reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Aug 2019

AFIR: Precizări privind procedura de achiziții pentru beneficiarii publici ai PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a inițiat demersurile pentru a permite beneficiarilor proiectelor de utilitate publică (infrastructură de bază și de acces din mediul rural), finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, achiziționarea serviciilor de proiectare și de execuție lucrări în cadrul unei singure proceduri, procedură numită și „licitație la pachet”.

AFIR, în colaborare cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), va armoniza în scurt timp procedura internă de lucru și va pune la dipoziție fișele de date model specifice care vor putea fi utilizate de beneficiarii publici în cadrul viitoarelor proceduri de achiziții.

„Întâlnirile de lucru pe care le-am avut până în acest moment cu beneficiarii noștri ne-au permis să colectăm sugestii pe care le putem folosi pentru îmbunătățirea cadrului procedural specific implementării proiectelor finanțate prin PNDR. Procesul de modificare a procedurilor pentru achiziții publice, pe care l-am demarat în colaborare cu ANAP, este un foarte bun exemplu în acest sens. Voi continua să am acest dialog, pentru că sunt convins că scopurile AFIR și ale beneficiarilor nu sunt antagonice, ci dimpotrivă, convergente, pentru dezvoltarea mediului rural românesc.” a declarat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Precizăm că acest tip de procedură va putea fi derulat numai după aprobarea Manualului de procedură privind achizițiile publice pentru beneficiarii publici ai PNDR 2020 prin ordin semnat de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Sursa: afir.info

AFIR finanțează dezvoltarea proiectelor pilot și a noilor produse și tehnologii prin PNDR 2020

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primește în perioada 29 ianuarie – 30 aprilie 2018 solicitări pentru finanțarea proiectelor de înființare și funcționare a grupurilor operaționale care dezvoltă proiecte pilot și noi produse în sectorul agricol și în cel pomicol prin submăsurile 16.1 (agricol) și 16.1a (pomicol) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Alocarea financiară stabilită pentru prima sesiune de primire a solicitărilor de finanțare pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale în sectorul agricol este 6.676.044 euro și 5.850.768 euro pentru sectorul pomicol.  

„Dezvoltarea proiectelor pilot și a unor noi produse în sectorul agricol sau pomicol este o oportunitate excelentă pentru fermierii români de a se alătura celor europeni în ceea ce privește inovarea și excelența în producție. Aceste linii de finanțare oferă posibilitatea de a face cercetare aplicată pentru obținerea unor soluții de eficientizare a proceselor tehnologice sau de obținere a unor noi produse în vederea comercializării. Este pentru prima oară când finanțăm acest tip de proiecte și consider că este o ocazie foarte bună pentru angrenarea organismelor de cercetare românești sau a altor actori din sectorul agroalimentar și cel pomicol în constituirea unor grupuri operaționale care să ducă la o cooperare reală între toate părțile interesate.” a precizat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

Valoarea maximă a sprijinului acordat prin sM 16.1 și sM 16.1a pentru dezvoltarea proiectelor pilot, noi produse, procese și tehnologii este de 500.000 de euro/ proiect. Pentru aceste submăsuri pragurile minime sunt de 10 puncte în cazul sM 16.1 și 15 puncte în cazul sM 16.1a, acestea reprezentând pragurile sub care nicio cerere de exprimare a interesului nu este eligibilă.

Cererile se depun on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții interesați au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente sM 16.1 și 16.1a, documente pe care le pot consulta pe site-ul Agenției, la secțiunea „Investiții PNDR”.6

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Pentru submăsurile (sM) 16.1 și 16.1.a există o abordare în două etape, conform precizărilor din fișa măsurii. Astfel, în etapa I  se va lansa o sesiune de depunere a Cererilor de exprimare a interesului (CEI) pentru accesarea finanțării proiectelor, iar în etapa a II-a va avea loc depunerea, evaluarea și selecția proiectului detaliat al Grupului Operațional (GO).

Solicitanții eligibili sunt grupurile operaționale, fără statut juridic, constituite în funcție de tema proiectului, din minim un partener din domeniul cercetării sau sectorul agroalimentar și din cel puțin un fermier, un grup de producători, o cooperativă sau o altă formă de asociere în agricultură.

Pe baza temei proiectului care va fi abordată de Grupul Operațional, alți parteneri relevanți (cum ar fi: consilieri, ONG-uri, alți consultanți, întreprinderi etc.) se pot alătura parteneriatului.

Parteneriatul poate avea ca membri și persoane fizice neautorizate, cu condiția ca liderul de proiect să fie cel puțin PFA, II, IF (înfiinţate conform legii).

Intensitatea sprijinului submăsurilor 16.1 și 16.1.a este 100% nerambursabilă pentru următoarele tipuri de cheltuieli specifice:

  • elaborarea de studii pregătitoare, studii de fezabilitate și planuri, inclusiv planul proiectului;
  • cheltuieli de funcționare a GO (cheltuieli de transport și diurnă ale coordonatorului sau echipei de proiect și partenerilor, costuri legate de activitățile parteneriatului, conform legislatiei nationale; onorarii ale personalului; cheltuieli legate de închirierea spațiilor de desfășurare a întâlnirilor parteneriatului, închiriere sediu, achiziție echipamente IT și alte dotări necesare desfășurării cooperării);
  • costurile directe generate în mod specific de activitățile incluse în planul de proiect depus de GO (cheltuieli legate de chirii pentru echipamente, utilaje, imobile necesare desfășurării activității descrise în proiect, altele decât sediu; investiții de modernizare și/sau construcție clădiri, echipamente, utilaje necesare implementării proiectului; aplicații software adecvate activității descrise în proiect);
  • cheltuieli generate de diseminarea rezultatelor (organizare evenimente diseminare, pliante, publicații, participare evenimente specifice în vederea diseminării rezultatelor etc.).

În cazul în care prin proiect vor fi prevăzute și acțiuni aferente submăsurilor 4.1, 4.1a, 4.2 și 4.2a, acestea vor respecta intensitatea aferentă.

Dintre cheltuielile neeligibile pentru investițiile finanțate în cadrul sM 16.1 și sM 16.1.a, amintim câteva tipuri: cheltuielile cu achiziţionarea de bunuri și echipamente „second hand”, cheltuieli cu achiziția mijloacelor de transport pentru uz personal și pentru transport persoane, construcția sau modernizarea locuinței și sediilor sociale, cheltuieli cu investițiile ce fac obiectul dublei finanțări care vizează aceleași costuri eligibile, achiziționarea de clădiri etc.

Sursa: afir.info

Recomandarea AFIR pentru beneficiarii publici ai PNDR privind diminuarea excedentului bugetar

Agenţia pentru Finanţarea Investițiilor Rurale recomandă Unităților Administrativ Teritoriale să ia în considerare articolul 6 din Legea nr. 2/ 2018 pentru elaborarea corectă a bugetelor locale aferente anului 2018.

Articolul 6 din Legea nr. 2/ 2018 a bugetului de stat pe anul 2018 prevede diminuarea excedentului bugetelor locale, înregistrat la data de 31 decembrie 2017, cu sumele destinate implementării proiectelor care beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile.

Această diminuare se poate realiza încă de la faza de proiect a bugetului local (faza publicării pentru transparență), cu respectarea condiției încadrării sumelor destinate implementării proiectelor ce beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile, prevăzute în excedent, la Titlul 58 – Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014 – 2020.

Avansurile acordate prin PNDR pot fi utilizate exclusiv pentru finanțarea cheltuielilor care fac obiectul contractelor de finanțare încheiate între beneficiarii publici și AFIR, până la terminarea duratei de execuție a contractelor de finanțare, respectiv 24 sau 36 de luni. Aceste avansuri asigură finalizarea în termen și în bune condiții a proiectelor de utilitate publică finanțate prin intermediul PNDR.

„Pentru a preveni apariția unor blocaje financiare la nivelul UAT-urilor care au semnat contracte de finanțare cu AFIR pentru implementarea proiectelor de investiții în infrastructura de bază și de acces, considerăm oportun să atragem atenția cu privire la posibilul risc de subdimensionare a bugetelor locale în exercițiul financiar din acest an, dacă nu se va ține cont de prevederile Legii 2/ 2018. Noi, ca Agenție, avem același interes ca și beneficiarii noștri, acela de a duce la bun sfârșit investițiile aflate în derulare și pentru aceasta vom întreprinde orice acțiune care poate veni în sprijinul real al beneficiarilor PNDR.” a precizat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Așadar, modalitatea de înregistrare a sumelor destinate implementării proiectelor ce beneficiază de finanțare din fonduri externe nerambursabile (avansuri acordate în baza contractelor de finanțare, sume destinate cofinanțării proiectelor, sume destinate acoperirii cheltuielilor neeligibile, sume destinate angajării de credite pentru susținerea proiectelor etc.) este foarte importantă în contextul prevederilor art. 6 (15) din legea bugetului de stat pe anul 2018.

Sprijin acordat pentru comasarea terenurilor cu fonduri europene

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea unei noi sesiuni de primire a solicitărilor de finanțare prin intermediul submăsurii 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare se va desfășura în perioada 8 ianuarie 2018, ora 9.00 – 11 mai 2018, ora 16.00.

Fondurile europene disponibile pentru această sesiune de primire a cererilor de finanțare sunt în valoare de 12.290.531 euro. Pragul de calitate lunar stabilit pentru intervalul 8 ianuarie 2018 – 8 februarie 2018 este de 25 de puncte și scade treptat până la pragul minim de 3 puncte în ultima lună a sesiuni (11 aprilie 2018 – 11 mai 2018).

 „Încercăm prin intermediul submăsurii 6.5 să încurajăm comasarea terenurilor agricole pentru creșterea productivității și competitivității în acest sector. Consolidarea exploatațiilor agricole va permite mai multor solicitanți accesul la finanțări europene pentru investiții și, totodată, va asigura un venit mai mare fermierilor care transferă exploatația.” a precizat Daniel-Eugeniu CRUNȚEANU, directorul general adjunct al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală începând cu anul semnării Contractului de finanțare și până la data de 31.12.2020. Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/ an și reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (plăți directe către fermieri).

Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea on-line prin intermediul paginii oficiale de internet a Agenției, www.afir.info. Toți cei interesați pot consulta pe site-ul AFIR (secțiunea Investiții PNDR – sM 6.5) Ghidul solicitantului şi anexele aferente sM 6.5 din PNDR 2020.

AFIR Prahova: PNDR-2014-2020, plăți de 10 mil. euro, în 2017

294 de cereri de finanțare au fost depuse, în Prahova, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Valoarea totală a proiectelor se ridică la 75 milioane de euro. Pentru 2017, potrivit statisticilor publicate de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, au fost efectuate plăți în valoare de 10 milioane de euro. Un grafic al depunerilor de proiecte, al sumelor contractate și a sumelor deja decontate arată în felul următor:

– sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici: 50 de cereri depuse, în valoare de 0,74 mil. euro, contracte semnate în cuantum de 0,15 mil. euro, plăți transferate către fermieri – 0,1 mil. euro;

– sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri: 16 cereri de finanțare depuse, în valoare de 0,6 milioane de euro, contracte semnate în cuantum de 0,4 mil. euro, plăți efectuate – 0,4 milioane de euro;

– investiții în exploatații agricole: 35 cereri de finanțare depuse, în valoare totală nerambursabilă de 21 milioane de euro, contracte semnate de 3 milioane de euro, suma transferată beneficiarilor – 1 milion de euro;

– investiții în exploatații pomicole: 3 cereri depuse și acceptate spre finanțare, în valoare de 0,9 milioane de euro;

– procesarea sau marketingul produselor agricole: 6 proiecte în valoare de peste 3 milioane de euro depuse, din care au fost contractate proiecte de 2 milioane de euro;

– schema de ajutor de stat GBER – „Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole“: 9 proiecte depuse, în valoare de 6 mil. euro, contractate, proiecte în cuantum de 3,6 milioane de euro;

– înființarea de activități neagricole în zone rurale: 22 cereri de finanțare în valoare de 1,1 milioane de euro depuse, proiecte acceptate în cuantum 1,1 milioane de euro, plăți efectuate în 2017- 0,8 milioane de euro;

– investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole: 15 cereri de finanțare depuse, cu o valoare totală de 2,5 milioane de euro, contracte semnate pentru 2,4 milioane de euro, plăți efectuate – peste 1 milion de euro;

– modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice: 1 proiect în valoare de peste 0,8 milioane de euro;

– crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică: 18 proiecte de utilitate publică depuse, valorând peste 19 milioane de euro, contracte semnate în valoare de 12 milioane de euro, transferuri de bani – 5,8 milioane de euro;

– protejarea patrimoniului cultural: 7 proiecte depuse (3 mil. euro), contracte semnate în valoare de 0,4 mil. euro, plăți efectuate – 0,2 mil. euro.

În Prahova s-au constituit și 9 grupuri de acțiune locală ale căror strategii însumează 18 mil. euro.

Maria BOGDAN

AFIR a lansat în dezbatere publică Ghidul Bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri, grajduri și sere finanțate prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, în cadrul secțiunii „Dezbatere Publică”, versiunea consultativă a Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri, grajduri și sere din cadrul proiectelor implementate cu fonduri europene din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

„După modelul Bazei de date cu prețuri de referință pentru maşini, utilaje şi echipamente specializate, pe care AFIR a implementat-o încă din 2014, am decis să realizăm un instrument de lucru similar și pentru silozuri, grajduri și sere. Astfel, elementele care se vor regăsi în această Bază de date, vor putea fi achiziționate de către beneficiarii PNDR, în mod direct, fără a mai parcurge nicio altă procedură de achiziție. Mai mult, beneficiarii PNDR vor avea la îndemână soluții la cheie pentru realizarea unui sistem integral de depozitare a cerealelor. De asemenea, atrag atenția asupra faptului că în Baza de date se vor introduce prețurile de vânzare către beneficiarii PNDR, nu prețurile recomandate de producători.” a declarat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț CHESNOIU.

Elementele din categoriile menționate (silozuri, grajduri și sere) se vor introduce în Baza de date sub forma unor proiecte tip, funcționale, de către producător sau de către un singur importator/ dealer al acestuia. Producătorul sau importatorul care înscrie elemente are posibilitatea de a încărca maximum 20 de proiecte tip pentru fiecare marcă din categoriile menționate. Precizăm că prețurile din baza de date vor fi exprimate în Euro și nu vor include TVA (preț CIP la beneficiar).

Actualizarea prețurilor se va realiza o dată pe an pentru fiecare marcă per trader, cu aprobarea conducerii AFIR și se va face la solicitarea oficială a producătorului/ importatorului/ dealerului care a înscris marca respectivă în Baza de date în urma analizării acesteia de către experţii AFIR.

Versiunea consultativă a Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri, grajduri și sere este publicată pe portalul AFIR la secțiunea „Dezbatere Publică”, rubrica „Documente în dezbatere”. Toți cei interesați să trimită propuneri sau observații au la dispoziție adresa de e-mail, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Perioada de consultare publică este de 10 zile de la publicarea pe pagina de internet a Agenției, respectiv 18 septembrie 2017.

Sursa: afir.info

Sesiunea de primire a proiectelor pentru procesarea produselor agricole și pomicole finanțate prin PNDR 2020 se prelungește

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea până la 31 octombrie 2017 a sesiunii de primire a proiectelor de investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole și pomicole finanțate prin submăsurile 4.2 și 4.2a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

„Împreună cu Autoritatea de Management pentru PNDR am decis prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare cu o lună, alocarea aferentă acestor submăsuri nefiind consumată până la acest moment. Trebuie să subliniez că, în această ultimă etapă din luna octombrie, punctajul este unul ușor de atins și astfel, există o șansă în plus pentru solicitanți să obțină finanțare pentru a dezvolta o investiție în domeniul procesării produselor agricole și pomicole. Pragul de calitate lunar, stabilit pentru perioada de depunere 1 – 31 octombrie 2017 este de 15 puncte pentru sM 4.2 și de 10 puncte pentru sM 4.2a.” a declarat directorul general al AFIR, Adrian – Ionuț CHESNOIU.

Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea din acest an aferentă submăsurii (sM) 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” este de 100 de milioane de euro. Până în prezent au fost depuse 46 de cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 41 de milioane de euro.

Alocarea financiară pentru sM 4.2a „Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” este de 12 milioane de euro pentru sesiunea din acest an, din care au fost solicitate până acum 1,6 milioane de euro.

Sprijinul nerambursabil acordat pentru procesarea produselor agricole și pomicole este de până la 50% nerambursabil, iar valoarea finanțării este de maximum 2,5 milioane/ proiect pentru sM 4.2 și de maximum 1,5 milioane/ proiect în cazul sM 4.2a.

Depunerea cererilor de finanțare se face on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, până la termenul limită al sesiunii, respectiv 31 octombrie 2017, ora 16.00. Toți cei interesați să depună cereri de finanțare prin sM 4.2 și sM 4.2a, pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.

Sursa: afir.info

Prima reuniune a Grupurilor de Lucru LEADER

În perioada 19 – 20 septembrie 2017 a fost organizată la Botoșani de către Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală prima întâlnire a Grupului de Lucru LEADER (GLL) care s-a desfășurat în cadrul planului de acțiuni al Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

La eveniment au participat membri ai Grupurilor de Acțiune Locală autorizați pentru exercițiul financiar 2014 -2020, precum și reprezentanți ai Unității de Sprijin a Rețelei și ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

În cadrul întâlnirii a avut loc un schimb de idei din experiența practică a grupurilor, dat fiind faptul că în prezent acestea sunt implicate în organizarea apelurilor de selecție, fiind discutate totodată și aspecte administrative privind depunerea și evaluarea proiectelor din cadrul sesiunilor în desfășurare, inclusiv prioritizarea AFIR.

Discuțiile au vizat îndeosebi clarificarea problemelor întâmpinate de GAL și a anumitor aspecte din implementare cu care s-au confruntat pe parcurs. În urma dezbaterilor, s-a constatat necesitatea organizării unor evenimente pe tematici specifice, un exemplu fiind submăsura 16.4, respectiv art. 35 al Regulamentului UE nr. 1305/2013.

Cu ocazia acestui eveniment, s-au efectuat și vizite la două proiecte de succes finalizate în cadrul PNDR 2007-2013, respectiv o pensiune agroturistică și un atelier meșteșugăresc din județul Suceava.

Mai multe detalii despre prezentarile sustinute în cadrul întâlnirii Grupului de Lucru LEADER pot fi gasite pe site-ul rndr.ro, secțiunea Evenimente RNDR - http://rndr.ro/evenimente-rndr.html.

Reamintim că, în cadrul planului de acțiuni al Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 vor fi organizate 24 de întâlniri ale Grupurilor de Lucru LEADER (GLL) în mai multe judeţe ale ţării.

AFIR a publicat versiunea consultativă a ghidului pentru dezvoltarea de proiecte pilot și de noi produse și tehnologii finanțate prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, versiunea consultativă a Ghidului solicitantului aferent submăsurilor 16.1 „Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse” și 16.1a „Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul pomicol” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

„După finalizarea consultării publice în data de 15 septembrie 2017 și ulterior analizării propunerilor primite, vom lansa sesiunea în care se vor putea depune, pentru prima dată în cadrul PNDR 2020, cererile pentru solicitarea fondurilor nerambursabile prin aceste linii de finanțare. Sprijinul financiar va asigura promovarea inovării și a cooperării în sectorul agroalimentar, inclusiv în cel pomicol,  prin dezvoltarea de proiecte pilot și de noi produse, practici și tehnologii de care este mare nevoie în agricultură. Grupurile operaționale care vor fi create vor facilita cooperarea dintre fermieri, organismele de cercetare și alți actori din sectorul agroalimentar, pentru creșterea gradului de inovare din aceste sectoare și adaptarea rezultatelor cercetării la nevoile reale ale sectorului agricol.” a precizat Adrian - Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Valoarea maximă a sprijinului acordat prin sM 16.1 și sM 16.1a pentru dezvoltarea proiectelor pilot, noi produse, procese și tehnologii este de 500.000 de euro/ proiect. Intensitatea sprijinului este 100% nerambursabilă pentru cheltuielile pregătitoare, pentru cheltuielile de funcționare a cooperării, dar și pentru cheltuieli generate de diseminarea rezultatelor.

Pentru submăsurile 16.1 și 16.1.a se va avea în vedere o abordare în două etape, conform precizărilor din fișa măsurii. Astfel, în etapa I  se va lansa o sesiune de depunere a Cererilor de exprimare a interesului (CEI) pentru accesarea finanțării proiectelor, iar în etapa a II-a va avea loc depunerea, evaluarea și selecția proiectului detaliat al Grupului Operațional (GO).

Solicitanții eligibili sunt grupurile operaționale, fără statut juridic, constituite în funcție de tema proiectului din minim un partener din domeniul cercetării sau agroalimentar și cel puțin un fermier/ un grup de producători/ o cooperativă/ altă formă de asociere în agricultură.

De asemenea, costurile directe generate în mod specific de activitățile incluse în planul de proiect depus de GO (cheltuieli legate de chirii pentru: echipamente, utilaje, imobile necesare desfășurării activității descrise în proiect, altele decât sediu) beneficiază de sprijin 100% nerambursabil. O altă categorie de cheltuieli pentru care intensitatea sprijinului acordat este nerambursabil în procent de 100% o reprezintă cheltuielile cu onorarii ale partenerilor, colaboratorilor externi, aferente activitatilor descrise în proiect și prestări servicii de către aceștia sau alte persoane/ entități, inclusiv cheltuielile aferente salariului/ onorariului coordonatorului de proiect.

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (sM 16.1 și sM 16.1a) a fost publicată pe site-ul AFIR la secțiunea Dezbatere publică, Documente supuse dezbaterii publice. Perioada de consultare publică este de 10 zile de la publicarea pe pagina de internet a Agenției, respectiv 5 septembrie 2017. Toți cei interesați să trimită propuneri sau observații au la dispoziție adresa de e-mail, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la 15 septembrie 2017.

Sursa: afir.info

Întâlnire de lucru pentru analiza implementării PNDR și a absorbției fondurilor europene pentru dezvoltare rurală

Miercuri, 6 septembrie 2017, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre DAEA, a participat la o întâlnire de lucru cu personalul de conducere al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) de la nivel central, regional şi judeţean.

Acest eveniment, desfășurat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este al treilea din seria de întâlniri lunare stabilite pentru analizarea stadiului implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 în luna august a acestui an şi pentru găsirea unor soluții concrete la problemele semnalate din teritoriu.

Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a felicitat structurile teritoriale ale AFIR care au atins un grad ridicat de realizare pentru solicitările de plată aferente lunii august 2017, respectiv 118,12% (Centrul regional 5 Vest) şi 130,39% (Centrul regional 6 Nord- Vest) pentru realizările obţinute: „Atitudinea dvs. în realizări impune o notă de respect şi sper că şi în următoarele două luni – septembrie şi octombrie – pragurile stabilite vor fi trecute, tot aşa, la un nivel ridicat. Trebuie înțeles că doar printr-o implicare totală a fiecăruia dintre voi putem asigura atragerea fondurilor europene pentru a finanța toate acele investiții care pot asigura dezvoltarea  agriculturii și a mediului rural românesc. Observ că ați înțeles rolul pe care îl aveți, și apreciez aceasta, implicarea voastră se vede și în rezultatele acestei luni”.

La rândul său, secretarul de stat Alexandru Potor a apreciat eforturile colegilor din Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale: „Ştiu că nu este uşor, dar iată că în urma mobilizării s-au atins nişte rezultate foarte bune la anumite structuri, în timp ce la alte centre regionale și oficii județene se vede nevoia de a crește nivelul de implicare pentru a atinge cel puțin țintele de absorbție stabilite pentru acest an. Vă rog pe toţi să acţionăm ca o echipă, la nivel național, astfel încât să putem susține în comun eforturile AFIR şi ale MADR.”

Discuțiile au fost axate pe analiza stadiului implementării și nivelul absorbției efective a fondurilor nerambursabile pentru fiecare regiune în parte, dar și pe identificarea acelor demersuri care trebuie inițiate pentru a asigura decontarea plăților stabilite ca țintă de absorbție pentru lunile septembrie și octombrie.

Un alt subiect important pe agenda întâlnirii l-a constituit situația beneficiarilor cu achiziții publice și continuarea demersurilor pentru fluidizarea etapelor pe care aceștia trebuie să le parcurgă până la atribuirea contractelor.

„Noi trebuie să ne asigurăm în același timp că în implementare vor fi atinse obiectivele proiectelor. Este important ca banii pe care îi aducem în țară să rămână în țară. Nu să ne trezim peste un an că suntem obligați să returnăm fondurile decontate sau să fim obligați să reziliem contracte. Depinde în egală măsură de implicarea noastră ca proiectele finanțate să fie finalizate cu succes. Noi, personalul AFIR, suntem, în limitele impuse de lege, primul consultant al beneficiarului pentru a-l putea ajuta în mod concret. Din acest punct de vedere, angajatul AFIR trebuie să aibă un nivel ridicat de probitate morală și profesională cerut de funcția publică pe care o îndeplinește.” a subliniat directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț CHESNOIU.

Valoarea plăților efectuate de AFIR în luna august către beneficiarii proiectelor de investiții finanțate prin PNDR 2020 se ridică la 147,97 milioane euro, în marja țintei de absorbție pentru luna supusă analizei.

Până în prezent, AFIR a contractat peste 36.000 de proiecte de investiții, în valoare de 2,16 miliarde euro. Plățile la zi făcute de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru  măsurile de investiții, dar și pentru cele compensatorii de mediu și climă din cadrul PNDR 2020 prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, însumează în acest moment peste 1,755 miliarde euro.

Sursa: madr.ro

GAL Ialomița Centrală, un pilon pentru stabilitate socială

Că unirea face puterea este o lecție demult învățată de către fermierii de la noi. Doar că, de la caz la caz, această axiomă se aplică diferit. În noul context, al apartenenței la UE și al posibilității oferite de a accesa fonduri europene, a căpătat noi valențe. Una dintre acestea este și asocierea în cadrul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL). Printre acestea se numără și GAL Ialomița Centrală. Despre ce este și, mai ales, ce poate face un GAL am stat de vorbă cu doi reprezentanți ai acestei organizații.

„Putem oferi sprijinul financiar de care fermierii au nevoie!“

GAL Ialomița Centrală are în componența sa 21 de localități, care se întind pe o suprafață de peste 1.300 km² și cuprind 55.000 de locuitori.

„Noi oferim membrilor comunităților care aparțin acestui grup posibilitatea de a accesa fonduri europene în condițiile în care concurența este doar în cadrul organizației, nu și cu persoane din afara ei. Acesta este un avantaj enorm!“, explică dl Niculae Began, directorul executiv al GAL Ialomița Centrală.

„Principala noastră activitate constă în primirea și evaluarea proiectelor pe care ni le aduc cetățenii din grupul nostru, în așa fel încât ele să corespundă tuturor normelor UE, iar noi să le putem oferi sprijinul financiar de care au atâta nevoie. Ceea ce putem noi să facem este să oferim sprijin financiar, uneori cofinanțare, pentru majoritatea aplicanților, iar alteori sume forfetare – pentru cei care sunt tineri. Îi sprijinim pe toți aceia care doresc să investească pentru dezvoltarea regiunii noastre“, a mai spus directorul organizației.

Dl Dumitru Pop, animator în cadrul aceluiași GAL, a detaliat: „Strategia de dez­voltare a regiunii noastre este centrată pe următoarele măsuri: Măsura 4, cu submăsurile aferente, Măsura 6, Măsura 7 și Măsura 16. Până acum am avut activitate de animare. Am fost în fiecare din cele 21 de localități aparținând GAL–ului și am explicat oamenilor ce putem face pentru ei. Am avut o participare foarte bună, aș putea spune. Cel puțin câte 15-20 de oameni au participat la întâlnirile organizate în fiecare comună. În momentul de față suntem în faza de pregătire a publicării pe site-ul organizației a ghidului solicitantului și a manualelor de procedură pentru fiecare măsură în parte. Urmează ca apoi, în cursul lunii iunie să deschidem sesiunile de depunere a proiectelor pentru accesarea de fonduri, în special pentru persoane private, pe Măsura 4 și pe Măsura 6. Concret, este vorba despre modernizarea exploatațiilor agricole – pe Măsura 4 – atât în domeniul vegetal, legumicol, pomicol, floral, cât și zootehnic. Măsura 6 include și ea două submăsuri pe nonagricol și Submăsura 6.1 pentru tineri fermieri.“

„Oamenii au căpătat încredere“

„Prima încercare de a constitui o asociație de acest gen a fost în 2007. Deja de atunci am început noi să cochetăm cu activitatea de GAL, deși am apărut ca atare abia în 2012“, își amintește dl Pop.

GAL Ialomita Centrala

„În 2007 era o organizație care reunea 12 localități. În 2010, când a demarat activitatea de constituire propriu-zisă a GAL-urilor și de ela­borare a strategiilor, au mai aderat încă cinci localități. Pentru programul 2014-2020 au mai aderat încă patru, astfel încât am ajuns la 21 de UAT – uri (unități administrativ-teritoriale). Asta dovedește că lumea a înțeles importanța GAL-ului și rolul pe care acesta îl poate avea în dezvoltarea locală“, a mai spus animatorul.

„Vreau să subliniez un fapt: dacă la început exista un scepticism foarte marcat, lumea își punea întrebări de genul ce-o mai fi și chestia asta sau ce se mai întâmplă și cu GAL-ul ăsta, nimeni nu prea avea încredere, astăzi lucrurile s-au modificat radical. După ce s-au derulat mai multe proiecte prin GAL, mai ales în condițiile în care am reușit să cheltuim peste 90% din fondurile pe care le-am avut alocate – un lucru extraordinar de bun și care spune multe despre calitatea activității noastre și care ne situează pe o poziție fruntașă la nivel național –, oamenii au căpătat încredere“, revine în actualitate directorul executiv Niculae Began.

„Mărturisesc un lucru“, a adăugat domnia sa, „ne temem un pic de avalanșa de proiecte care probabil că va veni în această nouă sesiune. Ne temem în sensul că fondurile sunt limitate și nu putem să asigurăm finanțare pentru toți. Ca toată lumea la nivel național, am primit sume din partea Uniunii Europene pe care le vom distribui pentru fiecare măsură în parte. Ca să fie mai clar, nu putem depăși un anumit plafon!“, precizează dl Began.

Sprijin pentru tineri

„Cu toate aceste limitări, credem că este un lucru bun. Cred că oricine și-ar dori, de exemplu, să cumpere un tractor plătind doar jumătate din valoarea lui. În ceea ce privește tinerii fermieri, mă bucur să anunț că avem prevăzută o măsură și pentru ei. În cazul lor nu vor trebui să participe cu o cofinanțare. Ei vor primi doar bani, adică pot să înceapă o afacere în domeniul agricol și îi vom statornici în cadrul GAL-ului nostru, ceea ce înseamnă mai bine pentru ei, pentru familiile lor și, de ce nu, pentru cei care vor lucra alături de ei. Dacă ei se dezvoltă în anii următori, sigur vor angaja și alți oameni, ceea ce va duce la mai bine pentru toată lumea. În felul acesta, vom putea spune că am ajutat și noi, cu puținul nostru, la stabilizarea populației din zonă și, mai mult decât atât, nu-i vom mai trimite pe tineri, în special, în afara granițelor țării. Acesta este rolul GAL-ului nostru! Ne bucurăm că el există și că oamenii au căpătat încredere în noi și vor veni, cu siguranță, cu foarte multe proiecte către noi“, și-a exprimat încrederea dl Began.

Mai multe informații despre această organizație, ca și despre activitatea sa pot fi obținute de pe site-ul Gal-ului, http://www.galil.ro/

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 50-51

De ce vor primarii să cumpere buldoexcavatoare prin GAL-uri

70% dintre primarii cu care am stat de vorbă – și să fi fost în jur de 40 numai în Prahova –spuneau că vor folosi banii pe care-i pot accesa prin intermediul grupurilor de acțiune locală (GAL) pentru a achiziționa buldoexcavatoare, utilaje pe care să le utilizeze inclusiv pentru deszăpezirea drumurilor de interes local pe timp de iarnă. De ce o asemenea preferință și de ce este extinsă la o scară atât de largă? Prima dată am gândit că o fi vreun intermediar ori „sus-pus“ care are de vânzare multe buldoexca­vatoare. Și, pe alocuri, se confirmă ipoteza! Dar alți primari au oferit o explicație mai la îndemână: sumele pe care le pot extrage sunt atât de mici încât banii nu ar ajunge pentru altceva în afară de utilaje. Ce nu știau ei la vremea respectivă (n.n. – inclusiv la începutul lunii mai) este că, mai nou, instituțiile statului au exclus de la finanțare, cel puțin pentru unitățile administrativ-teritoriale, achiziția de tractoare sau altele asimilate acestora.

De altfel, e o poveste întreagă și cu aceste GAL-uri pentru exercițiul financiar european 2014-2020. În primul rând, suntem în 2017 și niciun grup nu a început treaba efectiv, în sensul de a lansa sesiunile de proiecte. Motivul? Strategiile de dezvoltare locală (SDL), pe baza cărora au fost selectate pentru finanțare sute de GAL-uri, trebuie schimbate parțial. Adică trebuie modificate condițiile de acordare a finanțării proiectelor în sensul de a fi armonizate cu cerințele impuse de Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) pentru măsurile similare. Anii trecuți, pentru că rolul unui GAL este de a duce fondurile europene mai aproape de beneficiar, oficialii de la București au fost de acord ca anumite condiții din SDL să fie mai accesibile fermierului sau primăriilor, mai neîncărcate de proceduri birocratice. Nu se știe cine, dar în 2017 s-a trezit cineva că nu e bună prea multă deschidere, așa că GAL-urile au fost obligate să aplice condițiile impuse de AFIR la selectarea/aprobarea proiectelor. Pesemne după ce va fi terminată și această etapă sunt libere să-și înceapă treaba entitățile asociate într-un GAL.

Autoritățile publice, acces limitat la fondurile GAL

Pe de altă parte, deși GAL-ul reprezintă, prin defi­niție, „un parteneriat public-privat, în care partea publică deține un procent de 49%, la nivel decizional și la nivel de alcătuire, iar 51% este deținut de partea privată“, unitățile administrativ teritoriale vor avea acces doar la 25% din fonduri. Grupurile au mers cu varianta de 50-50%, dar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a considerat că primăriile au și alte surse financiare, impunând limita de 25%. La un GAL cu suma totală aprobată de 2,8 milioane de lei și 13 administrații publice afiliate, suma pe care o poate accesa o primărie este de 54.000 de euro. În varianta unui proiect cu finanțare nerambursabilă de 50%, o unitate administrativ-teritorială se poate gândi la o investiție de 108 milioane de euro. Ce ar putea face cu o asemenea sumă? Nu foarte multe! Probabil din acest motiv s-au orientat primarii la buldoexcavatoare. Nu toți, evident. Sunt și semnale că ar fi existat „o sugestie“ în acest sens. Numai că, dacă a fost un asemenea plan, acesta este dat peste cap de AFIR, care a anunțat că nu va deconta achiziția de utilaje în cazul primăriilor. Reamintim că, pentru perioada 2014-2020, fondurile destinate GAL-urilor au crescut la aproape 700 de milioane de euro. Prin intermediul grupurilor pot fi accesate toate măsurile din PNDR.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 43

APIA a prelungit termenul pentru depunerea cereilor de sprijin pentru „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor“

Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că sesiunea de depunere a Cererile de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, SubMăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020, se prelungește până la data de 15 iunie 2017, ora 17.00.

Depunerea Cererii de Sprijin se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Aceasta va fi însoţită de avizul Gărzii Forestiere și de documentele specificate în Ghidul solicitantului.

Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate și criteriile specifice prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidul Solicitantului.

Alocarea financiară pentru sesiunea 01/2017 este de 117.803.922 euro.

Selecția Cererilor de sprijin în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.362/2016, publicat pe site-ul APIA.

Anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA ca urmare a publicării pe site a Raportului de selecție preliminar aprobat de către directorul general al DGDR – AM PNDR.

MADR a elaborat proiectul de ordin de modificare a Ordinului 619/2015

În data de 8 mai 2017, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334, s-a publicat Legea nr.97/2017, prin care s-a aprobat, cu modificări și completări, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2017 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada  2015-2020 (…).

Legea va intra în vigoare în trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Astfel, pentru implementarea prevederilor din Legea nr. 97/2017 și corelarea acestora cu documentele aferente, este necesară modificarea în mod corespunzător a Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.619/2015, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a elaborat proiectul de Ordin de modificare a Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619/2015, care a fost postat pe site-ul madr.ro, pentru consultare publică (http://madr.ro/transparenta-decizionala/proiecte-de-acte-normative.html).

Principalele modificări ale Ordinului vizează:

-  în cazul pajiștilor concesionate/închiriate în condițiile legii de către asociațiile crescătorilor de animale, la articolul 61, se evidențiază trei posibile categorii de beneficiari, respectiv, membrii asociației, asociația fără cod propriu de exploatație și care desfășoară activitate cu animalele membrilor pe raza localității precum și asociația cu cod propriu de exploatație care desfășoară activitate cu animalele membrilor în taberele de vară pe perioada de pășunat

- la articolul 7, alin.(1) și (2), pentru formele asociative de proprietate, categoria documentelor justificative a fost completată cu adeverința emisă de primăria pe raza căreia se află terenurile agricole, în vederea preîntâmpinării reducerii numărului de beneficiari eligibili și asigurării menținerii capacității de absorbție a fondurilor europene.

De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a prevederilor cuprinse în ordin, s-au mai propus:

- modificarea literei b) a alineatului (1) al art. 44, fiind necesară pentru corelarea condițiilor de eligibilitate ale măsurii de sprijin cuplat pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare cu titlul și scopul măsurii „Leguminoase boabe pentru industrializare”, notificată la Comisia Europeană.

- abrogarea art.481, urmare a scrisorii DG AGRI prin care se precizează că fermierul care nu atinge nivelul de producție minimă stabilită trebuie exclus de la plata sprijinului cuplat, întrucât nivelul respectiv reprezintă o condiție de eligibilitate.

Mai jos aveți atașat Ordinul 691 din 2015 în forma actuală.

Peste 680 de milioane de euro disponibile pentru proiecte finanţate prin PNDR 2020 - 14 submăsuri

Începând de miercuri, 3 mai 2017, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) va deschide sesiunile de primire a proiectelor de investiții, finanțate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru teritoriul național, dar și pentru zona ITI Delta – Dunării.

Fondurile totale nerambursabile, disponibile solicitanților care doresc să obțină finanțare europeană, însumează 680,8 milioane de euro, din care 53,5 milioane de euro sunt alocate investițiilor din zona ITI Delta – Dunării.

„Una din priorităţile Guvernului României este creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene. În această perioadă, ne-am implicat la capacitate maximă pentru a pregăti toate etapele procedurale necesare deschiderii sesiunii de primire a proiectelor de investiții pentru toate submăsurile de finanțare din Program care se adresează beneficiarilor privați. Am dorit să lansăm toate aceste sesiuni, cu domenii de investiție diversificate, pentru a oferi tuturor celor interesați șansa de a dezvolta o investiție în mediul rural, cu fonduri din PNDR”, a declarat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

În intervalul 3 mai 2017, ora 9.00 – 31 iulie 2017, ora 17.00, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru următoarele submăsuri (sM):

  • sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole”
  • sM 4.1a „Investiții în exploatații pomicole”
  • sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”
  • sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”
  • sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”
  • sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”
  • sM 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”
  • sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”
  • sM 4.1 „Investiții în exploatații agricole zona ITI - DD”
  • sM 4.1a „Investiții în exploatații pomicole zona ITI - DD”
  • sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale zona ITI - DD”
  • sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici zona ITI - DD”
  • sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole ITI - DD”

De asemenea, în perioada 3 mai 2017, ora 9.00 – 31 octombrie 2017, ora 17.00, AFIR lansează și sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis „Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole” aferentă sM 4.2.

Menționăm că depunerea proiectelor se realizează on-line pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, pentru toate submăsurile care se vor lansa în curând. Totodată, toți cei interesați să dezvolte investiții în domeniul agricol, pomicol și în cel non-agricol, pot consulta Ghidul solicitantului pentru submăsurile amintite pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.6

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Alocarea financiară stabilită pentru sM 4.1, disponibilă în sesiunea 2017, este de 185 milioane de euro, împărțită astfel: sectorul vegetal are alocate 79 milioane de euro, cel zootehnic are 60 milioane de euro, zona montană dispune de 14 milioane de euro, iar fermele de familie de 32 milioane de euro.

Pentru sM 4.1 ITI – DD, alocarea bugetară aferentă acestei sesiuni este de 33 milioane de euro, împărțită egal între sectoarele vegetal și zootehnic. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse pe sM 4.1 și pe sM 4.1 ITI – DD este de 25 de puncte.

În sesiunea anuală din 2017, alocarea financiară pentru sM 4.1a este de 100 milioane de euro, din care pentru pepiniere este disponibilă suma de 5 milioane de euro.

Pentru sM 4.1a ITI – DD, cei care doresc să dezvolte investiții au la dispoziție 5 milioane de euro în această sesiune. Pragul minim pe care trebuie să-l atingă proietele depuse pentru selecție atât prin sM 4.1a, cât și prin sM 4.1a ITI – DD este de 10 de puncte.

O submăsură care s-a bucurat de un interes deosebit din partea solicitanților de finanțare în sesiunile anterioare este sM 6.1. Tinerii fermieri dispun de fonduri europene în valoare totală nerambursabilă de 170 milioane de euro, din care pentru zona montană sunt alocate 34 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse prin sM 6.1 este de 25 de puncte.

Alocarea bugetară, disponibilă pentru înființarea de activități neagricole în mediul rural, finanțate prin sM 6.2, este 18,3 milioane de euro în sesiunea din acest an. Pentru aceeași submăsură aplicabilă zonei ITI – Delta Dunării, alocarea financiară este de 3,5 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse atât prin sM 6.2, cât și prin sM 6.2 ITI – DD este de 15 de puncte.

În sesiunea aferentă lui 2017, alocarea financiară stabilită pentru sM 6.3 este de 100 milioane de euro, din care zonei montane îi revin 21 milioane de euro. Solicitanții din zona ITI – DD au la dispoziție fonduri pentru dezvoltarea fermelor mici în valoare de 5 milioane de euro. Pragul minim de selecție al proiectelor depuse pe sM 6.3 și sM 6.3 ITI – DD este 15 de puncte.

Pentru investițiile finanțate prin sM 6.4, alocarea bugetară aferentă acestei sesiuni este de 35 milioane de euro. Alte 7 milioane de euro sunt disponibile pentru solicitanții sM 6.4 ITI – DD. Pragul minim sub care proiectele depuse pe sM 6.4 nu pot fi selectate este de 10 de puncte, iar pentru sM 6.4 ITI – DD, pragul minim de selecție este de 15 de puncte.

De asemenea, în această sesiune sunt alocate fonduri pentru înființarea grupurilor de producători în valoare totală de 7 milioane de euro, împărțită astfel: 5 milioane de euro pentru sM 9.1 și 2 milioane de euro aferente sM 9.1a. Pragul minim de depunere al proiectelor pentru cele 2 submăsuri este de 10 de puncte.

Alocarea financiară disponibilă pentru Schema de minimis aferentă sM 4.2 în sesiunea din 2017 este de 12 milioane de euro. Precizăm că sesiunea de depunere se adresează exclusiv beneficiarilor care au semnat contracte de finanțare cu AFIR pe Schema de ajutor de stat GBER „Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole” aferentă sM 4.2, pentru proiectele depuse în sesiunea anuală continuă, din perioada august 2016 – ianuarie 2017.

Anunț pentru fermieri: până pe 15 mai trebuie depuse cererile de sprijin pentru serviciile de silvomediu

Agenţia de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 25 aprilie, ora 11:00 – 15 mai 2017, ora 16:00 (prima sesiune), primește Cererile de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15 „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, SubMăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu” din cadrul PNDR 2014 – 2020.

Odată încheiată perioada de depunere menționată mai sus, cererile de sprijin pot suferi modificări din partea solicitanților până la data de 31 mai 2017, ora 16:00.

Această Schemă de ajutor de stat care contribuie la prioritatea Uniunii Europene în materie de dezvoltare rurală „Refacerea, conservarea și consolidarea ecosistemelor legate de agricultură și silvicultură” este implementată de APIA, toate documentele necesare accesării fiind disponibile pe pagina de internet www.apia.org.ro.

Depunerea Cererii de Sprijin se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene sau al Municipiului Bucureşti al APIA. Aceasta va fi însoţită de avizul Gărzii Forestiere și de documentele specificate în Ghidul solicitantului.

Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate și criteriile specifice prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidului Solicitantului.

Alocarea financiară pentru sesiunea 01/2017 este de 117.803.922 euro.          

Selecția Cererilor de sprijin în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.362/2016, publicat pe site-ul APIA.

Anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA ca urmare a publicării pe site a Raportului de selecție preliminar aprobat de către directorul general al DGDR – AM PNDR.

Precizare: beneficiarii schemei de ajutor de stat „ Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite ” – submăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” vor putea aplica pentru schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor” – submăsura 15.1„Plăţi pentru angajamente de silvomediu” numai după executarea ultimei lucrări de întreţinere a plantaţiei.

AFIR a încheiat contracte de finanțare cu beneficiarii PNDR 2020 prin care se acordă fonduri nerambursabile de 1,5 miliarde de euro

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a semnat 31.738 Contracte de finanțare aferente actualului Program (aici incluzând și contractele de finanțare preluate prin procedura de tranziție dintre Programe), valoarea totală a acestor contracte fiind de aproximativ 1,5 miliarde de euro.

„Plățile efectuate de Agenție până în acest moment în contul beneficiarilor PNDR 2020, respectiv fermieri, antreprenori, procesatori și autorități publice, se ridică la peste 1,3 miliarde de euro și reprezintă un grad de absorbție efectivă de peste 20% din totalul fondurilor pe care România le are la dispoziție până în decembrie 2023. Precizez că este vorba de absorbția calculată incluzând avansul acordat de Comisie la începutul perioadei de programare, aproximativ 325 milioane de euro”, a declarat Adrian-Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Peste 106.000 de hectare de teren agricol beneficiază de acest sprijin financiar prin submăsurile care finanțează exploatațiile, iar aproximativ 5.400 de tineri au primit finanțare pentru a se instala ca șefi de exploatație prin submăsura dedicată lor.

Dacă ne referim la infrastructura rurală pe care PNDR 2020 a susținut-o până în prezent ea cuprinde finanțarea a 1.300 kilometri de drumuri comunale, 702 kilometri de canalizare și peste 352 kilometri de conducte de apă potabilă.

 În portofoliul Agenției sunt până în în acest moment 12.497 de cereri de finanțare selectate în vederea finanțării și a căror valoare însumată este de 1,93 miliarde de euro.

„Prioritatea pentru AFIR o reprezintă contractarea cât mai urgentă a beneficiarilor selectați, astfel încât implementarea proiectelor să înceapă rapid”, a precizat directorul general AFIR, Adrian-Ionuț CHESNOIU.

Toate cererile de finanțare au fost depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin intermediul paginii de internet www.afir.info (cu excepția sM 6.3 și, doar în 2015, a sM 6.1 s-au depus direct la sediile Oficiilor județene ale Agenției), începând cu prima sesiune de primire a proiectelor pentru PNDR 2020, respectiv din data de 25 martie 2015.6

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Cele mai multe solicitări de finanțare primite de către AFIR sunt pentru instalarea tinerilor fermieri. Astfel, prin intermediul submăsurii (sM) 6.1, AFIR a primit 7.416 Cereri de finanțare în valoare totală de 306,9 milioane de euro. Dintre acestea, au fost selectate pentru finanțare 5.444, valoarea lor fiind de aproximativ 225 milioane de euro. Numărul contractelor de finanțare semnate pe sM 6.1 este de 5.385.

Suprafața totală a exploatațiilor agricole sprijinite ca urmare a semnării contractelor de finanțare cu tinerii fermieri este în acest moment de circa 18.600 de hectare. Dintre tinerii fermieri care au primit sprijin prin PNDR, 930 sunt femei și 160 sunt persoane juridice.

Prin intermediul sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, AFIR a primit de la începutul Programului și până în prezent, 4.942 de Cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 74 milioane de euro. În urma evaluării cererilor depuse, au fost selectate pentru finanțare 2.359 de proiecte în valoare totală de peste 35 milioane de euro.

Suprafața totală a fermelor mici care au primit sprijin este de circa 2.700 de hectare.

Prin PNDR 2020 fermierii au solicitat finanțare și pentru investițiile în exploatații agricole (sM 4.1), fiind depuse la AFIR cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 884,2 milioane de euro. Din cele 2.080 de proiecte depuse, 936 cereri de finanțare au fost selectate pentru a primi finanțare.

AFIR a semnat 746 de Contracte de finanțare prin care se acordă fonduri nerambursabile de peste 231 milioane de euro pentru înființarea și dezvoltarea exploatațiilor zootehnice și vegetale. Suprafața totală a exploatațiilor agricole sprijinite până la această dată prin sM 4.1 este de 85.490 de hectare.

 Încă de la demararea PNDR 2020, s-a constatat un interes foarte crescut pentru submăsurile de finanțare ce vizează sectorul investițiilor non-agricole din mediul rural. Prin sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole”, AFIR a primit 3.333 de Cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 202,2 milioane de euro. Dintre acestea, 1.519 de proiecte au fost selectate.

Ca urmare a semnării contractelor de finanțare cu beneficiarii sM 6.2 pentru finanțarea a 1.307 de proiecte de investiții, în mediul rural au fost create 1.570 de noi locuri de muncă, dintre care 850 pentru bărbați și 720 pentru femei.

De asemenea, pentru crearea și dezvoltarea de activități neagricole (sM 6.4), s-au primit 1.694 cereri de finanțare cu o valoare totală de 281 milioane de euro.

Până în prezent, au fost selectate pentru finanțare 639 proiecte în valoare totală nerambursabilă de aproximativ 105,5 milioane de euro.

Prin intermediul contractelor de finanțare semnate până în acest moment de AFIR cu antreprenorii din mediul rural, se susțin 1.401 locuri de muncă, din care 1.025 existente, iar nou create sunt 376 (213 pentru bărbați și 163 pentru femei).

 Pentru infrastructura de acces agricol și silvic, finanțată prin sM 4.3, AFIR a primit 598 de cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 601 milioane de euro. În vederea finanțarii au fost selectate 105 proiecte de investiții în valoare totală nerambursabilă de peste 101 milioane de euro.

Pentru investiții în dezvoltarea infrastructurii de bază din mediul rural, finanțate prin sM 7.2, AFIR a primit 1.802 de proiecte în valoare de peste 1,75 miliarde de euro. Investițiile din infrastructură, realizate prin proiectele contractate până la sfârșitul lunii februarie, vor asigura construirea sau modernizarea a peste 702 kilometri de conducte de canalizare și a peste 352 kilometri de conducte de alimentare cu apă.

Totodată, prin componenta de infrastructură rutieră de interes local s-a finanțat construcția sau modernizarea a peste 1.300 kilometri de drum comunal.

Investițiile în infrastructura educațională și socială (creșe, grădinițe, instituții de tip after-school, școli profesionale) finanțate până în prezent prin PNDR 2020 sunt în număr de 120 și deservesc peste 937.000 de locuitori din spațiul rural.

Sursa afir.info

Calendar estimativ și alocări propuse pentru anul 2017 - PNDR

 Pe site-ul madr.ro a fost publicat calendarul estimativ și alocările propuse pentru anul 2017 (PNDR 2014-2020)

BENEFICIARI PRIVAȚI

Măsura/Submăsura

Perioadă estimativă de lansare a sesiunii

Alocare propusă în 2017 - euro -

Submăsura 4.1 „Investiții in exploatațiile agricole” - componenta vegetal

Aprilie 2017

105.000.000

Submăsura 4.1 „Investiții in exploatațiile agricole” - componenta zootehnic

Aprilie 2017

80.000.000

Submăsura 4.1a „Investiții in exploatațiile pomicole”

Aprilie 2017

100.000.000

Submăsura 4.2 „Sprijin pentru investiții in procesarea/marketingul produselor agricole”

Mai - iunie 2017

100.000.000

Schema ajutor de stat aferenta submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții in procesarea/marketingul produselor agricole in vederea obținerii de producției neagricole”

Schema de minimis aferentă

Iulie 2017

Martie - Aprilie 2017

70.000.000

12.000.000

Submăsura 4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor pomicole”

Mai - Iunie 2017

12.000.000

Schema ajutor de stat aferenta submăsurii 4.2a „Sprijin pentru investiții in procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol”

Schema de minimis aferentă

Iulie 2017

5.000.000

600.000

Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

Martie – Aprilie 2017

170.000.000

Submăsura 6.2 ”Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”

Martie - Aprilie 2017

18.300.000

Submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”

Martie- Aprilie 2017

100.000.000

Submăsura 6.4 "Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole"

Martie-Aprilie 2017

35.000.000

Submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”

Iulie – August 2017

50.000.000

Submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol

Aprilie 2017

5.000.000

Submăsura 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”

Aprilie 2017

2.000.000

Submăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvo-mediu”

Iulie – August 2017

117.803.922

Submăsura 16.1 “Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse”

August 2017

5.777.778

Submăsura 16.1a “Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul pomicol”

August 2017

6.676.044

Submăsura 16.4 “Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare – sectorul agricol”

Iulie 2017

1.900.000

Submăsura 16.4a “Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare – sectorul pomicol”

Iulie 2017

2.000.000

Submăsura 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL

Mai 2017

16.561.238

 

SUBMĂSURI DIN PNDR 2014-2020 CARE VOR CONTRIBUI LA STRATEGIA INTEGRATĂ DE DEZVOLTARE DURABILĂ A

DELTEI DUNĂRII

Măsura/Submăsura

Perioadă estimativă de lansare a sesiunii

Alocare propusă în 2017 -euro-

Submăsura 4.1 “Investiții în exploatații agricole”

Aprilie 2017

33.000.000

Submăsura 4.1a “Investiții în exploatații pomicole”

Aprilie 2017

5.000.000

Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea si adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta drumuri agricole

Martie 2017

3.000.000

Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea si adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta drumuri de acces silvice

Martie 2017

1.700.000

Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea si adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta irigații

Iulie 2017

7.000.000

Submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”

Martie – Aprilie 2017

5.000.000

Submăsura 6.2 “Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”

Martie 2017 (I sesiune)

3.500.000

Noiembrie – Decembrie 2017 (II sesiune)

1.500.000

Submăsura 6.4 “Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”

Martie 2017(I sesiune)

7.000.000

Noiembrie – Decembrie 2017(II sesiune)

3.000.000

Submăsura 7.2 "Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică ”

Martie 2017

55.000.000

Submăsura 7.6 "Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural"

Martie 2017

9.000.000

Vești bune pentru fermieri. Începând cu 28 martie 2017 se deschid noi sesiuni ale măsurilor din PNDR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anunță lansarea în perioada 28 martie – 30 iunie 2017 a primei sesiuni din 2017 de depunere a Cererilor de finanţare pentru:

  • Submăsura 4.3 A – componenta infrastructura de acces agricolă
  • Submăsura 4.3 A Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD) – componenta infrastructura de acces agricolă
  • Schema de Ajutor de Stat aferentă submăsurii 4.3 S - componenta infrastructura de acces silvică
  • Schema de Ajutor de Stat aferentă submăsurii 4.3 S - Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD) – componenta infrastructura de acces silvică
  • Submăsura 7.2
  • Submăsura 7.2 - Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD)
  • Submăsura 7.6
  • Submăsura 7.6 - Investiții Teritoriale Integrate Delta Dunării (ITI DD) din PNDR 2020.

Detalii - Anunț lansare sesiuni PNDR 2020

Sursa: madr.ro

Prima reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020

În data de 15.03.2017 a avut loc prima întâlnire a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 aferentă anului 2017, întâlnire prezidată de domnul secretar de stat Alexandru Potor la care au participat un număr de 32 membri, alături de reprezentanții Autorității de Management pentru PNDR, reprezentanții AFIR, reprezentanții APIA și ai Directoratului General pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate și aprobate în unanimitate propunerile de modificare a criteriilor de selecție aferente submăsurilor pentru realizarea de investiții in exploatațiile agricole/pomicole, în procesarea/marketingul produselor agricole ori pomicole, pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol/pomicol, pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare – sectorul agricol/pomicol, precum și calendarul lansărilor aferente anului 2017 și alocările propuse.

Astfel, începând cu luna martie vor fi lansate toate măsurile destinate atât beneficiarilor publici cât și beneficiarilor privați. Alocarea totală a masurilor însumează o valoare de aproximativ 2 miliarde euro, din care suma de 800 milioane Euro destinată beneficiarilor publici și peste 1 miliard euro pentru măsuri destinate beneficiarilor privați.

În luna martie vor fi lansate măsurile destinate beneficiarilor publici, respectiv:

  • Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea si adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta drumuri agricole cu o alocare a sesiunii de 32,7 milioane euro
  • Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea si adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta drumuri de acces silvice cu o alocare a sesiunii de 88, 7 euro
  • Submăsura 7.2 „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scara mică” cu o alocare a sesiunii de 356,1 milioane euro
  • Submăsura 7.6 „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural cu o alocare a sesiunii de 100,4 milioane euro
  • Submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole si silvice” – componenta irigații cu o alocare a sesiunii de 150 milioane euro va fi lansată în luna aprilie.

Cu privire la Submăsura 4.3 componenta irigații, în cadrul Comitetului de Monitorizare au fost prezentate membrilor și agreate de comun acord concluziile discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene privind modificarea fișei măsurii cu impact asupra suprafeței potențial irigabile viabilă din punct de vedere economic, respectiv creșterea acesteia de la 823.000 ha la 1,8 milioane ha, în conformitate cu Programul național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România, putându-se astfel realiza investiții de modernizarea infrastructurii secundare de irigații pe o suprafață de 619.000 ha irigate în trecutul recent (perioada 2007-2016).

S-a agreat totodată ca în cadrul celor 1,8 milioane de hectare viabile să fie realizate investiții oriunde, în limita celor aproximativ 620.000 hectare (utilizate în trecutul recent) pentru care se consideră că există resurse de apă suficientă.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

În anul 2017 vor fi lansate următoarele Submăsuri:

În luna aprilie:

  • 4.1” „Investiții in exploatațiile agricole” - componenta vegetal- 105 milioane euro
  • 4.1” „Investiții in exploatațiile agricole” - componenta zootehnic- 80 milioane euro
  • 4.1a „Investiții in exploatațiile pomicole” - 100 milioane euro
  • 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – 170 milioane euro
  • 6.2 ” Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”- 18,3 milioane euro
  • 6.4 "Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole"- 35 milioane euro
  • 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol- 5 milioane euro
  • 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” – 2 milioane euro

Pentru luna mai:

  • 4.2 „Sprijin pentru investiții in procesarea/marketingul produselor agricole – 100 milioane euro
  • 4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor pomicole- 12 milioane euro
  • 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale GAL- 16,5 milioane euro

În luna iulie:

  • Schema ajutor de stat aferenta submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții in procesarea/marketingul produselor agricole in vederea obținerii de producției neagricole” - 70 milioane euro
  • Schema ajutor de stat aferenta submăsurii 4.2a „Sprijin pentru investiții in procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” - 5 milioane euro
  • 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite” - 50 milioane euro
  • 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvo-mediu” – 117,8 milioane euro

Pentru luna august:

  • 16.1 -“Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO), pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse”- 5, 7 milioane euro
  • 16.1a “Sprijin pentru înființarea și funcționarea grupurilor operaționale, dezvoltarea de proiecte pilot, produse și procese în sectorul pomicol” – 6,6 milioane euro
  • 16.4 - Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare – sectorul agricol – 1,9 milioane euro
  • 16.4a - Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare – sectorul pomicol - 2 milioane euro.

Sursa: madr.ro

Abonează-te la acest feed RSS