reclama youtube lumeasatuluitv
update 17 Jun 2019

Conferința la nivel înalt privind bolile transfrontaliere la animale

În data de 10 iunie 2019 va avea loc la Palatul Parlamentului Conferința la nivel înalt privind bolile transfrontaliere la animale, eveniment organizat în marja Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Lucrările conferinței vor fi deschise de ministrul Petre Daea, alături de care se vor afla Vytenis Andriukaitis, comisar european pentru sănătatea și siguranța alimentelor și Geronimo Brănescu, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Manifestarea va reuni înalți oficiali precum: Pekka Pesonen, secretar general al Copa Cogeca, Bernard Van Goethem, director DG Sante și Eran Raizman, expert superior, Biroul de sănătate și producție animală din cadrul FAO. De asemenea, la eveniment vor participa cadre universitare renumite, cercetători și experți din țările membre ale Uniunii Europene.

Subiectele ce vor fi abordate vizează următoarele teme deosebit de importante, precum: perspectiva fermierilor privind managementul riscului în bolile transfrontaliere în vederea asigurării continuității activității, asistența FAO pentru statele afectate de bolile transfrontaliere, inclusiv Pesta Porcină Africană și Pesta micilor rumegătoare, punctul de vedere al UE privind bolile transfrontaliere la animale, rolul EFSA în sprijinirea Statelor Membre pentru a face față acestor epidemii, importanța cooperării în cadrul bolilor transfrontaliere la animale, experiența Statelor Membre în gestionarea bolilor transfrontaliere privind Gripa aviară, Pesta Porcină Africană, Pesta micilor rumegătoare, implicațiile economice ridicate ale bolilor transfrontaliere în Europa.

România, ca și alte State Membre afectate de PPA, este interesată de orice dezbatere privind eradicarea și răspândirea PPA, care poate genera soluții pentru administrație, fermieri și pentru administratorii fondului cinegetic.

În acest context, obiectivul conferinței este acela de a întruni reputați specialiști și cercetători care să realizeze un schimb constructiv de idei, să împărtășească din experiența lor și, totodată, să ofere recomandări și soluții practice privind gestionarea și eradicarea PPA.

Președinția României a Consiliului a obținut încă un acord provizoriu cu Parlamentul European în domeniul pescuitului

Parlamentul European și Consiliul au convenit asupra propunerii Comisiei de a descentraliza și simplifica regulamente tehnice, oferind pescarilor mai multă greutate în luarea deciziilor cu privire la cele mai bune măsuri pentru un pescuit durabil, adaptate nevoilor lor specifice.

Noile regulamente, în acord cu Politica Comună în domeniul Pescuitului (PCP) și  cu programul Comisiei privind o mai bună reglementare, simplifică măsurile tehnice care legiferează modul în care, unde și când pescarii pot pescui și stabilesc tipul de echipament, compoziția capturilor și a modalităților de a trata capturile accidentale.

Comisarul european pentru Mediu, Afaceri Maritime și Pescuit, Karmenu Vella, a declarat: "Sunt încântat că s-a realizat un acord privind propunerea noastră. Noile măsuri tehnice de conservare reprezintă un pas important în realizarea unui angajament concret al UE față de un sector durabil de pescuit și de protecție a mediului marin. Acordul de astăzi oferă părților interesate și pescarilor un instrument pentru a determina care sunt cele mai bune măsuri pentru pescuit, luând în considerare situația lor locală, protejând în același timp sănătatea oceanelor noastre ".

Noile regulamente simplifică măsurile tehnice de conservare existente, care până în prezent la nivel european au devenit extrem de complexe de-a lungul anilor. Noile regulamente includ prevederi pentru protecția ecosistemului marin, a habitatelor marine și pentru evitarea capturilor accidentale de specii rare și necomerciale.

Regulamentul introduce indicatori cantitativi pentru a determina eficacitatea măsurilor tehnice de reducere a capturilor nedorite de puiet, capturi accidentale ale mamiferelor, cum ar fi balene, delfini și marsuini și păsări marine, precum și indicatori care definesc impactul asupra habitatului marin. Aceasta este o abordare nouă menită să conducă la o mai bună privire de ansamblu asupra rezultatelor și o mai mare responsabilitate a operatorilor. Acordul este, de asemenea, un pas important pentru cetacee și păsări marine, prin extinderea obligației Statelor Membre de a introduce măsuri de atenuare pentru a evita capturile accidentale de păsări marine, balene, delfini și marsuini în toate zonele maritime, atunci când acest lucru este justificat de dovezi științifice.

De asemenea, co-legislatorii au convenit să introducă o interdicție privind utilizarea echipamentelor de pescuit cu impulsuri începând cu 1 iulie 2021, asigurând o perioadă de eliminare treptată pentru a permite sectorului să se adapteze. Acordul oferă, de asemenea, Statelor Membre posibilitatea de a interzice sau de a restricționa imediat utilizarea pescuitului cu impulsuri electrice în apele lor costiere. Comisia va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile științifice în desfășurare.

Etapele următoare

Acordul provizoriu va trebui adoptat oficial atât de Parlamentul European, cât și de Consiliu.

Context

Propunerea făcută de Comisie în 2016 vizează un sistem mai flexibil de guvernanță, care să permită actorilor regionali, care cunosc cel mai bine situația lor locală, să adapteze măsurile tehnice de conservare în bazinele lor maritime. De asemenea, a fost redactată o serie de regulamente distincte într-un singur text, care ar facilita interpretarea și conformitatea.

  • Publicat în Pescuit

Acord provizoriu asupra propunerii de Regulament privind Legea Generală a Alimentelor

Un important dosar legislativ preluat și gestionat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pe perioada deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, este propunerea de Regulament privind Legea Generală a Alimentelor.

În data de 11 februarie, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu referitor la propunerea Comisiei Europene, depusă în aprilie anul trecut, de modificare a Regulamentului privind legislația alimentară generală.

Este o reușită a echipei de experți ai ANSVSA, care a purtat negocieri susținute pe parcursul a trei întâlniri trialog Parlament, Consiliu și Comisie și a opt întâlniri tehnice, care au avut loc începând cu data de 1 ianuarie, când România a preluat Președinția Consiliului Uniunii Europene în domeniile veterinar și siguranța alimentelor.

Propunerea urmărește inițiativa cetățenilor europeni și creșterea transparenței evaluării riscurilor la nivelul UE în lanțul alimentar, consolidarea fiabilității, obiectivității și independenței Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și revizuirea guvernanței acestei instituții, pentru a asigura sustenabilitatea sa pe termen lung. Propunerea răspunde, de asemenea, controlului de sănătate al Legii Generale a Alimentelor, încheiat în ianuarie 2018.

Este o materializare a dezideratului UE de a orienta viitoarele strategii în domeniul siguranței alimentelor către perfectarea modului de soluționare al problematicilor cheie la nivelul spațiului comunitar, cum ar fi: gestionarea situațiilor de criză, utilizarea de instrumente de evaluare a riscului în luarea deciziei și comunicarea riscului.

Se urmărește înființare unei baze de date europene comune a studiilor comandate pentru substanțierea dosarelor de autorizare depuse de companii.

Proiectele de norme care să asigure transparența și independența procedurii UE de evaluare a riscurilor pentru siguranța alimentară au fost convenite provizoriu cu Președinția Română.

Procedural, acest acord urmează să fie confirmat în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți  și apoi înaintat Parlamentului European spre aprobare, iar în final va fi retransmis Consiliului, pentru adoptarea finală.

Noile norme vor intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Sursa: ANSVSA

Acțiunile întreprinse de Președinția română la Consiliul Uniunii Europene în cursul lunii ianuarie 2019 în domeniul agriculturii

În primele trei săptămâni ale președinției române la Consiliul Uniunii Europene, în ceea ce privește domeniul agriculturii și pescuitului, rezultatele pot fi consemnate după cum urmează:

  • Încheierea cu succes a două teme de interes: trialogurile politice din 22 ianuarie a.c. pentru propunerile de transpunere a recomandărilor privind peștele spadă precum și măsurile din Comisia generală pentru pescuit în Marea Mediterană (GFCM).

De asemenea, în perioada următoare, sub președinția română se vor încheia procedurile, urmând a se publica în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

  • Regulamentul de modificare a Reg. (UE) nr. 1305/2013 și (UE) nr. 1307/2013 în ce privește anumite norme privind plățile directe și sprijinul pentru dezvoltare rurală pentru anii 2019 și 2020;
  • Directiva privind combaterea practicilor comerciale neloiale;
  • Regulamentul pentru definirea, prezentarea și etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea și pe eticheta altor produse alimentare și protecția indicațiilor geografice ale băuturilor spirtoase.

În intervalul 22-23 ianuarie 2019, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a prezentat prioritățile și programul pentru următoarele șase luni în comisiile de specialitate ale Parlamentului European (PE). A explicat contextul special în care se va desfășura președinția, respectiv constrângerile impuse de încheierea mandatului Parlamentului European.

Petre Daea a precizat că Politica comună în domeniul pescuitului este deosebit de importantă, atât prin dimensiunea sa internă, care contribuie la gestionarea durabilă a stocurilor halieutice și la promovarea bunăstării și identității culturale a comunităților noastre locale, cât și prin dimensiunea sa externă.

Sursa: madr.ro

Sesiune de informare a fermierilor privind preluarea Președinției Consiliului UE de către România

Luni, 10 decembrie 2018, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a inițiat, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), o întâlnire de lucru în cadrul căreia au fost prezentate prioritățile privind Președinția română a Consiliului Uniunii Europene din primele șase luni ale anului 2019.

La întâlnire au participat reprezentanții structurilor asociative din domeniul vegetal și zootehnic, ai federațiilor, asociațiilor, organizațiilor și patronatelor reprezentative din sectorul agricol. Alături de ministrul Daea s-au aflat secretarii de stat Daniel Botănoiu, Sorin Claudiu Roșu Mareș, subsecretarul de stat Maricel Floricel Dima, secretarul general Ilie Constantin Aprodu, directori și experți ai direcțiilor de specialitate din cadrul MADR și ai structurilor subordonate.

Întâlnirea a fost organizată cu scopul de a disemina etapele pregătirilor tehnice și a regulilor pe care le instituie normele de funcționare a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Ministrul a afirmat că România este pregătită să facă față acestei provocări, constituind în acest sens structuri dedicate la nivelul MADR. Astfel, a fost înființat Comitetul de Coordonare a activității evenimentelor și acțiunilor conexe care vor avea loc în timpul pregătirii și exercitării Președinției Române la Consiliul Uniunii Europene.

În mandatul său de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, România va acționa coordonat în cadrul Trio-ului de Președinții, alături de Finlanda și Croația, asigurând în același timp continuitate cu Trio-ul precedent în atingerea obiectivelor asumate în cadrul Programului de lucru al Consiliului.

Gestionarea negocierii pachetului legislativ, prilejuit de reforma Politicii Agricole Comune (PAC) post-2020, în contextul noului Cadru Financiar Multianual 2021-2027, reprezintă principala prioritate a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în domeniul agriculturii. 

Principalele elemente de poziție ale României față de noua PAC sunt: menţinerea structurii cu doi piloni ai politicii, cu măsuri anuale de aplicare generală în Pilonul I, măsuri sectoriale de piață, precum și măsuri de dezvoltare rurală în Pilonul II, continuarea convergenței externe a plăților directe, demersuri susținute pentru alocarea unui buget consistent, cel puțin la nivelul celui actual, respingerea în mod ferm a aplicării plafonării. 

Ministrul a enumerat vizitele primite și întâlnirile din marja Consiliului Agrifish cu miniștri omologi pentru a împărtăși puncte de vedere asupra PAC, precum și asupra gestionării președinției Consiliului UE, prin schimbul de cunoștințe și expertiză.  

În cadrul întâlnirii, ministrul Daea a declarat că preluarea Președinției este o responsabilitate care implică un efort de consolidare a unei viziuni naționale asupra viitorului Uniunii Europene și de creștere a capacității administrative necesare pentru exercitarea acestui mandat.

Ministrul a precizat că PAC va pune un accent puternic pe valorificarea potențialului în materie de cercetare, inovare, formare și utilizare a serviciilor de consiliere, pentru a îmbunătăți grija față de mediu și climă, inclusiv prin utilizarea mai eficientă a resurselor.

Exercitarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene reprezintă o bună oportunitate pentru MADR de a organiza o serie de acțiuni de informare și promovare a politicilor aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, pentru a face cunoscute produsele agroalimentare românești, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

Ministrul Daea a mulțumit reprezentanților structurilor asociative pentru sprijin și colaborare, în special în dialogul cu oficialii europeni. De asemenea, a făcut referire la vizita Comisarului Hogan în România, subliniind faptul că acesta a rămas plăcut impresionat de locurile vizitate precum și de implicarea fermierilor. O președinție de succes se sprijină pe punerea în aplicare și coordonarea politicilor europene într-un mod eficient, iar România este cu siguranță capabilă să realizeze aceste obiective.

La finalul întâlnirii, ministrul Petre Daea a prezentat agenda privind reuniunile formale și informale ale Consiliului, precum și locurile de desfășurare a acestora, ocazie cu care se va putea prezenta imensul potențial de care dispune România.

Sursa: madr.ro

Abonează-te la acest feed RSS