reclama youtube lumeasatuluitv
update 14 Jun 2019

Întâlnire de lucru cu reprezentanții OIPA legume-fructe la sediul MADR

Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, i-a primit, în data de 30 ianuarie 2018, la sediul instituției pe reprezentanții Organizației Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare (OIPA) legume-fructe. La întâlnire au participat experți ai Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală – Direcția Generală Dezvoltare Rurală, ai Agenției de Plăți pentru Intervenție în Agricultură, ai Agenției de Plăți pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, precum și personalul tehnic din cadrul Direcției Generale de Politici Agricole a MADR. 

În cadrul întâlnirii, a fost evidențiată o situație dificilă cu care se confruntă procesatorii de legume și fructe, respectiv taxele pe care aceștia sunt nevoiți să le suporte anual pentru ambalajele din sticlă (borcane și sticle) care sunt introduse în comercializare. Având în vedere că după anul 2015, unitățile de procesare trebuie să achite tariful de 2 lei/kg, aceștia se confruntă cu cheltuieli la limita costurilor, prețul pe produs descurajând activitatea, ducând chiar la închiderea fabricilor de procesare legume/fructe.

La acest subiect au fost făcute precizări de către reprezentanții Ministerului Mediului – Direcția Generală Deșeuri și ai Agenției Fondului de Mediu, iar la sugestia ministrului Petre Daea, procesatorii de legume–fructe au fost invitați, ca în cel mai scurt timp, să transmită în scris propuneri pentru a se regla această situație astfel încât să fie păstrat nivelul de competitivitate. 

O altă temă de pe agenda zilei a vizat urgentarea acordării sprijinului pentru suprafețele cultivate cu tomate destinate industrializării. În acest sens, reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură vor prezenta Ministerului o situație referitoare la stadiul depunerii documentelor pentru sprijinul cuplat, iar conducerea MADR va face precizările privind măsurile care se impun. Din nefericire, nu toți și-au depus documentele, MADR solicitându-le urgentarea depunerii, pentru a începe acordarea subvenției. Până la această dată, din cele 234 de solicitări pentru sprijin cuplat pentru tomate destinate procesării, circa 137 de beneficiari sunt în proces de clarificare sau nu au depus documentațiile complete la APIA.

În cadrul ședinței s-a discutat și posibilitatea deschiderii în perioada imediat următoare a unei sesiuni pe măsura 4.1, cu scopul de a sprijini construcția de sere și solarii pentru cultura de legume în spații protejate, sector cu valoare adăugată mare. Experții din cadrul DGDR AM-PNDR le-au precizat reprezentanților veniți la discuție la sediul MADR faptul că această propunere este în analiză la nivelul Autorităţii de Management, fiind deja în plan deschiderea în acest an a unei sesiuni pentru investiții complexe (în construcții–montaj) care includ şi proiectele de investiţii în spaţii protejate, fapt ce ar putea răspunde şi solicitării reprezentanţilor acestui sector.

Cuantumul alocării si perioada de lansare a sesiunii sunt condiţionate de finalizarea evaluării de către AFIR a proiectelor depuse în anul 2017 şi de realocarea propusă pentru această submăsură în cadrul modificării în curs a PNDR. Totodată, alocarea sesiunii 2018 aferente sm 4.1 va ţine cont de distribuirea echilibrată a fondurilor între sectorul zootehnic, vegetal şi zona montană.

Sursa: madr.ro

Meat & Milk 2013 - Teme de strict interes, discutii libere, invitati de marca!

Conferinta Meat&Milk- Eficienta, Trend, Adaptabilitate- coordonate ale profitului in 2013, 26-27 iunie, Poiana Brasov, Hotel Alpin.


Caracterul interactiv al evenimentului este unul dintre punctele forte care a determinat înscrierea a nu mai putin de 165 de firme din sectoarele de carne si lapte, pentru a participa la eveniment.

Temele propuse în cadrul sesiunilor de discutii libere, din cadrul workshop-urilor, vizeaza cele mai acute și actuale probleme care îi preocupa pe fermierii, procesatorii și specialiștii români dar și straini, probleme la care se vor cauta solutii împreuna cu invitati de prestigiu.

Titlurile discutiilor libere, pentru sectorul de carne, sunt:
"Cum mentinem încrederea pe lantul de productie si desfacere" (26 iunie, speaker-i principali Sorin Minea - Romalimenta/Angst si Florin Capatana - Carrefour);

"ANSVSA - Un partener al industriei, un aparator al sanatatii publice" (26 iunie, speaker principal - Reprezentant ANSVSA);

"Piata neagra si evaziunea, cancerul sectorului de carne" (27 iunie, speaker-i principali: Sorin Minea, Ioan Ladosi - Presedinte APCPR, reprezentati ANSVSA și ANPC).

Titlurile discutiilor libere, pentru sectorul de lapte, sunt:
"Este brandul de firma coplesit de brandul privat?" (26 iunie, speaker-i principali: Dorin Cojocaru - Presedinte APRIL, reprezentanti retail);

"Impactul abandonarii cotei, sub influenta prabusirii preturilor" (26 iunie, speaker-i principali: Dorin Cojocaru, Viorica Dancila - Comisia pentru Agricultura a Parlamentului European, Vasile Dreve - Consilier MADR pe probleme de afaceri externe);

"Înfiintarea OIPA, adaptarea la realitatea pietei interne si internationale" (27 iunie, speaker-i principali: Dorin Cojocaru, Vasile Dreve, Aurel Damian - Vicepreședinte UCPR, reprezentanti ai asociatiilor si cooperativelor).

Noi parteneri:
VanDrie Group

Noi participanti:
CRISTIM – Radu Timis
HU-RO – Sandor Istvan
MOISISERV COM – Rodica si Vasile Moisi
CRUCIANI IMPEX – 4 persoane
AZOC-STAR – Gina si Catalin Costiniuc
BAF – AGRO – Bogdan Albu
CROWN COOL – Cristian Maxim
FSH GEVI – Zolth Manich
NORDEX FOOD ROMANIA – Irimia Gheorghe
TRANSEURO – George Vesa
RAPS ROMANIA – Virgil Duruian

Programul complet, tematica, lista participantilor, formularul de inscriere si toate informatiile le puteti afla accesand www.meat-milk.ro sau telefonand la 004 021.223.25.21 sau la 0040 742 235 300, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Va asteptam.

Abonează-te la acest feed RSS