă normele europene și sunt în conformitate cu cerințele autorităților.

Aceasta a atras atenția și asupra arsurilor solare, tot mai mult discutate în ultimii ani, și a făcut o scurtă prezentare a celor mai utilizate produse din portofoliul Naturevo, precizând și cum pot fi folosite pentru a preveni, proteja și rezolva problemele cu care se confruntă fermierii.


Conferința s-a încheiat cu extragerea câștigătorilor la tombolă, iar invitații au avut ocazia de a le adresa întrebări reprezentanților NATUREVO. De asemenea, directorul de marketing le-a transmis fermierilor că, pentru a intra în posesia premiilor, sunt așteptați la sediul NATUREVO cu taloanele câștigătoare.


Având o experiență de peste 23 de ani pe piață, NATUREVO distribuie la nivel național inputuri pentru producția agricolă. Specializată în fertilizanți și nutriția plantelor, compania NATUREVO este recunoscută pentru elaborarea soluțiilor și programelor integrate prietenoase cu mediul, mai puțin poluante, dar care asigură recolte profitabile pentru fermieri.


(I.B.)

Guliciuc Dănuț Marius, membru al Asociației Crescătorilor de Păsări și Iepuri de Rasă din Bucovina și al Clubului de Uriaș Pestriț din România, are în Ipotești, Suceava, o crescătorie de iepuri de rasă. Spune despre sine că a moștenit această pasiune de la tatăl său și că se ocupă de creșterea iepurilor de la opt ani. „Eram pasionat de iepuri și vizitam toate expozițiile care se organizau. Mereu mi-am dorit să particip la o astfel de expoziție și să am animale de rasă.“ Am profitat de experiența domniei sale pentru a afla cât de dezvoltată este cunicultura în țara noastră și dacă există vreo șansă ca în acest sector de nișă să se înființeze fermele intensive de care se vorbea în urmă cu câțiva ani.

Condiții în crescătorie și îngrijire

În crescătoria din Ipotești există astăzi un efectiv de 15 femele și 15 masculi pentru reproducție. Crescătoria este construită astfel încât să existe trei compartimente distincte, respectiv maternitatea (locul unde fată iepuroaicele), locul unde sunt păstrați adulții și locul unde, pe timp de vară, sunt scoși puii. Suprafața totală este de 80 mp, iar crescătorul spune că a investit aici aproximativ 5.000 de euro.

„Permanent am un nucleu de reproducție foarte bine organizat și selectat. Păstrez întotdeauna 15-20 de femele și 5-8 masculi. O femelă poate făta 1-12 pui sau chiar mai mult, dar nu țin toți puii în cuib. Păstrez doar 5-6 exemplare pentru că altfel nu supraviețuiesc toți. Laptele mamei se împuținează pe măsură ce puii cresc și pot rămâne flămânzi, devin vulnerabili în fața bolilor și pot muri. Fătările au loc toamna, iarna și primăvara, iar în această perioadă, dar și vreo trei sau chiar patru luni după, iepuroaicele și puii au nevoie de îngrijiri speciale, în special în ceea ce privește alimentația. Trebuie în acest sens administrată o hrană bogată sau suplimentată cu vitamine și proteine.“

Durata medie de viață a unui iepure este, în funcție de condițiile asigurate, de 1-5 ani. Prin prisma experienței sale, dl Guliciuc spune că iepurii sunt animale pretențioase și că necesită o îngrijire mai specială. În afară de o alimentație corespunzătoare, iepurii de rasă au nevoie de spațiu suficient, ventilație, lumină și, nu în ultimul rând, de curățenie. Statusul de sănătate în crescătorie este foarte important, de aceea respectarea condițiilor menționate este o parte a garanției că iepurii rămân sănătoși. Principalele boli cu potențial de a distruge întregul efectiv din crescătorie sunt boala hemoragică și micomatoza (cauzată de țânțari), dar pentru prevenirea lor există atât vaccinuri românești, cât și produse în afara țării.

În ceea ce privește spațiul, fiecare crescător își poate adapta crescătoria în funcție de posibilități. Dimensiunea poate varia de la o cușcă simplă până la un adăpost cu câteva sute de exemplare, cu o suprafață de 20 mp până la 100 mp.

Crescătorii nu sunt sprijiniți de stat

Crescătoria din Ipotești a fost înființată pe principiul de a crește doar exemplare de rasă care să îi permită dlui Guliciuc șansa de a-și împlini visul din copilărie, acela de a participa la competițiile de profil. La concursurile de profil fiecare rasă este evaluată diferit. Criteriile de evaluare sunt forma corpului și tipul (20 puncte), greutatea (10 puncte), părul (20 puncte), desenul corpului (15 puncte), desenul trunchiului (15 puncte), culoarea (15 puncte), starea de sănătate și îngrijirea (5 puncte). Exemplarul cu cele mai multe puncte este declarat câștigător.

„Pentru noi, crescătorii profesioniști, cel mai mare avantaj este prezența în competiții. Acolo vezi valoarea exemplarelor tale, acolo se vede măiestria fiecărui crescător și locul pe care îl ocupă în ierarhia crescătorilor. Nu comercializez carne de iepure, o folosesc doar pentru autoconsum în gospodăria mea. Cele mai frumoase exemplare le păstrez pentru competiții, iar cele care nu corespund criteriilor din competiții le sacrific. Foarte rar mai dau câte un exemplar celor care sunt pasionați de cunicultură, dar nu cu scopul de a transforma crescătoria într-o sursă de afacere.“

De altfel, în lipsa unor unități de sacrificare specializate, crescătorii nici nu au posibilitatea de a dezvolta cunicultura mai mult decât un hobby.

„Principalul dezavantaj atunci când vorbim despre creșterea iepurilor este absența abatoarelor unde am putea sacrifica iepurii. Mai mult decât atât, în tot acest timp de când sunt crescător de iepuri nu am auzit pe nimeni din acest domeniu să fi fost sprijinit în vreun fel de stat sau să primească vreo subvenție. La noi merge deviza „fiecare se descurcă cum poate“. Ca urmare, nu știu dacă mai există vreo fermă de iepuri în țara noastră, doar crescătorii particulare care funcționează din pasiunea crescătorilor.“

Totuși, în magazine se comercializează carne de iepure, cel mai probabil importată, iar prețul unui kg variază între 20 și 30 de lei.


„În 1993 am început să achiziționez tot felul de iepuri de rasă, Uriașul gri, Uriașul alb, Uriașul negru, Californian, Neozeelandez. În cele din urmă am adus acasă și Uriașul pestriț, varietatea alb-negru (există și varietățile alb albastru și alb havana), rasă pe care o păstrez și acum.“ – Guliciuc Dănuț Marius

„În decursul anilor am câștigat numeroase premii atât la categoria individual, cât și la categoria colecție, aceasta fiind formată din patru exemplare care au fost evaluate și împreună au primit cel mai mare punctaj. Un exemplar care se prezintă în competiții poate costa până la 500 de euro. Eu am cumpărat exemplare ale căror prețuri au variat între 100 și 300 de euro.“– Guliciuc Dănuț Marius


(D.Z.)

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, manifestă un interes sporit pentru depistarea la timp și eliminarea eventualelor neconformități legate de depășiri ale reziduurilor de pesticide din fructe și legume, astfel încât pe masa consumatorului să ajungă produse sigure consumului.   

Autoritatea Națională Fitosanitară, prin inspectorii fitosanitari, prelevează în permanență probe de legume și fructe pe care le trimit pentru analiză celor două laboratoare regionale acreditate din București și Mureș.

Conform rezultatelor obținute, în urma analizelor de laborator la probele de mere producție autohtonă, cât și la probele de mere prelevate din circulația intracomunitară, pe aceleași soiuri, nu s-au înregistrat depășiri ale reziduurilor de pesticide. Prelevarea probelor se face respectând Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 1256 din 28 noiembrie 2005 pentru aprobarea Metodelor de prelevare a probelor de plante și produse vegetale în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea oficială a nivelului de reziduuri de pesticide.

Totodată, facem precizarea că, în conformitate cu prevederile europene, hipermarketurile și supermarketurile solicită buletine de analiză pentru a asigura populația că merele respectă siguranța alimentară și că fructele sunt controlate din punct de vedere al reziduurilor de pesticide, iar rezultatele analizelor sunt în parametrii ceruți de Regulamentul 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrană de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE.

Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că produsele agroalimentare existente pe piață la această oră sunt sigure pentru consum și că produsele de protecție a plantelor sunt folosite exclusiv în scopul menținerii sănătății plantelor.

Autoritatea Națională Fitosanitară, prin inspectorii fitosanitari, prelevează în permanență probe de legume și fructe pe care le trimit pentru analiză celor două laboratoare regionale acreditate din București și Mureș.

Sursa: madr.ro

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti