ipso iulie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 4 Aug 2021

PRO AGRO: Neacordarea la timp a avansurilor poate duce la proteste

Federația Națională PRO AGRO trage un puternic semnal de alarmă asupra modului în care este gestionată plata avansului către fermieri, sume vitale pentru achitarea datoriilor către furnizori și a creditelor în urma cărora suportă penalități de întârziere, și asupra faptului că sumele ar fi trebuit să fie virate deja în conturile acestora până la data de 16 noiembrie 2015.

Nu înțelegem de ce România rămâne în continuare codașa Europei în ceea ce privește acordarea acestor avansuri fără să țină cont de dificultatea anului agricol care s-a încheiat. Constatăm că dialogul instituționalizat între fermieri și autorități nu a dat roade și că cele 5 zile rămase la dispoziție pentru efectuarea plăților nu vor fi suficiente pentru ca sumele de bani cuvenite să intre în conturile fiecărui fermier. Acesta este motivul pentru care, în viitorul apropiat, Federația Națională PRO AGRO își rezervă dreptul de a recurge inclusiv la forme de protest externe pentru ca autoritățile să înțeleagă, odată pentru totdeauna, că acest mecanism de acordare a subvențiilor este un drept și nu o facilitate făcută fermierilor de către funcționarii statului.

Totodată, reamintim faptul că actul normativ destinat despăgubirilor privind efectele secetei din anul 2015 a avut drept scop acordarea într-un timp scurt a unor despăgubiri pentru pierderile de venit, în vederea demarării lucrărilor de înființare a culturilor de toamnă din acest an. Acest act normativ încă generează multe ambiguități, nemulțumiri și inechitate. În ceea ce privește termenul de acordare a sumelor, după modul în care se prezintă Agenția plătitoare, din punct de vedere al organizării, nu identificăm oportunități viabile ca sumele să fi încasate până la sfârșitul anului.

Facem apel public la bunăvoința autorităților competente, Ministerul agriculturii și Dezvoltării Rurale și Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, de a CONȘTIENTIZA gravitatea problemelor survenite de neplata sumelor care se cuvin fermierilor români. Cum agricultura se face cu bani și nu cu ”mila lui Dumnezeu”, rugăm insitent, prin intermediul mass-media, să se înțeleagă faptul că, după un an agricol capricios, cu secetă și arșiță severe care au afectat un important procent din cele mai importante culturi din România, este extrem de dificilă redresarea financiară a fermierilor pentru a avea puterea de a înființa noi culturi de toamnă și, după cum a fost precizat anterior, de a plăti creditele pe care le-au contractat în condițiile în care cuantumul acestora va crește din cauza penalităților.         

Dorim ca autoritățile române să lucreze în slujba producătorilor și să înțeleagă fără echivoc faptul că SE IMPUNE urgentarea plăților către aceștia!

Federația Națională PRO AGRO,
București, 2015

Producătorii solicită extinderea cotei obligatorii la raft

Organizațiile membre în Federația Națională PRO AGRO împreună cu alte asociații partenere atrag atenția asupra necesității extinderii gamei de produse provenite din lanțul alimentar scurt pentru care să se aplice această măsură, enumerând: laptele și produsele lactate, produse de morărit și panificație, miere și produse apicole destinate consumului uman, produse de larg consum procesate industrial (ulei, zahăr).

Acest demers vine în urma proiectului legislativ supus atenției publice de Senatul României, conform căreia se iau în calcul derogări de la prevederile generale, pentru lunile în care sectorul agroalimentar românesc nu are posibilitatea de a furniza cantitățile necesare acoperirii procentului de 51%.

PRO AGRO se dezice de activitatile intreprinse de unele asociatii care au negociat contracte de import ale Iordaniei in conditii nefavorabile oierilor

Federaţia Nationala PRO AGRO se dezice de activităţile intreprinse de unele asociaţii care, cu sprijinul unor demnitari, au negociat contracte de import ale Iordaniei pentru ovine-tăiere imediată, cu acceptarea unor condiţii greu de indeplinit şi deosebit de costisitoare pentru membrii săi.

Această acţiune s-a derulat intr-un moment important in care experţii Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au reuşit să relaxeze condiţiile de certificare şi să asigure practic redeschiderea comerţului cu Iordania.

Ca urmare, asociaţiile de profil din cadrul PRO AGRO au solicitat conducerii A.N.S.V.S.A. reprezentarea la negocieri a tuturor organizatiilor ale crescatorilor si exportatorilor intr-un cadru transparent. PRO AGRO invita si trimite informări in timp util tuturor membrilor săi pentru participarea la aceste evenimente cruciale pentru activitatea de comert si recomanda si celorlalte organizatii sa faca la fel pentru a nu se mai ajunge in situatii precum cea prezentata anterior.

Atragem atenţia asupra pericolului exercitat asupra comerţului cu animale vii prin acţiuni de acest tip şi sperăm ca reprezentanţii instituţiilor publice de profil să găsească soluţii de stopare a acestor incidente.

Membrii FEDERAŢIA NATIONALA PRO AGRO

Produsele agricole certificate GLOBALG.A.P - solicitate tot mai mult de marile lanțuri de magazine • Află despre noile standarde de calitate

Produsele agricole certificate GLOBALG.A.P.  încep sa fie din ce in ce mai solicitate de marile lanțuri de magazine de retaileri, de exportatori sau de rețelele de distribuție și este o condiție contractuală obligatorie. GLOBALG.A.P. este standardul cel mai des utilizat în sectorul agricol pentru a dovedi respectarea normelor și utilizarea celor mai bune practici în cadrul activității desfășurate și reprezintă un corespondent al HACCP din industria alimentară.
 
Conferința va prezenta noi standarde în agricultură, pentru fermieri și produsele acestora, care ar putea deveni obligatorii în scurt timp, conform celor mai recente prevederi europene. Speakerii de marca ai conferinței vor discuta despre cerinţele comercianţilor pentru producătorii locali, despre cerinţe de vânzare cu amănuntul pentru produse de carne şi piscicole și despre elemente de siguranţa alimentelor în acvacultură şi preparate din carne. De asemenea, vor fi prezentate avantajele constituirii fondurilor mutuale în agricultură, luând exemplul de succes al Poloniei și multe alte subiecte interesante pentru buna desfășurare a activității de producție în domeniul agricol.
 
Pentru a afla mai multe despre aceste certificări, costuri, metode de implementare,  dar și ce riscuri îți asumă producătorii pentru produsele pe care nu le vor deține, vă invităm să participați la conferința ‘’Standardele de calitate în agricultura românească, față de standardele internaționale din domeniul agriculturii’’. Persoanele interesate vor beneficia de o reducere a taxei de participare dacă se înscriu până la data de 20 februarie 2014. Evenimentul va avea loc pe 25 februarie 2014, la Phoenicia Grand Hotel – București.
 
GLOBALG.A.P. este un standard recunoscut la nivel  internațional pentru producția agricolă, fiind rezultatul mai multor ani de cercetare intensivă și de colaborare cu experți din industrie, producători și comercianți din întreaga lume. Scopul urmărit este acela ca producția agricolă sigură și durabilă să fie în avantajul fermierilor, comercianților și consumatorilor din întreaga lume.
 
Pentru înscrieri vă rugăm accesați http://www.inaq.ro/Conferinta_GlobalGAP-N.pdf
și
http://www.inaq.ro/Formular_inregistrare.pdf
 
 
__________________
Partenerii: PRO AGRO, Camera de Comerț și Industrie Francezo-Romană și Camera de Comerț Româno-Olandeză.
Sponsorii principali: Bureau Veritas, Toyota, Ferma Stoian, Rina Group.
Partenerii media: Ferma Media Group, Info Ferma, Info Aliment, Ziare.com, business 24.ro, Lumea Satului și Agro TV.

Alex Jurconi, preşedinte PRO AGRO: 4.000 de angajaţi ai serelor ar putea intra în şomaj în plina iarnă datorită majorării preţului gigacaloriei, de către RADET

Decizia de majorarea a preţului gigacaloriei cu 40% de la 1 ianuarie 2014, de către Primăria Generală a Municipiului Bucureşti,  este o ameninţare reală pentru producătorii de legume  care folosesc energia termică produsă de societatea RADET.

Acestă situaţie ar putea aduce falimentul chiar şi în cazul producătorilor mari. De exemplu, cea mai mare seră de producere a legumelor din Europa, LEOSER SA, membră a federaţie PRO AGRO, este nevoită să închidă activitatea pe cele 150 hectare. Ar putea fi trimişi în şomaj, chiar în plină iarnă, 4.000 de angajaţi. Dacă ne gândim că în proporţie covârşitoare aceşti angajaţi sunt unica sursă de venit a familiei, atunci vorbim de peste 15.000 de persoane care rămân fără venituri într-o perioadă a anului extrem de grea. În acest context, în anul 2014  preţul legumelor ar putea creşte cu 50%, iar de pe piaţă vor dispărea peste 100 000 de tone de legume româneşti, făcând loc “apreciatelor” legume turceşti. Totodată se sistează exportul a 40.000 tone de legume în sezonul rece, nemaiputând concura cu legumele subvenţionate din celelalte ţări producătoare.

PRO AGRO susţine cu tărie un preţ preferenţial al gigacaloriei furnizat  producătorilor de legume de sere încălzite. Considerăm că decizia de majorare a fost luată de către Consiliul General fără a avea puse la dispoziţie toate informaţiile şi de aceea suntem pregătiţi să deschidem un dialog imediat cu primarul general al capitalei, domnul Sorin Oprescu. Vrem să explicăm în mod clar care sunt implicaţiile unei astfel de hotărâri care nu ţine cont, în mod responsabil, de toţi jucătorii din piaţa specifică. Considerăm incorect ca producătorii de legume de sere încălzite să plătească prin preţuri crescutepierderile economice  ale  RADET.

Ţările din Uniunea Europeană au pus la dispoziţia sectorului de producţia a legumelor, preţuri preferenţiale la gaze şi agent termic, acest sector fiind  unul de interes naţional si strategic. 

Mesajul Copa-Cogeca către producătorii agricoli români

În această toamnă ne-am bucurat foarte mult să urăm bun venit României, reprezentată de Pro Agro, în cadrul marii familii a agricultorilor europeni și a cooperativelor agricole europene. Acest statut implică responsabilități, dar și beneficii, și aș dori să mă opresc puțin asupra acestor aspecte.

Principiul pe care se bazează activitatea Copa-Cogeca este atingerea unei poziții comune în domeniile de politică relevante pentru agricultorii noștri și pentru cooperativele agricole. Nu este întotdeauna ușor, însă acesta este cu siguranță obiectivul nostru de bază. Capacitatea noastră de a influența deciziile la nivelul UE are la bază principiul poziției comune. Trebuie să existe disponibilitatea de a ajunge la un compromis atunci când situația o cere, aspect esențial pentru succesul activităților de lobby.

Copa-Cogeca realizează acțiuni de lobby nu doar pe lângă Comisia Europeană, ci și pe lângă Consiliu și Parlamentul European, în strânsă colaborare cu organizațiile noastre membre.

Vocea noastră se face auzită la nivel european deoarece reprezentăm 13 milioane de agricultori și 38.000 de cooperative agricole din toate statele membre, organizația noastră având un caracter multisectorial și intersectorial și operând atât la nivel vertical (nivelul produselor de bază specifice), cât și la nivel orizontal.

Există o amplă varietate de chestiuni care fac obiectul activităților de lobby ale Copa-Cogeca, nu doar în ceea ce privește chestiunile agricole, ci și în ceea ce privește aspectele sanitare, sectorul pescuitului, mediul înconjurător, piața internă, ocuparea forței de muncă, chestiunile fiscale.

Este extrem de important să fim în măsură să ne exprimăm poziția asupra anumitor chestiuni, deciziile noastre fiind adoptate prin majoritate calificată. România se numără printre statele mari care beneficiază de 12 voturi (numărul maxim de voturi alocate unei țări) în procesul nostru intern de adoptare a deciziilor și, prin urmare, joacă un rol important în influențarea deciziilor Copa-Cogeca. Acest lucru este însă posibil doar prin intermediul unei participări active, atunci când există interesul de a promova o anumită orientare în diferite privințe.

Procesul decizional intern al Copa-Cogeca îl reflectă pe cel din cadrul Consiliului. Copa-Cogeca are mai multe grupuri de lucru (peste 40), care îndeplinesc un rol important din punct de vedere tehnic și politic. Acestea sunt întotdeauna asociate unui grup consultativ organizat de Comisia Europeană. Fiecare grup are un președinte și un vicepreședinte, aleși în mod democratic de către grup pentru o perioadă de doi ani. Rolul lor este foarte important pentru atingerea compromisurilor la nivelul grupului în ceea ce privește poziția sau contribuția noastră. Orice expert cu un înalt nivel de experiență, din oricare stat membru, poate deveni președinte sau vicepreședinte al grupurilor, cu condiția să fie ales/aleasă în funcție de către grup.

Copa-Cogeca joacă, alături de alte părți interesate (reprezentanți ai industriei și comerțului), un important rol consultativ   pentru Comisia Europeană   în cadrul grupurilor   consultative organizate de aceasta, dar coordonate de părțile interesate. Copa-Cogeca are posibilitatea de a trimite un număr mare de membri în cadrul acestor grupuri consultative, asigurând un echilibru al reprezentării lor geografice, delegații noștri fiind eligibili pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte ai grupurilor, funcții asumate, în mod alternativ, de producători/reprezentanți ai sectorului industrial/comercial pe baza unui acord verbal între părțile interesate.

De la nivel tehnic, poziția este transmisă la nivel general, fiind analizată de POCC/CCC (o structură alcătuită din reprezentanții naționali ai fiecărei organizații membre, cu sediul la Bruxelles și/sau în capitalele statelor membre). Și România are nevoie de o persoană calificată pentru a asigura legătura dintre nivelul tehnic (grupurile de lucru) și nivelul politic (Praesidium- ul). Nu se poate vorbi despre o „poziție” a Copa-Cogeca decât dacă aceasta este adoptată de către

Praesidium. Domnul Alexandru Jurconi ia parte la reuniunile Praesidia și suntem în măsură să îi asigurăm pe producătorii români că interesele lor sunt bine apărate și că pozițiile Copa-Cogeca includ și preocupările agricultorilor români.

Aș dori să le transmit agricultorilor români următorul mesaj: legislația agricolă europeană se află într-o continuă schimbare și este esențial să participați la discuții în momentul adoptării unor decizii, astfel încât vocea dumneavoastră să se facă auzită. Acest lucru este important nu doar în ceea ce privește actele de bază, ci și punerea lor în aplicare, iar noi considerăm că această parte prezintă și cele mai multe dificultăți, fiind așadar necesar să i se acorde o atenție deosebită. Contribuția dumneavoastră la dezbaterile privind un anumit act legislativ care vă privește în mod direct are o importanță capitală și poate avea doar implicații pozitive asupra existenței dumneavoastră. Nu este vorba doar de politică, ci despre realitatea de pe teren și despre îmbunătățirea vieții agricultorilor.

Aș dori să încurajez experții naționali ai Pro Agro să participe în mod activ la grupurile noastre de lucru, la reuniunile grupurilor consultative, să insiste asupra chestiunilor care prezintă o relevanță deosebită pentru dumneavoastră. Trebuie să vă împărtășiți preocupările cu agricultorii europeni, iar împreună cu aceștia trebuie să adoptați decizii pozitive privind chestiunile care vă vizează. Vă invit să purtați un dialog deschis, să stabiliți contacte cu alți experți naționali, să adoptați cele mai bune practici în domeniu și să permiteți agriculturii românești să acceadă la locul care îi revine de drept. România are un uriaș potențial agricol, deținând câteva dintre cele mai valoroase regiuni agricole și ne bucurăm să constatăm implicarea din ce în ce mai mare a agricultorilor români în dezbaterea politicilor europene, precum și disponibilitatea acestora de a adopta decizii împreună cu partenerii lor europeni în ceea ce privește chestiunile care îi preocupă cel mai mult.

Nu mai este momentul de a sta pe gânduri. Agricultorii români trebuie să fie reprezentați la nivel european. Iar agricultura românească este parte integrantă din agricultura europeană.

Pekka Pesonen
Secretarul General al Copa-Cogeca

PRO AGRO sustine candidatura Poloniei la presedintia COPA

Prezenta la Summit-ul Camerelor Agricole Central si Est Europene din localitatea maghiara Szeksard, delegatia Federatiei Nationale PRO AGRO si-a exprimat oficial sustinerea pentru candidatul polonez la presedintia COPA, domnul Wiktor Szmulewicz, presedintele in exercitiu al Camerei Agricole poloneze. Alegerile pentru pozitia de presedinte al COPA vor avea loc la Bruxelles saptamana viitoare. In cursa pentru conducatorul celei mai influente organizatii a fermierilor europeni este inscris si reprezentantul Olandei, dupa cum  9 tari - Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, Spania, Belgia, Irlanda de Nord, Finlanda si Franta si-au desemnat candidati pentru cele 6 pozitii de Vice Presedinti.

"Miza este uriasa" a declarat Alex Jurconi, Presedintele Federatiei Nationale PRO AGRO care a condus delegatia romana prezenta la lucrarile summit-ului, din care au facut parte si domnul Viorel Nica, Presedintele Ligii Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii precum si domnul Florentin Bercu, Directorul Executiv al Federatiei Nationale PRO AGRO. "Este vorba de a opta intre mai multi sau mai putini bani pentru fermierii europeni. Exista tari care sunt interesate sa reduca banii alocati agriculturii europene. Romania, alturi de grupul tarilor de la Visegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia) si de cele baltice (Lituania, Letonia, Estonia) doreste mai multi bani pentru fermieri.  Asumarea leadership-ului COPA de catre Polonia, o tara cu lideri vocali, cu o viziune practica asupra intereselor imediate ale fermierilor inseamna pentru Romania o sansa in plus pentru ca nevoile fermierilor din regiune sa fie bine auzite si ascultate la Bruxelles. Dupa cum  credem ca Ungaria si Lituania ar putea sa ocupe cu eficienta doua pozitii de Vice Presedinti ai COPA. Modelul magiar al camerelor agricole este demn de luat in seama - un mix practic intre sustinerea politica si implicarea organizatiilor producatorilor agricoli care a fost conceput si pus in practica in timp record."

De la 1 iulie a.c., Federatia Nationala Pro Agro este membru cu drepturi depline a Copa Cogeca, organizatie a  producatorilor agricoli europeni cu o influenta decisiva in elaborarea politicilor agricole europene.

"Forta de vot a Romaniei la Copa Cogeca este similara cu a celorlate 7 state agricole mari, respectiv, 12 voturi, in timp ce Estonia are, spre exemplu, doar 3. Acest statut privilegiat ne ofera posibilitatea de a negocia eficient avantaje pentru fermierii romani cu partenerii nostri europeni", a declarat  dl.Jurconi in conferinta de presa de care a urmat inchiderii lucrarilor summitului.

Înfiinţarea Fondului Mutual Agricol “PRO AGRO”

“Federaţia Naţională  a Producătorilor  din Agricultură, Industrie Alimentară şi Servicii Conexe din România –“PRO AGRO” a decis în cadrul şedinţei Adunării Generale Extraordinare desfăşurată în data de 26 august a.c., înfiinţarea Fondului Mutual Agricol “PRO AGRO”.

Decizia  de înfiinţare a Fondului a fost luată în urma creării recente a cadrului legal necesar înfiinţării şi funcţionării fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor în agricultură. Rolul acestora este de a diminua riscurile la care sunt expuşi producătorii agricoli prin oferirea de compensații financiare membrilor pentru orice pierderi economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu.

Fondul Mutual Agricol PRO AGRO va acorda compensaţii membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale
animalelor, ale plantelor, de un incident de mediu sau orice alt risc neasigurabil (fenomene meteo etc).Dosarul de acreditare al Fondul Mutual  Agricol PRO AGRO va fi înaintat Ministerului Agriculturii până la sfârşitul acestui an.

PRO AGRO va negocia, la nivel european, condițiile pentru tranzacționarea către străini a terenurilor agricole din România

Din această toamnă, federația PRO AGRO va avea negocieri la nivel european cu privire la implementarea măsurii de tranzacționare de către străini a terenurilor agricole din România. Reprezentanții PRO AGRO au avut deja primele discuții pe marginea acestui subiect cu Preşedinţii Camerelor Agricole din Lituania şi Ungaria, în cadrul şedinţelor de la Copa Cogeca.

“În septembrie, vom participa, alături de producători agricoli din mai multe state din nord-estul Europei, la o conferinţă organizată de Camera Agricolă din Ungaria. Vrem ca împreună să pregătim un set de măsuri care să nu avantajeze cumpărătorul străin în detrimentul celui local. Și așa vorbim de o măsură care a speriat destul de mult agricultorii din România. Vreau să-i asigur însă că terenurile lor nu vor fi cumpărate oricum și doar de către străini. Vom susţine implementarea măsurilor necesare pentru a proteja dreptul de proprietate al terenurilor agricole deţinute de fermierii români şi de a facilita accesul lor la piaţa funciară”, Alexandru Jurconi, președinte PRO AGRO.

Raportarea autorităților locale din țările din Europa de nord-est, cu privire la implementarea acestei măsuri, se va face în baza negocierilor din septembrie. Soluțiile care vor fi găsite pentru implementarea cât mai corectă a măsurii de tranzacționare de către străini a terenurilor agricole va fi însușită și de Organizația Fermierilor Europeni Copa Cogeca.

Acum în Europa, se confruntă cu această problemă Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Cehia, Polonia și Ungaria.

Federația Națională “PRO AGRO” a fost admisă în COPA -COGECA

O delegație a Consiliului Director al Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară și Servicii Conexe “PRO AGRO”, condusă de președintele Alexandru Jurconi, a participat la Bruxelles, în perioada 27-28 iunie 2013, la întâlnirile Prezidiului COPA –COGECA.

În cadrul acestor întâlniri, Federația Națională PRO AGRO a fost inclusă oficial în cele două organizații europene de reprezentare a agricultorilor, COPA-COGECA.

“Prezența PRO-AGRO în COPA-COGECA dă posibilitatea fermierilor români să își exprime puncte de vedere privind deciziile care vizează noua Politică Agricolă Comună, decizii care vor avea un impact direct asupra veniturilor lor. Acest fapt reprezintă un mare avantaj, atât pentru noi ca organizație, cât și pentru România. De azi înainte, PRO AGRO va reprezentă interesele tuturor fermierilor români în cea mai puternică federație a agricultorilor europeni”, a declarat Alexandru Jurconi, președintele PRO AGRO.

Pekka Pesonen, secretarul general al COPA-COGECA a prezentat candidatura PRO AGRO în cadrul celor două organizații. Astfel, în data de 27 iunie 2013, în cadrul ședinței Prezidiului COGECA (Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană)s-a realizat primirea oficială cu statut de membru deplin a PRO AGRO în cadrul acestei organizații. Iar vineri, 28 iunie 2013, în cadrul ședinței Prezidiului COPA (Comitetul Organizatiilor Profesionale Agricole), a avut loc ceremonia intrării oficiale a PRO AGRO în rândurile organizației fermierilor europeni.

Pentru a fi membru în COPA-COGECA una dintre condiții este ca organizația membră să fie multi-sectorială. Totodată, organizația trebuie să plătească anual o cotizație calculată în funcție de potențialul agricol al țării, populația ocupată în agricultură și suprafața agricolă. Pentru România, țara care intră în categoria întâi, alături de Franța, Germania, Spania, Polonia și Italia, cotizația este de circa 500.000 de euro anual.

Din delegația PRO AGRO au mai făcut parte Gheorghe Nedelcu, vicepreședintele Asociației Fermierilor din Romania, Florin Tiutiu, președintele filialei Olt a Asociației Fermierilor din Romania, Gheorghe Stoian, președintele filialei Ialomița a BIO România și Florentin Bercu, director executiv PRO AGRO.

***

COPA-COGECA reprezintă cea mai puternică federație a agricultorilor europeni.Este formată din 60 de organizații din țările Uniunii Europene și 36 de organizații partenere din alte țări europene, cum ar fi Islanda, Norvegia, Elveția și Turcia. Organizația europeană este formata din două mari Comitete care au fuzionat încă din 1962 - Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană și Comitetul Organizațiilor Profesionale Agricole.

COPA-COGECA reprezintă în prezent interesele generale și specifice ale unor 40.000 de cooperative de fermieri care folosesc peste 660.000 de persoane și cu o cifră de afaceri anuală globală de peste 300 miliarde de euro în toată Europa. De la crearea sa, COGECA a fost recunoscută de către instituțiile europene, ca organ reprezentativ principal și într-adevăr, purtător de cuvânt pentru întregul sector agricol.

PRO AGRO cheamă la restabilirea încrederii în produsele romaneşti

Ultimele săptămâni au arătat cât de fragilă este imaginea ago-industriei romaneşti. Datorită unor zvonuri – neconfirmate de autorităţile sanitar-veterinare din statele europene, însă preluate intens de media – producătorii agricoli şi procesatorii români sunt în situaţia de a pierde contracte de zeci de milioane de euro pentru acest an. Spre exemplu, vânzările de carne de cal şi vită tranşată pe piaţa europeană au scăzut, practic, la zero. Pierderile acestui sector pot fi de 30 de milioane de euro până la sfârşitul anului în curs. Este echivalentul costurilor construcţiei a zece fabrici moderne de procesare a cărnii de dimensiuni medii.

Scandalurile recente din piaţa laptelui şi a cărnii de pasăre ne fac sa ne întrebăm, legitim, care va fi următorul produs pe listă. Considerăm ca s-a ajuns la o situaţie inacceptabilă, în care orice zvon preluat şi exagerat dezvoltat poate determina pierderi incalculabile pentru agriculturi, procesatori şi comercianţi.

Apreciem, pe de alta parte, ca inacceptabil faptul ca informaţii confidenţiale legate de anchete aflate în desfăşurare ale autorităţii sanitar-veterinare ajung ştiri de presă. Chemăm reprezentanţii media, dar şi pe cei guvernamentali la responsabilitate publică în legătura cu gestionarea acestor informaţii. Apreciem corecta activitatea autorităţii sanitar-veterinare şi considerăm utile controalele efectuate în piaţa produselor agro- alimentare. Înţelegem că rezultatele acestor controale sa fie prezentate presei atunci când există o imagine completă asupra situaţiei şi suntem solidari cu metoda autorităţii de a nu prezenta rezultate parţiale care pot deruta consumatorii şi trimite în faliment producători, procesatori sau comercianţi oneşti. Atragem atenţia ca nu producţia controlată desfăşurată în unităţi conforme cu legislaţia europeană este cea cu grad de risc pentru consumatori, ci aceea care provine din piaţa nefiscalizată, care scapă oricărui control. Este şi responsabilitatea consumatorului atunci când cumpără produse din piaţa agro-alimentară nefiscalizată şi astfel, întreţine această piaţă.

Federaţia PRO AGRO consideră că responsabilitatea comunicării publice pe tema scandalurilor legate de produsele alimentare romaneşti este un proces în care producătorii, procesatorii, administraţia şi consumatorii au responsabilităţi egale. Crizele induse prin scandalurile exagerate, comunicate uneori defectuos, au arătat vulnerabilităţile procesului de comunicare publică, deopotrivă la nivelul administraţiei, dar mai ales, la nivelul asociaţiilor profesionale din agro-industrie.

Asociaţiile profesionale trebuie să îşi dezvolte propriile campanii de relaţii publice, pentru a promova bunele practici ale agro-industriei româneşti şi respectul pentru consumatorul plătitor. Consumatorul este partenerul nostru, atât cel naţional, cât şi cel european. Cel care îi înşeală aşteptările este deopotrivă adversarul nostru. Azi plătim cu toţii preţul lipsei de comunicare dintre noi.

PRO AGRO negociază şi obţine reducerea tarifelor de livrare a apei pentru irigaţii

Ca urmare a negocierilor dintre preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (L.U.A.I.R.), care este şi prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO, dl. Viorel NICA, cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, s-a obţinut reducerea tarifelor de livrare a apei pentru irigaţii faţă de anul 2012.

În acest sens s-a elaborat ordinul nr. 30 din 25.02.2013 pentru modificarea anexei la Ordinul M.A.D.R. nr. 120/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare, valabil pentru anul 2013, ce va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României.

PRO AGRO consideră binevenite aceste reduceri, dar subliniază că, pentru a atinge optimul potenţialului agricol al României, rămân primordiale investiţiile masive înmodernizarea şi retehnologizarea infrastructurii de irigaţii, precum şi în amenajări şi lucrări de îmbunătăţiri funciare.

PRO AGRO recomandă ca retehnologizarea infrastructurii de irigaţii să se reflecte în măsurile finanţate de viitorul Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Abonează-te la acest feed RSS