reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 May 2019

UNCSV: Schimb de experiență la Cooperativa EURALIS

Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Vegetal (UNCSV), în parteneriat cu Euralis Semințe, organizează un schimb de experiență în Franța în perioada 13-17 mai 2019.

Vor fi prezenți 23 de reprezentanți din cadrul cooperativelor de cultură mare din România, membre în UNCSV.

Pe parcursul schimbului de experiență va fi vizitată baza materială a cooperativei, purtate discuții privind modul de lucru al Cooperativei Euralis, organizate întâlniri cu reprezentanți din Consiliu de Administrație și fermieri membri.

Scopul principal este înțelegerea mecanismului de funcționare al cooperativei și pașii care au fost urmați până în prezent.

Se vor clarifica și  aspecte importante privind educarea, informarea și perfecționarea continuă a președintelui, membrilor consiliului de administrație, a angajaților și a membrilor cooperatori.

UNCSV și-a propus să realizeze cel puțin un schimb de experiență pe an la o cooperativă agricolă de succes din Europa unde să fie prezentă fiecare cooperativă membră cu câte un reprezentant.

UNCSV consideră că sectorul agroalimentar românesc are nevoie de asociere, care să nu fie doar pe hârtie, ci în cooperative agricole competitive, funcționale, echitabile și corecte cu munca și rezultatele propriilor membri.

România are nevoie de cooperative agricole de succes!

Florentin Bercu - Director Executiv UNCSV: "Ne manifestăm disponibilitatea de colaborare pe orice aspecte legislative – organizatorice – economice - legate de o mai bună funcționare a cooperativelor agricole și asociere a fermierilor."

Contact:
email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .

Euralis Semences și BASF încheie un contract de licență pentru floarea soarelui Clearfield Plus®

Lescar, Franţa și Ludwigshafen, Germania, 13 iunie 2013  – Euralis Semences și BASF au anunțat astăzi semnarea unui contract global, neexclusiv, prin care BASF va acorda companiei Euralis Semences licența pentru Europa și America de Sud privind tehnologia sa Clearfield® Plus, bazată pe hibrizi de floarea soarelui toleranţi la erbicide. Contractul permite Euralis Semences să devină una dintre primele companii care dezvoltă varietăți de seminţe cu toleranță la noua linie de erbicide Clearfield Plus a BASF.

 

Sistemul de producție Clearfield Plus pentru floarea soarelui, dezvoltat prin cultivarea tradițională a plantelor, oferă un control mai bun al buruienilor, pe toată durata sezonului, o toleranță mai bună la toți factorii de stres din mediu, precum și un potențial de creștere a conținutului de ulei și a producției de semințe .

 

Jacques Rabayrol, Director de Piețe la Euralis Semences, a spus: „Ne face plăcere să lucrăm cu BASF în furnizarea de soluții importante de control al buruienilor pentru cultivatori. În plus, sistemul de producție Clearfield Plus va ajuta cultivatorii din Europa să controleze lupoaia (Orobanche spp.) - buruiană care sufocă recolta în culturile de floarea soarelui.”

 

„Împreună cu portofoliul inovator al Euralis Semences, ce cuprinde  varietăți de floarea soarelui de înaltă productivitate, tolerante la boli, sistemul de producție Clearfield Plus pentru floarea soarelui va oferi cultivatorilor o gamă mai largă de opțiuni pentru a-şi maximiza productivitatea într-un mod sustenabil” a spus Jonathan Bryant, Vicepreședinte Marketing Strategic Global, Erbicide, din partea BASF Crop Protection.    

 

Noua linie de hibrizi Euralis Semences Clearfield Plus și erbicidele Clearfield Plus ale BASF vor fi disponibile în România și Bulgaria începând din 2014, acestea fiind apoi urmate în anul 2015 de alte țări producătoare de floarea soarelui din Europa și America de Sud.

 

Clauzele financiare ale contractului nu au fost dezvăluite. 

 

 

Despre Euralis

 

Cu peste 60 de ani de experiență în cercetarea și producția de semințe, Euralis Semences este astăzi unul dintre liderii europeni la semințe de porumb, oleaginoase și sorg, mulțumită capacității de inovare și calității produselor sale. Cu 11 subsidiare europene, aproape 300.000 de fermieri au ales să cultive varietățile de semințe ale Euralis Semences în fiecare an, pe mai mult de 3 milioane de hectare de teren. Euralis Semences face parte din Euralis Group, lider european în agricultură și industrie alimentară. Cu venituri de peste 1,3 miliarde EUR, Euralis este un partener de încredere în serviciul profesioniștilor din agricultură și industria alimentară.

 

 

Despre divizia BASF de protecție a plantelor

 

Cu vânzări de circa 4,7 miliarde EUR în 2012, divizia BASF pentru protecția plantelor oferă soluții inovatoare de protecție a plantelor de cultură, gazonului și plantelor ornamentale, pentru controlul dăunătorilor și sănătate publică. Portofoliul său include şi tehnologii de tratare a semințelor și control biologic precum și soluții de management  al apei, nutrienților și factorilor de stres al plantelor . Divizia BASF de protecție a plantelor este un inovator de vârf care sprijină cultivatorii să-și optimizeze producția agricolă, să-și îmbunătățească eficiența economică și calitatea vieții, pentru populaţia mondială aflată în continuă creștere. Informații suplimentare pot fi obținute pe web la adresa www.agro.basf.com sau accesând conturile noastre de pe reţelele de socializare.

 

 

BASF - The Chemical Company

 

BASF este lider mondial în industria chimică: The Chemical Company. Portofoliul său include o gamă largă de produse, de la substanţe chimice de bază, produse pentru industria  materialelor plastice, produse performante și produse pentru protecția plantelor până la petrol și gaze. Combinăm succesul economic, responsabilitatea socială şi protecţia mediului. Cu ajutorul ştiinţei şi al inovaţiei, ne ajutăm clienţii din aproape toate industrille să facă faţă cerinţelor curente şi viitoare ale societăţii . Produsele și sistemele noastre de soluţii  contribuie la conservarea resurselor, asigurarea unei nutriţii sănătoase și îmbunătățirea calității vieții. Am rezumat această contribuţie în obiectivul nostru global: Creăm chimie pentru un viitor sustenabil. În 2012 BASF a  realizat vânzări de peste 72,1 miliarde de euro și a avut peste 110.000 angajați la sfârșitul anului. Informații suplimentare despre BASF sunt disponibile pe Internet la adresa www.basf.com.

 

Contacte media:

 

BASF                                                                           Euralis Semences

Barbara Aguiar, BASF                                                   Olivier QUERO

(Germania)                                                                    (Franța)

Tel.:      +49 621 60 28013                                              Tel. +33 5 59 92 54 79                          

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.                                             Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Abonează-te la acest feed RSS