Războiul din Ucraina a închis toate porturile mari, o mare parte din exporturile acestei ţări fiind efectuate acum prin România, pe la Vama Siret (auto) şi pe la Vicşani, pe calea ferată. Pentru că războiul nu dă semne că se încheie, fermierii ucraineni vor fi nevoiţi să folosească mai mult timp ţara noastră pentru a exporta produsele. Chiar şi după încheierea conflictului armat, se estimează că traficul spre România va rămâne la nivel ridicat pentru că porturile care făceau exporturile din Ucraina au suferit distrugeri.

Măsurile de exceptare de la plata taxelor vamale a produselor din Ucraina au fost votate de Parlamentul European pe 19 mai. Regulamentul de scutire a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene vineri, pe 3 iunie 2022, şi se aplică din prima zi lucrătoare după publicare, mai exact începând cu 6 iunie 2022, timp de un an. Această liberalizare temporară a comerţului aplicabilă produselor ucrainene are ca scop evitarea unei crize alimentare în Uniune, Ucraina fiind un exportator important de cereale, fructe, legume, precum şi de echipamente şi substanţe folosite în agricultură. Aceste prevederi constituie un sprijin real pentru economia şi populaţia din ţara vecină, greu încercată de război, dar includ şi o clauză de salvgardare pentru ca producătorii europeni să nu fie afectaţi de aceste măsuri: dacă un produs ucrainean riscă să aducă daune celor din UE cu produse similare sau aflate în concurenţă directă, taxele vamale pot fi reintroduse oricând. Cu toate acestea, fermierii suceveni sunt îngrijoraţi de această măsură, mai ales că, în drumul lor de la Vama Siret spre portul Constanţa, sute de camioane ucrainene încărcate cu cereale trec zilnic prin judeţul Suceava.

„Trebuie să fim solidari“...

După discuţiile cu fermierii din judeţul Suceava, în cadrul unei vizite care a avut loc în acest judeţ la mijlocul lunii iunie, fostul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a făcut câteva precizări, la Fălticeni, despre importurile din Ucraina şi tranzitul acestora prin ţara noastră.

„Eu cred că este o situaţie în care cu toţii trebuie să fim solidari, să-i putem sprijini pe fermierii români şi pe cei europeni, precum şi pe cei din Ucraina, dar nu s-a pus niciodată problema de o creştere a importurilor. S-a avut în vedere doar să le permitem să aibă acces pe piaţa europeană şi să îşi desfacă produsele agroalimentare, fiind o formă de susţinere a unui popor aflat sub agresiune militară. Este evident faptul că ne preocupă pe toţi, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, identificarea celor mai bune soluţii astfel încât să susţinem Ucraina şi fermierii ucraineni în această perioadă, dar evident nu în dauna fermierilor români sau a fermierilor europeni. Toate aceste decizii care se iau se analizează în contextul global în care ne aflăm. Din punctul meu de vedere, în perioada următoare avem destul de multe măsuri la dispoziţie astfel încât să nu impacteze această decizie fermierii români“, a declarat fostul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Despre tranzitarea cerealelor către Uniunea Europeană

Fostul ministru Adrian Chesnoiu a specificat că sunt mai multe măsuri în curs de implementare la nivel european pentru a ajuta fermierii din ţara vecină şi a insistat asupra faptului că, în prezent, s-a convenit asupra faptului ca România să sprijine tranzitarea cerealelor către Uniunea Europeană sau spre alte destinaţii, prin portul Constanţa, România nefiind o piaţă de desfacere pentru produsele ucrainene. Demnitarul a precizat că nu se impun alte măsuri pentru tranzitarea produselor agricole din Ucraina pentru că acest proces nu are impact asupra fermierilor români.

„Sunt mai multe seturi de măsuri care se iau fie la nivel naţional, fie la nivel european. Noi sprijinim fermierii ucraineni să poată tranzita teritoriul ţării cu produsele lor, iar pe piaţa europeană s-a oferit această posibilitate ca mărfurile să intre fără taxe. România nu era o piaţă de desfacere pentru produsele ucrainene. În general, ele erau livrate către vestul Europei. Luăm exemplul uleiului de floarea-soarelui care, în general, era livrat către ţările din Vest. Dacă vedem că ar impacta agricultorii noştri, fermierii noştri, producătorii noştri de produse agroalimentare, evident că poţi să ai scenarii şi să intervii, dar în momentul de faţă nu trebuie să intervii dacă nu eşti afectat în niciun fel“, a declarat, la Fălticeni, fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Stocuri temporare pe teritoriul României

Adrian Chesnoiu a abordat la Fălticeni şi situaţia tensionată cauzată de problemele cu vămile dintre România şi Ucraina şi Portul Constanţa aproape blocat de convoaiele de mărfuri ucrainene, recunoscând faptul că România a fost nepregătită pentru o situaţie de acest gen.

„S-a pus o presiune fantastică față de ceea ce înseamnă transportul cerealelor către port. Presiunea existentă pe portul Constanţa va fi mult mai mare, dar prin tot ceea ce s-a decis la nivel guvernamental şi european putem să disipăm această presiune prin înfiinţarea unor depozite şi stocuri temporare pe teritoriul României, prin investiţii în dezvoltarea infrastructurii portuare sau a infrastructurii de preluare a transportului atât rutier, cât şi căi ferate. Toate lucrurile acestea sunt în implementare şi cu siguranţă îşi vor produce efectele“, a mai declarat ministrul Agriculturii

Creşterea exponenţială a transporturilor

Conform unei situaţii puse la dispoziţie de doctorul Sorin Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, doar prin Vama Siret, în intervalul 1-5 iunie, pe partea auto, inspectorii vamali sanitar-veterinari au avut de procesat 130 de camioane cu porumb, grâu şi floarea-soarelui pentru consum uman şi 20 de camioane cu furaje. La acestea se adaugă 75 de camioane cu produse alimentare (carne şi lapte) şi minimum 30 de autotrenuri/zi cu alte produse alimentare (fructe, legume, produse alimentare procesate etc.), care se află în tranzit spre alte ţări şi care au tranzitat vama. Tot în cele cinci zile, pe partea de transport feroviar, au intrat în România, dinspre Ucraina, 160 de vagoane cu furaje şi alte 140 de vagoane cu cereale pentru consum uman.

Silviu Buculei

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează despre derogarea temporară pentru introducerea de animale, altele decât animalele de companie, pe teritoriul UE, care nu indeplinesc in totalitate conditiile de introducere in Uniunea Europeană, cu condiția gestionării în mod adecvat a riscurilor privind sănătatea animală și ţinând cont de condiţiile locale.

Potrivit unui comunicat de presă, decizia a fost luată ca urmare a notificării Comisiei Europene prin care s-a solicitat statelor membre flexibilizarea condițiilor de introducere în UE și pentru alte specii de animale (suplimentar față de  animalele de companie).

În vederea soluţionării rapide a unor astfel de situații, ANSVSA a informat  organizațiile implicate în salvarea animalelor ca introducerea acestora în România să se realizeze numai prin posturile de control la frontieră aprobate pentru controlul animalelor vii, respectiv Postul de Control la Frontieră (PCF) Albița și PCF Halmeu.

Animalele vor fi cazate în adăposturi adecvate speciei, vor fi adăpate şi îngrijite, iar în situaţia în care se pune problema transferului acestora, mijloacele de transport utilizate vor fi adecvate transportului de animale.

Condițiile sanitare veterinare minime pentru introducerea cailor de sport:

• Animalele să fie identificate prin microcipare;
• Să fie însoțite de pașaport.

Pentru a se asigura condiții de bunăstare acestor animale,  ANSVSA colaborează cu ONG- urile pentru protecția animalelor, cu proprietari de centre de echitație, de ferme, cu hipodromul din Ploiești și, în eventualitatea sosirii unor animale de circ,cu Federația Grădinilor Zoologice și Acvariilor din România.

În acest sens s-au transmis instrucțiuni către PCF de intrare și DSVSA județene pe teritoriul cărora vor fi adăpostite animalele în unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar, unde vor fi carantinate și supravegheate sanitar veterinar.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează despre derogarea temporară a respectării unor condiții de intrare a animalelor de companie din Ucraina pe teritoriul României.

Din cauza condițiilor excepționale generate de situația din Ucraina pentru a evita eventualele dificultăți cu refugiații care vin din această țară cu animale de companie, vă informăm că, în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (UE) 576/2013 cu privire la derogarea de la condițiile prevăzute pentru circulația necomercială a animalelor de companie, România autorizează circulația necomercială pe teritoriul lor a animalelor de companie astfel:

1. Animalelor care îndeplinesc condițiile de introducere în UE (identificat, vaccinat, cu/sau fără titrul de anticorpi) li se va permite intrarea.
2. Pentru animalele care:

• Nu sunt identificate în mod corespunzător cu un microcip/tatuaj;
• Nu sunt vaccinate împotriva rabiei sau vaccinarea nu mai este valabilă, persoana responsabilă va completa Formularul de localizare a animalului de companie, care poate fi descărcat de pe site-ul ANSVSA.

Proprietarul animalului va putea îndeplini toate formalitățile și procedurile după intrarea în România.

Pentru facilitarea accesului refugiaților din Ucraina cu animale de companie, ANSVSA a transmis instrucțiuni în teritoriu și la punctele de trecere a frontierei.

Sursa: ANSVSA

Localitatea Voloca pe Derelui, întâlnită și sub forma Voloca (în ucraineană Волока, transliterat Voloka, și în germană Woloka am Derelui sau Woloka) este un sat reședință de comună în raionul Adâncata (actualmente raionul Hliboca) din regiunea Cernăuți – Ucraina. Satul este situat la o altitudine de 193 metri, în partea de nord a raionului Adâncata, la o distanță de 10 km de orașul Cernăuți. Începând din anul 1991, satul Voloca pe Derelui face parte din raionul Adâncata al regiunii Cernăuți, Ucraina. În prezent, are peste 3.035 de locuitori, preponderent români (97,56%). Locuitorii se ocupă aproape în exclusivitate cu crearea rochiilor de mireasă, o afacere care s-a dovedit foarte profitabilă în ultimul deceniu, satul făcându-și un nume în acest domeniu în toată lumea. Aici am cunoscut-o pe doamna Maria Bojescu, singura cusătoreasă de costume populare românești cu mărgele.

– Doamna Maria, de când ați început această muncă migăloasă?

– Când m-am căsătorit, cumnata mea cosea cu mărgele. Când au ajuns fetele mele mari le trebuiau costume și, din cauza lipsei banilor, m-am apucat să cos singură. Asta acum 20 de ani în urmă. De atunci și până acum am cusut 17 cămăși și 34 de catrințe, trăistuțe, icoane pe care le-am dăruit la biserică. Tradiția la Voloca e foarte veche, e din bătrâni moștenită. Înainte se coseau cămăși mai ușoare, mai simple. Cu trecerea timpului s-a început a coase cămăși mai grele, mai înflorate etc. Și eu am început a coase cămăși, catrințe cu diverse motive florale, dar cu mărgele. Fiecare sat are portul său, iar prin cusături își exprimă frumusețea locului. Eu am început a coase singură, din dragoste. Asta a fost chemarea mea, cum se zice. Prin ceea ce fac acum, și fac cu dragoste, am sufletul împăcat. Mulți ani am lucrat la bibliotecă. Acum, ocupația mea de bază e cusutul și compusul de poezii populare din această zonă. Am început a scrie poezii de prin clasa a VI-a.

– Felicitări, dar costumele pe care le faceți cine le mai cumpără ori le poartă și ce prețuri au?

– Fetele le poartă cel mai mult la nunți. Fetele căsătorite mai tinere, chiar și bătrânele, la diverse ocazii ori sărbători creștnie și populare. Un an și jumătate durează cusutul catrinței, cămașa 6-7 luni și are o greutate de cca 3 kg, iar prețul unui costum întreg e 4.000 de euro. Eu mai și închiriez asemenea costume pentru că nu toți își pot permite să cumpere. Cusutul unei traiste cu mărgele durează între 3-4 luni de zile, iar prețul e la 400 dolari. Fiecare mărgică e cusută în așa fel încât cu timpul să nu rupă ața. Fac și traiste mai simple, între 100 și 400 de dolari. Aici, în Voloca, fiecare fată trebuie să aibă două costume naționale. Unul în care predomină culorile roșu și verde și altul cu mai mult albastru și violet. Și atunci fiecare fată se străduiește să aibă până la nuntă câte două costume, nu neapărat de-ale mele. Dacă nu are așa ceva se pierde mândria de volocean în costumul popular. Am umblat pe la mai multe expoziții cu diverse tematici unde am prezentat portul popular românesc din Voloca atât prin Ucraina, Moldova, dar și în România.

– Cum vă descurcați în viața de zi cu zi?

– Cu o pensie de 70-80 dolari pe lună nu poți trăi și trebuie cumva să câștigi bani. Să faci o asemenea muncă te dor și ochii, dar și spatele. Nu-i ușor…

Dumnezeu ne ajută pe toți!

Text și foto: Clement LUPU

Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Etnofol­cloric Interregional al Malăncilor „Malanka-fest 2017“ s-a desfăşurat la Cernăuţi, în 15 ianuarie 2017.

Festivalul de etnografie şi folclor de la Cernăuţi este cel mai de masă şi pitoresc festival de Anul Nou pe stil vechi din Estul Europei. Au participat 46 de colective din regiunea Cernăuţi şi din alte regiuni ale Ucrainei (Transcarpatia, Hmelniţki, Ivano-Frankivsk), şi România (Câmpulung Moldovenesc şi satul Mălini, judeţul Suceava), care au fascinat publicul spectator prin varietatea şi bogăţia costumelor populare, măiestria interpretativă, diversitatea repertoriului, prin scenetele hazlii şi spectaculoase.

Românii din ţinut s-au evidențiat la fiecare ediţie a festivalului „Malanca Fest“, ocupând locuri de frunte şi impresionând locuitorii şi oaspeţii oraşului Cernăuţi nu numai prin costumaţie şi motivele „Malăncii“ tradiţionale, ci şi prin mecanisme speciale. „Malanca“ de la Crasna a putut fi încununată cu lauri, adică considerată învingătoare, fiind cea mai pitorească reprezentaţie populară a obiceiurilor tradiţionale româneşti, uimind şi captivând numerosul public prin scenete şi prin diversitatea costumelor: „Regii“, îmbrăcaţi în haine naţionale româneşti, la inimă cu Tricolorul – pe ambele umere străluceau, încrucişate la piept, cele trei culori, roşu, galben şi albastru. „Urşii“, în haine confecţionate din paie de rogoz şi cei cu aripi din paie de 5 metri, „crescute“ în spate, erau ţinuţi în lanţuri de „Ţigani“. Horbovenii, la rândul lor, au impresionat publicul prin mecanisme speciale – „Cucoş uriaş“ – simbolul anului 2017, şi „Calul troian“, înalţi de aproape 5 m, înscenând şi povestea populară românească „Punguţa cu doi bani“. N-au lipsit de la joc şi voie bună nici moşnegi, babe, urşi, capre, domnişoare, militari, căluţi, Moşi Crăciun, necuraţi, monştri, dragoni, văcuţe, eroi din filme artistice şi desene animate, ţigani, vrăjitori, piraţi, regi etc. Ca şi în anii precedenţi, a uimit şi tehnica improvizată de impresionante mărimi.

În acest an, pentru a exclude orice influenţă a membrilor juriului, organizatorii au hotărât că votarea locurilor premiante să fie on-line, pe site-ul „Malanka Fest“ (www.malanka.chv.ua). Astfel, conform acestei votări, premiul I de 50.000 grivne a fost acordat colectivului „Regii Egiptului“ din satul Ceahor, raionul Hliboca. Iar premiile II de 30.000 grivne şi III de 20.000 grivne au fost înmânate grupului „Calul troian“ şi „Malăncii din Horbova“, ambele din satul românesc Horbova, raionul Herţa.

„Malanka-Fest“ a devenit cel mai pitoresc şi extins festival etnografic naţional din Europa de Est. Evenimentul a fost urmărit de zeci de mii de vizitatori, care l-au transformat într-o carte de vizită a Bucovinei de Nord. Menţionez că fiecare colectiv din satele populate de români și ucraineni din regiunea Cernăuți s-a evidenţiat prin costumele tradiționale, iar alte colective au prezentat costume creative, evidențiindu-se chiar și prin spectacole teatralizate.

Malanca este denumirea slavă a cetelor organizate de mascaţi la Anul Nou, denumire întâlnită nu numai în satele ce ţin sărbătorile pe stil vechi, în special în cele huţăneşti sau cu populaţie ucraineană, ci şi în multe sate care au trecut la noul stil. Din păcate, astăzi acest obicei frumos se pierde încetul cu încetul. Pe an ce trece, se organizează tot mai puţine Malănci şi tot mai puţini gospodari le primesc în casele sau cel puţin în ogrăzile lor.

E ceva trist. De fapt, Malanca are aceeaşi soartă ca şi toate cetele de colindători, urători şi semănători. Nu e vina tradiţiilor că noi am devenit mai… fuduli, iar să mergi cu colinda e o ruşine. Dar nu pentru asta am scris tot acest text. Am făcut-o pentru a păstra pentru alţii ceea ce mai este, iar mâine s-ar putea să fie dat uitării. Orașul Cernăuți se aseamănă tot mai mult în luna ianuarie cu un epicentru al carnavalurilor de iarnă.

Malanca Fest este un astfel de festival etno-folcloric, care se desfășoară cu scopul de a păstra și a promova tradițiile și obiceiurile strămoșești din Bucovina de Nord.

GALERIE FOTO

Clement LUPU

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 52-53

Exploatațiile comerciale de creștere a porcilor din Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) urmăresc cu îngrijorare ultimele știri sosite din Republica Moldova, unde au fost confirmate două noi focare de pestă porcină africană (PPA) în ferme ţărănesti amplasate la circa 40 km de granița cu România.

În ultimii ani, focare de pestă porcină africană au apărut în toate ţările situate în Nord- Estul României, ultima fiind Moldova, ceea ce probează migrarea pe căi naturale a virusului, teorie susţinută de specialiștii în situaţii de urgenţă din domeniul sanitar-veterinar. Statisticile realizate pun în evidenţă că principală cauză a răspândirii virusului PPA sunt mistreţii și oamenii cu produsele alimentare din carne de porc, transportate din zone infectate.

Lituania, Letonia, Estonia, Polonia și Ucraina s-au confruntat cu apariția PPA și au aplicat toate procedurile necesare distrugerii efectivelor afectate și protecției împotriva extinderii bolii. Costurile necesare pentru distrugerea efectivelor afectate și împiedicarea migrării virusului se ridică la milioane de euro.

ANSVSA a publicat pe site-ul său documente de informare și avertizare adresate publicului care călătoreşte din aceste ţări spre România. Spre informarea publicului, ataşăm două din materialele informative, dar acest lucru nu este suficient.

Prevenirea evoluției bolii în România presupune o campanie susţinută de informare a populaţiei, a celor circa 1,2 milioane de deţinători de exploatații non profesionale de creștere a porcilor, de mobilizare a autorităţilor centrale și locale în stoparea traficului cu alimente la frontiera de N-E, controlul circulaţiei porcilor și respectarea tuturor reglementărilor sanitare veterinare din sectorul de creştere a porcilor, responsabilizarea vânătorilor în valorificarea corectă a porcilor mistreți împușcați, etc.

Responsabilizare inseamnă și că orice suspiciune de boală a porcului să fie semnalată imediat autoritătilor veterinare.

Populația și autoritătile trebuie să conștientizeze faptul că un focar de PPA va consuma milioane de euro de la buget, va reduce producția natională și va restricţiona grav comerțul cu carne de porc pentru toate categoriile de producători. Va crește, în schimb, importul de carne de porc.

Exploataţiile comerciale profesionale au programe de biosecuritate, au investit în protecția și monitorizarea stării de sănătate a animalelor, iar apariţia unor cazuri de PPA ar duce la înregistrarea unor pierderi imense pentru producători, dar și pentru stat.

Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România solicită autoritătilor statutului să ia măsuri urgente de interzicere a intrărilor de animale, carne și produse alimentare din Moldova și Ucraina și de control eficient în punctele de frontieră sau reducerea numărului acestora, de control a vânătorilor indiferent de forma de funcționare și de pregătire pentru intervenții în caz de urgenţă.

Solicităm să se publice măsurile de prevenţie împotrivă apariției PPA pe teritoriul României și autoritătile responsabile de intervenții în caz de urgentă cu datele de contact, să se folosească mesajele de „Interes Public” ale televiziunii naționale pentru informarea populației și să se restricționeze comerțul cu Moldova și Ucraina. Numai un efort comun va evita apariția PPA și consecințele dezastruoase pentru industria cărnii de porc din România.

Sursa Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR)

De la dangătul clopotelor la cântece patriotice

Kievul merită explorat nu doar pentru lăcaşele de cult care sunt impresionante şi unice prin măreţie şi număr, ci şi din perspectiva evenimentelor din epoca contemporană. Îmi amintesc că ceea ce mi-a atras atenţia încă de la intrarea în oraş a fost o statuie uriaşă reprezentând o femeie cu sabia în mână, despre care aveam să aflu că se numeşte „Patria Mamă“. Povestea ei a început în anul 1977 când preşedintele URSS Leonid Brejnev a dorit construirea unei statui care să întreacă în înălţime cupolele mănăstirii Lavra Pecerska. Este cel mai înalt monument din Ucraina şi este construit în aşa fel încât să reziste oricărui cutremur. După anul 1991 sabia a fost tăiată cu aproximativ 30 m pentru a se restabili ordinea iniţială. Pentru că nu trebuia să fie ceva mai înalt decât cupolele amintitei mânăstiri.

Pe aceeaşi esplanadă se află Muzeul National al Istoriei Marelui Război Patriotic închinat celor care au luptat în Al Doilea Război Mondial. Sunt expuse tancuri, avioane, elicoptere, bombardiere, aruncătoare de rachete, sute de exponate în aer liber. Peste tot erau difuzoare din care răsunau cântece patriotice. Am trăit un sentiment ciudat în clipele petrecute acolo, a fost un fel de întoarcere în timp care însă a dispărut imediat ce am plecat să colindăm oraşul.

Kiev o capitala europeană

De fiecare dată când ajung într-un loc nou îmi place să admir natura, iar din acest punct de vedere Kievul poate fi considerat un oraş „verde“. Are atâtea parcuri şi spaţii verzi încât orice traseu ai alege beneficiezi oricum de umbra copacilor. Cea mai facilă metodă de a circula dintr-o parte în alta a oraşului este metroul, care este, în sine, o atracţie turistică. Metroul din Kiev este primul sistem de tren subteran din Ucraina şi al treilea din fosta URSS. Inedit este faptul că aici se află cea mai adâncă staţie de metrou din lume – Arsenal – 107 m, iar staţia Universitate are una din cele mai lungi scări rulante din lume – 87 m.

Săptămâna petrecută la Kiev mi-a dat prilejul de a trăi stări sufleteşti contradictorii. De la smerenia care te cuprinde intrând în biserici la tensiunea resimţită la trecerea prin Piaţa Independenţei care parcă voia să-mi transmită ceva din atmosfera evenimentelor ce urmau să se întâmple. Apoi bucuria copilărească ce m-a cuprins încercând să aleg bomboane dintr-un magazin unde erau expuse o mulţime de sortimente, aerul boem din cafenele şi de pe bulevarde şi nu în ultimul rând întoarcerea în timp pe esplanada muzeului dedicat războiului. Toate acestea în numai câteva zile care au fost pentru mine de neuitat.

Fără a-i neglija moştenirea culturală şi spirituală care i-a garantat peste timp statutul de centru al ortodoxiei, Kievul trebuie să rămână un oraş accesibil oricui din lumea asta pentru că merită văzut şi cunoscut.

Povestea Kievului se încheie aici, dar călătoria imaginară împreună cu dumneavoastră continuă pentru că nu am epuizat impresiile adunate din alte locuri la fel de inedite.

Teofilia Banu

Vaticanul ortodoxiei este la Kiev

În acest minunat oraş printre cele mai interesante obiective turistice sunt bisericile şi catedralele, unele dintre ele datând încă din secolul al XI-lea.

Creştinarea Rusiei a început la Kiev. Aveam să aflu acest lucru vizitând unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj pentru credincioşii ortodocşi – Pecerska (Mănăsti­rea Peşterilor), aşezământ monahal întemeiat de cuviosul Antonie şi ucenicul său Teodosie în anul 1051, pe malul drept al Niprului.

Istoria acestui loc este una destul de tumultoasă, iar Lavra Pecerska a devenit un centru de rezistenţă ortodoxă chiar de la întemeierea ei. Chiar şi în vremurile noastre, biserica ortodoxă ucraineană se luptă pentru autocefalie şi recunoaştere sobornicească, iar complexul monahal încă este împărţit între bisericile rivale.

Complexul Lavra Pecerska este compus din peste 100 de edificii construite vreme de zece secole. Dintre acestea, 42 de biserici de suprafaţă şi subterane sunt considerate a fi unice în lume ca arhitectură. Apoi, cele două peşteri în care se află moaştele a peste 100 de sfinţi, muzee, chilii pentru călugări, ateliere de pictură şi ateliere pentru confecţionarea de veşminte preoţeşti completează paleta ansamblului de elemente religioase.

Am văzut aici şi Academia de Teologie, precum şi un seminar teologic, toate într-o armonie arhitecturală impresionantă. Cupolele aurite, caracteristice pentru bisericile slave, se înalţă vrând parcă să apropie cerul de pământ. Înălţimea cupolei Catedralei Adormirii Maicii Domnului domină şi este punctul cel mai înalt al Kievului. În acest mare aşezământ se află mormintele mai multor ierarhi de origine română, printre care şi Petru Movilă, fiul domnitorului moldovean Simion Movilă şi Mitropolitul Kievului între 1631-1646.

Am vizitat vreme de câteva ore Muzeul Artelor aplicate al Ucrainei, Muzeul Miniaturilor şi Muzeul Tezaurului Istoric.

Miracolul sfinţilor de la Pecerska

A păşi în peşterile de la Pecerska este tulburător pentru un creştin. Chiliile mici săpate în stâncă, în care au vieţuit primii preacuvioşi călugări de pe aceste meleaguri, adăpostesc acum raclele cu moaştele acestora. Am intrat acolo cu lumânări în mână, pe un coridor destul de îngust, şi ne-am oprit cu smerenie pentru a ne ruga întru sănătatea noastră la moaştele călugărilor deveniţi sfinţi.

Unii dintre călugări au fost zidiţi în pereţii peşterilor, aşa-numiţii zăvorâţi. Pustnicii se retrăgeau de bună voie în grotele scobite în stâncă prevăzute doar cu o ferestruică prin care primeau apă, pâine şi lumânări şi care era singura lor legătură cu lumea exterioară. Dacă timp de trei zile apa şi pâinea rămâneau neatinse, se înţelegea că sufletul zăvorâtului se ridicase la ceruri. După cel puţin trei ani, grota era deschisă şi, dacă se constata că trupul nu s-a descompus, era zidit din nou, iar pe locul unde fusese ferestruica se aşeza o icoană de sfânt. Sacrificiul făcut de aceşti călugări pentru credinţa creştină este demn de toată admiraţia şi recunoştinţa noastră ca simpli muritori.

Tot aici au fost aduse moaştele Sfintei Teodora de la Sihla – Neamţ şi ale Cuviosului Pahomie de la Gledin – Bistriţa-Năsăud.

Sigur cei mai mulţi aţi vrea să mergeţi în pelerinaj în aceste sfinte locuri măcar cu gândul. Pentru a afla mai multe despre aceste locuri fii încă partenerul meu de călătorie pentru că mai am de povestit.

Teofilia Banu

Kiev este capitala şi cel mai mare oraş al Ucrainei situat în partea de nord a ţării, pe râul Nipru, fiind un important centru ştiinţific, educaţional, cultural şi nu în ultimul rând turistic. Oraşul este renumit în întreaga lume pentru reperele istorice şi infrastructura extinsă, completată de un sistem de transport public la fel de dezvoltat. Capitala ucraineană este locul în care civilizaţia slavă s-a născut şi pe care Balzac îl numea oraş etern, Roma Nordului. Legenda spune că oraşul a fost fondat pe la sfârşitul secolului al V-lea, de patru fraţi: Kyiv, Shchek, Khoryv şi sora lor Lybid. A fost denumit după fratele cel mare, Kyiv, iar în secolul al IX-lea devenise deja centrul politic al slavilor de est. În 988, Vladimir I a introdus creştinismul ca religie oficială şi a ajutat la dezvoltarea relaţiilor politice cu Imperiul Bizantin şi Bulgaria. În timpul invaziei mongolilor, în 1240, a suferit distrugeri mari. În 1362 a intrat sub conducerea ducilor lituanieni şi polonezi. Sprijinit de armata rusă a reuşit să iasă de sub jugul lituanian-polonez în secolul al XVII-lea. În 1654 Ucraina s-a unit cu Rusia şi oraşul a fost anexat Moscovei. Din Kiev a început creştinarea Rusiei. După victoria bolşevică din 1921 a fost alăturată Uniunii Sovietice, iar în 1934 a devenit capitala Republicii Ucrainene Socialiste. Independenţa vine în 1991 odată cu destrămarea Uniunii Sovietice. (sursa: http://www.flysky.ro/bilete-de-avion/Kiev)

În toamna lui 2013 am primit propunerea de a participa la un eveniment mondial dedicat apiculturii la Kiev. Am fost încântată să aflu că voi avea ocazia să vizitez cu acel prilej un oraş care se află într-o ţară la est de România, pe care n-o mai văzusem şi despre care aflasem multe lucruri interesante.

Am ajuns la Kiev înaintea unui moment istoric pentru Ucraina, întâlnirea de la Vilnius din noiembrie 2013 când se aştepta decizia prin care această ţară să iasă de sub influenţa Rusiei şi să se îndrepte spre aderarea la Uniunea Europeană.

Câteva întâlniri şi dialoguri scurte au fost suficiente pentru a-mi da seama de starea sufletească a ucraineanului de rând. Majoritatea îşi doreau altceva decât trăiseră până atunci, numai că, după doar câteva luni de la vizita noastră, bătălia geopolitică a trecut de la masa negocierilor la confruntări militare care încă mai continuă şi azi.

Trecând peste toate aceste triste evenimente, încerc să vă introduc în atmosfera unui oraş cu o arhitectură aparte care te uimeşte cu frumuseţea şi măreţia lui. De la lăcaşele de cult, emblema oraşului supranumit „Vaticanul“ ortodoxiei, la Muzeul Războiului am văzut locuri care fac Kievul unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii şi în care am avut parte de momente memorabile.

În Piaţa independenţei întotdeauna se întâmpla ceva…

Maidan Nezalejnosti (Piaţa Independenţei) este inima oraşului şi un fel de Piaţa Universităţii de la noi. Aici se întâlnesc locuitorii Kievului. Am admirat acest loc în care până la vizita noastră s-au întâmplat o serie de evenimente care au adus Ucraina mai aproape de atenţia Uniunii Europene şi chiar a întregii lumi prin victoria lui Iuscenko şi Timoşenko, aşa numita „revoluţie portocalie“. Nu mi-am putut imagina atunci criza politică ce a urmat după aceea.

Ucraina se află acum în mijlocul confruntărilor politice şi militare dintre Rusia şi ţările NATO, iar Kievul a fost destul de afectat. Unele fotografii pe care le-am făcut atunci în zona respectivă pot spune că au devenit istorie.

Din Maidan Nezalejnosti începe principala arteră a oraşului, bulevardul Khreshchatyk. Construit în stil neoclasic, acesta reprezintă principala zonă comercială unde artiştii amatori îşi expun operele spre vânzare. Este un bulevard înţesat de magazine, restaurante şi cafenele elegante, dar şi scumpe. Are ceva mai mult de 1 km lungime şi se termină în Piaţa Bessarabska.

Mă gândesc totuşi cu teamă că nu vom avea ocazia prea devreme să revedem aceeaşi curăţenie, fete frumoase şi atmosferă boemă.

Amintirile din călătoria la Kiev mi-au făcut viaţa mai frumoasă, mai bogată spiritual şi îmi doresc să vă trezească interesul de a vizita acele locuri. Dar până atunci încerc să aştern pe hârtie, în câteva episoade, propriile-mi impresii.

Dragă cititorule, fii aşadar partenerul meu de călătorie!

Teofilia Banu

Formată din patru sate din apropierea Cernăuţiului, comuna Mahala se distinge prin hărnicia oamenilor şi prin dorinţa administraţiei locale de a avea localităţi moderne, prospere, în care activităţile culturale să contribuie la educaţia tinerei generaţii şi la păstrarea tradiţiilor populare.

Elena Nandriş, un primar care ar vrea drumurile regiunii pentru a le asfalta

De câteva luni primăriţa Elena Nandriş se luptă să treacă drumurile regionale la comună pentru a le putea asfalta. Ea dezaprobă atitudinea celor care au răscolit poporul ucrainean, ceea ce a dus la scăderea economiei localităţilor.

„Situaţia economică s-a deteriorat continuu şi rezolvăm tot mai greu problemele cu care ne confruntăm. Noi avem venituri suficiente, nu am cerut de la stat fonduri. Dar banii sunt pe hârtie pentru că nu îi putem folosi decât pentru anumite lucrări. Banii colectaţi de primărie îi depunem în bancă pentru că legea nu ne permite să îi ţinem şi ei rămân în bancă. Această situaţie se datorează într-o mică parte conflictului din estul ţării. Am câteva săptămâni de când vreau să trec drumurile care leagă satele de la regiune la comună, pentru a le putea asfalta. Am bani, dar ei nu ne pot da aceste drumuri care sunt în inventarul regiunii. Este o ruşine să ai drumuri cu gropi prin comună, chiar dacă nu sunt în administraţia ta. Pe lângă adrese oficiale, m-am dus la regiune şi le-am spus: «Daţi-mi drumurile la primărie să le pot repara, să nu pomenească lumea care intră într-o groapă tot neamul meu.» Eu nu pot să spun la fiecare că drumurile nu sunt ale mele, nu-i normal să pun afiş că drumul nu-i al meu este al Cernăuţiului, cum nu este normal să mergi pe drum în sat şi drumurile să fie regionale.“

Cum e viaţa românilor din Ucraina?

Din cei aproape 7.000 de locuitori, o parte sunt plecaţi la muncă în străinătate, alţii muncesc în oraşele industriale din Ucraina, iar din cei rămaşi acasă mulţi se ocupă cu agricultura şi cu comerţul sau lucrează la Cernăuţi, oraş situat la câţiva kilometri. Împreună cu Elena Nandriş, o femeie cu un caracter puternic, care a ales să se implice în politică după o matură şi îndelungată chibzuinţă, fără un interes personal, am încercat să clarificăm cum e viaţa românilor din Ucraina.

„Merg, câştigă, vin acasă şi fac gospodării cât mai frumoase. Indiferent unde pleacă, când vin acasă nu uită să grăiască cum grăiesc măhălenii. De sărbători este jale pentru cei care nu pot să vină în sat, ei ne spun «Să nu auzi cum cântă colinda sub geam, voi cei de acasă nu puteţi înţelege». Cum nu pot înţelege nici românii din România cum este a fi român aici. Ca să fii român aici trebuie să vii, să vezi, să trăieşti aici şi atunci înţelegi cum e să fii român în Ucraina. Noi suntem la fel ca şi copiii risipitori. La copiii care stau lângă tine acasă le dai de toate, dar celui care a plecat îi dai din când în când câte o fărmătură. Ne bucură faptul când ne vin copiii acasă şi ne spun că vor să se ducă ei cu coşul la sfinţit la biserică şi preotul să îi stropească cu agheasmă din Mahala. Tradiţiile şi patriotismul ne adună“, a spus Elena Nandriş.

Domnia sa a mărturisit că sprijinul aşteptat de la politicienii români nu a venit deocamdată şi doar Consulatul României de la Cernăuţi se implică şi este alături de românii din nordul Bucovinei la diverse manifestări organizate în Ucraina şi în România, ajutându-i să obţină mai uşor vizele atunci când trebuie să participe la diverse evenimente.

Muzeul satului are obiecte vechi de 200 de ani

În Mahala oamenii ţin mult la tradiţii, le păstrează, dar vor să le arate şi altora, amenajând, în incinta Căminului Cultural, un Muzeu al satului. Sunt expuse obiecte utilizate în gospodărie, unelte şi costume populare, cele mai multe foarte vechi. Pentru muzeu, una dintre bătrâne, Domnica Costan, a dăruit costume populare pentru copii, adulţi şi încălţări din anii 1800, toate păstrate cu grijă de la străbunicii octogenarei.

Elena Nandriş ne-a spus că atunci când a aflat că bătrâna doreşte să dea spre păstrare aceste obiecte vechi i-a propus să le dea la muzeu. „Dacă este vorba de muzeul de la noi din sat ţi le dau. Să le expui numai la muzeul nostru, nu cumva să le vinzi sau să le dai la alt muzeu“, i-a spus Domnica Costan primăriţei din Mahala.

În acest muzeu un spaţiu generos este dedicat nunţii. Sunt prezentate rochii de mireasă realizate cu elementele costumului popular, cununi de mirese, dar şi un zobon pe care îl poartă soacra mare. La Mahala nunii mari şi socrii merg şi astăzi la primărie şi la biserică în costum popular. Mirii se îmbracă cu un costum popular stilizat şi cu bundiţe ornate cu puf de lebădă.

„Am adus şi cuptorul, avem şi pâine, sunt expuse covoare ţesute în culori vii, majoritatea din anii ’50 - ’60, obiecte de mobilier. Cele mai multe exponate sunt costumele populare, dar când muzeul se va muta într-un spaţiu special destinat, totul va fi ca într-o gospodărie ţărănească“, ne-a spus primăriţa Elena Nandriş.

Românii din Ucraina au nevoie de carte românească

La Mahala am găsit o impresionantă bibliotecă şcolară, în mijlocul rafturilor cu cărţi fiind amenajat un spaţiu pentru lectură. Biblioteca are cărţi în limba română şi în limba ucraineană. Peste 3.000 de cărţi în limba română au fost primite cu sprijinul Bibliotecii judeţene Botoşani şi a câtorva oameni cu inimă mare care le-au adus din România.

De la copiii veniţi să împrumute cărţi şi de la coordonatorul activităţilor din bibliotecă am aflat că este nevoie de carte românească nu numai la Mahala, ci în toate bibliotecile satelor româneşti din regiunea Cernăuţi. Românii prezenţi la Adunarea Generală a comunei Mahala, din 10 martie 2013, la care au participat peste 700 de săteni, au scandat: „Suntem români şi româna este limba satelor noastre!“, ceea ce dovedeşte că locuitorii acestui sat vor să înlocuiască cărţile scrise în limba rusă cu cele în limba română şi în limba ucraineană.

De când este primăriţă, Elena Nandriş a reactivat şi animat mişcarea artistică din Mahala. De la spectacole folclorice cu participare internaţională până la piese de teatru jucate de elevii de gimnaziu, toate arată că românii de aici sunt mai aplecaţi spre păstrarea culturii tradiţionale mai mult decât fraţii lor de peste graniţă. Zilnic, după ore, elevii din ciclul primar şi gimnazial vin să înveţe frumoasele dansuri populare, pentru că „nu eşti român dacă nu ştii jocul şi cântul“. De la profesoara de dansuri populare am aflat că implicarea în spectacolele folclorice reprezintă o oportunitate de afirmare pentru aceşti copii şi o garanţie pentru continuarea păstrării identităţii româneşti.

Silviu Buculei