2020 a fost anul care a pus la grea încercare orice antreprenor din România. Unele afaceri au înregistrat mari pierderi, altele au fost închise, însă există și exemple care demonstrează că uneori tot răul poate duce spre bine. Este și cazul Păstrăvăriei Doftana, condusă de Vasile Lupu, care a evoluat într-un mod spectaculos. Cum a fost posibil acest lucru? Ei bine, ca mai toți producătorii locali, Vasile Lupu a încercat să găsească o modalitate de a comercializa marfa pe care o produce și altundeva decât în cadrul târgurilor și expozițiilor. Așa a apărut ideea de a pregăti păstrăvul pe plită și la păstrăvărie, în speranța că cei interesați se vor opri să mănânce un produs proaspăt. Mai întâi au fost aduse câteva mese, iar astăzi a devenit un adevărat popas, care oricum pare prea mic pentru iubitorii de păstrăv. Și, iată cum de la o simplă idee se poate ajunge la crearea unui punct turistic de renume.

De la câteva mese la un spațiu neîncăpător

În urmă cu 10 ani, Vasile Lupu deschidea la Valea Doftanei o păstrăvărie care avea să poarte numele localității. A investit, s-a dezvoltat treptat, a participat la târguri și expoziții și astăzi a ajuns să conducă o afacere prosperă. Drumul nu i-a fost ușor, ba mai mult a fost nevoit să mute bazinele, peștii, practic să o ia de la capăt în altă locație. A reușit și în plus se află în plină dezvoltare. Obiectivul său este ca păstrăvăria situată acum în Lunca Mare să fie și mai mare, iar doritorii să poată inclusiv pescui, nu doar consuma ori cumpăra păstrăv. Însă, momentan, nu voi detalia aceste aspecte, ci aș vrea să vă prezint punctul gastronomic care atrage turiștii ca un magnet.

„Pe noi pandemia ne-a «afectat» într-un mod pozitiv. Am avut inspirația să deschidem acest punct gastronomic, să gătim în fața clienților, iar de la cele câteva mese pe care le-am adus inițial am ajuns să avem acum curtea plină. Sperăm să ne menținem așa, că știți cum este, când ceva merge, trebuie stricat repede. S-a încercat deja acest lucru, dar am trecut cu bine și sperăm că oamenii vor fi în continuare dornici să mănânce produse sănătoase. Pe noi, având un spațiu generos, în aer liber, pandemia nu ne-a afectat. Nu am fost restricționați, județul nostru nu a avut restricții atât de dure“, a declarat Vasile Lupu.

Delicatese cu și din păstrăv pregătite în fața clienților

Am mers la Lunca Mare într-o duminică dimineață, iar pregătirile erau în toi. Se aranjau mesele, plitele erau deja încinse, iar păstrăvul viu adus de vizavi, din păstrăvărie, în bazinul din fața magazinului, unde clienții erau așteptați cu fel de fel de produse deja pregătite. Fiecare știa bine ce are de făcut, chiar și copiii soților Lupu, Sabrina și Nicolas, au bine definite sarcinile. Iar clienții au început să apără. Și au apărut și au tot apărut, până la finalul zilei.

„Cel mai bun pește doar aici se găsește, doar aici se gătește și doar aici se servește. Pentru început, clienții aleg un borș adevărat, făcut după o rețetă tradițională, conține legume sănătoase și păstrăvul crescut de noi. Apoi, unul dintre cele mai apreciate preparate este păstrăvul pe plită. Clienții vin, văd păstrăvul viu, apoi îl gătim în fața lor, direct pe plită. Punem doar sare și îl stropim cu un pic de ulei de măsline. La fel de apreciați sunt și cârnații de păstrăv, tot pe plită, dar și fish cheeseburger, un produs pe care noi l-am creat și este foarte apreciat. Conține și celebra cașcavea de Doftana, file de păstrăv și alte câteva ingrediente naturale, rețeta o păstrăm pentru noi. La fel de apreciate sunt și sărmăluțele de păstrăv, în foi de varză, iar vara și în foi de viță. Soacra mea, fiind o bucătăreasă excelentă, o gospodină adevărată, a creat această rețetă. Sunt delicioase cu adevărat. Putem spune că avem o paletă destul de mare de unde clienții pot alege“, a afirmat antreprenorul.

Deliciile păstrăvăriei, și la pachet

Nu doar aceste preparate pe loc atrag sute de persoane în fiecare week-end, ci și voia bună și modul în care sunt tratați. De fapt, toate acestea au condus la succesul de astăzi. Păstrăvăria Doftana este marcă înregistrată, iar unele produse au și atestate de produs tradițional. Cei care vin aici vineri, sâmbătă și duminică, pentru că în aceste zile punctul gastronomic este deschis începând de la prânz, pot cumpăra și produse pentru a le consuma acasă. De la păstrăvul copt și afumat la jar, la fileul de păstrăv, zacusca de păstrăv, caviar ori cârnați.

„Pe noi ne-a consacrat păstrăvul copt la jar și afumat. Nu folosim în pregătirea lui altceva decât sare, chiar în cantitate minimă. Facem o saramură, apoi urmează zvântarea și coacerea. De exemplu, într-o zi îl scoatem din bazin, îl eviscerăm și îl punem la saramură, apoi, după 24 de ore, îl punem la zvântat, după care stă între 6-8 ore la copt și afumat. Procesul este unul lent, de aceea este atât de bun, iar carnea își păstrează gustul adevărat“, a mai completat Vasile Lupu.

Un alt preparat extrem de apreciat este zacusca de păstrăv. Conține file de păstrăv copt la jar și afumat și legume achiziționate de la producătorii locali din județul Prahova. Este fiartă la ceaun, iar gustul te trimite cu adevărat în copilărie.

Caviarul de păstrăv este unul dintre produsele vedetă ale producătorului din Prahova. O dată pe an este recoltat și se servește pe pâine prăjită și unt, șampanie și multă dragoste, după cum spune Vasile Lupu. Am putea spune că este produsul vedetă, iar un borcănel de 100 grame costă 60 lei. Cârnații de păstrăv îi uimesc la fel de mult pe cei care ajung la Lunca Mare, iar cei care vin aici pentru prima dată greu se pot hotărî ce preparat să aleagă.

În atelierul de la Câmpina se pregătesc toate aceste bunătăți, iar în oraș există un magazin de unde doritorii pot achiziționa oricând aceste produse.

Așadar, un punct gastronomic local a pus pe harta turistică satul Lunca Mare din comuna Șotrile, iar datorită numărului mare de turiști veniți din toată țara să mănânce produse sănătoase tinde să devină un punct turistic de interes național.

Larissa DINU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

De 10-15 ani se discută, se iau angajamente, se scriu și se rescriu studii de fezabilitate, se anunță licitații sau predarea terenurilor de la o instituție la alta pentru un drum de legătură peste munți, care să lege Brașovul de Prahova pe varianta Brădet-Valea Doftanei. Șoseaua, se spune, va prelua traficul de pe DN1A București-Brașov, până când se va construi autostrada Comarnic-Brașov. Dacă se va mai construi vreodată... În prezent, alternative la circulatul drum de pe Valea Prahovei ar fi prin Cheia (Prahova) și Moroeni (Dâmbovița).

Așadar, dacă ar fi să dăm crezare că lucrurile vor funcționa de data aceasta, Compania Națională de Investiții a anunțat că a preluat construirea acestui drum. Deocamdată a semnat contractul de proiectare pentru realizarea studiului de fezabilitate în vederea, cităm, „a reabilitării și modernizării DJ 102 I, Valea Doftanei (județul Prahova) – Brădet (județul Brașov)“. În cadrul contractului finanțat de CNI se vor realiza, pe lângă studiul de fezabilitate (SF) necesar asfaltării celor 24 de km de drum, și celelalte studii necesare întocmirii documentației de aprobare a indicatorilor tehnico-economici.

Valoarea contractului este de 2,79 milioane de lei, iar durata de realizare a serviciilor de proiectare este de 4 luni. Finanțarea viitorului obiectiv de investiții va fi asigurată de către CNI. (I.B.)

La Valea Doftanei există singura exploatație eco de bovine din rasa Valdostana-Pezzata Rossa și Pezzata Nera-Valle d’Aosta 1892 din România. Singura sub această formă de colaborare, de fermă-pilot, rezultat al unei asocieri între un crescător român (Petre Vasile), o asociație din nord-vestul Italiei (Associazione Regionale Allevatori Valdostani – AREV-Valle d’Aosta 1892) și Consiliul Local Valea Doftanei. Pentru că văcuțe din această rasă mixtă de carne-lapte, un fel de variantă italiană a Bălțatei Românești, mai există cel puțin într-un loc din țară, la Șeica Mare – Sibiu.

Bazele colaborării au fost puse în anul 2009: ferma IP Valea Doftanei a venit cu banii, AREV Italia, din regiunea Valle d’Aosta, asociație care deține drepturile asupra rasei Valdostana-Pezzata Rossa și Pezzata Nera, cu primele 26 de capete de bovine și apoi cu viței de 2-3 luni, Consiliul Local Valea Doftanei a pus la dispoziție pajiștea montană, iar Consiliul Județean Prahova și-a oferit suportul în promovarea proiectului. Astăzi, la șapte ani de la înființarea exploatației, după cum ne spunea administratorul Viorel Șușu, efectivul a ajuns la 40 de vaci de lapte și ceva mai bine de 20 de capete tineret. Rasa s-a adaptat perfect condițiilor din Valea Doftanei. Ferma mai crește, în afară de văcuțe, și oi. Dispune, de asemenea, de unitate de colectare / procesare a laptelui și de adăpost pe timp de iarnă (stabulație). Vara, având în vedere că rasa este una pretabilă transhumanței, animalele sunt duse la pășunat în munte.

Caracteristici Pezzata Rossa și Pezzata Nera

Rasa Valdostana provine din regiunea autonomă italiană Valle d’Aosta, situată în Alpii Pennini și înconjurată de unii dintre cei mai înalți munți ai Europei – Mont Blanc, Monte Rosa și Matterhorn. Istoria ei vine de prin secolul al V-lea când, se spune, în timpul regatului burgund, au fost aduse din nordul Europei bovine din rasa Herens. Acestea s-au adaptat la relieful și clima dură din Alpi, au suferit metisări repetate astfel încât, în 1892, a rezultat rasa omologată sub acest nume, Valdostana, cu două varietăți, Pezzata Rossa și Pezzata Nera (Castana). În românește, pătata sau bălțata roșie și neagră/maro. În ambele variante, animalele au capul, abdomenul și picioarele albe, iar restul trunchiului roșu sau negru/maro, după caz.

Rasa are dublă capacitate productivă, carne și lapte, este robustă, adaptată la climă aspră, este rezistentă la boli, longevivă, prezintă o bună fertilitate, cu procent ridicat de reușită de la prima inseminare, este puțin pretențioasă la hrană. Practic, vara consumă vegetație din flora pajiștilor alpine, iar iarna sunt suficiente rații de nutreț obișnuit (fân, paie de orz, coceni de porumb, siloz). Pentru performanțe, mai ales în maximul perioadei de lactație, evident că văcuța Valdostana trebuie ajutată cu suplimente de proteină. În locul de origine trăiește la altitudini de 1.500 m, consumă puțin și produce consistent. Producția de lapte este de 13-14 litri/zi, 4.500 într-un ciclu de lactație. Laptele are un procent de 3,5% grăsime și 3,3% proteine, un nivel apreciabil dacă ținem seama de hrană, fiind pretabil mai ales pentru brânzeturi. Capacitatea de creștere/îngrășare este mare. Vițelul are la fătare 30-35 kg, dar înregistrează sporuri zilnice în greutate de 1,2 kg/zi, cifră considerată spectaculoasă de către specialiști. La maturitate, un exemplar ajunge la 550 kg. Greutatea unei vaci de lapte este de 500 kg, iar un taur de reproducție ajunge la 650 kg. Randamentele de sacrificare sunt în jur de 60%. Carnea are o calitate foarte bună și un gust extrem de apreciat în localurile de lux. În funcție de solicitări, un vițel se sacrifică fie când are 180-220 kg, fie când se duce la 350-400 kg.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 32-33

Cașcaveaua de Valea Doftanei este un brand local înregistrat ca atare la OSIM încă din 2006. Localnicilor le place să creadă că flora spontană din pajiștile alpine au o compoziție deosebită, astfel încât transferă laptelui calități și gusturi nemaiîntâlnite. Cât este de adevărat nu se știe, dar un lucru e cert: pășunile și fânețele de la poalele masivelor Baiului-Grohotiș sunt sută la sută naturale, asupra lor neintervenindu-se cu chimicale.

Localitatea are 2.800 de gospodării. La fiecare a doua casă – spunea, la un moment dat, primarul Lucian Costea Vileford – se produce cașcavea. Animale dețin toate familiile, dar brânzeturi produc jumătate dintre locuitorii din Vale. Marfa aproape că nu apucă să rămână de pe o săptămână pe alta; se vinde de la poartă mai ales turiștilor bucureșteni care vizitează zona. În fine, în timp, fiecare crescător și-a format o clientelă. Cum se produce această brânză specială am întrebat pe unii dintre mulții gospodari specializați, familia Florica și Emil Oceanu, care crește doar două vaci de rasă și câteva zeci de oi. Regula generală este că, pentru cașcavea, se folosește numai laptele de vacă. Laptele de oaie alterează calitatea. Așadar, metoda manuală de fabricare – din care lipsesc cantitățile și dozele – înțelegeți lesne de ce, oamenii vor să-și protejeze rețeta – este următoarea: „Se încheagă laptele ca pentru orice brânzeturi, se separă zerul de caș, se strânge apoi cașul, se scoate și se lasă la dospit. Timpul de dospire depinde de temperatură (mai mic, la temperatură ridicată), de la câteva ore la o zi, rar peste o zi. Se taie cașul mărunt și se opărește în apă clocotită. Materialul rezultat se așază în forme, se lasă o zi să se întărească în tipar, se scoate din tipar și se trece la sare, se lasă la scurs, după care urmează afumatul, o zi sau două.

Pentru afumat se folosește rumegușul de brad sau de fag. Cașcaveaua mai închisă la culoare este afumată în lemn de brad, cea rămasă în nuanțe gălbui – în lemn de fag. Întreaga procedură, de la muls și până la obținerea produsului final, durează o săptămână.“

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 38

Din zona frământată a Carpaţilor de Curbură, dintre văile fermecate ale Teleajenului şi Prahovei, răzbat, cale de peste 30 km, apele învolburate ale Doftanei. Pornite din pasul Predeluş, de la o altitudine de peste 1.260 m, acestea se opresc, zăgăzuite, în Marea acumulare de la Paltinu. Aşezarea, care a împrumutat numele acestei ape, este azi una dintre cele mai mari din judeţ şi chiar din ţară, cu o suprafaţă de 28.160 ha şi cu 2.800 de gospodării mari şi chivernisite. Sătenii de aici se numără şi printre cei mai buni păstrători de datini şi de tradiţii pe care le păstrează cu sfinţenie de multe generaţii.

O salbă de sărbători

Debutul se face, în fiecare an, ceva mai înainte. La 1 decembrie, de Ziua Naţională, când membrii Asociaţiei tinerilor săteni pornesc de la sediul lor din centrul comunei în pelerinaj către Biserica Adormirii Maicii Domnului, din Teşila, în marş către centrul aşezării, la Monumentul Eroilor, unde se prind în joc, la Hora Unirii, depun flori şi cântă Imnul Naţional. Despre sărbători stăm de vorbă cu o împătimită păstrătoare a multora dintre tradiţiile locului, Ramona Ţintea, bibliotecara satului Teşila.

„La noi serbările de iarnă încep chiar cu prima zi din decembrie. Urmează, desigur, în ordine, ziua de 6 decembrie, de Moş Nicolae. Cu Steaua, susţinută frenetic de preotul Teodor Lambă, cel care de peste trei decenii, de când a venit în sat, o susţine. Copiii, ca pretu­tindeni, găsesc dimineaţa, în ghetuţe, cadouri. Cu toţii se bucură să pornească apoi, după şcoală, cu Steaua să vestească Naşterea Domnului şi se întorc seara, încărcaţi de daruri. Un alt obicei frumos este cel al colindelor. Acestea încep în seara de 23 decembrie a fiecărui an. Există aici cel puţin patru variante de colinde: Bună vreme, Flori de măr / Flori de măr, Foaie verde portocală, noi suntem copii de şcoală, Foaie verde lămâiţă, suntem copii de grădiniţă. Copii şi tineri, unii ajunşi la maturitate, colindă satele, după ce mai înainte participă la o mare serbare şcolară, mai ales în cătunele lor. Primesc de la gazde covrigi, dulciuri, portocale, dar şi bani.

Colindători de toate vârstele

„În prima seară de colind, grupurile de copii şi de tineri sunt, cum arătam, cam de toate vârstele, aproape cu toţii membri ai Asociaţiei săteşti a tinerilor. Ei au în fruntea lor profesori din comună. Grupurile sunt alcătuite din câte 15-20 de colindători, fie elevi, fie salariaţi şi studenţi. În unele grupuri pot participa chiar şi mămici sau bunici, cu nepoţei. Desigur, se umblă şi cu Moş Ajunul, seara ori dimineaţa.

Un alt obicei frumos este cel al Pluguşorului, desfăşurat în ziua sfârşitului de an. Toate uliţele celor două sate sunt numai chiot şi voie bună. Grupuri de câte 5-6 tineri trag cu ei Pluguşorul cu bicele trosnind, cu clopoţei. Străbat astfel toată aşezarea, cale de mulţi kilometri. La Valea Neagră, noul cartier de vile, tinerii satului le fac plăcere bucureştenilor şi le aduc urări cu plugurile trase de boi frumos împodobiţi, urătorii fiind răsplătiţi pe măsură. Mai sunt prezente aici şi alte serbări tradiţionale, între care sorcova, ursul şi... capra.“ Toate acestea, în zilele de început de an.

Un alt obicei specific locului este şi cel numit „Vasilca“, tot de Sfântul Vasile. Tineri urători, reprezentând cele peste 30 de familii de rromi, vin pe la casele oamenilor cu coşuleţe cu grâu încolţit. Tinerii cântă din vioară, chitară şi acordeon.

Cristea BOCIOACĂ

În pitoreasca localitate Valea Doftanei din Prahova, alături de numeroase puncte de atracţie cum ar fi Lacul Paltinu, Muzeul de etnografie şi folclor, Biserica „Sfinţii Voievozi“ sau Rezervaţia Glodeasa, recent au apărut şi alte două insolite puncte de atracţie. Este vorba de case – muzeu săteşti a doi gospodari, iubitori de artă şi de tradiţii populare.

Despre acestea ţine să ne vorbească bibliotecara Căminului cultural din satul Teşila, doamna Ramona Ţintea, nimeni alta decât fiica unuia dintre aceşti gospodari, săteanul Constantin Clinci.

„Constantin Clinci, explică interlocutoarea noastră, este un iubitor al obiceiurilor şi al tradiţiilor populare din Valea Doftanei. El este şi un mare iubitor de artă şi de frumos, motiv pentru care a decis să-şi deschidă un muzeu în propria casă. Muzeul cuprinde obiecte vechi folosite în gospodărie, mobilier, costume naţionale, ştergare, vase din lut, o bogată colecţie de monede şi bancnote vechi, dar şi multe piese lucrate de el. El este cunoscut drept şi un iscusit meşter popular. Pe lângă opincile pe care şi le croieşte şi le coase cu multă migală, el îşi mai făureşte, cu dalta şi cuţitul, din diferite rădăcini, pe care le descoperă în pădure, dar şi din oase sau din bucăţi de lemn, o serie de diferite personaje, dar şi animale şi icoane“, povesteşte Ramona Ţintea.

Cel de-al doilea muzeu sătesc din aşezarea Teşila aparţine gospodarului Ţuţuianu Ion-Benone. Nea Benone, cum este cunoscut în sat, este un original meşter popular şi, în aceeaşi măsură, şi un iubitor de artă din comuna Valea Doftanei. El a decis, recent, să-şi deschidă un muzeu sătesc în propria casă.

Muzeul său cuprinde o serie de obiecte vechi, mobilier, războaie de ţesut, vârtelniţă, furcă de tors cu fus, vase din lemn şi din lut, dar şi obiecte lucrate manual de el, atât din lemn, cât şi din piatră. Tot aici găsim expuse diferite animale sălbatice din zonă: veveriţă, căpriţă, arici, dar şi o broască ţestoasă. Tot el a mai realizat diferite sculpturi înfăţişând zeităţi dacice, dar şi steagul dacilor. Nea Benone, pe lângă faptul că este un bun păstrător al tradiţiilor populare, este cunoscut şi ca un iscusit meşter local. El îşi coase singur bundiţe şi căciuli din piele ori din blană de oaie.

Cristea BOCIOACĂ

Situată în zona nordică a judeţului, la 30 km de municipiul Câmpina, comuna Valea Doftanei este cunoscută ca una dintre cele mai atrăgătoare staţiuni agromontane din judeţul Prahova, cu o mulţime de peisaje mirifice şi cu păduri seculare. În aproape toate cele 3.000 de gospodării se produce de secole celebra caşcavea şi o gamă largă de produse lactate. Aici există azi o renumită unitate şcolară cu o îndelungată tradiţie – Liceul tehnologic Carol I. O şcoală modernă, atrăgătoare, cu săli de clasă multifuncţionale, cu laboratoare de fizică, chimie, geografie şi informatică, bine dotate.

În prezent şcoala aceasta cuprinde atât învăţământul primar, gimnazial, cât şi cel liceal. Cele 18 săli de clasă dispun de laptop, videoproiector, sistem audio şi ecran de proiecţie. Laboratorul de informatică, spre exemplu, are 30 de calculatoare, iar cabinetul multimedia, alte 25. Mai găsim o sală de sport, un centru de documentare şi informare cu dotări ultramoderne şi o bibliotecă cu peste 10.000 de volume. Aici învaţă 639 de elevi, coordonaţi de 41 cadre didactice, cele mai multe fiind din localitate. Cea dintâi şcoală a fost înfiinţată aici în 1838 şi a funcţionat, cu unele întreruperi, până în zilele noastre. Şcoala a devenit din 2011 Liceul tehnologic „Carol I“, cu profil de turism, alimentaţie şi mecanică.

Pasiune, dăruire, performanţă

Ei bine, Liceul din Valea Doftanei, prin rezultate excelente la învăţătură şi prin prezenţă activă la olimpiade şi la multe alte concursuri şcolare naţionale, ocupă unul dintre primele 10 locuri dintre cele 50 unităţi de profil din judeţ. Cum s-a ajuns aici ne explică prof. Steluţa Elena Pralea, directorul liceului.

„Sunt aici de aproape 20 de ani. Elevii, aproape în totalitate localnici, au cultul muncii din familie şi nu se pune problema abandonului şcolar, iar profesorii, majoritatea tot localnici, fac dovada competenţei şi a efortului lor, se remarcă la numeroase concursuri şi olimpiade, mărturie stând zecile de diplome, până la cea de Excelenţă, acordată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Menţionez şi implicarea elevilor noştri într-o serie de proiecte naţionale, între care şi cu finanţare europeană: «Fundamentarea managementului conservativ şi partici­pativ al siturilor Natura 2000 – Pădurea seculară Glodeasa şi Lacul Bălbăitoarea», dar şi proiectul POSDRU, cu acţiunea: «Pregătiţi pentru piaţa muncii». Iar, pe plan internaţional, şcoala noastră s-a remarcat şi printr-o serie de proiecte cu finanţare europeană, derulate în parteneriat cu şcoli de profil din ţară, dar şi din Polonia, Bulgaria, Turcia, Anglia şi altele de pe continent.“ Evident, aceste reuşite notabile arată deopotrivă pasiunea şi dăruirea cu care se lucrează în şcoală, astfel că performanţa nu întârzie să apară.

Şcoala are parte de tot sprijinul primăriei

Primarul ing. Ion Manea declară că, pe lângă alocaţia de o sută de mii lei, bani viraţi liceului din bugetul local si destinaţi burselor (123 elevi de liceu primesc astfel de stimulente), primăria mai asigură şi alţi bani pentru dotări materiale şi pentru cheltuieli cu întreţinerea. Are şi motive să o facă, dacă avem în vedere că aproape 70% dintre liceeni intră la facultate, iar mulţi dintre cei rămaşi ocupă fie locuri la cele 30 de pensiuni agroturistice din comună, unde de altfel fac practica şcolară, fie la alte firme din Câmpina. Sigur, mai sunt şi unii fără un loc de muncă, numai că aceştia nu şomează, ci se integrează uşor în rândul gospodarilor de renume din sat, sporind astfel faima comunei Valea Doftanei.

Cristea BOCIOACĂ

Natura, la ea acasă

Pornim la drum cu maşina, într-o dimineaţă de iulie, din Câmpina înspre Valea Doftanei. Străbatem Calea Doftanei, una dintre cele mai lungi străzi ale urbei. După ce ieşim din aglomeraţia urbană, coborâm uşor printre pădurile din lunca largă a râului, trecem pe sub maluri sfârtecate de ape aduse de torenţi, unde sălăşluiesc livezi de prun şi măr. Drumul continuă cu serpentine uşoare, paralel cu firul apei Doftanei. Trecem prin Lunca Mare, sat izolat al comunei ascunse printre dealurile de deasupra şoselei, Şotrile. O aşezare unde pâlcuri de cătină roşie suplinesc pădurile de altădată, cătină care înnobilează râpele ce apar din toate părţile. Până la Valea Doftanei, traseul lung trece de 30 km, iar râul primeşte, până sus, ca afluenţi, nu mai puţin de şapte pâraie, dintre care unele îşi mână împreună apele, adesea vijelioase, în aval, în marea acumulare de la Paltinu, unde îşi găsesc liniştea. Acumularea, realizată în 1971, este o construcţie deosebit de atrăgătoare. Lungă de 465 metri la coronament şi înaltă de peste o sută de metri, acumularea are o capacitate enormă de retenţie: peste 50 milioane mc de apă, care potoleşte, în tot anul, setea a sute de mii de oameni din zeci şi zeci de aşezări urbane şi rurale, din aval, inclusiv Ploieştiul, capitala judeţului Prahova.

Firul asfaltului continuă înspre munte, paralel cu cel al apei repezi a Doftanei. Imagini de un pitoresc aparte: văi, văioage, povârnişuri, poteci. Mulţime de animale la păscut, pe poieni întinse, cât vezi cu ochii. La fiecare pas, peisaje unice cu păduri nesfârşite de fag şi de brad, apoi, cu alte şi alte poieni. Ne strecurăm uşor pe şoseaua umedă, ploile aici fiind frecvente ca la Ecuator. Dăm faţă cu un sat cocoţat pe un platou pe malul drept. Este Podul Cheii, care aparţine de comuna vecină, Brebu. De aici, albia râului se îngustează şi formează... o cheie adâncă de 60-70 metri. Avem în faţă Cheia Doftanei, o minune a naturii, lungă de 20-30 metri. Înfăţişarea sa insolită se explică că aici râul traversează un strat dur de conglomerate. La câţiva kilometri în amonte, traversăm râul şi pătrundem în larga depresiune a Teşilei.

Valea Doftanei, o comoară pentru turism

Intrăm astfel în comuna Valea Doftanei. Localitate lungă de peste opt kilometri şi alcătuită din doar două sate: Teşila şi Trăisteni. Până la Primărie, cap de drum, străbatem nesfârşita şosea principală. Pe dreapta şi pe stânga, mulţime de case noi. Unele tip vilă, altele şi mai impunătoare – pensiuni, aproape una lângă alta. Numărăm vreo 30. Apoi, şcoli şi grădiniţe. Apoi liceul, pe al cărui frontispiciu citim numele: Carol I. Aer ozonat şi, mai ales, linişte. Din curţile chivernisite răzbate miros de brad, de caşcavea, dar şi miros îmbietor de pâine caldă. În centru, lângă Monumentul Eroilor, o casă mare şi frumoasă: Primăria. La intrare, lângă un nuc enorm, o statuie de bronz. Aceasta reprezintă pe unul dintre cei mai populari gospodari, Emil Cojocărescu, fost primar de renume în judeţ şi în ţară, trecut însă de tânăr în eternitate. Urcăm treptele unor scări lungi şi intrăm în sediu. În biroul său mobilat modest, primarul, Ion Manea. Un om cât bradul, voios şi bucuros de oaspeţi, se recomandă: primar şi inginer silvic. E tare mândru de comuna sa, cu cele fix 28.626 ha, câte are în patrimoniu, cu cele 20.000 ha de păduri, de brad, de fag, de stejar. Cât vezi cu ochii de aici, numai păduri. „Avem, o pădure virgină – Glodeasa – de peste 700 ha, în care nu se merge decât pe poteci şi cărărui. Este un peisaj de poveste, declarat monument al naturii. Comuna are foarte mulţi vecini: de la limita judeţului Prahova cu Braşovul avem Săcele şi Predealul apoi Sinaia, Buşteni şi Secăria, Brebu. Peste deal, Măneciu, cu satul său - Staţiunea Cheia.“ Bogăţie mare sunt mulţimea de pajişti şi goluri alpine, care ajută la dezvoltarea zootehniei. „Avem peste 8.000 de ovine, sute de capre, peste 2.600 de vaci de lapte, dar şi numeroşi cai. Efectivele de animale se menţin, dacă nu cumva chiar şi sporesc de la an la an. Şomajul i-a adus «acasă» pe mulţi localnici şi i-a apropiat serios de agricultură, dar şi de turism“, zice primarul, încrezător în viitorul comunei .

Anul acesta, Festivalul caşcavelei, la a 12-a ediţie

La Valea Doftanei caşcaveaua se produce de când este satul. De peste 500 de ani! Aproape toţi sătenii sunt crescători de animale şi aproape toţi produc, înainte de toate, caşcavea. Fiecare cu reţeta sa. Caşcaveaua a fost atestată ca produs tradiţional de către OSIM de mai mulţi ani. Tot de atunci, ne mai spune primarul, a fost organizat şi un Festival, de nivel judeţean şi naţional, al caşcavelei. Acesta a ajuns acum la ediţia a 12-a, desfăşurându-se în fiecare toamnă, la început de septembrie. A devenit vestit ca târg judeţean de lactate, de brânzeturi, în special de caşcavea, dar şi târg de animale de rasă, de obiecte de artizanat realizate de meşterii locali.

„Natura la Valea Doftanei este deosebit de primitoare şi darnică cu omul, atrăgând totodată numeroşi turişti, atât români cât şi străini. Potenţialul turistic este extraordinar, mai grăieşte primarul Ion Manea. Dovadă că avem peste 30 de pensiuni agroturistice atestate, care pot găzdui un număr mare de turişti. Pensiunile sunt prezentate pe site-ul primăriei, avem o persoană desemnată, care se ocupă de turism. Ne bucurăm mult că avem în derulare un proiect special al unui investitor, care a achiziţionat o suprafaţă de teren de peste 200 ha în zona de nord, la limita cu judeţul Braşov, care va organiza aici o staţiune de odihnă eco, cu o capacitate de 1.500 de turişti pe an, staţiune care va avea toate mijloacele proprii de energie electrică, de apă potabilă, de încălzire, dar şi ferme agricole de producţie etc. Noi avem uşile deschise pentru orice investitor şi vom face tot ce depinde de noi pentru dezvoltarea turismului; principalele noastre investiţii vor fi orientate către acest scop. Îi încurajăm pe săteni să ne fie aproape, cum tot astfel şi noi suntem alături de ei. Este poate îndeajuns să arătăm bugetul local, care în mai puţin de un an a crescut de la 27 miliarde lei vechi la peste 90 miliarde lei vechi. Acum obiectivele noastre sunt orientate către noi investiţii, dar şi către educaţie şi cultură. Cum dintre cei 6.000 locuitori peste 1.000 sunt şcolari şi preşcolari, iar aproape 500 sunt elevi la liceul cu profil agromontan, am acordat, din bugetul local, 123 de burse, dintre care 40 de merit. Încurajăm astfel mult performanţa. În toate domeniile. De aceea sper şi cred că Valea Doftanei va avea viitorul aşteptat“, ne încredinţează primarul Ion Manea.

Cristea BOCIOACĂ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2013