Kuhn GMx aprilie2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 13 Apr 2021

Programul pentru angajarea tinerilor în agricultură beneficiază de 1 milion de lei în acest an

În ședința Guvernului din data de 30 aprilie 2020 a fost aprobată o Hotărâre ce completează art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 336/2018 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industrie alimentară, aprobate prin HG nr. 325/2019.

Prin actul normativ aprobat astăzi s-a stabilit valoarea Programului aferent anului 2020, respectiv 1.000.000 lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație.

Măsura urmărește crearea cadrului legal adecvat și a mecanismelor necesare de punere în aplicare a ”Programului pentru stimularea angajării tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară”, derulat pe perioada 2018-2020.

Astfel, prezentul act normativ vine în sprijinul angajatorilor fermieri din agricultură, prin instituirea unui instrument de susținere financiară, care să ofere acestora posiblitatea de a angaja forță de muncă tânără în sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară.

Reamintim că angajatorul fermier care face dovada angajării a doi tineri beneficiari ai Programului beneficiază de următorul sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoană astfel angajată:

a) 1000 lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură și/sau industrie alimentară;

b) 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum și cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii și/sau industriei alimentare;

c) 500 lei pentru persoanele fără studii.

De asemenea, pentru a beneficia de prevederile prezentei legi, angajatorii fermieri au obligația de a încheia cu tinerii beneficiari ai Programului contracte individuale de muncă cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puțin de 12 luni, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sursa: madr.ro

Fonduri aprobate pentru angajarea tinerilor în agricultură

În ședința Guvernului din data de 23 mai 2019 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 336/2018 privind aprobarea Programului de stimulare a angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară.

În contextul în care în domeniul agricol trebuie atrasă forța de munca tânără, prin această măsură se creează cadrul legal adecvat și mecanismele necesare de punere în aplicare a ”Programului pentru stimularea angajării tinerilor în agricultură, acvacultură şi industria alimentară”, derulat pe perioada 2018-2020. Astfel, prezentul act normativ vine în sprijinul angajatorilor fermieri din agricultură, prin realizarea unui instrument de susținere financiară, care să ofere acestora posiblitatea de a angaja forță de muncă tânără în sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară.

Angajatorul fermier care face dovada angajării a doi tineri beneficiari ai Programului beneficiază de următorul sprijin financiar lunar, pentru fiecare persoană astfel angajată:

  1. 1000 leipentru persoanele cu studii superioarede specialitate în domeniul agricol, acvacultură și/sau industrie alimentară;
  2. 750 leipentru persoanele cu studii mediide specialitate, precum și cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii și/sau industriei alimentare;
  3. 500 leipentru persoanele fără studii.

Tinerii beneficiari ai Programului trebuie să aibă studii de specialitate în domeniul agricol, al acvaculturii și/sau industriei alimentare, conform codurilor COR.

Pentru a beneficia de prevederile prezentei legi, angajatorii fermieri au obligația de a încheia cu tinerii beneficiari ai Programului contracte individuale de muncă cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puțin de 12 luni, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Valoarea Programului corespunzătoare anului 2019 este de 30 milioane lei și vizează acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri din agricultură, acvacultură şi industria alimentară, în vederea angajării tinerilor beneficiari ai Programului pe perioadă determinată sau nedeterminată, dar nu mai puţin de 12 luni, cu normă întreagă. În urma acestei măsuri se estimează că în anul 2019 vor fi angajați 3.000 de tineri.

Pentru cei interesați, înscrierea în Program se face până la data de 31 decembrie 2020.

Prevederile actului normativ vor fi puse în aplicare de către Direcțiile pentru Agricultură județene și a municipiului București prin numirea unui responsabil pentru gestionarea registrului unic privind ”Programul pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industrie alimentară”.

Sursa: madr.ro

Abonează-te la acest feed RSS