reclama youtube lumeasatuluitv
update 11 Dec 2019

Soiuri de tomate și ardei ameliorate la Puchenii Mari

Universal Group din Puchenii Mari, Prahova, reprezentant și distribuitor exclusiv al companiei multinaționale Seminis în România, le-a prezentat legumicultorilor din zonă, în calitatea lor de parteneri tradiționali, principalii hibrizi de tomate și ardei testați și ameliorați de companie; în funcție de performanțele acestora și sugestiile fermierilor, unitatea va recomanda pentru cultură și va livra, de asemenea, semințele pentru cei mai valoroși și adaptabili hibrizi la condițiile din această parte a țării. Expunerea fost realizată de Valeria Tudor, inginer și consilier tehnic al Universal Group. Noi însă am ales pentru astăzi, dincolo de sugestiile firmei, cinci soiuri din ambele specii care ne-au plăcut în mod deosebit, în principal sub aspectul gustului.

Matissimo este un hibrid de tomate cu creștere nedeterminată, extratimpuriu, cu o greutate a fructului de 230-250 g. Siguranța producției este dată de faptul că Matissimo este rezistent la boala petelor de bronz, nematozi, pătarea cafenie, mozaicul tomatelor etc. Fructele sunt uniforme ca mărime în cadrul inflorescenței, fiind lipsite de deformări, rotunde sau ușor turtite, de culoare roșie intens, luciu bun. Plantele au o vigoare deosebită.

Mei Shuai F1 prezintă un potențial de producție foarte ridicat, toleranță sporită la temperaturi scăzute, aspect comercial deosebit, adaptabilitate la condiții variate de cultură. Hibridul este timpuriu, cu o greutate a fructului de 220-230 g, dezvoltă 4-5 tomate la fiecare inflorescență, iar distanța dintre etaje este mică. Fructele sunt uniforme ca mărime în cadrul unei inflorescențe, dar și între inflorescențe pe plantă, au un gust deosebit; la maturitate prezintă culoarea roz, sunt apreciate de legumicultori și preluate de unii în cultură.

Cherry Belle F1 este un hibrid de tomate cherry cu creștere nedeterminată, cu fructe care au greutatea medie de 18-25 g, roșu închis și gust dulce. Planta este viguroasă, având internoduri dese; hibridul este rezistent la mozaic, fusarium, nematozi, cladosporium, alternaria etc.

Roșia probabil autohtonă, cunoscută sub denumirea populară „inimă de bou“, este cel mai gustos soi de tomate care amintește de gustul de altădată al roșiilor din grădina mamei sau a bunicii. Nu doar mărimea fructului este impresionantă (600 g – uneori atingând chiar și 1 kg), ci mai ales calitatea pulpei și gustul nemaiîntâlnit la alte soiuri. Productivitatea este însă redusă, ceea ce face ca tomata „inimă de bou“ să fie cultivată pentru consum propriu sau de către grădinari, nu și de fermierii care trăiesc exclusiv din veniturile realizate din legumicultură, interesul lor direct vizând cantitatea și mai puțin calitatea.

Belladonna F1 – hibrid timpuriu de ardei gras cu creștere nedeterminată, fructe cu dimensiuni de 9 x 8 cm, 160-200 g la maturitate, cu pulpa de 6-7 mm grosime, de coloare alb-galbenă. Plantele sunt viguroase, compacte, rezistente la boli. Randamentul ridicat, perioada de vegetație, producția uniformă și calitatea fructului au făcut ca hibridul să fie solicitat atât de cultivatori, cât și de consumatori. Se pretează deopotrivă pentru cultura în spații protejate și câmp.

Kaptur – hibrid timpuriu de ardei kapia (în foto, neajuns încă la maturitate),  pretabil pentru cultură în câmp și spații protejate, cu plante viguroase, internoduri scurte, aparat foliar puternic. Fructul este de dimensiuni mari: lungime – 18/20 cm, diametrul – 6/7 cm, grosime a pulpei – 6/7 mm, greutate – 200 g în spații protejate și 130-150 g în câmp. La maturitate, culoarea este roșu aprins. Toleranța la condiții mai puțin prielnice de cultură este foarte mare.

Maria BOGDAN

GALERIE FOTO


Ploaie de noutăți la Seminis

Pucheni a devenit de ceva vreme un fel de nume codificat pentru legume de calitate. Nu se știe dacă printr-un joc al întâmplării sau în mod intenționat, dar sub acest nume se găsesc două locuri diferite din drumul produselor spre farfuria consumatorului. În localitatea Puchenii Mari și în împrejurimile sale, din județul Prahova, se află unul dintre marile bazine legumicole din sudul României. În Capitală, strada Pucheni este una dintre cele mai mari piețe de legume en-gros. De altfel, când pleacă cu camioanele spre București, producătorii spun că pleacă la Pucheni... De această dată, vom vorbi despre Puchenii Mari, acolo unde există un important centru de testare a semințelor și soiurilor de legume.

Tomate pentru toate gusturile

Centrul de Testare al Universal Grup, reprezentantul Seminis în România, a fost creat în mod special pentru a testa comportamentul unor hibrizi și soiuri de legume în condițiile specifice ale zonei. Orice soi de legume adus din alte părți ale lumii este testat în acest centru măcar doi ani, până să ajungă să fie disponibil pe piață.

„În acest interval de timp, fermierii din zonă sunt invitați să vină și să vadă respectivele plante în diferite faze de dezvoltare, să le evalueze calitățile și producțiile, pentru ca apoi să poată opta sau nu pentru cultivarea lor în fermele proprii“, a explicat d-na Valeria Tudor, managerul Centrului, ceea ce se întâmplă la Pucheni. „Pe lângă solarii și câmpurile de testare mai avem aici și un depozit central de păstrare a semințelor, din care livrăm către producători, în funcție de dorințele lor și de disponibilități”, a întregit domnia-sa tabloul.

Despre cum funcționează mecanismul ne-am lămurit simplu, la fața locului, participând la o întâlnire cu fermierii din zonă. În plin sezon al roșiilor de solar, aproximativ 25 de cultivatori au răspuns invitației celor de la Seminis. Musafirii au vizitat întâi solarul cu roșii. În jur de zece hibrizi diferiți se aflau acolo, plini de fructe. Erau atât dintre tipurile clasice de roșii, cu fructe rotunde, mari, cât și din soiuri de nișă, precum tomatele roz Mei Shuai și roșii cherry, foarte gustoase. Oaspeții le-au putut admira și chiar gusta în voie, în timp ce gazdele prezentau proprietățile fiecărui hibrid în parte.

Pucheni IMG 4870

Noutăți în tehnologie

Deși era încă destul de devreme pentru ardei, fermierii au fost invitați să viziteze și solarul acestora, pentru a vedea la fața locului gradul de dezvoltare al plantelor din Centrul de Testare. Mai mult, decât atât: au fost prezentați și ardeii plantați în mediu deschis, pentru a se putea face comparația. În paralel cu plantele au fost prezentate și tehnologiile folosite pentru obținerea rezultatelor prezentate.

Între elementele principale ale tehnologiilor s-au desprins câteva elemente de noutate, dar pe care specialiștii Seminis le consideră foarte importante.

Unul dintre ele îl reprezintă dezinfectarea solariilor înainte de înființarea culturilor. „Acest element este foarte important, din mai multe motive. Întâi că, în majoritatea solariilor se cultivă plante din aceeași familie, care au aceeași dăunători. Ca atare, practic nu se poate vorbi despre o rotație a culturilor. În afară de aceasta, din cauza căldurilor mari, care se instalează timpuriu, dăunătorii se înmulțesc mult mai repede. Ca atare, dacă nu se face dezinfectarea solului și a solariilor nu avem șanse să scăpăm de dăunători. Chiar dacă o dezinfecție eficientă înseamnă o lună de pauză în ciclul de producție, rezultatul merită“, consideră Valeria Tudor.

Un alt element de noutate în tehnologia culturilor de ardei în câmp îl constituie plasele de protecție împotriva soarelui prea puternic. „Este o cheltuială și un efort, dar dacă veți instala aceste plase veți vedea ce efect extraordinar au“, le-a spus specialista fermierilor prezenți. Practic este vorba despre niște plase destul de dese, instalate pe stâlpi de susținere din lemn la o înălțime de aproximativ doi metri deasupra solului.

Cea mai eficientă: combaterea biologică!

Cea mai mare noutate însă, pare a fi schimbarea paradigmei referitoare la tratamentele aplicate. Principalele mijloace folosite sunt cele biologice. „Am început acum câțiva ani să folosim bondarii polenizatori, în ideea de a înlătura alte mijloace folosite de fermieri, mai ales la florile timpurii, când temperaturile sunt destul de scăzute și erau folosiți diverși stimulatori pentru realizarea polenizării. Acum am trecut și la combaterea biologică a insectelor dăunătoare“, a arătat Valeria Tudor.

Pentru a înțelege cât de importantă este această schimbare de paradigmă, trebuie să reamintim că Seminis este divizia de horticultură a concernului Monsanto. Monsanto, care de curând a fost cumpărat de Bayer. Așadar, divizia de horticultură a giganților chimiei agricole mondiale a trecut la combaterea biologică a insectelor dăunătoare!

Combaterea prin intermediul prădătorilor s-a dovedit a fi mai eficientă decât cea chimică. Există mai multe rațiuni pentru acest fapt. Din cauza modificărilor climatice, înmulțirea insectelor dăunătoare nu mai respectă ciclicitățile cunoscute, ci are loc în cascadă. La acest fapt se adaugă și cel că tripsul, unul dintre principalii dăunători a devenit rezistent la marea majoritate a substanțelor folosite. În această situație, folosirea insectelor care se hrănesc cu acești dăunători pare a fi cea mai bună soluție. Pe lângă trips, prădătorii mai distrug și musculița albă de solar și păianjenul roșu. „Pentru că, așa cum am arătat, nu mai există o ciclicitate a dezvoltării populațiilor de dăunători, este foarte important ca protecția cu prădători să fie asigurată încă din faza de răsad“, a subliniat d-na Valeria Tudor.

Pucheni IMG 4887

Unii dintre fermierii participanți la eveniment și-au exprimat teama că, la un moment dat, insectele prădătoare ar putea aduce, ele însele, pagube însemnate. Specialiștii Seminis au demontat însă ferm aceste zvonuri. Prădătorii sunt insecte care se hrănesc cu ouăle, larvele sau chiar cu anumite alte insecte. În cazul teoretic în care ar fi mâncate toate insectele dăunătoare – ceea ce practic este imposibil – populația de prădători s-ar reduce și ea în lipsa hranei. Practic, populația de prădători se autoreglează în funcție de populația de dăunători.

În privința costurilor, rentabilitatea rezultă inclusiv din faptul că nu mai este necesară nici manopera și nici vreun dispozitiv, ca în cazul insecticidelor. Prădătorii se livrează în cutiuțe, care se instalează din loc în loc în solar. În plus, legumele obținute vor avea un conținut mult mai mic de substanțe chimice!

Alexandru GRIGORIEV

Abonează-te la acest feed RSS