AgroConcept, importatorul autorizat al mărcilor New Holland și Kverneland în România și distribuitor al altor peste cincisprezece mărci internaționale de utilaje agricole, anunță numirea lui Roger Pyle ca nou CEO al companiei, ca urmare a plecării lui Jaydeep Singh.

Roger Pyle este un profesionist cu peste 30 de ani de experiență în domeniul agriculturii, de la proprietar de fermă în Africa de Sud, la președinte și CEO al mai multor companii și operațiuni agricole mari, inclusiv proiecte extinse de irigații și panouri solare în Europa, Orientul Mijlociu, Africa și România.

Are o experiență vastă în gestionarea cu succes a operațiunilor agricole mari și în conducerea organizațiilor integrate vertical, fiind specializat în transformarea și dezvoltarea companiilor în care s-a implicat. A condus echipe multiculturale pe patru continente și este pe deplin dedicat creșterii sectorului de agrobusiness, cel mai recent proiect al său fiind cel de management al activitățiilor de expansiune agricolă ale Vectr Holdings.

Numirea lui Roger Pyle ca CEO al AgroConcept este un pas firesc în dezvoltarea companiei. Consiliul de Administrație consideră că experiența sa va contribui la evoluția AgroConcept într-o corporație matură, care continuă să ofere servicii de înaltă calitate comunității agricole din România, fiind în același timp un angajator de top și un partener de încredere pentru mărcile pe care le reprezintă.

Cunoștințele sale aprofundate despre operațiuni agricole, irigații și agricultură de precizie vor contribui la consilierea clienților AgroConcept spre alegeri sustenabile pentru fermele lor. AgroConcept se va concentra pe tehnologii inovatoare care ajută fermierii să răspundă noilor provocări de mediu, asigurând un echilibru optim între productivitate și profitabilitate.

Suntem încrezători în viitorul agriculturii locale ca parte a rețelei globale de securitate alimentară și un sector important al economiei românești. Cu mărci globale puternice în portofoliul nostru, precum       New Holland & Kverneland, vom face tot posibilul ca împreună cu clienții și partenerii noștri să asigurăm un viitor durabil și de succes.” Roger Pyle, CEO AgroConcept

Consiliul de Administrație își exprimă și pe această cale recunoștința pentru activitatea lui Jaydeep Singh în cadrul companiei și aprecierea pentru contribuția sa la dezvoltarea și succesul AgroConcept.

agro concept

AgroConcept, importatorul autorizat al mărcilor New Holland și Kverneland în România, a stabiliprimul record de recoltare din România, acreditat de GUINNESS WORLD RECORDS: Cea mai mare cantitate de grâu recoltată de o singură combină în 8 ore (de o echipă), cu un total de 403,64 tone.

Potrivit unui comunicat AgroConcept, recordul a fost atins cu o combină de serie, New Holland CR8.90 Revelation (cu tehnologie Twin Rotor™) echipată cu un heder MacDon Draper FD140 de 12,2 metri, în prezența unui arbitru oficial Guinness World Records, doamna Seyda Subasi-Gemici, dar și în prezența domnului Ovidiu Ranta, prof. dr. ing. USAMV Cluj-Napoca, în calitate de observator independent și a patru martori externi.

„Dorința noastră a fost să dovedim performanțele unei combine ideale pentru fermele din România, ca și capacitate și caracteristici tehnice. Am vrut să facem asta în condiții locale, familiare fermierilor români, pe un sol românesc și cu o echipă majoritară AgroConcept“, a declarat Florin Marin, directorul tehnic al AgroConcept.

Recordul a fost realizat în Șindrilița, Găneasa, județul Ilfov, la ferma Geo & Costi Agrostar SRL, aflată în proprietatea domnului Gheorghe Preda. Combina New Holland CR8.90 a intrat la recoltat la 10.07 și a recoltat non-stop, până la semnalul de final dat de arbitrul oficial GUINNESS WORLD RECORDS la 18.07. Echipa de operatori a inclus 4 membri: 3 angajați AgroConcept, Florin Marin (Director Tehnic), Cristian Catana și Eduard Gîlcevoiu (Specialiști de Produs) și un reprezentat New Holland în persoana lui Florian Schmitt, Bussines Manager combine New Holland (zona Balcanilor), trainer de produs pentru combinele New Holland de o lungă perioadă.

„Sunt foarte mândru de echipa AgroConcept! Am început să gândim acest proiect acum un an și ni s-a părut atunci un obiectiv greu de atins. Erau prea multe variabile de luat în calcul. Sezonul acesta de recoltare ne-a ridicat ștacheta și mai mult, dar am decis să nu renunțăm, orice ar fi și, cu suportul partenerilor de la New Holland, cu sprijinul necondiționat al gazdei noastre, domnul fermier Preda și, mai ales, bazându-ne pe o echipă ultra-dedicată și 2 produse care ne-au dovedit în timp rezultate remarcabile, combina New Holland CR8.90 și hederul MacDon FD140 de 12,2 m, am reușit!“, a declarat Jaydeep Singh, CEO AgroConcept.

Este un rezultat românesc, pentru fermierul român, acreditat de GUINNESS WORLD RECORDS, autoritatea globală numărul 1 în materie de recorduri.

Detalii recoltare: Cantitate totală în 8 ore: 403,64 tone; suprafață recoltată: 65,68 ha; soi de grâu semănat: Glosa – Categoria biologică C2; producție medie: 6,15 t/ha în condiții de umiditate cuprinse între 7,6% și 8,7%; capacitate maximă: 57,5 tone/oră; capacitate medie: 50,45 tone/oră; pierderi măsurate în mai multe etape pe tot parcursul zilei: de maxim 0,5%; consum combustibil: 1,91 litri/tonă; condiții climatice: cca. 35°C cu înnorări periodice în prima parte a zilei; locație: Șindrilița, Ilfov, ferma Geo & Costi Agrostar SRL. S-au folosit 2 tractoare New Holland, un T8.410 și un T7.315 HD, 2 remorci de transfer de 30 m³ și 3 camioane de capacitate mare pentru transportul cerealelor.

Machine of the Year 2020 la categoria recoltarea furajelor (BigBaler 1290 High Density), Tractorul Anului 2020 pe segmentul lucrări specializate (T4 F/N/V), SIMA Innovation Awards 2021 (NutriSense și CR IntelliSense) și recordul mondial pentru cea mai mare cantitate de grâu recoltată în 8 ore (Combina CR10.90) sunt doar câteva dintre trofeele obținute în ultimii ani cu care compania New Holland se poate mândri. Secretele din spatele acestor succese sunt cercetarea și dezvoltarea, subiecte despre care am ales să vorbim cu Florin Marin, directorul tehnic al companiei AgroConcept, importatorul oficial al New Holland în România.

Rep.: De ce ați ales să vindeți utilaje în România?

Florin Marian: Am ales să vindem utilaje aici pentru că România are mare nevoie de tehnică agricolă modernă, iar noi, împreună cu partenerii noștri cei mai importanți, New Holland și Kverneland, avem posibilitatea să furnizăm această tehnică atât de necesară fermierilor.

Rep.: Care sunt cele mai bine vândute mașini agricole din portofoliul dumneavoastră și ce le evidențiază pe segmentul lor?

F.M.: În portofoliul nostru există o gamă foarte variată de produse de la doi dintre cei mai mari producători de mașini agricole din lume, New Holland și Kverneland; este dificil de spus care sunt preferatele clienților. Totuși, dacă vorbim de New Holland, combinele sunt în topul vânzărilor. Avem o gamă foarte largă de combine, de la combine cu patru scuturători, până la cea mai productivă combină, cea care deține încă din 2014 recordul mondial pentru cea mai mare cantitate de grâu recoltată în 8 ore, modelul CR10.90. New Holland găsește un echilibru foarte bun între calitate și preț, la un cost total de exploatare foarte avantajos. Clienții noștri sunt foarte atenți la aceste detalii și atunci când vine vorba despre achiziția unei combine New Holland este alegere numărul 1. Lucrul acesta se aplică nu doar la CR10.90, ci și la celelalte combine sau la tractoare, care sunt foarte apreciate de fermieri.

Rep.: Recent ați câștigat două premii la SIMA Innovation Awards, despre ce inovații este vorba și cum îi ajută pe fermierii români acestea?

F.M.: Aș menționa faptul că în cadrul grupului CNH Industrial, din cei 65.000 de angajați la nivel mondial, 6.500 lucrează în cercetare și dezvoltare. Drept urmare, în fiecare an New Holland obține diferite distincții la cele mai importante expoziții și concursuri care se desfășoară la nivel mondial. De această dată premianții sunt senzorii de analiză, mai precis NutriSense (NIR) și senzorul de presiune de la sistemul de curățire a combinelor.

NIR măsoară calitatea nutrienților din grâne, lucru care în mod normal se face în laborator, dar care, în acest caz, se realizează concomitent cu procesul de recoltare. Astfel știm care este calitatea grânelor pe care noi le-am recoltat încă din buncărul combinei și putem să stocăm și să utilizăm producția separat. De exemplu, dacă într-o zonă a câmpului avem cereale de calitate crescută nu le amestecăm cu celelalte și se poate obține un preț mai bun pentru ele; dacă, dimpotrivă, există o parte a solei unde grânele sunt de calitate scăzută, le putem stoca separat și le putem utiliza pentru furajarea animalelor. Practic, fermierul poate lua decizii logistice mult mai devreme, obținând profitabilitate și randamente mai bune.

La fel și cel de-al doilea senzor reduce pierderile și crește randamentul printr-o monitorizare mai bună a sistemului de curățire.

Rep.: Care sunt formulele de finanțare la care un fermier poate apela pentru a achiziționa utilaje de la dumneavoastră?

F.M.: În fiecare perioadă compania noastră are o anumită campanie de finanțare și lucrăm constant cu mai mulți parteneri pentru ca orice fermier care apelează la noi să își aleagă un plan de finanțare adaptat la nevoile și disponibilitățile pe care le are. În momentul acesta noi avem mai multe oferte de finanțare atât pentru utilajele Kverneland, cât și pentru Tractoarele T4 F/N/V, care au câștigat anul trecut competiția Tractor of the Year la secțiunea tractoare specializate pentru livezi și podgorii, și care beneficiază în oferta noastră de o garanție de până la 5 ani.

Rep.: Să spunem că suntem eleve la liceu și una dintre perspectivele de viitor ar fi să ne dezvoltăm o afacere în domeniul agricol, prin măsurile privind instalarea tinerilor fermieri. Ce recomandări ne-ați da și ce soluții tehnologice ne-ați propune pentru a avea o exploatație agricolă performantă pe o suprafață inițială de 10-20 ha?

F. M.: Depinde ce tip de business vă doriți. Pe 10 ha ați avea nevoie de utilaje de dimensiuni mai mici, adaptate la nevoile fermei. Deși în general noi avem clienți care dețin suprafețe mari, cred că s-ar găsi soluții și pentru o exploatație mai mică: mă gândesc la un tractor T3 sau T4 cu utilaje și echipamente specifice. Dacă pe 10 ha faceți pomicultură, viticultură sau cultivați afine s-ar putea merge pe un tractor specializat din gama T4, dacă aveți solarii și produceți legume aveți nevoie eventual de un T3 sau un T4 multifuncțional. Ca tânăr fermier, care acum pornește de la zero, cred că marea diferență o face informația, iar cunoștințele dobândite te pot ajuta să alegi cele mai bune soluții tehnologice pentru noua ta exploatație. Este greu să compensezi experiența de 20-30 de ani pe care o au fermierii seniori, dar cu dedicare și cu o bună informare un tânăr fermier poate să reușească în agricultură.

Rep.: Cum credeți că va evolua tehnologia agricolă în următorii 5-10 ani?

F.M.: Automatizarea va juca un rol foarte important. Dacă în urmă cu 10 ani existau foarte puține echipamente care erau ghidate de GPS, în următorii 10 ani cred că nu va mai exista utilaj care să nu vină echipat cu acest sistem. De asemenea, cred că în 10 ani vom avea destul de probabil tractoare și mașini agricole autonome care vor lucra în câmp, New Holland testează deja astfel de soluții.

Apoi, pe partea de inovație în fiecare an apar lucruri noi. Agricultura de precizie a început cu ghidarea, care deja a ajuns un standard în domeniu, iar în acest moment se pune accent pe cartografierea solelor care va deveni și ea o normă, mai ales că acum se realizează suprapunerea hărților și distribuția controlată digital, cu rată variabilă, a îngrășămintelor și soluțiilor de protecție a plantelor. Cred că în 10 ani ne putem aștepta să avem o aplicație care să permită fermierului să realizeze un management integrat al exploatației doar cu un telefon sau laptop. Probabil va crește și nivelul de pregătire a personalului în ceea ce privește sistemele automatizate, și un inginer agricol va fi capabil să monitorizeze mai multe mașini și procese agricole în același timp, intervenind în câmp doar dacă va fi nevoie.

Autori: Iasmina Împușcatu și Melania Mandreș, Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau“ – Brănești, sub coordonarea lui Daniel Plăiașu


Articolul face parte din proiectul de susținere a învățământului preuniversitar agricol: A.P.A.R Next Generation – Profesiile Agriculturii Viitorului, organizat de Fundația WorldSkills în colaborare cu Asociația Presei Agricole din România, la care publicația noastră a fost partener.


 

  • Echipat cu noua cotieră personalizabilă SideWinder™ Ultra și afișajul IntelliView™ 12.
  • Dispune de cele mai avansate soluții de management PLM Intelligence™, complet integrate.
  • Motor Cursor 9 ce respectă normele de poluare Stage V cu ajutorul tehnologiei ECOBlue™ HI-eSCR2, fără a fi nevoie de întreținere.
  • Nou în gamă, primul tractor din gama T8 cu putere nominală de 400 CP și transmisie Full Power Shift – T8.435 UltraCommand™.

Genesis, cunoscut de fermieri ca și Seria 70, o celebră gamă de tractoare New Holland lansată în Europa în urmă cu 25 de ani, este asociat acum cu un nou concept de tractor, proiectat pentru agricultura modernă și în continuă schimbare a secolului 21.

Noul T8 Genesis cu PLM Intelligence™ este primul tractor de pe piață care integrează complet platforma digitală New Holland PLM Intelligence™ pentru agricultura de precizie. Platforma este proiectată intern, oferind clienților și distribuitorilor un nou nivel de productivitate.

Prin această inovație, tractorul se poate adapta automat la solicitările individuale ale fiecărui fermier. Dispune de conectivitate avansată atât între operator şi proprietar, cât și între tehnicianul de service şi operatorul tractorului. Fermierul are astfel un suport constant și reduce considerabil timpii morți și costurile.

Datorită sistemului ISOBUS clasa III este facilitată și o mult mai eficientă utilizare a tractorului în tandem cu utilajul din spatele său, operatorul având posibilitatea să controleze automat viteza de deplasare a tractorului, pentru a menține totul la capacitatea maximă de lucru.

Cabina a fost, de asemenea, complet redesenată, ca răspuns la cererile clienților din lumea întreagă. Cu ajutorul noii cotiere Side Winder Ultra™ și a ecranului IntelliView™ 12, ambele intuitive, cabina este acum personalizabilă în funcție de cerințele specifice ale utilizatorului.

Cotiera SideWinder™ Ultra și afișajul IntelliView™ 12

Dotat cu funcții și tehnologii noi, noul T8 asigură operatorului o experiență de condus facilă și ireproșabilă.

Toate comenzile principale sunt grupate pe cotiera SideWinder™: accelerație, transmisie și sistem hidraulic. Proiectată ergonomic, asigură acces rapid la toate funcțiile, inclusiv la cele mai avansate: de la comenzile „centralizate“ pentru controlul media și climatic la comenzile ridicătorului și tastele de comandă rapidă care permit navigarea cu o singură atingere și până la meniurile de reglare.

11 butoane personalizabile pot fi localizate în poziții strategice: unul pe maneta multifuncțională, două pe joystick, două pe panoul principal, patru pe panoul posterior şi unul sau două pe panoul accelerației/transmisiei.

Cotiera este reglabilă și poate fi mutată în poziția dorită de operator cu ajutorul a două manete manuale care o reglează atât în poziție verticală cât și în poziție orizontală.

Comenzile cuplelor hidraulice pot fi alocate butoanelor sau joystick-ului la alegerea operatorului, iar setările individuale ale tractorului pot fi salvate în funcție de numele echipamentului și reutilizate la revenirea pe același utilaj.

Noua structură a cabinei, cu patru stâlpi, asigură o vizibilitate maximă, îmbunătățită de camerele video plasate strategic în jurul tractorului, facilitând trecerea ușoară de pe câmp pe drumurile aglomerate, chiar și cu un utilaj atașat.

Afișajul InfoView™ este poziționat direct în fața volanului și funcționează ca o planșă de bord care permite vizualizarea imediată a principalilor parametri operaționali ai utilajului, printre care turații motor, viteză de înaintare, treaptă de viteză cuplată, dar și cameră video frontală.

Luminile de lucru cu LED, cu acoperire 360°, oferă un nivel de iluminare similar celui de pe un stadion, oferind operatorului cu până la 30% mai multă lumină vizibilă.

Soluții de management PLM Intelligence™

Soluțiile inovatoare se extind și dincolo de cabină, prin integrarea completă a platformei inteligente PLM New Holland și utilizarea aplicației MyPLM™ Connect și a opțiunii de Data Sharing.

Folosind o interfață de utilizare similară tabletelor, fermierul este capabil să analizeze și să partajeze date, totul cu sprijinul direct, interconectat, al dealerului.

Gestionarea și utilizarea utilajului sunt îmbunătățite prin intermediul New Holland IntelliView Connect, ce permite accesul la monitor și asistența de la distanță.

Actualizarea software-ului sistemului de operare PLM Intelligence se face tot de la distanță, ca în cazul unui smartphone.

New Holland IntelliView Connect permite managerului fermei și dealerului să vizualizeze de la distanță afișajul IntelliView 12 și să monitorizeze performanța tractorului T8 în timp real, asigurând productivitate și reducând timpii morți.

Dealerii New Holland își pot administra proactiv flota de clienți, identificând cerințele de întreținere mai aproape de intervalul de service și reducând timpul de călătorie.

Respectarea normei de poluare Stage V cu motorul Cursor 9 și tehnologia ECOBlue™ HI-eSCR2, fără întreținere

Motoarele FPT Industrial Cursor 9 de 8,7 litri, dotate cu tehnologie ECOBlue™ HI-eSCR2 (High Efficiency Selective Catalytic Reduction – reducere selectiv catalitică), continuă să definească standardele în ceea ce privește performanțele, fiabilitatea și eficiența motoarelor, respectând în același timp cele mai recente norme Stage V privind emisiile. Consumul de combustibil este de asemenea printre cele mai reduse, iar frecvența de doar 600 de ore a intervalelor de întreținere este un argument hotărâtor.

T8.435 Ultra Command™ se alătură gamei New Holland T8

Gama Genesis include și un nou model de tractor full-powershift de 400 CP. Acest nou powershift are o transmisie de viteză 21Fx5R și va fi disponibil numai pe modelul de vârf T8.435 Ultra Command™, atât în versiunea cu roți, cât și în cea SmartTrax™, cu șenile.

Clienții își pot alege astfel nivelul de putere cel mai potrivit pentru activitățile lor: Ultra Command full-powershift pentru proiecte grele, pe câmp, sau Auto Command™ pentru activități de viteză și transport.

agroconcept tabel

AgroConcept sărbătorește anul acesta 5 ani de activitate ca importator exclusiv al mărcilor New Holland și Kverneland în Romania, două mărci istorice a căror tradiție în domeniu însumează nu mai puțin de 270 de ani.

Cu o rețea de 14 centre regionale, 255 de angajați și un vârf al Cifrei de Afaceri de 90 Milioane Euro, AgroConcept s-a ridicat in scurt timp la nivelul angajamentului ambițios din 2016. In urma a numeroase investiții si datorita fermierilor care au ales sa ii fie parteneri, AgroConcept este astazi unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața utilajelor agricole din Romania.

„ 2020 ne-a ridicat tuturor stacheta si ne-a determinat sa ne depășim multe limite. A fost un an greu nu doar datorita pandemiei care a bulversat comunitatea de afaceri si a rescris interacțiunea umană, dar si datorită secetei care a schimbat total planurile multor fermieri și a pus pe hold întregi regiuni agricole. Am reușit, și prin încrederea partenerilor noștri fermieri, sa traversăm acest an cu o echipă intactă și cu rezultate care păreau imposibile în martie anul trecut. Ne concertam acum pe anul agricol 2021 și ne pregătim, printre altele, de inaugurarea unui nou sediu, al 15-lea in numai 5 ani de la deschidere, într-o locație pe care o vom anunța în curând.” a declarat Jaydeep Singh, CEO al AgroConcept din martie 2020.

Jaydeep Singh este parte din echipa AgroConcept încă din primele zile de activitate si a coordonat inițial dezvoltarea întregii rețele de centre regionale, pentru ca ulterior să supervizeze departamentele de Sales, Marketing și Aftersales.

Numirea sa ca CEO este un pas firesc si deschide o noua etapa pentru AgroConcept. Cea de consolidare, după ritmul alert de dezvoltare pe care compania și l-a impus timp de 5 ani. În acest context, dezvoltarea rețelei de centre regionale a fost kilometrul zero al AgroConcept in momentul semnării acordului cu New Holland.

Cu intenția clară de a aduce constant utilaje moderne și inovatoare în sprijinul fermierilor romani, pe lângă New Holland și Kverneland, AgroConcept și-a lărgit constant portofoliul de produse și prin semnarea a 27 de alte parteneriate cu companii reprezentative din industrie, printre care se numără marca italiana de irigații Casella, dar și producători precum Cochet, Olimac, Joskin, Moro Aratri, Oros și Nardi și parteneri financiari ca Deutche Leasing si BNP Leasing.

Compania Agroconcept a organizat de curând evenimentul de lansare a unei noi game de utilaje – New HOLLAND Light Equipment. Cu acest prilej, atât președintele New Holland Carlo Lambro, cât și vicepreședintele Alessandro Maritino au fost prezenți la București și au apreciat întreaga activitate a tuturor celor 250 de angajați ai Agroconcept.

„Nu se întâmplă foarte des să fie prezenți la un eveniment președintele New Holland, vicepreședintele, acționariatul și top managementul companiei. Agroconcept este o companie tânără, de aceea este extraordinar să primim validarea unei companii precum New Holland. A fost un eveniment reușit în cadrul căruia am lansat și noua divizie de utilaje, pe care am adus-o în piață în urma cerințelor fermierilor“, a declarant Iulia Tudor, director marketing Agroconcept.

Primele 4 utilaje care intră în oferta AgroConcept sunt încărcătorul telescopic seria TH, buldoexcavatorul Serie C, încărcătorul frontal seria D și încărcătorul multifuncțional seria L. Pe lângă acestea se vor mai regăsi și un miniexcavator, încărcătorul multifuncțional șenilat și încărcătorul frontal de capacitate mică.

Noile modele de încărcătoare pe roți din seria D - W110D, W130D și W170D sunt ideale pentru sarcini cum ar fi remanipulare, compost, gunoi de grajd, cereale, lemn și alte materiale vrac. Sunt capabile să țină pasul cu cele mai mari producții și au tracțiunea de a lucra în noroi sau pe o panta de siloz abrupta. Modelul W170D este echipat cu o transmisie cu cinci trepte Ecoshift cu convertizor de cuplu, în timp ce celelalte două modele sunt echipate cu o transmisie cu patru viteze și o viteză maximă de 38 km/h, cu selecție automată sau manuală. Încărcătoarele pe roți din seria D sunt alimentate de motoarele de 4,5 și 6,7 litri și au tehnologia de reducere a emisiilor EcoBlue HI-eSCR de la New Holland pentru a îndeplini standardele Tier 4B. Motorul si sistemul de catalizare au fost proiectate împreună pentru a funcționa cât mai optim. Cabina de nouă generație oferă vizibilitate sporită, confort și siguranță. Parbrizul curbat, dintr-o singură bucată, oferă o vedere clară și neîntreruptă a brațului încărcătorului și o vedere excelentă spre partea frontală atunci când brațul este ridicat. Modulul de comandă ergonomic, cu cotieră reglabilă complet, comanda joystick-ului montat pe scaun și consola laterală, pun toate funcțiile cheie la îndemâna operatorului. Filtrarea excelentă a aerului din cabină cu o gamă de filtre de carbon CAT2 HVAC și CAT3 oferă un mediu confortabil și sigur.

Buldoexcavatoarele din seria C sunt dotate cu același motor FPT industrial de 3,4 litri, cu patru cilindri, ca și tractoarele din seria New Holland T5. Acestea respectă standardele de emisii Tier 4B cu sistemul exclusiv compact HI-eSCR dezvoltat de FPT Industrial, care combină tehnologia SCR dovedită cu recircularea gazelor de eșapament pentru a respecta reglementările stricte privind emisiile fără un filtru de particule diesel. Buldoexca­vatoarele din seria C sunt oferite cu două modele de pompe hidraulice. Pompa cu două roți dințate este simplă, robustă și potrivită pentru aplicațiile în care există o cerere constantă de debit hidraulic. Acesta oferă un debit maxim de

156 l/min la 2.200 rpm și o presiune maximă de funcționare de 205 bari. Pompa cu debit varia­bil asigură debitul la cerere – de la 6 l/min la 165 l/min – economisind combustibil în apli­cații, cum ar fi împingerea, nivelarea sau transportul.

Seria miniexcavatoare din seria L se remarcă prin flexibilitatea și manevrabilitate. Miniexcavatorul din seria L are o mare varietate de aplicații, de la construcția și întreținerea schemelor de cale ferată, de irigare și drenaj, până la construirea de garduri, clădiri temporare și culturi a susține. Modelele din seria L vor pune la dispoziție puterea de construire a unui excavator pentru a acționa atașamentele acționate hidraulic, cum ar fi uneltele de împrăștiere a solului, mașinile de tuns iarba și garniturile, tăietoarele și ferăstraiele. Același braț poate lucra cu foarfece hidraulice, ciocane și articole grele pentru a include mașinile de șlefuit. Cu kitul de manipulare a obiectelor instalat, toate modelele pot ridica în siguranță încărcături grele suspendate, folosind un cârlig de ridicare pe cuplajul încărcătorului. Fiecare model rulează un motor selectat pentru a se potrivi dimensiunii și capacității sale și oferă performanțe optimizate și economie de combustibil.

Larissa SOFRON

În ultimii ani, agricultorii români sunt tot mai interesați de tot ceea ce înseamnă agricultura de precizie, iar furnizorii de astfel de echipamente îi surprind mereu cu inovații de ultimă oră, care promit o mai bună rentabilitate în ferme. Ținând cont de această tendință, compania AgroConcept a mai făcut un pas important în acest demers, iar în cea de a doua jumătate a lunii martie a lansat AGXTEND – prima marcă specializată în agricultura de precizie și în soluții ISOBUS.

Premieră la Cenad

AGXTEND cuprinde 5 sisteme inovatoare, SoilXplorer, CropXplorer, NIR Sensor, FarmXtend și Xpower, dintre care primele patru vor fi lansate și pe piața din România. Primele două sisteme au fost prezentate pentru prima oară la Cenad, acolo unde reprezentanții companiei au prezentat fermierilor cum funcționează acestea și care sunt beneficiile lor.

„Suntem prima țară din lume și primul dealer New Holland care începe oficial comercializarea acestor noi produse inovatoare și este o onoare pentru noi să primim din nou votul de încredere al CNH Industrial care vede în noi un deschizător de drumuri și un partener de încredere. Preluarea portofoliului AGXTEND este o confirmare că fermele și fermierii români constituie o piață importantă la nivel mondial și că există o capacitate reală de a construi împreună o agricultură a viitorului. Suntem foarte mândri să deschidem acest drum și să ne unim forțele cu CNHI și cu New Holland pentru acest scop comun“, a declarat Marco Tronchi, CEO AgroConcept.

Astfel, primul echipament, SoilXplorer, este un sistem inovator care permite fermierilor să exploreze și să descopere întregul potențial al solului. Acesta conține un senzor care, paradoxal, nu ia contact cu solul, dar care, prin electromagnetism, măsoară conductivitatea solului la 4 adâncimi diferite: 0-25 cm, 15-60 cm, 55-95 cm, 85-115 cm. Aceste măsurători foarte precise pot fi utilizate în scopuri importante, în agricultura de precizie:

– cartografierea precisă a solului pentru înregistrarea componenței/eterogenității acestuia și pentru determinarea hărților tipului de sol și a hărților conținutului de apă;

– setarea automată a adâncimii de lucru în operațiile de cultivarea a solului, determinată de zonele de compactare identificate de sistem. Practic, sistemul controlează adâncimea variabilă de lucru a organelor active astfel încât acestea să lucreze la adâncimea maximă numai acolo unde este necesar, ducând astfel la reducerea uzurii și la scăderea consumului de combustibil.

Al doilea sistem, CropXplorer, poate părea un simplu senzor de biomasă, însă este mai mult decât atât. Având în spate un sistem care utilizează caracteristici și algoritmi de precizie, senzorul determină rata de fertilizare bazându-se pe necesitățile imediate ale plantei și pe starea sa de dezvoltare. Sistemul are doi senzori optici de înaltă precizie care pot măsura atât conținutul de biomasă din plantă, cât și pe cel de azot, iar modul Map+Overlay le permite operatorilor să folosească și să exporte hărți de producție și diverse măsurători pe care senzorii le fac din mers. Sistemul citește date, le procesează și le interpretează în timp real și comandă mașina de împrăștiat amendamente pe baza datelor citite anterior. Senzorul dispune de un terminal dedicat, compatibil cu mașinile de împrăștiat ISOBUS, dar și cu majoritatea non-ISOBUS.

Senzorul NIR, dedicat recoltelor, poate fi montat pe mai multe tipuri de echipamente de recoltat – combine și mașini de recoltate furaje, balotiere sau cisterne. Senzorul permite fermierilor să determine umiditatea recoltei, precum și componența cerealelor în termeni de fibre, amidon, pleavă și grăsimi crude. Toți acești parametri oferă date relevante pentru prețul de vânzare a cerealelor și pentru dozarea corectă a hranei animalelor din fermă.

FarmXtend este o aplicație inteligentă care funcționează cu un set complet de senzori interconectați. Aceasta permite agricultorilor să monitorizeze datele meteorologice în teren și facilitează un proces complex de luare a deciziilor în timpul lucrului.

Aplicația se bazează pe 3 senzori interconectați, astfel:

– stația WeatherXact care detectează temperatura și umiditatea la o înălțime de 1 metru deasupra culturilor;

– RainXact, un indicator al precipitațiilor sub formă de ploaie;

– SoilXact, indicatorul ce înregistrează umiditatea solului și temperatura la diferite adâncimi.

Progres în ferme

„În decembrie anul trecut New Holland a lansat noua divizie de agricultură de precizie, iar noi ne-am mobilizat pentru că vrem să le oferim fermierilor români produse de nouă generație. Este important ca ei să poată interveni în teren acolo unde este cazul și atât cât este necesar pentru ca astfel să fie cât mai eficienți, să aibă un consum cât mai redus de carburant și de substanțe administrate. Iar noutatea pe care o aduc aceste sisteme este dată de faptul că prin scanarea terenului sau a culturii, rezultatele pe care le obține un fermier sunt mult mai precise“, a specificat Florin Marin, director post-vânzare AgroConcept.

Gazda evenimentului de lansare a noilor echipamente a fost fermierul Vasile Târziu, din localitatea Cenad, județul Timiș, care lucrează 2.500 ha și este mereu interesat de noutățile din agricultură. „Cele două tipuri de echipamente care au fost prezentate în fermă fac două tipuri de scanări diferite, care indică în timp real care este starea solului sau a culturii într-un anumit moment. Hărțile rămân în istoric, deci pe viitor le poți consulta pentru a ști ce ai de făcut. Consider că aceste echipamente sunt bine-venite, mai ales dacă ținem cont de faptul că în 2020-2021 vor fi fonduri din partea Comunității Europene pentru achiziționarea acestor tipuri de echipamente. Sunt sigur că nu orice fermier își va putea permite un astfel de echipament, ci doar cei care au o suprafață însemnată și pentru care optimizarea contează, pentru că, de exemplu, diferențele de 10% în aplicarea îngrășămintelor, să spunem, nu reprezintă o valoare foarte mare pentru un fermier care are 10 ha, dar pentru unul care are 1.000 ha această valoare înseamnă ceva“, a punctat fermierul.

Larissa SOFRON

Pregătirea utilajelor în sezonul rece a devenit un imperativ pentru fermierii români care sunt conștienți că performanța și productivitatea echipamentului încep cu o întreținere corectă.

Specialiștii New Holland fac o trecere în revistă a celor mai bune metode de conservare a mașinilor agricole autopropulsate, metode care diferă în funcție de specific și funcționalitate.

De exemplu, pentru utilajele motorizate – tractoare, combine de cereale și de struguri, încărcătoare cu braț telescopic, mașini de stropit autopropulsate – se impune verificarea numărului orelor de funcționare și a datei efectuării ultimei revizii sau verificări de service, anterior perioadei de depozitare. Fiecare utilaj are propriul „program“ de service recomandat de producător și detaliat în manualul de utilizare.

Pentru perioadele scurte de depozitare, exigențele de întreținere sunt mai mici, însă pentru perioade ce depășesc o lună de zile se recomandă înlocuirea filtrelor și a uleiului de motor.

Pentru un management corect al timpului de muncă și al banilor, recomandarea specialiștilor de produs este de a întocmi o listă de piese și de consumabile și chiar contractarea de servicii de reparație, acolo unde este cazul.

Bine de știut este că, în cazul tractoarelor, care sunt predispuse la formarea condensului în interiorul rezervorului, se impune umplerea completă a acestuia, nu golirea, așa cum se obișnuiește în practică.

Toate suprafețele metalice trebuie gresate pentru prevenirea ruginii, iar suprafețele deasupra cărora este desprinsă vopseaua trebuie cercetate cu atenție pentru a vedea dacă necesită vreo reparație specială.

Combina reprezintă cea mai importantă investiție dintr-o fermă, iar durata sa de viață depinde de urmarea întocmai a pașilor procesului de întreținere.

În cazul combinelor, specialiștii recomandă demontarea headerului și a sistemului de alimentare pentru a facilita curățarea temeinică a interiorului și exteriorului deoarece pleava sau resturile rămase în mașină vor atrage umezeala și rugina.

După finalizarea spălării cu apă, trebuie procedat la pornirea motorului și la cuplarea mecanismului de treierat și a alimentatorului pentru a vă asigura că toată apa s-a scurs din combină. Sistemul de treier și motorul trebuie oprite după aproximativ 15 minute de funcționare.

Următorul pas este amplasarea de substanțe raticide sub formă de momeli în toate părțile sensibile ale combinei. În caz contrar, rozătoarele pot afecta instalația electrică.

Sistemul de curățare trebuie, de asemenea, demontat, curățat și șters cu ulei pentru a preîntâmpina formarea ruginii. Demontarea lanțurilor și „conservarea“ pe timpul iernii în ulei sau în motorină este la fel de importantă pentru prelungirea duratei de viață a utilajului. Părțile metalice trebuie vopsite cu vopsea anticorozivă sau trebuie unse cu ulei sau vaselină. Același tratament trebuie aplicat și cilindrilor hidraulici, ansamblului de lagăre și de rulmenți.

Curelele trebuie curățate și reglate din nou, dacă este necesar. Radiatorul se curăță cu aer comprimat sau cu jet de apă sub presiune, iar condensatorul necesită o curățare cu apă sub presiune joasă. La sfârșit, rezervorul de combustibil trebuie umplut complet.

Valabil deopotrivă pentru tractoare și combine este scoaterea bateriei din utilaj și păstrarea acesteia în loc ferit de umezeală și temperaturi ridicate. După curățarea bornelor acesteia, bateria trebuie încărcată cel puțin o dată pe lună, în intervalul nefuncționării utilajului.

La AgroConcept, inspecția de iarnă este gratuită, iar piesele originale au 25% discount

Până la 28 februarie 2019, fermierii New Holland pot achiziționa piese originale New Holland și uleiuri Ambra cu 25% discount și pot face inspecția de iarna în regim gratuit.

Gama Ambra conține uleiuri hidraulice și de transmisie cu formule unice, special create pentru New Holland. Uleiurile Ambra cresc performanțele transmisiei și ale sistemului hidraulic, au proprietăți care permit amestecul facil cu apa, au fluiditate înaltă, garan­tează eficiență la frânare, răspuns rapid servo-control și presiune înaltă și constantă în circuitul de ungere.

Oferta de sezon la piese de schimb cuprinde toate categoriile de piese de schimb originale, însă specialiștii New Holland spun că din categoria celor mai importante piese fac parte demaroarele, alternatoarele și filtrele hidraulice.

Demaroarele ajută fermierii să preîntâmpine foarte multe probleme tehnice, mai ales datorită caracteristicilor care le asigură o durată lungă de viață – perii din cărbune, greutate redusă și nivel superior de protecție la condițiile de mediu, la praf, apă și îngheț.

Alternatoarele New Holland nu necesită întreținere, au protecție la suprasarcină și calitate superioară dată de rulmenții pentru sarcini înalte și condiții de praf dificile, alimentare electrică stabilă și rezistență la temperaturi ridicate.

Filtrele hidraulice, spun specialiștii noștri, joacă un rol esențial în asigurarea unei durate lungi de viață și a performanțelor sistemului hidraulic. Alegerea unui filtru hidraulic original asigură o filtrare mai fină și, implicit, o protecție mai mare.

România a fost gazdă, în premieră, pentru cel mai mare training European de combine New Holland. Este vorba de conceptul Field Academy New Holland 2018 care se dorește a fi o sesiune de training internaţional de combine organizat pentru forţa internă de vânzări şi after sales a tuturor reprezentanţelor din Europa.

Teste în condiții reale

Field Academy 2018 a fost un eveniment cu adresabilitate internă, care s-a întins pe întreaga durată a lunii iulie, fiind prezenți reprezentanți ai tuturor ţărilor unde compania New Holland este implicată. Este un eveniment organizat anual de CNHi în locații diferite, în ferme adevărate și în condiții reale de recoltare cu scopul de a pregăti forța de vânzări și de a o aduce cât mai aproape de așteptările clienților. „Ediția din 2018 este prima organizată în Europa de Est și este o mare onoare pentru AgroConcept să facă parte din acest proiect. Field Academy 2018 este astfel o nouă oportunitate de pregătire, dar și un prilej de a prezenta în avanpremieră inovațiile New Holland atât celor din interiorul companiei cât și clienților invitați pentru o zi dedicată, în luna iulie“, a declarat Adriana Mitran, director de marketing AgroConcept. De subliniat faptul că ediția din 2018 este „prima organizată în Europa de Est și este o mare onoare pentru AgroConcept să facă parte dintr-un proiect de o asemenea anvergură. Este o confirmare a celor 3 ani de activitate, a efortului depus de întreaga echipă pentru a reprezenta cu succes în România cele mai productive combine de pe piață, o marcă istorică, de Record Mondial“, explică Adriana Mitran.

Locul de desfășurare

Field Academy s-a desfășurat în comuna Ileana, județul Călărași, la ferma LuxCom a ambasadorului New Holland Gheorghe Țuțuianu, devenind astfel prima fermă din România care găzduiește un training  internațional de combine, cu peste 400 de participanți și 35 de utilaje pe o durată de 30 de zile.

„Field Academy este cel mai mare training internațional de combine New Holland, iar pentru compania AgroConcept, importator și distribuitor oficial al New Holland Agriculture, este o onoare să facă parte din acest proiect de anvergură. În acest an România este gazdă în premieră pentru cel mai mare training european de combine New Holland care se va desfăşura la ferma Lux Com a domnului Gheorghe Ţuţuianu, căruia doresc să-i mulţumesc. Evenimentul este o confirmare a celor trei ani de activitate şi a efortului depus de întreaga echipă de a reprezenta cu succes în România cele mai productive combine de pe piaţă, o marcă istorică, de record mondial“, a declarat Ricky Stein, președintele consiliul de administrație al AgroConcept. La rândul său, Claudia de Cicco, project manager Field Academy New Holland, a ţinut să precizeze că astfel de evenimente sunt deosebit de importante pentru New Holland. „Suntem mândri să fim o parte a acestui proiect și să deschidem Academia New Holland şi aici la dumneavoastră, în România. Acest lucru nu ar fi fost cu siguranță posibil fără dedicarea tuturor celor implicați şi aici mă refer şi la echipa AgroConcept – New Holland România. Este un început, dar vom continua să lucrăm împreună pentru a obține rezultate excelente și a ajuta la dezvoltarea agriculturii europene. Academia New Holland va juca un rol important în furnizarea de informaţii şi formarea specialiştilor cu scopul de a contribui la competitivitatea producției agricole și la utilizarea optimă a echipamentelor noastre“.

Activitățile...

Field Academy New Holland a găzduit o serie de ateliere și seminarii de câte două zile, în cadrul cărora grupurile au fost instruite cu privire la tehnicile agricole New Holland, fiind prezentate totodată şi soluțiile agricole care acoperă întregul ciclu agricol, de la pregătirea terenului, plantarea, însămânțarea şi pregătirea culturilor, până la recoltare. „Pentru AgroConcept, cu o echipă de 230 de persoane și în continuă creștere, programele de training sunt prioritare. Field Academy 2018 este astfel o nouă oportunitate de pregătire, dar și un prilej de a prezenta în avanpremieră inovațiile New Holland atât celor din interiorul companiei, cât și clienților invitați pentru o zi dedicată în luna iulie“, au ținut să precizeze reprezentanții AgroConcept.

Noutățile...

La Filed Academy au fost prezentate în premieră mai multe noutăți: gama CR Revelation Tier 5 cu sistem IntelliSense aduce automatizarea la un nivel superior, noua combină CR7.80 face disponibilă tehnologia Twin Rotor în fermele de mici dimensiuni, dar și dispozitivul EVO NIR care analizează în timp real nutrienții.

CR Revelation este noua gamă de combine New Holland Tier 5. Gama include 7 modele cu puteri cuprinse între 415 CP și 700 CP. Combinele CR dețin deja 2 recorduri mondiale la recoltat de grâu și soia, iar prin adăugarea sistemului IntelliSense New Holland restabilește supremația mondială a celei mai mari capacități și a celei mai puternice combine de pe piață, cu un sistem reproiectat de gestionare a reziduurilor, un flux de cultură reglabil îmbunătățit și un upgrade al puterii.

În privința IntelliSense, acesta este un sistem gândit să răspundă uneia dintre cele mai mari provocări ale operatorului de combină: cum să obțină randament maxim și să reducă la minimum pierderile și spargerea semințelor. IntelliSense verifică parametrii combinei în timpul recoltatului în funcție de obiectivele fermierului și reglează automat și constant sistemele deja existente: Cruise Control, IntelliCruise, OptiFan, DynamicFlow. În privința dispozitivului EVO NIR, acesta realizează analiza în timp real a nutrienților, atât pentru combine cât și pentru prese de balotat și mașini de recoltat furaje. Noul dispozitiv face din CR Revelation prima combină capabilă să furnizeze o analiză completă a nutrienților semințelor în timp real. Dispozitivul analizează umiditatea, proteinele, grăsimea, amidonul cu o mare acuratețe, iar calitatea și valorile lor sunt astfel accesate facil.

Prin cartografierea valorilor nutriționale, cantitatea de fertilizant poate fi optimizată pe viitor, obținând producții mari cu costuri reduse. Prin aceste tehnologii, fermierul va cunoaște conținutul complet al recoltei sale și va putea negocia un preț mai bun pe baza valorii nutriționale dovedite a recoltei.

Bogdan PANȚURU

AgroConcept continuă programul de investiții regionale și inaugurează la Cluj un nou Centru Regional într-o clădire construită special pentru acest scop și localizată în comuna Apahida.

Noua locație este parte din rețeaua națională AgroConcept-New Holland ce cuprinde 11 centre regionale și un sediu central localizat la Sindrilița, judetul Ilfov.

Noul Centru Regional se află în comuna Apahida și se întinde pe o suprafață de 4000 mp. Clădirea sediului este organizată pe două niveluri și cuprinde un showroom, birouri comerciale de vânzare și post-vânzare, magazie de piese de schimb și consumabile, flotă de intervenție și o hală de reparații și mentenanță utilată complet de peste 1000 mp.

Prezența în zonă a companiei AgroConcept nu este o noutate pentru fermierii locali. Aceștia au fost deserviți până acum de un punct de lucru zonal, atât pentru solicitările de vânzare, cât și pentru cele de post-vânzare.

Zona este una foarte importantă pentru AgroConcept, cu atât mai mult cu cât însumează peste 1.600.000 ha suprafață cultiviabilă, cu 70% ferme mixte care au ca obiect de activitate cultivarea plantelor și creșterea animalelor, alături de administrarea de pășuni și fânețe. Județele deservite sunt: Cluj, Alba, Sibiu, Covasna, Brașov, Harghita, Mureș și Bistrița-Năsăud.

Noul sediu dispune de o echipă de 10 angajați în departamentele de vânzări, service și piese de schimb. Dispunerea departamentală garantează timpi de intervenție reduși la minimum, atât pentru intervenții în câmp și în fermă, cât și pentru livrarea pieselor, care nu va depăși intervalul de 24 de ore de la comandă.

"Deschiderea noului Centru Regional reprezintă continuitatea și consolidarea mărcilor  New Holland și Kverneland în zonă. Noua filială este dotată cu tehnica și infrastructura necesare pentru a răspunde prompt tuturor solicitărilor. Dorim să fim cât mai aproape de clienți nostri, atât pe partea de vânzări, dar mai ales pe partea de service/ piese de schimb" declară Emil Coldea, Manager Regional AgroConcept – Cluj, care are o experiență de peste 8 ani în vânzarea utilajelor New Holland.

Lansarea noului sediu va fi însoțită de un eveniment festiv în prezența primarului comunei Apahida, a fermierilor din zonă, dar și a Maestrului Dumitru Fărcaș, amfitrionul evenimentului.

Noul sediu regional se află pe strada Libertății nr. 7-15 din Apahida, jud. Cluj.

În cadrul Târgului Internațional de la Bologna (EIMA), AgroConcept Impex SRL, importator exclusiv New Holland Agriculture in România, a adăgat în portofoliu, pe lângă mărcile New Holland și Kverneland, compania Casella, lider în construirea și producția de utilaje și sisteme pentru irigații, sisteme pentru distribuirea de îngrăsăminte și în utilizarea tehnologiei prin satelit VRT.

Casella, înființată în anul 1954 în Italia, are în prezent cca. 100 de angajați. Cu sediul la Carpaneto Piacentino, în centrul Italiei, atelierele Casella ocupă o suprafață de peste 75 000 mp. și produc anual o gamă complexă de tamburi de irigat, motopompe, conducte îngropate, scarificatoare cu injectare subterană de îngrăsământ, precum și o serie de tehnologii pentru agricultura de precizie.

La nivel internațional, Casella se remarcă ca și inventator si producător al irigatorului cu motor mono-cilindru independent și sistem hidraulic, dar și al celui mai mare și mai productiv irigator din lume, cu un diamteru de 180 mm și 430 m lungime.

De asemenea, în anul 2000, când agricultura de precizie era doar la început, Casella a lansat în premieră pe piață primul irigator cu rate variabile (VRT), un utilaj ce funcționează pe baza unei hărți tematice generată de un senzor și care acționează în timp real în funcție de dezvoltarea vegetației și a micro-climatului culturilor, viilor și livezilor.

În acest context, parteneriatul dintre cele doua companii este unul firesc.

„Dezvoltarea unor noi sisteme de irigații este o prioritate pentru mulți fermieri din România, mai ales pentru cei din zonele cu risc mare de secetă. Ne-am dorit să includem in portofoliul nostru una dintre cele mai renumite mărci de pe piața de profil, un lider de piață, în așa fel încât fermierii să primească nu numai produse de o calitate excepțională, dar și expertiza si consultanța în teren de care au nevoie. Casella răspunde tuturor acestor solicitări și suntem foarte încântați să îi avem în oferta noastră”, a declarat Alessio Castelli, CEO AgroConcept

Pentru oficialii Casella, „AgroConcept este cel mai potrivit partener pentru a garanta profesionalism, eficiență și, mai ales, servicii post vânzare de încredere. În plus, cele 12 locații naționale asigură o prezență vitală în teritoriu și un acces permanent la gama noastră de produse și servicii”

Noile clasificări, publicate recent în baza de date AEF ISOBUS, reconfirmă poziția de lider a Kverneland Group în tehnologie ISOBUS și, prin numărul record de certificări AEF, îi asigură pe fermieri de compatibilitatea dintre toate utilajele ISOBUS și terminalele universale.

Prin parteneriatul recent cu Kverneland Group, AgroConcept este în măsură sa le ofere fermierilor români accesul rapid nu doar la tractoare și combine New Holland, dar și la întreaga gamă de echipamente necesare lucrărilor agricole, în condiții de maximă compatibilitate și sub umbrela singurei autorități din domeniu la nivel internațional.

Confirmarea oficială a acestor compatibilități este esențială pentru toți fermierii și poate fi dată exclusiv de AEF (Agricultural Industry Electronics Foundation), un instrument creat pentru ca dealerii, clienții, forta de vânzari și personalul tehnic să aibă acces la informații importante în cel mai facil mod.

De asemenea, certificarea software ISOBUS este o condiție de bază pentru ca orice produs să poată fi inclus in baza de date AEF.

Prin poziționarea în topul aestui clasament, produsele Kverneland Group oferă avantajul concret al utilizării unui singur terminal pentru a controla toate mașinile din spatele tractorului și aduc optimizări reale ale costurilor uzuale.

Certificari ECU:

Sursa: AEF (Agricultural Industry Electronics Foundation)

Tabel NHR

Ce este baza de date AEF:

Inițiată de Agricultural Industry Electronics Foundation, baza de date AEF este un website de unde fermierii si dealerii pot afla în cel mai scurt timp informații legate de compatibilitatea dintre diferitele terminale universale, utilaje si diverse echipamente ISOBUS.

AgroConcept este noul importator si distribuitor New Holland Agriculture in Romania, ca urmare a unei investiții recente de peste 20 de milioane de euro.

Kverneland Group este o companie internațională lider de piată, ce dezvoltă, produce și distribuie mașini agricole și servicii sub mărcile Kverneland și Vicon. Kverneland Group oferă un pachet amplu de produse care vizează comunitatea agricolă si care acoperă cele mai diverse domenii: pregătire a solului, semănat, furaje și echipamente pentru balotare, împrăștiere, pulverizare, dar și soluții electronice pentru tractoare si utilaje agricole.

Pentru mai multe informații despre Kverneland Group puteti accesa www.kvernelandgroup.com.

Persoană de contact:

Iulia Tudor, Communication Manager, AgroConcept Impex SRL
Telefon: 0799 974 063 – email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti