ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Sep 2021

Comunele „dormitor“ din jurul Capitalei au dat agricultura pe piața imobiliară și activități non-agricole

  • Construcțiile și afacerile au adus creșteri ale populației, dar domeniul edilitar lasă de droit

Scriam, anul trecut, că Ilfovul este județul cu cele mai multe comune bogate din România. Și mai spuneam atunci că expansiunea nu este legată de agricultură, ci de piața imobiliară ori afaceri economice non-agrare. Din păcate, aceasta este realitatea: domeniul agrar nu este mare aducător de bunăstare în comunitățile rurale. Astăzi vom vorbi despre tendințele de dezvoltare din jurul Capitalei, despre avântul imobiliar și economic, dar și despre infrastructura edilitară rămasă  în urmă, plus despre marile probleme legate de poluarea generată de gropile de gunoi, sprijinindu-ne integral pe datele oferite de dna prof. univ. dr. Elena Matei de la Facultatea de Geografie, din cadrul Universității București.

Județul Ilfov, care înconjoară ca un inel municipiul București, este printre unitățile administrative cu un grad de ruralitate de 54,2%, ocupând locul 14 in cadrul României. În realitate, doar în statistici este rural; luând în considerare piața imobiliară, contrastul urban-rural este mult diminuat. Localitățile tangente Capitalei au devenit foarte atractive prin investițiile rezidențiale din Domnești, Chiajna, Mogoșoaia, Odăile, Corbeanca, Tunari, Ștefăneștii de Jos, Dobroiești, Cernica, Berceni. Succesul acestora și/sau mimetismul în lumea afacerilor au condus la extinderea  complexelor imobiliare și la al doilea inel format din localitățile Ciorogârla, Baloteşti, Brănești și, recent, Bălăceanca, situată la est de cunoscuta Glina sau chiar Vidra, în sudul județului. Dincolo de aceste exemple există un alt areal de înflorire imobiliară, reprezentat de salba de sate situate pe malul limanului fluviatil  Snagov, ce se conturează drept comunități închise, segregate social, cu reședințe exclusiviste.

comunele dormitor imobiliare

Evoluția pieței imobiliare

Piața imobiliară a condus la schimbări în utilizarea fondului funciar. Pe ansamblul județului, suprafața construită s-a mărit cu 534 ha, în perioada 2010-2014 (pentru care sunt date în statistica oficială); 64,2% din această suprafață se regăsea la nivelul mediului rural. Numărul de locuințe noi, implicit complexe rezidențiale, a ajuns, în perioada 2002-2019, la peste 40 mii, ceea ce reprezintă 5,3% din totalul unităților-locative construite în România. Media suprafețelor construite este de peste 180 mp/locuință, variind de la maximum 385 mp, la Dobroiești, la minimum 125 mp, în Dascălu.

Creșterea populației în mediul rural ilfovean

Prof. univ. dr. Elena Matei apreciază că efectele pieței imobiliare – și nu numai – sunt demonstrate de aspectele demografice marcate de creșterea populației rurale cu peste 36.000 de locuitori, în 2020, față de 2005, ultimul an când au fost ridicate la rang de orașe o serie de așezări rurale, la concurență cu județele Timiș și Iași. Dacă se ia în calcul ecartul temporal post-decembrist în spațiul rural al județului Ilfov,  populația acestuia a crescut cu peste 78.000 de locuitori în anul 2020, față de 1992, fiind cea mai mare creștere din România. În panoplia creșterilor demografice spectaculoase se evidențiază comuna Chiajna, a cărei populație s-a mărit de patru ori pe acest interval de aproape 30 de ani, ajungând în prezent la aproape 30 mii de locuitori, ocupând locul  patru între toate unitățile administrative ale județului, după orașele Voluntari, Popești-Leordeni și Pantelimon. Dintre localitățile „paradisuri ale proiectelor imobiliare”, au mai avut creșteri semnificative ale populației  Dobroiești, Corbeanca, Ștefăneștii de Jos, Tunari și Domnești. Restul comunelor au marcat creșteri mai moderate, excepție făcând doar trei unități administrative (Dărăști-Ilfov, Nuci și Gruiu), caracterizate prin scăderi demografice. Viabilitatea acestor creșteri, analizată prin ponderea populației cu vârsta intre 0 și 4 ani, arată că există potențial de menținere a acestui trend în Chiajna, Corbeanca, Dobroiești, Mogoșoaia, la care se adaugă, timid, Berceni, Balotești și Afumați.

comunele dormitor tabel 12

Piața imobiliară vs. locuri de muncă

Susținerea locală a populației, privită prin numărul salariaților angajați pe teritoriul comunei, prezintă un tablou puțin suprapus cu dinamica pieței imobiliare. Mogoșoaia (construcții, activități comerciale farmaceutice etc.), Ștefăneștii de Jos, cu hub-ul de afaceri Pipera-Voluntari, Afumați – axată pe afacerile de depozite en gros, sunt cele care au peste 50% din populație angajată. O umbră se aruncă pe cele mai defavorizate comune – Periș, Dărăști-Ilfov, Nuci- marginalizate în plus și din punct de vedere spațial sau al accesibilității rutiere sau feroviare. Celelalte comunele gazde ale complexelor rezidențiale pot fi considerate doar așezări de tip „dormitor” pentru populația activă cu locuri de muncă în Capitală sau orașele din Ilfov.

Utilități publice care nu se ridică la nivelul secolului XXI

Un element favorizant al reușitelor imobiliare, dar și de confort pentru populația rurală este dat de  existența utilităților urbane. Toate comunele, cu excepția a trei din acestea  (Nuci, Dărăști-Ilfov și Petrăchioaia), au acces la rețeaua de gaze naturale. Aducțiunile de apă sunt în prezent în 26 de comune, din cele 32 ale județului, față de 1992, când doar 16 unități administrative erau racordate la apă curentă. Totuși, în secolul XXI localități precum Clinceni, Dascălu, Dragomirești Valea și, evident,  cele mai vitregite pe totalul dotărilor – Nucu, Periș, Petrăchioaia – nu cunosc această facilitate, aprovizionarea cu apă fiind încă prin sisteme de forare a apelor freatice sau de adâncime.  Deși lungimea rețelei de apă a crescut de 12 ori în perioada post-comunistă, multe din așezările cu dezvoltări imobiliare au părți importante cu alimentare din surse din forare (Tamași). Există pe alocuri și un mare inconvenient: buletinele de calitate a apelor arată o încărcătură mare de mangan și fier, fapt pentru care populația trebuie să asigure  sisteme de reducere a acestora.

La canalizare, situația des întâlnită în România, când sistemele de aducțiune au fost implementate în devans față de cele de canalizare, se repetă și în județul Ilfov. Primăriile comunelor Chiajna, Ciolpani, Găneasa, Grădiștea, Nuci, Periș trebuie să se focalizeze pe programele de dezvoltare a rețelelor de canalizare. În plus, Directiva Europeană 91/271/EEC, cu termen de aplicare la 31 decembrie 2018, stipula că așezările mai mari de 2.000 locuitori trebuie să se branșeze la sisteme de canalizare publice. De asemenea, comunele din sudul județului sau chiar nord-est de București trebuie să extindă lungimea rețelei de canalizare care este subdiminuată.

Cartiere de locuințe în proximitatea unor mari poluatori

Dincolo de aceste aspecte ce pot fi cumva corectate (apă, canalizare), aureola de localități rurale din proximitatea Capitalei este sub incidența poluării istorice sau active de la depozitele de deșeuri menajere (nereciclate). Depozitul de deșeuri Glina, de fapt fosta groapă „Ochiul Boului“, azi Myjnia Cystern, o stație de sortare parțial funcțională sau mai corect temporar închisă, este doar la  5 km vest de noul complex rezidențial Bălăceanca. Depozitul de deșeuri Rudeni sau Chiajna-Iridex este tangent spre nord cu Chitila și nu departe de Dragomirești-Vale. Urmează construcțiile părăsite din apropierea inelului de centură a Bucureștiului (fostele forturi militare etc.), groapa de gunoi ecologic Vidra, dar mai ales fose septice sau stațiile de epurare incomplete sau parțial funcționale amplasate în cartierele lipsite de canalizare. Toate acestea aduc un disconfort din ce în ce mai des acuzat de locatarii noilor zone rezidențiale, iar acest lucru probabil ar trebui controlat măcar de aici înainte de autorități.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Atenție! Se extinde rețeaua de irigații

Extinderea suprafețelor irigate este o binefacere pentru agricultura României deoarece se reduce din coșmarul secetelor tot mai frecvente. Dar, în același timp, este o răspundere mai mare pentru toți cultivatorii din zonele irigate pentru a aplica tehnologii de cultură foarte corecte și evitarea proceselor de sărăturare secundară și înmlăștinire a solului. Potențialul irigabil al țării noastre, prognozat la începuturi, este de 5 mil. ha folosind apă din Dunăre, pe 1/3 din suprafață, iar pentru restul suprafeței, din râurile interioare. Amenajările pentru irigații care au fost executate înainte de 1989 reprezintă 3.001.617 ha folosind ca sursă de apă 85% din Dunăre și 15% din râurile interioare. După cum se știe, acestea au fost distruse aproape în totalitate.

În ultimul timp, Ministerul Agriculturii are o preocupare permanentă pentru reamenajarea zonelor irigate, fiind multe șantiere care lucrează la realizarea infrastructurii principale care să fie gata pe 70% până în 2020 și pe 90% până în 2030. Se are în vedere și canalul Siret-Bărăgan. Se prevede ca în anul 2020 să se irige 2 milioane de hectare.

Apa este factorul decisiv pentru nivelul și calitatea producției agricole, având următorul rol: are putere de dizolvare și de menținere a nutrienților sub formă de ioni; asigură absorbția și conducerea substanțelor nutritive în corpul plantelor; menține stabilă temperatura plantelor, având rol de regulator; participă la procesele de hidroliză, oxidare, reduceri, fotosinteză.

Apa folosită la irigarea culturilor agricole trebuie să aibă următoarele însușiri: conținutul în săruri solubile (cloruri, sulfați, carbonați) să fie sub 5 g/l; să aibă o reacție neutră, cu pH-ul de 6,5-7,5; conținutul în aluviuni să fie de 1-3 g/l; temperatura apei ajunsă la plante să fie de 20-28°C (cea din subteran are 12-13°C); să aibă un bun grad de aerație, cu 7-14 g oxigen/m3 apă.

Dar irigarea poate avea și o serie de urmări negative ca: aplicată nerațional, mărește cheltuielile și deci prețul produselor agricole; umezirea repetată, exagerată a solului, este nefavorabilă plantelor și activității microbiologice din sol; cantitățile mari de apă aplicate deteriorează structura solului; cel mai grav este că irigarea nechibzuită poate duce la fenomenele de sărăturare secundară și de înmlăștinire a solului.

Sărăturarea secundară constă în ridicarea apei freatice mineralizate spre suprafața solului unde apa se evaporă, iar sărurile rămân și se concentrează în zona respectivă. Aceasta depinde și de nivelul la care se găsește pânza freatică, nivel care se numește adâncime critică, fiind la 2-3 m adâncime. Când nivelul pânzei freatice ajunge la suprafața solului provoacă fenomenul de înmlăștinire a solului.

Toate acestea au loc atunci când nu se practică o irigare rațională, se folosesc volume mari de apă în loc de volume mai reduse și la intervale mai mici pentru a beneficia și de precipitațiile care apar în aceste intervale. Pierderi mari de apă mai au loc prin infiltrare în canalele de aducțiune, atunci când nu sunt bine etanșate. S-a constatat că în canalele vechi se pierd peste 70% din apă, iar în cele noi, bine executate, se pierd sub 15%.

O altă cauză a sărăturării secundare a solului este folosirea apei care conține peste 5 g/l săruri. De aceea spuneam mai înainte că agricultorii din zonele irigate trebuie să aibă un minimum de cunoștințe despre aceste aspecte, să se documenteze și să aplice măsurile cuvenite pentru evitarea fenomenelor nedorite.

Pentru prevenirea fenomenelor de sărăturare secundară este necesar: să se cunoască adâncirea pânzei freatice și gradul de sărăturare al apei; să se cunoască gradul de capilaritate a solului.

Pentru a împiedica ridicarea apei la suprafața solului este necesar: să se ia măsuri de evitare a infiltrării apei în canalele de aducțiune prin compactare, folii de plastic, betonare și prin perdele de arbori de-a lungul canalelor, care pot elimina prin transpirație 20.000 m3 apă/ha; să nu ajungă apa de irigații la apa freatică; să funcționeze corect rețeaua de evacuare și drenaj; să se aplice norme de udare moderate pe un teren perfect nivelat; nivelul pânzei freatice să fie la peste 10 m adâncime.

Din cele de mai sus rezultă că activitatea agricolă în zonele irigate necesită un profesionalism ridicat și o rigoare în aplicarea tehnologiilor de cultură care sunt specifice pentru culturile irigate.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

O familie din Prahova nu și-a primit nici acum terenul conform Legii nr. 18

Moștenitorii defunctului Iliescu Mircea, respectiv Ilie Iliescu Marița și copiii, nu și-au primit nici până în ziua de astăzi terenurile retrocedate conform legilor fondului funciar. Și deja s-a ajuns la a treia generație: Ilie Iliescu Marița și cei doi copii ai săi, Iliescu Stoica și Grecu Victoria, au încetat din viață. Cum a fost posibilă o întârziere atât de mare a reconstituirii dreptului la proprietate încercăm și noi să deslușim astăzi, răspunzând astfel moștenitorului Iliescu și celui care a preluat legal reprezentarea rudelor sale, dir. DAJ, ing. Aurel Anghel.

Scurt istoric

Moștenitorii ne-au expus următoarea stare a lucrurilor:

– 1995: se aprobă transferul dreptului de proprietate în acțiuni pentru 5,25 ha de la SC Agroindustriala Urziceni la SC Rovit Valea Călugărească, pe terenurile deținute de societate în comuna Plopu, pe numele Ilie Iliescu Marița;

– 1996: Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Prahova, la propunerea Comisiei locale de fond funciar, emite titlul de proprietate nr. 56.819, pe numele Ilie Iliescu Marița, pentru 0,85 ha. Diferența de 4,4 ha rămâne la SC Rovit Valea Călugărească;

– 1998: Ilie Iliescu Marița donează cele 4,4 ha copiilor Iliescu Stoica și Grecu Victoria;

– 2003: SC Rovit Valea Călugărească predă Primăriei Plopu 210,575 ha cultivate cu vie și pomi, dispuse în 9 tarlale, și listele cu proprietarii cărora urmează să li se reconstituie dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18, anexa 19; proprietarii încetează de drept să mai dețină acțiuni la Rovit.

În anexe figurează și moștenitorul Ilie Iliescu Marița, cu 4,4 ha. În mod normal, poziționarea pe terenul predat a proprietarilor de pe liste ar fi fost o simplă formalitate;

– 2007: Moștenitorul Ilie Iliescu Marița, deși urma să primească teren arabil sau echivalent în vie sau pomi, este pus în posesie cu 0,21 ha fânețe (acceptate) și 4,19 teren neproductiv (neacceptate);

– 2007: Moștenitorul Iliescu face plângere la Prefectura Prahova;

– 2008: are loc punerea în posesie pentru 0,21 ha fânețe și 2 ha pomi; diferența până la 4,4 ha rămâne în aer;

– 2008: fiul Iliescu Stoica plătește către SC Rovit suma de 9.228, 14 lei recuperare investiție, pentru 2 ha măr (T46, P 2291);

– 2009: cu acordul Primăriei Plopu, familia Iliescu folosește cele 2 ha de livadă pentru care a plătit investiția;

– 2015: Primăria Plopu retrage în mod surprinzător dreptul de folosință acordat în 2009 pentru cele 2 ha de pomi și, în mod curios, după 7 ani, Rovit rambursează familiei Iliescu suma de 9.228, 14 lei, fără dobândă sau penalizări;

– Din 2012 și până în prezent are loc o corespondență permanentă între proprietari, Primăria Plopu și Prefectura Prahova. Proprietarii invocă faptul că, din anul 2003, au fost frustrați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren arabil, timp în care acesta a fost utilizat de altcineva (chiar de către Rovit, între anii 2003-2008), iar din 2009, pentru 2,21 ha. Din 2015 inclusiv din nou au fost deposedați de dreptul de folosință pentru 4,4 ha teren. Aceștia au mai spus că au fost predate, cu protocol, vie și livezi către alte localități, situate la zeci de km depărtare (Vălenii de Munte, Urlați, Ștefești etc.), înainte de a se finaliza punerea în posesie a locuitorilor și a celor care au venit pe listele / terenul de la SC Rovit Valea Călugărească, situat pe raza localității, încălcându-se astfel prevederile legale. În plus, Primăria refuză să-i pună în posesie cu echivalentul terenului inițial deținut (arabil), insistând să le ofere „mărăcini și pășune“. În aceeași situație sunt mai mulți proprietari din anexele predate de Rovit Primăriei (Oprescu, Marinov, Sustreanu etc.).

Ce spune Primăria Plopu?

Funcționarii Primăriei Plopu din cadrul Comisiei locale de fond funciar și primarul Adrian Bălănescu ne-au comunicat că a fost trimisă, la Prefectura Prahova, documentația pentru emiterea titlului de proprietate pe numele moștenitorului Iliescu, în T 41, P 1863/3 (cea refuzată în 2007). Punctul lor de vedere a fost însușit și de județ.

„Tarlaua 41 – spun reprezentanții locali – se regăsește în documentele de predare a terenului de la SC Rovit către Primăria Plopu. Pe această suprafață au existat cândva terase și vie, dar astăzi, nefiind îngrijit, terenul prezintă tufăriș și fânețe. Moștenitorul Iliescu revendică proprietatea în baza Legii nr. 18. Unde doresc dânșii livada (T 46), cea pe care au folosit-o în 2014 inclusiv, deși n-au avut niciodată plantație, s-au reconstituit dinainte drepturi pe L 247. În general suprafețele au fost retrocedate locuitorilor din Plopu pe vechile amplasamente sau celor care au avut realmente teren pe raza așezării noastre înainte de 1962. Nu ar fi fost corect să dăm afară un locuitor al comunei sau un proprietar care a demonstrat cu acte că a deținut teren la noi pentru a reconstitui o suprafață cuiva care n-a avut niciodată pământ la Plopu. Dar chiar și așa, Primăria a procedat la mai multe variante de puneri în posesie, toate refuzate de moștenitorul Iliescu, pe motiv că suprafața nu are livadă.“

Situația pare mult mai complicată de-atât. Sunt multe confuzii generate de amplasamentele predate de către ADS Prahova, de multele legi, anexe, proprietari, pretenții apărute în decursul a peste 24 de ani de aplicare a legilor fondului funciar. Cel mai sigur, variantă îmbrățișată de ambele părți, situația se va tranșa în instanță.

Maria BOGDAN

Dezordinea funciară şi consecinţele ei

Anul trecut am părăsit apartamentul de la etajul 9 din oraşul Braşov şi m-am mutat într-o casă dintr-un sat din apropiere. De atunci percepţia mea asupra gospodăririi zestrei funciare din trecut şi în prezent a devenit mai ascuţită, punându-mi mai multe întrebări la care până acum nu am găsit un răspuns acceptabil.

Încep prin modul de aşezare a localităţilor din vechime şi forma lor mai mult sau mai puţin circulară, cu străzi drepte, case, grajduri, şuri şi curţi aliniate, grădini una în spatele celeilalte, drumuri de acces facile etc.

Această ordine s-a bazat pe o logică simplă, veche de peste 800 de ani, a obştilor saşilor colonizaţi pe aceste meleaguri, care au adus cu ei din vestul Europei principiile sistematizării localităţilor şi aşezarea caselor pentru a ocupa cât mai puţin spaţiu din arabil, a fi cât mai funcţionale şi mai uşor de apărat împotriva invaziilor de tot felul. Modernizarea actuală a acestor localităţi prin asfaltarea drumurilor de acces, alimentări cu apă, curent electric, gaze şi canalizare s-a făcut extrem de uşor înainte şi după 1990.

În prezent, în apropiere de Braşov şi de localităţile învecinate se construiesc case într-o dezordine de neînchipuit altădată. Abia după ce se construiesc casele se pune problema drumurilor de acces, alimentării cu apă, gaz, electricitate, canalizare, cu costuri foarte mari din cauza aşezării ultra dezordonate, după bunul plac al fiecăruia.

O altă problemă gravă este reducerea drastică a suprafeţelor de terenuri arabile cu fertilitate ridicată din Ţara Bârsei, prin construirea a tot felul de depozite, făbricuţe, supermarketuri etc., în loc ca acestea să fie amplasate pe terenuri neproductive sau mai puţin fertile pentru practicarea agriculturii.

Un caz aparte îl constituie terenurile arabile din apropierea Fabricii de zahăr Bod. Această fabrică a fost construită în 1889, cât mai în mijlocul suprafeţelor apte pentru a fi cultivate cu sfeclă de zahăr, ţinând seama de greutăţile cauzate de transportul cu tracţiune animală al sfeclei la fabrică şi al tăiţeilor după procesare.

În ultimele două decenii, în apropierea acestei fabrici, pe cele mai fertile terenuri arabile au apărut o fabrică de mezeluri, o fabrică de procesare a laptelui, o fabrică de prelucrare a lemnului pentru furnire, un han şi alte construcţii de parcă acestea nu se puteau construi pe alte terenuri mai puţin productive, inapte pentru cultura sfeclei de zahăr.

Pe terenul arabil rămas liber în urma construcţiilor amintite, pe alte zeci de hectare din cele mai fertile s-au amplasat câmpuri de panouri fotovoltaice, s-au plantat arbori „Paulownia“, degeraţi astă iarnă, şi există intenţia de a se cultiva salcie suedeză şi iarba elefantului pentru biocombustibil.

Când dăm frâu liber dezordinii şi risipei funciare, se gândeşte cineva la criza alimentară care bate la uşă? Conform previziunilor, în anii 2050 populaţia globului va trece pragul celor 9 miliarde şi necesarul de hrană pentru combaterea foametei şi creşterea populaţiei Terrei va trebui să fie cu cel puţin 70% mai mare decât nivelul actual.

Poate atunci când va fi prea târziu vom fi aspru criticaţi pentru nonşalanţa cu care acum risipim terenurile agricole în loc să le valorificăm durabil la adevăratul lor potenţial pentru hrana noastră şi a urmaşilor noştri.

Teodor MARUŞCA

Abonează-te la acest feed RSS