Cu o istorie atât de lungă, dar cu un prezent atât de controversat, ajungem să ne întrebăm dacă mai merită efortul de a continua ceea ce strămoșii ne-au lăsat.

Foarte mulți, din păcate, spun că nu, dar în acelasi timp sunt și câțiva răzleți, mai tineri de regulă, care chiar și în al doisprezecelea ceas mai văd o speranță, o șansă, acea vestită luminiță de la capătul tunelului.

Poate, cu implicarea tuturor, acei oameni ar putea schimba cursul lucrurilor, întorcându-le la 180 de grade și putând astfel face să se ivească binele și frumosul în tot ceea ce ne înconjoară.

Trebuie să înțelegem, chiar și cu amar în suflet, că ceea ce noi avem, alții nu au, ce simțim noi, alții nu simt, iar ce gândim noi, alții nici nu visează. Clădiri așa frumoase, grandioase ca cele din Oradea, Brașov sau București, Craiova, Cluj ori Iași nu se mai găsesc nicăieri în lume, iar veșmintele și tradițiile dăinuiesc de mii de ani.

Cei care și-au adus cu adevărat contribuția, determinând aceste dezvoltări au fost țăranii, reprezentați de păstori, fermieri, dascăli... Deși au pus bazele dezvoltării noastre ca nații, astăzi îi denigrăm, uitând că fără ei noi nici nu am fi existat.

În prezent, specialiștii spun că cele mai mari bogății ale noastre sunt resursele naturale și bogata literatură, care ne ajută mult la redescoperirea adevăratei identități.

Subjugată și pusă mai mereu la masa negocierilor, istoria țării noastre a fost preschimbată după cum au vrut alții, având multe perspective de interpretare. Astfel că planul dușmanului pe care mulți îl confirmă a avut și are ca scop ruperea de vechile obiceiuri și limbaje pentru a fi ușor de manipulat, iar dintr-o putere balcanică vom ajunge la mâna unor popoare debusolate sau fără perspective. O țară de izbeliște, cum auzim adesea spunându-se.

Ne întrebăm de multe ori de unde se trage ura aceasta pe care mai toate popoarele europene și nu numai o au față de noi. Ei bine, deși pacifiști și puțini naivi în perioade de răscruce, am descoperit că „Ei“ nu pe noi ne vor, ci pământul pe care stăm. Bogat în toate cele, dorința grandomană a multora de a-și umple buzunarele cât cuprinde duce la dezechilibre politice și economice în societatea cu pricina.

Mulți sociologi spun că acum, cât mai suntem mulți în țară, să mai stopăm din ororile parcă nevăzute, făcute la adresa ROMÂNIEI. Atât de simplu le e unora să plece cu lemn sau cisterne de perol din acest „paradis al resurselor“ încât nici nu trebuie cucerit fizic de o anumita entitate, politică ori economică.

În final, ajungând la tema propusă de titlu „România, o țară de izbeliște?“ pot spune că nu deoarece, cât există potențial și resursă umană, se pot face lucruri minunate care să scoată la suprafață adevărata valoare.

Pentru a mai putea face ceva trebuie să ne dăm seama că noțiunea timpului există și trebuie folosită cu mult tact, iar fiecare dintre noi este important pentru ca inima acestei țări să înceapă a bate din nou neîncetat și armonios.

Alex OPREA-BANU (15 ani)

„Dintotdeauna, zona montană a României, care cuprinde peste 30% din teritoriul național, a reprezentat un areal cu constrângeri naturale severe, cu tradiții multiseculare și forme de activitate economică și de viață umană, mai ales în domeniul de bază, cel agrozootehnic, marcate de specificitate profundă, neasimilabilă zonelor de câmpie şi zonelor colinare.“ În articolul de față continuăm discuția cu Mirela Candrea, consilier principal în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane pe tema dezvoltării agriculturii din zona montană.

Apicultura și piscicultura, în expansiune

Agricultura montană din România este desfășurată în mare parte tradițional, în sistem extensiv, caracterizată prin ferme de mici dimensiuni și cu o producție redusă. Din acest motiv, pentru a fi performante, aceste ferme trebuie să fie orientate către calitate. Astăzi, agricultura montană este axată în principal pe creșterea extensivă a animalelor, în special bovine și ovine, pe culturile agricole permanente, cum sunt plantațiile de arbuști fructiferi, livezi, precum și pe culturile agricole anuale de cartof, rădăcinoase.

În anul 2021 efectivele de animale înregistrate în Zona montană PNDR (658 UAT) au fost: bovine – 535.182, ovine – 1.762.002, caprine – 173.605, suine – 183.334. În  Zona Montană extinsă (948 UAT) au fost înregistrate 704.459 – bovine, 2.837.672 – ovine, 304.751 – caprine, 335.302 – suine. În ultimii ani, în special datorită schimbărilor climatice, apicultura în zona montană cunoaște o dezvoltare accentuată. Trebuie, de asemenea, menționată și dezvoltarea din ultima decadă a pisciculturii axate pe creșterea păstrăvului în zona montană.

În ceea ce privește punctele forte ale zonei montane acestea sunt multiple, de la existența resurselor naturale aflate în stare bună de conservare, tradiție în domeniul creșterii animalelor în sistem extensiv, până la disponibilitatea unor materii prime agricole şi nonagricole de calitate. Astfel a crescut numărul de unități de procesare a materiilor prime agroalimentare din zona montană, producția de produse aă de produse agroalimentare înregistrate pe scheme de calitate a devenit mai variată.

De ce este dificil și care sunt factorii favorabili

Potrivit dnei Candrea, cele mai frecvente probleme pe care le întâmpină fermierii sunt accesul dificil la instrumentele de finanţare, reticența în ceea ce priveşte asocierea în cooperative, grupuri de producători care să asigure o producţie unitară, posibilități de creare a infrastructurii depozitare, de procesare și comercializare, precum şi reducerea cheltuielilor de exploatare. În plus, nu există o comunicare eficientă între actorii implicaţi în lanţul alimentar, iar producătorii au cunoștințe de marketing reduse și ca urmare promovarea produselor este deficitară.

Zona montană a României este un furnizor de materii prime alimentare de calitate, acest aspect putând fi bine valorificat pe termen lung, în primul rând datorită creșterii cererii de produse obținute din agricultură durabilă și care provin dintr-un teritoriu care conservă o largă biodiversitate. Accentuarea crizei alimentare la nivel mondial este un alt factor care contribuie la această valorificare pe termen lung. Existența tradiţiilor şi cunoştinţelor legate de producerea şi procesarea produselor montane, cumulate cu existența schemei de calitate europene „Produs montan“, reprezintă, de asemenea, o oportunitate pentru dezvoltarea afacerilor din domeniul agroalimentar în zona montană. Astfel, valorificarea superioară a acestor produse agroalimentare, a patrimoniului natural și cultural montan poate fi realizată prin dezvoltarea afacerilor din domeniul turismului rural montan.

De asemenea, trebuie menționate și afacerile cu caracter neagricol care pun în valoare resursele locale (lemn, piatră, lână etc.) și serviciile de care au nevoie comunitățile montane.

Ce afaceri se pot dezvolta aici

Ținând cont de resursele pe care zona montană le pune la dispoziția antreprenorilor, aici se poate înființa o varietate de afaceri. Astfel, se poate practica agricultura ecologică de orice tip, producția se poate valorifica prin intermediul Punctelor Gastronomice Locale, se pot înființa ferme zootehnice extensive (vaci din rase de carne, ovine, caprine bivolițe, porci din rase autohtone etc.), unități de sacrificare și prelucrare a cărnii, unități de colectare, spălare și prelucrare a lânii. O altă afacere o poate constitui creșterea vacilor de lapte cu vânzare directă a laptelui prin distribuitoare automate de lapte amplasate în apropierea piețelor locale, dar și dezvoltarea unor centre de colectare şi / sau prelucrare a laptelui. Apicultura și piscicultura sunt, așa cum am menționat mai sus, două ramuri aflate în expansiune. În sectorul vegetal se poate miza pe cultura cartofului, rădăcinoaselor, arbuștilor fructiferi și cânepii, dar și pe înființarea centrelor de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice, din flora spontană şi/sau cultură în zona montană. Un alt tip de afacere pretabilă pentru această regiune este înființarea unităților de procesare a biomasei (de exemplu fabricarea de peleți din biomasă, obținerea uleiurilor aromatice din plante etc.) sau dezvoltarea crescătoriilor de vânat şi complexurile de vânătoare. Alte domenii care se bucură deja de recunoaștere sunt cele ale artizanatului și meșteșugurilor, al turismului rural / agroturismul / ecoturism / ecvestru / cultural / gastronomic, dar și cel de prelucrarea superioară a lemnului (mobilier etc). (D.Z.)

• Prioritățile pentru zona montană sunt reducerea depopulării și creșterea nivelului de trai prin sprijinirea înființării de activități agricole și neagricole, creșterea gradului de procesare a materiilor prime montane, punerea în valoare a produselor montane și crearea lanțurilor alimentare scurte, creșterea nivelului de educație a populației, conservarea biodiversității, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural.

• Pe 16 decembrie 2021, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat prin consens o rezoluție prin care anul 2022 este proclamat „Anul Internațional al Dezvoltării Durabile a Munților“.

Brașovul are potențial să devină cel mai verde oraș al României. Primăria Municipiului face pași importanți în acest sens, derulând mai multe proiecte de protecție a mediului și de acces la hrană sănătoasă. Noutăți aflăm de la primarul Allen Coliban. Practicant la nivel de performanță al schiului și… curlingului, a ocupat locul 1 la Campionatele Universitare de Schi Alpin și a câștigat o medalie de argint la Campionatul European din 2013 la curling, Allen are o experiență de 10 ani în industria IT, opt ani în consultanță de business şi fonduri europene, șase ani în dezvoltare organizațională şi managementul performanței…

Cel mai vizitat oraș după București

Rep.: Pe lângă fondurile proprii pe care le deține orice primărie, ce alte finanțări mai aveți?

Allen Coliban: Anul 2021 a fost unul de dialog cu Guvernul României și am cerut suport pentru câteva proiecte; am primit inclusiv o alocare de la Bugetul de Stat pentru a finaliza anumite obiective: proiectul Podul de la Fartec, care era în lucru de 7 ani, și Spitalul Regional, despre care se vorbește de foarte mult timp, lângă care am construit și un Spital Clinic de Boli Infecțioase.

Ne gândim și la mobilitate, la trenul metropolitan. Imaginați-vă că puteți călători între Brașov – Ghimbav – Codlea – Cristian – Hărman într-un sistem integrat de transport în comun care să fie și feroviar și rutier. Revenind la întrebare, la capitolul finanțări europene, dacă facem suma acestora la nivel local, trecem de un milliard de euro. Există acest concept al Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD), adică privatul și cu statul își dau mâna și împreună dezvoltă comunitatea din punct de vedere turistic: obiectivul ar trebui să fie o nouă strategie turistică pentru Brașov. Ne-am propus ca, în prima parte a anului 2022, să putem gestiona o astfel de strategie pentru pregătirea viitoarelor finanțări din PNNR. E bine că Brașovul, chiar și în lipsa unei strategii, este cel mai vizitat oraș din țară, după București, dovadă a faptului că avem un potențial fantastic.

Rep.: Ce pregătiți din punct de vedere cultural?

A.C.: Undeva la îngemănarea între turism și cultură, am reușit să atragem la Brașov echipele de organizatori a două festivaluri renumite: Untold și Electric Castle. Asta înseamnă aflux de vizitatori și participanți, se vorbește de intrări unice de 50-60 de mii de spectatori pentru un festival de acest gen și o provocare pentru capacitățile de cazare. Vom avea un astfel de festival în zona Poiana Brașov și altul pe care îl dorim cât mai verde și mai integrat în oraș, inclusiv din punctul de vedere al mobilității, în fosta uzină Rulmentul, locație care se va transforma în următorii ani într-o platformă de recreere, de relaxare, sport, cultură. O zonă green care să aibă și o infrastructură educațională.

Rep.: Cum veți exploata zona naturală, în folosul comunității?

A.C.: Ne gândim la tot ce înseamnă conservarea și prezervarea unor valori, inclusiv din perspectiva naturii, iar pădurile din jurul Brașovului să devină parc natural, să aibă statut de arie protejată. Pe de altă parte, ne uităm la tot ce înseamnă sănătate, alimentație și educație în ceea ce privește nutriția, produsele care provin de pe lanțul scurt de la producători locali. Acesta va fi un element important în tot ceea ce înseamnă educarea noilor generații și a obiceiurilor de consum. În acest sens, Municipiul are niște zone de pășune chiar în intravilan. Ne gândeam să lotizăm aceste pășuni și să construim niște minigrădini pe care să le punem la dispoziția oricărui cetățean care vrea să cultive ceva, să practice grădinăritul. Este o activitate care te relaxează, te conectează cu natura și îți dă și un rezultat sănătos în ceea ce privește hrana. Brașovul are ambiția să fie un oraș verde, Capitala Verde a României, și aș vrea să văd mulți brașoveni dornici să se implice în acest demers și care să constituie o comunitate a oamenilor pasionați de grădinărit și care sunt atenți la proveniența mâncării.

Am fost recent într-o delegație în Tours, Franța, și am văzut acest model replicat în zonele dintre blocuri. Similar, erau și livezi urbane. Sunt două demersuri pe care aș vrea să le aplicăm și la Brașov.

Rep.: Ce alte atracții mai sunt pentru turiști?

A.C.: Pentru turiști avem partea de gastronomie, oferta Brașovului în acest sens este una dintre cele mai bogate din țară, poți să mănânci bine, indiferent de ce tip de restaurant și bucătărie preferi. Din punctul acesta de vedere mă bucur că deja există mediul privat care face o treabă excelentă. Am avut o colaborare foarte bună cu sectorul HoReCa care s-a simțit și a fost foarte important să existe, mai ales în pandemie. Breasla „cârciumarilor“, mai ales în perioada când restaurantele erau închise, gătea și făcea servicii de delivery. Chiar a dăruit mese sociale pentru persoanele aflate în dificultate. Noi am oferit niște facilități, inclusiv fiscale.

Formare profesională, o îmbinare între teorie și practică

Rep.: Am văzut că aveți școli de meserii, ce proiecte sunt în domeniul educației?

A.C.: În zona de educație, pe lângă infrastructura preuniversitară pe care dorim să o aducem la standarde internaționale, avem nevoie de mai multe universități care să vină spre Brașov cu programe de specializare, inclusiv pe zona de agronomie. O particularitate ar fi că avem Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) Braşov, avem Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Braşov, două institute care însă au o problemă pentru că nu avem o Universitate de Agronomie.

Brașovul este un exemplu de bune practici. Avem, de câțiva ani, Școala Profesională Germană Kronstadt, dezvoltată împreună cu mediul de afaceri german, preponderent cu cei din zona de inginerie. Avem două școli hoteliere, prima Academie Hotel din țară, sub licența École hôtelière de Lausanne, și American Hotel Academy (AHA) și cred că avem nevoie și există potențial de mai mult. Ne gândeam să ne implicăm. Se vorbește tot mai mult de „masă caldă în școli“, beneficiile unui astfel de sistem social și de sănătate și cum ar putea fi el implementat. Când am fost în delegație în Franța am văzut un sistem de bucătărie centrală, un loc în care se pregătesc mii de porții de mâncare pe zi și care deservește toate școlile, cantinele sociale, căminele de bătrâni etc. Este un proiect de care și Brașovul ar avea nevoie, pe care cred că îl putem face în următorii ani. Să se preia și de la lanțurile scurte de producție tot ceea ce au de oferit producătorii locali. Și să avem această cultură a nutriției sănătoase dusă inclusiv în școli, printr-un sistem centralizat.

Rep.: Din ce fonduri v-ați gândit să realizați acest sistem?

A.C.: Poate fi construită o astfel de bucătărie din fonduri europene, din diverse surse. Pe de altă parte, sistemul de funcționare pe care l-am întâlnit în alte părți presupune o subvenție într-o oarecare cotă de la bugetul local astfel încât să fie o masă bună, de calitate, dar să și-o permită oricine și subvenția aceasta să fie diferențiată în funcție de veniturile familiei. Aceasta ar fi soluția imediată pentru ceea ce numim noi „masă caldă în școli“.

Proiecte de modernizare pentru Poiana Brașov

Rep.: Vă implicați în salvarea unor fabrici. Ce alte acțiuni de interes strategic și național mai aveți în plan?

A.C.: România a avut o industrie foarte apreciată, mai ales de români. De la un anumit punct, multe dintre aceste fabrici au rămas în urmă cu tehnologia și au ajuns inevitabil spre faliment, altele au fost împinse spre destrămare. Fabrica de Zahăr Bod a produs până acum câțiva ani, dar a intrat în faliment, este o regulă dură a economiei de piață. Ne-a interesat partea de terenuri și acces la calea ferată, aveam acolo și curent de înaltă tensiune, exista calea ferată și tot ceea ce însemna accesul la magistrale. Era și argumentul financiar. Toată suprafața de 30 de ha s-a vândut cu prețul a trei apartamente în Brașov, 600.000 de euro, preț de pornire. Ulterior s-a vândut cu 1 milion de euro, dar tot un preț bun.

Ne-am reorientat și vrem să achiziționăm fosta platformă CET, fost operator de termoficare care a intrat în faliment și se află în lichidare de ani de zile.

Vrem să facem transportul public din Brașov să fie 100% verde. Deja deținem cea mai largă flotă de autobuze electrice din România, pentru un Municipiu de talia Brașovului – în jur de 130.

Tot pe zona de turism, în Poiana Brașov, cea mai importantă stațiune de sporturi de iarnă din România, avem un proiect de modernizare astfel încât să avem nocturnă în Masivul Postăvarul, să avem mai multe instalații de transport pe cablu. În Poiana Brașov nu există extrasezon, fiecare anotimp e cu povestea și cu oferta lui. Suntem în curs de amenajare a unor noi trasee de Mountain Bike, coborâre cu bicicleta din Masivul Postăvarul, vrem să facem și o sanie de vară, vrem ca Poiana Brașov să fie adaptată la tot ceea ce înseamnă schimbări climatice.

Anca Lăpușneanu

La Eschbach, în Germania, este în construcție un centru consolidat de cercetare care va reuni științele integrate pentru câmp (Integrated Field Sciences, IFS) și ameliorarea plantelor. Facilitatea urmează să fie deschisă anul viitor.

Cu o investiție totală de 5,7 milioane EUR, situl integrat de cercetare și dezvoltare se bazează pe facilitățile existente și va permite Corteva Agriscience să efectueze studii privind protecția plantelor în contextul țintelor europene, la cel mai înalt nivel, și va funcționa ca un centru de excelență pentru studierea modului în care se dezvoltă rezistența.

Aducând într-un singur loc ameliorarea plantelor și IFS, se facilitează și dezvoltarea de noi metode, precum evaluarea digitală a loturilor de testare cu ajutorul dronelor, teledetecția și utilizarea biologiei moleculare pentru a înțelege cum răspund bolile plantelor la noi moduri de acțiune.

Situat la granița franco-germană și în zona climatică de tranziție între Europa de Nord și de Sud, noul centru oferă o bază excelentă pentru efectuarea testelor de teren la aproape toate culturile relevante din Europa.

Construcția unui centru modern, eficient din punct de vedere energetic, dezvoltat pentru a atinge zero emisii de gaze cu efect de seră este în conformitate cu Obiectivele de Durabilitate Corteva Agriscience 2030,  care includ un angajament pentru creșterea eforturilor de sustenabilitate ale centrelor sale.

Facilitatea din Eschbach, situată în sud-vestul Germaniei, va oferi, de asemenea, un imbold pentru economia locală, nu numai prin mutarea programelor europene de cercetare în acest centru, ci și prin suplimentarea echipei actuale formate din peste 20 de cercetători cu șase experți în gestionarea dăunătorilor, bolilor și a buruienilor.

Elliot Heffner, director pentru ameliorarea plantelor la Corteva Agriscience Europa, a declarat: „Reunirea IFS și ameliorării plantelor sub un singur acoperiș reprezintă o etapă importantă și ne va ajuta să oferim soluții avansate fermierilor din Europa.

„În conformitate cu obiectivele noastre privind durabilitatea, rămânem neclintit în angajamentul nostru de a dezvolta și implementa soluții agricole inovatoare și durabile în beneficiul clienților, consumatorilor și comunităților pe care le servim.”

Andreas Huber, director pentru cercetare integrată al Corteva Agriscience Europa, a adăugat: „Corteva Agriscience se angajează să protejeze mediul înconjurător în timp ce oferă fermierilor produsele de care au nevoie pentru a-și proteja culturile. Odată cu creșterea cererii pentru produse de protecție a plantelor de origine naturală din partea consumatorilor, Eschbach se va concentra și asupra produselor biologice și a eficacității acestora împotriva dăunătorilor și bolilor prezente în Europa. Acest nou sit ne va permite să continuăm să inovăm, sprijinind fermierii pe măsură ce se îndreaptă spre practici mai durabile. ”

Prof. univ. dr. Ioan Ianoș: „Avem exemple de dezvoltare rurală, însă nu cred că întotdeauna este și durabilă“

În România, de ani buni, autoritățile naționale și locale vorbesc și scriu strategii despre dezvoltarea rurală durabilă. De fapt, se aplică de cel puțin un deceniu și jumătate proiecte care vizează modernizarea satului românesc, inclusiv – și declarativ – pe componenta de protejare a mediului. Dacă rezultatul este sau nu cel așteptat, putem vedea fiecare dintre noi cu ochiul liber, călătorind prin țară. Dar important este să aflăm părerea specialiștilor, iar interlocutorul nostru, pentru o discuție pe această temă cuprinzătoare, este prof.univ. dr. Ioan Ianoș, directorul Centrului Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale (CICADIT) și profesor la Facultatea de Geografie, Universitatea București.

– Într-o prezentare foarte scurtă, domnule profesor, cum ați defini conceptul de dezvoltare rurală durabilă?

– Dacă dezvoltarea rurală privește satul și rețelele de așezări rurale oarecum izolat, în sensul îmbunătățirii calității vieții prin dezvoltare și inovare, dezvoltarea durabilă pune accentul pe consumul cu prudență al resurselor, pe relațiile cu mediul și pe echitate socială intergenerații. Dezvoltare rurală durabilă îmbină țintele menționate, prin atitudini prietenoase față de mediu și față de înșiși locuitorii satelor.

– În România, potrivit acestui concept, avem exemple de localități din mediul rural care au urmat o asemenea dezvoltare?

– Încercând să aplicăm aceste definiții la satele românești, am putea spune că avem exemple de dezvoltare rurală, însă nu cred că întotdeauna este și durabilă. Ca să fie durabilă, trebuie să avem garanția că acea dezvoltare este de tip inteligent, că nu este alterată de conjuncturi, care pare favorabilă din punct de vedere economic pe termen scurt, dar care, ulterior, se constată că aduce mari prejudicii mediului, comportamentului și culturii locale, relațiilor sociale și economiei așezării.

Dacă ar fi să măsurăm, acum, prin indicatori ai dezvoltării durabile așezările rurale din România, cum subliniam, găsim două categorii: una, care a reușit să ia pulsul european al dezvoltării, profitând de avantajele localizării, dar și de existența unui lider local implicat, precum comuna Ciugud, din județul Alba; alta, valorificând resursele locale, inclusiv tradiția, păstrând mediul milenar aproape nealterat, cum ar fi comuna Ciocănești, județul Suceava.

Din păcate, nu pot garanta că aceste tipuri de dezvoltare pot exista multe decenii, întrucât sunt factori perturbatori puternici: pentru prima categorie, puterea de a spune „stop investițiilor“, mai ales a acelora care au efecte perverse; pentru a doua, depopularea pe cale naturală și prin migrații.

– Puteți să oferiți, în contrapondere, exemple de localități care nu vor putea atinge nici măcar minimul de dezvoltare?

– La polul opus putem plasa marea majoritate a așezărilor rurale. După câte vedeți, eu vorbesc despre așezări rurale, nu de localități, pentru că în primul concept sunt reunite toate formele de locuire rurală (inclusiv cătunele sau grupări de gospodării izolate), iar în cel de-al doilea sunt incluse doar așezările rurale recunoscute oficial (existente în Nomenclatorul localităților din România). Revenind la întrebarea dvs., aș menționa efectul dezastruos pe care îl are supradimensionarea unor locuințe în unele sate care, veacuri la rând, au păstrat tradițiile locale și, dintr-o dată, au devenit de nerecunoscut! Evident, nu este numai vina celor care au investit, ci mai ales a celor care au eliberat documentele de urbanism și autorizațiile de construcție. Un exemplu, cunoscut la nivel național, este localitatea Huta Certeze, din județul Satu Mare, amplasată în mirificul peisaj al Țării Oașului.

– Într-o apreciere aproximativă, care ar fi zonele rurale din țară care au datele necesare pentru a dobândi o astfel de dezvoltare și care sunt cele care nu au acces, din motive obiective, la ceea ce numim standard decent de viață, sub toate aspectele (casă, loc de muncă, școală, educație, sănătate, utilități, servicii etc.)?

– Dacă vorbim strict de nivel de dezvoltare și standard de viață, marii câștigători ai postsocialismului sunt așezările rurale din zonele suburbane sau periurbane, apropiate marilor orașe. Acolo, din punctul de vedere al gradului de înnoire edilitară, al dezvoltării economice s-au înregistrat salturi spectaculoase (toate măsurate statistic), dar prețul a fost destul de mare: pierderea identității locale. Nimeni nu se poate gândi la faptul că, pentru a păstra această identitate, trebuie să condamnăm populația respectivă la subdezvoltare continuă! Dar era absolut necesară existența unor reglementări care să nu producă o suburbanizare sălbatică, ci una durabilă, cu un număr redus de conflicte de mediu și cu un grad de confort ridicat atât pentru locuitorii satelor respective, cât și pentru noii sosiți. În acest sens, un plan urbanistic general, care să identifice valorile perene și în jurul cărora să promoveze dezvoltarea firească și modernizarea fiecărei așezări rurale, era mai mult decât necesar. În lipsa acestuia, veniturile individuale și la nivel de buget local au crescut, dar nu putem vorbi de o dezvoltare rurală durabilă. Satul românesc a avut doi piloni de bază: biserica și școala! Biserica a avut un rol deosebit în perioada comunistă, contribuind la conservarea valorilor locale, iar școala s-a menținut, inclusiv în satele mici, relativ izolate. Din păcate, în ultimele două decenii s-au produs schimbări în cadrul ambelor „instituții“: prima este încă prezentă, dar calitatea celor care prestează serviciul bisericesc se pare că a scăzut, inclusiv sub aspectul exemplului local pentru comunitate; cea de-a doua a dispărut din multe sate, sub pretextul scăderii numărului de copii (nu se știe exact dacă nu cumva chiar dispariția școlii a accentuat depopularea). Din punctul de vedere al dezvoltării rurale durabile, satul montan, cu accesibilitate facilă, pare a fi favorizat întrucât atrage investitori mai ales în domeniul turismului și este mai stabil din punct de vedere demografic. În opoziție, satul/cătunul izolat, în care accesul se face doar cu mijloace tradiționale sau pe „potecă“, este pe cale de dispariție, cu o populație îmbătrânită și lipsită, uneori, chiar de electricitate sau acces rapid la servicii medicale de urgență.

– Care sunt, în opinia dvs., principalele inconveniente pentru zonele rurale în a atinge anumite standarde de dezvoltare? Ele țin cumva mai mult de partea financiară, de mentalitate, de strategii unitare de dezvoltare mai mult sau mai puțin bine puse la punct?

– Diversitatea de situații ne conduce la ideea că, promovând o dezvoltare rurală inteligentă, toate așezările rurale din România pot atinge un standard de viață decent. Însă pentru aceasta este necesară definirea și promovarea unor politici care să țină cont de resursele și valorile locale, dar și de posibilitățile limitate, pentru început, de a se dezvolta prin forțe proprii. Or, într-un asemenea context, statul este cel care trebuie să protejeze spațiul rural de agresiunile tot mai puternice și complexe venite din afara sa, prin acordarea de facilități pentru descurajarea depopulării acestuia.

Prin urmare, de comun acord cu populația locală, cu reprezentanți ai comunităților rurale, trebuie stabilite politici generale și specifice de dezvoltare locală. Particularitățile fiecărei așezări rurale impun viziuni speciale și căi diferite de atingere a performanței în procesul de dezvoltare, de creștere a gradului de satisfacție a locuitorului de la sate. Impunerea de sus în jos a unor modele de dezvoltare, viziunea contabilicească a procesului de dezvoltare și de organizare administrativă a spațiului rural vor avea efecte catastrofale asupra satelor românești. Spre exemplu, mult dorita comasare a comunelor, pentru a crește bugetele locale și a asigura salarii corespunzătoare angajaților primăriilor, este una dintre cele mai nesănătoase politici de dezvoltare rurală. În loc să se apropie serviciile administrative de sătean, prin aplicarea unei asemenea politici are loc îndepărtarea săteanului de acestea și deplasarea sa la noua reședință de comună, situată uneori la peste 20 km distanță. Evident că dezvoltarea rurală presupune educație, iar aceasta înseamnă școală (susținerea acesteia, chiar dacă numărul de copii nu se încadrează în limitele impuse la nivel național) în sens clasic, dar și centre de informare și pregătire pentru adulți, care să-i sprijine în procesul de asociere și de valorificare a excedentului de produse agricole din zonele respective. Prin construirea de rețele sociale în mediul rural, facilitându-se procesul de comunicare, inclusiv prin utilizarea Internetului, comunitățile locale, chiar relativ izolate, vor fi regenerate din punct de vedere economic, social și psihologic. Sintetic, am putea spune că, pentru o dezvoltare corespunzătoare a României, cea mai rurală țară din Uniunea Europeană, este nevoie de o viziune clară pentru conservarea ruralului prin modernizare.

– Care este principalul atu al României în a valorifica potențialul rural?

– Pentru a răspunde la întrebarea dvs. aș pleca de la unul dintre aspectele subliniate în concluzia anterioară. Atuul principal al României poate fi chiar faptul că suntem țara cea mai rurală din Uniunea Europeană. În luna iunie a anului trecut, la Conferința europeană privind dezvoltarea ruralului, care a avut loc la Braunschweig, în Germania (unde am fost invitat în calitate de „keynote speaker“), am subliniat că „noi, românii, trebuie să fim suficient de deștepți ca să transformăm acest handicap într-un atu“. Și mai remarcam atunci că europenii trebuie să ni se alăture, întrucât această nestemată, reprezentată de rural nu este un bun numai al României, ci al Europei întregi. Când vorbesc despre rural, am în minte ruralul nealterat sau slab alterat, care mai poate fi salvat prin protejare și conservare. Din nefericire, nivelul actual de dezvoltare a țării și resursele financiare de care se dispune nu permit acțiuni majore în această direcție. În schimb, există o resursă intelectuală deosebită, care poate fi pusă în practică pentru valorificarea acestui atu. Starea latentă a acestei resurse poate fi schimbată prin identificarea unor catalizatori locali sau regionali, cuplați cu o idee „perimată pentru români“, dar actuală pentru europeni, reprezentată de mândria locală și regională. Poate, cu alte ocazii, vom putea dezvolta importanța unei astfel de energii în dezvoltarea teritorială la diferite scări de timp și spațiu.

– Răspunsul dvs. provoacă o altă întrebare: există tot mai multe voci, din țară și din afară (de exemplu, prințul Charles sau Charlie Ottley, realizatorul emisiunii „Wild Carpathia“), care spun că România trebuie să-și păstreze frumusețile naturale extraordinare ori satele așa cum sunt și să nu le altereze cu modernități. Dvs. ce părere aveți? Poate fi aceasta o nișă de care putem profita?

– Cred că din cele subliniate mai sus a reieșit foarte clar o idee: sunt pentru a conserva satele românești prin modernizare. Prin componentele lor arhitectonice, prin tradiții și comportamentul psihologic colectiv al comunităților, unele sate pot deveni sate-muzeu. Dar nu toate, cele peste 13.000 de sate pot deveni adevărate muzee! De aceea trebuie să facem distincție între un rural viu, modern și cu rădăcini ancestrale definite ca valori perene (care să sprijine dezvoltarea) și un rural care să trăiască, în principal, din particularitățile sale unice. Această nișă despre care se vorbește poate fi exploatată întrucât este atractivă pentru turiști, pentru cei îndrăgostiți de istorie și de natură. Dar la fel de atractiv poate deveni orice sat, mai ales din zonele montane și deluroase, în condițiile în care își păstrează peisajul intern și cel din moșia satului mai puțin alterat, dar productiv. Bioeconomia poate fi o cale formidabilă de reabilitare a satului românesc, în condițiile existenței unor politici specifice de încurajare a inițiativei particulare și de valorificare a atuurilor fiecărui spațiu rural. 

În consecință, agreez ideea de a promova satele-muzeu, dar trebuie să nu uităm că ele trebuie să aibă și propria capacitate de producție. Viața lor nu trebuie să depindă numai de numărul de vizitatori/turiști, ci și de produsele pe care le realizează, cât mai apropiate de natură și mai puțin industrializate. Producția de serie mică, în gospodăriile țărănești sau în micile asociații create, trebuie să fie cea care contribuie la plusvaloarea dată de unicitate și de peisajele mirifice din jur.

– În prima parte a interviului vorbeați despre „efectul dezastruos pe care îl are supradimensionarea unor locuințe în unele sate“. Vorbind despre estetic, considerați că ar fi util să fie însușite norme de urbanism pentru fiecare localitate în parte, cât să dea impresia de specific local? Din câte știm, în afară de zona Transilvania, satul românesc are un amestec imposibil de arhitectură...

– Desigur, trebuie regândit urbanismul, spre a-l elibera de cifre și norme care încorsetează dezvoltarea. Reglementând majoritatea elementelor privind structura intravilanului, de la nivel central, fără a ține cont de preferințele locale sau regionale, înseamnă promovarea unei anumite uniformizări în estetica rurală. Din punctul meu de vedere, planul urbanistic general trebuie să pornească de la specificul fiecărui sat, de la valorile sale perene. În jurul acestora trebuie proiectată dezvoltarea viitoare. Vorbesc de o proiecție flexibilă, care să lase loc inovației în materie de structurare internă a satului și de îmbunătățire a imaginii rurale. Satul românesc se bucură de o mare diversitate, pentru că reprezintă adaptarea concretă a locuirii (înțelegând și specificul activităților) la mediul de inserție, respectiv natural și cultural-istoric. Așa se explică de ce satul din Delta Dunării este diferit de cel din zonele de câmpie, dar mai ales de cel din zonele de dealuri și munte sau de ce există diferențieri între sate pe mari arii culturale, chiar în interiorul acelorași provincii istorice. Precizez că, generic, am folosit termenul de sat întrucât diferențierile menționate se regăsesc și în spațiul rural adiacent, în modul de organizare și exploatare a acestuia. Chestiunea legată de estetica peisajului trebuie conectată cu cea de imagine a ruralului. Imaginea teritorială încă nu constituie o variabilă în domeniul urbanismului și amenajării spațiului, dar reprezintă un instrument important de promovare a valorilor peisajului. Prin politici specifice de cosmetizare sau alterare a imaginii teritoriale, ruralul românesc poate fi prezentat ca un produs vandabil sau mai puțin vandabil pe piața europeană, iar din acest punct de vedere toți actorii implicați în dezvoltarea rurală durabilă trebuie să realizeze sinergia necesară promovării unei imagini obiective a acestuia.

Maria Bogdan

Este importat să construim viitorul începând de astăzi pentru că prezentul ne arată că resursele naturale ale pământului sunt limitate. Avem, totuşi, la dispoziţie patru forţe inepuizabile: vântul, soarele, apa şi căldura geotermală. Dacă le folosim cu înţelepciune, avem şansa de a crea comunităţi durabile independente de resursele naturale epuizabile. Articolul de faţă este o pledoarie pentru dezvoltarea conceptului de „comunitate durabilă“ şi este primul dintr-o serie de materiale în care vom prezenta proiecte elaborate de colectivul Centrului de Cercetare Sisteme de Energii Regenerabile şi Reciclare din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare Produse Hight-Tech Braşov. Înainte, însă, vă propun să ne facem o imagine de ansamblu a ceea ce se întâmplă în domeniul energiei regenerabile la nivel mondial. Teoriile şi soluţiile avansate în rândurile următoare îi aparţin prof. dr. ing. Ion VIŞA, directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare Produse Hight-Tech din Braşov.

Natura ne pregăteşte „nota de plată“

Nimic sau aproape nimic din ceea ce formează viaţa noastră de zi cu zi nu este luat din natură direct şi neprelucrat. Aceasta înseamnă că aproape totul din viaţa noastră cotidiană este realizat consumând resursele naturii pe altă cale decât mecanismele naturale obişnuite, fie pentru a prelucra materiile prime fie pentru a produce energie. Progresul şi dezvoltarea au reprezentat scopul major al omenirii, considerând că natura va fi mereu la îndemâna noastră. Refacerea naturii nu a reuşit însă să ţină ritmul cu consumul de resurse din ce în ce mai ridicat şi mai haotic, iar acum, la început de mileniu III, „nota de plată“ pe care ne-o trimite natura este încărcată. Modificările climei resimţite inclusiv în ţara noastră prin fenomene meteorologice extreme (tornade, grindină, uragane, furtuni) sunt cauzate de încălzirea globală care este mult peste tendinţa naturală. Cauza? Dioxidul de carbon produs din arderea extensivă a cărbunilor, gazelor naturale şi a produselor petroliere. Încălzirea globală este cel mai evident aspect al poluării, dar nu este singurul. Deşeurile rezultate din producţia industrială, din agricultură, din consumul casnic şi din numeroase alte activităţi sunt doar parţial tratate pentru a evita poluarea şi sunt, în mult mai mică măsură, valorificate pentru a extrage materialele utile.

Sacul fără fund are, totuşi, sfârşit

Epuizarea accelerată a resurselor naturale şi emisiile masive de dioxid de carbon sunt cel mai evidente atunci când se discută despre producerea de energie. Cărbunii, petrolul şi gazele naturale sunt în cantităţi limitate şi vor fi insuficiente pentru necesarul unei populaţii care va număra în anul 2050 peste zece miliarde de oameni. Dezvoltarea economică şi confortul acestei populaţii trebuie deci realizate utilizând alte resurse de energie, abundente şi nepoluante. De aceea, o soluţie globală care trebuie implementată pe scară largă începând din viitorul nu foarte îndepărtat trebuie să se bazeze pe un nou model energetic în care rolul combustibililor fosili şi nucleari să fie din ce în ce mai redus. Locul lor trebuie luat de ceea ce ne oferă natura: soare, apă, vânt, căldura din pământ, energia din valuri. Toate acestea formează un ansamblu de energii regenerabile care aşteaptă să fie utilizate eficient, fără a repeta greşelile trecutului şi generând dezechilibre în organizarea complexă a naturii. Utilizarea energiilor regenerabile este investigată de peste 100 de ani ca posibilă alternativă la combustibilii fosili, dar costurile asociate sistemelor de conversie fac ca multe dintre resursele regenerabile să fie utilizate foarte departe de potenţialul lor real. Este important deci ca progresul economic  să implice consumuri mai mici de energie.

Soluţiile tradiţionale trebuie readuse în actualitate

Mediul construit este responsabil de peste 40% din energia totală consumată pe glob. De aceea, eficientizarea energetică a clădirilor şi a proceselor direct legate de mediul locuit – obţinerea apei potabile, tratarea apelor uzate, managementul deşeurilor etc. – trebuie să fie o direcţie concretă de dezvoltare. România mai păstrează unele soluţii tradiţionale de arhitectură pasivă în construirea caselor eficiente energetic: casele cu prispă orientate spre sud, cu pereţi şi acoperişuri din materiale natural precum lut, paie, şiţă. Aceste soluţii trebuie aduse în actualitate, pentru că o mare parte dintre clădirile care alcătuiesc mediul construit au eficienţă energetică scăzută. În acest caz implementarea sistemelor de energii regenerabile nu poate fi concretizată. Tranziţia către dezvoltarea mediului construit sustenabil este preferabil să se facă la nivelul comunităţilor, mai ales în mediul rural. Aceasta presupune soluţii comune pentru eficientizarea energetică a clădirilor care pot îmbina tradiţia arhitecturală cu materialele performante. Această abordare este evident mai rentabilă şi fezabilă tehnico-economic decât soluţiile individuale, cu un grad deficitar de compatibilitate.

O comunitate durabilă îşi asigură necesarul de energie electrică şi termică predominant din surse regenerabile, îşi obţine apa potabilă şi epurează apele uzate în sisteme eficiente şi sustenabile şi poate valorifica înţelept deşeurile pentru producerea de energie, apă potabilă sau de noi produse. Proiectarea unei comunităţi bazate pe combinaţii care implică substanţial sisteme de energii regenerabile trebuie realizată personalizat, conform nevoilor actuale şi de perspectivă, valorificând disponibilul local de resurse regenerabile.

Epuizarea resurselor naturale şi încălzirea globală sunt realităţi ale prezentului, de aceea viitorul trebuie construit pe principiul creşterii eficienţei energetice şi a energiei obţinute din energii regenerabile. Astfel, este nevoie de proiecte pentru promovarea energiilor curate şi care sprijină tranziţia către comunităţile durabile inclusiv prin linii de finanţare de tipul instrumentelor de fonduri structurale. Acest lucru trebuie să înceapă astăzi, într-un efort concertat al tuturor locuitorilor pământului.

(Va urma)

Laura ZMARANDA

Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ Braşov,

Într-o societate de consum precum cea în care trăim epuizarea resurselor naturale este o realitate care ar trebui să impună cel puţin o conduită moderată în exploatarea lor. Cum acest lucru nu este respectat pe deplin, cercetarea este o armă redutabilă în faţa provocărilor viitorului. Acestea au fost şi premisele care au stat la baza înfiinţării unui institut unic în România şi sud-estul Europei prin conceptul de organizare şi dotare tehnologică. Pe data de 1 martie 2012, Braşovul a fost „scena“ inaugurării unuia dintre cele mai puternice nuclee de cercetare în domeniul energiei regenerabile, Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ din cadrul Universităţii Transilvania, Braşov. La aproape trei ani de la deschiderea laboratoarelor sale, directorul general Ion Vişa a reconfirmat importanţa existenţei Institutului şi a cercetărilor întreprinse aici.

Unic în România şi în sud-estul Europei

Universitatea Transilvania, autorul moral al înfiinţării Institutului de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ de la Braşov, a parcurs în ultimii ani un proces de structurare şi restructurare ce a vizat asigurarea calităţii educaţiei şi cercetării ştiinţifice. În acest sens s-au dezvoltat linii integrate ce cuprind programe de studii noi, unice la nivel naţional. Aceste programe reprezintă instrumente de implementare a strategiei de dezvoltare integrată a educaţiei cu cercetarea ştiinţifică în Universitatea Transilvania, iar dezvoltarea Institutului de Cercetare Ştiinţifică este o componentă esenţială de promovare a acesteia. Institutul reprezintă o structură care integrează cercetarea de excelenţă în domenii specifice ale dezvoltării durabile: energie durabilă, calitate a vieţii, conservarea şi dezvoltarea resurselor naturale. Obiectivele cercetărilor întreprinse aici vizează elaborarea unor soluţii complexe, flexibile – adaptate unor situaţii variate – pentru implementarea conceptelor energiei durabile în mediul urban. De altfel, sistemele de conversie a energiei regenerabile reprezintă unul dintre domeniile primordiale abordate de centrele de cercetare din institut. Potrivit dlui Vişa, această abordare integrată este necesară pentru a putea da răspunsuri competente pentru probleme complexe. În plus, afirmă domnia sa, în timp institutul va contribui la creşterea economică la nivel regional şi naţional, asigurând competitivitate pe plan internaţional cu precădere în domeniile energiei durabile.

Concepte avansate de eficienţă, economie şi conversie a energiei regenerabile

Situat într-un campus de 30 de hectare, Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse Hight Tech“ cuprinde 12 clădiri cu trei niveluri şi are o suprafaţă totală desfăşurată de cca 20.000 mp, în care îşi desfăşoară activitatea 27 de centre de cercetare ştiinţifică. În afara spaţiilor de cercetare, educaţie şi formare profesională, Green Energy Independent University Campus cuprinde un parc solar, un herbarium, un parc sportiv, dar şi o zonă în care se face transferul produselor şi tehnologiilor high-tech către mediul economic.

În cazul institutului, o mare parte dintre rezultatele cercetării ştiinţifice sunt integrate chiar în construcţia lui. Cele 12 clădiri au fost concepute astfel încât să aibă autonomie energetică ridicată şi dispun de sute de senzori care permit cercetătorilor să testeze diferite sisteme de iluminare şi încălzire. Referitor la consumul de energie electrică, clădirile institutului consumă 70kw/oră/m²/an, în vreme ce consumul clădirilor conectate la reţeaua electrică tradiţională ajunge până la 300 kw/oră/m²/an. Câteva dintre soluţiile implementate integral sunt o noutate la nivel european, un exemplu în acest sens fiind sistemele de vitrare pentru controlul schimbului termic al clădirilor cu mediul exterior. Proiectul de construcţii, structuri şi instalaţii a fost realizat de către colective din Universitatea Transilvania, iar clădirile sunt monitorizate pentru a putea identifica permanent soluţii de optimizare. Astfel, ele cuprind soluţii cu grad avansat de noutate pentru reducerea pierderilor de căldură prin izolaţie termică, fenestraţie, utilizare raţională a sistemelor de încălzire/răcire etc.

Energia termică a institutului este asigurată prin mixuri care cuprind sisteme de energii regenerabile – pompe de căldură, colectoare solaro-termice – şi surse tradiţionale, pentru fiecare laborator fiind proiectată o soluţie diferită. Energia electrică este asigurată printr-un parc fotovoltaic (2MWp) cuplat la reţea prin module şi platforme fotovoltaice instalate pe clădirile institutului. Această varietate de surse reprezintă o situaţie ideală de testare a unor concepte avansate de gestionare a energiei prin sisteme de tip smart-grid. De altfel, Universitatea Transilvania a fost partener principal în realizarea strategiei naţionale de smart-grid şi va fi locaţie-pilot de testare şi implementare a unor soluţii care vor fi apoi aplicate la nivel naţional. Sistemul de monitorizare şi management energetic din cadrul institutului este parte a Data Center-ului care va gestiona şi aplicaţiile informatice şi a fost proiectat după conceptele „IT Green“, având consumuri energetice extrem de reduse.

Soluţii alternative pentru producerea energiei electrice

Colectivele din institut oferă deja soluţii de integrare a sistemelor de energii regenerabile în spaţiul urban şi în mediul construit. Acestea vizează sistemele fotovoltaice – independente sau conectate la reţea – care cuprind module, şiruri sau platforme fotovoltaice mici integrate în clădiri, dar şi soluţii de iluminat stradal sau de mobilier urban bazate pe fotovoltaice. De asemenea, în cadrul institutului s-a dezvoltat o gamă de turbine eoliene de foarte mică putere cu design specific pentru integrare în arealul citadin, precum şi microhidrocentrale care valorifică eficient cursurile mici de apă. În plus, institutul a realizat noi structuri de management energetic pentru sistemele care includ furnizarea de energie electrică din surse regenerabile, precum şi sistemele de tip smart-grid. La fel de importantă ca şi cercetarea, pe partea de educaţie, colectivele din institut oferă cursuri de specializare pentru implementarea sistemelor de energii regenerabile adresate dezvoltatorilor şi cursuri de conversie, umplând astfel un gol la nivel naţional în domeniul forţei de muncă specializate în acest domeniu.

Echipamente de cercetare de ultimă generaţie

Înfiinţarea şi dezvoltarea institutului a fost posibilă prin câştigarea proiectului „Institut CDI: Produse High-tech pentru Dezvoltare Durabilă – PRO-DD“. Acesta a fost depus în prima competiţie a programului POS-CCE – Infrastructuri de Cercetare Mari şi a obţinut punctajul cel mai mare pe domeniul Energie. În martie 2009 s-a semnat contractul de finanţare în valoare de  60 mil. lei din fondurile programului POS-CCE (suma maximă eligibilă acordată prin acest apel de propuneri), 27 mil. lei contribuţie proprie a Universităţii Transilvania. Aproximativ 40% din investiţiile realizate s-au direcţionat spre dezvoltarea celor 12 clădiri, iar 60% din fonduri au fost folosite pentru dotarea cu echipamente de cercetare de ultimă generaţie compatibile cu cele existente în marile entităţi de cercetare din Europa şi din lume.

Laura ZMARANDA