Produsele alimentare tradiţionale reprezintă o categorie aparte de produse care, pe lângă valoarea intrinsecă dată de păstrarea şi continuarea obiceiurilor regionale şi naţionale în contextul actual de piaţă, trebuie să răspundă unor exigenţe manifestate de consumatori mai ales în ceea ce priveşte siguranţa alimentară şi valoarea nutritivă. Creşterea producţiei acestei categorii de alimente, în aceste condiţii, devine o problemă pentru producători, în special pentru cei de talie mică. În acest număr vom publica primul articol, dintr-o serie, dedicat domeniului produselor tradiționale. În continuare o prezentare succintă a evoluției acestor produse în România.

Definiție

Principala calitate a produselor tradiţionale, alături de asigurarea subzistenţei producătorilor, este de valorificare a materiilor prime locale. Reţetele în general simple, bazate pe câteva ingrediente procesate uneori la fel de simplu, devin produse de calitate, apreciate de consumatori. România, înainte de a deveni ţară membră, a elaborat o legislaţie naţională pentru protecţia acelor categorii de produse agroalimentare care făceau dovada unei tradiţii din generaţie în generaţie. Astfel, prima definiţie a produsului „tradiţional“ a fost dată într-un act normativ adoptat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), în Ordinul nr. 690/2004, care menţiona la art.4 că „produsul trebuie să fie fabricat din materii prime tradiţionale, să prezinte o compoziţie tradiţională sau un mod de producţie şi/sau de prelucrare care reflectă un tip tradiţional de producţie şi/sau de prelucrare“. Principala calitate a produselor tradiţionale, alături de asigurarea subzistenţei producătorilor, este de valorificare a materiilor prime locale.

Promovarea deficitară

Această problemă, a promovării deficitare a produselor agroalimentare româneşti, este dată de o serie de cauze, cum ar fi: calitatea variabilă a produselor pe perioade mai lungi de timp, dificultatea onorării unor volume mari şi constante, slaba prezenţă a unor distribuitori autohtoni pe piaţa internaţională, precum şi brandingul slab sau inexistent al respectivelor produse. O parte dintre probleme are la bază slaba asociere între producători. O altă parte ţine de nivelul de sofisticare şi de ambiţie antreprenorială autohtonă. Nu în ultimul rând, sprijinul public, deşi mai activ în ultimii ani, încă nu joacă un rol suficient de puternic în promovarea produselor româneşti. De asemenea, există un potenţial bun, dar încă nevalorificat, de recunoaştere şi de promovare a mărcilor locale prin includerea acestora în schemele de calitate din UE, respectiv: Specialitate tradiţională garantată (STG), Denumire de Origine Protejată (DOP) şi Indicaţie Geografică Protejată (IGP) sau certificare ecologică. Alegerea de către consuma­tori a unui produs tradiţional este determinată de nevoia fiziologică sau nutriţională, dar şi de alţi factori, precum: gust, venit, disponibilitate, cunoaştere.

Evoluția produselor tradiţionale

produse traditionale fig1

Date operative MADR 2013/în baza Ordinului nr. 690/2004

Până în luna noiembrie 2013, România avea înregistrate în baza Ordinului Ministerului Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, publicat în MO nr. 938/14.10.2004, un număr de 4.402 produse alimentare.

Dinamica produselor tradiţionale

produse traditionale fig2

Date operative MADR 2013/în baza Ordinului nr. 690/2004

Ţinând cont de dinamica înregistrării în baza ordinului nr. 690/2004 din anul 2005, când România nu era ţară membră a Uniunii Europene, şi având în vedere că legislaţia privind produsele tradiţionale a permis înregistrarea şi atestarea în Registrul produselor tradiţionale a unui număr însemnat de produse agroalimentare ce de multe ori s-au dovedit mult prea permisivă şi neclară s-a impus o analiză pentru protecţia consumatorilor împotriva practicilor abuzive şi astfel impunerea unor măsuri care să garanteze corectitudinea tranzacţiilor comerciale.

Categorii de produse atestate

produse traditionale fig4

Date operative MADR 2014/în baza Ordinului nr. 724/2013/date la 18 noiembrie 2014

Faţă de ordinul nr. 690/2004, care, timp de 9 ani, la nivel naţional avea înregistrat un număr de 4.402 produse alimentare, în primul an de implementare au fost înregistrate 280 de produse, pe ordinul nr. 724/2013 dinamica înregistrării acestor produse în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT) se prezintă astfel (în data de 18 noiembrie 2014) – 261 de produse atestate tradiţional, din care 101 sunt produse din carne, 69 produse din lapte, 33 la categoria pâine, produse de panificaţie şi patiserie, ca şi la cele realizate din legume şi fructe, 15 produse atestate pe categoria peşte şi doar 10 la băuturi.

Situația produselor atestate

produse traditionale fig3

Date operative MADR 2014 în baza Ordinului nr. 724/2013/date la 18 noiembrie 2014

Un număr de 19 judeţe nu au atestat niciun pro­dus: Bacău, Bistriţa Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea, Ilfov.

Drd. ing. Ioana Toma

Creșterea PIB-ului real a continuat și în 2017, determinată de creșterea consumului privat, impulsionat la rândul său de o politică fiscală expansionistă. Se estimează că creșterea PIB-ului real va încetini în 2018, dar va rămâne robustă. Piața muncii se așteaptă să rămână rigidă pe parcursul orizontului de prognoză. Inflația a crescut la sfârșitul anului 2017 și prognoza arată că va continua să crească, în continuare, în 2018, înainte de a se tempera, într-o oarecare măsură, în 2019. Se preconizează că deficitul bugetar va crește  semnificativ, în mare parte din cauza majorărilor salariale din sectorul public. Acestea sunt principalele concluzii pentru România din cadrul previziunilor economice de primăvară, publicate de Comisia Europeană joi, 3 mai 2018.

Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vămi, a afirmat: „Europa se bucură în continuare de o creștere economică solidă, care a ajutat la reducerea șomajului la cel mai mic nivel din ultimii zece ani. Investițiile sunt în creștere, finanțele publice se îmbunătățesc, iar deficitul public din zona euro urmează să scadă la doar 0,7% din PIB în acest an. Cel mai mare risc pentru această perspectivă optimistă este protecționismul, care nu trebuie să devină noua normă, deoarece nu ar face altceva decât să îi afecteze pe aceia dintre noi pe care trebuie să îi protejăm.”

Pe ansamblul Uniunii, ratele de creștere înregistrate în UE și în zona euro au depășit așteptările din 2017, atingând cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani, și anume 2,4%. Se așteaptă ca această creștere să își mențină ritmul susținut în 2018 și să încetinească ușor în 2019, rata ei fiind estimată la 2,3% și, respectiv, la 2,0% atât în UE, cât și în zona euro. Consumul privat este în continuare puternic, iar exporturile și investițiile au înregistrat creșteri. Rata șomajului continuă să scadă, situându-se în prezent aproape la nivelurile din perioada anterioară crizei. Economia este însă mai expusă factorilor de risc externi tot mai puternici și cu un caracter negativ mai pronunțat. O creștere economică solidă favorizează reducerea în continuare a deficitului și a datoriei publice, precum și o îmbunătățire a condițiilor de pe piața muncii. În prezent, deficitul consolidat pentru zona euro este mai mic de 1% din PIB, preconizându-se că, în cursul acestui an, va scădea sub 3% în toate statele membre din zona euro.

Previziunile economice de primăvară se bazează pe o serie de ipoteze tehnice referitoare la evoluția cursurilor de schimb, a ratelor dobânzilor și a prețurilor produselor de bază, întemeiate pe informațiile disponibile până la data de 23 aprilie. Pentru toate celelalte date integrate în previziuni, inclusiv ipotezele referitoare la politicile publice, acestea iau în considerare informațiile disponibile până la data de 23 aprilie, inclusiv. Cu excepția cazului în care politicile sunt anunțate în mod credibil și sunt detaliate în mod corespunzător, proiecțiile pornesc de la ipoteza că nu se modifică nimic la nivelul acestora.

În acest an, Comisia Europeană a revenit la publicarea, în fiecare an, a două seturi de previziuni cuprinzătoare (în primăvară și în toamnă) și a două seturi de previziuni intermediare (în iarnă și în vară), în locul celor trei (de iarnă, primăvară și toamnă) pe care le-a publicat în fiecare an începând din 2012. Previziunile intermediare examinează evoluția anuală și trimestrială a PIB-ului și evoluția inflației pentru anul în curs și pentru anii următori pentru toate statele membre și pentru zona euro, precum și datele consolidate la nivelul UE.

Următoarele previziuni economice ale Comisiei Europene vor fi previziunile economice intermediare din vara anului 2018, care vor fi publicate în luna iulie.

Sursa: https://ec.europa.eu

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a finalizat o altă acțiune întreprinsă în cadrul strategiei de extindere și de deschidere de noi piețe de desfacere pentru produsele autohtone.

Una dintre oportunitățile identificate a fost piața importantă reprezentată de Repulica Africa de Sud.

În acest sens, reprezentanții instituției au inițiat demersuri către Direcția de Sănătate Animală din cadrul Departamentului pentru Agricultură, Păduri și Piscicultură din Republica Africa de Sud, cu scopul de a stabili și concretiza sectoare de colaborare în aria specifică.

În urma discuțiilor tehnice și a interesului manifestat pentru importul de lână și mohair din țară noastră, cele două părți au negociat și au agreat un certficat sanitar veterinar pentru export.

Prin deschiderea acestei piețe, s-a creat posibilitatea pentru mulți crescători de animale să valorifice și acest produs.

Pentru a veni în sprijinul crescătorilor de animale și pentru a facilita exportul acestui tip de produs, ANSVSA a dispus structurilor teritoriale ca, prin intermediul medicilor veterinari cu atribuții de certificare, să informeze operatorii economici autorizați despre această oportunitate și asupra cerințelor necesare.

Cei interesați pot consulta modelul de certificat, postat pe site-ul ANSVSA: www.ansvsa.ro, modulul: „Certificate sanitare veterinare pentru exportul subproduselor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman”, accesând link-ul:

http://www.ansvsa.ro/wp-content/uploads/2017/12/CSV_Africa_de_Sud_mohair_lana_netratata_spalata.pdf

În urma vizitelor la peste 50 de ferme de suine din țara noastră, dar și din experiența proprie de 15 ani în fermă, constatăm că la noi sunt reguli, zicem noi, mult prea aspre privind măsurile de biosecuritate aplicate de fermierul nostru față de fermierul polonez, spre exemplu. Vizitând câteva dintre fermele de suine din Polonia am observat că aceștia pun mare preț pe investiții mari, care urmăresc o îmbunătățire constantă în timp, asigurând în primul rând calitatea potențialului genetic. Atunci, ne-am zis, de ce oare alții pot, iar noi nu? Oare cu ce suntem noi, românii, mai prejos decât alții?

Cum este pe la alții

În mod cert, după cum bine știți, aproape fiecare stat își susține poporul. Și aici putem aminti de statul danez, care oferă o mare sumă de bani pentru extinderea fermelor în afara țării, dar și de Polonia, renumită pentru creșterea și multiplicarea porcilor. Aici, spre exemplu, am văzut ferme de familie preluate din tată în fiu, susținute cu diferite forme de creditare (dobânzi mici). Proprietarii acestora au fost primii care au accesat fonduri europene în procent de peste 95% într-o scurtă perioadă de timp. Să vorbim puțin și de statul spaniol care a pus la punct proceduri de multiplicare a purceilor cu potențial genetic ridicat, dar care nu este foarte strict în privința măsurilor de biosecuritate și nici măcar în menținerea unei curățenii exemplare. Sigur că vecinii noștri ruși, trecând printr-un focar de pestă porcină africană, au înăsprit condițiile de biosecuritate, cu investiții majore de 5-7% din totalul investiției. Dar, desigur, regula de aur este mai degrabă să previi decât să combați.

Românii, mai catolici decât papa

Însă noi, românii, suntem mai catolici decât papa. Aducem purcei pentru creștere și îngrășare din toate fermele din Europa, luând astfel tot ce ni se dă, bun sau mai puțin bun. Dorim să facem performanțe cu produșii altora și rezistăm cu stoicism căci așa-i românul, se mulțumește cu orice. Porcii din Danemarca sunt relativ buni, dar foarte scumpi (92 euro cu TVA pe cap), SPF plus indemni de orice boală zic ei. Animalele au totuși mari probleme de adaptare la noi condiții și prezintă o problemă digestivă nativă: enterită proliferativă (ILEITĂ). Să lămurim câteva aspecte: boala se exprimă clinic la purceii înțărcați după o incubație de 3-6 săptămâni. Ca stare generală, porcii bolnavi au poftă de mâncare cu apetit capricios, urmată de o scădere în greutate, dar boala rămâne în stare latentă, nefiind însoțită mereu de scaune diareice. În formele de enterită necrozată, cât și ileită regională, porcii prezintă diaree cu fecale apoase și o slăbire progresivă. În formă avansată a bolii, enterita hemoragică se manifestă cu diaree hemoragică, fecale de culoare roșie spre brună sau chiar negricioasă și anemie. Porcii sunt palizi, au culoare albă, ușor gălbuie a pielii, sunt abătuți și apatici, stau mai mult culcați și se ridică greoi la mâncare. În acest caz, se intervine cu administrare în masă a Tilozinei pulbere administrate în furaj (maximum 25 g/kg corp) asociate  cu un probiotic: Enteroferm.

De aceea recomand folosirea la începutul perioadei de populare, în apa de băut, a vitaminelor: Jecuplex, Supravitaminol sau Ankaselevit (unul dintre acestea) pentru a păstra un status bun al efectivului trecut prin multe încercări (stresul de transport, stresul cauzat de aclimatizare, stresul de schimbare locație, stresul de regrupare în efectivul de suine).

Boala aduce după sine și pagube însemnate financiar, cu pierderi din efectiv prin mortalitate cuprinsă între 5-6%, cadavrele au culoarea palidă și sunt deshidratate, la deschiderea cadavrelor intestinul subțire prezintă îngroșarea peretelui, fiind rezultatul proliferării mucoasei și edemul acestuia. În enterita proliferativă hemoragică peretele intestinului este îngroșat, cu conținut hemoragic, dar aceasta nu trebuie confundată cu dizenteria porcului, care este asemănătoare ca semne clinice. Dat fiind faptul că nu sunt cunoscute încă măsuri eficiente atât de profilaxie, cât mai ales de combatere a bolii, se recomandă să nu se facă achiziții de animale din fermele cu focar sau cu antecedente de boală și se interzice transferul de animale din efective cu semne de boală în ferme  sănătoase. Antibioticele folosite sunt: TILOZINA ȘI TIAMULINUL, care se folosesc atât preventiv, cât și curativ, de care danezii s-ar folosi cu succes, chiar și ca promotor de creștere.

Să vorbim puțin și de produșii aduși din fermele din Ungaria, rezonabili cumva ca preț (65-75 euro cu TVA/cap) vaccinați de PRRS. Prețul variază și în funcție de media purceilor; dacă sunt sub 25 kg media, prețul scade și sub 65 euro/cap. Același preț scăzut îl au și produșii masculi din fermele de scroafe BUNICI din care se opresc scrofițele pentru repro­ducție înlocuire matcă. Acest lucru este motivat de următorul aspect: există un sex ratio de 1:1 femele și masculi la o fătare. Aceștia sunt produși care nu excelează la capitolul SMZ (spor mediu zilnic), având un maxim potențial genetic de 800 g/SMZ.

Sunt produși ai fermelor din Germania care au un preț între 70-75 euro cu TVA, vaccinați, dar și aceștia au problemele lor: de obicei afecțiuni respiratorii, tuse, dispnee (greutate în respirație) în care intervenim preventiv în masă cu probiotic și antibiotic în furaj, în amestec sau apa de băut (medicator). Recomand Doxxicol sau injectarea în masă de Draxxin (antibiotic din noua generație) cu rezultate spectaculoase, administrare 1 ml/30 kg greutate vie, intramuscular în regiunea gâtului.

În încheiere, sper să reușim să avem fermele noastre de reproducție și să creștem produșii obținuți.

Ing. zootehnist Loredana Mocanu,
CATLOR CONSULTING SRL, tel.: 0758.674.671

În perioada 19 - 28 ianuarie 2018 va avea loc, la Berlin, Germania, cea de a 83- a ediţie a expoziţiei internaţionale „Săptămâna Verde”, la care Bulgaria va fi țară parteneră. La ediţia din acest an, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va participa cu un stand la care vor fi prezenți experți din cadrul direcțiilor tehnice iar din partea conducerii instituției va participa secretarul general, Constantin Ilie Aprodu. În desfășurarea evenimentelor de la standul României, la care și-au anunțat prezența mai mulți oficiali, MADR va beneficia de sprijinul Ambasadei României la Berlin.

La standul MADR din incinta expoziției, vizitatorii vor putea degusta produse românești înregistrate cu Indicație Geografică Protejată precum: Magiun de prune TOPOLOVENI din judeţul Argeş, Salam de Sibiu al celor 6 membri ai Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu, din judeţele Bacău, Sibiu, Braşov, Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti, Novac afumat din Ţara Bârsei, judeţul Braşov. Totodată, Telemeaua de Ibănești de la membrii Asociației pentru promovarea produselor tradiționale de pe Valea Gurghiului, județul Mureş, produs înregistrat cu Denumire de Origine Protejată, va putea fi degustată de cei interesați.

La „Săptămâna Verde” vor fi expuse și produse a căror documentație se află în diverse stadii de verificare la direcțiile de specialitate ale Comisiei Europene: cârnații de Pleșcoi, din județul Buzău, Scrumbia de Dunăre afumată de la membrii Asociației Ro-Pescador din Tulcea şi Cașcavalul de Săveni de la Asociația Producătorilor din Botoșani.

De asemenea, vor mai fi oferite, spre degustare, alte patru produse a căror documentaţie este în curs de finalizare pentru a obține protecție europeană: Telemea de Sibiu de la Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu, Virșli de Hunedoara de la Asociația pentru Promovarea Produsului “Virşli de Hunedoara”, Brânză de Vaideeni obținută de membrii Cooperativei Agricolă Vaideeni și Salată cu icre de ştiucă de la Asociația Ro-Pescador din Tulcea.

Membrii asociaţiilor din judeţele care fac parte din filialele locale ale Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale le vor oferi vizitatorilor, spre degustare, preparate din diferite regiuni ale României, cum ar fi produse din lapte: brânză, caşcaval afumat și neafumat, telemea, brânză de burduf în coajă de brad şi în membrană naturală, caş afumat/neafumat.

De asemenea, vor putea fi degustate atât produse din carne (cârnaţi de porc sau oaie, slănină afumată, costiță afumată, muşchi afumat, ghiudem, babic, cârnați picanți, cârnați de casă, pecie afumată, peștișor afumat, clisă afumată, costiță afumată, jumări de porc, cârnați de porc, carne afumată la garniță, mușchi perpelit etc.) cât și produse de panificaţie şi patiserie (cozonac Domnesc, Cozonac Comoara Măcinului, pâine cu cartofi, pâine împletită la tavă). Nu vor lipsi nici produsele din pește (baghetă pescărească, batog afumat, păstrăv ardelenesc, pastramă pescărească, icre de crap, de știucă, sardeluță marinată în ulei picant, batog de somn, pastramă de somn) și nici băuturile spirtoase precum: Pălincă, Țuică de Argeș și Țuică Zetea de Medieșul aurit, dar și cu vin alb şi roşu.

Oaspeții târgului se vor putea delecta, de asemenea, cu delicatese precum dulceață de cireșe amare, căpșuni, vișine, zmeură, gem de prune, zacuscă și tocană de legume, dar și cu vestitele prune uscate de Leleasca. La standul MADR se vor regăsi și gustoasele mere de Voinești.

Motivele tradiționale din ii românești, cu elemente de etnografie și folclor din Oltenia și Crișana, se vor regăsi în decorul standului MADR și îi vor introduce pe vizitatori într-o atmosferă care inspiră tradiție tipic românească. Reamintim că IA face parte din anul 2017 din patrimoniul cultural al UNESCO.

Pentru prima dată la un târg internațional, reprezentanții MADR vor prezenta, în cadrul standului, 16 produse din cele 30 înregistrate în Registrul național al produselor montane: suc natural din mere ”KOP”, suc natural din pere ”KOP”, suc natural din mere şi sfeclă roşie ”KOP”, suc natural de mere, suc natural de pere, suc natural de mere și pere, miere din județul Caraș Severin, cașcaval de Ibănești, smântână de Ibănești, urdă de Ibănești din județul Mureș, cașcaval țărănesc Valdostana, brânză de burduf Valdostana, cașcaval Valdostana din județul Prahova, sana, iaurt și chefir din județul Harghita.

Începând cu anul 2003, MADR a participat la „Săptămâna Verde” de la Berlin, în fiecare an, cu stand propriu.

***

În perioada 18-21 ianuarie 2018, la Berlin, are loc și a 10-a ediție a Forumului cu tema  ”Modelarea viitorului producției animale – durabil, responsabil, eficient”.

Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură și conferința miniștrilor agriculturii au avut loc din 2009 și au păstrat nivelul ridicat al unui format central ce se adresează aspectelor globale referitoare la agricultură și securitate alimentară.

Cele doua evenimente reprezintă repere pentru agenda internațională a sectorului agricol la începutul fiecărui an.

Manuela Roșian, consultant de fonduri europene, și Traian Mărginean Urs, agricultor, și-au unit forțele pentru a demara o afacere în pomicultură. După ce a terminat facultatea și a lucrat 8 ani într-o multinațională unde scria proiecte europene pentru apă și canal, Manuela a hotărât să joace pe cont propriu un dublu rol, atât de solicitant, cât și de consultant pentru a dezvolta Pepiniera ROZA MUR, care oferă material săditor certificat ecologic. Cum au fost primii trei ani de afacere și cu ce gânduri privește spre viitor ne spune chiar ea.

– Când și cum a demarat afacerea voastră?

– În urmă cu trei ani am început să producem material de înmulțire – pomi fructiferi și trandafiri certi­ficați ecologic.

– Ce soiuri de pomi fructiferi aveți?

– În prezent avem peste 20 de soiuri de pomi și trandafiri. Anul acesta am reușit să producem inclusiv trandafirul de kazanlak, soiul bulgăresc cu cea mai mare producție de ulei. Informații mai multe despre soiurile noastre se găsesc pe pagina de Facebook ROZA MUR la secțiunea albume.

– Cu ce investiții ați pornit? Aveați terenul necesar sau ați cumpărat?

– La început cu 10.000 de trandafiri plantați pe 2.000 mp, iar pe parcurs am tot învățat și ne-am extins. În prezent cultura este rotită pe 9 ha.

– Dar ce v-a determinat să investiți în pomi fructiferi și trandafiri?

– Eu sunt consultant de fonduri europene, iar Traian are experiență în altoirea pomilor și a trandafirilor, el lucrând ani buni prin diverse țări. Din 1987 tot asta face. Din experiența economică pe care am acumulat-o până în prezent am tras concluzia că agricultura este profitabilă în prezent, în special afacerile de nișă, astfel că am căutat o nișă care să se potrivească pe profilul terenurilor pe care le deținem.

– Ce suprafață dedicată afacerii aveți în acest moment ?

– Avem 9 ha în Ciumbrud și 3 ha în Ponor, județul Alba. În Ciumbrud este pepiniera de pomi fructiferi și trandafiri, iar în Ponor cultivăm fructe de pădure, în principiu zmeur și mur, pentru că acolo este altitudine mai mare și sunt condiții ideale pentru ele.

– Cât material săditor ați vândut până acum?

– În primul an, după ce am scos primii pomi, am vândut toată producția pe care am obținut-o noi și am mai cumpărat din sat încă o treime, în jur de 25.000 de pomi și trandafiri. Pentru mine acest număr a fost o trezire la realitate, total neașteptat, noi neavând experiență, publicitate sau altceva; acesta a fost și motivul pentru care m-am gândit să investesc și să cred mai mult în această afacere. Ne-am înscris la cursuri, învățăm permanent, pentru că vrem să fim la curent cu noile tehnologii.

– Și ce ați învățat despre acest domeniu?

– Am fost la cursuri de pomicultor; pentru Traian era nevoie de o diplomă, însă la mine era esențial să găsesc o metodă de control și să înțeleg toate procesele care se derulează în pepinieră. Ce am învățat anul trecut împreună și nu știa el era partea asta de altoit în containere, microsere, am învățat un pic despre altoirea în spațiu steril... Chiar am planificat să mergem la o pepineră în Italia să vedem exact cum se face. Vrem să ne specializăm. Un alt aspect pe care l-am învățat a fost despre agricultura ecologică, pentru că suntem singurii din țară certificați ecologic pentru puieți.

– Care sunt cele mai mari provocări ale afacerii?

– Avem probleme cu găsirea materialului săditor pentru că în țară nu este niciun producător de material săditor ecologic, iar în străinătate există în Olanda, dar au doar măr și cireș.

Ministerul Agriculturii ne dă derogare să lucrăm cu portaltoi neecologic, dar în scurt timp acest lucru nu se va mai întâmpla. Și atunci este important să găsim soluții. În plus, ca peste tot, cea mai mare problemă din pepinieră sunt oamenii.

– Mergeți pe soiuri românești sau din import?

– Deocamdată doar pe soiuri românești. Avem material săditor cu certificat albastru, adică virus free și ecologic.

– Practic, aveți cea mai valoroasă etichetă, materialul săditor ar trebui să se vândă ca pâinea caldă.

– Corect. În special pentru cei care accesează fonduri europene pentru livezi. Dacă scriu în proiect că vor înființa livezi eco au 20% suplimentar în bani, iar noi, așa cum am mai spus, suntem singurii.

– Cu cât veți vinde în primăvară pomii din categoria I?

– Prețul fluctuează în funcție de cerințele pieței. În anul care tocmai a trecut, de exemplu, un pom calitatea a doua s-a vândut cu 4 lei, iar cel de calitatea întâi cu minimum 7 lei. Vorbim desigur de prețul fără TVA. Anul trecut ne-am triplat suprafața de plantare. Procesul de producție este unul lung, și anume în anul 1 se plantează portaltoiul și se altoiește, iar anul 2 este pentru aclimatizare și formarea coroanei. Bineînțeles, în prezent noi avem producție continuă, dar acest termen lung pentru obținerea unei culturi determină și prețul.

– Este o afacere rentabilă să investești într-o pepinieră, să înmulțești material săditor?

– Este rentabil, dar depinde și cum se face. De exemplu, acum pentru ceea ce vrem să plantăm, pen­tru un hectar de teren investițiile cu materialul săditor și toate lucrările aferente ajung la 45.000 euro. Pentru altoire, o ramură cu 10 muguri costă 4,6 lei. Dacă tu plantezi 50.000 de pomi la hectar și trebuie să cumperi 50.000 de muguri, iar rata de prindere este de 60%, costurile de producție sunt mari. Și riscurile sunt mari, din 10 muguri se pot prinde 6 sau 8; dacă altoitorul nu prinde bine, ai pierdere, dacă vine gerul, iar ai pierderi. De aceea am vrea să accesăm fonduri europene.

– Ați întocmit deja proiectul de finanțare pe fonduri europene, ce valoare are și în ce veți investi banii?

– Valoarea proiectului este de 500.000 euro și vom investi în înființarea în regim ecologic a 4 ha de pepinieră cu certificările albastru ecologic și în utilaje (tractor, plug vibrator, săpăligi electrice pe benzină) pentru că încercăm să ne optimizăm. Până acum ne-am chinuit cu tractor închiriat, cu două motocultoare cumpărate, cu zilieri.

– Cu câți oameni lucrați?

– Câte 4, 6,10, depinde cum găsim. Cu forța de muncă este cea mai mare problemă, pentru că nimeni nu vrea să vină, iar dacă nu ești între ei, cine știe ce fac. Dacă reușim să reducem forța de muncă prin achiziționarea utilajelor este foarte bine.

– În ce stadiu sunteți cu proiectul?

– A fost depus în ianuarie...

– Care este procentul de cofinanțare?

– 10%.

– Știu că Submăsura 41a destinată investițiilor în pomicultură nu a inclus inițial și pepinierele, cum vă adaptați pentru a fi în conformitate cu cerințele măsurii?

– Ne-am pregătit corect de la început. Am înființat firma cu codurile CAEN corecte, am luat terenuri în arendă pentru a putea respecta cerințele legale cu privire la certificări și prevederile pentru combaterea bolilor și virușilor, ne-am înscris ca producători certificați de semințe și material de plantare floricol și fructifer. Anul trecut ne-am înscris în agricultura ecologică, dar avem și terenuri care nu sunt ecologice. Ghidul Solicitantului stipulează că acele cheltuieli eligibile cu materialul săditor sunt valabile doar pentru prima înființare a culturii, astfel am încercat să luăm terenuri suplimentare pentru care să nu existe probabilitatea sau dubiul că am mai fi avut înainte cultură. Acele terenuri la APIA au fost neproductive, pentru că așa trebuiau să fie, iar terenurile neproductive nu sunt eligibile nici la SO-uri, nici la partea cu agricultura ecologică.

Proiectul nostru propune nu doar înființarea unor terenuri noi de cultură sau achiziția de utilaje, ci și informarea și educarea clienților noștri cu privire la ce înseamnă materialul de plantare fructifer de calitate, certificat virus free și ecologic, ce înseamnă material de plantare fructifer calitatea I sau calitatea II. Dorim să facem o serie de filmulețe prin care să învățăm oamenii cum să cumpere, ce să cumpere, când să cumpere sau să planteze, cum să întrețină ceea ce au achiziționat, cum să facă tăierile etc. Filmulețele vor fi disponibile pe pagina de Facebook - Pepiniera Roza Mur, pe un canal de Youtube pe care îl vom crea, dar și pe site-ul care va fi înființat în timpul implementării proiectului. 

– De unde procurați materialul săditor pentru altoire?

– De la Institutele de cercetare din țară și din străinătate.

– Credeți că oamenii care cumpără pomi fructiferi știu diferența între eticheta albastră, galbenă sau alta, între o calitate sau alta?

– Sigur nu. Dar până la ei problema este că pe piață găsim pe același stand la vânzare, la același preț, toate cele trei categorii de pomi. Cu 15 lei/bucata găsești pomi și cu etichetă albă, și cu etichetă galbenă, dar și albastră. Magazinele mari îți cer ca document de proveniență certificatul de producător și cel fitosanitar, dar nu se informează cu privire la standardul de certificare sau de calitate al tuturor pomilor. Astfel cel care trebuie să fie informat cu privire la ceea ce cumpără ar trebui să fie cumpărătorul. El ar trebui să se uite la etichetele cele galbene sau albastre; albastrul arată categoria superioară, galbenul faptul că soiul este original, iar categoria lui biologică este inferioară celor cu eticheta albastră. Pomii cu etichetă albă sunt de evitat, ei nefiind certificați.

Un alt aspect de urmărit la achiziția materialului săditor ar fi rădăcinile și ramurile; rădăcinile trebuie să fie bine dezvoltate și de culoare deschisă, lucioase, să nu fie veștejite sau rănite, acesta fiind motivul pentru care noi preferăm să vindem materialul cu rădăcină nudă, ca să poată fi inspectată rădăcina. Iar crengile trebuie să fie de 3 sau 5 și să nu fie vătămate sau înmugurite la achiziție.

– Ce presupune să devii pepinieră de material săditor certificat ecologic?

– Este un proces destul de lung și de costisitor. În acest proces sunt implicate 2 instituții ale statului și o instituție privată. Pentru a deveni certificat este necesar să ai o formă de organizare juridică în conformitate cu legislația în vigoare, apoi trebuie să faci dovada că materialele de altoire (semințe, portalotoi sau altoi) au fost achiziționate de la producători certificați, analize de sol, inspecții etc. Toate acestea presupun niște costuri (doar achiziția etichetei albastre de la Institutul de Certificare a Semințelor costă 0.35 bani bucata, pe lângă toate cele menționate anterior). Iar pentru a fi certificat și ecologic, procesul este unul și mai lung (durează 3 ani pentru ca terenul să fie considerat ecologic și să obții certificare pentru cultură), presupune inspecții anuale de la Organismul de certificare, precum și de la Direcția Agricolă, rapoarte de inspecții, dovedirea provenienței materialelor (dovedirea faptului că nu există producători de materie primă ecologică, obținerea derogării pentru folosirea materialelor obținute în agricultura convențională) etc., plus costurile pe care le presupun toate aceste operațiuni.

Patricia Alexandra POP

GALERIE FOTO


Potrivit ultimului raport UNICEF realizat în 2012 împreună cu Institutul de Științe ale Educației, în anul școlar 2009-2010 1,4% dintre elevii din învățământul primar și 1,7% dintre elevii din învățământul gimnazial au abandonat școala. Adăugând la aceasta procentul copiilor care nu au frecventat niciodată școala (3,68% în învățământul primar și 3,75% în învățământul gimnazial), România avea peste 44 mii de copii de vârsta învățământului primar și peste 48 mii de copii de vârsta învățământului gimnazial în afara sistemului de educație. În 2016 datele Institutului Național de Statistică arată că rata abandonului școlar în învățământul primar și gimnazial era de 1,8%, în învățământul liceal și profesional de 3,6%, iar în învățământul postliceal și de maiștri – de 9,7%. Gradul de cuprindere școlară pentru populația cu vârstă de 0-23 ani continuă însă să țină România departe de media europeană.

Vorbind despre abandonul școlar (elevi înscriși, dar care abandonează pe parcurs școala) și referindu-ne la anul școlar 2009-2010, cuprins în studiul UNICEF, mitul potrivit căruia în mediul rural ar exista mai mulți factori care să determine abandonul nu se confirmă în totalitate. Cel puțin situația este oarecum echilibrată între rural și urban până în clasa a V-a inclusiv, perioadă după care, într-adevăr, există o rată mai mare de abandon la sate (vezi tabel).

Pe lângă cei care au abandonat învățământul, există și copii care nu au mers niciodată la școală. În metodologia UNICEF există mai multe subcategorii în afara sistemului de educație: copii care au avut o experiență școlară dar au abandonat, cei care nu au fost niciodată la școală și nici nu vor intra în viitor în sistemul de educație și cei care nu au fost niciodată la școală, dar vor intra, cu întârziere, în sistem. În perioada 2005-2009, numărul copiilor cu vârsta de 7-10 ani care nu frecventau învățământul preșcolar, primar sau gimnazial a crescut de la 18 mii (2%) la peste 44 mii (5%). În același interval analizat, numărul copiilor în vârstă de 11-14 ani care se aflau în afara sistemului de educație a fost cuprins între 38 de mii și aproximativ 50 de mii. Cauza principală de abandon o reprezintă situația economică precară a numeroase familii, însă între categoriile sociale există un decalaj major între populația majoritară de vârstă școlară și copiii aparținând minorității rome. O anchetă din 2011, realizată de Romani Criss și UNICEF, arată că, din 597 de copii romi în vârstă de 7-11 ani, 44,2% nu urmează nicio formă de școlarizare, iar din 636 de copii romi de 12-16 ani, 64,62% se află în situația de neparticipare/abandon. De asemenea, abandon s-a înregistrat și în rândul copiilor cu dizabilități. Autoritatea Națională a Protecției Copilului arata că, în 2011, aproape 2.500 de copii cu handicap erau neșcolarizați.

Gradul de cuprindere a populației școlare în licee este de 76,6%

În anul școlar/universitar 2016-2017, populația școlară din sistemul național de educație a fost de 3.597, 3 mii de elevi și studenți, în scădere cu 45,3 mii față de anul școlar/universitar precedent. 15,1% din populația școlară s-a regăsit în învățământul antepreșcolar și preșcolar, 47,1% – în învățământului primar și gimnazial și 18,1% – în cel liceal. Învățământul profesional este singurul care a înregistrat o creștere semnificativă (+15,7 de mii elevi), ajungând la 84,4 mii de elevi, dar rămâne în continuare nivelul educațional cel mai puțin reprezentat în totalul populației școlare (2,3%). În învățământul superior au fost înscriși 531,6 mii de studenți. Gradul de cuprindere școlară pentru populația în vârstă de 0-23 ani a fost mai mare în învățământul primar și gimnazial. Media se situează la 81,5%. Pe grupe de vârstă, situația este următoarea: 3/5 ani – 83%; 6/10 ani – 89,2%; 11/14 ani – 90,65%; 15/18 ani – 76,6%; 19/23 ani – 65,35%. În învățământul superior se remarcă o diferență majoră între populația școlară feminină față de cea masculină, respectiv 72,8%, față de 57,9%.

Locul III în UE la abandonul școlar

Potrivit Eurostat, care analizează datele din 2016, cel mai ridicat procentaj al abandonului în statele din Uniunea Europeană s-a înregistrat în Malta (19,6%), Spania (19%) și România (18,5%). La polul opus se situează Croația (2,8%), Lituania (4,8%) și Slovenia (4,9%). Comparativ cu 2006, abandonul școlar a scăzut în toate țările membre, cu excepția Cehiei, României și Slovaciei. În România, poate și pe fondul migrației, dar nu numai, abandonul școlar a urcat de la 17,9%, în 2006, la 18,5%, în 2016.

Pentru 2020, UE își propune să coboare abandonul școlar sub pragul de 10%. 15 țări îndeplinesc deja acest obiectiv: Belgia, Danemarca, Irlanda, Grecia, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Olanda, Austria, Luxemburg, Slovenia și Finlanda. Cum va face România să ajungă la acest procent? Greu de spus!

Maria Bogdan

Una dintre tendințele pe care toți analiștii le-au constatat în privința consumului de băuturi alcoolice, este cea a creșterii cererii de bere. Desigur că berea nu este o noutate în țara noastră. Ba, dimpotrivă, putem spune că are deja o istorie remarcabilă. Mai mult a devenit un element social și chiar a generat expresii lingvistice. Astfel se face că, de multe ori, ne întrebăm prietenii „când bem o bere?“, în loc de „când ne vedem?“. Inutil să mai amintim că într-o mare parte din scrierile lui Caragiale berea constituie un element nelipsit din decor. Dacă e să judecăm după descrierile din cea de-a doua jumătate a secolului XIX, verile în oraș nu puteau fi suportate decât acompaniate de bere. Mai târziu, berea a pătruns și la sat. Astfel, localitatea Bragadiru, acum orășel satelit al Capitalei, își trage numele de la fabricantul de bere Bragadiru, care a construit o fabrică în jurul căreia s-a dezvoltat localitatea. Una dintre poveștile cu bere pe care se cuvine a le aminti, este legată de perioadele petrecute de Majestatea Sa Mihai I la Săvârșin. Localnicii mai în vârstă își amintesc cum, în unele zile, tânărul rege, împreună cu membri ai suitei sale, alcătuiau o echipă care juca popice împotriva echipei sătenilor. Când câștiga echipa sătenilor, învingătorii erau cinstiși cu bere adusă de la palat. Dacă victoria era a Regelui, atunci învinșii își tratau adversarii cu țuică bătrână. Iată deci, că apetitul pentru bere exista încă de atunci și în mediul rural.

În 15 ani, consumul de bere s-a dublat!

Astăzi, la sat sau la oraș, vară sau iarnă, berea a devenit una dintre cele mai solicitate băuturi. Este consumată deopotrivă în localuri sau acasă. Desigur, părerile sunt împărțite asupra efectelor creșterii consumului, dar nu ne-am propus să le evaluăm aici. În schimb, trebuie să spunem că s-a diminuat consumul de alcooluri tari și cel de vin.

În tabelul de mai jos am prezentat evoluția consumului mediu pe cap de locuitor de bere și de vin, începând din 1991 și până în 2015.

bere tabel

E suficientă doar o privire pentru a constata că, în intervalul amintit, consumul de bere s-a dublat, ajungând de la 42,1 litri/cap locuitor, în 1991, la peste 88, în 2015. În același interval, consumul de vin a variat ușor, cu creșteri mari în perioada 1995-2004, pentru ca apoi să scadă, revenind la valoarea de referință.

Bem un pahar de bere în fiecare zi

Dincolo de aspectul cultural sau social, berea reprezintă și o ramură a industriei alimentare, cu serioase implicații și asupra agriculturii.

„Peste 97% din berea consumată în România este produsă local, iar 70% din ingrediente provin din țară. Ca urmare, sectorul berii reușește să genereze un adevărat lanț de efecte pozitive pentru economie“, a declarat d-na Julia Leferman, Director General al  Asociației „Berarii României“. Această organizație reunește șase dintre cei mai mari producători de bere din țara noastră, care, la un loc, produc 80% din berea consumată în România. Din organizație mai fac parte și doi importanți producători de materie primă pentru această atât de râvnită licoare.

Conform calculelor, membrii asociației contribuie anual la bugetele locale și la cel central cu peste 530 milioane de euro, iar valoarea adăugată în sectoarele conexe depășește 860 milioane euro.

În ciuda unei ușoare scăderi a numărului de locuri de muncă în producția de bere, la nivelul membrilor Asociației, de la 3.700 în 2015 la 3.600 în 2016, industria berii rămâne un stimul important al economiei și contribuie la crearea unui număr de 85.000 locuri de muncă la nivel național.

În ceea ce privește consumul de bere, în anul 2017 acesta a crescut cu aproximativ 2% față de 2016. Așa se face că fiecare român a băut, în medie, aproape 90 de litri de bere. Adică aproximativ o litră (250 ml.) pe zi...

10.000 de agricultori lucrează pentru bere

Dar, dincolo de aceste aspecte directe, producția de bere are implicații și asupra agriculturii. Componentele esențiale sunt hameiul și orzul.

Culturile de orz pentru bere sunt amplasate în județele Timiș, Constanța, Buzău, Prahova, Cluj, Argeș. Esențial pentru cultivarea orzului de bere este ca zonele să fie mai răcoroase, cu soluri de tip cernoziom, brun-roșcat de pădure. Important de notat este că din suprafața totală cultivată cu orz la nivel național, doar 15-18% reprezintă suprafețele cultivate cu orz pentru bere. Numărul de ferme implicate în cultivarea orzului pentru bere este în acest moment de aproximativ 280-300.

Principalele dificultăți întâmpinate în cultivarea orzului de bere sunt legate de condițiile climatice și de sol. Având în vedere că, în final, cultura de orz pentru bere este o cultură tehnică, agricultorii trebuie să fie bine echipați mecanic. Standardul de întreținere al terenurilor agricole și al culturilor trebuie să fie foarte înalt, astfel încât, în final, să se regăsească în calitatea băuturii.

La fel se întâmplă și în cazul hameiului, care are un specific aparte. 80% din producția din România este realizată în județul Mureș. Esențială pentru creșterea hameiului este clima. Sunt necesare cantități moderate de apă, temperaturi moderate (maxim 35 grade) și un sol argilo-nisipos, bogat în substanțe nutritive. Suprafața totală cultivată cu hamei la nivelul țării este de 220 hectare. Potențialul de creștere în viitor a suprafețelor cultivate cu această plantă nu depășește 500 hectare, fiind limitat de suprafața existentă a spalierilor și a sistemului de susținere al hameiului. La ora actuală există, la nivel național, doar 4 producători, care însumează cca. 200 de angajați.

Costurile ridicate pentru cultivarea hameiului sunt, determinate de numărul mare al intervențiilor mecanizate și manuale, atât pe câmp, cât și pentru culegerea, uscarea și depozitarea hameiului în spații frigorifice.

În ceea ce privește locurile de muncă create în agricultură ca urmare a producției de bere, numărul acestora atinge peste 10.000, la nivelul întregii țări, afirmă „Berarii României“. Multe dintre ele se află în zone unde oferta în domeniul locurilor de muncă este săracă.

În acest context, nu ne rămâne decât ca în zilele calde, la un grătar, să savurăm o bere autohtonă, cu gândul la cei care au produs-o. Și, de ce nu, chiar și acum, în sezonul rece...

Alexandru GRIGORIEV

În cadrul târgului INDAGRA a avut loc o întâlnire a pomicultorilor organizată de Casa Olandeză a Pomicultorului, o inițiativă lăudabilă care are loc de câteva ori pe an și care își propune dezbaterea unor probleme esențiale privind implementarea proiectelor ce vor fi finanțate din fonduri europene.

De această dată în vizorul specialiștilor a fost Submăsura 4.1.a – Investiții în exploatații pomicole: „Fără aceste întâlniri riscăm să rămânem cu proiecte scrise și nefinanțate. Lucrurile merg bine și, cum am informat și Ministerul Agriculturii, suntem surprinși de interesul mare care s-a născut în acest an, avem deja peste 300 de proiecte depuse. Mai sunt câteva lucruri de cizelat în ceea ce privește costul standard și de pepinieristică. Problema pepinierelor pomicole nu a fost inițial gândită, dar dacă la mijlocul acestei Submăsuri 4.1.a există pepiniere care doresc să fie susținute financiar e foarte bine și vom scrie aceste costuri standard și aceste ghiduri“, declara pentru Lumea Satului Mihai Coman, directorul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură de la Mărăcineni la finalul întâlnirii.

Făcând o analiză a ceea ce s-a întâmplat din 2015 până în prezent, concluzia este că nu există niciun contract finalizat, ci doar plăți parțiale. De ce? Cauzele sunt multe: birocrația, numărul mare de documente solicitate la momentul depunerii dosarelor, termenele foarte lungi de obținere a acestora, lipsa materialului săditor certificat, lipsa firmelor specializate în execuția integrată a lucrărilor de înființare și a personalului calificat în pomicultură. „Inițial, când am gândit acest proiect și am văzut suma, speram ca suprafața de livadă până în anul 2020 sau imediat după să fie de peste 10.000 de hectare. Acum, în 2017, ne aflăm la jumătatea perioadei de susținere financiară și putem spune că s-au făcut proiecte, s-au avizat pentru jumătate din bani, însă, dacă ne uităm la suprafață, aceasta este de până la 4.000 ha. Acest lucru înseamnă că sunt foarte multe alte cheltuieli care se fac în afară de materialul săditor.

Domnul Valeriu Tabără, prezent și el la această întâlnire, a semnalat faptul că în această submăsură nu primesc o atenție deosebită bazinele pomicole, ci dimpotrivă banii par a fi risipiți pe proiecte, după cum și-a manifestat interesul fiecare. „Dacă Polonia se bucură de bazine pomicole de 40.000 de hectare pe o singură specie – măr, România, cu cele 10.000 ha de livezi pe care sperăm să le ridicăm cu această submăsură din PNDR, face doar un mic progres. Înseamnă puțin, dar în același timp mult, pentru că se reîncepe refacerea suprafețelor pomicole. Venim de la peste 300.000 ha, de la un ritm de plantare de 4.000-5.000 ha/an, și nu sunt nostalgic. Asta s-a întâmplat în România. Cu acest pas ne întoarcem la refacerea acestor livezi, este doar un început“, remarca și Mihai Coman.

Tot în cadrul acestei întâlniri s-a vorbit despre dorința ca acest program pomicol să se continue și după 2020. „România are obligația ca, acolo unde trebuie, să continue negocierile pentru reluarea acestei submăsuri sub o formă sau alta (PNDR sau reconversie), spunea Mihai Coman.

  • Valoarea celor 327 de proiecte depuse în sesiunea mai – august 2017, cu prelungire până la 30 septembrie, se ridică la 149.388.858 euro. Pentru aceeași Submăsură 4.1 a – Investiții în exploatații pomicole se va deschide o nouă sesiune în luna decembrie a acestui an și, conform deciziilor adoptate în cadrul Comitetului de Monitorizare desfășurat în luna septembrie, alocarea aferentă pentru anul 2017 este de circa 85 mil. euro.
  • În topul investițiilor pomicole ca suprafață stau 3 specii: afin, nuc și alun, dar în aceeași măsură ca număr de plante avem cireșul și mărul. Pentru afin, nuc și alun materialul săditor se produce în România, dar pentru măr și cireș, fiind vorba de soiuri universale, pomii certificați pot fi cumpărați și de la pepinierele din Europa. Vorbim desigur de soiurile care au fost testate și sunt avizate de rețeaua de stațiuni pomicole din țară.

De aceeași părere este și Mihai Ciobanu, consultant pe fonduri europene: „Ar trebui făcute demersuri ca în 2020, în noul program european, pomicultura să ocupe un loc important și să fie alocată o sumă mai mare. Să ne uităm la Polonia sau mai bine la Republica Moldova, care are 20.000 ha numai de nuc și toate investițiile sunt făcute pe fonduri rambursabile de la Banca Mondială, în timp ce noi mai avem 2.000 ha de nuc.“

Pentru creșterea gradului de accesare a acestei submăsuri oficialii români au operat o serie de simplificări, dintre acestea enumerăm: au eliminat obligativitatea folosirii soiurilor testate științific, se permite procesarea fructelor provenite de la terți, nota de favorabilitate a scăzut de la 2.4 la 2.0, scăderea dimensiunii fermelor eligibile de la 8.000 euro la 4.000 euro, creșterea pla­fonului de sprijin pentru pepiniere de la 600.000 euro la 1.050.000 euro, permiterea utilizării materialului de plantare fructifer CAC pentru alun și nuc pentru sesiunile deschise în anul 2017. Problema este dacă, la momentul implementării proiectelor, va exista suficient material săditor certificat pe piața din România. Mai ales că în această perioadă este un termen de refacere a plantațiilor mamă și fiecare stat a semnat ordine care au copiat niște directive europene prin care se îngrădește suprafața totală cu material săditor standard sau CAC (necertificat).

Am cerut părerea specialistului pentru a obține o perspectivă a demersului început în acest an prin Submăsura 4.1.a întrebând cum va arăta sectorul pomicol în 2020. Iată și răspunsul: „În 2020 toate livezile părăsite vor fi defrișate, lucru deosebit de important, pentru că ele reprezintă o sursă importantă de boli și dăunători în România. Să nu uităm că după 1990 ne-am trezit cu 300.000 ha, din care în anul 2000 o bună parte erau părăsite. Ele și-au făcut ciclul de 20-25 de ani. Va fi o pomicultură mult mai modernă, nu ne trebuie suprafețe mari, ci pot fi și mai mici, dar cu densități mari, intensive, superintensive cu 3.000-4.000 de pomi/ha. Nu vom ajunge să acoperim cererea de fructe, investiția în pomicultură necesită răbdare, de aceea este obligatoriu încă un ciclu de dezvoltare pentru a putea vorbi de un consum de 60-70% din producția internă.

„În opinia mea, programul pomicol merge bine, doar că lungimea sesiunilor ar trebui să aibă 6-8 luni pentru că este un proces anevoios. Trebuie foarte multe documente, studiu pedologic, ridicarea topo, curbe de nivel, studiu hidrogeologic și proiectul tehnic, ceea ce durează dacă vrei să faci proiecte bune, implementabile și, în final, de succes. Din păcate, multe dintre proiectele depuse le-am văzut, sunt proaste, nu vor fi un succes pe termen lung. Am remarcat totuși disponibilitatea celor de la AFIR de a mai elimina din documente și a le munta către faza de contractare, pentru că nu sunt esențiale la faza de depunere. Ceea ce nu merge bine este implementarea proiectelor, procedurile nu sunt foarte clare pentru acest stadiu sau, mai bine spus, sunt clare la nivel de procedură, dar nu sunt înțelese de experții din teritoriu, fiind un domeniu nou pentru ei. Au primele cereri de plată, primele dosare de achi­ziții. La celelalte măsuri au avut timp să învețe din 2004 până în 2017. Implementarea merge greu, niciun proiect nu este finalizat, dar acesta nu este un semnal de alarmă foarte mare pentru că mai avem 3 ani de implementare. Pomicultura va absorbi toți banii, ba chiar ar trebui făcute demersuri la nivel de secretari de stat care merg la Bruxelles să pregătească o cerere suplimentară pentru cei 10% care se pot obține ușor pe această măsură și eventual banii necheltuiți pe alte măsuri să fie realocați pomiculturii. Spun asta pentru că o livadă este o investiție cu impact economic, are o durată de minimum 18 ani la superintensiv până la 80 de ani la afin sau alun“, a afirmat Mihai Ciobanu, consultant pe fonduri europene.

Patricia Alexandra POP

Celelalte utilități publice sunt asigurate de la bine și foarte bine la... prost

Știați că, în România anului 2017, mai avem încă 15 km de drumuri naționale din pământ? Iar dacă ne referim la alte categorii de căi rutiere, stăm chiar mult-mult mai rău, cu 1.933 km de drumuri județene și 8.476 km de drumuri comunale din pământ! Nici în privința altor utilități, deși s-au făcut progrese remarcabile, n-am atins țintele asumate prin apartenența noastră la UE: socotind și orașele, beneficiază de sistem de alimentare cu apă 78.78% dintre localități, de canalizare – 37,22%, iar de gaz metan – 28,70%.

În analiza de astăzi ne vom raporta, acolo unde Institutul Național de Statistică are date, la anul 1990. Asta ca să vedem ce am făcut noi în 27 de ani, din care 10 ca beneficiari ai fondurilor europene. Și au fost câteva miliarde de euro pe care le-am fi putut accesa pentru aceste programe de infrastructură.

36,11% din drumuri sunt nemodernizate + nu se știe câte în orașe

În 1990 România dispunea de o rețea totală de drumuri în lungime de 72.816 km (naționale – 14.683 km, județene și comunale – 58.133 km). Dintre acestea erau modernizate 16.592 km de artere de circulație, iar 20.544 km aveau îmbrăcăminți asfaltice ușoare. Presupunem că 35.680 km de drumuri erau pietruite și/sau din pământ (49% din totalul drumurilor).

sate asfaltate

În 2016 rețeaua totală de drumuri a crescut cu 13.264 km, respectiv până la 86.080 km: 17.612 km sunt drumuri naționale, din care 747 km de autostrăzi, 35.361 km drumuri jude­țene și 33.107 km drumuri comunale. Și tot în 2016 România mai are 31.084 km de drumuri de început de secol XX, adică nemodernizate: pietruite – 20.660 km și din pământ – 10.424 km. Acest lucru înseamnă un procent de 36,11% din totalul căilor rutiere, cifră cam mare pentru o țară cu pretenții, așa cum ne socotim. Cu alte cuvinte, față de 1990 am dres busuiocul în procent de 13%.

Modernizate sunt căile rutiere pe o lungime de 33.928 km, iar cu îmbrăcăminte asfaltică ușoară – pe 21.068 km.

În privința drumurilor orășenești să zicem că țara stă un pic mai bine: în 1990 aveam 21.065 km de străzi orășenești, din care modernizate 12.082 km, iar în 2016 rețeaua de străzi a crescut la 31.101 km, din care modernizate 20.972 km de străzi. Presupunem că diferența înseamnă străzi pietruite sau chiar din pământ. INS nu are date statistice în acest sens.

Apă – 78,78%, gaz metan – 28,70%, canalizare – 21,17%

La nivel național, populația deservită de sistemul public de alimentare cu apă era, în 2016, de 12.853.110 de locuitori. România dispunea de o lungime totală a rețelei simple de distribuție a apei potabile de 79.677,6 km, din care urban 29.476,7 km. Numărul localităților conectate la o rețea de alimentare cu apă este de 2.506, respectiv 317 orașe și 2.189 de comune. Acest lucru înseamnă că 3 orașe (din 320) și 1.672 de comune (total 2.861) din România nu au apă la chiuvetă (procent cumulat – 21,22% dintre localități nu dispun de apă în sistem centralizat). Situația ar putea fi mai rea de atât pentru că, în cazul comunelor, nu toate satele au fost conectate la sistem.

Cât despre canalizare, acest serviciu e lux în mediul rural. Dar o să vedeți că ceva progrese s-au făcut. O statistică simplă arată în felul următor: locuitori cu gospodăriile conectate la sistemele de canalizare și epurare a apelor uzate – 9.415.524 de persoane; lungime rețea canalizare – 34.353,4 km, față de 13.756 km în 1990; număr de localități cu rețea de canalizare la nivel național – 313 orașe și 871 de comune (21,17 % din totalul de 3.181 de unități administrativ-teritoriale). Avem, așadar, fără sistem de canalizare 7 orașe și 2.310 de comune. Referindu-ne strict la mediul rural, procentul de localități fără această modernitate care ține până la urmă de mediu și, prin extensie, de sănătate este de 69,56%. În 27 de ani sistemul a fost introdus în 56 de orașe și 871 de comune. Spre comparație, în 1990 exista un sistem de colectare/epurare a apelor menajere în 257 de orașe și în nicio comună.

În privința gazului metan, cifrele vorbesc mai mult decât oricare alte cuvinte: lungimea totală a conductelor de distribuție a gazelor, la nivel național – 39.668,8 km (10. 777,6 km, în 1990); număr de localități unde se distribuie gaze – 245 de orașe (din 320) și 668 de comune (din 2.861); procent de acoperire cu gaz metan – 28,70%!

Regiunea de Nord-Vest, cele mai multe sate cu rețea de canalizare

Canalizarea în mediul rural este privită, pe alocuri, drept o investiție fără cap și fără coadă în sensul în care, în zonele de munte, satele dintr-o comună nu vor putea fi conectate la o rețea de colectare / epurare a apelor uzate pentru simplul motiv că nu sunt sistematizate. Statistica spune că avem canalizare în 871 de comune, dar știm din practică ori din ce am văzut că rar se întâmplă ca rețeaua să fie finalizată în fiecare cătun. Observăm că, în regiunile transilvane sau din vestul țării, acolo unde intravilanul este concentrat, iar casele sunt dispuse pe străzi simetrice (stilul săsesc, de exemplu, ori comunele sistematizate după anii 1980), numărul de comune unde s-a investit în canalizare este mai mare. Din acest punct de vedere, modernitatea a atins cel mai mult ruralul din Regiunea de Nord-Vest și Centru. Surprinzător, Regiunea de Nord-Est, despre care se spune mereu și mereu că ar fi polul sărăciei din România, este pe locul al treilea între regiuni, după numărul de localități cu canalizare. Acum nu știm în ce fel este și funcțional. Cel mai rău stă, surprinzător, Regiunea Sud-Muntenia, cu numai 86 de comune conectate la o rețea. Dintre județe, Clujul pare cel mai dezvoltat, cu 46 de comune care au investit în canalizare, acesta fiind urmat de Bacău – 42, Harghita – 36, Mureș – 36, Suceava – 36, Vâlcea – 33, Timiș – 31, Caraș Severin – 31, Iași – 31 și Bistrița Năsăud – 30. La polul opus sunt Brăila – cu o singură comună cu rețea de canalizare, Giurgiu – 2, Teleorman – 4, Ialomița – 5, Călărași – 6, Botoșani – 6 și Vrancea – 8.

sate cu canalizare

Numărul comunelor pe fiecare județ care dispun de rețea de canalizare

  • Bihor – 27
  • Bistrița Năsăud – 30
  • Cluj – 46
  • Maramureș – 26
  • Satu Mare – 22
  • Sălaj – 11
  • Alba – 21
  • Brașov – 19
  • Covasna – 23
  • Harghita – 36
  • Mureș – 36
  • Sibiu – 23
  • Bacău – 42
  • Botoșani – 6
  • Iași – 31
  • Neamț – 17
  • Suceava – 36
  • Vaslui – 17
  • Arad – 28
  • Caraș Severin – 31
  • Hunedoara – 23
  • Timiș – 31
  • Argeș – 26
  • Călărași – 6
  • Dâmbovița – 17
  • Giurgiu – 2
  • Ialomița – 5
  • Prahova – 26
  • Teleorman – 4
  • Ilfov – 19
  • Dolj – 11
  • Gorj – 12
  • Mehedinți – 17
  • Olt – 18
  • Vâlcea – 33
  • Brăila – 1
  • Buzău – 14
  • Constanța – 25
  • Galați – 24
  • Tulcea – 21
  • Vrancea – 8

Maria Bogdan

AISR are ca misiune principală promovarea și susținerea utilizării semințelor certificate de către agricultori, în scopul creșterii producției agricole în România.

  • Asociația AISR are 14 membrii reprezentând cele mai importante companii românești și străine care produc, procesează și comercializează semințe în România.
  • Activitățile de producere, prelucrare și comercializare a semințelor în România se desfășoară în conformitate și cu stricta respectare a legislației în vigoare.
  • Actuala legislație națională transpune legislația europeană (CE) și internațională (OECD) specifică privind calitatea semințelor și a materialului săditor.
  • Fermierii români au acces la sămânță și material săditor la aceleași standarde de calitate și performanță valabile în întreaga Uniune Europeană.
  • Limitele inferioare impuse de legislația națională în ceea ce privește germinația sunt aceleași ca și în celelalte state membre.
  • Sămânța provenită din alte state membre îndeplinește condițiile de calitate impuse de legislație.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

„Din păcate, foarte mulți oameni consideră că fashion și design înseamnă doar linie stilistică, dar nu este deloc așa“, spune dna Carmen Ghițuleasa, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Textile și Pielărie. De fapt, completează domnia sa, în spatele acestei industrii se află studii și experimente științifice care aduc argumente nu doar în favoarea esteticii, ci și a sănătății. Institutul de Textile și Pielărie este singurul dedicat acestei industrii în România și a împlinit recent 65 de ani de cercetare în slujba a două domenii, și anume textile – confecții și pielărie – încălțăminte.

La start cu alte instituții de cercetare

Activitatea de bază a institutului, spune directorul acestuia, o constituie cercetarea științifică, cu precădere cea aplicativă. Pentru a avea însă rezultate, institutul se înscrie la startul pentru competițiile naționale și europene de finanțare, laolaltă cu alte foruri de cercetare.

„În felul acesta, institutul se autofinanțează. Exploatăm fiecare oportunitate, fiecare competiție de proiecte. În plus, atragem finanțări private prin servicii de testare și investigare pe care le realizăm în laboratoarele noastre acreditate RENAR. Testăm din punct de vedere fizico-mecanic, fizico-chimic și din punct de vedere ecotoxicologic materia primă (textile, pielărie și cauciuc), pe tot fluxul de producție, până la produsul finit.“ Proiectele câștigate sunt apoi derulate în consorții multidisciplinare împreună cu agenți economici de profil sau din domenii conexe care utilizează produsele institutului. Astfel, companiile participă direct la proiectele de cercetare. „Activitatea de cercetare a institutului este pusă în slujba industriei și ține pasul cu aceasta. Este adevărat că în ultima perioadă multe fabrici textile s-au închis din diverse motive, dar sectorul de textile-pielărie este încă unul tradițional și reprezentativ pentru România, cu o producție semnificativă la PIB și la export. În acest institut totul se face cu multă muncă, dăruire și suflet. Sunt branduri mari, renumite care lucrează în România și vă spun că nu ar veni aici dacă industria românească nu ar reuși să se ridice la nivelul calitativ solicitat. Nu numai prețul este cel care dictează comenzile, ci în primul rând nivelul calitativ. Suntem în sud-estul Europei, înconjurați de țări care au, de asemenea, industrii dezvoltate, tarife mici, manoperă redusă, dar cu toate acestea marile branduri lucrează în România în primul rând pentru calitate“, afirmă Carmen Ghițuleasa.

Conexiuni între domeniul textil și sănătate

Foarte dezvoltat în alte țări, conceptul de personalizare a hainelor începe să prindă contur și în țara noastră. „Prin personalizare înțelegem, în primul rând, o haină care să vină purtătorului. În acest sens Institutul din România a fost primul din sud-vestul Europei care a achiziționat, prin câștigarea unui proiect sectorial coordonat de Ministerul Economiei, o cabină 3D Body Scanning. Cu ajutorul acestui instrument foarte precis s-au putut elabora standardele de mărimi antropometrice pentru femei, bărbați, copii pentru diferite categorii de vârstă, în scopul corelării dimensiunilor corpului cu cele ale confecţiilor. Ultima actualizare a acestor date a fost realizată în 1970. Astfel, toți operatorii economici care activează în domeniu pot accesa aceste standarde de la Asociația de Standardizare din România.“ Potrivit dnei Ghițuleasa, interesant este faptul că, dincolo de acest obiectiv principal al realizării standardelor antropometrice, măsurătorile făcute cu ajutorul 3D Body Scanner au pus în evidență și alte aspecte conexe domeniului textil care au legătură cu sănătatea. Utilizând 3DBody Scanner pentru copii s-au evidențiat obezitatea la copii și tot mai multe deformări ale coloanei vertebrale din cauza posturii greșite în bănci, a ghiozdanelor care sunt mult prea grele sau a unei vieți sedentare.

Dna Ghițuleasa spune că rezultatele obținute cu acest echipament (standardele antropometrice) pot fi utilizate, spre exemplu, de domeniul medical și de cele care se preocupă de proiectarea mobilierului școlar sau a interioarelor autoturismelor.

Unul dintre cele mai recente proiecte ale Institutului de Cercetare-Dezvoltare Textile și Pielărie s-a concentrat pe realizarea a patru colecții, cu câte zece exponate, ce au la bază costumul popular românesc. Colecția, prin care s-a dorit transpunerea a tot ce este mai frumos în costumul popular și etimologia poporului român într-o formă modernă, este rezultatul activității de cercetare prin colaborarea specialiștilor din domeniul textil și al artelor. Practic, colecția reprezintă o bogăție coloristică și de elemente decorative. Pentru  croirea hainelor s-au folosit materiale naturale, in, bumbac, cânepă, iar elementele decorative au fost imprimate digital pe materiale uni. Colecțiile au fost realizate pe zone geografice din care au fost inspirate piesele costumului, dar și elementele decorative. Imprimarea digitală este o tehnologie avansată folosită în decorarea materialelor textile. Prețurile costumelor variază în funcție de materialele folosite și de model, dar media este de 1.000 de lei pe ansamblu.

GALERIE FOTO


Laura ZMARANDA

La sfârșitul lunii august, compania Syngenta a organizat la București un eveniment deosebit de important pentru activitatea sa: conferința globală a specialiștilor Syngenta în domeniul tratamentului semințelor.

Dl Andrei Măruțescu, directorul de comunicare și relații publice pentru România și Republica Moldova al Syngenta, ne-a făcut o prezentare generală a evenimentului: „Partea de tratament a seminței are o importanță din ce în ce mai mare pentru creșterea randamentului culturilor. Noi suntem convinși că sămânța reprezintă, pentru orice fermier, punctul de plecare spre culturi cu randament maxim. În contextul actual al modificărilor climatice, de cele mai multe ori în defavoarea fermierilor, devine tot mai important să protejăm sămânța, adică să protejăm investiția, astfel încât fermierii să obțină culturi cu un randament cât mai mare“, a subliniat domnia sa.

„Obiectivul nostru – noi tehnologii la îndemâna fermierilor“

„În aceste zile aici, la București s-au întâlnit peste 150 de specialiști, din 40 de țări, conducători ai departamentelor specializate în cercetarea, producția și aducerea pe piață a tot ceea ce înseamnă produse pentru protecția semințelor în cadrul companiei Syngenta. Ei au dezbătut problemele majore din domeniu, precum și utilizarea produselor, cercetarea și inovarea în acest scop. Cu acest prilej i-am avut alături pe dl John Paar, vicepreședintele Departamentului de Protecție a Culturilor din cadrul companiei, și pe dna Ioana Tudor, directorul global al direcției Tratament Sămânță a Syngenta.

În momentul de față, Syngenta reprezintă un jucător important de pe piață. În cifre, vânzările din anul 2016 s-au ridicat la 13 miliarde de dolari, iar în România vorbim despre o creștere cu două cifre. Important însă este ceea ce pregătim și ceea ce putem oferi fermierilor români. Suntem o companie bazată în principal pe cercetare-dezvoltare, iar obiectivul nostru este să aducem permanent la dispoziția fermierilor cele mai noi tehnologii în domeniul protecției plantelor și al semințelor de calitate superioară, cu o genetică superioară. De altfel, în următorii doi ani așteptăm lansarea a cel puțin trei produse noi. Evident că termenul acesta depinde de reglementările și de obținerea aprobărilor necesare pentru a aduce pe piață aceste produse. Suntem convinși că orice beneficiu adus în mâna fermierilor este pentru competitivitatea agriculturii din România“, a mai arătat directorul de comunicare și relații publice.

Syngenta rămâne o firmă elvețiană

În ceea ce privește cumpărarea Syngenta de către China Chem, citându-l pe dl John Paar, Andrei Măruțescu a spus: „Cumpărarea de către China Chem nu reprezintă sfârșitul Syngenta, ci, dimpotrivă, o relansare. Considerăm această tranzacție benefică pentru ambele părți și spunem tuturor că Syngenta rămâne Syngenta, o companie cu sediul central în Elveția, care va continua să investească în cercetare și dezvoltare, în beneficiul și pentru fermieri.“

Despre noile produse a căror lansare o pregătește compania a făcut câteva dezvăluiri dna Ioana Tudor, directorul global al direcției „Tratament Sămânță“ a Syngenta: „Pe partea de fungicide, unul dintre produse este Vibrance, un fungicid cu totul special prin spectrul larg de boli împotriva cărora protejează. Practic, lista lor se întinde pe trei pagini.

În România îl vom lansa în varianta pentru cereale, porumb și sfeclă de zahăr. În alte țări din afara UE produsul a fost deja lansat. Sperăm ca în sezonul următor să aducem pentru porumb produsul Maxim Quatro, care a rezultat în urma unei combinații de patru substanțe active de fungicid reunite într-unul singur. E foarte ușor de aplicat, foarte concentrat și este un produs care s-a dovedit constant peste tot în lume. Acest aspect este foarte important pentru România, care este una dintre țările mari producătoare de semințe. Cele produse în România sunt exportate în foarte multe țări din Europa și din afara ei. Al treilea produs protejează semințele de factorii de stres de mediu, de prea multă secetă sau, dimpotrivă, de prea multă ploaie. Pentru România, în acest sens ne-am concentrat pe floarea-soarelui, care este una dintre cele mai importante culturi din zonă.“

„România are un potențial fantastic!“

Dl Sergiu Staicu este noul director general al Syngenta România. Declarațiile sale s-au bucurat de un interes deosebit. „Provocările cu care se întâlnește fermierul din România, la fel ca și oportunitățile pe care agricultura românească le oferă, au determinat compania să prevadă și pentru anii următori o creștere a volumului activității în România. Practic, ne apropiem de creșteri cu două cifre față de activitatea din anul trecut. În ceea ce privește provocările cu care se confruntă fermierii români, primul lucru care îmi vine în minte sunt extremele care s-au înregistrat anul acesta. Nu sunt extreme specifice neapărat anului 2017, dar cred totuși că în această primăvară am văzut fenomene mai puțin obișnuite, și mă gândesc la zăpada și la frigul din aprilie, care ne-au luat pe nepregătite, mă uit la ultimele 30 de zile în care temperaturile de peste 35-40 de grade au fost constant la ordinea zilei.

Abilitatea fermierilor și a companiilor care sunt alături de fermieri pentru a găsi acele culturi sau acea structură de culturi care să reducă, pe cât posibil, din impactul acestor extreme reprezintă cheia succesului, cred eu.

Oportunitățile vin din potențialul pe care România îl are. Avem mai bine de opt milioane și jumătate de teren arabil care este în folosință, ceea ce reprezintă jumătate din suprafața agricolă a Franței, reprezentând un potențial fantastic. Ne uităm la poziția geostrategică pe care o are România în bazinul Mării Negre. Doar aceste două elemente, fără a mai vorbi de cele legate de calitatea solului, sunt suficiente pentru a da dimensiunile oportunității pe care agricultura României o are. Vedem în ultima perioadă, de la intrarea României în UE, chiar dacă au trecut zece ani de la acel moment, din perspectivă tehnologică, un progres semnificativ care s-a întâmplat în România. Punând toate aceste lucruri la un loc, rezultă oportunitățile pe care fermierii le au“, a prezentat domnia sa provocările și oportunitățile cu care echipa sa are de a face.

Cantitatea și calitatea merg mână în mână

Întrebat despre culturile speciale, acesta a declarat: „Vorbind despre cultura viței-de-vie, în ultimii ani am avut probleme de reconversie și cred că în momentul de față vedem deja efectele: sunt din ce în ce mai multe suprafețe care vin în producție, sunt producători care s-au consolidat și sunt producători mai mici care au apărut pe această piață. Efectele benefice ale acestor programe cred că sunt deja vizibile în suprafețele de producție, în calitatea produsului finit, respectiv în calitatea vinului românesc. La fel se întâmplă și în zona pomiculturii și a legumiculturii, începem să vedem rodul acestor investiții. Prin echipa noastră din România suntem alături de fermieri și căutăm să îi ajutăm să capteze cât mai mult din potențialul existent în acel domeniu de investiție. Când ai o vie sau o livadă intensivă sau superintensivă este foarte important să lucrezi și cu o tehnologia care să îți permită să folosești la maximum acel potențial. Prin echipa tehnică oferim aceste tehnologii menite, pe de o parte, a crește randamentul și a crește productivitatea pe suprafață și, în același timp, de a respecta cerințele din perspectiva reziduurilor din produsul finit. Ambele aspecte sunt la fel de importante. E important să avem cantitate, dar este la fel de important să avem și calitate, să respectăm cerințele impuse de zona de producție și de poziția în lanțul de producție.“

Trăgând concluzia, Sergiu Stancu a rezumat astfel viziunea Syngenta asupra pieței românești: „România este o piață importantă pentru Syngenta. Inclusiv organizarea aici a conferinței legate de tratamentul semințelor o dovedește. Vom continua să ne întărim prezența pe piață și alături de fermieri, de clienții noștri cu produse bazate pe cercetare și dezvoltare, adaptate condițiilor din România.“

Alexandru GRIGORIEV

Faptul că suntem prinși în febra incertitudinilor din cauza tărăgănelilor punerii în funcțiune a Programului Național Apicol 2017-2019 a făcut ca problema adoptării unui nou sistem viabil și eficient de identificare a stupinelor și stupilor să treacă oarecum în plan secundar.

După multe discuții care au avut loc la începutul anului 2017, uneori chiar furtunoase, între reprezentanții formelor asociative apicole românești, conducerile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu“ (ANZ), cei din urmă, respectiv conducerea ANZ, au propus un proiect de sistem simplu și eficient, neîncărcat cu birocrație, asemănător cu cel întâlnit de mine în Germania și Elveția.

Astfel, deși cam târziu, în data de 24 iulie 2017 ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Petre Daea a semnat Ordinul MADR 251/2017 pentru aprobarea Sistemului unitar de identificare a stupinelor și stupilor cu intrare în vigoare din 27 iulie 2017, dată a publicării în Monitorul Oficial al României.

Aplicarea acestui ordin are termen de grație 6 luni, până la acest termen funcționând în paralel și sistemul vechi – în conformitate cu Ord.119/2011 și sistemul nou – în conformitate cu Ord. MADR 251/2017. Respectiv, stupii la controale se vor iden­tifica cu numerele primite până în data de 27 iulie a.c. pe vechiul sistem sau cu codurile de stupină, primite după 27 iulie a.c., și cu numerotarea proprie a fiecărui stupar.

Evident, bine era dacă Ordinul MADR 251/2017 ar fi putut fi scos și pus în aplicare înaintea începerii derulării Programului Național Apicol 2017, astfel că s-ar fi evitat, în cazul producerii și comercializării familiilor de albine, o serie de cereri de numere, de anulări la vânzare și de noi cereri la cumpărare în cadrul programului.

În conformitate cu noul ordin, prima etapă a operațiunii de identificare se concretizează prin depunerea la oficiul județean de zootehnie al ANZ din județul unde se află vatra permanentă a stupinei a unei cereri de acordare a unui cod de identificare stupină însoțită de copie după BI/CI, în cazul apicultorilor persoane fizice sau copie după CUI, în cazul apicultorilor persoane fizice autorizate și copie după adeverința care atestă proprietatea și numărul de familii de albine înscrise în registrul agricol, eliberată de consiliul local unde se află adresa vetrei permanente a stupinei deținute.

Aici fac precizarea că, în cazul în care un apicultor deține stupine ale căror vetre permanente se află în mai multe județe, apicultorul va depune cereri însoțite de documentele mai sus amintite și va solicita coduri de identificare de la toate aceste județe.

Pentru creșterea operativității, cererea mai sus amintită însoțită de documentația cerută poate fi depusă direct la sediul OJZ sau prin fax, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire.

A doua etapă a identificării o reprezintă alocarea de către OJZ-ul corespunzător, după verificarea cererilor și a documentelor însoțitoare, a codului de identificare a stupinei. Alocarea codului se face în maximum 10 zile lucrătoare de la înregistrare prin eliberarea unei adeverițe care conține codul.

Codul de identificare a stupinei este alcătuit din două litere care reprezintă codul județului unde este vatra permanentă a stupinei, urmat din patru cifre, de la 0001 la 9999, eliberat de ANZ, prin oficiile județene de zootehnie.

Punerea în aplicare a identificării constituie a treia etapă a identificări și aceasta trebuie pusă în practică în maximum 30 de zile de la primirea codului de identificare, și anume se efectuează elementele care prezintă identificarea stupinelor și a stupilor, respectiv panoul de identificare a stupinelor și inscripționarea codului stupinei însoțit de un număr de ordine pe fiecare stup pentru identificarea familiilor de albine (stupilor).

Panoul de identificare a stupinelor trebuie să fie confecționat din material rezistent de culoare deschisă, trebuie să însoțească stupina acolo unde se află pe vatra permanentă sau vatra provizorie de stupărit pastoral, să fie amplasat întrun loc în care este ușor vizibil de la distanță, orientat spre calea de acces exterioară a stupinei, respectiv către drumul de acces, și să aibă dimensiunile de minimum 100 cm lungime / 50 cm lățime.

Datele care se înscriu pe panoul de identificare sunt: în partea superioară numele și prenumele apicultorului, adresa vetrei permanente, în centru codul de identificare a stupinei și, după caz, în partea inferioară tipul stupinei – elită, multiplicare sau producție.

Totodată, pe panoul de identificare se mai pot adăuga (opțional) sigla sau însemnele caracteristice formei de organizare din care face parte apicultorul sau sigla / însemnele caracteristice ale apicultorului.

Elementele pentru identificarea stupilor sunt reprezentate de literele și cifrele codului de identificare primit pentru stupină inscripționat prin pirogravare sau prin vopsire cu vopsea rezistentă la umiditate și temperaturi extreme ale mediului ambiant, însoțit de un număr de ordine al stupului.

Caracterele codului de identificare a stupinei se inscripționează pe un rând pe o parte ușor vizibilă a cutiei fiecărui stup din stupină, având înălțimea de 3 cm și lățimea de 1 cm și, în plus, se afișează și numă­rul de ordine a stupului care poate avea dimensiuni mai mari.

O altă latură pe care o reglementează Ordinul MADR 251/2017 este posibilitatea de a stabili fără dubiu numărul de stupi la nivel național la sfârșit de an calendaristic prin faptul că ordinul impune condiția ca apicultorii să comunice anual, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, la ANZ, prin OJZ, o declarație pe propria răspundere cu numărul de stupi identificați pregătiți pentru iernare. Această declarație poate fi depusă direct la sediile OJZ sau prin fax, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire.

Închei prezentul material cu speranța că aplicarea practică a noului sistem de identificare a stu­pinelor și stupilor își va demonstra simplitatea și viabilitatea, scutind apicultorii și organele în drept de munci birocratice stufoase și inutile.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, l-a primit miercuri, 6 septembrie 2017, pe ambasadorul Regatului Danemarcei în România, E.S. Dl Karsten Vagn Nielsen. Ambasadorul a fost însoţit de Șeful Secției Comerciale din cadrul Ambasadei Danemarcei, precum şi de reprezentantul unui grup de companii cu o experienţă vastă în administrarea de producţii de porci la scară largă.

În introducere, Ambasadorul a făcut o prezentare a investiţiilor daneze de pe piaţa românească, o parte dintre acestea aflându-se de mai mulţi ani în ţara noastră şi dezvoltându-se în toată această perioadă. De asemenea, Ambasadorul a menţionat că România are un potenţial foarte mare în domeniul agriculturii, subliniind în acelaşi timp că investitorii danezi care activează pe piaţa din România vor continua investiţiile în tehnologie şi know-how pentru a dezvolta companiile şi a deveni mai profitabile de la an la an.

În cadrul întâlnirii, ministrul Petre Daea a afirmat că România a obţinut performanţe deosebite în producerea cerealelor, situându-se pe locul I la suprafața cultivată cu porumb in Europa și având o vastă experiență în creșterea suinelor. De altfel, de-a lungul timpului, fermierii români au dobândit experienţă, s-au dotat tehnic, astfel că randamentele au crescut de la an la an, ceea ce creează premisele sporirii efectivelor de porci. În acelaşi timp, ministrul a evidenţiat că este momentul să ne gândim cum să dezvoltăm partea de reproducţie, astfel încât să avem materialul biologic din România, în condiții de maximă securitate. „Suntem deschiși oportunităților de investiții străine și, mai ales, dorim să facilităm parteneriate agricole de toate tipurile, de la sectorul creșterii animalelor, până la procesarea de produse”, a precizat ministrul Petre Daea.

Un alt subiect discutat în cadrul întâlnirii de azi l-a constituit pesta porcină africană, investitorii danezi arătându-se preocupaţi de riscurile pe care această boală le implică. Din acest punct de vedere, ministrul Petre Daea i-a asigurat pe oaspeţii danezi că sistemul sanitar veterinar din România este foarte bine pus la punct, autorităţile acţionând foarte bine şi prompt la primul caz semnalat la Satu Mare. Ministrul a arătat că România a fost liberă de pesta porcină africană până în 31 iulie 2017, când a fost confirmat primul focar la porcii domestici din gospodăriile populației, la periferia municipiului Satu-Mare, județul Satu-Mare, aflat la granița cu Ucraina, stat unde boala evoluează din anul 2012, atât la porcii domestici, cât și la porcii mistreți. Pe data de 1 august 2017 a mai fost confirmat un al doilea focar secundar, iar de atunci situația este stabilă în privința acestei boli, neînregistrându-se niciun focar nou.

Totodată, ministrul a explicat că imediat după apariția suspiciunii de pestă porcină africană, autoritățile veterinare județene, împreună cu celelalte autorități teritoriale implicate în controlul bolii, au aplicat măsurile necesare pentru stoparea bolii, așa cum prevede legislația europeană de profil, transpusă în legislația națională și a activat planul de contingență național pentru pesta porcină africană.

La finalul întâlnirii de astăzi, ministrul Petre Daea şi-a exprimat dorinţa ca în perspectiva Politicii Agricole Comune după 2020 interesele României şi ale Danemarcei să conducă la o consolidare a relaţiilor economice, astfel încât să se asigure un climat favorabil pentru o dezvoltare propice în interesul actorilor din întregul sector.

Sursa: madr.ro

Anul acesta au trecut deja 25 de ani de la înființarea companiei de construcții de mașini cehe Farmet a.s., ce se ocupă cu fabricarea utilajelor agricole destinate prelucrării terenului, pregătirii terenului înainte de semănat și cultivării acestuia. Cele mai populare sunt utilajele destinate tehnologiilor de minimizare pentru semănat în sol nepregătit, unde merge mână în mână creșterea puterii mijloacelor de tracțiune și a lărgimii de lucru.

Grapa cu discuri Softer excelează prin utilizarea sa universală la discuirea superficială a miriștilor cu o tăiere perfectă şi cu amestecare intensă a resturilor vegetale, prelucrare a îngrăşământului organic, a culturilor intercalate și pregătirea optimă a patului germinativ în cadrul pregătirii înainte de semănat a terenului, după dezmiriștire sau arat, unde se recomandă o nouă întărire a terenului. Discurile dințate pentru o pătrundere sigură în terenul greu și uscat au diametrul de 510 sau 560 mm și intervalul adâncimii de lucru este de la 5 la 12 cm la o viteză de lucru de 15 km/oră. Construcția scurtă a utilajului asigură un ghidaj precis pe adâncime, o stabilitate perfectă și o întoarcere rapidă la capăt de rând. Variantele purtate au o deschidere de 3 și 4,5 m, iar cele semipurate o deschidere de 4,5; 6,8 și 11 m. Utilajul Softer iese în evidență printr-o rezistență mică la tractare și o întreținere simplă, condiționate de un număr minim de locuri de lubrifiere și reglare.

Seria grapelor cu discuri este completată de utilajul Diskomat, care este recomandat pentru discuirea unei cantități mari de masă organică, de exemplu după culturi de porumb, și pentru scarificarea până la o adâncime de 18 cm. Construcția robustă și largă a organelor de lucru cu diametrul discurilor de 620 mm este completată de o asigurare cu arcuri fără întreținere, cu o forță de deblocare ridicată.

În portofoliul mărcii Farmet se găsesc și cultivatoare cu brăzdar, scarificatoare ce diferă prin numărul de rânduri ale organelor de lucru și adâncimea de prelucrare. În scopul prelucrării terenului până la o adâncime de 15 cm este recomandat cultivatorul modular cu cinci rânduri Fantom PRO cu deschiderea organelor de lucru de 190 mm și înălțimea cadrului de 655 mm. Utilajul este echipat cu un arbore integrat cu roți de copiere, prin intermediul căruia se reglează automat adâncimea de lucru. Utilajul poate fi exploatat și fără accesoriile din spate. Pentru cuplarea tăvălugilor, eventual a grapelor, servește paralelogramul din spate, care asigură o copiere perfectă a terenului și posibilitatea de reglare a presiunii asupra tipului de tăvălugi selectat pe teren. Universalitatea sistemului modular recomandă utilajul pentru o utilizare timpurie din primăvară, când, fără tăvălugi, va prelucra solul mai umed, iar apoi, pe toată perioada anului, cu utilizarea diferitelor tehnologii și moduri de gestionare. Fantom PRO, în varianta semipurtată, este la dispoziție cu o deschidere de 6,5 și 12,5 m, iar pentru agricultori mai mici în varianta mai simplă nepurtată, cu deschidere de 3 la 4,7 m.

În scopul prelucrării terenului până la adâncimea de 35 cm avem cultivatoarele de adâncime Duolent și Triolent, care diferă prin numărul de rânduri de lucru și prin pasul dintre brăzdare. Utilajul Duolent cu pasul dintre brăzdare de 420 mm încorporează în sol resturile de culturi vegetale chiar mai bine decât utilajele cu 3 sau 4 rânduri, la o viteză de lucru corespunzătoare, la o rezistență la tractare redusă și o viteză de 12 km/oră. Utilajul Triolent, cu trei rânduri de organe de lucru și pasul de 290 mm, este recomandat pentru dezmiriștire clasică, scarificare, precum și pentru încorporare la adâncimi mai mari. Pentru prelucrarea miriștilor și tăierea pe toată suprafața, utilajele sunt echipate cu aripioare laterale, însă pentru o activitate la o adâncime mai mare a solului se recomandă lucrul fără aripioare, ceea ce duce la reducerea rezistenței la tracțiune fără a se reduce calitatea prelucrării. Sapele brăzdarelor pot fi echipate cu plăcuțe din metale dure, ceea ce îmbunătățește durata de viață a acestora. După brăzdare sunt amplasate discurile de nivelare cu înălțime reglabilă.

Pentru atingerea unei structuri optime a suprafeței și a unei compactări ulterioare bune există posibilitatea alegerii din câteva tipuri de tăvălugi posteriori care asigură ghidarea de adâncime a utilajului, fărâmițarea brazdelor și nivelarea ulterioară a terenului. Utilajele Duolent și Triolent sunt fabricate în variantele nepurtate sau semipurtate, cu lărgime de lucru de la 2,1 la 7,9 m.

Pentru a atinge o adâncime de lucru de peste 35 cm vom folosi cultivatorul de adâncime Digger, care se oprește la o adâncime de 50 cm. Utilajul poate fi folosit ca un echivalent al aratului clasic la o performanță ridicată și costuri de exploatare reduse. Acesta îmbunătățește semnificativ absorbția solului bătătorit și, îmbibat cu apă, revitalizează capetele de rând după recoltare și în cadrul scarificării stratului de sub brazdă, fără a avea loc amestecarea solului biologic inactiv cu stratul superior fertil. O permeabilitate excelentă este asigurată de înălțimea cadrului de 75 cm și o distribuire optimă a organelor de lucru asigurate prin sistem hidraulic. În total avem șapte organe distribuite în două rânduri cu un pas de 42,5 cm, respectiv 75 cm pe rând. Persoana de deservire poate ridica în mod aleatoriu primul sau al doilea rând al brăzdarelor masive și să lucreze doar în regimul cu un singur rând în terenuri grele, cum ar fi mlaștini, capete de rând sau la aratul drumurilor după recoltare. Noua formă a brăzdarelor asigură o rezistență la tracțiune foarte redusă și permite o viteză de lucru ridicată de până la 12 km/oră.

Utilajele amintite mai sus pot fi echipate cu o unitate de semănat Micro Drill destinată semănatului culturilor intercalate sau a erbaceelor. Micro Drill poate fi instalat ulterior pe utilajele deja achiziționate cu lățimi de lucru de la 2,1 m la 12 m, cu un volum al rezervorului de 200 l. Utilajul Digger poate fi completat cu un set pentru aplicarea îngrășămintelor granulate în zona de rădăcini a profilului de sol.

Ing. Václav Mytyska – Farmet a.s. – www.farmet.ro

Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, analizează o posibilă respingere a unei livrări de 63.000 de tone de grâu din România care a ajuns în portul Safaga de la Marea Roșie, au declarat luni pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit surselor, Autoritatea sanitar veterinară din Egipt a identificat semințe de mac în grâul din România, achiziționat de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean.

Dacă va fi re-exportată, aceasta va fi prima livrare de grâu achiziționată de GASC căreia îi va fi refuzat accesul într-un port egiptean după refuzarea unei livrări de grâu din Franța în anul 2015 pe motivul conținutului ridicat de cornul secarei (o ciupercă care parazitează diferite cereale — n. r.)., refuz care a provocat o dispută care s-a întins pe durata unui an cu privire la cerințele care trebuie respectate de grâul importat de Egipt.

O altă sursă a precizat pentru Reuters că o decizie finală cu privire la grâul românesc va fi luată marți. "Unele tipuri de semințe de mac nu pot fi eliminate prin cernere așa că grâul va trebui să fie respins", a declarat sursa.

Anul trecut, în urma boicotării licitațiilor sale de către traderii de cereale, autoritățile egiptene au trebuit să renunțe la cerințele conform căruia grâul importat trebuia să aibă un conținut zero de cornul secarei, standard pe care traderii îl consideră imposibil. În plus, autoritățile egiptene nu mai trimit inspectori guvernamentali peste hotare să aprobe grâul care urmează să ajungă în Egipt. Cu toate acestea, în luna iunie a acestui an acest sistem de inspecție a fost pus sub semnul întrebării după ce un tribunal egiptean a decis să îl suspende, chiar dacă guvernul de la Cairo nu a implementat încă decizia tribunalului și are timp să facă recurs la decizia curții.

Sursa: AGERPRES

Anul trecut o cantitate de 39 de miliarde de litri de bere conținând alcool a fost produsă în Uniunea Europeană, cu 400 de milioane de litri mai mult decât în 2015, la care se adaugă 900 milioane de litri de bere fără alcool sau cu un conținut de alcool mai mic de 0,5%, iar România s-a situat pe locul nouă în topul celor mai importanți producători de bere din UE, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Cu o producție de 8,31 miliarde litri (21% din producția totală a UE), Germania a fost principalul producător în 2016, când una din cinci beri conținând alcool produsă în UE a venit din Germania. Urmează în ordine, Marea Britanie (5,14 miliarde litri), Polonia (4,04 miliarde litri), Spania (3,70 miliarde litri), Olanda (2,64 miliarde litri), Belgia (2,29 miliarde litri), Franța (1,88 miliarde litri), Cehia (1,86 miliarde litri) și România (1,76 miliarde litri).

În ceea ce privește marii exportatori de bere din UE, pe prima poziție este Olanda cu 1,9 miliarde litri de bere conținând alcool exportați în 2016, urmată de Germania (1,7 miliarde litri), Belgia (1,5 miliarde litri), Franța (700 milioane litri) și Marea Britanie (600 milioane litri).

SUA au fost principala destinație pentru exporturile de bere ale statelor UE către țările din afara blocului comunitar (1,1 miliarde litri de bere conținând alcool fiind exportați în 2016, sau 34% din exporturile totale extracomunitare de bere), urmate de China (525 milioane litri), Canada (202 milioane litri ), Coreea de Sud (117 milioane litri), Elveția (113 milioane litri) și Taiwan (101 milioane litri).

Când vine vorba de importurile de bere în UE, preferată este berea din Mexic cu 179,5 milioane litri sau aproape jumătate din toate importurile de bere din afara UE înregistrate în 2016, urmată de berea din Serbia (46,9 milioane litri), SUA (36,5 milioane litri), Belarus (20,6 milioane litri), China (16,4 milioane litri) și Rusia (11,6 milioane litri).

Sursa: AGERPRES

Autoritatea Federală Sanitar-Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor) a anunțat miercuri că, începând din 2 august, a introdus restricții temporare privind importurile de porci vii, precum și de produse pe bază de carne de porc din România, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană, informează Itar TASS.

Rosselkhoznadzor precizează că produsele vizate de aceste restricții și care vor ajunge la punctele de trecere a frontierei în Rusia după data de 2 august vor fi întoarse din drum indiferent de data înscrisă pe documentele veterinare însoțitoare. În plus, Rosselkhoznadzor a decis să restricționeze și tranzitul porcilor vii din România pe teritoriul Rusiei.

Primul focar de pestă porcină africană în România a fost confirmat luni de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală într-o gospodărie localizată la periferia municipiului Satu Mare, acesta extinzându-se ulterior și la o a doua gospodărie, a anunțat, marți, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, a declarat că România își menține statutul de țară liberă de pestă porcină clasică, obținut în luna mai, deoarece nu are nicio legătură cu pesta porcină africană, confirmată în gospodării din Satu Mare, care este o boală total diferită. Acesta a adăugat că se fac destul de des confuzii între cele două boli, precizând că niciuna dintre aceste boli nu generează vreun risc pentru consumatori, "nici de contact și nici de consum".

Sursa: AGERPRES

Promisiunea banilor mulți câștigați după doar câteva luni de muncă a determinat un adevărat exod al românilor în străinătate. De obicei, călătoria către tărâmurile făgăduinței se termină în plantațiile de căpșune din Spania, Anglia sau Germania. Așa că expresia „căpșunarii români“ a devenit deja proverbială. Ca să fim în trend, despre acest subiect vorbim și în articolul de față. Noutatea este însă că vorbim despre un căpșunar care nu a dat România pe Spania. Florin Roșaidan are 41 de ani și cultivă căpșune în Herăști, județul Giurgiu.

cultura capsunului Romania1

Agricultura este singura meserie pe care Florin a avut-o vreodată și spune că este rentabil să fii agricultor în România, dar asta doar dacă te implici necondiționat și ai grijă de nevoile pământului. El și familia sa s-au dedicat exclusiv acestei activități și au în proprietate un hectar de pământ și alte 5 hectare și jumătate luate în arendă. În gama culturilor pe care le cultivă familia Roșaidan se regăsesc grâul, orzul, porumbul și lucerna. Însă în Herăști există și suprafețe însemnate cu plantații de zmeură, mure și căpșune. De altfel, în câmp, pe plantația sa cu căpșune, l-am găsit și Florin. La vremea când am ajuns acolo, căpșunele începeau să dea în pârg, așa că în decursul săptămânilor ce vor urma producția, o parte din ea, urma să plece spre valorificare. Am întrerupt vizita în câmp a familiei Roșaidan pentru a afla mai multe despre ce înseamnă să fii căpșunar în România.

cultura capsunului Romania2

În urma discuției purtate am aflat că, în momentul de față, cultivă aproximativ un hectar cu căpșune și că eforturile financiare pentru a susține această activitate sunt însemnate (pentru plantarea unui hectar sunt necesare 25.000-35.000 de plante, iar o plăntuță costă 30 de bani). A ales soiurile Marmolada și Alba, despre care spune că sunt rezistente la boli și dăunători și că nu sunt ușor perisabile, motiv pentru care valorificarea se poate face treptat. Pentru a se asigura că plantația va da o recoltă care să asigure un oarecare profit a fost nevoit să implementeze în primul an un sistem de irigare prin picurare pe aproximativ 11.800 de metri. Pentru a-l pune în funcție a achiziționat pompe, inițial pe benzină, convertite apoi pe gaz pentru a scădea cheltuielile cu combustibilul. Deși nu poate estima investițiile făcute, spune că suma pentru întreținerea plantației de căpșune este însemnată. Până acum a făcut investiții doar din resurse personale, însă recent a accesat și fonduri europene. În urma acestui demers speră să obțină 40.000 de euro, bani pe care îi va folosi pentru achiziționarea unor utilaje, tractor, instalație de erbicidat, echipamente care să îl ajute să eficientizeze munca. Dacă va primi acești bani, ia în calcul și posibilitatea de a-și extinde plantația. Este conștient că va fi mai mult de muncă – toate lucrările agrotehnice în plantație sunt realizate de el și soția sa, doar în perioada culesului plătesc zilieri pentru a-i ajuta la recoltare – dar și banii vor fi mai mulți. Deși schimbările bruște de vreme au afectat plantația de căpșune, Florin Roșaidan speră ca anul acesta să recolteze aproximativ 10 tone de fructe, ce vor pleca cel mai probabil spre București.

cultura capsunului Romania3

„Valorificarea este principala problemă pentru că sunt nevoit să vând căpșunele la stradă sau să plec cu ele spre angrourile din București. Deși prețul oferit de samsari este mai mic, această a doua variantă este de preferat pentru că pot vinde o cantitate mai mare. La stradă prețul kilogramului de căpșune pornește de la 4 lei și ajunge la cel mult 10 lei. În angro obțin maximum 8,5 lei, dar acolo reușesc să vând întreaga producție. Comparativ cu munca depusă, prețurile sunt cam mici, dar deocamdată ne mulțumim și cu atât. Dacă mă voi extinde, este posibil să încerc încheierea unor con­tracte cu magazinele mai mari“, spune căpșunarul din Herăști.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 28-29

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti