Unbeaten 2021    Adama decembrie 2020
update 27 Jan 2021

Târgul Apicol din Moldova a reunit 180 de expozanți la cea de - a X - a ediție, la Iași

În perioada 10 - 11 martie a.c., la ERA Shopping Park a avut loc a X-a ediție a Târgului Apicol din Moldova, un eveniment dedicat atât consumatorilor de miere de albine, cât și apicultorilor, care s-a dovedit la fiecare ediție un sprijin deosebit adus promovării produselor apicole și apiculturii românești. În cadrul evenimentului au participat 180 de expozanți, respectiv unii dintre cei mai pricepuți apicultori, renumiți furnizori de echipamente și tehnologie, specialiști din țară și din străinătate, atât din domeniul apiculturii, cât și din domeniile conexe.

180 de expozanți în 2 zile de târg

Evenimentul a fost organizat de Compania de Servicii Sanitar Veterinare, în colaborare cu mai multe firme din domeniu, inclusiv cu A.C.A- Filiala Județeană Iași, Apidava, Magazinul Apicultorului, ApiCris și Apivet și a avut ca scop: „de a veni în ajutorul, atât a apicultorilor, cât și a consumatorilor de miere, dar și în a dezvolta relații directe de vânzare - cumpărare, astfel încât să eliminăm micii intermediari, iar consumatorul să se bucure de o miere naturală și nefalsificată.

Expozantii au fost în jur de 180 și au venit din toată țara (Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, București, Blaj), dar și din Ungaria, Serbia și Republica Moldova. Dintre cele expuse, vizitatorii au putut cumpăra de la produse tehnice (centrifugi, afumătoare, rame, faguri), până la produse ale stupului (diverse sortimente de miere, polen, propolis, lăptișor de matcă, produse apicole – suplimente nutritive, cosmetice naturiste comercializate direct de către producători). 

La acest târg au participat un număr de peste 12.000 de vizitatori, din 10 județe. Anul acesta, față de celelalte ediții am remarcat o scădere a vânzărilor, deoarece se folosesc neonicotinoidele, iar în urma acestui fapt albinele noastre sunt otrăvite sistematic și atunci numărul de albine scade, iar noi nu putem să ne luptăm cu morile de vânt la nesfârșit“, a precizat dr. Sebastian Ciocan, organizatorul Târgului Apicol Iași.

Problema neonicotinoidelor dezbătută printre expozanți

Petru Budeanu, Președintele Sindicatului Apicultorilor din România (SAR) din județul Iași, a venit cu noutăți de la Parlamentul European, cu vedere la problema neonicotinoidelor, cu care se confruntă apicultorul român: „În urma demersurilor făcute, în ultimii 4 ani, Parlamentul European a luat hotărârea ca din anul 2020 să acorde subvenții pentru fiecare familie de albine, iar în urmă cu două săptămâni tot Parlamentul European este acela care a luat hotărârea, ca neonicotinoide să fie stopate în culturile agricole. Un alt lucru benefic care s-a realizat este că s-a hotărât, ca rasele de albine să fie susținute foarte puternic în detrimentul raselor și a hibrizilor de import, care duc în cele din urmă la o degradare în timp a raselor autohtone de albine în toată Europa. Săptămâna aceasta a avut loc o întâlnire cu reprezentanții apicultorilor la nivel de Ministerul Agriculturii și s-a stabilit ca importatorii de rase și hibrizi de albine din afara țării să fie pedepsiți cu închisoarea, în scopul protejării rasei autohtone de albine Apis Mellifera Carpatica.“

Susținem producătorii autohtoni!

Dintre expozanți am întâlnit-o pe Nicolae Oana, din satul Găureni, comuna Miroslava, județul Iași, care ia așteptat pe vizitatori, la standul ei cu diverse produse: „În cele două zile de târg am venit cu acizi, vitamine, suplimente, tratamente, fitile și nu în ultimul rând hrană. Am constatat că vizitatorii sunt interesați de produse, dar în același timp sunt grăbiți să vadă, noutățile și de la ceilalți expozanți, studiind oferta.“

Mihai Ionuț Rus, Cluj-Napoca ne spună că: „De obicei la târguri venim pentru a prezenta produsele noastre (stupi verticali, rame stupi, accesorii stupi, gratii Hanneman, hrănitoare apicole, centrifugi apicole, măturătoare miere, afumătoare, perii apicole, furculițe descăpăcit, măști apicole, mănuși apicole, combinezoane apicole, colectoare polen, plăci active, faguri artificiali, hrană albine, medicamente albine, feromoni, cutia Nicot, cărți apicole), acum în schimb am venit cu faguri de plastic alimentar; aceștia sunt cei mai groși de pe piața din România, ce ar putea fi refolosiți  în viitor. Cu toate că, aceste produse sunt pe piață de trei ani și sunt făcuți după STAS-ul românesc, iar noi suntem încântați de feedback-ul primit de la clienți. La început, aceștia prezintă o mică reticență, însă la noi în țară foarte mult au pătruns firmele din Canada și SUA, iar acolo fagurii de plastic alimentar sunt folosiți în masă, astfel consider că este destul de bună trecerea pentru apicultură din România.“

Apicultură Inteligentă prin aplicația BoxyBEE

La Iași, stupina este la purtător prin aplicația BoxyBEE: „Este vorba de un concept nou, pe care vrem să îl introducem în România, sub numele de Apicultura inteligentă și este vorba despre o aplicație pe telefon pentru managementul stupinei, o aplicație cu reprezentare grafică a stupilor așa cum îi avem în stupină; putem să ne transpunem caietul de stupină pe telefon, totodată putem să-i punem întrebări, de exemplu: „Care sunt stupii la care trebuie să adaug mâncare“ sau „Care sunt stupii de unde se poate extrage mierea?“, astfel avem toate datele introduse în telefon și putem face diverse statistici pentru a vedea la ce stup trebuie să acționăm. Aplicația este gratuită și se poate instala de pe orice telefon cu Android, din magazinul Play al telefonului“, a mai adăugat Mihai Ionuț Rus, Stuparul.ro.

Intelligent Beekeepping sau Apicultura Inteligentă aparține fimei Hivetech solutions SRL și este conceptul umbrelă pentru brandul BoxyBEE, ce prezintă informații culese în timp real din stupină și agregate, astfel încât stuparul să poată lua rapid deciziile corecte.

Îmbinarea naturală între software (BoxyBEE App) și hardware (BoxyBEE X) este conceput pentru a genera o soluție completă, integrată. Senzorii fizici aflați în stupină transmit datele pe care stuparul le poate vedea agregate pe telefon sau calculatoare.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO


Seminar de prezentare a noilor aspecte ale Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene la Iași

Vineri, 2 martie a.c.,  la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară  „Ion Ionescu de la Brad” Iași, a avut loc seminarul  „Politica Agricolă Comună în România”. Acesta este parte a unei campanii de informare cu privire la Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene și este organizat de Studio Twelve (S12) – o companie tânără, care activează în domeniul comunicării publice – în cadrul proiectului  „Infoagricol”. Proiectul este cofinanțat de Comisia Europeană și își propune ca, prin astfel de evenimente publice, dar și prin instrumente online, să informeze publicul din România, în special noile generații, despre existența și rolul PAC și despre beneficiile pe care le aduce României.

În cadrul evenimentului, experții implicați în proiectul  „Infoagricol” au prezentat Politica Agricolă Comună, beneficiile pe care aceasta le aduce României, instrumentele specifice de finanțare, au insistat asupra sprijinului pe care PAC îl oferă agricultorilor, în special micilor fermieri, și au subliniat orizontul pozitiv pe care existența PAC îl aduce. De asemenea, au oferit participanților materiale informative (broșuri) privind PAC.

Mobilizarea tinerilor prin rețele de socializare

Daniel Buti, expert-coordonator proiect InfoAgricol este cel care ne spune că:  „În cadrul seminariilor de informare, dar și a întregii campanii pe care o derulăm, dorim să transmitem românilor faptul că Politica Agricolă Comună (PAC) este un instrument prin care Uniunea Europeană susține direct fermierii, asigurând totodată dezvoltarea durabilă a zonelor rurale. PAC stimulează creșterea productivității prin cercetare și tehnologii noi și, de asemenea, sprijină fermierii pentru a asigura protecția mediului înconjurător și a biodiversității. În egală măsură, PAC stimulează ocuparea forței de muncă, antreprenorialul și lanțurile alimentare locale, sprijinind activitățile rurale prin finanțare.

Mesajul nostru principal pentru publicul din România și în special pentru tineri este acela că Politica Agricolă Comună aduce beneficii tuturor cetățenilor europeni, fiind cea care asigură, zi de zi, accesul la produse sănătoase, sigure și de înaltă calitate, la prețuri rezonabile.

Campania de informare cu privire la Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene în România include, printre altele, întâlniri directe cu tineri din toate cele 8 Regiuni de dezvoltare ale României. Până acum, seminarii de informare au avut loc în orașe precum Cluj-Napoca, Alba Iulia, Galați și Iași. Urmează ca, în perioada imediat următoare, să acoperim și celelalte regiuni ale țării.  De asemenea, încercăm să ne adresăm tinerilor și prin intermediul rețelelor sociale. 

Ne dorim să contribuim la creșterea numărului celor care au auzit despre existența PAC, care înțeleg semnificația acestei politici și care conștientizează că PAC aduce beneficii nu doar agricultorilor, ci tuturor cetățenilor, fiind responsabilă pentru alimentele pe care le consumăm zilnic. Deși nu este un obiectiv asumat al proiectului  „Infoagricol ”, ne-am bucura dacă, în urma campaniei de informare și a Seminarului  „Politica Agricolă Comună în România”, există tineri care se gândesc să beneficieze de oportunitățile pe care PAC le oferă și să pornească sau să dezvolte o afacere în acest domeniu’’.

Importanța PAC-ului pentru România

România are printre cele mai multe exploatații agricole din UE, în țara noastră existând aproximativ un milion de fermieri în zona de subzistență. O pondere ridicată a populației își desfășoară activitatea în agricultură și domenii conexe. Șomajul este însă mai ridicat în mediul rural și implicit nevoia de locuri de muncă este mai mare. Sărăcia este o problemă gravă în mediul rural, iar satul românesc are în continuare nevoie de modernizare. Conform unui raport UNICEF, în România, din 2016 până în prezent s-a menținut un raport de 50% dintre copii din mediul rural trăiesc în gospodării la risc de sărăcie, comparativ cu 15% dintre copii din mediul rural.

Oportunități pentru tinerii fermieri

UE dispune de o serie de programe menite să încurajeze tinerii să desfășoară activității în sectorul agricol, atât pentru instalarea acestora, cât și pentru investiții în exploatația agricolă. Tinerii fermieri care au dreptul la accesarea plăților directe sunt cei care se instalează pentru prima dată ca șefi ai unei exploatații agricole sau care au înființat deja o astfel de exploatație, cei care au sub 40 de ani în anul în care depun pentru prima dată o cerere de accesare a schemei pentru sprijin și cei care au aptitudinile corespunzătoare și/sau îndeplinesc cerințele privind formarea profesională. Aceștia pot beneficia de o contribuție din partea UE de până la 50.000 euro sau 40.000 euro (în funcție de dimensiunea fermei) 100% nerambursabili și se angajează să devină fermieri activi de maximum 18 luni de la data instalării.

Direcții de acțiune ale PAC

Zonele rurale dețin un rol socio-economic important în România, în condițiile în care acoperă aproximativ 87% din teritoriu, dețin cca. 43,59% din populația țării, produc 32% din valoarea adăugată brută, iar populația ocupată în mediul rural reprezintă 45,2% din totalul populației ocupate. Cu toate acestea, zonele rurale se confruntă cu un declin semnificativ al populației, în contextul unei scăderi generale a populației. Discrepanțele dintre oraș și sat sunt semnificative atât în ceea ce privește nivelul veniturilor, cât și condițiile de trai, măsurate prin prisma accesului la infrastructură și serviciile de bază. În acest sens, una dintre strategiile naționale care pun în aplicare PAC prevede realizarea de investiții pentru construirea, modernizarea sau renovarea infrastructurii fizice rurale (drumuri, apă și canalizare etc.).

Principalele obiective ale PAC sunt: creșterea sustenabilă a productivității agricole, pentru a garanta securitatea alimentară a cetățenilor europeni prin furnizarea stabilă de alimente variate, sigure, de calitate, la prețuri accesibile și în cantități suficiente; asigurarea unui nivel de trai decent pentru fermierii și lucrătorii agricoli din UE.

Principalele  instrumente de finanțare a PAC-ului sunt: FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) destinat în primul rând plăților directe către agricultori și finanțării măsurilor care reglementează sau sprijină piețele agricole și FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală) prin care se finanțează contribuția UE la programele de dezvoltare rurală.

Beatrice Alexandra MODIGA

Mărțișor, simbol și tradiție, a III-a ediție la Iași

Asociația ART- Meșteșugurile Prutului și Asociația Alexandru Lăpușneanu, Iaşi, în perioada 1-4 martie a.c., organizează manifestarea cultural-interactivă Mărțișor – simbol și tradiție, ediția a III-a, ce se va desfăşura în Piața Unirii din Iaşi. Astfel, meșterii populari vor oferi vizitatorilor obiecte tradiționale specifice meșteșugului fiecăruia, care se pot constitui în daruri și cadouri de primăvară.

În cadrul manifestarii 25 de meşteri populari, atât din Moldova, cât şi din alte zone etnografice ale ţării, precum şi din Republica Moldova vor face demonstratii practice și ateliere de iniţiere a copiilor în tehnicile confecţionării mărţişorului tradiţional. În cadrul programului pregătit pentru eveniment sunt incluse şi momente artistice de dansuri şi cântece populare susţinute de grupul de copii şi adulţi din Asociaţia Ciurbeştenii.

 „În primul rând, evenimentul în sine este de natură culturală, pentru că promovăm mărțișorul, acesta fiind simbolul tradițional românesc introdus pe lista patrimoniul cultural imaterial al umanității – UNESCO de anul trecut, și mai mult de atât trebuie să îi dăm cinstea cuvenită. Acest eveniment are mai multe componente, respectiv: componenta culturală, educațională și comercială. La componenta culturală avem demostrații făcute de meșteri populari, în care vizitatorii și eventual cumpărătorii pot să vadă că noi lucrăm singuri aceste mărțișoare, în spiritul tradiției și a continuității peste timp a acestui obicei. La componenta educativă avem ateliere interactive, de inițiere în confecționarea mărțișorului, unde copii și adulții, care doresc să vadă cum se confecționează un mărțișor sunt așteptați cu brațele deschise. Mărțișoarele noastre sunt de fapt în funcție de meșteșugul, meșterului popular. De exemplu sunt meșteri populari cioplitori în lemn, astfel din lemn în miniatură se sculptează: Dragobetele, cocoșul, roata și alte simboluri tradiționale românești care se găsesc și pe cusăturile ielor și a lucrărilor meșterițelor noastre. De asemenea avem în târg meșteri populari țesători, cu industrie casnică, care în meșteșugul lor, ei promovează acest simbol. Sunt motive tradiționale precum: butoiașele, steluțele, trifoiul cu patru foi, coșarul pe care vrem să le împărtășim copiilor și tineretului că să știe că și noi avem o tradiție milenară“, a precizat Silvia Cozmîncă, Președinte Asociația Art- Meștelugurile Prutului.

Modiga Beatrice Alexandra

GALERIE FOTO


 

 

Trei companii reunite pentru fermierii din Moldova

În luna ianuarie a.c., la Hotel Internațional – Iaşi, a avut loc prima întâlnire a fermierilor din judeţ și nu numai cu furnizorii de seminţe, îngrăşăminte şi substanţe pentru protecţia plantelor, organizată de DuPont Pioneer împreună cu DuPont Crop Protection şi Lebosol.

Cu prilejul simpozionului „Împreună mai puternici“, organizatorii le-au expus celor peste 200 de fermieri prezenţi oferta de erbicide, fungicide și insecticide aplicate pe diferite culturi: grâu, porumb, floarea-soarelui, rapiță și tomate. În acest context le-au fost împărtăşite secretele produselor şi felul în care acestea le pot asigura un efect garantat în a obține o producție cât mai mare la hectar.

Fuziunea Dow AgroSciences și DuPont, în avantajul fermierului

„Dacă până acum atât Dow AgroSciences cât și DuPont erau o ramură a unor mari concerne, acum noua companie se va ocupa doar de agricultură. Aceasta înseamnă că vom satisface mai bine nevoile globale ale fermierilor și vom încerca să venim cu soluții complete în ceea ce privește protecția plantelor, fungicide, erbicide, insecticide, dar și cu soluții în ceea ce privește sămânța. Este promițător atât pentru dumneavoastră, cât și pentru noi și credem că noua companie va avea cel mai mare buget de cercetare. Pe viitor, vom propune mai multe ramuri, iar tot ce încercăm să facem este să venim în sprijinul noilor tendințe, respectiv să fim competitivi, să fiți competitivi, să fim profitabili, să fiți profitabili,  și să satisfacem nevoile pe care le vom avea.

Satisfacerea nevoilor, inovație și beneficii, acestea sunt căile pe care vom merge pe viitor și sperăm să ne ridicăm la nivelul celor mai puternice companii. Portofoliul pe care l-am prezentat astăzi cuprinde tot ce înseamnă protecția plantelor. Vom avea cel mai mare portofoliu de erbicide atât pentru cereale păioase cât și pentru porumb, dar și un portofoliu foarte vast și pe culturi speciale, iar colegii de la Pioneer au avut cea mai ieftină sămânță, dovedind acest lucru în anii trecuți“, sublinia Ciprian Păcuraru, reprezentant Dow AgroSciences.

Produsele pe culturi, oferite pentru anul 2018 de către Dow AgroSciences, sunt următoarele: erbicide (CERLIT, DMA EXTRA 600 SL, ESTERON EXTRA 600 EC, FLORAMIX, GALERA SUPER, LONTREL 300, LANCELOT SUPER, PALLAS 75 WG și MUSTANG), fungicide (DITHANE M-45, DITHANE NEOTEC 75 WG, KARATHANE GOLD 350 EC, POSTALON 90 SC, SYSTHANE FORTE) și insecticide (LASER 240 SC, RELDAN 22 EC, RUNNER 2F). 

Pentru anul 2018, DuPont Pioneer oferă o gamă largă de  hibrizi AQUAmax de porumb, dintre care cei mai importanți sunt: P0412, P0216, P9911, P0023, P9903, P9486, P9241, P9175, cuprinşi între 480 şi 320 FAO. Pentru floarea-soarelui se recomandă hibrizii: PT264, PT271, PT234, PT225, PR44W29 și PT200C, iar la soia: P2IT45, PR91M10, PR92M35 și PR92B63.

Ionuț Neștian, director zonal de vânzări pentru Pioneer: „Acest simpozion este o formă de a le mulțumi fermierilor că au înțeles, în ultimii 2 ani de zile, să-și achiziționeze sămânța din toamnă, să nu mai aștepte în primăvară întrucât atunci nu mai găsesc sămânță disponibilă. Un lucru important pe care l-am observat în ultimii ani la marea majoritate a fermierilor este că prețul nu mai reprezintă cel mai important criteriu atunci când iau decizia de achiziție. Drept dovadă este faptul că la Pioneer cei mai vânduți hibrizi în momentul de față sunt cei mai noi, mai exact și hibrizi care au un preț ridicat. Totodată, toată lumea este interesată de producție și să scoată cât mai mult la hectar.“

Fermierii din zona Moldovei, tot mai atrași de noutăţile din domeniu

Interesul cu privire la noutăţile din domeniul agricol prezentate la primul simpozion de acest tip din anul 2018, desfăşurat la Iaşi și organizat de DuPont Pioneer împreună cu DuPont Crop Protection şi Lebosol, a fost manifestat atât de către fermierii cu câteva zeci de hectare, cât şi de către cei cu câteva mii și sute de hectare de teren arabil.

Daniel Florici, fermier în satul Buznea, comuna Ion Neculce, județul Iași: „În acest moment lucrez o suprafață de 200 ha. Împreună cu tatăl meu am dezvoltat această activitate în anul 2007, pornind de la o suprafață mai mică, de 50 ha. Scopul participării la acest simpozion este unul bine definit. Știm foarte bine că rolul acestor prezentări este de a ne informa și a ne pune la curent cu noile tendințe din agricultură; de aceea cred că partenerii noștri de astăzi ne vor prezenta lucruri foarte interesante. De asemenea, ceea ce ne pune în legătură cu ei sunt produsele pe care le folosim cu mare succes. De-a lungul timpului, pot spune că am avut experiențe foarte frumoase cu cei de la Pioneer, de la DuPont, chiar și cu colegii de la Dow AgroSciences. Sunt produse care merită încercate, au un spectru foarte mare de combatere, nu sunt doar pentru o anumită cultură, acum depinde de fiecare, de costurile pe care la calculează pentru hectar. Sunt produse care, la rândul lor, au un cost mai redus și depind de bugetul fiecăruia. Recomand fungicidul Acanto Plus, de la DuPont, sau erbicidele de la Dow AgroSciences, în special cele pentru cultura grâului.“

Marian Trincă, inginer agronom, comuna Movileni, județul Iași: „Cultivăm o suprafață de apro­ximativ 1.700 ha, care se află pe raza comunei Ocnița. Cultivăm cereale păioase, porumb, rapiță, sfeclă pentru zahăr, soia și mazăre. Participarea mea la acest eveniment este de informare, de a fi la curent cu noutățile în domeniul agriculturii. De la Pioneer noi folosim în special sămânța, respectiv hibrizii de porumb. Suntem și colaboratori, în sensul că producem sămânță, având loturi de hibridare la floarea-soarelui. Iar de la Lebosol am folosit cu succes produsul Aminosol, dar și Repelent împotriva mistreților care ne-au provocat daune în cultura de porumb.“

Andrei Pantelimon, fermier județul Bacău: „Lucrăm în jur de 800 ha cu porumb, floarea-soarelui, rapiță și soia. Am venit la acest simpozion să vedem produsele noi, respectiv hibrizi noi, dar și pesticide. Atât de la Lebosol, cât și de la DuPont avem produse preferate. Astfel, de la DuPont lucrăm foarte bine cu Granstar Super și cu fungicidul Acanto Plus, iar de la Lebosol, Lebosol-Total Care, Lebosol-Bor, produse pe care le folosim des în fermă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Meșteri și meșteșuguri populare tradiționale, de ziua Unirii Principatelor Române, la Iași

Primăria Municipiului Iași, Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului” și Asociația „Alexandru Lăpușneanu” organizează manifestarea culturală interactivă „Meșteri și meșteșuguri populare tradiționale” – repere ale identității și unității naționale, ce va avea loc în perioada 23 – 24 ianuarie 2018, pe strada Lăpușneanu din Iași.

Evenimentul este organizat în cadrul anului Centenarului Unirii, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor.

,,Am prelugit contractul cu aceștia până pe data de 28 ianuarie. Târgul s-a bucurat de mulți clienți și mulți ieșeni au cumpărat de la acest târg. Ne-am axat în special pe produse tradiționale, atât alimentare, cât și nealimentare. Sunt prezenți 27 de producători și sunt atât din județul Iași, cât și din alte zone ale țării și sperăm ca asemenea târguri care le organizăm în Municipiul Iași să se bucure de succes și ieșenii la rândul lor să se bucure de produse tradiționale. Vom ține legătura cu producătorii autentici’’, a declarat Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iași.

,,Am venit la târgul de pe pietonalul Ștefan cel Mare, cu produse tradiționale: pastramă de berbecuț, tobă, chișcă, cornăciori, ceafă, cotlet afumat, slănină și șorici. Ieșeni care doresc să achiziționeze produse tradiționale din carne mă găsesc aici până pe data de 30 ianuarie’’ a declarat Augustin Gherghiță, producător local, județul Iași.

,,Noi am venit cu castane, vin fiert și plăcinte. Am observat că ieșenii sunt interesați de vin și plăcinte. Pentru ei, castanele sunt ceva nou și poate de aceea nici nu cumpără. Cei interesați mă găsesc aici până pe 28 ianuarie’’, a declarat Nechifor Ion Sorin, producător local, Iași.

produse naturale de casa

Beatrice Alexandra Modiga

Campania Alege oaia a ajuns în capitala Moldovei

Peste 500 de persoane au participat, marți, la lansarea campaniei „Alege Oaia”, în parcarea Prefecturii din Iaşi, unde au mâncat produse tradiţionale din carne de oaie sau alte produse tradiţionale.

În cadrul campaniei naționale a Ministerului Agriculturii „Alege oaia”, Direcția pentru Agricultură a Județului Iași (DAJ) organizează în perioada 23-24 ianuarie un târg prin care promovează consumul de carne de ovine. 

La deschiderea evenimentului a participat secretarul de stat Dumitru Daniel Botanoiu, care a vizitat cele 26 de standuri ale producătorilor.

,,Caravana „Alege oaia’’ este un program care a deschis şi minţile, şi sufletele, dar şi calea producătorului român către piaţa din România. Cred că ,,Alege oaia’’ este programul care va da curaj producătorilor, dar cel mai important va da curaj consumatorilor, care pot găsi astfel o carne de o calitate ridicată“, a declarat Dumitru Daniel Botănoiu, Secretar de Stat - MADR.

,,Acest târg a fost organizat de Ministerul Agriculturii în colaborare cu Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și încercăm să promovăm consumul cărnii de oaie și a preparatelor  din lapte. Avem 26 de standuri, cu produse din județele Botoșani, Suceava, Vaslui, Neamț și Bacău’’, a precizat Precup Laurențiu - director executiv, Direcția pentru Agricultură Județeană Iași.

,,Am venit la Iași cu jambon de Mangalița, cu pastramă de oaie, vânat și curcan. Noi în Bucovina suntem cunoscuți, deoarece acolo este raiul produselor tradiționale. De altfel, Bucovina este cunoscută pe plan intern și internațional. Din ce am remarcat, pot spune că ieșenilor le place calitatea, fac diferența dintre tradițional și ce se produce industrial’’, a declarat Ioan Baciu, Fundul Moldovei, Suceava.

,,Am venit la acest târg cu fermierii să prezentăm ,,Alege oaia‘’, cu produse tradiționale din oaie: păstramă, cârnați și brânză de oaie. Din câte văd, ieșeni sunt foarte curioși, degustă și sunt interesați de produsele tradiționale din oaie’’, a precizat Agafiței Ion, vis Mold Vaslui, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine din județul Vaslui.

,,Plantația mi-am făcut-o în județul Botoșani, în grădina bunicilor, respectiv o plantație de trandafiri de dulceață pe o suprafață de 15 ari. Astăzi, am venit cu toate produsele mele: dulceața de trandafiri, care este testată tradițional, apoi am oțetul și siropul pe care urmează să îl atestez, iar pe lângă acestea am apa de trandafiri și ceaiuri’’, spus Mihaela Rusu, Iași.

 ,,Am venit cu brânză tradițională la putină, brânză la burduf, cașcaval și cârnaț de oaie. Noi ca fermieri trebuie să fim ajutați și intenționăm să facem centre de sacrificare, dar ar trebui la nivel național să se stabilească un criteriu  specific’’, a declarat Bobeică Neculai, Director Executiv al Cooperativei Agricolei Valea Asăului, Bacău.

,,Astăzi ieșenii pot găsi la standul nostru nenumărate produse: cașcavalul de Săveni, cu mai multe sortimente, respectiv buricul de Săveni, caș proaspăt, urdă, telemea simplă, telemea cu negrilică, cât și rulade cu mai multe sortimente, brânză topită cu struguri, nucă, verdeață, piper și boia. Așteptăm în aceste zile toși ieseni să ne viziteze standul, cu toate că ne știu că am mai fost și la ,,Târgul de dumincă’’ ne-a mărturisit Șfabu Viorel, Săveni, Botoșani.

Evenimentul are ca scop încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie. Consumatorii vor putea degusta tocăniță de oaie, pastramă, cârnați, brânzeturi, iar cei interesați vor putea să își procure carne și produse din carne de oaie, din cadrul celor 26 standuri special amenajate. În cadrul evenimentului se vor mai regăsi, de asemenea, 5 standuri cu vin ale producătorilor locali.

GALERIE FOTO


 

Beatrice Alexandra Modiga

Târg de produse din oaie, în capitala Moldovei, la Iași

În cadrul campaniei naționale a Ministerului Agriculturii „Alege oaia”, Direcția pentru Agricultură a Județului Iași (DAJ) organizează în perioada 23-24 ianuarie un târg prin care promovează consumul de carne de ovine. 

Evenimentul are ca scop încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie. Consumatorii vor putea degusta tocăniță de oaie, pastramă, cârnați, brânzeturi, iar cei interesați vor putea să își procure carne și produse din carne de oaie, din cadrul celor 16 standuri special amenajate. În cadrul evenimentului se vor mai regăsi, de asemenea, 5 standuri cu vin ale producătorilor locali.

Pe parcursul celor două zile în cadrul evenimentului vor fi și momente artistice susținute de ansambluri folclorice din județul Iași. Tot în aceasta perioadă vor fi prezenți la eveniment și producători din județele Botoșani și Suceava.

„Reamintim că obiectivul final al acestei campanii este păstrarea tradițiilor locale privind obiceiurile gastronomice de preparare a cărnii de oaie, creșterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescătorilor autohtoni de ovine și înființarea la nivel național a unei piețe de Gross, iar la nivel județean constituirea de magazine destinate comercializării cărnii și a produselor din carne de oaie”, a precizat Roxana Ramona Florea, reprezentant Comunicare al DAJ Iași.

La acest eveniment, în prima zi de târg, va participa şi ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Beatrice Alexandra Modiga

Prima întâlnire a anului. Fermierii din Moldova împreună cu principalii furnizori de inputuri.

Joi, 18 ianuarie 2018, la Hotel Internațional-Iaşi, a avut loc prima întâlnire a fermierilor din judeţ și nu numai, cu furnizorii de seminţe, îngrăşăminte şi substanţe pentru protecţia plantelor, organizată de Grupul DowDuPont Pioneer împreună cu Lebosol.

Cu prilejul simpozionului, desfăşurat sub sloganul „Împreună mai puternici“, organizatorii le-au expus celor peste 200 de fermieri prezenţi oferta de seminţe, erbicide, fungicide și insecticide destinate culturilor de grâu, porumb, floarea soarelui, rapiță și tomate. În acest context, le-au fost împărtăşite secretele produselor şi modul de utilizare astfel încât acestea să aibă efectul scontat şi să ofere garanţia obţinerii unor producţii cât mai mari pe unitatea de suprafaţă.

(Materialul detaliat, în revista Lumea satului nr. 3/2018)

Beatrice Alexandra Modiga

DEKALB a prezentat fermierilor Platforma tehnică DEKALB SMART CENTER la Vlădeni, Iași

Vremea ploioasă nu i-a oprit pe fermierii din regiunea Moldovei să onoreze invitația DEKALB. Peste 170 de participanți, fermieri, reprezentanți ai companiilor și jurnaliști, au fost prezenți la evenimentul organizat de Monsanto România. Echipa DEKALB a prezentat vineri, 22 septembrie 2017, o platformă tehnică cu cei mai noi și performanți hibrizi de porumb din noua genetică, la DEKALB SMART CENTER, în localitatea Vlădeni, județul Iași. Fermierii au putut vedea experiențe cu densități diferite, cartografierea solului și soluții recomandate, agricultură de precizie și multe alte noutăți.

În platforma semănată pe o suprafață de 37 ha, fermierii au putut observa comportamentul hibrizilor pe tipuri diferite de sol și reacția acestora la densități diferite, atât în sistem de irigare prin picurare, cât și neirigat. Hibrizii DEKALB au fost testați în densități diferite, cu variante cuprinse între 50,000-125,000 de plante/ha.

Reprezentanții Departamentului Tehnic Monsanto România au răspuns întrebărilor fermierilor și au explicat avantajele hibrizilor din noua genetică DEKALB, avantajele semănatului de precizie cu variante de viteze diferite la semănat. De asemenea, s-au mai prezentat soluția Ratei Variabile la Semănat și importanța respectării densității recomandate de specialiștii DEKALB, pentru a atinge cele mai bune rezultate de producție.

Printre hibrizii prezentați s-a numărat noul produs DKC 4670 și DKC 3415, DKC 3969, DKC 4351, DKC 4541.

Întâlnirea a fost o bună oportunitate pentru fermierii din regiune să discute și despre rezultatele recoltelor de anul acesta. Reprezentanții DEKALB au reamintit de succesul de la Ziua Porumbului, unde, încă odată, a fost demonstrată performanţa hibrizilor DEKALB, cu producții de peste 15 t/ha.

Evenimentul de la Vlădeni, a fost primul de acest gen din regiunea Moldovei, DEKALB SMART CENTER este un nou concept al Monsanto România, prin care fermierii au acces la platforme tehnice, și nu simple loturi demonstrative, informații și soluții noi pentru creșterea profitabilității.

Tot în cadrul evenimentului, au fost prezentate și produsele Roundup și Seminis, partenerii evenimentului au fost ferma Panifcom, Netafilm, VitaFields și Agrar Tech. 

TÂRG DE UCENICIE pentru tinerii absolvenți ai liceelor agricole, la Agralim 2017

DUMINICĂ, 24 SEPTEMBRIE LA AGRALIM ÎNTRE ORELE 14.00 – 18.00

Sub deviza „Reînviem ucenicia”, organizatorii AGRALIM ajută tinerii absolvenți, dar și pe cei care încă studiază în Liceele cu profil agricol din Iasi, să beneficieze de ofertele de angajare sau de programele de ucenicie propuse de marii fermieri din județ.

Evenimentul se va bucura de prezența doamnei Gabriela Vasilache, director AJOFM Iași care va prezenta beneficiile pentru angajați și angajatori ale noii legi.

Târgul de Ucenicie în Agricultură vine într-un moment foarte oportun, având în vedere că începând din luna iunie a acestui an, prin Legea Uceniciei, statul român oferă companiilor și fermierilor care angajează ucenici o sumă de 1.125 lei/lună (net), echivalentul în lei a 250 euro/lună, pe perioada derulării contractului (între unul și trei ani).

Această facilitate este menită să relanseze practica uceniciei și să stimuleze angajatorii să ofere locuri de muncă tinerilor fără experiență și în căutare de formare profesională, în condițiile în care numărul contractelor de ucenicie și de stagiu în 2016 a  fost descurajant.

Organizatorii au primit cereri de angajare ucenici sau si stagiari pentru posturi de: ingrijitori vaci si vitei;Insamantator animale, mulgator, tehnician zootehnist, mecanizator in zootehnie si posturi in domeniul vegetal privind pregatirea terenurilor; pregatirea patului germinativ; insamantare;urmarirea stagiului de vegetatie a culturilor, aplicarea tratamentelor, procesul de recoltare, mecanizare - mentenanta parcului de utilaje, conditionarea si pastrarea produselor agricole.

AGRALIM 2017 se va încheia deci cu acest eveniment care își propune să îmbunătățească perspectivele uneia dintre resursele cele mai importante ale regiunii – forța de muncă tânără.

Fermele care doresc să intre în program sunt rugate să ne anunțe la numărul de telefon: 0755227587.

Sorin Dobrotă, director executiv Apan Agriculture: Agricultura românească este și va fi mulți ani de acum încolo într-o permanentă dezvoltare

Apan Agriculture va participa și anul acesta la Târgul AGRALIM Iași.

Suntem importator al brand-ului McCormick și încurajăm fermierii diin această zonă a țării să investească într-un tractor simplu, robust, prietenos, tractor ce poate fi achiziționat și cu proiecte europene. Pe lângă tractoare, vom fi prezenți și cu alte brand-uri consacrate în piața utilajelor agricole din România: Faresin – încărcătoare telescopice, Quivogne – pregătirea solului, Agrex – instalații profesionale de fertilizat, Kerner – semanat și pregătirea solului, Enorossi – prese, cositori, încărcătoare.

Orice client este unic! Drept urmare, serviciile de finanțare pe care le oferim clienților se pliază pe specificul fiecărei activități, pe potențialul și capacitatea de plată a fiecăruia. Avem o relație excelentă cu toți finanțatorii din această piață și împreună cu aceștia găsim mereu soluția optimă pentru fiecare fermier.

MAI MULTE DETALII PE WWW.AGRI-EVENTS.RO

IPSO Agricultură îi așteaptă pe fermieri la AGRALIM - Iași

Specialiștii IPSO vor fi prezenți la târg pentru a răspunde solicitărilor fermierilor și pentru a identifica cele mai bune soluții tehnice care se adaptează condițiilor specifice din fermă. Pe o suprafață de 500 m², de la standul IPSO Agricultură nu vor lipsi utilajele John Deere, Kuhn, Manitou și Bednar. Alături de informațiile tehnice, noutățile și ofertele promoționale, consilierii noștri de finanțare îi vor ajuta pe producătorii agricoli să aleagă cea mai bună soluție în vederea achiziționării unui utilaj.

Zona Moldovei este una extrem de importantă din punct de vedere al activităților agricole desfășurate aici. De la pomicultură, viticultură, cultura mare și zootehnie, profilul fermelor din această zonă agricolă este unul divers și necesită utilaje adaptate specificului din fermă. În acest sens, IPSO Agricultură comercializează o gamă largă de utilaje ce se pot adapta nevoilor fiecărui fermier.

MAI MULTE DETALII PE WWW.AGRI-EVENTS.RO

Cel mai așteptat târg agricol continuă sub umbrela Clusterului „Agro Ferma” - AGRALIM 2017

Cu sprijinul companiei ABplus Events, 23 dintre cei mai importanți jucători din agricultura Regiunii de Nord-Est, cu afaceri cumulate de peste 37 de milioane de euro și pentru care lucrează aproape 1.000 de angajați, s-au reunit sub „umbrela” Clusterului „Agro Ferma”. Împreună vor organiza în perioada 21-24 septembrie Târgul pentru Fermieri AGRALIM, cel mai amplu spectacol de tehnica agrară și demonstrații din Estul țării. Membrii fondatori ai Clusterului „Agro Ferma au în exploatare peste 20.000 de hectare de teren agricol și cresc aproximativ 200.000 de animale.

AGRALIM 2017 își va deschide porțile în perioada 21-24 septembrie, în Parcul agroindustrial TransAgropolis din comuna Lețcani, situat la drumul european E583.

Fermierii, asociațiile agricole, companiile, specialiștii din domeniu și publicul larg sunt invitați la o ediție specială a celui mai apreciat târg agricol din Moldova, ediție ce marchează o nouă etapă a dezvoltării economice a sectorului agricol din regiune.

În 2017, AGRALIM se desfășoară, pentru prima oară, în parteneriat cu Clusterul pentru Agricultură şi Zootehnie „Agro Ferma”, în cel mai mare „Parc Agricol” din Romania, dezvoltat în jurul centrului TransAgrapolis.

Fondat ca asociație de către cei mai mari antreprenori agricoli din regiune alături de Consiliul Judetean Iași, instituții de învățamânt și cercetare, firme de consultanță și servicii, Clusterul „Agro Ferma“ este primul centru integrat de servicii și productie pentru agricultură din România cu profil mixt agricol – zootehnic – horticol.

Clusterul va furniza sprijin şi consultanță pentru inovare și servicii, va ajuta companiile să acceseze și să integreze „know-how” şi tehnologii noi dar și să comercializeze propriile cunoştinţe şi produse. De asemenea, Clusterul va prelua administrarea și dezvoltarea celui mai mare „Parc Agricol” din România - Parcul agroindustrial TransAgropolis.

Devenind evenimentul fanion al Clusterului Agro Ferma, AGRALIM se îmbogățește cu noi oportunități de sprijin pentru fermierii din regiune, pe cele trei direcții consacrate: soluții tehnice integrate pentru fermieri, consultanță tehnică și financiară, informații și acces la ultimele noutăți.

Fermierii vor putea, împreună, să acceseze mai facil fonduri europene, atât de necesare pentru dezvoltarea acestui domeniu de activitate. Prin această asociere, firmele din agricultura regională vor putea să își promoveze mult mai bine serviciile și produsele” afirmă Ion Nechifor, Președintele Asociației Moldoovis, unul din membri fondatori ai clusterului.

Anul acesta AGRALIM va oferi participanților și vizitatorilor un program interesant și dens, care va include conferințe, forumuri și întâlniri cu lideri, decidenți, specialiști agronomi, reprezentanți ai unor companii de prestigiu și potențiali parteneri de afaceri, din sectorul agricol.

Nu vor lipsi deja tradiționalele prezentări și demonstrații cu utilaje agricole, vizitarea platformei, drive test de manevrare a tractoarelor, academia mecanizatorilor și o memorabilă petrecere câmpenească.

Inscrierile pentru această ediție sunt în desfășurare. Ediția din 2017 va avea un număr limitat de spații de expunere, iar alocarea acestora se face în ordinea înscrierilor. Cei interesați de rezervarea unui spațiu trebuie să contacteze organizatorii la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., telefon 0751.111.601

Clusterul Agro Ferma

La inițiativa Clubului Fermierilor Agralim și cu sprijinul ABplus Events, a fost înființat Clusterul Regional AGRO FERMA, în luna mai 2017, o asociație care se dezvoltă permanent prin integrarea de noi membri.

În total, este vorba de 31 membri fondatori, printre care Consiliul Judeţean Iaşi, Consiliul Local Leţcani, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu din Iaşi, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău, Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi, Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Moldoovis” Botoşani, Liceul Tehnologic „Haralamb Vasiliu” Podu Iloaiei, Liceul Tehnologic Agricol„Mihail Kogălniceanu” Miroslava şi un număr de 15 societăţi comerciale cu profil agricol. 

Asociaţia are ca scop asigurarea unui cadru eficient de cooperare între membrii săi pentru creşterea competitivității economice în domeniul agricol la nivel regional, reprezentarea intereselor acestora faţă de terţi şi creşterea capacităţii de implementare a politicilor agricole şi industriale europene, inclusiv utilizarea eficientă a fondurilor nerambursabile precum şi a altor surse de finanţare. 

Companiile care fac parte din Clusterul Regional AGRO FERMA derulează împreună afaceri de peste 37 de milioane de euro și au în total aproape 1.000 de angajați, iar cumulat, marii fermieri care fac parte din această asociație, au în exploatare peste 20.000 de hectare de teren agricol și cresc aproximativ 200.000 de animale. Mandatul de Președinte al Clusterului a fost încredințat domnului Florin Mindirigiu, directorul Târgului pentru fermieri AGRALIM.

AGRALIM

Târgul pentru Fermieri AGRALIM este cea mai importantă manifestare din Regiunea de Nord-Est, organizată de compania ABplus Events. La târg, fermierii, producătorii, antreprenorii, cercetătorii şi specialiştii din judeţele din Nord-Estul ţării au șansa de a se familiariza cu cele mai noi tehnici şi utilaje din domeniul agricol.

Obiectivele majore ale evenimentului sunt stimularea dezvoltării practicilor agricole, încurajarea investițiilor în domeniul agricol și facilitarea întâlnirii și dialogului dintre fermieri, specialiști, antreprenori și consultanții agricoli.

Organizat în aer liber, pe o suprafață de 10 hectare, AGRALIM permite organizarea unui adevărat spectacol de tehnică agricolă, cu zone de demonstrații live cu utilaje agricole de lucrare a solului, precum și un poligon special amenajat pentru testarea abilităților fermierilor în manevrarea tractoarelor.

Acțiunile de combatere a căderilor de grindină

Ca urmare a instabilității atmosferice severe înregistrate în ultimele zile în zonele arondate Unităților de combatere a căderilor de grindină (UCCG) din Muntenia și Moldova și a punctelor de lansare din cadrul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP), au fost lansate rafale de rachete, astfel:

UCCG Iași a intervenit, în data de 27 mai cu 15 rachete antigrindină (RAG), lansate din punctele Maxut, Coarnele Caprei, Hodora, Valea Racului și Ruginoasa. Formațiunile noroase convective s-au deplasat spre sud astfel că, în aceeași zi, UCCG Vrancea a utilizat alte 23 RAG pentru combaterea căderilor de grindină pe raza localităților Anghelești, Panciu, Poiana, Nicorești și Bolotești. Tot în data de 27 mai, din punctul Tufeni (Băicoi) din cadrul UPCCG Prahova, s-a intervenit cu o rachetă antigrindină pentru a combate fenomenele meteorologice periculoase din zonă.

După cum se poate observa și din imaginile radar transmise de Administrația Națională de Meteorologie prin rețeaua SIMIN, probabilitatea de a se produce căderi de grindină a fost de 100%, dimensiunea greloanelor depășind pe alocuri 2,5 cm în diametru. Toate acțiunile de combatere a căderilor de grindină prin intervenții active în atmosferă au avut efectul scontat, iar în zona protejată nu s-au înregistrat pagube.

Reglementarea activității de intervenții active în atmosferă a fost realizată prin Legea nr.173/2008 privind intervențiile active în atmosferă și prin hotărâri ale Guvernului pentru aprobarea normelor de aplicare a legii, a structurii instituționale responsabile și a programului de dezvoltare a SNACP până în 2024, prin etape anuale. Managementul Sistemului revine Autorității pentru Administrarea SNACP structură de specialitate din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Scopul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere, etc) precum și a comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

  • foto cu imagini radar relevante, pre și post intervenție.

Imagine radar de alerta. Se observa formarea grindinei severe în formațiunile noroase din zona Iași în 27 mai 2017.

27.05.2017 antigrindina1

Imagine radar post intervenție. Se observa efectul intervențiilor active în atmosferă, eliminarea riscului de grindină în zona protejată și deplasarea formațiunilor noroase convective spre zona Vrancea.

27.05.2017 antigrindina2

Sursa: madr.ro

Trecut și prezent la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași

Se tot vorbește în ultima vreme despre slaba finanțare a cercetării agricole românești, despre importurile tot mai ample de material săditor, în condițiile în care cei mai indicați pomi ar fi cei creați special pentru specificul țării noastre. Totuși, nu am fost tot timpul tributari importurilor, ba chiar exportam material săditor în vestul Europei, iar de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași erau livrați aproximativ un milion de pomi peste hotare. Ce se întâmplă astăzi în cadrul stațiunii și ce material săditor este creat la Iași am aflat chiar de la directorul stațiunii, domnul inginer Gelu Corneanu.

Trecut glorios

Stațiunea ieșeană funcționează încă dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost înființată în anul 1930 într-un regim privat, apoi a trecut în subordinea Institutului de Cercetări Agricole al României, redenumit Academia de Științe Agricole și Silvice. Deține aproximativ 700 ha, dintre care cca 500 ha plantate, cu o diversitate amplă de specii pomicole, însă primează mărul, cireșul, vișinul și prunul, 100 ha ocupă pepiniera, iar diferența este destinată clădirilor și spațiilor de lucru. „Trecutul a fost unul mai mult decât lăudabil, spun asta pentru că până în anul 1996 de aici se exportau cca 1 milion de pomi în vestul Europei. La acea vreme calitatea materialului săditor era acceptată și de către marile puteri pomicole, dar și prețul de achiziție destul de mic era convenabil pentru vestici“, a specificat directorul stațiunii, un specialist în domeniu cu o vechime de mai bine de 26 de ani.

Ce se întâmplă în prezent?

În prezent, la stațiunea ieșeană se produc aproximativ 160.000 de pomi anual, iar directorul stațiunii a precizat că situația financiară nu este chiar excelentă, pentru că de mai bine de 20 de ani finanțarea este bazată pe propriile forțe, neprimind ajutor din partea altor instituții ale statului. „În ultimii 15 ani, aproximativ 20% din materialul săditor pe care l-am produs a mers către cei care au înființat plantații între 1 și 3 ha, nu s-a aruncat nimeni la zeci de hectare și nici nu au fost programe de ajutor pentru acest sector. Restul de 80% a mers către cei care au plantat în propria curte sau livadă diferite specii pentru propriul consum. Cred că suntem printre singurele țări care comercializează material săditor de înaltă calitate amatorilor“, a mai adăugat Corneanu.

Întrebat dacă stațiunea ar putea pune la dispoziție material săditor suficient pentru înființarea livezilor în perioada acestui exercițiu financiar în care sunt asigurate fonduri pentru investiții în pomicultură, directorul stațiunii susține că da, însă sunt necesare anumite contracte încheiate anterior: „Ne plângem că nu avem suficient material săditor produs în România, autohton cum se spune, care se consideră a fi cel mai potrivit pentru că este adaptat condițiilor pedoclimatice de la noi din țară, dar cei care susțin acest lucru nu iau în considerare toate aspectele. Problema este un pic mai delicată pentru că pomii se cumpără peste tot în lume doar pe bază de contracte. O stațiune nu are de unde ști ce portaltoi, ce soi preferă în următorii ani cumpărătorii, iar o stațiune, indiferent de condițiile de care dispune, nu poate produce întâmplător material săditor. Sunt cumpărători care solicită soiuri sau portaltoi pe care noi nu le avem și suntem nevoiți să luăm măsuri, să importăm ramuri altoi din alte țări ș.a.m.d. Avem și portaltoiuri românești dar, dacă vreți, moda nu este doar la haine sau imobiliare, ci și în pomicultură.“

Vânzare în regim de magazin

În regim de magazin, de la stațiunea de la Iași se pot achiziționa pomi fructiferi. Într-o încăpere, materialul săditor este așezat pe specii și soiuri, iar cumpărătorii își pot alege pomul dorit după ce îl studiază cu atenție și primește informațiile necesare. Prețul pomilor este cel de producător, 15 lei/buc. pentru amatori, iar la peste 1.000 de bucăți prețul scade la 10 lei.

„De exemplu, la specia măr pomii sunt așezați pe soiuri, dar ținând cont de perioada de coacere a fructelor, tocmai pentru ca și cumpărătorul amator, care vrea să aibă câțiva meri în gospodărie, să își aleagă pomii, astfel încât să aibă fructe chiar din vară. Pe fiecare container sunt lipite și informațiile despre pom, astfel încât cel care cumpără să aibă toate cunoștințele de care are nevoie. Sunt prezente toate soiurile pe care le producem, fie de anul II, fie de anul III. Părul îl înmulțim doar pe portaltoi vegetativ, pe marcota de gutui. Sunt prezentate la fel, tot în funcție de perioada de coacere a fructelor, avem și soiuri românești, dar și din străinătate. La specia prun, 90% sunt soiuri românești. Aici aș vrea să menționez soiul Dajan, special pentru prepararea țuicii. Este foarte important să nu fie plantat în zonele colinare, unde temperaturile scad mai repede, pentru că este posibil ca fructele să nu se mai coacă și deci să nu iasă țuica bună. La prun este neapărat nevoie ca stropirile să se realizeze ca la carte pentru că există riscul să se piardă toată producția. Caisul și piersicul sunt bine re­prezentate în cadrul stațiunii noastre; avem cca 500 de soiuri din aceste 2 specii aduse din toată lumea. Avem și vișin și cireș, iar la cireș avem 32 de soiuri în cadrul stațiunii, pentru că nu poți produce soiuri care nu sunt proprietatea statului de reședință. A cumpăra licența pentru un soi costă extraordinar de mult, iar pentru o instituție care funcționează din venituri proprii acest lucru devine foarte dificil“, a mai completat directorul Corneanu.

În cadrul stațiunii cireșul este bine reprezentat. Pe lângă cele 32 de soiuri brevetate, cinste îi mai face și lotul demonstrativ care are 7,5 ha, reprezentând una dintre cele mai mari suprafețe de loturi demonstrative și colecții de cireș din țară, atât ca suprafață, cât și ca număr de pomi și de soiuri.

„Dacă până în 2007 prețul/kg de măr ajungea chiar și la 2,5 lei, odată cu intrarea în UE am scăzut la 1 leu și chiar mai puțin. Asta înseamnă până la urmă o piață liberă și nu avem ce face. Noi nu producem prea mult, dar ne lipsesc fabricile de conserve, uscătoriile de prune sau distileriile și acest lucru se resimte enorm în ziua de astăzi. Statul nu mai intervine să creeze aceste verigi, de aceea noi, fermierii, trebuie să facem acest lucru“ – ing. Gelu Corneanu.

Ion BANU, Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 22-23

Principalele probleme ale fermierilor ieșeni: porcii mistreți și vremea capricioasă

După campania agricolă 2015 care nu le-a adus prea multe satisfacții, agricultorii din nord-estul țării se așteptau ca anul 2016 să le aducă producții mai bune. Nu a fost însă așa, din contră, o bună parte dintre fermieri au avut rezultate chiar mai proaste față de anul precedent, acest lucru apărând ca urmare a vremii la extreme – căderi de gheață și brumă în primăvară, secetă în vară – dar și a porcilor mistreți care au distrus hectare întregi de cultură. Pentru a afla mai multe detalii despre agricultura din județul Iași și problemele specifice întâmpinate în acest an am discutat cu 3 dintre fermierii importanți ai acestei zone: Vasile Lungu, Liviu Bălînici și Viorel Stan.

Vasile Lungu – Trifești, Iași, administrează grupul de firme Domeniile Lungu ce are ca activitate principală producerea și procesarea de sămânță hibridă de porumb și floarea-soarelui. Pe lângă ferma vegetală, acesta se mai ocupă cu viticultura, având plantație și cramă, dar și cu zootehnia, având 500 de capre de lapte, 800 de oi pentru carne, 50 de vaci din rasă de carne, 35 de bivolițe și păsări pentru gospodăria proprie. Nici turismul nu lipsește dintre preocupările fermierului, acesta construind la fermă un hotel de 4 stele, un miniparc zootehnic cu diverse specii de porumbei, iepuri și păsări, două heleștee cu pește unde se pot face și diverse activități de relaxare.

Întrebat despre problemele cu care se confruntă, acesta a specificat: „În primul rând, din punct de vedere climatologic a fost deosebit de greu în tot județul pentru că în unele zone a fost exces de umiditate și s-au format bălți, iar în unele zone seceta a făcut ravagii, înregistrându-se chiar și 70 de zile consecutive fără vreo picătură de apă. Din acest motiv și producțiile sunt variate, chiar și în cadrul aceleași ferme. Noi încercăm să contracarăm lipsa precipitațiilor; de exemplu, pe raza comunelor Trifești, Bivolari, Andrieșeni și Santa Mare s-a dezvoltat un sistem de irigat ce are ca sursă de apă Prutul și la realizarea căruia au contribuit 7 fermieri. Ne-am organizat în asociație, ne-am înscris în federații și am accesat fonduri europene. Am preluat infrastructura de la ANIF, o modernizăm continuu, atât cu fonduri proprii, cât și cu fonduri europene. Avem nevoie de aceste soluții, pentru că toți suntem producători de sămânță hibridă, colaborăm cu diferite multinaționale și trebuie să ne protejăm investițiile și să obținem producții constante și de calitate.

În al doilea rând, suntem nemulțumiți de guvernanți pentru că nu avem legi care să ne guverneze activitatea așa cum se cuvine. Vrem să se organizeze acele camere agricole, au fost 2-3 inițiative legislative, dar care se perfecționează în permanență. E important de menționat că de vreo 8 ani nu avem protecția statului în ceea ce privește apariția calamităților naturale și aici mă refer la Fondul Mutual. Am vrea să existe și o lege a creditului agricol care să ne avantajeze. De la arat până la recoltat trece destul timp și o fermă are nevoie de mai multe investiții. Ne-ar ajuta un credit cu dobânzi și condiții speciale.“

Liviu Bălănici – Vlădeni, Iași, administrează grupul de firme Panifcom, ce are o activitate diversificată: fermă vegetală formată din 4.000 ha, o fermă de porci cu aproximativ 4.500 de capete, o fermă cu 1.300 de vaci și o firmă de panificație cu magazine proprii.

„Porcii mistreți reprezintă o mare problemă și în ferma mea, însă nu am ajuns încă în instanță. Am încercat diferite metode și tot nimic. Am stat chiar și de pază, așa cum prevede legea împreună cu reprezentanții autorităților. Suntem mereu puși pe drumuri, dar degeaba. Vă dau un exemplu, într-o singură noapte mi-au fost distruse 26 ha, să nu mai spun că în primăvară un întreg lot de multiplicare sămânță a fost ras. Este deranjant, mai ales că cei avizați nu fac corect evaluările de efectiv. Cei din sistemul silvic țin foarte mult la administratorii fondurilor de vânătoare și la efectivele de animale, însă nu iau măsurile necesare și așa ne este pus businessul în pericol.

O altă problemă pe care aș vrea să o sesizez este aceea a instabilității. Noi suntem complet descoperiți în ceea ce privește continuitatea în domeniu. Investim într-un an sume importante și stăm cu emoții că anul viitor nu ne vom putea continua activitatea, pentru că nu vom culege nimic din ceea ce am înființat. Cred că ne-ar ajuta foarte mult stabilirea unui preț minim garantat pentru anumite culturi, precum și plata subvențiilor la timp. Soluții ar fi dacă ar vrea și guvernanții.“

Viorel Stan – Sculeni, Iași, lucrează 1.700 de ha, dintre care 30 de livadă. Anul acesta a întâmpinat probleme pe care nu le-a putut rezolva, iar rezultatele îl nemulțumesc. „Livada anul acesta a fost grav afectată. În primăvară o brumă târzie a compromis 80% din rod, iar pe 18 iunie a bătut gheața și a distrus ce mai rămăsese. Ne-ar plăcea ca Ministerul Agriculturii să ia o măsură în ceea ce privește companiile de asigurări care nu includ și despăgubirile pentru secetă. În afara greutăților meteorologice care sunt, firește, de necontrolat, a mai apărut un necaz care poate echivala cu seceta: porcii mistreți. Este o mare problemă mai ales pe malul Prutului, unde vin și mistreții de pe partea stângă a râului. Astfel sunt și mai mulți și ne distrug complet culturile și noi nu avem cum să ne împotrivim. Am încercat toate formele de a ne apăra și vorbesc de ceea ce ține de noi pentru că autoritățile sunt surde la apelurile noastre. Ne-am judecat 2 ani cu ei, suntem deja în al treilea an, poate găsim totuși o rezolvare. Legislația nu ne ajută, ce distruge porcul mistreț nu este despăgubit de stat, nici companiile de asigurare nu au în portofoliu așa ceva. Noi, fermierii, nu înțelegem de ce fondurile de vânătoare sunt incluse pe proprietățile noastre și nu putem să ne apărăm drepturile. Nu avem în momentul de față ce să facem, singura soluție ar fi schimbarea legii. Muncim și animalele sălbatice ne distrug totul! Trebuie specificat că vorbim despre turme de 40-50 de porci care, pe unde trec, nu lasă nimic în urmă.“

Revista Lumea Satului nr. 19, 1-15 octombrie 2016 – pag. 10-11

Cotnari, o așezare a răzeșilor și patria vinului

Când auzim rostindu-se cuvântul Cotnari, imediat ne gândim la licoarea bahică și poate mai apoi la comuna cu același nume care are o istorie aparte. Chiar și scriitorii au consemnat în diferite opere importanța acestei zone, iar Păstorel Teodoreanu se întreba, retoric: „Ce-ar fi pământul fără soare/ Şi bucătarul fără har,/ Literatura, fără sare,/ Moldova, fără de Cotnar?“. Trecutul glorios impune prezentului constanță și viitorului responsabilitate pentru ca aceste aprecieri să rămână vii și peste ani, așa cum secole de-a rândul toți românii au auzit de așezarea și podgoriile de pe malul Bahluiului.

Vestigii din secolul III-IV î.e.n

Situată la 44 de kilometri de Iași, comuna Cotnari este renumită în întreaga țară și chiar și peste hotare mai ales datorită podgoriei atestată documentar încă din secolul al XV-lea. Însă vestigiile arată faptul că istoria așezării este cu mult mai veche, dovadă fiind situl Cătălina, așezare geto-dacică care datează din sec. III-IV î.e.n, precum și scrierile lui Radu Rosetti în care se menționează că podgoria exista chiar și înainte de întemeierea Moldovei. Fără doar și poate, Cotnariul ocupă un loc aparte în istoria Moldovei, iar ocupația strămoșilor viticultori a fost transformată treptat în artă, combinatul de vinuri oferind astăzi principala sursă de venit pentru o bună parte dintre locuitori.

Cotnari Iasi statuie Stefan cel Mare

Despre Cotnariul de astăzi ne-a vorbit domnul primar Vasile Crețu, cel care lucrează în administrația locală încă din anul 1992 și se află în prezent la cel de-al 4-lea mandat ca primar. „Comuna are suprafața de 10.350 km2 și aproximativ 7.500 de locuitori care locuiesc în cele 11 sate răsfirate: Bahlui, Cîrjoaia, Hodora, Horodiştea, Cireşeni, Zbereni, Făgăt, Valea Racului, Iosupeni, Lupăria şi Cotnari. Trebuie menționat faptul că inițial aici a fost o așezare catolică, iar în jurul anului 1500 a fost înființată o școala latină, iar cei mai mulți locuitori erau sași și unguri aduși pe aceste meleaguri de Ștefan Cel Mare pentru a lucra vița-de-vie. Principalele preocupări ale locuitorilor țin de agricultură, cei mai mulți lucrând în zootehnie, viticultură sau pomicultură“, a menționat primarul Crețu.

În centrul comunei există un monument dedicat lui Ștefan Cel Mare, domnitorului fiindu-i recunoscute meritele în ceea ce privește dezvoltarea zonei. Locuitorii Cotnariului susțin că și în cazul comunei lor activitatea acestuia și-a pus amprenta, existând chiar și astăzi beciuri domnești care ar putea deveni importante atracții turistice. Mai mult decât atât, în zonă circulă o legendă conform căreia ar exista un beci a cărui lungime se întinde de la Cotnari la Hârlău, însă acest lucru nu este deocamdată demonstrat.

Comuna de la intrarea în UE

Comuna de astăzi păstrează tradițiile, însă urmează și cursul firesc al modernismului. Asemeni altor localități din țară, începând cu anul 2007 Cotnariul a beneficiat de bani europeni care au contribuit la dezvoltarea comunei. „Odată cu proiectele SAPARD, comuna a început să se schimbe și au fost reabilitate două drumuri județene. În 2007 am optat spre înființarea unei rețele de distribuție a apei care să deservească o parte din comună. Am implementat treptat stații de epurare și canalizare, am asfaltat și modernizat și alte drumuri, cunoscut fiind faptul că satele sunt răsfirate, specifice zonei de câmpie și podiș. Avem și proiecte în derulare, asfaltăm 5 km de drum pe bani de la Guvern și alți 5 km prin fonduri europene. Desigur, ne dorim să accesăm mai multe proiecte, să putem asigura apă și canalizare în mai toate satele comunei. Unul dintre cele mai importate demersuri este acela de a-i face pe tineri să rămână în localitate. De aceea am pus la dispoziție cetățenilor un teren pentru a construi un depozit de legume și fructe. Intenționăm să oferim terenuri celor care vor să investească și să rămână în comună, iar pe cei care au teren vom încerca să îi motivăm oferindu-le facilități, cum ar fi scutirea de impozit. Avem și dezavantajul de a fi situați mai departe de un oraș mare, de aceea poate suntem mai puțin atractivi pentru cei care vor să investească“, a mai adăugat primarul.

Educație, tradiții și turism

Cotnari Iasi peisaj

Vinurile și mai ales Grasa de Cotnari sunt arhicunoscute, iar domnul primar și-ar dori ca și comuna să ajungă la fel de apreciată precum licoarea bahică. Lucru nu imposibil de realizat, dacă ținem cont de faptul că obiectivele turistice nu lipsesc. Menționăm mai întâi cetatea geto-dacică de pe platoul Cătălina; castelul cu campanela a cărei construcție a fost începută de Asociația viticultorilor și definitivat în perioada postbelică și care în prezent servește ca sediu a SC Cotnari SA; castelul Vlădoianu, construit în anul 1901 de fostul guvernator al Băncii Naționale; ruinele Curții domnești, datând din secolul al XV-lea din care se mai pot vedea pivnițele cu bolți semicilindrice, construite din piatră brută; schitul din satul Luparia, comuna Cotnari; Castelul Hodora, podurile de piatră ce datează din vremea lui Ștefan cel Mare, precum și Muzeul Viei și Vinului de la Hârlău.

Ținând cont de toate aceste monumente, în comună a fost înființat un Centru de Informare Turistică care „a fost inaugurat în luna martie, a fost realizat cu finanțare europeană și a costat 200.000 de euro. Momentan aici lucrează o singură persoană, în curând se mai alătura încă o persoană, iar pe lângă atribuțiile pe care le au la centru și pentru că sunt plătiți de primărie, vreau să se implice și în alte programe de dezvoltare. Tot în cadrul acestui centru este amenajat un muzeu, subordonat Muzeului de Literatură din Iași, care este dedicat lui Cezar Petrescu, cunoscut fiind faptul că el s-a născut în satul Hodora“, a precizat primarul Crețu.

Numărul mare de sate, nu neapărat și de locuitori, impuneau prezența mai multor unități de învățământ, 8 școli și 8 grădinițe. Însă cum populația a scăzut, 2 școli au fost închise, au rămas 6, dintre care 3 cu clasele I-VIII și un liceu tehnologic, dar și 2 școli cu clasele I –IV. În comună sunt 12 biserici – ortodoxe, catolice și una pe stil vechi, precum și o bibliotecă cu peste 20.000 de volume.

În ceea ce privește tradițiile și obiceiurile, nu au fost uitate la Cotnari. Ansambluri folclorice au funcționat mai mereu, cel mai apreciat fiind cel al copiilor din satul Hodora care a fost înființat acum mai bine de 10 ani și este format din dansatori și instrumentiști.

Hramul bisericii și zilele comunei sunt alte două sărbători, pe lângă Paște și Crăciun, așteptate cu mare nerăbdare de către ieșeni. Hramul bisericii este în ziua de Sf. Parascheva, din acest motiv este cumva umbrit de marea sărbătoare de la Iași, iar în acest context se află în discuție posibilitatea ca pe viitor să i se acorde o mai mare importanță zilei de 2 iulie – sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Mare și Sfânt. Așa cum era de așteptat, zilele comunei sunt toamna, pe vremea culesului viei. „E o tradiție ce datează încă din anii 1800, când se organizau manifestări. Bineînțeles că nu au avut mereu continuitate, undeva în anii 2000 am reluat obiceiul așa cum se cuvine, iar în acest moment este o adevărată sărbătoare care adună numeroase persoane. Este un bun prilej ca cei plecați să se întoarcă acasă. Atunci organizăm și spectacole cu ansambluri folcloric, dar invităm și cântăreți renumiți la nivel național, iar producătorii locali și pot comercializa marfa. Pentru unii este iarmarocul de altădată“, a conchis Vasile Crețu.

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 48-49

  • Publicat în Sate

Mii de fermieri din regiunea de Nord-Est a ţării vor participa la cea de-a VIII-a ediţie a târgului Agralim

Pilon al agriculturii în Moldova, Iaşul va gazdui în perioada 1-4 septembrie Târgul pentru Fermieri AGRALIM, cea mai importantă manifestare din Regiunea de Nord-Est dedicată fermierilor, producătorilor, antreprenorilor, cercetărilor şi specialiştilor din domeniul agricol.

Producători și importatori de mașini și utilaje agricole de top se vor prezenta cu tehnică agrară de ultimă generaţie, alături de producători de echipamente zootehnice, inputuri, prestatorii de servicii și furnizori de soluţii complete pentru ferme.

Expoziția de tehnică agrară va fi completată zone interactive: demonstraţii cu utilaje agricole pentru lucrările solului, demonstraţii de erbicidare, drive test, Academia Mecanizatorilor. Toate demonstraţiile vor fi realizate zilnic, de personalul tehnic al companiilor expozante, împreună cu specialiştii din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”.

Printe numele mari care şi-au anunţat deja prezenţa la eveniment se numară: AGROCOCEPT – Partener de Eveniment, General Leasing, IPSO Agricultură, NHR Agropartners, Apan Agriculture Equipaments, Riela Romania, Serv Class, Maschio Gaspardo, Green Expert, Tadis Agro, Agri-Alianţa, Irum, Javier Camara, Agritehnica, Arterius Business, Mecanica Ceahlau, Bergerat Monnoyeur, Agrisorg, Farm Tech, Patria Credit, BRD Group Societe Generale, Credit Agricole, Sere Transilvania, Novus, Hanna Instruments, Groupama, Romvac Company, Biotrend Plus, Colloseum Logistic, Hifi Filter, Cronos Consulting. Lista completă a participanţilor se regăseşte pe www.agri-events.ro.

Ca în fiecare an, AGRALIM vine în sprijinul fermierilor cu soluţii şi servicii integrate, sprijin calificat şi consultanţă de natură tehnică, juridică și financiară, dar şi cu un suport informativ profesional, menit să încurajeze investițiile. „AGRALIM aduce în regiunea de Nord-Est un concept modern care răspunde nevoilor fermierilor cu activitate în sectorul vegetal și sectorul zootehnic și contribuie la dezvoltarea fermelor din regiune prin: prezentarea de soluții tehnice integrate pentru fermieri; oferirea de consultanță tehnică și financiară; oferirea de informații și acces la rezultatele cercetării realizate de specialiști; promovarea și aprecierea activității desfășurate de antreprenorii in domeniu și fermieri din cele șase județe ale Moldovei”, a precizat doamna Eusebia Mindirigiu, Managing Partner ABplus Events, compania care organizează Târgul pentru Fermieri AGRALIM.

La Domenii, hotelul de 4 stele dintre vii unde poți vedea animale exotice, poți pescui și poți mânca bucate din ferma proprie

Undeva în județul Iași, nu departe de malul Prutului, între viile fostei moșii Hermeziu, fermierul Vasile Lungu a creat o adevărată bază turistică. Hotel de 4 stele, fermă cu animale exotice, iazuri cu pește, restaurant cu produse din propria fermă, degustare de vinuri în noua cramă și chiar posibilitatea de a participa, activ sau nu, la treburile dintr-o fermă, de toate aceste lucruri pot beneficia cei care aleg să petreacă un concediu altfel.

De la agroturism, la turism viniviticol

Activitatea în domeniul afacerilor a fermierului Vasile Lungu poate fi oferită drept model tuturor celor care plănuiesc să activeze în agricultură, zootehnie, horticultură, viticultură sau turism. Într-o manieră la care nu mulți agricultori s-au gândit, acesta a reunit toate domeniile creând un loc modern care îmbină agroturismul, turismul viniviticol și turismul activ. Poate e prea puțin în acest moment să spunem agroturism deoarece nu vorbim de condițiile de cazare ale unei vile sau ale unei pensiuni, ci de condiții de 4 stele. De la producție vegetală la zootehnie și producerea de sămânță, domnul Lungu a trecut și la investirea în turism. La ferma din comuna Bivolari exista un cămin de nefamiliști, iar ideea valorificării acestuia nu a întârziat să apară. Mai întâi a fost modernizat și transformat în pensiune, care a funcționat până în luna mai a anului trecut. Din acel moment au început alte lucrări de modificare, a mai fost adăugat un etaj, iar de curând Ministerul Turismului a clasificat locația drept hotel de 4 stele.

Hotelul La Domenii are 24 de camere, dintre care 5 apartamente. Construcția actuală este una modernă, camerele standard sunt mobilate elegant cu piese din lemn masiv, iar apartamentele pot deveni soluția ideală mai ales pentru cei care aleg să petreacă concediul / vacanța alături de familie. Dincolo de condițiile din camere este de remarcat și căldura spațiilor comune care sunt amenajate astfel încât să ofere un cadru optim pentru discuții ori pentru recreere deoarece turiștilor le sunt puse la dispoziție table, cărți și alte jocuri moderne.

Cadrul natural în care este amplasat hotelul pare desprins de pe o vedere poștală. Viile și iazurile cu pești îți oferă încă din primul moment sentimentul, adesea mult dorit, de liniște. Existența iazurilor în fermă este un mare atu, după cum menționează și domnul Lungu, deoarece oferă, pe de o parte, liniște și plimbări cu barca, astfel turiștii beneficiind de o priveliște pitorească, iar pe de altă parte oferă posibilitatea iubitorilor pescuitului sportiv să pescuiască și chiar să plece acasă cu roadele muncii. Și poate cum era de așteptat, a fost amenajat și un ponton spațios de aproximativ 600 mp, dotat cu proțap și rotisor unde pot fi organizate petreceri tematice și mese festive.

Nici restaurantul hotelului nu a fost neglijat, ba chiar beneficiază de o bucătărie modernă și pune la dispoziție în special produse obținute în cadrul fermei: brânzeturi tradiționale, și nu numai, produse de carmangerie, legume și fructe din propriile recolte.

Ce pot face oaspeții

Din dorința de a oferi oaspeților și posibilitatea de a se relaxa într-un mod activ, domnul Lungu a creat, pe lângă ferma mare cu bivolițe, vaci de carne, capre, oi și porci, o fermă cu animale care nu se pot vedea oriunde. Struții, păunii, iepurii de rasă, numeroasele specii de păsări și găini de rasă, caii Lipițani și poneii sunt atracția principală a familiilor de orășeni care aleg să petreacă concediul sau doar un sfârșit de săptămână într-un mod relaxant și educativ. Totodată, oaspeții pot participa și la lucrările agricole, specifice sezonului, și pot avea parte de tururi din vie, spre cramă și pot degusta vinuri din diverse soiuri îndrumați de specialiști în domeniu.

Pe lângă toate aceste activități pe care oaspeții le pot efectua în cadrul fermei, ei pot alege să facă și drumeții în zonele apropiate. Se pot plimba pe malul Prutului, pot vizita siturile arheologice dealul Curții – unde au găsite fragmente ceramice ce datau chiar din secolele XII-XIII și la Curte – cu peste 60 de morminte și fragmente ceramice cucutene, dar și casa memorială Costache Negruzzi – situată în satul Hermeziu, inaugurată în 1995. De asemenea mai poate fi vizitat și Conacul Hermeziu construit în perioada 1807-1810, unde este amenajat și un muzeu-casă memorială ce aparține de Muzeul Literaturii Române din Iași.

Această locație inedită este deja o destinație căutată și de către cei care organizează întâlniri oficiale, iar amenajarea unei săli de conferință spațioasă, ce dispune de dotări moderne de proiecție, a devenit în scurt timp un atu pentru întâlnirile corporate.

Am vizitat aceste locuri nu cu mult timp în urmă și trebuie să recunosc că inițial mi s-a părut ușor sceptică ideea unui hotel de 4 stele într-o fermă, însă la plecare am constatat faptul că este mai mult de atât. Este un loc în care poți petrece clipe cu scop recreativ, educativ și de cunoaștere. De asemenea, mă gândeam ce alte exemple asemănătoare aș putea găsi pentru activitatea domnului Lungu. Singurul care mi-a venit în minte a fost imaginea serialului Dallas. Poate nu este cea mai reușită asemănare, însă dragostea pentru animale, pământ și mediu înconjurător fac ca La Domenii, asemeni Southfork-ului din Dallas, să rămână în memoria celor care îl vizitează.

GALERIE FOTO

Loredana Larissa SOFRON

Abonează-te la acest feed RSS