reclama youtube lumeasatuluitv
update 22 Oct 2019

Fermă bio care livrează sănătate „La Borcan“

„La Borcan“ sunt produsele crescute cu grijă în grădina lui Lucian Dragomir, un braşovean de 45 de ani. Din 2018 Lucian are și certificat de confirmare a conversiei spre agricultura ecologică, așa că folosește doar semințe certificate ecologic, pe o suprafaţă de cca 8.900 mp, în satul Vad, comuna Șercaia, județul Brașov.

Din necesitatea de a trăi sănătos

În anul 2013 Lucian a desţelenit toată grădina de acasă; ulterior a făcut un contract de comodat cu familia soţiei pentru o proprietate bătrânească din satul Vad, comuna Şercaia, o suprafaţă de 2.000 mp cultivaţi, din care 150 mp în solar. Toate acestea doar pentru a produce şi mânca legume sănătoase, ne spune acesta. „În urmă cu zece ani am fost diagnosticat cu un sindrom rar, care printre multe alte cauze îşi datorează apariţia în sistemul meu prin alimentaţie cu produse procesate şi excesiv chimizate. Aşa că am început să-mi produc propria mâncare şi am început cu legumele. Am pornit afacerea fără niciun leu, dar am fost ajutat de o mai veche cunoștință care a și fost asociat preț de şapte luni, când în urma unei analize riguroase i-am prezentat situația care cerea o investiție medie și rapidă, moment în care acesta a cerut să se retragă, întrebându-mă: „Tu cât ai de gând să stai cu negru sub unghii?“. Această întrebare m-a ambiționat să vreau să reușesc în acest domeniu! Ulterior, mi-am desţelenit o parte din gazonul grădinii şi în anii următori mi-am încropit câteva solarii. Uşor, uşor am început să mă specializez în procesarea legumelor și fructelor, în preparate tradiționale specifice zonei, la borcan“, adaugă braşoveanul.

Doar seminţe Heirloom

Toate seminţele sunt Heirloom, adică nu sunt hibrizi modificaţi genetic în laborator. Seminţele sunt dezinfectate înainte de plantare în zeamă de cenuşă şi usturoi la temperatura de 70°C, iar pământul folosit la răsaduri conţine pământ de ţelină, biohumus producţie proprie, îngrăşământ din găinaţ de pasăre, turbă, nisip şi perlit, mai adaugă întreprinzătorul. „Răsadurile sunt udate cu atomizorul, iar la interval de două săptămâni aplicăm îngrăşământ foliar în macerat de urzică, alternativ cu macerat de alge marine. Contra insectelor dăunătoare răsadurilor realizăm infuzii de ardei iute şi usturoi. Contra bolilor specifice acţionăm cu diluţii de zer şi săpun de casă. Astfel, îngrăşămintele din întreprinderea noastră sunt 100% organice, iar în marea lor majoritate sunt de natură vegetală, realizate din compost obţinut din resturile vegetale ce se adună de-a lungul ciclurilor de producţie precedente“, specifică cultivatorul.

Coşul bisăptămânal de legume

Pe lângă culturile de tomate, ardeioase, ceapă, salate, fasole, rădăcinoase, dovlecei și castraveți, începând cu anul 2014 Lucian a diversificat producţia adăugând busuioc, ţelină tijă, coriandru, salată verde şi astfel a prins primii clienţi persoane juridice, diferite lanţuri de restaurante. Astfel că un an mai târziu a dublat suprafaţa de cultură în spaţii protejate cu multe noutăţi în cultură: dovlecei chinezeşti, pepeni, fasole verde şi boabe, plante aromatice. De asemenea, a experimentat cu mare succes coşul bisăptămânal de legume proaspete. Astfel, a ajuns să dubleze numărul de clienţi, atât persoane fizice cât şi juridice, iar anul 2016 a venit cu 1 hectar ca suprafaţă de cultură. Întreaga investiţie ajunge la circa 50.000 de euro, investiţie care nu era posibilă fără accesarea unor credite, mai adaugă braşoveanul.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ferma Blajinilor, la 1.200 m altitudine

Ferma Blajinilor din Fundata, județul Brașov, este o fermă la 1.200 m altitudine, îngrijită de Roxana și Marian Blaj. Produsele fermei sunt diversificate, de la brânzeturi tradiţionale, precum caș dulce, caș afumat, telemea, brânză de burduf, aduse vara de la stână, până la ouă din fermă și carne de vită și găină.

Au pornit cu o văcuţă şi o viţeluşă

Marian este antrenor, fost sportiv de performanță și participant la Jocurile Olimpice, iar Roxana este psihoterapeut și antreprenor social în sectorul ONG. Familia este întregită de cei doi copii: Andu, care are 9 ani și Elisa, de 7 anişori, ne spune Roxana. „Soţul a practicat sportul de performanţă încă de mic, fiind astfel mereu în natură, printre munţi. Aşadar, pentru el munca în natură este esenţială. Eu iubesc, apreciez şi respect natura şi mă întorc la ea cât de des pot. Ambii avem meseriile noastre, iar locurile de muncă ne ajută în prezent să susținem această fermă. De altfel, zona în care ne-am aşezat la casa noastră permite creşterea animalelor, fiind chiar o componentă esenţială a acesteia. Am pornit cu o văcuţă şi o viţelușă, rase locale, de munte. Apoi, le-am tot înmulţit, până am ajuns la efectivul actual, ţinta fiind 10 vaci de lapte. Pentru noi nu contează atât rasa, ca imagine şi prestigiu, cât să fie animalul adaptat zonei… zonă cu altitudine mare şi cu pretenţii“, mărturiseşte aceasta.

ferma blajinilor 2

Produse tradiţionale diversificate

Cei doi soţi se îngrijesc ca aceste produse să fie naturale, astfel ferma lor este reprezentată în prezent de 10 vaci, plus vițeluși de anul acesta şi aproximativ 50 de găini. Produsele pe care le pun la dispoziție sunt diversificate, de la ouă până la brânzeturi tradiţionale: caș proaspăt, caș afumat, brânză burduf, caşcaval, până la carne de vită și de găină. „Distribuţia este permanenţă, doar cantitatea variază. Principalii clienţi sunt părinţii cu copii din zona Braşovului, dar am livrat şi în alte localităţi şi chiar în străinătate. În primul rând această investiţie costă pasiune, plus multă muncă şi dedicare. Apoi, da, este vorba şi de investiţii financiare, permanente, însă nu vă pot oferi cifre exacte deoarece nu am ţinut o astfel de evidenţă și nici nu am accesat fonduri“, mai adaugă tânăra.

Cabană cu două camere la mansardă

Pentru a avea roade bogate, terenurile pe care le deţine familia Baj sunt îngrijite cu cosit tradiţional şi îngrășăminte naturale. „Locurile sunt îngrijite permanent încă dinainte de topirea zăpezii atât prin împrăștierea gunoiului, cât şi prin curățat de vreascuri. Apoi, după ce începe sezonul, tăiem iarba tradițional, cu coasa manual; fânul îl uscăm bine, apoi îl strângem și îl transportăm pentru depozitare în locuri special amenajate. Am cumpărat un teren în Fundata, aproape de complexul Cheile Grădiștei, pe care se află și două anexe, un grajd și un coteț, făcute din bârne cioplite cu toporul. În primul an, în acel loc am ținut cele două văcuțe pe care le aveam, iar în următorul an am dezafectat anexa și am transformat-o într-o cabană, cu două camere la mansară. Ulterior, am extins și cealaltă anexă și am mutat animalele acolo. Animalele au adăpători, deci au apă la discreție. Dimineața și seara, la ore stabilite, curățăm bălegarul, resturile de fân, apoi le dăm fân şi ţărâţe“, încheie Roxana Blaj.

ferma blajinilor 4

Despre Fundata

Fundata este un sat între Piatra Craiului și Bucegi, la o altitudine considerabilă. Priveliștea se schimbă spectaculos de la anotimp la anotimp, chiar și de la oră la oră, așa că nu ai cum să te plictisești de această zonă. Dacă ai condiție fizică și echipament potrivit, ești la doar jumătate de oră de Piatra Craiului, „raiul alpiniștilor“, dar și de Bucegi. Tot aici aici este cel mai curat aer din ţară, lucru dovedit şi de o staţie meteo aflată chiar în vârf de munte, care măsoară puritatea aerului.

ferma blajinilor 3

În apropierea localității Fundata se pot vizita numeroase obiective naturale: Parcul Național Piatra Craiului – Trasee în Piatra Craiului, Prăpăstiile Zărneștilor, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Rezervațiile naturale La Chișătoare, Peștera și Cheile Dâmbovicioara, Peștera cu lilieci din satul Peștera, Satul Șirnea, Barajul Pecineagu, Lacul Vidraru.

Beatrice Alexandra MODIGA

Fundata - locul de vis pentru turiștii care vor să scape de agitația orașelor

Un record al comunei Fundata – Brașov, poziționată la granița cu județul Argeș, pe culoarul Rucăr-Bran, este sigur: localitatea este situată la cea mai înaltă altitudine din țară, 1.360 m. Un alt record statistic se referă la faptul că așezarea a primit, în 1973, alături de altele 13 din țară, statutul de „sat turistic“, într-un experiment al turismului din acele vremuri. Unii spun că primul sat turistic din România ar fi Șirnea (Fundata), declarat astfel încă din 1968. De aici înainte însă impresiile sunt împărțite, de la vizitator la vizitator: unii sunt încântați de peisajul absolut fermecător, alții sugerează că vacanța le-a fost coșmar din cauza câinilor lăsați liberi pe ulițe sau dealuri; unii sunt interesați de traseele turistice din Parcul Natural Bucegi sau de drumețiile din Piatra Craiului, alții spun că n-ar fi prea multe soluții de petrecere a timpului liber; unii găsesc pensiunile confortabile, alții se plâng că n-ar avea, știm și noi, piscine... Una peste alta, Fundata este un loc fascinant ca peisaj, se adresează mai degrabă iubitorilor de natură, nu și celor care caută luxul și clar se încadrează la turismul rural.

„La Târgul de două țări“

La Fundata se poate ajunge pe Drumul Național 73 dinspre Câmpulung, pe ruta Valea Mare Pravăț – Dragoslavele – Rucăr – Dâmbovicioara – Fundata sau, dinspre Brașov, pe DN 73, ruta Râșnov – Tohanu Nou – Bran – Moeciu de Jos – Drumul Carului – Fundata. Spre satul Fundățica există traseul prin Fundata, pe DJ 730A, iar în cătunul Șirnea, drumul de acces este DJ 730, care se bifurcă din DN 73 fie între Fundata și Drumul Carului, fie la Podul Dâmboviței. Comuna are trei sate, Fundata, Șirnea și Fundățica, numărând 464 de locuitori, potrivit recensământului din 2011. Tradiția turistică este, cum spuneam, veche, iar mărturie stă Muzeul Etnografic „Nicolae Frunteș“ din Șirnea, loc unde profesorul de biologie care a dat numele așezământului cultural a adunat, acum cinci decenii, obiecte tradiționale din zonă, iar astăzi aici are loc un festival denumit „Între tradiții și Zilele Olimpice“, cu sărbători dedicate, rând pe rând, nopților de Sânziene sau tradiției locale „măsura laptelui“, ultima plecând de la cea mai veche meserie a locului, oieritul. Ca atracții care țin de rememorarea obiceiurilor, în Fundata mai au loc evenimente precum Nedeia Munților, denumită în trecut „târg de două țări“, aluzie la faptul că așezarea era chiar la granița de altădată dintre cele două provincii românești, sau „Festivalul de reconstituire istorică“, rezervat luptelor din Primul Război Mondial din Pasul Giuvala.

9 trasee turistice accesibile drumeților neînvățați cu muntele

În toate cele trei sate s-au construit 47 de unități de cazare turistică, cu peste 600 de locuri, condițiile fiind dintre cele mai bune, mare parte dintre acestea dispunând și de bucătărie proprie. Adevărata comoară însă o reprezintă natura. Chiar și fără deplasări în Bucegi sau Piatra Craiului, șederea în oricare dintre cele trei sate înseamnă un câștig pentru turiștii care caută liniște, priveliști rare înspre munți, poieni și fânețe naturale pline cu floră spontană, dimineți cu rouă, susurul apei de munte, cărări neumblate prin văi, crânguri etc. În plus însă, în apropierea localității Fundata se pot vizita numeroase obiective naturale: Parcul Național Piatra Craiului, trasee în Piatra Craiului, Prăpăstiile Zărneștilor, Cheile Moieciului, Cheile Grădiștei, Rezervațiile naturale La Chișătoare, Peștera și Cheile Dâmbovicioara, Peștera cu lilieci din satul Peștera, Barajul Pecineagu, Lacul Vidraru etc. În anul 2016, Centrul de Ecologie Montan a inaugurat 9 trasee ecoturistice în Poarta Carpaților, toate însumând 100 km, însă important este că ele sunt accesibile oricărui turist, ruta neavând niciun grad de periculozitate.

Maria Bogdan

  • Publicat în Turism

Tradiția oieritului, reconfirmată în Sibiu și Brașov

Astăzi vom analiza evoluția zootehniei în două județe, Brașov și Sibiu, care se aseamănă din mai multe puncte de vedere: ambele au atins un nivel economic de dezvoltare ce le clasează în Top 10 după cifra de afaceri; au, alături de Maramureș și Alba, cel mai mare număr de produse tradiționale atestate; sunt asemănătoare ca dispunere geografică, iar relieful a permis ca zootehnia să fie ramura cea mai importantă a agriculturii, în special creșterea oilor.

Agricultura Brașovului, locul 7 între prioritățile autorităților

Suprafața județului Brașov este de 536.309 ha, 52,44 % înseamnă suprafață agricolă (281.251 ha), din care arabil – 120.528 ha, pășuni – 98.548 ha și fânețe – 60.836 ha. Mediul rural reprezintă 77% din teritoriu, iar ca dispunere geografică, relieful muntos ocupă circa 40% din suprafața județului, iar cel depresionar și deluros – 60%. Amplasarea într-un asemenea cadru natural a permis ca agricultura să exceleze în ramura creșterii animalelor, în special a ovinelor. Dacă vreți, economia rurală s-a reglat de una singură în acest sens, dovadă și evoluția efectivelor de animale din 1990 încoace. La o zootehnie centralizată și programată de la centru, numărul de bovine, porcine sau păsări era aproape egal cu cel din oricare alt județ al țării cu posibilități naturale mai bune decât ale Brașovului. Față de 1990, efectivul de bovine a scăzut, în 2015, la 46,21%, cel de porcine – la 43,82%, iar cel de păsări – la 76,51%. Asta cu toate că zona dispune de un important nucleu de cercetare și ameliorare a bovinelor (rasa Bălțată Românească ameliorată prin încrucișarea cu Red Holstein) și păsări (singurul patrimoniu genetic cu populații pure de curci din România). În schimb, populația de ovine, pentru că relieful este compatibil cu dezvoltarea acestei specii, a crescut cu 11,5%. Numărul de caprine a crescut, în același interval, cu 15% (tabelul nr. 1).

Totuși, Brașovul, având alte resurse de dezvoltare (turism, industrie, servicii), autoritățile nu pun extrem de mare accent pe agricultură. În Strategia de dezvoltare a județului, Orizont 2020-2030, măsurile pentru dezvoltarea mediului rural prin agricultură sunt abia pe locul șapte între prioritățile specialiștilor. Și nu orice fel de agricultură, ci doar cea bio, ca posibilă nișă de succes. De altfel, lista produselor tradiționale, termen ce incumbă noțiunea de „natural“, cuprinde produse din lapte de vacă, oaie sau capră (caș, brânză, telemea, urdă, cașcaval), preparate din carne de porc sau de vită (cârnați, slănină, mușchi, mușchiuleț, caltaboș etc.), pâine cu cartofi, dar și produse mai deosebite, ca dulceața de trandafiri sau pește afumat.

Ca măsuri pentru dezvoltarea zootehniei, strategia de dezvoltare a județului are în vedere: susținerea și dezvoltarea activităților pentru creșterea animalelor în special în zona de nord a județului și în zona Făgăraș, folosind material genetic de calitate; importul de rase de ovine și bovine cu randamente sporite la producția de carne, dar și păstrarea raselor tradiționale; refacerea pajiștilor și a pășunilor comunale; sprijinirea creșterii efectivului de bubaline; asigurarea încărcării optime a pășunilor cu animale pentru menținerea calității pajiștilor; diversificarea producției și deschiderea către noi oportunități de piață; folosirea eficientă a programelor de ajutorare și finanțare a agricultorilor etc.

Ce ziceți de Drumul Brânzei?

Sibiul este, ca întindere, cu 1,28% mai mare ca Brașovul, având o suprafață totală de 543.248 ha. 30% din teritoriu este ocupat de munți, 50% – de dealuri și podiș, restul reprezentând aria depresionară de contact desfășurată între cele două forme de relief. Ponderea principală este reprezentată de terenuri agricole (56%) și terenuri cu vegetație forestieră (37%). Suprafaţa agricolă este de 305.280 ha: 117.000 ha arabil, 108.000 ha de pășuni, 73.000 ha de fânețe, 5.000 ha de vie și livezi. Structura agriculturii este adecvată specificului zonei, astfel încât sectoarele vegetal și cel de creștere a animalelor sunt bine reprezentate. În zona montană și submontană, agricultura este profilată pe creșterea animalelor, preponderent a ovinelor, o activitate de mare tradiție în Sibiu. În zona colinară și de podiș se cultivă cereale, cartofi, legume, dar este dezvoltat și sectorul de creștere a animalelor, iar în Podișul Târnavelor condițiile sunt propice culturii viței-de-vie. Vorbind despre creșterea ovinelor, Sibiul deține un fel de brand de țară ca tradiție, aceasta fiind activitatea zootehnică de bază și înainte de 1990, dar și acum. Efectivul de ovine a crescut cu 15,64%, de la 367.500 de capete la 574.770 de capete. În schimb, numărul de bovine a scăzut dramatic (53,27%), la fel stând lucrurile și în cazul porcinelor (61,79%) și păsărilor (80,07%) (tabelul nr. 2).

La fel ca Brașovul, Sibiul a cunoscut o importantă dezvoltare a turismului și a industriei. Dar autoritățile nu ignoră ruralul, un la fel de mare furnizor de turism până la urmă, la fel ca municipiul reședință de județ ori zona de munte. Ca dezvoltare viitoare, autoritățile pun mare accent pe creșterea ovinelor și mai ales pe valorificarea tradiției privind acest sector. Nu-i de mirare, deci, că vom avea o latură turistică a oieritului, printr-un așa-zis Drumul Brânzei. Și neapărat, sibienii vor să extindă latura „agriculturii naturale“, fiind printre județele cu cele mai multe produse de acest fel înregistrate. Obiectivul este așadar promovarea agriculturii extensive – ecologice (organică, biologică), iar ca măsuri ar fi: sprijinirea înființării și funcționării administrative a asociațiilor profesionale și a grupurilor de producători specializați pe creșterea animalelor, procesare sau comercializare de produse agricole; încurajarea instalării tinerilor fermieri prin măsuri active din PNDR; promovarea continuă a producției ecologice; dezvoltarea cu prioritate a zootehniei și creșterea ponderii acesteia în totalul producției agricole; îmbunătățirea pășunilor; introducerea sau continuarea metodelor agricole de producție prietenoase cu mediul, promovarea biodiversității, a solului și a calității mediului.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 36-38

Reorganizare Camera Agricolă Județeană Brașov

Începând cu anul 2017, Camera Agricolă Județeană Brașov a fost reorganizată conform legislației în vigoare, respectiv Legea nr. 157/2016, HG nr. 860/2016 și HCJ Brașov nr. 256/27.12.2016.

Urmare acestei reorganizări, atribuțiile Camerei Agricole Județene Brașov au fost preluate de către Direcția pentru Agricultura Județeană Brașov, instituție aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Datele de contact ale Direcției pentru Agricultura Județeană Brașov sunt următoarele:

Adresa: Brașov, Str. Ecaterina Teodoroiu nr. 38A, Brașov, cod 500450

Telefon: 0268.478.529, Fax: 0268.470.264

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Site: www.daj-brasov.ro

Oameni care sfințesc locul

N-ar trebui azi, instituțional vorbind, să ne îngrijoreze că n-are pe mâna cui rămâne folclorul românesc – tradiția populară. Avem, la nivelul fiecărui județ, direcții de cultură, ca unități descentralizate ale ministerului de profil, centre pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale, organizate pe lângă consiliile județene, centre sau cămine culturale din localitățile țării, uneori și câte două-trei în fiecare comună. De asemenea, există institute de profil, televiziuni (comerciale, din păcate, care promovează deopotrivă urâtul și frumosul, kitsch-ul și autenticul), secțiuni de ansambluri folclorice în structura unora dintre filarmonici sau foste case de cultură ale sindicatelor. Totuși, cu această rețea instituțională de veghe, s-a întâmplat ca, vreme de peste 20 de ani, acolo, jos, în vatra satului, să nu se întâmple nimic. Să fie nimicit tot ceea ce ar fi semănat a „Cântarea României“. Să nu fie pus nimic în loc. Eventual baruri în căminele culturale. Asta până când niște anonimi – anonimi în sensul în care nu i-a promovat nimeni pentru a fi cunoscuți –, dar oameni mari la suflet, au aprins din nou flacăra tradițiilor rurale. Despre aceștia vom vorbi astăzi și câteva ediții de acum încolo. Iar ei au și un nume: Daniela Gherlea, din comuna Roșia-Bihor, și Luminița-Maria Hurlup, din Bod-Brașov.

Codrenii Bihorului

Cândva, micuța comună Roșia, situată între colinele cu același nume, la granița dintre munții și dealurile Pădurea Craiului, într-un pitoresc și cu monumente ale naturii (peșterile Ciur-Izbuc, Ciur-Ponor, Gruieț) protejate ca rezervații naturale de interes național, avea un ansamblu folcloric care ducea faima așezării în țară și în lume. Și mai avea un lucru de asemenea unic în România, un atelier de confecționat vioara cu goarnă și un rapsod neîntrecut în „zicerile“ populare la acest instrument, Dorel Codoban. După 1989, toată această zestre a fost lăsată de izbeliște. Ansamblul s-a destrămat, satul a intrat într-un alt timp și-apoi o altă rutină, nimeni nu mai avea nevoie sau chef de port, de obicei, de tradiții, de dansuri populare. Asta până în urmă cu șapte ani, când un primar, Florin Bonca, și referentul-bibliotecar Daniela Gherlea au reînființat Ansamblul „Codrenii Bihorului“ aflat și azi în coordonarea Danielei (49 de ani). Aceasta era cumva sentimental legată de vechiul grup de dinainte de 1990, fiind dansatoare a formației populare încă de când avea 14 ani. Dragostea, fiindcă la mijloc este dragoste de cântec și dans bihorean, își are rădăcinile în familie: „Bunicul meu a fost rapsod popular și aș putea spune că am crescut cu așa ceva în casă. Cu cântecul și cu dansul. Bunicul a fost cel care ne-a predat, mie și surorii mele, primele lecții de dans. Țin minte și azi, avea în mână un gen de nuielușă ușoară, învățam pașii sprijinindu-ne de speteaza unui scaun, iar când greșeam ne mai pișca uneori. Așa se face că, la 14 ani, eram suficient de competitivă pentru a evolua, alături de bunicul, în formația de dansuri a comunei, am prins și câteva deplasări în străinătate, în țară nu mai vorbesc la câte turnee am fost.“ Ansamblul are secțiuni de dans popular, soliști vocali și instrumentali, teatru, obiceiuri și tradiții locale. Începuturile au fost dificile, dar astăzi copiii și deopotrivă adulții vin cu drag la repetiții: „Avem cinci perechi de dansatori, cel mai mic are 14 ani, iar cel mai mare 25 de ani. Mă ocup și de un grup de copii, de la 4 la 14 ani, și trebuie să vă spun că, nefiind plătiți de nimeni, micuții vin la repetiții duminică de duminică, străbătând, pe jos, și 4-5 km! Acest lucru spune mult despre dimensiunea freamătului artistic creat pe lângă «Codrenii Bihorului»“, dimensiune la crearea căreia a contribuit și școala. La ansamblu cântă la fluier un domn, Mihai Baciu, care are 80 de ani, la vioara cu goarnă îl avem pe Ioan Isai, sunt și doi copii talentați ca soliști vocali și mai avem pe cineva care este neîntrecut la tragănă (doină).“ Ansamblul folcloric din Roșia este acum nelipsit de la manifestările de profil din zonă, fiind cooptat în programele serbărilor sătești și județene de Centrul pentru Conservarea și Promov­area Culturii Tradiționale Bihor. Grupul participă și la concursuri ori festivaluri de dansuri populare din țară: „Am fost, în această vară, la Eforie. Vă dați seama, pe lângă faptul că au urcat pe scenă, copiii – unii dintre ei – au văzut pentru prima dată marea; altfel n-ar fi avut posibilități să ajungă aici.“ În comuna Roșia sunt două așezăminte, Centrul Cultural „Gheorghe Ciuhandru“ (un academician născut pe aceste plaiuri), și Căminul Cultural „Dorel Codoban“ (meșterul viorilor cu goarne și rapsod popular, trecut în neființă în 2012). Autoritățile locale au pus bazele Festivalului de vioară cu goarnă „Dorel Codoban“, aflat la a cincea ediție, de mare succes tocmai grație unicității sale.

Cununa Bodului

Cu Bodul, localitate situată în Brașov, la nord de Țara Bârsei și în vecinătatea Oltului, s-a întâmplat altceva: înființarea coloniei de pe lângă Fabrica de zahăr Bod și mai apoi plecarea masivă a sașilor (din peste 1.404 familii au mai rămas, în 2002, 64 de sași), urmată de repopularea satului cu români veniți din județele învecinate, a pulverizat orice urmă de tradiție ori specific local. Dezrădăcinați cei plecați, dezrădăcinați cei veniți! Iar ruperea de izvor n-aduce nimic bun, nici unitate, nici apartenență la comunitate, nici suflet. Până mai deunăzi vreme, când niște oameni cu inimi încăpătoare, Luminița-Maria și Doru-Ion Hurlup, au făcut un lucru rar, extrem de rar: au învestit din banii și din timpul lor în înființarea Ansamblului folcloric „Cununa Bodului“. Povestea este una extrem de frumoasă. Luminița – Maria Hurlup (42 de ani) a făcut parte, în urmă cu 28 de ani, din echipa de dansatori din sat, atunci când acesta era încă o colectivitate bine sudată, când sașii confereau nota de specificitate locală: „Am dansat până prin clasa a VII-a. Venise la noi un instructor de la Ansamblul folcloric „Rulmentul“ – atunci fiecare unitate economică avea compartiment cultural – și ne-a învățat o mulțime de jocuri populare, printre care și vestitul dans de Crihalma. Am mers la «Cântarea României», am obținut premii, chiar și primul loc județean sau zonal, nu mai știu, la una dintre ediții. Ne strângeam la «Casa Roșie» săsească, acolo se organizau baluri și discoteci, era ceva viu, așezarea avea viață, trăia. După 1989 și mai ales după plecarea sașilor n-a mai rămas nimic. A mai încercat cineva de la Căminul cultural să facă ceva, dar n-a reușit.“ În 1995 au plecat din țară și soții Hurlup. S-au dus în Italia să-și câștige existența, fiindcă în comună nu mai era nicio șansă de trai bun încă de pe atunci. Au revenit în țară în 2000, apoi au plecat iar și s-au restabilit definitiv la Bod în 2004, dezvoltând propria afacere cu banii câștigați afară. A fost o chestiune de timp până când cei doi s-au implicat în viața localității. În urmă cu câțiva ani au înființat ansamblul folcloric și, atenție, au făcut totul pe cheltuială proprie: au cumpărat costume populare, au plătit deplasările la diverse evenimente artistice, au plătit hrana și cazarea copiilor. Și asta ani la rând, până când s-au implicat școala (director Angelica Tomuță) și Primăria Bod, în sensul în care pentru transport pun la dispoziție microbuzul școlar și plătesc apoi un coregraf din bugetul local. În rest, strădania este tot a familiei Bod, iar demersului artistic i s-a alăturat și fiul soților Hurlup. De ce au făcut toate aceste lucruri? Iată ce spune Luminița Maria-Hurlup: „Pentru că eu am considerat un dar faptul că, în urmă cu aproape trei decenii, cineva mi-a insuflat pasiunea pentru dans. Și consider că e datoria mea să dăruiesc altora ce-am primit. Fac din suflet totul. Avem acum trei generații de dansatori, grupa mare, 17-18 ani, cu 10 perechi, acum au mai rămas șase, grupa mijlocie, 12-17 ani, și grupa mică, elevi de la clasele I-IV. La început i-am învățat tot ceea ce am știut, iar când am considerat că am ajuns la limita cunoștințelor l-am adus pe maestrul-coregraf Gheorghe Debu, plătit acum de administrația locală. Mergem, de câțiva ani, la festivaluri în județ și în țară, am obținut multe premii, suntem extrem de mândri de copiii și tinerii noștri.“ Între timp, Luminița-Maria și-a luat toate atestatele necesare coordonatorilor și coregrafilor de dansuri, urmează Școala Populară de Artă din Brașov și a absolvit studiile superioare la Facultatea de Management - Brașov. Iar dacă vă închipuiți că acest efort a fost mereu apreciat în comunitate, vă înșelați: au existat momente când anumite persoane erau cât pe ce să destrame grupul. Este aspectul pe care familia Hurlup nu l-a înțeles nici în ruptul capului; nu te implici, dar cauți să distrugi...

GALERIE FOTO


Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 46-47

  • Publicat în Traditii

Lipsa forței de muncă și a pășunilor, motivul care ar putea înjumătăți ferma familiei Bangala

Despre Daniela Bangala, din Fundata, Brașov, am scris când aceasta avea 43 de ani. Acum a împlinit 49 de ani. Am dorit, astăzi, să aflăm ce s-a întâmplat în tot acest timp cu ferma pe care o gestionează împreună cu soțul Gheorghe și fiul Mădălin (24 de ani), sprijiniți – ori de câte ori are timp liber – de fiica Alina (22 de ani, studentă în ultimul an la Ingineria Produselor Alimentare-Brașov). Și iată, pe scurt, cum s-au petrecut lucrurile: efectivul de animale a crescut de la 300 de oi, la aproape 700 și de la 40, la 60 de vaci cu lapte; a fost abandonat programul de agromediu, din motive de proceduri mult prea complicate; familia încă nu a deschis pensiunea construită în urmă cu 6-7 ani. Iar renunțările s-ar putea să continue. Un interviu franc, astăzi, cu Daniela Bangala.

– Ultima dată când am vorbit, dna Daniela Bangala, aveați planuri mari: să accesați fonduri europene, să extindeți construcțiile din fermă, să achizi­ționați teren. Ce s-a ales de ele?

– Ce pot să vă spun este că, de la anul, ne gândim să renunțăm la o parte din animale. Nu știu un număr, o să împuținăm din ele cât se poate.

– De ce?

daniela bangala

– Păi, nu ne mai putem descurca. Nu mai găsim teren, fiindcă noi avem numai 8 hectare ale noastre, restul îl închiriem de la oameni și este o nesiguranță continuă, azi ai suprafața, mâine n-o mai ai, fiindcă se răzgândește proprietarul. La noi, la Fundata, primăria nu are loturi pe care să le închirieze, izlazul a fost revendicat de moștenitorii unor boieri. Nici noi n-am fost inspirați să cumpărăm pământ când era ieftin, au luat în schimb străinii, că ei au avut capital, iar acum îl revând la prețuri de care nu ne putem atinge. Cred că acesta a fost lucrul cel mai rău, să le dea voie oamenilor din afara țării să cumpere pământ la noi, în România! 78-80% care au luat terenuri cred că sunt străini, nu-s de-ai noștri. Anul acesta a fost groaznic: am avut animalele în trei locuri, la Codlea, la Vlădeni și acasă, la Fundata, vă dați seama cum a fost să alergăm în tot județul ba cu mâncare, ba cu nutreț, ba după oameni, iar noi, membrii familiei, să ne ducem la târguri, în toată țara, să și vindem produsele. Acum, chipurile, am reușit să împărțim efectivul doar în două, acasă și la Vlădeni, unde am închiriat un spațiu la o fostă unitate militară și am amenajat acolo adăposturi (saivan). Noroc că-n 2016 am dat mieii, că acum doi ani n-am reușit să-i vindem.

– Cum adică n-ați reușit să-i vindeți?

– Nu a mers piața, nu au fost căutați realmente. Bine, nici anul acesta n-au avut preț bun. Să-i vinzi cu 6 sau 7 lei... Dar măcar tot i-am dat și nu am rămas cu ei, am mai scăpat de-o grijă. Dacă intram în iarnă cu miei cu tot chiar că n-am mai fi făcut față... Bine, mai mor din animale, dar oricum am fi rămas cu prea multe la cât nutreț (furaje, inclusiv șroturi de sfeclă de zahăr și cereale, lucerna, baloți, masă verde) am putut noi să procurăm. Pe urmă nici oameni nu mai sunt...

– Vă referiți la muncitorii de la stână sau și la cei ca vă ajută la coasă și strâns fân?

– La toți, dar în principal la cei de la stână. Vorba băiatului meu, pe unul îl iei din gară și alții doi fug. Nu mai sunt oameni de calitate, dornici de muncă, te alegi cu câte un bețiv... Soțul meu s-a îmbolnăvit din cauza asta, la propriu zic, nici eu nu stau mai bine; poftim, cum e să fii la vânzare în nu știu ce colț de țară și să auzi că oile sunt pe calea ferată sau că s-au îmbătat lucrătorii și n-au muls nici oi, nici vaci... Când am fost să căutăm alți muncitori, la 6 dimineața îi găseam la crâșmă, cu băutura și cafeaua la masă, de fapt erau gata beți. Noi nu intrăm în casă mai devreme de unu noaptea, la câtă treabă avem, iar ei se trezesc direct în băutură! Nu știu, părerea mea, mare greșeală face statul că le dă oamenilor venitul minim garantat, să-i țină acasă pe degeaba și pe bani, în loc să-i trimită la lucru, să-și câștige fiecare pâinea așa cum o facem fiecare.

– Subscriu! Cu desfacerea brânzeturilor cum mai procedați?

– Mergem tot așa, dar numai noi, membrii familiei, la târguri, în țară. Am fost la IndAgra, la Romexpo, dar am obținut cu Federația un loc mult prea în spate, nu ne-a fost deloc bine din punctul de vedere al vânzărilor. Acum ne pregătim pentru Galați, unde deja suntem cunoscuți, și pentru București. A trebuit să schimbăm, așa cum a cerut legea, toate atestatele de produse tradiționale, avem 22 de produse – și din carne, și din brânză – atestate, dar să știți că nu avem cine știe ce avantaj ori satisfacție, fiindcă acum toată lumea spune că vinde produse tradiționale, cumpărătorul nu face diferența. La noi nu s-a simțit efectul acestui efort de a avea produse atestate...

A fost o vreme, prin 2009, când chiar erai apreciat pentru calitatea, vechimea și originalitatea mărcii, dar acum nu mai ține nimeni cont, pe urmă avem și puzderie de serbări, festivaluri și târguri, unde nimeni nu mai impune o ținută a standurilor și mai ales a produselor comercializate. Nu se face o triere, un filtru al producătorilor adevărați față de restul.

– Ați mai accesat programele de agromediu ori alte fonduri europene?

– Nu, am renunțat, tot timpul erai sub riscul de a fi penalizat, se cereau o mulțime de condiții, era greu să îndeplinești chiar totul, plus că exista enorm de multă documentație de realizat și de depus la organismele de profil. Am rămas doar cu subvenția pe suprafață (pe 8 hectare doar, ce avem închiriat de la proprietari încasează ei banii) și pe cea pe cap de animal.

pensiunea daniela

– Aveați o pensiune în care vă puneați mare nădejde, spuneați că o să deschideți. S-a întâmplat acest lucru?

– Nu, pentru că n-a avut cine să se ocupe de ea. Mi-aș fi dorit, dar n-am mai făcut față. Așteptăm să termine facultatea fiica noastră și să preia ea afacerea, pe partea astalaltă să redimensionăm și noi ferma...

– Ce merge mai bine, oaia sau vaca?

– Pentru noi a mers mai bine vaca. A avut și subvenție mai bună, am mers mult pe cașcaval din lapte de vacă, am organizat fătările în așa fel încât efectivul să fie tot timpul pe lactație, indiferent de anotimp, ele ne-au ținut din bani, ca să spun așa. La oi, cele de care noi, prin tradiție, suntem foarte atașați, cum spuneam, mieii ori nu se vând, ori au preț mic, lâna nu are căutare deloc, plus că este această problemă delicată a pășunilor.

– Și la cât o să vă redimensionați ferma?

– Ori de câte ori la noi în familie se aduce vorba despre acest subiect mereu se lasă cu lacrimi. Chiar și când vorbim să le împuținăm ne taie plânsul. E o discuție sensibilă. Nu știu cum să vă spun, dar dincolo de ceea ce numim afacere, animalul face parte din familie, este stilul nostru de viață, e ceva mai presus de ceea ce pot unii înțelege. Dar e nevoie să ne restrângem, altfel nu vom rezista. Ne gândim la 200-300 de oi și 20-30 de văcuțe, să realizez produse de câte avem nevoie, să deschidem pensiunea. Cam acesta ne este planul.

– Aș zice că nu v-a mers mai bine...

– Deloc, din păcate. Iar motivele principale ar fi lipsa forței de muncă și a terenurilor de pășunat. Să zicem că am trece peste celelalte obstacole (valorificare), dar aceste două probleme ne-au terminat! Mai ușor e să ne facem un centru de colectare a laptelui, să realizăm produsul tradițional în curte, cum și când vrem, decât să ne mai zbatem în așa hal.

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 40-41

FESTIVALUL OIERILOR ediţia VIII - Tohanul Nou - BRAŞOV

A VIII-a ediţie a „FESTIVALULUI OIERILOR - Târgul de produse tradiţionale”, va avea loc în perioada 30 septembrie - 2 octombrie 2016, în Tohanul Nou - zona Tabără spre Bran, judeţul Braşov. Această sărbătoare câmpenească marchează încheierea ciclului pastoral - prin coborâtul oilor de pe munte.

Evenimentul aduce în atenţia participanţilor unul dintre cele mai vechi obiceiuri tradiţionale din zonă, şi anume „Răvăşitul Oilor”, moment în care oile coboară de la munte. Mai exact, în apropiere de Sâmedru (deschizătorul iernii pastorale – 26 octombrie) se încheie ciclul pastoral, care, în calendarul popular, începe la data de 23 aprilie, de Sângiorz, acesta fiind deschizătorul anului şi al verii pastorale.

În cadrul evenimentului, cei prezenţi vor putea să viziteze o expoziţie cu vânzare de maşini agricole şi utilaje specifice zonei montane, expoziţie gastronomică, echitaţie şi plimbări cu trăsura, precum să participe la un concurs privind abilităţile oieritului montan si transhumanţei.

Transhumanţa pastorală reprezintă o formă de deplasare a turmelor de oi - conduse de ciobani - pe durata unui anotimp, pe trasee bine stabilite, pornind de la şesuri pâna spre păşunile de munte în perioada verii şi apoi întoarcerea acestora - cand se apropie toamna - pt iernat în satele de bastina. Fenomenul de transhumanta apartine prin excelenta mocanilor transilvaneni.

Anul acesta am invitat la sărbătoarea noastră artişti şi formaţii de renume: George Rotaru, Nemuritorii, Robert Târnăveanu, Mariana Stănescu, Cătălin Maximiuc, Liliana Oncioiu, Gheorghe Sorea, Viorica Cerbu, Ionel Letcă, Mioara Greavu, Florin Filip, Andreea Jitea, Ştefan Bărbătei, Doina Timu Anton, Ioan Cristian Ţăran, Ansamblul Junii Braşovului, Ansamblul Plaiuri Moiecene şi multe alte surprize

Elevul de azi, fermierul de mâine

Liceenii Colegiului Țara Bârsei din localitatea Prejmăr, județul Brașov vor participa la sesiuni de practică și vizite tematice la companii din întreaga țară. Inițiativa aparținând Fundației World Vision România reprezintă o șansă oferită viitorilor agronomi de a ajunge mai aproape de meseria pe care și-au ales-o. „Elevul de zi, fermierul de mâine“ este un proiect care urmărește să echipeze tinerii din învățământul agricol cu abilități, cunoștințe și experiențe menite să-i stimuleze să continue studiile de profil și să adopte meseriile studiate, se specifică într-un comunicat emis de World Vision România.
 
Chiar din această lună „bobocii“ care au început să studieze agricultura vor avea ocazia să testeze viața de fermier zi de zi, timp de o săptămână, în timp ce tehnicienii veterinari vor petrece cinci zile la Ferma Demonstrativă Agrovision din satul brașovean Criț. „Experienţele pe care elevii le vor dobândi sunt importante, deoarece în mod obişnuit, practica lor se limitează la lucrul în laborator şi mica fermă de păsări a colegiului. Aproape niciodată nu li se oferă ocazia să lucreze în ferme sau pensiuni reale, întrucât companiile private nu au obligaţia să găzduiască stagii de practică“, spun reprezentanții World Vision România.
 
Proiectul va continua și în perioada următoare până la data de 15 decembrie 2015 când vor fi implicați și elevi mai mari pentru care în funcție de profilul studiat se vor organiza vizite tematice în companii și universități, ferme, clinici veterinare, pensiuni și hoteluri sau chiar fabrici de procesare a cărnii și a laptelui din întreaga țară.
 
La finalul proiectului, rezultatele “fermierilor de viitor” vor fi evaluate de către profesori, iar cei mai buni dintre elevii participanţi vor fi recompensaţi cu premii constând în echipamente IT.

Un puternic nucleu de cercetare în domeniul energiei durabile

Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ Braşov,

Într-o societate de consum precum cea în care trăim epuizarea resurselor naturale este o realitate care ar trebui să impună cel puţin o conduită moderată în exploatarea lor. Cum acest lucru nu este respectat pe deplin, cercetarea este o armă redutabilă în faţa provocărilor viitorului. Acestea au fost şi premisele care au stat la baza înfiinţării unui institut unic în România şi sud-estul Europei prin conceptul de organizare şi dotare tehnologică. Pe data de 1 martie 2012, Braşovul a fost „scena“ inaugurării unuia dintre cele mai puternice nuclee de cercetare în domeniul energiei regenerabile, Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ din cadrul Universităţii Transilvania, Braşov. La aproape trei ani de la deschiderea laboratoarelor sale, directorul general Ion Vişa a reconfirmat importanţa existenţei Institutului şi a cercetărilor întreprinse aici.

Unic în România şi în sud-estul Europei

Universitatea Transilvania, autorul moral al înfiinţării Institutului de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse High Tech“ de la Braşov, a parcurs în ultimii ani un proces de structurare şi restructurare ce a vizat asigurarea calităţii educaţiei şi cercetării ştiinţifice. În acest sens s-au dezvoltat linii integrate ce cuprind programe de studii noi, unice la nivel naţional. Aceste programe reprezintă instrumente de implementare a strategiei de dezvoltare integrată a educaţiei cu cercetarea ştiinţifică în Universitatea Transilvania, iar dezvoltarea Institutului de Cercetare Ştiinţifică este o componentă esenţială de promovare a acesteia. Institutul reprezintă o structură care integrează cercetarea de excelenţă în domenii specifice ale dezvoltării durabile: energie durabilă, calitate a vieţii, conservarea şi dezvoltarea resurselor naturale. Obiectivele cercetărilor întreprinse aici vizează elaborarea unor soluţii complexe, flexibile – adaptate unor situaţii variate – pentru implementarea conceptelor energiei durabile în mediul urban. De altfel, sistemele de conversie a energiei regenerabile reprezintă unul dintre domeniile primordiale abordate de centrele de cercetare din institut. Potrivit dlui Vişa, această abordare integrată este necesară pentru a putea da răspunsuri competente pentru probleme complexe. În plus, afirmă domnia sa, în timp institutul va contribui la creşterea economică la nivel regional şi naţional, asigurând competitivitate pe plan internaţional cu precădere în domeniile energiei durabile.

Concepte avansate de eficienţă, economie şi conversie a energiei regenerabile

Situat într-un campus de 30 de hectare, Institutul de Cercetare Dezvoltare Inovare „Produse Hight Tech“ cuprinde 12 clădiri cu trei niveluri şi are o suprafaţă totală desfăşurată de cca 20.000 mp, în care îşi desfăşoară activitatea 27 de centre de cercetare ştiinţifică. În afara spaţiilor de cercetare, educaţie şi formare profesională, Green Energy Independent University Campus cuprinde un parc solar, un herbarium, un parc sportiv, dar şi o zonă în care se face transferul produselor şi tehnologiilor high-tech către mediul economic.

În cazul institutului, o mare parte dintre rezultatele cercetării ştiinţifice sunt integrate chiar în construcţia lui. Cele 12 clădiri au fost concepute astfel încât să aibă autonomie energetică ridicată şi dispun de sute de senzori care permit cercetătorilor să testeze diferite sisteme de iluminare şi încălzire. Referitor la consumul de energie electrică, clădirile institutului consumă 70kw/oră/m²/an, în vreme ce consumul clădirilor conectate la reţeaua electrică tradiţională ajunge până la 300 kw/oră/m²/an. Câteva dintre soluţiile implementate integral sunt o noutate la nivel european, un exemplu în acest sens fiind sistemele de vitrare pentru controlul schimbului termic al clădirilor cu mediul exterior. Proiectul de construcţii, structuri şi instalaţii a fost realizat de către colective din Universitatea Transilvania, iar clădirile sunt monitorizate pentru a putea identifica permanent soluţii de optimizare. Astfel, ele cuprind soluţii cu grad avansat de noutate pentru reducerea pierderilor de căldură prin izolaţie termică, fenestraţie, utilizare raţională a sistemelor de încălzire/răcire etc.

Energia termică a institutului este asigurată prin mixuri care cuprind sisteme de energii regenerabile – pompe de căldură, colectoare solaro-termice – şi surse tradiţionale, pentru fiecare laborator fiind proiectată o soluţie diferită. Energia electrică este asigurată printr-un parc fotovoltaic (2MWp) cuplat la reţea prin module şi platforme fotovoltaice instalate pe clădirile institutului. Această varietate de surse reprezintă o situaţie ideală de testare a unor concepte avansate de gestionare a energiei prin sisteme de tip smart-grid. De altfel, Universitatea Transilvania a fost partener principal în realizarea strategiei naţionale de smart-grid şi va fi locaţie-pilot de testare şi implementare a unor soluţii care vor fi apoi aplicate la nivel naţional. Sistemul de monitorizare şi management energetic din cadrul institutului este parte a Data Center-ului care va gestiona şi aplicaţiile informatice şi a fost proiectat după conceptele „IT Green“, având consumuri energetice extrem de reduse.

Soluţii alternative pentru producerea energiei electrice

Colectivele din institut oferă deja soluţii de integrare a sistemelor de energii regenerabile în spaţiul urban şi în mediul construit. Acestea vizează sistemele fotovoltaice – independente sau conectate la reţea – care cuprind module, şiruri sau platforme fotovoltaice mici integrate în clădiri, dar şi soluţii de iluminat stradal sau de mobilier urban bazate pe fotovoltaice. De asemenea, în cadrul institutului s-a dezvoltat o gamă de turbine eoliene de foarte mică putere cu design specific pentru integrare în arealul citadin, precum şi microhidrocentrale care valorifică eficient cursurile mici de apă. În plus, institutul a realizat noi structuri de management energetic pentru sistemele care includ furnizarea de energie electrică din surse regenerabile, precum şi sistemele de tip smart-grid. La fel de importantă ca şi cercetarea, pe partea de educaţie, colectivele din institut oferă cursuri de specializare pentru implementarea sistemelor de energii regenerabile adresate dezvoltatorilor şi cursuri de conversie, umplând astfel un gol la nivel naţional în domeniul forţei de muncă specializate în acest domeniu.

Echipamente de cercetare de ultimă generaţie

Înfiinţarea şi dezvoltarea institutului a fost posibilă prin câştigarea proiectului „Institut CDI: Produse High-tech pentru Dezvoltare Durabilă – PRO-DD“. Acesta a fost depus în prima competiţie a programului POS-CCE – Infrastructuri de Cercetare Mari şi a obţinut punctajul cel mai mare pe domeniul Energie. În martie 2009 s-a semnat contractul de finanţare în valoare de  60 mil. lei din fondurile programului POS-CCE (suma maximă eligibilă acordată prin acest apel de propuneri), 27 mil. lei contribuţie proprie a Universităţii Transilvania. Aproximativ 40% din investiţiile realizate s-au direcţionat spre dezvoltarea celor 12 clădiri, iar 60% din fonduri au fost folosite pentru dotarea cu echipamente de cercetare de ultimă generaţie compatibile cu cele existente în marile entităţi de cercetare din Europa şi din lume.

Laura ZMARANDA

Comuna Moeciu, exemplu de dezvoltare rurală durabilă

Comuna Moeciu – Braşov este una dintre puţinele localităţi din România, poate 20 sau 30 în total, care şi-a rezolvat în mare parte problema dezvoltării economice, exprimată şi ca nivel de trai al locuitorilor. Şi a făcut-o nu pentru că ar fi existat un plan strategic al administraţiei locale, judeţene sau centrale, ci prin efortul şi imaginaţia colectivităţii, inclusiv a ANTREC, care-şi are practic rădăcinile aici din 1994. Cu alte cuvinte, localnicii au generat dezvoltarea, şi nu investitorii străini sau strategici ori autorităţile statului, aşa cum îndeobşte se aşteaptă în ţară. Drumul ales a fost acela al agroturismului, ceea ce presupune şi o componentă de agricultură (creşterea animalelor, întreţinere păşuni şi fâneţe, grădină de legume etc.), combinat cu turismul rural. Aproape fiecare casă din Moeciu de Sus, Moeciu de Jos, Drumul Carului şi Cheia, parţial şi din satele Peştera şi Măgura, s-a transformat în pensiune agroturistică.

Situată pe culoarul Rucăr-Bran, la o altitudine de 800-1.200 m, comuna Moeciu se întinde pe 9.491 ha (d.c. pădure – 5.482 ha) şi are 4.892 de locuitori, 1.428 de gospodării şi 2.164 de clădiri, după rezultatele preliminare ale recensământului din 2011, şi 2.923 de familii, ultima cifră fiind asumată de conducerea administrativă a localităţii. Aproape 700 dintre construcţii sunt sau vor deveni pensiuni agroturistice sau spaţii cu cazare în regim hotelier.

Pionierat în agroturism

În 1990, ca mai toate localităţile necooperativizate din zona montană a judeţelor Braşov, Alba şi Sibiu, comuna Moeciu avea o anumită tradiţie a gospodăriei de munte, axată pe creşterea ovinelor în principal şi, secundar, a vacilor pentru lapte.

În capitalism a intrat aşadar cu un standard de viaţă al locuitorilor oarecum mai ridicat, în comparaţie cu alte perimetre rurale din ţară. Însă un impact negativ ulterior al pierderii locurilor de muncă din industria braşoveană reconvertită la economia de piaţă (în majoritate complet distrusă) a existat totuşi.

Însă a venit la momentul oportun o idee, cea promovată de fondatoarele ANTREC, Mioara şi Marilena Stoian, de dezvoltare a agroturismului, îmbrăţişată la început doar de câteva familii din comună. Toţi împreună au făcut pionierat în agroturism. Pentru că primele pensiuni care practicau genul de sejur „ca la mama acasă“ au fost o reuşită, modelul s-a extins în toată comuna, Moeciu având astăzi în jur de 400 de pensiuni (neoficial sunt mai multe), case de vacanţă şi spaţii de cazare în regim hotelier, plus alte aproximativ 300 în diferite grade de execuţie. Cei care au pus bazele agroturismului montan au făcut totul: au construit imobile după planuri şi proiecte proprii, şi-au asigurat sursele de apă, sistemul de colectare a apelor uzate, încălzire, acces la televiziune etc. Vorba unora dintre locuitori: „dezvoltarea comunei a început de la noi; măcar să facă autorităţile pe jumătate!“

Agricultura, anexă a agroturismului

Agricultura a fost cu timpul subsumată activităţii economice predominante, agroturismul montan, turismul de sejur sau turismul de tranzit. Statistica arată că, în cele 6 sate ale localităţii, există 599 de exploataţii agricole care cultivă 100 ha cu cartofi, 8 – cu legume, 70 ha – cu plante de nutreţ şi deţin aproximativ 15.000 de capete de ovine şi 1.500 capete de bovine (dintre care 1.200 vaci de lapte). Suprafaţa de pajişti şi fâneţe alpine se ridică la 2.125 ha. Majoritatea produselor sunt folosite în bucătăria pensiunilor.

Agroturismul înseamnă însă şi vizitarea stânelor, odăilor (spaţii de cazare a animalelor pe pajiştile montane) sau practicarea activităţilor gospodăreşti, cum ar fi bucătăria, strânsul fânului, îngrijirea păsărilor, recoltarea fructelor de pădure (afine, zmeură) etc.

Călătoriile sunt favorizate de cadrul natural excepţional în care este situată aşezarea – Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Natural Bucegi, Leaota, „Peştera cu lilieci“ din satul Peştera, Cheile Moeciului cu Cascadele Moeciului „La Chişetori“ (rezervaţie geobiologică), dar şi de peisajul antropic – casa tradiţională Runceanu, casele vechi din Măgura şi Peştera, arta cojocăritului etc.

Determinantă pentru dezvoltarea Moeciului a fost apropierea de Bran şi de drumul european care tranzitează munţii prin Câmpulung Muscel – Rucăr – Fundata – Bran – Râşnov. Zona este vizitată lunar de 9.000 de turişti (30% străini), dintre care 3.500 solicită şi cazare.

Drumurile judeţene, sever deteriorate

Paradoxal pentru valoarea aşezării ca destinaţie turistică, infrastructura rutieră este una care lasă de dorit. Drumul judeţean Moeciu de Jos - Moeciu de Sus, în lungime de 8,5 km, este aproape impracticabil. Mă rog, se circulă cu greutate printre gropi, denivelări, şanţuri, asfalt mâncat de timp etc.

Profesorul Nicolae Clinciu, primar la al treilea mandat, ne spunea că, în mod absolut contrariant, autorităţile judeţene din Braşov n-au alocat niciun ban în zece ani pentru asfaltarea acestui drum: „Este adevărat, asfaltul a fost deteriorat şi pentru că am avut lucrări de alimentare cu apă, gaze şi canalizare. Această problemă va fi însă rezolvată în curând pentru că artera de circulaţie despre care vorbim a fost reclasificată în drum naţional, în vederea realizării marelui proiect «TransCarpatica» (n.n. şosea de munte care ar uni Moeciu de Moroeni-Dâmboviţa, cu o trecere complet riscantă pentru conservarea habitatului din rezervaţiile din Parcul Natural Bucegi şi Lacul Bolboci).

În schimb, cum aţi văzut, drumurile locale din Moeciu de Sus sunt asfaltate din 2008, printr-un proiect Sapard, şi arată foarte bine şi astăzi, iar cele înspre Peştera şi Măgura sunt modernizate pe jumătate. Ele vor fi completate cu asfalt în acest an, Guvernul alocând în acest sens un milion de lei. Gazul metan este introdus în toată comuna, mai puţin satul Măgura, există sistem de colectare a apelor uzate la Moeciu de Sus şi Moeciu de Jos, iar pentru alimentarea cu apă şi canalizare în restul satelor (n.n. - reţea de apă nouă s-a realizat în cinci sate, iar canalizare, în două) sunt depuse câteva proiecte cu finanţare europeană. Ar mai fi de spus că Primăria Moeciu se descurcă cu bani de la bugetul local, Consiliul Judeţean Braşov necontribuind cu fonduri pentru dezvoltarea localităţii, lucru destul de nefiresc având în vedere potenţialul turistic confirmat al Moeciului.“

Maria Bogdan

Cum rămânem fără păduri? Infracţiunea comisă fără martori rămâne nepedepsită

Era o vorbă: „România – frumoasă ţară, păcat că e locuită“. O vorbă aruncată de străini şi care jigneşte orgoliul multor români. Şi totuşi, ştim bine că singuri ne aruncăm în derâdere pentru că de multe ori deciziile se iau fără cap şi, aşa cum spune înţelepciunea populară, „acolo unde nu-i cap, vai de picioare“. În cazul nostru, vai de talpa ţării, de oamenii mulţi care sunt nevoiţi să trăiască după reguli negândite, asistând uneori neputincioşi la distrugerea şi dispariţia aurului verde – pădurile.

Trecând prin mijlocul ţării, ne-am abătut pe la Direcţia Silvică Braşov pentru a schimba câteva vorbe cu directorul acestei instituţii, ing. Dan Runceanu. Am ţinut în mod deosebit să purtăm discuţia noastră în natură, pentru că zona este absolut mirifică. Ne-am minunat de peisaj încă de la oprirea motorului maşinii, pentru că ne aflam pe un platou, chiar între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului. Ambele masive sunt încă îmbrăcate în frumoase păduri administrate atât de Regia Naţională a Pădurii, cât şi de ocoale silvice private, acolo unde terenurile aparţineau primăriilor sau composesoratelor.

Ne întrebăm cât timp ne vom mai bucura de imaginea atât de optimistă a verdelui pădurilor pentru că, în urma retrocedărilor, aici, la Braşov, din 185.000 ha RNP administrează azi doar 22.000 de ha, restul intrând în grija ocoalelor publice locale, ale primăriilor. „N-ar fi aceasta problema cea mai mare, pentru că în aceste unităţi lucrează colegi care provin tot din Direcţia Silvică, şi nici legislaţia, pentru că ea există şi se aplică, dar uneori este greu să demonstrezi în justiţie o infracţiune“, a declarat Dan Runceanu.

Afirmaţiile domniei sale au stârnit şi mai mult interes discuţiei noastre şi, firesc, am cerut lămuriri. „Vă dau un exemplu. Sunt situaţii în care noi pierdem în justiţie, deşi există procese verbale de infracţiune sau de contravenţie, pentru că nu am avut martor. Or, de unde să ai martor în vârful muntelui?“

Bună întrebare! Dar mă întreb şi eu, la rându-mi: oare aceasta este legislaţia cu care vrem să stopăm defrişarea abuzivă, furtul şi degradarea zonelor muntoase? „Se pare că nu este suficient că pădurarul descoperă infracţiunea în patrularea lui, trebuie să aibă un martor“, ne lămureşte directorul DS Braşov.

Se tot vorbeşte de programe de împădurire care să ne aducă mai aproape de media europeană, însă întregul proces propus de autorităţi cu greu se materializează în teren.

„Există dorinţa de a prelua anumite suprafeţe limitrofe pădurii, terenuri aflate sub pericolul eroziunii, de la persoane fizice sau primării, pentru a fi împădurite, pentru că suntem încă sub media europeană, dar este greu să convingi proprietarul să le împădurească, chiar şi în condiţiile în care noi îi asigurăm materialul săditor şi asistenţa necesară. Poate ar fi mai uşor dacă ar exista o anumită facilitate, o scutire de impozit sau o altă modalitate prin care omul să fie tentat să împădurească“, mărturiseşte Dan Runceanu.

Aşa stând lucrurile, te gândeşti cine o fi mai „catâr“: proprietarul care nu înţelege importanţa pădurii sau autorităţile care nu ştiu sau nu vor să se impună pentru a rezolva problema dispariţiei pădurilor despre care scriem de atâţia ani?

Patricia Alexandra POP

Institutul Cartofului Braşov, 45 de ani de cercetare

La sfârşitul anului, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) Braşov a organizat Sesiunea aniver­sară de comunicări ştiinţifice „45 de ani de cercetare-dezvoltare: tradiţie, continuitate şi viitor pentru agricultura României“.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. Victor DONESCU,
director ştiinţific INCDCSZ Braşov

Abonează-te la acest feed RSS