Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 27 Oct 2021

Specii legumicole rentabile și cu potențial de producție ridicat

Culturile de nișă încep să atragă atenția tot mai mult, iar unele noi specii legumicole cercetate intens în ultimii ani la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău au ajuns și în farfuriile noastre, ale consumatorilor. Acest lucru a fost posibil și datorită muncii constante a cercetătorului Costel Vânătoru, care a reușit nu doar să introducă noi specii la noi în țară, ci și să omologheze soiuri românești.

Spanac urcător

spanac urcator

De curând, am fost într-o scurtă vizită la Buzău, iar ghidul printre zecile de plante a fost chiar domnul Vânătoru. Este greu să nu rămâi uimit de cele pe care le vezi în seră, iar curiozitatea să nu-ți fie stârnită mai întâi de modul în care arată unele legume. De exemplu, atunci când am ajuns în fața unor plante urcătoare nu aș fi crezut că acele frunze sunt de… spanac.

„Spanacul de Malabar sau spanacul urcător (Basella rubra) poate ajunge chiar și la coloane de 20 metri înălțime. Are frunzele mari și cărnoase, sunt parfumate și se pot consuma inclusiv în salate. Spre deosebire de spanacul comun, acesta preferă temperaturile ridicate și are un potențial de producție cu mult mai mare, deci poate fi foarte rentabil. Are și substanțe foarte benefice organismului, mai ales că poate fi cultivat și în sistem ecologic. Trebuie spus că putem înființa cultura fie prin răsad, fie prin semănat direct – 2, 3 boabe la cuib, așa cum se semăna fasolea în sistem gospodăresc. Lucrările de îngrijire nu sunt dificile, însă, spre deosebire de spanacul clasic, acesta trebuie palisat. Nu suportă temperaturile scăzute, iar în ceea ce privește bolile și dăunătorii, nu au fost încă sesizate. În acest moment avem două soiuri omologate”, a declarant dr. ing. Costel Vânătoru.

Dovlecelul șarpe

dovlecelul sarpe

O altă specie interesantă este Trichosanthes cucumerina, dovlecelul șarpe, după cum i se spune la noi, sau dovlecelul tomată, cum este numit în Africa, deoarece poate fi preparat din el inclusiv bulion, însă ca plantă tânără poate fi consumată asemenea dovlecelului comun. „Este o legumă deosebită, dar nu trebuie confundată cu dovlecelul chinezesc, acela lung care este cu totul altă specie. El se consumă când este încă verde și trebuie consumat când ajunge la 50-60 cm, apoi se maturizează și poate depăși 2 metri. Poate fi cultiva în spații protejate sau în câmp, inclusiv în sistem ecologic, deoarece este o plantă rezistentă, iar de pe o singură plantă putem recolta în jur de 20 de fructe pe plantă. Nu este greu nici de înființat, nici de întreținut această cultură, practic ne putem gândi la culturile de dovlecei sau castraveți deoarece corespunde tehnologia de cultură. Trebuie să știm că poate fi înființată fie prin semănat direct, fie prin răsad, iar cel mai important pas este palisarea. Noi cercetăm această plantă de ceva timp și sperăm ca, până la finalul acestui an, atunci când se întrunește comisia la minister, să putem omologa acest soi, Felix i-am spus noi. Va fi primul soi românesc la această specie și credem că și o premieră europeană“, a mai specificat cercetătorul.

Dovlecelul șarpe emană un miros de pâine proaspătă, este sănătos deoarece reprezintă o sursă excelentă de licopen şi betacaroten, dar și plăcut estetic deoarece poate fi folosit ca plantă de ornament pentru acoperirea unor ziduri sau garduri, ori pentru formarea bolților.

Așteptările în ceea ce privește această specie sunt mari deoarece soiul propus spre omologare este rezultatul a mai mulți ani de cercetare, iar elementele distincte ce au fost obținute fac ca această plantă să aibă un potențial de producție ridicat.

Castravetele grenadă

castravetele grenada

Kivano, castravetele țepos, castravetele cu coarne, castravetele grenadă, pepenele jeleu sunt câteva dintre denumirile populare ale speciei Cucumis Metuliferus. Dintre toate denumirile populare, cel mai des folosită este Kivano, așa este și cunoscut în toată lumea. „Cu mult timp în urmă am început cercetarea acestei plante, motiv pentru care și avem un soi omologat, Tempus, însă mai avem încă alte 7 soiuri ce urmează a fi omologate. Trebuie spus că este o plantă rezistentă, iar fructele se pot păstra chiar și de la o recoltare la alta deoarece au coaja groasă și nu se deshidratează. Ele se consumă atunci când sunt coapte, deci sunt galbene, chiar spre portocaliu. Putem înființa cultura fie în câmp, fie în sere și solarii, însă chiar dacă avem soiuri românești, mai avem de lucru în ceea ce privește timpurietatea. De aceea se recomandă cultivarea lui în zone mai clade, iar cultura să fie înființată prin răsad pentru a câștiga timp, adică la 1 mai, atunci când plantăm, răsadurile să aibă deja 60 de zile. Fructele ajung greu la stadiul de maturitate, motiv pentru care multe sunt recoltate verzi, însă pe perioada depozitării se maturizează. Este o șansă pentru agricultura țării deoarece se comercializează în supermarketuri, dar majoritatea mărfii nu provine de la producătorii români, ci din străinătate. Avem un  producător care vinde în marile magazine, la bucată, cu un preț foarte bun“, a mai punctat Vânătoru.


Toate aceste specii nu doar îmbogățesc paleta culinară, ci și opțiunile legumicultorilor care doresc să înființeze culturi de nișă, ceea ce s-a și întâmplat deja, iar în unele zone din țară se comercializează astfel de legume, iar prețul pe care îl obțin este cu mult peste cel pe care îl primesc pentru legumele comune.


Larissa DINU

S.O.S. Dispare cercetarea științifică în domeniul sfeclei de zahăr!

Sfecla de zahăr este o specie mai nouă, luată mai târziu în cultură pentru producerea zahărului. Multă vreme omenirea a consumat zahăr provenit din trestia de zahăr. Primele cantități de zahăr obținute din sfecla de zahăr le-a realizat Achard în Germania. În 1802 acesta pune în funcțiune, în Silezia, prima fabrică de zahăr din sfeclă.

În țara noastră primele încercări de cultivare a sfeclei de zahăr s-au făcut de către marele agronom Petre S. Aurelian începând cu anul 1863 la Școala Centrală de Agricultură Pantelimon, mutată în 1869 la Herăstrău (azi USAMV – București), cu rezultate promițătoare.

Experții străini propovăduiau că solul și clima din România nu sunt favorabile culturii sfeclei de zahăr.

Dar agrochimistul Corneliu Roman, directorul stațiunii Agronomice București, în experiențele sale a demonstrat că în România sunt condiții foarte bune pentru cultura sfeclei de zahăr. Ca urmare, au fost înființate primele fabrici de zahăr la Sascut, în 1875, și la Chitila, în 1876. În anul 1958 a fost creat primul laborator de cercetare a sfeclei de zahăr în cadrul ICAR-lui.

Apreciind rezultatele importante ale acestei culturi, în 1961 s-a înființat la Brașov Stațiunea de Cercetări pentru Cultura Sfeclei de Zahăr care, începând cu 1967, a început și cercetarea cartofului. Astfel s-a înființat Institutul de cercetări pentru cartof și sfecla de zahăr.

Întrucât cercetările privind cultura sfeclei de zahăr erau separate de partea de industrializare, un grup de cercetători, în frunte cu dr. doc. Zenobie Stănescu, a întocmit o documentație către conducerea statului prin care demonstra necesitatea unui institut separat pentru cultura și industrializarea sfeclei de zahăr. Astfel s-a aprobat, în 1981, înființarea Institutului de Cercetare și Producție pentru Cultura și Industrializarea sfeclei de zahăr și a Substanțelor dulci Fundulea.

La început institutul a funcționat într-o clădire a ICCPT-Fundulea până s-a construit noul institut.

Acesta a fost construit în apropierea gării CFR și a noii fabrici de zahăr, începând din primăvara anului 1984 și în mai puțin de 1 an a fost inaugurat, în prezența conducerii statului, în octombrie 1984.

Directorul general al Institutului, prof. dr. ing. Vasile Popescu, a coordonat construcția lui și dotarea corespunzătoare.

Construcția modernă a institutului cuprindea:

  • pavilionul central din parter și 2 nivele, cu laboratoare, birouri, bibliotecă, sală de expoziție, amfiteatru, etc.
  • stație pilot pentru fabricarea zahărului;
  • stație pilot pentru fabricarea substanțelor dulci;
  • stație modernă de condiționat semințe din verigi biologice superioare;
  • sere, casă de vegetație, cameră de climatizare și alte anexe;
  • atelier mecanic dotat corespunzător.

Toate acestea erau dotate la nivel european de ultimă generație.

Institutul dispunea de 1.200 ha teren pe care se realizau câmpurile experimentale, se producea sămânță și erau organizate două ferme de producție.

Totul era nou, modern și se începuse o activitate foarte intensă, cu cercetători tineri care realizau soiuri și hibrizi de sfeclă de zahăr și culturi pentru substanțele dulci, precum și tehnologiile moderne de cultură pentru plantele respective.

Institutul asigura sămânță pentru cele 250.000 ha care se cultivau cu sfeclă de zahăr și coordona această activitate pe întreaga țară, împreună cu cele 4 stațiuni: Brașov, Roman, Arad și Giurgiu.

În același timp, coordona și procesul de fabricare a zahărului în cele 33 de fabrici existente.

La Ghimbav-Brașov institutul avea o fabrică modernă de condiționat sămânța de sfeclă de zahăr.

Întreaga activitate se desfășura foarte bine.

În toamna anului 1987, directorul general Vasile Popescu s-a retras din activitate pe motiv de sănătate. Au rămas alți colegi care au continuat activitatea până în 1990.

Atunci s-a rupt firul.

Fabrica de zahăr a fost vândută străinilor și din ea s-a luat tot ce a fost metal și s-a dat la fier vechi.

Institutul a fost desființat, iar anumite spații au fost închiriate unui restaurant și unui atelier de termopane etc.

Partea de cercetare a sfeclei de zahăr s-a concentrat la Stațiunea Brașov, care era mai bine dotată, și s-a unit cu cartoful, formând Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr.

Dar lipsa de finanțare și de preocupare la nivel central a făcut ca în prezent să mai existe un singur cercetător la cultura sfeclei de zahăr, și acesta de 80 de ani, dr. ing. Ion Gherman, angajat cu o jumătate de normă.

Prin urmare, de la un institut și patru stațiuni cu peste 40 de cercetători care asigurau sămânță, tehnologii de cultură și de prelucrare a sfeclei de zahăr s-a ajuns la ½ normă, și aceasta în scădere.

În calitate de semnatar al acestui articol și de specialist care a condus construcția și funcționarea acestui institut de cercetări, mărturisesc că mă doare sufletul când văd ce a mai rămas din munca și strădania noastră.

Oare la Ministerul Agriculturii, la Ministerul Cercetării, la Academia de Științe Agricole și Silvice Gh. Ionescu-Sisești nu se găsește nimeni care să se întrebe unde o să ajungă România?

Sau la Guvern, la Parlament, unde se găsesc destui oameni care cunosc situația agriculturii și rolul ei în România, nimeni nu are nimic de spus?

Cu durere în suflet, închei.

Vasile POPESCU

Tomatele viitorului sunt crescute cu ajutorul electricității

Cu o producţie majorată şi costuri reduse, cercetătorii din Iaşi sunt convinşi că ideea poate fi preluată cu succes de fermieri, mai ales că tomatele obţinute astfel nu prezintă niciun risc pentru sănătate.

Tomatele viitorului sunt crescute cu ajutorul curentului electric. Cercetătorii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad“ din Iaşi (USV Iaşi) au descoperit, după un studiu de trei ani la tomatele crescute cu ajutorul curentului electric, că producţia poate fi cu până la 70% mai mare. De asemenea, cercetătorii subliniază faptul că tomatele sunt mai ieftine, mai sănătoase decât cele la care se folosesc substanţe chimice şi, mai ales, stimulatori de creştere. 

Proiectul de cercetare, care îi aparţine doctorandului USV Iaşi Mădălin Gheorghiţoaie şi coordonat de către prof. univ. dr. Vasile Stoleru, este unic în România, iar folosirea curentului electric de joasă tensiune pentru stimularea creşterii şi dezvoltării tomatelor ar putea fi o alternativă reală pentru cultivatorii de legume. „Iniţial, am pornit cu nişte baterii pentru a demonstra funcţionalitatea ideii în faţa profesorilor. La curenţi mai puternici plantele erau afectate, li se oprea metabolismul, la curenţi mai slabi erau stimulate. Practic, prin această metodă inedită sunt stimulaţi hormonii naturali din fructe, care în foarte multe situaţii, în culturile clasice, sunt perturbaţi de anumiţi factori de mediu. Astfel, se evită substanţele chimice periculoase pentru sănătate, la care apelează unii legumicultorii“, a declarat Mădălin Gheorghiţoaie, doctorand al USV Iaşi.

tomate Iasi

Pe parcursul cercetărilor s-a constat că producţia este mai mare cu până la 70%, iar costurile de producţie scad. „Curentul electric este asigurat de la orice priză cu 220 de volţi. Este transformat cu ajutorul acestor surse în curent electric continuu de joasă tensiune. Fiind stimulată activitatea lor din rădăcină, tulpină, apex sau din vârful de creştere, atunci planta lucrează permanent datorită acestor hormoni care se găsesc în mod natural. Fructul are peste 300 de grame, este de dimensiuni mari şi prezintă calităţi nutritive mai bune comparativ cu variantele tratate chimic. Datorită faptului că se utilizează curent electric continuu, la intensităţi mici, nu facem altceva decât să stimulăm activitatea hormonală în latura de creştere. Evităm 100% utilizarea hormonilor artificiali inevitabili. Odată instalat sistemul, poate fi utilizat pe tot parcursul anului“, a punctat prof. univ. dr. Vasile Stoleru, Facultatea de Horticultură a USV Iaşi. Cu o producţie majorată şi costuri reduse, cercetătorii sunt convinşi că ideea poate fi preluată cu succes de fermieri, mai ales că, tomatele obţinute astfel nu prezintă niciun risc pentru sănătate.

Beatrice Alexandra MODIGA

Academia Română „Agricultura românească în contextul globalizării“

Sub patronajul Academiei Române a fost organizată recent o dezbatere cu tema „Agricultura românească în contextul globalizării“, prilej cu care au fost evidențiate problemele acute cu care se confruntă agricultura românească la ora actuală. Au participat cadre universitare, oameni de știință specializați pe probleme de mediu, cercetători, majoritatea subliniind schimbările ce s-au produs în special în ultimii 30 de ani și influența acestora asupra sectorului zootehnic și vegetal.

În acest moment, deși România este una dintre țările cu un potențial natural ridicat, este dependentă de import și, potrivit specialiștilor, necesită o balanță comercială mai echilibrată în ceea ce privește produsele agroalimentare. Valoarea globală a producției agroalimentare românești oscilează între 15-16 mld euro, față de valoarea de 40-50 mld euro, cât ar fi normal pentru o țară cu potențialul României.

„Un exemplu pentru România este Italia. Din punct de vedere climatic și al spațiilor de producție Italia reprezintă cca 44-46% din potențialul României. Cu toate acestea, este a doua țară producătoare cu un venit major în sectorul agroalimentar din Europa, după Franța“, a declarat Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești“.

În ultima perioadă dezechilibrul sectorului agricol și al industriei alimentare românești se face resimțit atât pentru fermieri, producători, cât și pentru comercianți. Valoarea producției vegetale și a celei  zootehnice este într-o continuă scădere, aproximativ 24% din valoarea globală agricolă, normele fiind de aproximativ 55-60% pentru siguranță și valoare primară. Soluțiile problemelor legate de schimbările climatice, reducerea pesticidelor, inputurilor pentru sistemele agricole nu vor putea fi realizate fără cercetare științifică. Biotehnologia necesită să se regăsească în materialul biologic, vegetal sau animal, dar și în construcțiile legate de tehnologie.

Prof. dr. Valeriu Tabără a mai precizat: „O altă problemă de susținere a producției agroalimentare românești constă în măsurile ce se impun a fi luate în contextul noii strategii europene, care nu are niciun fel de izbândă dacă cercetarea va fi lăsată deoparte. Dar și modul de a privi cercetarea în context global ca politică la nivelul Uniunii Europene și care afectează România teribil de mult.“

Agricultura, indispensabilă

Dezvoltarea industriei agricole este una dintre bazele de dezvoltare economică a unei țări, iar agricultura ar trebui să joace un rol mult mai important în economia românească, după cum spune dr. ing. Vasile Nicu, președintele LAPAR: „Orice fermă înseamnă un SRL; România are 33% din totalul fermelor la nivel european și nu producem decât 3,3% din tot ce înseamnă valoare a produselor agroalimentare. Olanda este un exemplu cu 0.5% la nivel european și produce 6,3%. Ar trebui să facem strategii de dezvoltare în această direcție.“ Potrivit specialiștilor, România necesită o dezvoltare a mediului rural și o dezvoltare a sectorului produselor finite, dar și valorificarea acestora. „România are un specific preponderent agrar, producătoare de materie primă. Produsele finite trebuie să le desfacem mai mult, atât pe piețele interne cât și externe“, a mai precizat Vasile Nicu.

Încălzirea globală

Una dintre problemele care se manifestă la nivel global și pentru agricultură este încălzirea globală. Terra se confruntă cu fenomene drastice, generate de schimbările climatice considerate de comunitatea științifică un pericol pentru viitorul omenirii. În noiembrie 2019, 11.000 oameni de știință din 133 țări au semnat declarația Climate Emergency (Starea de Urgență Climatică). „Cercetările din ultima perioadă referitoare la tendințele de variație a temperaturii și a regimului pluviometric la suprafața globului terestru au evidențiat o creștere semnificativă a temperaturii mediului. O creștere i se atribuie, conform celui de-al cincilea raport al grupului interguvernamental privind schimbările climatice, sporirii substanțiale a concentrației dioxidului de carbon și a metanului, la care se adaugă poluarea aerului, dezvoltarea și intensificarea industriei și agriculturii sau modificările de utilizare a terenurilor“, a subliniat acad. Cristian Hera, președintele Secției de Științe Agricole și Silvice a Academiei Române „Gheorghe Ionescu-Șișești“.

Încălzirea globală influențează negativ caracteristicile climatice cu impact imprevizibil asupra atmosferei, hidrosferei, climosferei, biosferei și litosferei. Acestea influențează gradul de acoperire a terenurilor cu vegetație, precum și distribuirea tipului acesteia. De asemenea, creșterea temperaturii duce la mărirea perioadei de secetă și arșiță, manifestându-se negativ asupra terenurilor arabile. Prin efectele nedorite se numără creșterea suprafețelor despădurite, reducerea biodiversității, degradarea solurilor și încetinirea dezvoltării unei agriculturi durabile și performante. Totodată, creșterea anormală a temperaturii poate afecta securitatea și siguranța alimentară, provocând astfel o scădere economică dezastruoasă ce poate declanșa migrații ale populațiilor și apariția conflictelor sociale.

„Schimbările climatice pot fi atenuate atât prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon, metan, oxid de azot, cât și prin eficientizarea absorbției gazelor cu efect de seră ca urmare a îmbunătățirii capacității de a fi preluate din atmosferă“, mai subliniază acad. Cristian Hera.

O altă problemă abordată în cadrul dezbaterii asupra încălzirii globale este adaptarea fermierilor și agricultorilor la actualele schimbări climatice. De exemplu, în România se cultivă hibrizi de porumb pe suprafețe mari care sunt adaptați la condițiile climatice mai puțin favorabile, aspect care trebuie reconsiderat.


Prof. dr. Valeriu Tabără: „Sistemele de susținere a producție agroalimentare românești nu au nicio izbândă dacă cercetarea nu va fi privită la nivel global ca politică vitală a Uniunii Europene“.

Dr. ing. Vasile Nicu: „Pentru a produce 100 euro noi consumăm 332 kg materiale având cea mai ridicată ineficiență dintre toate țările europene.“


Liliana Postica

Schimbarea la față a agriculturii românești, posibilă doar cu o cercetare puternică

2020 a fost un an de mari încercări pentru fermierii români. Seceta atmosferică împletită cu seceta pedologică a făcut ca, din punct de vedere agricol, partea de sud și sud-est a României să treacă printr-un adevărat coșmar… Ce e de făcut? Greu de spus… În afară de despăgubirile acordate de stat nu există nicio strategie coerentă din partea niciunei entități de stat sau private. Cu o singură excepție.

Colaborare LAPAR-ASAS

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR și Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ au anunțat la finele anului trecut încheierea unui Parteneriat public-privat în scopul revitalizării cercetării românești în agricultură. Scopul acestui parteneriat, o premieră în agricultura din România, este de a pune la un loc nevoile fermierilor și provocările care îi așteaptă în viitor cu expertiza și soluțiile pe care le poate oferi cercetarea la cel mai înalt nivel științific. „Suntem în perioada în care împreună cu liderii politici ai Uniunii Europene putem și trebuie să decidem cum va arăta agricultura comunitară în următorii ani. În fața problemelor și provocărilor ce ne așteaptă suntem toți egali, nu există fermieri mici, mijlocii sau mari. Suntem toți oameni care iubesc pământul, care dau de mâncare la câteva sute de milioane și care vor și pe mai departe să poată trăi din roadele muncii lor. Numai că viitorul nostru nu pare atât de simplu și de sigur pentru că noile norme prevăzute a guverna agricultura Uniunii Europene ne ridică multe semne de întrebare și numeroase temeri“, a declarat atunci președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, profesor doctor Valeriu Tabără. Tot atunci LAPAR a anunțat începerea procedurilor pentru punerea la punct a unui centru de cercetare aplicată, dezvoltare și implementare pentru agricultură, care va funcționa în apropiere de București, cu finanțare din surse private.

Probleme prea multe…

Am stat de vorbă cu președintele LAPAR, Nicu Vasile. Acesta ne-a spus că problemele fundamentale ale agriculturii românești au început cu mult timp în urmă… „Întotdeauna s-a pus problema ce putem face pentru agricultura românească… Dar uităm de context. Iar contextul este unul economic. Dezastrul a început când industria României a fost vândută la fier vechi. Dezastrul a continuat prin lipsa unei strategii guvernamentale coerente care s-a perpetuat tot în ultimii 30 de ani. Și-a pus vreodată, la modul real problema, cineva din conducere, cum va arăta industria, agricultura, economia României în anul 2050? Planurile naționale strategice au vreo valoare concretă? Fără răspunsuri sincere la aceste întrebări nu se poate face nimic.“ La rândul său, Valeriu Tabără crede că în anul 2021 pe fermierii români îi așteaptă reale provocări, între acestea numărându-se o nouă Politică Agricolă Comună, mult mai restrictivă din punctul de vedere al folosirii inputurilor chimice, seceta care afectează pământul și culturile, accesul la piață al fermierilor și o oarecare rămânere în urmă a cercetării agricole europene în raport cu cea mondială. „Pe lângă faptul că am avut un an foarte greu din punct de vedere agricol privind prin prisma climei mai ales partea de sud și sud-est, pe lângă greutățile financiare pe care le au foarte mulți fermieri mai avem și o piață a produselor agroalimentare românești sub orice critică. Și asta se vede printr-un nivel cu mult sub posibilități a valorii totale a producției agroalimentare românești. Și nimeni nu observă acest lucru.“

Cercetarea, Peștișorul de aur?

Orice strateg de politici guvernamentale știe că bunăstarea economică a oricărei națiuni este imposibilă fără o cercetare științifică adecvată. Lucru valabil pentru toate sectoarele economice, deci și pentru agricultură. În acest sens, într-un studiu făcut de LAPAR se arată că agricultura viitorului se va baza pe: știință, tehnologie – inovație, digitalizare. Iar totul în contextul globalizării piețelor de desfacere. „De ce e importantă cercetarea? Experții avertizează că, în acest moment, progresele în agricultură sunt insuficiente. Estimările din anul 2019 arătau faptul că, înainte de pandemie, aproape 690 de milioane de oameni, adică 8,9 la sută din populația lumii, erau flămânzi. La nivel global, insecuritatea alimentară moderată sau severă a crescut între 2015 și 2019 și afectează acum aproximativ 25,9% din populația lumii – aproximativ 2 miliarde de persoane. În ultimul deceniu, cheltuielile guvernamentale pentru agricultură practic au stagnat, în comparație cu ponderea agriculturii în PIB-ul global și, chiar sunt în scădere față de anul 2000, notau reprezentanții Departamentului Afaceri Economice și Sociale al ONU“, explică Nicu Vasile citând din studiu.

Potrivit acestuia, în privința structurii lanțului de aprovizionare cu produse alimentare din UE, în acest moment există 10 milioane de exploatații agricole mici și fragmentate în condițiile în care doar câțiva producători mari generează 90% din cifra de afaceri. Și tot „câțiva“ retaileri mari de produse alimentare și băuturi domină piața compusă din 500 de milioane de consumatori individuali împrăștiați în cele 28 de state membre.

Exportăm (și avem excedent!) cereale brute, animale vii și materii prime. Și importăm carne, lapte, legume, fructe, nutrețuri.

2

Cine ne hrănește: Ungaria și Polonia ne fac 2/3 din deficitul la alimente. Care sunt țările care profită de pe urma incapacității României de a-şi hrăni propria populaţie (aspect strategic care ar trebui dezvoltat până la nivel de siguranţă naţională) şi de care depindem în mare măsură la import.

3

Performanțele agriculturii românești potrivit LAPAR

Am selectat cele mai importante idei din studiul LAPAR privind situația și perspectivele agriculturii românești.

  • România este ţara cu cea mai mare suprafaţă de teren arabil pe cap de locuitor din UE – 0,7 ha, dar are o producţie cu mult sub nivelul aşteptărilor.
  • România nu e capabilă să-şi hrănească proprii cetăţeni.
  • AVEM: 33% din cele 10,3 milioane de ferme europene se aflau în 2016 pe teritoriul României. Cel mai mare număr de exploatații agricole dintr-o țară europeană, fără ca România să dețină însă cele mai largi suprafețe cultivate.
  • Avem 33% din fermele europene, însă România contribuie cu doar 3,4% la producția standard a UE DAR:
  • 93% din exploataţiile din România sunt ferme de subzistenţă, trei sferturi operau pe mai puţin de 2 hectare şi mai mult de un sfert erau gestionate de fermieri cu vârsta mai mare de 65 de ani.

4

5

Efectele secetei asupra economiei naționale

Specialiștii estimează că agricultura românească va scădea cu aproximativ 15%. Este vorba despre cifra de afaceri a companiilor din domeniu. Principala cauză este seceta. Lipsa investițiilor în infrastructură este un alt factor care accentuează această problemă. Concret, cifra de afaceri a celor peste 25.000 de companii cu profil agricol din România a scăzut de la 46 de miliarde de lei anul trecut la aproape 39 de miliarde de lei în 2020, arată un studiu KeysFin.

  • Și numărul companiilor active a scăzut cu 4% în 2019 comparativ cu 2018, când erau înregistrate aproximativ 26.200 de hectare.
  • Aproape un sfert din suprafața arabilă a țării, peste 2,2 milioane de hectare din totalul de 9,5, a fost afectată de secetă în acest an, potrivit estimărilor. Au fost afectate inclusiv culturile însămânțate în primăvară, circa 1 milion de hectare, în special cele de porumb și floarea-soarelui.
  • În ceea ce privește culturile semănate în toamnă, peste 1,1 milioane de hectare au fost afectate. Efectele puternice ale unei producții agricole slabe le vom vedea mai ales anul viitor, când va trebui iar să creștem importurile. O presiune suplimentară pe deficitul comercial și pe moneda națională, desigur.

La nivelul țării, județele cu cea mai mare contribuție la cifra totală de afaceri din agricultură sunt București, Constanța, Timiș, Călărași și Satu Mare. Împreună, acestea au generat 28% din cifra totală de afaceri anul trecut, însumând aproape 13 miliarde de lei.

Nivelul de pregătire al fermierilor, conform datelor Comisiei Europene

  • 96,4% dintre fermierii români au declarat că și-au însușit cunoștințele în domeniul agricol strict pe baza experienței practice, față de 70,9% dintre fermieri la nivelul Uniunii Europene Nivelul de instruire al fermierilor din România se situează sub cel al noilor state membre precum Ungaria și Polonia. O altă problemă caracteristica sectorului agricol românesc din perspectiva resurselor umane o reprezintă faptul că nu există un statut profesional clar definit al agricultorului. Acest lucru are implicații puternice pe plan fiscal și al asigurărilor sociale și asistenței de sănătate.
  • Nivelul redus al capitalizării în agricultură România se află pe penultimul loc din Uniunea Europeană din perspectiva capitalizării exploatațiilor agricole.
  • Printre cauzele acestui grad scăzut de capitalizare se numără și nivelul mare de fragmentare și lipsa instruirii agricole în rândul fermierilor.
  • Principala piedică în calea dotării tehnologice a agricultorilor români o reprezintă suprafața redusă a exploatațiilor agricole, care nu permite utilizarea eficientă a mijloacelor tehnologice moderne.

Peste 277.600 de tineri cu vârstele între 18 și 24 de ani au abandonat școala și nu s-au mai dus niciodată la liceu sau la școlile profesionale, plecând din timpul sau imediat după gimnaziu. Abandonul școlar din România este al treilea cel mai mare din Europa, potrivit Eurostat. Avem o rată de părăsire timpurie (abandon școlar) a școlii de peste 18,1%.

8

România nu a atins niciuna dintre țintele pe care și le-a asumat în urmă cu 10 ani în Strategia Europa 2020 la capitolul Educație și Cercetare, a anunțat Eurostat în aprilie 2019.

Soluțiile...

Experții PwC România consideră că aplicarea soluțiilor enumerate mai jos ar putea duce la îmbunătățirea productivității agriculturii românești, inclusiv la sporirea producției totale de cereale cu aproximativ 70%:

  • Optimizarea dimensiunii exploatațiilor.
  • Îmbunătățirea modului de acordare a subvențiilor pentru exploatațiile mici.
  • Stimularea asocierii fermierilor, introducerea unei dimensiuni minime comerciale și a unor măsuri fiscale țintite.
  • Creșterea gradului de capitalizare a exploatațiilor agricole prin: facilitarea accesului fermierilor la credite prin mecanisme de garantare a creditului agricol.
  • Stimularea utilizării sistemelor de irigații și modernizarea acestora.
  • Soluții pentru îmbunătățirea productivității sectorului agricol din România
  • Creșterea gradului de pregătire profesională a fermierilor prin modernizarea și promovarea învățământului profesional și tehnic agricol.
  • Oferirea de servicii adecvate de consultanță și formare profesională.
  • Dezvoltare rurală prin integrarea verticală și orizontală a activităților exploatațiilor.
  • Formarea de clustere rurale.
  • Promovarea fermelor ce pun accent pe impact ecologic redus și generare de energie sustenabilă.
  • Promovarea unor modele moderne de gestionare a fermelor pentru a crește valoarea adaugată în agricultură, prin metodologii de rotație sau diversificare a recoltelor dar și prin aplicații de IT sau de robotică.
  • Promovarea inovării prin colaborare între universități, institute de cercetare, entități publice și private.

9


Cele mai importante priorități care trebuie urmărite sunt:

1. Consolidarea terenurilor și a fermelor.

2. Creșterea valorificării potenţialului agricol al ţării şi reducerea sărăciei rurale.

3. În vederea îmbunătăţirii competitivităţii, trebuie avute în vedere:

  • produsele cu specific tradițional
  • îmbunătăţirea lanţului agroalimentar, în principal prin dezvoltarea formelor asociative (asociaţii şi organizaţii de piaţă) şi
  • intensificarea producției, acordând o atenţie deosebită zootehniei.

Bogdan Panțuru

LAPAR și ASAS, parteneriat public-privat pentru revitalizarea cercetării în agricultură

Scopul acestui parteneriat, o premieră în agricultura din România, este de a pune la un loc nevoile fermierilor și provocările care îi așteaptă în viitor cu expertiza și soluțiile pe care le poate oferi cercetarea la cel mai înalt nivel științific.

„Suntem în perioada în care împreună cu liderii politici ai Uniunii Europene putem și trebuie să decidem cum va arăta agricultura comunitară în următorii ani. În fața problemelor și provocărilor ce ne așteaptă suntem toți egali, nu există fermieri mici, mijlocii sau mari. Suntem toți oameni care iubesc pământul, care dau de mâncare la câteva sute de milioane și care vor și pe mai departe să poată trăi din roadele muncii lor. Numai că viitorul nostru nu pare atât de simplu și de sigur pentru că noile norme prevăzute a guverna agricultura Uniunii Europene ne ridică multe semne de întrebare și numeroase temeri. De aceea susținem că o rezolvare la multele provocări ce ni se ridică în față o reprezintă exact această colaborare între Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR și Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti», colaborare care, folosind intensiv resursele comune, va oferi resursele necesare depășirii problemelor. În acest context, LAPAR anunță și începerea procedurilor pentru punerea la punct a unui centru de cercetare aplicată, dezvoltare și implementare pentru agricultură, centru care va funcționa în apropiere de București, cu finanțare din surse private“, după cum a explicat președintele LAPAR ing. Nicu Vasile.

În discursul său referitor la primul Parteneriat Public Privat încheiat în domeniul agriculturii în România, președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, profesor doctor Valeriu Tabără, a vorbit despre provocările care îi așteaptă pe fermierii români, între acestea numărându-se o nouă Politică Agricolă Comună, mult mai restrictivă din punctul de vedere al folosirii input-urilor chimice, seceta care afectează pământul și culturile, accesul la piață al fermierilor și o oarecare rămânere în urmă a cercetării agricole europene în raport cu cea mondială. În acest context, participanții la conferință au discutat aplicat și realist despre finanțarea agriculturii și investițiile în acest domeniu esențial, alături de nevoia de o mai mare alocare bugetară către cercetare, în așa fel încât agricultura să se poată adapta cât mai rapid la dramaticele schimbări de climă.

În cadrul conferinței de presă, președintele LAPAR ing. Nicu Vasile a făcut un bilanț al anului 2020 și a vorbit și despre provocările ce îi așteaptă pe fermieri în 2021, în perspectiva unei noi Politici Agricole Comune.

(I.B)

Fundulea, centru important al cercetării și învățământului agricol

Situat la 35 km de București și străbătut de DN3, Autostrada Soarelui și magistrala feroviară București-Constanța, orașul Fundulea a crescut și s-a modernizat în ritmul prefacerilor socio-economice din ultima jumătate de secol.

Am cunoscut Fundulea din anul 1957, anul înființării Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului, unde am efectuat stagiul de practică, fiind student în anul V la Agronomie.

Era un sat cu gospodării sărăcăcioase, cu drumuri pline de noroi, cu apa scoasă din puțuri de la mare adâncime. În prezent, orașul Fundulea care administrează o suprafață de 10.678 ha, cu 6.724 de locuitori, are toate drumurile asfaltate, alimentare cu apă și canalizare și este în lucru alimentarea cu gaze.

Referindu-ne numai la așa-numita „Șoseaua Gării“, actuala stradă M. Kogălniceanu, în anul 1957 avea câteva gospodării în apropierea gării, în rest erau culturi agricole pe ambele părți ale drumului. Acum, pe această stradă se găsesc blocuri de locuințe, gospodării moderne și vile cochete, inclusiv Primăria. Această stradă face legătura între DN3 și Autostrada Soarelui.

Este un important centru al cercetării științifice din agricultură deoarece aici funcționează de peste 60 de ani cel mai mare institut de cercetări agricole din România alături de care a mai funcționat Institutul de Cercetare și Producție pentru Cultura și Industrializarea Sfeclei de Zahăr, precum și Stațiunea Centrală de Cercetări ale Plantelor Medicinale și Aromatice.

Principalele realizări ale INCDA constau în crearea de soiuri și hibrizi, hibrizii de porumb fiind generalizați în toată agricultura în numai 7 ani; tot aici au fost creați primii hibrizi de floarea-soarelui în premieră mondială și soiuri de grâu de mare productivitate cu calități superioare de panificație.

Institutul de Sfeclă asigura necesarul de sămânță pentru întreaga țară și coordona, la nivel național, producția și industrializarea sfeclei de zahăr.

Stațiunea de Plante Medicinale coordona cercetarea în acest domeniu pe întreaga țară.

Este centru important al învățământului agricol deoarece aici funcționează de peste 50 de ani liceul agricol, actualul Liceu Tehnologic nr. 1 Fundulea, care a furnizat mii de specialiști pentru agricultura Bărăganului.

Demn de remarcat este o familie din Fundulea cu 7 copii, din care 5 fete, toate absolvente ale liceului agricol. Ele au lucrat un timp în institut, după care au trecut în sectorul privat și au organizat Expert Agribusiness, o societate de cercetare și producție condusă de Mariana Mălaia, cea mai mare dintre fete.

Georgeta a lucrat un timp în institut sub conducerea celor mai mari amelioratori: O. Cosmit, T. Sarce și I. Ciocăzan, iar acum este un specialist recunoscut în ameliorarea porumbului.

Victorița conduce stația de condiționat semințe, iar celelalte două surori sunt ajutoare directe ale celor dintâi.

În puține zone din agricultura Bărăganului nu găsești absolvenți de la Fundulea.

Iată de ce se poate spune că orașul Fundulea este într-adevăr un important centru al cercetării și învățământului agricol.

Semnatarul acestor rânduri se mândrește cu faptul că mai mult de 15 ani a funcționat ca profesor la acest liceu.


Făcând o succintă trecere în revistă a locurilor ocupate de foștii elevi ai liceului agricol, menționăm:

  • Primarul (D. Dorobanțu) și viceprimarul (L. Bivol) orașului Fundulea sunt foști elevi.
  • Fuia Stelian – fost ministru al Agriculturii.
  • Sălăjan D., Copilău F. Voicu T – înalți funcționari în Ministerul Agriculturii.
  • Stan Vasilica – prof. univ. prorector USAMV București.
  • Dinu Toma – prof. univ. decan Facultatea Management USAMV București.
  • Șerban Gheorghe – ing. șef INCDA Fundulea
  • Bețeanu Steluța – director Stațiunea Plante Medicinale și Aromatice.
  • Peste 25 sunt cercetători și șefi fermă la INCDA Fundulea.
  • Majoritatea tehnicienilor și laboranților din institut sunt foști elevi.
  • Vasile P. și Dinu C. conduc asociații agricole în Fundulea.
  • Măturaru Aurelia, redactor-șef la Agricultura 365.
  • Baia A. și Sârbu G., profesori la actualul liceu.
  • Stoica I., Bordeiașu M., Pătroi F. – colonei în Poliția Română.
  • Gărgăriță R. – șef stație meteo Fundulea etc.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Domeniul agrar poate deveni locomotiva cercetării și dezvoltării

Cercetarea și dezvoltarea din agricultură vor putea constitui în următorii ani locomotiva întregului domeniu, după cum spune Csaba Éber, directorul economic al companiei Malagrow. El consideră că, în timp ce diferitele ramuri economice se confruntă cu dificultăți în perioada asta incertă și nu de puține ori recurg la tăierea fondurilor de dezvoltare, agricultura relativ stabilă rămâne pe mai departe un domeniu de perspectivă în acest sens. Așadar, inovarea în domeniu nu dă semne de încetinire. Elanul inovator probabil nu va fi frânt nici de criza curentă care până la urmă și-a făcut resimțită prezența și în acest domeniu.

„Ne așteptăm la repetarea scenariului crizei globale din 2008. Agricultura pare să fie și de această dată, pe toată durata crizei actuale, ramura economică care va rămâne pe baricade și chiar mai mult decât atât. Va constitui locomotiva inovației pentru că are capacitatea de a se finanța în continuare“, explică Csaba Éber. În opinia managerului economic al firmei Malagrow preocupat de găsirea celor mai noi soluții pentru suplimentarea substanțelor nutritive, sectoarele economice aflate în dificultate sunt nevoite să reducă fondurile alocate pentru dezvoltare, însă agricultura rămâne stabilă, de aceea se așteaptă ca studiile, cercetările științifice și inovările tehnologice să iasă chiar mai mult în evidență în următorii ani. „Inovarea în domeniul agrar a dat rezultate incredibile chiar și în anii, deceniile trecute. Acum rezultatele pot fi mai evidente pentru că în această perioadă de criză foarte multe sectoare nu-și permit să finanțeze programe de cercetare de anvergură“ – a ținut să precizeze. Poate cel mai concludent exemplu pentru ilustrarea tenacității cu care se lucrează în cercetarea agricolă în pofida crizei cauzate de coronavirus este dat de complexul de laboratoare al firmei Valagro din Italia care se află în curs de construcție. Complexul va fi unul dintre centrele de excelență în cercetare și dezvoltare agricolă și, în ciuda limitărilor impuse de epidemie, va fi finalizat în acest an. În calitate de partener al Valagro putem vedea cu claritate că efectele negative ale evenimentelor din Italia nu au împiedicat continuarea cercetărilor din regiune.

O perspectivă pe termen lung

Csaba Éber este de părere că domeniul cercetării și dezvoltării este extrem de important în agricultură, mai ales pe termen lung. Actorii de vârf din agricultură și centrele de cercetare, companiile partenere și-au asumat această perspectivă și își desfășoară activitatea ca atare deja de decenii bune. Însă se pare că domeniul devine chiar mai dinamic în acești ani și nici actuala criză economică nu o va putea opri sau încetini.

Deși economia în general trece printr-o perioadă dificilă în care activitățile se desfășoară tot mai greu, domeniul C+D lucrează în continuare. „Este și va fi nevoie de aceste activități și există în continuare oportunități de finanțare și fonduri dedicate“ – precizează Csaba Éber.

Nevoi globale

Creșterea rapidă a populației în diferite părți ale globului și nevoile tot mai speciale ale unei clase de mijloc tot mai numeroasă sunt doi dintre factorii importanți care motivează cercetările din domeniu. Nevoia de alimente sănătoase și variate ne obligă să găsim soluții pentru creșterea capacității și eficientizarea producției. Răspunzând acestor nevoi, structura agriculturii, profesionalizarea metodelor utilizate și îmbunătățirea randamentului s-au schimbat extrem de rapid în ultimii ani și au acumulat un rezervor imens de posibilități accesibil și în anii ce vin. De aceea experții vorbesc de o nouă revoluție agrară care se desfășoară chiar sub ochii noștri. Ne așteptăm ca elanul inovator și de dezvoltare agricolă să nu fie frânt nici în anii următori.

Ion BOGDAN

Soiuri românești de cartof, incluse în ultimul Catalog ISTIS

În Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2019 sunt recomandate 13 soiuri de cartof: Asinaria, Azaria, Brașovia, Castrum, Cezarina, Cosiana, Darilena, Ervant, Marvis, Roclas Brașov, Sarmis, Sevastia și Temerar. Alte 7 soiuri au fost reînscrise, la cererea deținătorilor (menținătorilor) în Catalogul ISTIS (Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor): Nemere (reînscris în 2019), Christian (2016), Productiv (2019), Redsec (2019), Gared (2019), Coval (2009), Albioana (2019). Alte 4 soiuri au fost radiate din catalog, dar pot fi comercializate până în acest an sau până în 2021: Albata, Astral N, Escalade și Rustic Românesc. Astăzi vă prezentăm 10 dintre cele mai populare creații ale cercetării românești.

cultura de cartof 2

Roclas (creat la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfecla de Zahăr Brașov): soi semitimpuriu, inclus în clasa de calitate B (bună), conținut de amidon de 17%, recomandat pentru consumul timpuriu sau de vară-toamnă și industrializare. Prezintă tufă bogată în frunze, dezvoltată, cu port semierect și tuberculi ovali, cu coaja și pulpa galbenă. Este rezistent la virusul răsucirii frunzelor de cartof și râia neagră a cartofului și mijlociu rezistent la mană. Producția este de 65-66 tone/ha.

Christian (obținut la INCDCSZ Brașov): soi semitim­puriu, extrem de productiv, cu o capacitate de recoltă de peste 70 tone/ha. Conținutul de amidon este de 17%, face parte din clasa de calitate B (bun), fiind destinat consumului timpuriu și de vară-toamnă. Tufa are portul semierect, bogată în frunze, iar tuberculul este oval, cu coaja roșie și pulpa galbenă. Este rezistent la râia neagră a cartofului, mijlociu rezistent la mană și virusul Y, sensibil la virusul răsucirii frunzelor de cartof.

Rustic (obținut la INCDCSZ Brașov): este un soi semitârziu, destinat consumului de toamnă-iarnă, pretabil în culturile ecologice, cu o capacitate de producție de 75 tone/ha. Are rezistență sporită la mană, râia neagră, virusul Y și cel al răsucirii frunzelor de amidon. Tufa are portul erect, este dezvoltată și bogată în frunze, iar tuberculii sunt ovali, cu coaja și pulpa galbene. Conținutul în amidon este de 16,5%, soiul fiind inclus în clasa de calitatea B (calitate culinară bună).

Coval (creat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof Târgu Secuiesc): soi semitârziu, destinat consumului de toamnă-iarnă și pentru industrializare, cu o capacitate de producție de 43-44 tone/ha. Face parte din clasa de calitate B, având un conținut de amidon de 18,6%. Tufa are port semierect, este bogată în frunze; tuberculul este rotund-oval, cu coaja galbenă și pulpa galben-deschis. Este rezistent la mană (frunze și tuberculi), râia neagră a cartofului, virusul Y și al răsucirii frunzelor.

Gared (obținut la SCDC Târgu Secuiesc): soi târziu, pentru consumul de toamnă-iarnă și industrializare, prezintă tufă semierectă, bine dezvoltată, bogată în frunze și tuberculi rotund-ovali, cu coajă roșie și pulpă galben-deschis. Este rezistent la mană, râia neagră a cartofului, virusul Y și al răsucirii frunzelor. Conținutul în amidon este de 20% și face parte din clasa de calitate A/B (calitate culinară bună spre foarte bună). Capacitatea de producție este de 55 tone/ha.

Redsec (obținut la SCDC Târgu Secuiesc): soi semitârziu, pentru consumul de toamnă-iarnă și industrializare, cu o capacitate de producție de 55 tone/ha și un conținut de amidon de 16% (clasa de calitate B). Prezintă tufă cu port semierect, bine dezvoltată, bogată în frunze și tuberculi rotund-ovali, cu coajă roșie și pulpa galben-deschisă. Este rezistent la râia neagră a cartofului și mediu-rezistent la mană, virusul Y și virusul răsucirii frunzelor.

Albioana (obținut la SCDC Târgu Secuiesc): soi semitârziu, pentru consum de toamnă-iarnă și industrializare, cu o producție de 50 tone/ha, conținut de amidon de 19%, inclus în clasa de calitate culinară bună. Tufa semierectă este bine dezvoltată, bogată în frunze, iar tuberculii rotunzi au coaja galbenă și pulpa albă. Este rezistent la râia neagră, virusul Y și virusul răsucirii frunzelor și mediu-rezistent la mană.

Nemere (obținut la SCDC Târgu Secuiesc): soi semitimpuriu, pentru consumul de toamnă-iarnă și indus­trializare, inclus în clasa de calitate C (16,5% conținut în amidon). Este rezistent la râia neagră și mediu rezistent la virusul Y și virusul răsucirii frunzelor și mană. Tuberculii sunt rotunzi, cu coaja și pulpa galbenă; capacitatea de producție este de 48 tone/ha.

Productiv (obținut la SCDC Târgu Secuiesc): soi semitârziu, destinat consumului de toamnă-iarnă și indus­trializare, inclus în clasa de calitate A/B (bună și foarte bună, cu 18% conținut de amidon). Prezintă tufă cu portul semierect, dezvoltată, bogată în frunze și tuberculi rotund-ovali, cu coaja galbenă și pulpa alb-gălbuie. Este foarte rezistent la virusul răsucirii frunzelor și mana pe frunze și tuberculi, rezistent la râia neagră și mediu rezistent la virusul Y al cartofului. Capacitatea de producție este de 52 tone/ha.

Astral (creat la Stațiunea de Cercetare-Dezoltare Agricolă Suceava): este un soi semitimpuriu, pentru consu­mul de toamnă-iarnă, cu o capa­citate de producție de 76 tone/ha, inclus în clasa de calitate B (14,1% conținut de amidon). Tufa prezintă port semierect, este bine dezvoltată, cu frunziș bogat; tuberculii sunt ovali, cu coaja și pulpa galbene. Este foarte rezistent la virusul Y al cartofului, rezistent la virusul răsucirii frunzelor și râia neagră și mediu rezistent la mană.

Maria BOGDAN

Aspecte din istoria Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea

Situația economică și socială a României la jumătatea sec. al XX-lea era foarte grea, fiind provocată de distrugerile celui de-al Doilea Război Mondial și de cumplita secetă din 1946-1947.

Cea mai mare sărăcie și suferință era în rândul țărănimii, care reprezenta trei sferturi din populația țării.

Alimentul de bază pentru țăranul român a fost dintotdeauna porumbul care-i asigura atât propria hrană, cât și cea a animalelor și păsărilor din curte. În acest sens Guvernul a căutat soluții pentru creșterea producției de porumb motiv pentru care, în anul 1956, a invitat  un mare fermier american, R. Garst, care a recomandat să se treacă la cultura porumbului hibridat.

Pentru această acțiune, Guvernul a căutat omul potrivit și a ajuns la tânărul (35 de ani) profesor universitar Nicolae Giosan. Din discuții s-a stabilit că este necesar să se înființeze un institut special pentru cultura porumbului. Pentru o temeinică documentare Nicolae Giosan s-a deplasat în SUA special pentru producerea porumbului hibrid. Între timp, Garst a trimis în România sămânță din mai mulți hibrizi de porumb pentru a demonstra superioritatea acestora, precum și setul de mașini corespunzătoare culturii porumbului.

Prin HCM 330 / 1 ianuarie 1957 se înființează Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (ICCP) în fostul IAS Fundulea, iar ca director general este numit Nicolae Giosan.

În primăvara lui 1957 sunt însămânțate loturile de porumb hibrid cu sămânță din SUA. Pentru desfășurarea activității în noul institut erau necesare cadre de specialiști de înaltă calificare și o parte din aceștia fuseseră scoși din învățământul superior și din cercetare din motive politice. Nicolae Giosan a primit împuternicire personal de la Gheorghe Gheorghiu-Dej să angajeze și din aceștia. El a adus, în primul rând, pe fostul său profesor de la Cluj, pe marele agronom specializat în ameliorarea plantelor, genetică și fitotehnie N.A. Săulescu. Acesta a preluat problema realizării hibrizilor autohtoni de porumb și producerea de sămânță. A fost adus apoi un alt mare specialist, prof. Nicolae Hulpoi, care în 1958 a început amenajarea primelor 30 ha pentru irigat, organizând primul laborator de cercetare în culturi irigate.

Eu eram student în anul V la Facultatea de Agricultură București, iar anul V era destinat în totalitate practicii, astfel că în septembrie 1957 m-am prezentat la practică la Institutul Porumbului de la Fundulea, N.A. Săulescu fiind profesor de fitotehnie la facultate. În acest fel am cunoscut problemele începutului la Institutul Fundulea direct la fața locului. Profesorul N.A. Săulescu a trecut imediat la crearea liniilor consagvinizate în spații izolate în pădurile din împrejurimi.

Un alt cercetător, Vladimir Moșneagă, avea create linii consagvinizate în mod secret, la Moarta Domnească, pentru că genetica oficială a T.D. Lysenko (URSS) nu admitea așa ceva. Din aceste linii au fost creați primii hibrizi de porumb în țara noastră. Acțiunea a continuat cu hibrizii creați sub conducerea prof. N.A. Săulescu, astfel că în scurt timp (șapte ani) cultura porumbului hibrid era generalizată în România. În scurt timp, au fost construite pavilionul central al institutului și stația modernă de condiționat sămânța, iar cu sprijinul FAO a fost realizat un modern fitotron.

Prin HCM 305/22 noiembrie 1961 ICCP Fundulea se unifică cu compartimente din ICAR și rezultă Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice (ICCTP), iar la centru rămâne Institutul Central de Cercetări Agricole (ICCA) care coordonează cercetarea agricolă din țară și care în 1969 devine Academia de Științe Agricole și Silvice sub conducerea prof. Nicolae Giosan. Cu acest prilej au venit la Fundulea de la ICAR oameni de înaltă valoare științifică precum N. Ceapoiu, C.Hera, A.V. Vrânceanu ș.a.

Demn de remarcat este realizarea lui A.V. Vrânceanu care a reușit să creeze primii hibrizi de floarea-soarelui ca premieră mondială. Institutul de la Fundulea a beneficiat și de o pleiadă de directori de mare valoare: Nicolae Giosan, T. Mureșan, N. Ceapoiu, C. Hera, A.V. Vrânceanu.

În tabelul alăturat sunt prezentate personalitățile deschizătoare de drum și cei care au continuat pe parcursul a o jumătate de secol activitatea, făcând din institut „nava amiral a cercetării agricole românești“.

De menționat că N. Giosan l-a adus de la Cluj nu numai pe prof. N.A. Săulescu, ci și pe T. Mureșan, Al. Covor și I. Păcurar care au construit nucleul de bază al activității institutului.

Din promoția 1957 de la București au venit T. Sarca, C. Țapu, Z. Țapu și Al. Bărbulescu, iar din promoția 1958 I. Picu și C. Pintilie și mai târziu V. Popescu, care au activat cu rezultate deosebite pe parcursul a o jumătate de secol.

Din 1975, după desființarea Institutului de Biologie București, au venit la Fundulea specialiști și cercetători în domeniul fiziologiei plantelor și al biochimiei, aprofundând cercetările fundamentale la ICCPT Fundulea.

În anii 1980, înainte de evenimentele din 1989, Institutul de la Fundulea și Stațiunile de Cercetări Agricole din țară asigurau sămânță de înaltă calitate din soiuri și hibrizi românești, necesarul pentru întreaga agricultură, precum și cele mai moderne metode agrotehnice care să valorifice potențialul genetic al soiurilor românești.

INCDA Fundulea

Așa cum s-a menționat la aniversarea a 60 de ani de la înființarea institutului, acesta dispunea de 7.078 ha teren și 1.226 angajați, din care 666 în sectorul de cercetare, 167 cu studii superioare, față de 1.844 ha în prezent, cu 302 angajați, din care 66 cu pregătire superioară.

În acest an interval au fost creați 86 hibrizi de porumb, 81 soiuri de cereale păioase, 46 de hibrizi de floarea-soarelui, 40 soiuri leguminoase pentru boabe, 66 soiuri de plante furajere.

După 1989 în Institutul de la Fundulea s-au mai înființat un laborator de extensie și propagandă agricolă din inițiativa și sub conducerea prof. dr. ing. Vasile Popescu, fiind primul laborator de acest tip din cercetarea agricolă, și un sector de agricultură ecologică sub conducerea dr. ing. I. Toncea.

Semnatarul acestor rânduri își aduce aminte cu bucurie de perioada înfloritoare a Institutului, din conducerea căruia a făcut parte. Sperăm că într-un viitor mai apropiat, cu forțele proprii și ajutor de la organele statului, Institutul de la Fundulea va redeveni ceea ce a fost și chiar mai mult.

Principalele domenii din Institut și personalitățile implicate

aspecte tabel

De la Institutul de Cercetări Agricole al României la Academia de Științe Agricole a României (II)

În anul 1969, ca urmare a Decretului nr. 204 din 11 noiembrie, prin art. 24 și 31 se reglementează înființarea Academiei de Științe Agricole și Silvice. Odată cu înființarea ASAS încetează activitatea ICCA, conform art. 15 din Decretul nr. 122/1970.

Obiectivul ASAS: de a contribui la dezvoltarea cercetării științifice și promovarea progresului tehnic în agricultură și silvicultură.

Scopul și obiectivele ASAS:

• Conduce direct activitatea de cercetare științifică în agricultură și silvicultură de pe întreg cuprinsul României.

• Organizează sistemul de producere de sămânță și material de plantat: pomicol, viticol, de înaltă valoare biologică.

• Dezvoltarea legăturii organice între sectorul de cercetare și cel de producție.

• Instruirea cadrelor tehnice din agricultură prin:

• cursuri de scurtă durată;

• practica în producție;

• recrutarea, formarea și promovarea de cercetători;

• dezvoltarea de relații de colaborare cu instituții similare din alte țări.

Membrii de onoare ASAS aleși în prima adunare generală din 14 noiembrie 1969

1. Ioan Safta

2. Nicolae Săulescu

3. Nicolae Teodoreanu

4. Ioan Teodorescu

5. Nicolae Zamfirescu

Prin HCM nr. 565/1970 s-a aprobat Statutul Academiei de Științe Agricole și Silvice.

La articolul 3 al HCM nr. 565/1970 se enumerau Unitățile de cercetare subordonate ASAS aprobate prin HCM/1970.

I. Institute

1. Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice Fundulea cu 11 Stațiuni:  SCA Albota; SCA Brăila; SCA Caracal; SCA Lovrin; SCA Valul lui Traian;  SCA Podul Iloaiei; SCA Oradea; SCA Șimnic; SCA Suceava; SCA Turda; SCA Mărculești.

2. Institutul de Cercetări pentru Pomicultură Mărăcineni, cu șase Stațiuni de Cercetare: SCP Baia Mare; SCP Fălticeni; SCP Bistrița; SCP Geoagiu;  SCP Târgu Jiu; SCP Voinești.

3. Institutul de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, cu 8 stațiuni: SCVV Blaj; SCVV Drăgășani; SCVV Greaca; SCVV Odobești; SCVV Iași; SCVV Miniș; SCVV Murfatlar; SCVV Ștefănești.

4. Institutul de Cercetări pentru Legumicultură și Floricultură Vidra, cu 3 stațiuni: SCL Buzău; SCL Ișalnița.

5. Institutul de Cercetări pentru Creșterea Taurinelor Corbeanca, cu 4 stațiuni zoo cu profil zootehnic: SEZ Bonțida; SEZ Secuieni Bacău; SEZ Târgu Mureș; SEZ Livada.

6. Institutul de Cercetări pentru Nutriție Animală Balotești.

7. Institutul de Cercetări pentru Cultura Cartofului și Sfeclei de Zahăr Brașov, din care – pentru o perioadă de timp – s-au desprins două institute: Institutul pentru Cultura Cartofului Brașov;  Institutul de Cercetare pentru Cultura Sfeclei de Zahăr Fundulea.

8. Institutul de Cercetări Veterinare și Biopreparate „Pasteur“ București.

9. Institutul de Cercetări pentru Mecanizarea Agriculturii București.

10. Institutul de Cercetări pentru Protecția Plantelor București.

11. Institutul de Cercetări și Studii Pedologice.

12. Institutul de Cercetări pentru Economie Agrară.

II. Stațiuni Centrale

1. Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Ameliorarea Nisipurilor Bechet Dolj, care în anul 1977 s-a reorganizat în Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni.

2. Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Combaterea Eroziunii Solului Perieni Vaslui.

3. Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Cultura Pajiștilor Brașov Măgurele, care prin Decretul Consiliului de Stat nr. 170/1981 s-a transformat în Institutul de Cercetare și Protecție pentru Cultura Pajiștilor Brașov Măgurele, cu trei stațiuni: SEP Timișoara; SEP Argeș; SEP Vaslui.

4. Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Creșterea Ovinelor Palas Constanța, cu trei stațiuni experimentale pe zootehnie: SEZ Moroieni; SEZ Popăuți; SEZ Rușețu.

 În subordinea ASAS erau:

• Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice Fundulea – Ilfov cu 11 Stațiuni Experimentale Agricole.

• Institutul de Cercetări pentru Pomicultură, cu sediul la Mărăcineni, cu șase Experimentale Pomicole;

• Institutul de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească, cu 8 Stațiuni Experimentale Viticole;

• Institutul de Cercetări pentru Legumicultură și Floricultură Vidra, cu 3 Stațiuni;

• Institutul de Cercetări pentru Creșterea Taurinelor – Corbeanca, cu 4 Stațiuni experimentale;

• Institutul pentru Nutriție Animală – Balotești, rezultat din Institutul de Cercetări Zootehnice;

• Institutul de Cercetare pentru Cultura Cartofului și Sfeclei de Zahăr Brașov;

• Institutul de Cercetări Veterinare și Biopreparate „Pasteur‟ București;

• Institutul pentru Mecanizarea Agriculturii București (prin HCM nr. 543/16.04.1952);

• Institutul de Studii și Cercetări Pedologice București (prin comasarea Institutului pentru Cercetări Pedologice al ASAS cu Centrul de Pedologie și Ecologie Agricolă și Silvică al Academiei Române, Secției de Hărți Pedologice din Institutul de Geologie București și Serviciul de Pedologie  din  Întreprinderea Geologică de Prospecțiuni din Ministerul Industriei Miniere și Geologiei);

• Institutul de Cercetări pentru Protecția Plantelor București;

• Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Ameliorarea Nisipurilor Bechet – Dolj, din reprofilarea Stațiunii Experimentale Bechet;

• Stațiunea Centrală pentru Combaterea Eroziunii Solului – Perieni, prin reprofilarea Stațiunii Experimentale Perieni;

• Stațiunea Centrală pentru Cultura Pajiștilor Brașov (Măgurele);

• Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Creșterea Ovinelor Palas (Constanța), având în subordine trei Stațiuni:

– Stațiunea Experimentală Zootehnică Moroeni;

– Stațiunea Experimentală Zootehnică Popăuți;

– Stațiunea Experimentală Zootehnică Rușețu.

  • Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Sericicultură și Apicultură București;
  • Centrul de Informare și Documentare pentru Agricultură și Silvicultură București.

- 1992, moment de referință – Academia de Științe Agricole și Silvice primește numele ilustrului savant „Gheorghe Ionescu-Șișești“. Hotărârea de guvern este semnată de către Teodor Stolojan, prim-ministru.

- În 2002, prin legea nr. 290 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești‟ Sistemul de Cercetare Agricolă s-a reorganizat astfel: ASAS, ca entitate; 16 Institute; 60 de Stațiuni de cercetare; 15 stațiuni de dezvoltare.

Legea nu a creat cadrul de protecție al unităților de cercetare, ca urmare a unor modificări prea frecvente ale acestei legi (numărul de unități de cercetare s-a redus continuu).

Un moment de cotitură pentru ASAS și sistemul de cercetare agricolă l-a constituit  apariția  Legii  nr. 45/2009 prin HG nr. 1581/2009, modificată prin HG nr. 1/2011, de aprobare a Statutului ASAS.

Atribuțiile ASAS – date de legea nr. 45/2009.

În mare, sunt aceleași cu ale ICCA, ICAR și INZ.

• Stabilește obiectivele de interes prioritar în domeniul cercetării – dezvoltării în concordanță cu Strategia de dezvoltare a agriculturii și Programul de Guvernare;

• Fundamentează strategiile și politicile de dezvoltare a producției agricole, silviculturii și industriei alimentare;

• Coordonează activitățile de cercetare – dezvoltare din domeniile sale.

• Are în subordine unități organizate ca institute, stațiuni și centre de cercetare – dezvoltare.

• Monitorizează activitatea de cercetare-dezvoltare și rezultatele rezultate în cadrul programelor de cercetare finanțate de la bugetul propriu, din venituri proprii, din subvenții bugetare.

• Fundamentează științific (ar trebui s-o facă, dar…) politicile agricole de dezvoltare rurală ale MADR.

• Elaborează și realizează analize, proiecte, studii și lucrări de sinteză, pe care le pune la dispoziția factorilor de decizie din sistemul public.

• Organizează, îndrumă, coordonează și controlează activitatea de cercetare – dezvoltare și economico-financiară în unitățile din subordine.

• Adoptă măsuri potrivit normelor legale pentru creșterea performanțelor de management în cercetarea științifică și în activitatea de dezvoltare;

• Contribuie la valorificarea rezultatelor cercetării prin transfer tehnologic al acestora în practica agronomică;

• Propune și realizează, cu personal propriu și în colaborare, programe și proiecte de cercetare multidisciplinare și proiecte de dezvoltare rurală;

• Reprezintă Statul român în relațiile științifice internaționale în domeniile sale de activitate;

• Are în subordine / coordonare Institute și Stațiuni de Cercetare – Dezvoltare.


De menționat și de știut mai ales următoarele:
  • De 158 de ani, activitatea de cercetare agricolă românească este legată de vatra Herăstrăului.
  • 1902-1927 – Stațiunea agronomică de la Herăstrău;
  • 1927-1961 –Institutul de Cercetări Agronomice (ICAR)
  • 1962-1969 – Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICCA)
  • 1969 - prezent – Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești‟, instituția cu cel mai lung parcurs, în ani, în calitate de conducător/coordonator al cercetării agricole românești.

Prof. univ. dr. ing. dr.h.c. Valeriu TABĂRĂ

De la Institutul de Cercetări Agricole al României la Academia de Științe Agricole a României (I)

De la Institutul de Cercetări Agricole al României la Academia de Științe Agricole a României (I)

Academia de Științe Agricole și Silvice a României (ASAS) a împlinit anul acesta 50 de ani de la înființare. Cu această ocazie am primit la redacție un document care punctează momentele cheie din istoria cercetării agricole românești din ultimul secol.

Eveniment de sărbătoare pentru cercetarea agricolă românească:

  • • 50 de ani de la înființarea Academiei de Științe Agricole și Silvice (1969-2019);
  • • 92 de ani de cercetare științifică agricolă instituționalizată în România (1927-2019);
  • • Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR) a luat ființă în temeiul Legii nr. 32 din 1927 promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 1205/1927;
  • • Susținători ai înființării de unități de învățământ și cercetare – ferme model au fost:
  • Ion Ionescu de la Brad;
  • Petre S. Aurelian;
  • Haralamb Vasiliu;
  • Vlad Cârnu Munteanu;
  • Corneliu Roman

Cercetarea agricolă instituționalizată a fost creată ca urmare a nevoii de a determina progres cantitativ, calitativ și economic într-un sector de maximă importanță pentru economia României Mari. Așadar, Institutul de Cercetări Agronomice al României a luat ființă sub presiunea necesității de a determina științific progresul agriculturii românești asemenea țărilor europene.

În perioada premergătoare înființării ICAR, profesorul Gh. Ionescu-Șișești spunea referitor la necesitatea cercetării agricole: „Mai mult decât alt domeniu, în agricultură cercetarea locală (autohtonă) este singura care poate da soluții juste. Un procedeu industrial se poate aplica cu deplin succes oriunde, un motor funcționează la fel în diferite țări, aceste creații ale spiritului uman se pot împrumuta cu succes din alte țări, în agricultură însă planta, animalele, tehnicile culturale trebuie adaptate regiunii respective și țării respective, cu condițiile ei specifice de climă, sol și de structura socială.‟

  • • Profesorul Gheorghe Ionescu-Șișești a cerut o lege de înființare a ICAR și a stațiunilor agronomice.
  • • Constantin Garoflid, ministrul Agriculturii și Domeniilor în perioada 1926-1928, a avut un rol important în promovarea legii în Parlament, susținând elaborarea și aprobarea legii de înființare a ICAR și Stațiunilor agricole. Acesta spune în favoarea proiectului de lege: „Populația care sporește și nevoile crescânde ale fiscului impun dezlegarea problemei agrare într-un singur chip – prin sporirea producției, deci tehnica agricolă trebuie perfecționată și agricultura intensificată. Însă aceste posibilități nu pot fi realizate decât aplicând agriculturii noastre metodele și cuceririle științei. Desigur, datele științei generale și tehnicile din alte țări ne stau la dispoziție, dar valabilitatea lor pentru împrejurările noastre particulare este limitată.“

Prin Legea nr. 32/1927 ICAR era dotat cu 11 ha din terenul Academiei de Înalte Studii Agronomice București, cu vecinătățile bine definite. Tototdată, i-au fost acordate 40 ha din terenul de la Băneasa, cu vecinătăți de asemenea bine definite, precum și cu „toate terenurile, clădirile și întregul inventar aflate în folosința institutului, a stațiunilor și laboratoarelor ce depind de ele, care trec în deplina proprietate a Institutului de Cercetări Agronomice al României‟. Stațiunile de cercetări centrale aveau ca misiune dezvoltarea științifică a producției principalelor sectoare.

  • • În 1933, printr-o decizie ministerială, s-a trecut în patrimoniul ICAR rezerva de stat pentru crearea unor stațiuni noi, având temei și articolul 10 și 11 din Legea nr. 32/1927 care prevedea că „Institutul poate înființa stațiuni de cercetare în diferite regiuni ale țării, diferite după sol și climă“.
  • • Prin Decretul-Lege nr. 1.500/1940, publicat în Monitorul Oficial, au fost numiți 47 de membri titulari, membri fondatori ai Academiei de Agricultură a României, printre care:
  • Gheorghe Ionescu-Șișești;
  • Grigore Antipa;
  • Constantin I. C. Brătianu;
  • Alexandru Ciucă;
  • Gheorghe K. Constantinescu;
  • Marin Drăcea;
  • Constantin Garoflid;
  • Aurelian Pană;
  • Nicolae Săulescu;
  • Traian Sãvulescu;

Conducerea Academiei de Agricultură a României a fost asigurată de către:

  • Constantin Garoflid – președinte;
  • ­Gheorghe Ionescu-Șișești – vicepreședinte;
  • Alexandru Ciucă – vicepreședinte;
  • Aurelian Pană – vicepreședinte;
  • Nicolae Săulescu – secretar general.
  • • În anul 1943, în ICAR s-a înființat un Laborator special pentru Studiul Eroziunii Solului, cu obiectivul stabilirea mijloacelor de luptă contra acestei calamități.
  • • În 1957, ICAR se reorganizează prin transformarea unor Secții ale Institutului în Institute de profil noi și un număr de stațiuni și centre de cercetare (100 de stațiuni, în 1962).

Coordonator al activității de cercetare devine institutul Central de Cercetări Agricole (ICCA). ICAR-ul își încetează activitatea, care este continuată de entitatea nou creată.

  • • Înainte de ICAR a fost înființat, în anul 1926, prin legea privind îmbunătățirea și apărarea sănătății animalelor, Institutul Național Zootehnic.

Scopul Institutului Național Zootehnic:

  • studiul științific și practic al chestiunilor din domeniul zootehnic național;
  • formarea de specialiști în diferite ramuri ale zootehniei;
  • elaborarea de îndrumări privind

creșterea și hrănirea animalelor.

Institutul Național Zootehnic se compunea din:

– Secțiuni;

– Stațiuni experimentale sau ferme.

În 1947, prin Legea nr. 176 publicată în Monitorul Oficial nr. 127/07.06.1947, Institutul Național Zootehnic se reorganizează în Institutul de Cercetări Zootehnice al României, scopul acestuia fiind creșterea animalelor de rasă din diferite specii.

Institutul Central de Cercetări Agricole, conform Legii nr. 1/1962, avea în structură:

  • Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice Fundulea, înființat prin HCM nr. 305/22.05.1961 prin unificarea ICAR cu Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului Fundulea;
  • Institutul de Cercetări Horti –Viticole;
  • • În 1967 are loc divizarea Institutului de Cercetări Horti-Viticole în trei institute:
  • Institutul de Cercetări Pomicole Mărăcineni;
  • Institutul de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație Valea Călugărească;
  • Institutul pentru Cercetări în Legumicultură și Floricultură Țigănești – Vidra.
  • • Institutul de Cercetări Zootehnice este reorganizat prin Legea nr. 176/1947.
  • • Institutul de Cercetări Veterinare este înființat în anul 1895.
  • • Institutul de Mecanizare a Agriculturii este înființat prin HCM nr. 543/16.04.1952 prin transformarea Stațiunii de Încercare a Mașinilor și Uneltelor Agricole a ICAR prin Directiva Ministerială nr. 1145/1930.
  • • Se mai înființează Secția de Economie Agrară și Secția de Pedologie.

Tot în cadrul ICCA, prin HCM nr. 2380/1967, s-au înființat:

  • Institutul de Cercetări pentru Cultura Cartofului și a Sfeclei de Zahăr (condus de dr. Matei Berindei);
  • Institutul de Cercetări pentru Protecția Plantelor București;
  • Institutul de Cercetări pentru Economie Agrară prin reorganizarea Secției de Economie Agrară din ICCA;
  • Stațiuni experimentale de cercetări agricole regionale;
  • Stațiunea Centrală pentru Apicultură și Sericicultură.

Prof. univ. dr. ing. dr. h. c. Valeriu TABĂRĂ


În prima sa structură, ICAR avea șase secții științifice:
  1. Secțiunea fitogenetică și fitotehnie;
  2. Secțiunea de chimie, microbiologie și fizică agricolă;
  3. Secțiunea de fitopatologie, entomologie și parazitologie agricolă;
  4. Secțiunea de creștere a animalelor necesare agriculturii;
  5. Secțiunea de mașini, îmbunătățiri funciare și construcției rurale;
  6. Secțiunea de economie rurală.

(Va urma)

Protecția plantelor în România - cu un ochi în trecut, cu altul în viitor

Protecția plantelor joacă un rol la fel de însemnat în procesul de obținere a unor recolte bogate ca și tehnologia aplicată. De fapt, în opinia multor teoreticieni agricoli, este chiar o parte a tehnologiei de cultură. În acest context, la sfârșitul lunii iulie, sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice a fost organizată masa rotundă cu tema „Protecția plantelor în România – trecut, prezent și viitor“. Amfitrionul evenimentului a fost dl Ioan Roșca, directorul INCDPP (Institutul Național pentru Cercetare și Dezvoltare în Protecția Plantelor), unul dintre cei mai reputați specialiști în domeniu.

Informarea, un aspect doar aparent minor

La întâlnire au participat aproximativ 50 de persoane. Cea mai mare parte dintre participanți au fost cercetători ce își desfășoară activitatea la stațiunile de cercetare-dezvoltare agricolă din toată țara, aflate în subordinea ASAS.

Ioan Roșca, Constantin Popov, fost coordo­nator al INCDA Fundulea, Klaus Fabritius, cercetător la ICDPP, Otilia Cotuna, directorul SCDA Lovrin, și un reprezentant al INCDP Mărăcineni au fost doar câțiva dintre cei care au prezentat materiale interesante legate de tema anunțată a întâlnirii.

Dl Popov s-a axat mai degrabă pe tradiția în acest domeniu, prezentând o serie de rezultate pe care cercetătorii de la Fundulea le-au obținut de-a lungul timpului. Multe dintre acestea au constituit, la vremea lor, lucrări de pionierat în domeniu.

În schimb, dl Fabritius a prezentat o serie de chestiuni deosebit de actuale. În principal, domnia sa a vorbit despre necesitatea existenței unei informări corecte a publicului și combaterea falselor alarme. Un exemplu despre ceea ce se întâmplă atunci când aceste aspecte sunt lăsate de-o parte este apariția recentă pe un post TV a unui specialist de la un institut din subordinea ASAS, care a afirmat public că glifosatul se acumulează în corpul omenesc, nefiind eliminat. „Este cunoscut și publicat faptul că această substanță se elimină în totalitate din corp în maximum 120 de ore. De altfel, ea se absoarbe în proporție de 30% și se elimină prin urină, iar restul de 70% nu se absoarbe și se elimină prin fecale!“, a detaliat domnia sa. Dar efectul imediat asupra fermie­rilor a fost că panica stârnită printre consumatori de afirmațiile specialistului neinformat sau rău intenționat a dus la o scădere drastică a vânzării tomatelor autohtone, în dauna celor din import.

Dna Cotuna a prezentat câteva coordonate ale activității stațiunii de la Lovrin pe care o conduce. Una dintre principalele probleme cu care se confruntă activitatea în domeniul protecției plantelor, apreciază domnia sa, o constituie lipsa specialiștilor, la care se adăugă lipsa unor dotări corespunzătoare și a unei finanțări suficiente. „În acest context consider incert viitorul domeniului“, a conchis domnia sa.

Cercetătorii de la Mărăcineni au prezentat, pe scurt, o serie dintre realizările lor de ultimă oră.

Deosebit de interesantă a fost și comunicarea dlui dr. Gheorghe Boțoman, care a prezentat alternanța bio­pesticidelor cu produsele clasice drept una dintre cele mai moderne și mai eficiente soluții pentru combaterea integrată a bolilor, dăunătorilor și buruienilor.

Există sau nu un viitor?

Însă, cea mai interesantă parte a întâlnirii, a fost reprezentată de discuțiile ce au urmat. Mulți dintre cei prezenți și-au spus părerea despre ceea ce ar trebui făcut pentru viitorul domeniului protecției plantelor. Pesimismul unora, motivat de lipsa de finanțare și de mijloace, a fost contrabalansat de optimismul altora, precum dna dr. ing. Carmen Mincea, care și-a exprimat încrederea în viitorul acestui domeniu, care trebuie să ofere soluții fermierilor, celor care lucrează pământul. „Noi trebuie să venim cu răspunsuri la problemele lor, chiar dacă nu au cu ce să ne plătească. Tocmai de aceea ne plătește ministerul sau cine ne plătește!“

De fapt, din această diferență radicală de viziuni s-a vădit și o realitate care, singură, poate duce la distrugerea acestui domeniu: lipsa unei paradigme a cercetării în acest sector. Câțiva dintre vorbitori s-au arătat a fi adepții, mai mult sau mai puțin, ai principiului „cercetare pentru faimă individuală sau a colectivului“. Paradoxal, aceștia au fost cei mai sceptici în ceea ce privește viitorul cercetării românești în domeniul protecției plantelor.

În schimb, cei care asemeni dnei dr. ing. Carmen Mincea privesc această cercetare ca pe o activitate menită să vină în sprijinul fermierilor, dincolo de meritele autorilor, s-au arătat mult mai optimiști asupra viitorului.

Reprezentanții organizațiilor de fermieri care au participat la masa rotundă și-au exprimat, la rândul lor, principalele așteptări pe care le au de la cercetători. Pe lângă dorința de a li se pune la îndemână produse cât mai eficiente, agricultorii mai vor o legătură mai strânsă cu colectivele științifice. Această legătură ar trebui să aibă un dublu rol. În primul rând, cercetătorii ar trebui să întrebe mai des fermierii care le sunt problemele stringente, apoi rezultatele cercetării ar trebui să ajungă cât mai rapid și pe scară cât mai largă la îndemâna fermie­rilor, care, până la urmă, sunt cei care le aplică și, firesc, le validează în practică.

În final, dna Cristina Fabian, care a reprezentat MADR la această întâlnire, a promis să transmită conducerii instituției problemele cercetătorilor, astfel încât să se poată elabora măsurile necesare rezolvării problemelor existente.

Ca o caracterizare generală, se poate spune că evenimentul s-a dorit mai degrabă o întâlnire în care cei implicați în sectorul Protecției Plantelor să se cunoască între ei și mai puțin o întâlnire de lucru în care să se dorească identificarea unor soluții. Tocmai pentru că lucrurile au stat astfel considerăm că putem spera la o limpezire a viziunii asupra sectorului, astfel încât să se poată ajunge la o sinergie a eforturilor specialiștilor.

Alexandru GRIGORIEV

Cercetarea științifică din agricultura României, la raport

În Aula Magna a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gh. Ionescu Șișești“ s-au desfășurat lucrările sesiunii anuale de referate științifice a INCDA Fundulea și a Stațiunilor de Cercetare și Dezvoltare Agricolă din țară.

În prezența Acad. Cristian Hera, a prof. dr. ing. Valeriu Tabără, președintele ASAS, și a secretarului de stat din MADR Marcel Floricel Dima, directorul general al INCDA Fundulea, dr. ing. Pompiliu Mustățea a deschis lucrările sesiunii prezentând tematica referatelor și unitățile de cercetare participante. Erau prezente în sală cadre didactice de la USAMV București, reprezentanți ai fermierilor, invitați din unități de producție și numeroși studenți de la Agronomie.

În cuvântul său Acad. Cristian Hera a salutat participanții și a menționat că Institutul Fundulea a fost și trebuie să rămână „nava amiral a cercetării agricole românești“, solicitând mai mult sprijin din partea Ministerului Agriculturii.

La rândul său, prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără a felicitat Institutul pentru rezultatele obținute și a solicitat mai mult accent pe biotehnologii, pe crearea de soiuri și hibrizi adaptați la multiplele schimbări climatice pentru a nu ajunge să fim nevoiți să importăm cercetare agricolă.

Secretarul de stat Dima a menționat că se cunosc rezultatele activităților de cercetare ale Institutului Fundulea și ale Stațiunilor de cercetare și că ministerul consideră cercetarea științifică din agricultură „vârful de lance al dezvoltării agriculturii românești“.

În sesiune s-au prezentat 8 referate, 6 de către Institut și 2 de către SCDA Turda. Pe postere au fost prezentate 18 subiecte de genetica și ameliorarea plantelor și 27 din agrofitotehnie, la care au participat direct sau prin colaborare următoarele unități:

  • Institutul Fundulea, cu 7 subiecte din genetică-ameliorare, 2 din agrofitotehnie și 7 în colaborare;
  • SCDA Turda, 1 subiect genetică-ameliorare, 6 agrofitotehnie și 3 colaborări.

Celelalte unități de cercetare au avut următoarea participare: Stațiunea Pitești – 6 postere, Șimnic – 5, Secuieni – 4, Valul lui Traian – 4, Teleorman – 3, Suceava – 2, Lovrin – 1, Caracal – 1 și Mărculești – 1.

Demn de menționat este colaborarea multidisciplinară cu o gamă variată de alte unități precum: USAMV București, Universitatea Politehnica București, Institutul de Protecția Plantelor București, Universitatea „Ovidus“ Constanța, INMA București, Institutul pentru Cartof și Sfeclă de zahăr Brașov, Stațiunea Dăbuleni și chiar un liceu agricol, Ghimeș – Făget.

Prima parte a lucrărilor a fost condusă de Acad. N. N. Săulescu. O dezbatere amănunțită a avut loc în urma referatului privind condițiile de calitate a soiurilor de grâu românești. Au fost testate, în special, însușirile de panificație ale soiurilor românești comparativ cu soiurile străine din care a rezultat că cel mai bun soi de grâu străin nu atinge calitățile celui mai slab soi românesc, că toate soiurile românești sunt superioare soiurilor străine testate. Dar a fost ridicată și problema prețului grâului care ar trebui să țină seama de calitatea acestuia. Se face mențiunea că unele soiuri străine realizează niveluri de producții mai ridicate. Se știe însă că cel mai productiv soi Apache de la Limagrain a realizat 11 t/ha, iar soiurile românești, la TCE 3 Brazi, 10 t la hectar.

Următorul referat a prezentat noul hibrid de porumb Felix. După o perioadă de stagnare, iată că Laboratorul de ameliorarea porumbului de la Fundulea începe revigorarea cu hibrizi care să fie competitivi în agresiva competiție cu companiile străine. Actualul hibrid și următorii, care sunt în lucru, au capacitate de producție ridicată, sunt rezistenți la condițiile nefavorabile de mediu și prezintă capacitatea de a pierde mai ușor apa la maturitate. O realizare importantă a Institutului o reprezintă omologarea a 5 hibrizi de floarea-soarelui care posedă caracteristici conform cerințelor pieței de semințe și, în special, însușirea de a rezista la aplicarea erbicidelor.

Preocupările cercetătorilor s-au dovedit prezente și în asigurarea rezistenței la boli la soiurile de grâu și triticale în condițiile frecventelor schimbări climatice, precum și în influența acestor schimbări asupra evoluției dăunătorilor la rapița de toamnă. Tematica posterelor a cuprins cea mai mare parte a problemelor privind tehnologiile de cultură ale plantelor agricole în condițiile deselor schimbări climatice.

Putem trage concluzia că cercetarea științifică din agricultura României este bine ancorată în realizarea de soiuri și hibrizi cu însușiri de calitate superioară, bine adaptați la schimbările climatice. Este de dorit ca toate aceste realizări să fie aduse la cunoștința cultivatorilor și puse la dispoziția acestora prin toate mijloacele, contribuind astfel la ridicarea nivelului de calificare a tuturor agricultorilor și la prosperitatea agriculturii românești.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Rezultatele ultimilor ani de cercetare la Stațiunea Dancu - Iași

În cercetarea științifică din România există doi poli. Cel al lipsei totale de investiții și implicit al absenței oricăror rezultate în domeniu și cel al cercetării care a a rezistat presiunilor impuse de lipsa resurselor. Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași face parte din categoria unităților care s-au salvat de la dispariție. Și, mai mult decât atât, completează portofoliul cercetării românești cu rezultate importante în sectorul de creștere a bovinelor. Ce arată retrospectiva activității de cercetare la stațiunea de la Iași aflăm dintr-un material pus la dispoziția noastră de directorul unității, Steofil Creangă.

Reproducţie şi biotehnologii

Prin activitatea de cercetare desfăşurată în cadrul laboratorului de reproducţie şi biotehnologii de reproducţie s-a urmărit optimizarea proceselor de reproducție, creşterea ratei de concepție, scurtarea intervalului fătare-concepție şi a intervalului între fătări, precum şi creşterea vieţii reproductive şi productive a vacilor.

  • creşterea ratei de concepție la vacile cu monte repetate prin utilizarea diferitelor scheme de tratament, cu 10-20%;
  • optimizarea proceselor de reproducţie la vaci prin diferite metode aplicate în perioada de gestaţie avansată şi puerperium: scăderea ponderii infecţiilor genitale cu 5-10%, reducerea intervalelor fătare –concepție cu 20-40 zile, comparativ cu lotul martor;
  • creşterea imunităţii nespecifice la vaci post­partum prin utilizarea unor imunomodulatori în peri­oada puerperală, de tipul Polidin, Imunostimulent „SRL parvum“, cu efecte de reducere a incidenţei afecţiunilor genitale inflamatorii, stimularea funcţiei sexuale şi creşterea ratei de concepţie cu 10-15%;
  • testarea în condiţii de fermă a biotehnologiei transferului de embrioni la vaci de rasa Bălțată cu Negru Românească şi Sura de stepă; stabilirea protocolului de superovulaţie şi sincronizarea estrului la donatoare şi receptoare de embrioni;
  • îmbunătăţirea arsenalului terapeutic de combatere a infecundităţii la vaci prin diferite scheme de tratamente hormonale. La vacile din loturile experimentale diagnosticate cu diverse tulburări ovariene (corp luteal persistent, chişti ovarieni, hipotrofie ovariană) ratele de gestaţie au fost între 50-70%, iar intervalele medii între tratament şi IA fecundă au variat între 53-82 zile;
  • creşterea fecundităţii cu 20-30% la vacile cu estru normal şi indus prin administrarea de gonadoreline, tip Receptal, în perioada de însămânţare.

Nutriţie şi tehnologii de creştere a taurinelor

În cadrul laboratorului de nutriţie şi tehnologii de creştere a taurinelor s-a desfăşurat o activitate de cercetare în direcţia creşterii calităţii furajelor şi optimizării raţiilor de furajare a animalelor pe categorii de vârstă, stări fiziologice, sezon şi nivele productiv, precum şi îmbunătăţirea tehnologiilor de creştere şi exploatare pentru vacile de lapte înalt productive. Principalele rezultate s-au materializat în următoarele:

  • elaborarea unei tehnologii de creştere a tineretului taurin în vârstă de 0-3 luni în cuşti individuale în afara adăpostului şi a tineretului taurin 3-6 luni în boxe colective cu sistem de ventilaţie îmbunătăţit. Impactul economic a fost reducerea morbidităţii şi mortalităţii la viţeii cu 20-25%, creşterea sporului mediu zilnic la 600-700 g/zi, ceea ce a permis realizarea unei greutăţi corporale medii de 150 kg la 6 luni, iar la tineretul mascul îngrăşat realizarea unui spor mediu de 1.200-1.300 g/zi;
  • îmbunătăţirea indicilor de creştere şi dezvoltare la viţei în perioada de înţărcare prin utilizarea unor arome furajere, cu influenţe pozitive asupra palatabilităţii furajelor, crescând ingestia de furaje, nutrienţi specifici;
  • optimizarea parametrilor de reproducţie şi producţie la primipare printr-o tehnologie de hrănire îmbunătăţită, cu o raţie de bază alcătuită din nutreţuri de volum de bună calitate (fân, nutreţ murat) administrate la discreţie şi cantităţi minime de concentrate (porumb uruit – 80%, orz – 10%, şrot de floarea-soarelui – 10%), câte 1,5-2 kg/cap, care a permis realizarea unor sporuri medii de 750-900 g/zi, o greutate medie la prima montă de 400-440 kg, vârsta medie la prima fătare 26-28 luni; producţia de lapte la 100 zile de peste 1.900 kg/cap; producţia de lapte la lactaţia I-a de peste 5.000 kg/cap, cu o cantitate de grăsime de peste 190 kg/cap, fecunditatea la prima IA între 45-65%, cu un indice de însămânţare de 1,45;
  • creşterea performanţelor de producţie la îngrăşarea tăuraşilor de carne: spor mediu zilnic între 980-1.300 g/cap, cu un consum mediu zilnic de substanţă uscată de 7,7 kg/zi; randament la sacrificare 50-52%; creşterea calităţii carcasei prin utilizarea unor raţii zilnice cu următoarea structură: nutreţ murat de porumb la discreţie, fân de lucernă 2-3 kg/cap, orz măcinat 1,1 kg/cap (75%), şrot de floarea-soarelui (25%) şi substanţă uscată la furajele utilizate între 32-35%;
  • reducerea perioadei de îngrăşare a tineretului taurin cu 35-40 zile/cap, sporuri medii de până la 1.086 g/cap, un consum specific de 7,72 kg SU/kg, randament la sacrificare peste 50%, carcase de calitate superioară prin adausul în raţia furajeră tradiţională de soia boabe netratată termic în cantitate de 0,25-0,5 kg/cap, comparativ cu lotul martor;
  • optimizarea indicilor de creştere şi dezvoltare, reducerea totală a mortalităţii şi scăderea cu 23% a morbidităţii determinate de afecţiuni respiratorii, sporuri de creştere mai mari cu 15% la tineretul taurin de prăsilă prin optimizarea parametrilor de microclimat din adăpost.

Laura ZMARANDA

Un soi inedit cu multe avantaje - pepenele cu aromă de coniac

O nouă cultură agricolă se pregătește să ia cu asalt exploatațiile din România. Este vorba de pepenele cu aromă de coniac. Acest soi a fost aclimatizat după 20 de ani de cercetări și are mai multe proveniențe. Materialul genetic a fost colectat din diverse zone de origine și selectat în cadrul procesului de ameliorare. Costel Vînătoru, cercetător la ISCDL Buzău, dezvăluie pentru revista Lumea Satului care sunt avantajele înființării unei asemenea culturi și ce tehnologie putem aplica pentru a obține rezultate optime.

Pe lângă aroma sa deosebită și gustul unic pe care îl conferă, acest soi de pepene se remarcă și printr-un conținut bogat de glucide, proteine și vitamine. Fructul este folosit în medicina umană ca diuretic și regenerator de țesuturi. De asemenea, pepenele cu aromă de coniac este recomandat în anemii, reumatism și tuberculoză pulmonară.

„Cultura pepenelui cu aromă de coniac vine ca o noutate pe piața din România, fructul fiind mult mai mic decât pepenele galben obișnuit. Dacă până acum tăiam pepenele cu fruct mare și nu-l consumam pe tot, iată că acest fruct de dimensiuni mult mai mici se poate consuma la o singură masă. Pepenele galben se cultivă pentru fructele sale care se consumă la maturitatea fiziologică în stare proaspătă, în salate de fructe sau utilizate la prepararea unor dulceţuri. De asemenea, fructele acestei plante, fiind de dimensiuni mici, se pot mura mult mai bine și pot fi folosite la pregătirea diverselor conserve“, spune Costel Vînătoru, cercetător la SCDL Buzău.

Producții timpurii și de calitate

Pentru a obţine o producţie mai timpurie, cultura se poate înfiinţa prin semănare de răsaduri altoite, iar plantele pot fi palisate pe spalieri. Este o cultură cu un cost de înființare mare, dar prezintă și o serie de avantaje: rodul poate ajunge până la 6 kg/plantă, se obțin producții cu 10-15 zile mai timpurii, cultura este mai bine aerisită, lumina pătrunde mai ușor, iar fructele se coc mai uniform și nu mai vin în contact cu solul și astfel nu se mai depreciază prin putrezire. În plus, tratamentele fitosanitare pot fi efec­tuate mult mai ușor.

„Pentru producerea răsadurilor se seamănă câte o sămânţă în ghivece sau cuburi nutritive, folosind 2-2,5 kg de seminţe pentru producerea răsadurilor cu care se plantează 1 ha de cultură. În momentul plantării răsadul trebuie să aibă 45-60 de zile. Sistemul de susținere se instalează ca la castraveți, iar plantele se conduc cu ajutorul sforilor, care se leagă cu un capăt la baza plantelor și cu celălalt la sârma spalierului. După plantare, în cultură se completează golurile şi se efectuează lucrările de îngrijire. Recoltarea începe mai devreme şi se realizează o producţie de 25-30 t/ha. În cadrul asolamentului pepenele galben trebuie să revină pe aceeaşi solă după 3-4 ani pentru a se obține producții de calitate și a se evita prezența unui număr mare de boli și dăunători. Bune premergătoare pentru această cultură sunt lucerna, trifoiul, mazărea şi fasolea de grădină, dar și  plantele din grupa rădăcinoaselor sau bulboaselor“, explică Costel Vînătoru.

Semănatul direct în câmp se face, de obicei, la sfârşitul lunii aprilie sau în prima jumătate a lunii mai, când temperatura din sol, la adâncimea de 8-10 cm, ajunge la 12-13°C şi are tendinţe de creştere.

„Pe coronamentul de 94 sau 105 cm se seamănă un rând la 10-15 cm de marginea acestuia, la adâncimea de 3-4 cm și se distribuie seminţele fie echidistant, fie câte 2-3 la cuib. Norma de semănat este de 3-4 kg/ha. Pentru asigurarea răsăririi se va aplica o udare prin aspersiune dacă primăvara este secetoasă. Toamna, după desfiinţarea culturii premergătoare, se efectuează fertilizarea de bază cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat şi 200-250 kg/ha sulfat de potasiu. Îngrăşămintele se încorporează prin arătura adâncă de toamnă la 28-30 cm adâncime. Primăvara se administrează 150-200 kg/ha azotat de amoniu, iar dacă se lucrează pe suprafeţe mari şi terenul este îmburuienat se recomandă erbicidarea; de regulă se pot folosi aceleași erbicide ca în cazul castraveţilor și se grăpează pentru afânarea solului şi  încorporarea îngrăşămintelor. Terenul poate fi modelat în straturi înălţate cu lăţimea la coronament de 94 cm sau 105 cm“, mai adaugă Vînătoru.

Lucrările de îngrijire

Răritul culturii se face când plantele au 2-3 frunze adevărate, la distanţa de 30-35 cm între plante pe rând sau lăsând 2 plante la cuib, pentru a asigura densitatea de 20-24.000 plante/ha.

„Pentru combaterea buruienilor se fac praşile, manuale sau mecanice, în primele faze de vegetaţie, apoi acest lucru nu mai este necesar. În cazul în care terenul este puternic îmburuienat, se pot folosi erbicide selective specifice speciei. Dacă este secetă, se aplică udări în prima parte a perioadei de vegetaţie, apoi acestea se întrerup când fructele sunt formate şi au mărimea unui măr pentru a favoriza acumularea de glucide. Dacă terenurile sunt cu fertilitate scăzută, se recomandă o fertilizare fazială în perioada creşterii intense a fructelor cu 120-150 kg/ha azotat de amoniu şi 80-100 kg/ha sulfat de potasiu“, spune cercetătorul Costel Vînătoru.

Potrivit specialiștilor, producţia este de 20-25 t/ha, dar poate crește semnificativ dacă se folosesc semințe hibride sau verigi tehnologice suplimentare, precum fertirigarea, mulcirea sau stimularea florilor.

„Recoltarea începe în decada a doua a lunii iulie şi durează până la sfârşitul lunii august. Se recoltează manual, pe alese, fructele care au culoarea specifică cultivarului, miros şi aromă caracteristică pentru unele cultivaruri. Cererea pentru acest gen de fructe este în creștere datorită aromei inconfundabile și mult mai concentrate. Se va începe și vânzarea de semințe după ce soiul va fi omologat și brevetat, proces ce necesită încă doi ani. Deocamdată se pot oferi promoțional semințe“, conchide Costel Vînătoru.

 Ruxandra HĂBEANU

Toamna se numără performanța la USAMV Iași

De curând, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ,,Ion Ionescu de la Brad“ din Iași (USAMV) a avut loc inaugurarea unei clădiri noi de cercetare care a costat 10 milioane de euro și la care s-a lucrat peste 10 de ani, destinată specializărilor din Industria alimentară: Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, Protecția Consumatorului și a Mediului și Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, în cadrul căreia studenții acestor specializări vor beneficia de șase ateliere, unde vor fi prelucrate produse alimentare. Mai concret, este vorba de ateliere de microproducție pentru prelucrare lapte, prelucrare carne, carmangerie, patiserie, panificație și procesare bere. Odată cu inaugurarea noii clădiri, studenții acestor specializări vor avea acces și la 18 laboratoare didactice, 4 laboratoare de cercetare și 3 săli de conferințe ultramoderne.

Un deceniu pentru cercetare

usamv IMG 2338

Lucrările la noua clădire de la USAMV Iași, de aproape 7.000 mp, au început în anul 2008, iar timp de zece ani s-au investit 10 milioane de euro, ne spune prof. dr. Ioan Ţenu, de la Departamentul de Pedotehnică: „Fondul de investiție privind domeniul industriei alimentare a început la USAMV Iași în anul 2008 și deservește activitatea de formare a specialiștilor din acest amplu domeniu. Ținând cont că universitatea noastră are la ora actuală trei specializări din cadrul acestui domeniu, respectiv Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, Protecția Consumatorului și a Mediului și Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, era absolut necesară realizarea unei astfel de baze materiale, astfel încât studenții să poată aplica în practică toate cunoștințele teoretice pe care le dobândesc în cadrul activității de curs și seminar. Acest corp a costat în jur de 10 milioane de euro și este un obiectiv de investiție complex, care are spații de producție, spații pentru cursuri și pentru activitatea de laborator, respec­tiv de cercetare și de educație, cu rolul de a-i obișnui pe studenți să înțeleagă procesele de lucru din industria alimentară.“

Pregătire practică la nivelul cerințelor pieței muncii

usamv IMG 2363

În noul corp de clădire se găsesc săli de curs și de seminarii, dar și 6 microlaboratoare de producție în care studenţii vor dobândi activități de producție, în așa fel încât pregătirea lor practică să fie la nivelul cerințelor pieței muncii, adaugă același ilustru profesor.

„Sunt 3 săli de curs pentru desfășurarea diverselor activități, de la cursuri și până la conferințe internaționale, 22 de laboratoare didactice și de cercetare dotate cu tot ce este necesar, astfel încât să se realizeze o activitate performantă privind formarea viitorilor specialiști. Pe lângă aceste utilități, obiectivul de investiție va include și 6 ateliere de microproducție, care simulează funcționarea marilor fabrici de producţie a alimentelor, respectiv ateliere de microproducție pentru: fabricarea berii, prelucrarea laptelui, prelucrarea cărnii, patiserie și panificație. Toate acestea sunt echipate cu linii tehnologice performante și complete, dar de mică capacitate, astfel încât, practic, să îi obișnuiască pe studenți să realizeze diferite produse, în funcție de rețeta dorită, atât produse găsite în rețeaua comercială, cât și produse realizate pe bază de cercetare. De altfel, rolul acestor materiale de microproducție nu este de a realiza producție, ci de a face educație, astfel încât studenții să vină să lucreze și să poată acumula și să dobândească activități de producție, respectiv să capete cunoștințe strict profesionale în domeniul în care se pregătesc.“

usamv IMG 2366 1

Materia primă – respectiv: carnea, făina sau laptele – provine de la fermele USAMV: „Materia primă, în mare parte, provine tot de la USAMV, prin fermele pe care le avem, respectiv laptele de la ferma de vaci de la Rediu, iar produsele pentru fabricarea făinii se achiziționează de la ferma vegetală în care se cultivă diferite culturi. În ceea ce privește producția obținută, aceasta nu este destinată exclusiv comercializării, ci privește în primul rând formarea și pregătirea studenților din domeniul industriei alimentare, dar acolo unde se va constata că producția corespunde din punct de vedere calitativ, ea sigur poate fi comercializată fie prin intermediul cantinei, fie vom organiza un sector special pentru comercializarea produselor realizate în aceste ateliere.“ 

Produse după rețete proprii

În țară există astfel de ateliere, dar nu la nivelul în care sunt realizate cele de față, respectiv să aibă toate liniile tehnologice și să fie, în același timp, de mică capacitate și flexibile, reamintește distinsul prof. dr. Ioan Ţenu: „Privind industria alimentară, singurul centru care exista înainte de anii ’90 se afla la Galați. De altfel, și la ora actuală acolo există toate laboratoarele și atelierele de microproducție, din toate sectoarele, din industria alimentară. Dar acestea de aici, așa cum le-am conceput sau mai bine zis cum sunt realizate, sunt aduse la zi din punct de vedere tehnologic deoarece am avut în vedere ca toate liniile tehnologice să fie de mică capacitate, flexibile și să permită studenților să realizeze diferite produse, după rețete proprii. De exemplu, la fabrica de bere producția este de 250 l/șarjă, deci asta înseamnă că pot fi realizate lunar în jur de 4 până la 5 șarje de bere, dar fiecare șarjă poate să fi diferită, deci ca atare studenții au posibilitatea să-și implementeze rețetele proprii. Pe de altă parte, la fabrica de lapte capacitatea nu este una industrială, ci undeva la maximum 500 l/zi, care permite obținerea tuturor sortimentelor de brânzeturi și de lapte de consum.“

usamv IMG 2325

Materii prime sănătoase în defavoarea medicamentelor

Noua clădire de la Iași este dovada că cercetarea în domeniul agricol a început să prindă aripi prin intermediul mecanizării, care pe zi ce trece este tot mai avansată, în contextul în care agricultura și industria alimentară sunt sectoare de bază, care asigură mâncarea necesară omenirii: „Cercetarea agricolă din acest moment este undeva unde (…) aproape că nu visam acum 10-15 ani, mai ales din punctul de vedere al mecanizării, unde eu sunt specialist. Dacă atunci efectuam lucrările de mecanizare, iar toate tehnologiile se bazau pur și simplu pe un agregat simplu și respectiv pe o resursă energetică, așa cum este un tractor, la ora actuală cercetarea a avansat atât de mult încât practic au intervenit roboții, iar forța de muncă începe să fie din ce în ce mai puțin utilizată, iar utilajele din agricultură ajung să fie conduse de operatori și nu de mecanizatori. Ca atare, sigur că văd un viitor foarte frumos pentru agricultură! De altfel, vrem, nu vrem trebuie să asigurăm acestor două sectoare importante, cum sunt agricultura și industria alimentară, importanța cuvenită. Și sigur că, datorită creșterii demografice, trebuie ca producția agricolă să crească, iar acest lucru este posibil doar folosind tehnologii noi. De altfel, o viață sănătoasă nu trebuie să se bazeze pe medicamente, ci pe alimentație, și atunci avem nevoie de materii prime sănătoase. În acest sens, ne dorim să reușim și să punem în funcțiune toate atelierele necesare pentru microproducție și să putem convingem absolvenții că la universitatea noastră se poate realiza un program de studiu performant pe domeniul industriei alimentare“, a încheiat prof. dr. Ioan Ţenu, fost prorector cu activitatea educaţională la USAMV Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Iarna aceasta vom avea cartofi mai puțini și mai scumpi

– Domnule Sorin Chiru, reprezentaţi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, cunoaşteţi bine acest sector, de aceea vă întreb, dacă vom avea pe piață în această iarnă cartofi românești și cum stăm cu producția din acest an.

– Din punctul de vedere al producției, nu stăm deloc bine din cauză că ploile căzute în iunie – iulie, după aproape 90 de zile de secetă, au creat probleme mari în special în modul de aplicare a tratamentelor pentru controlul manei. Cei care au reușit să aplice tratamentele au rezultate foarte bune și chiar depășesc media producțiilor de anul trecut în unitățile mari, iar cei care nu au reușit să aplice au avut probleme. Producțiile au fost afectate ca volum, dar și din punct de vedere fitosanitar. În acest caz sunt probleme mari la păstrare. De aceea, una peste alta, deși nu s-a finalizat recoltarea, după aprecierile noastre producția din acest an va fi sub producția medie a anului trecut. Anul acesta cei care au fost la Ziua Verde a Cartofului desfășurată în județul Harghita au putut observa situații deosebite, nemaiîntâlnite, în sensul că fermierii au trebuit să intre cu tractoare 4x4 să poată aplica tratamentul împotriva manei, pentru că apa încă era pe biloane. Acolo sunt ceva probleme. Unde s-a aplicat la timp și corespunzător, producțiile sunt deosebite. În plus, am constatat că peste tot dimensiunile tuberculilor sunt mai mari decât cele normale. Ceea ce înseamnă că, acolo unde cultura a beneficiat de tratamente, și producțiile sunt mulțumitoare.

– Având în vedere că anul acesta producția va fi mai mică decât anul trecut, înseamnă că lăsăm în continuare loc importurilor?

– Acest lucru este relativ pentru că va ține mai mult de strategia celor care aduc cartofi din afară. De ce? Pentru că, chiar și cu o producție mai mică cu 10-15% mai mică, există suficient cartof românesc. Și dorința mea este ca cei care consumă cartofi să cumpere cartof românesc, pentru că este un produs de calitate, care se poate ridica la nivelul celor mai exigente pretenții ale gospodinelor. Suntem pe paralela 45°, avem condiții climatice foarte bune, deci consumați cartof românesc, pentru că vă va satisface și, în plus, în felul acesta îi veți ajuta pe fermierii români și nu numai, tot lanțul implicat în industria cartofului. Cei care pot face o comparație între cartoful care vine din import și cartoful nostru vor vedea o diferență de gust, textură, sațietate.

– Vom avea și un preț mai mare la cartofi?

– Da. Comparativ cu anul trecut cartoful are anul acesta un preț mai motivant pentru fermier. Să nu uităm că anul trecut se vindea cu 20-30 de bani, iar acum deja în zona noastră Brașov, Covasna, Harghita, Suceava se vinde chiar și cu 80-90 de bani, ceea ce este bine pentru posibilitatea de a relua activitatea și de a înregistra și un profit făcând în continuare tentantă această cultură. La această tentație se adaugă și o informație nouă venită de la MADR care suplimentează fondurile pentru cartoful sămânță și cel timpuriu pentru procesare, ceea ce este foarte important. Sunt motive economice care ar putea duce la creșterea suprafeței de cartof de sămânță diminuate în ultimul timp.

Patricia Alexandra Pop

Proiect dedicat monitorizării tratamentelor cu neonicotinoide

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a finanțat proiectul sectorial ADER 4.1.5 „Realizarea unui sistem de monitorizare şi cuantificare a efectelor tratamentului seminţelor cu insecticide neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin şi tiametoxam) la culturile de porumb, floarea-soarelui şi rapiţă, asupra producţiei agricole şi a populaţiilor de Apis mellifera, în condiţiile agropedoclimatice specifice ţării noastre”.

Echipa proiectului este formată din 5 parteneri, astfel: Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor (conducător de proiect), Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Pitești, Institutul de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea și Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură.

Proiectul vine în sprijinul fermierilor pentru asigurarea unor recolte superioare cantitativ şi calitativ şi, în același timp, pune la dispoziţia autorităţilor cercetări aprofundate referitoare la efectele tratamentului semințelor cu insecticide neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin, tiametoxam) la culturile de porumb, floarea soarelui și rapiță, precum şi influenţa acestor tratamente asupra producției agricole și a populațiilor de Apis mellifera, în condițiile agro-pedoclimatice specifice zonelor din sudul țării, dealurile subcarpatice și centrul Moldovei, zone în care culturile menționate ocupă suprafețe importante.

Pe lângă stabilirea eficacităţii insecticidelor aplicate în tratamentul chimic al seminţei pentru combaterea dăunătorilor de sol (Tanymecus dilaticollis, Agriotes sp., Phyllotreta sp. și       Psilliodes sp.), în cadrul proiectului s-au efectuat și o serie de analize pentru determinarea nivelului de reziduuri de insecticide neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin și tiametoxam), atât în plante, cât și în produse ale stupului. Conform datelor preliminare, în urma analizelor pentru determinarea nivelului de reziduuri de imidacloprid, clotianidin și tiametoxam, rezultă faptul că în majoritatea probelor analizate, cantitățile de reziduuri au fost sub limita cuantificabilă.

Cercetările pentru clarificarea efectelor neonicotinoidelor asupra albinelor în România necesită pe mai departe investigații foarte complexe, în special prin studii de caz, în condiții reale de depopulări și mortalități de familii de albine la culturile vizate.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are în vedere aplicarea legislației europene în materie, cu preocupare pentru protejarea în aceeași măsură a veniturilor apicultorilor și a fermierilor. Autoritatea Națională Fitosanitară este atentă la toate instrumentele existente la nivelul Uniunii Europene, iar prin acțiunile sale nu urmărește decât respectarea legislației, punând pe primul plan producătorii agricoli, beneficiarii serviciilor noastre.

Sursa: madr.ro

130 de ani de cercetare ştiinţifică organizată în agricultura României

În rândul unor specialiști agronomi s-a acreditat ideea, în mod eronat, că cercetarea științifică organizată în agricultura din țara noastră a început odată cu înființarea Institutului de Cercetări Agronomice din România (ICAR) în anii 1927-1928.

În mod voit sau fără o documentare temeinică s-au neglijat realizările obținute în cercetarea agricolă românească înainte de înființarea ICAR-ului.

Încercăm să aducem în atenție o parte din activitatea de cercetare științifică modernă din agricultura României care a început odată cu înființarea Stațiunii Agronomice București în anul 1886, adică acum 130 de ani.

Stațiunea Agronomică era afiliată Școlii Centrale de Agricultură Herăstrău și avea aceeași conducere, pe marele agronom Vlad Cârnu-Munteanu. După decesul acestuia, conducerea Stațiunii a revenit agronomului chimist Corneliu Roman. La început stațiunea a funcționat în diferite sedii, pe lângă școală și numai în anul 1905 s-a mutat în sediul propriu.

Construcția sediului Stațiunii Agronomice București s-a realizat la Șoseaua Kiseleff, pe actualul teritoriu al Muzeului Satului. Ea era amplasată pe locul unde se află în prezent construcția în care a funcționat, un timp, Ministerul Culturii.

În anii ’50, când eram student la Agronomie, în acest sediu încă funcționau câteva laboratoare ale Institutului Agronomic. Ce păcat că nu a fost lăsată și această clădire în curtea Muzeului Satului, fiind prima construcție din țară destinată cercetării științifice din agricultură! Primele rezultate ale Stațiunii au fost publicate în anii 1891-1901 și se referă la: Les céréales roumaines, Le sol arable de la Roumanie și Vinurile României.

În acord cu Ministerul Agriculturii, Stațiunea efectua analiza calității producției de cereale, analize privind fertilitatea solului, analiza calității strugurilor ș.a.

Totodată, în stațiune se executau experiențe cu îngrășăminte, experiențe fitotehnice etc. Stațiunea a publicat studii asupra maturității rapiței, experiențe culturale cu sfecla-de-zahăr, cu varietăți de cartof, cu porumbul timpuriu. Toate acestea au fost realizate de Corneliu Roman, alături de care au activat Ion Enescu, I. Păsăreanu și D. Căruntu și care din 1904 au editat Analele Stațiunii Agronomice.

O preocupare importantă a Stațiunii a fost studiul calității grâului pe județe la care se urmăreau indicii: masa hectolitrică (MH), masa a 1.000 boabe (MMB), facultatea germinativă, sticlozitatea bobului, conținutul în proteină, umiditatea, indici care erau foarte importanți la exportul grâului.

Au fost realizate studii importante asupra culturii și industrializării sfeclei-de-zahăr deoarece multe voci din exterior afirmau că în România nu sunt condiții favorabile pentru cultura acestei plante, informații care au fost total infirmate de rezultatele stațiunii.

De asemenea, s-au făcut cercetări asupra culturii și compoziției florii-soarelui care au scos în evidență condițiile prielnice din țara noastră pentru extinderea acestei culturi. Prin urmare, Stațiunea Agronomică București a fost precursorul cercetării științifice în agricultura româ­nească, fiind dezvoltată ulterior, pe o treaptă superioară, de ICAR și în continuare de ASAS.

Considerăm că este necesar să așezăm eveni­mentele în cronologia lor firească privind cercetarea agricolă în România.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Abonează-te la acest feed RSS