reclama youtube lumeasatuluitv
update 18 Oct 2019

Acțiuni întreprinse de ANSVSA în cazul produselor din pește contaminate cu Listeria monocytogenes

Ca urmare a unor incidente alimentare repetate din ultima perioadă, generate de prezența bacteriei Listeria monocytogenes în produsele de file de somon afumat, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a dispus realizarea unor controale tematice în acest sens.

În cadrul acestor verificări, s-au prelevat atât probe din diferite loturi din produse finite de acest tip, cât și probe de sanitație din zonele de producție și ambalare a produsului finit procesat, probe care au fost trimise către laboratoare pentru a fi analizate.

Rezultatele buletinelor de analize, emise începând cu data de luni, 11 februarie, au indicat prezența bacteriei Listeria monocytogenes în probele de produs finit, provenite de la două unități de procesare a peștelui.

Având în vedere rezultatul pozitiv la probele de produs finit “file somon afumat”, echipe de inspectori sanitari veterinari s-au deplasat la unitățile respective, unde, în urma controlului efectuat, a fost dispusă măsura suspendării activității liniei de producție “file somon afumat” și reținerea oficială a unei cantități de 134 de kg de produse.

De asemenea, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 42.000 de lei.

S-a acționat și pentru retragere de pe piață a loturilor de produse neconforme, pe baza listelor de distribuție puse la dispoziție de către reprezentanții unităților respective.

De la începutul acestei săptămâni, când a fost declanșată acțiunea de control și până la această dată, au fost retrase de la comercializare 96,77 de kg de produse din loturile unde a fost depistată prezența bacteriei Listeria monocytogenes, produse care au fost distruse.

Acțiunile de retragere și de rechemare ale produsului “file somon afumat”, provenit de la cele două unități de prelucrare a peștelui, sunt în derulare și se desfășoară sub supravegherea inspectorilor ANSVSA.

Controalele ANSVSA cu această tematică, continuă.

Listerioza este o infecție provocată de consumul alimentelor contaminate cu bacteria Listeria monocytogenes

Unele persoane fac o formă a bolii asemănătoare gripei, prezentând simptome precum febră, dureri musculare, greață și vomă și dureri gastrice.

De regulă, boala trece de la sine, însă poate prezenta un risc crescut pentru persoanele însărcinate sau pentru cele cu un sistem imunitar slăbit.

Sursa: ANSVSA

Pestă porcină africană confirmată în gospodării din județele Bacău și Botoșani

În data de 15.02.2019 a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane (PPA) la un cadavru de porc domestic din gospodăria unui proprietar din comuna Oituz, județul Bacău și la două porcine depistate într-o exploataţie non-profesională din localitatea Pomârla, județul Botoşani.

În urma investigaţiilor preliminare, din comuna Oituz - Bacău, a rezultat că, în data de 04.02.2019, proprietarul a cumpărat două suine de la un cetățean necunoscut, dintr-un mijloc de transport auto înmatriculat în județul Covasna. Porcinele erau identificate cu crotalii auriculare, dar neînsoţite de documentele sanitare veterinare. Medicul veterinar din circumscripţia sanitară veterinară de asistență nu a fost anunţat de această tranzacţie, fapt ce constituie o încălcare a legislaţiei.

Din investigațiile preliminare, în localitatea Pomârla - Botoşani, animalele afectate au fost crescute în gospodăria respectivă situată la cantonul silvic Gheorteni. Porcinele erau identificate cu crotalii auriculare.

În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 km și o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km în jurul focarului.

Investigaţiile vor continua şi în zilele următoare.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

Sursa: ANSVSA

Acord provizoriu asupra propunerii de Regulament privind Legea Generală a Alimentelor

Un important dosar legislativ preluat și gestionat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pe perioada deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, este propunerea de Regulament privind Legea Generală a Alimentelor.

În data de 11 februarie, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu referitor la propunerea Comisiei Europene, depusă în aprilie anul trecut, de modificare a Regulamentului privind legislația alimentară generală.

Este o reușită a echipei de experți ai ANSVSA, care a purtat negocieri susținute pe parcursul a trei întâlniri trialog Parlament, Consiliu și Comisie și a opt întâlniri tehnice, care au avut loc începând cu data de 1 ianuarie, când România a preluat Președinția Consiliului Uniunii Europene în domeniile veterinar și siguranța alimentelor.

Propunerea urmărește inițiativa cetățenilor europeni și creșterea transparenței evaluării riscurilor la nivelul UE în lanțul alimentar, consolidarea fiabilității, obiectivității și independenței Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și revizuirea guvernanței acestei instituții, pentru a asigura sustenabilitatea sa pe termen lung. Propunerea răspunde, de asemenea, controlului de sănătate al Legii Generale a Alimentelor, încheiat în ianuarie 2018.

Este o materializare a dezideratului UE de a orienta viitoarele strategii în domeniul siguranței alimentelor către perfectarea modului de soluționare al problematicilor cheie la nivelul spațiului comunitar, cum ar fi: gestionarea situațiilor de criză, utilizarea de instrumente de evaluare a riscului în luarea deciziei și comunicarea riscului.

Se urmărește înființare unei baze de date europene comune a studiilor comandate pentru substanțierea dosarelor de autorizare depuse de companii.

Proiectele de norme care să asigure transparența și independența procedurii UE de evaluare a riscurilor pentru siguranța alimentară au fost convenite provizoriu cu Președinția Română.

Procedural, acest acord urmează să fie confirmat în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți  și apoi înaintat Parlamentului European spre aprobare, iar în final va fi retransmis Consiliului, pentru adoptarea finală.

Noile norme vor intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Sursa: ANSVSA

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 8 februarie 2018

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 298 localități din 19 de județe, cu un număr de 1.127 de focare (dintre care 18 în exploatații comerciale). În alte 3 județe există doar cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 365.172 de porci afectați de boală și există 916 cazuri la mistreți

Au fost stinse 20 de focare în județul Satu Mare, 2 focare în județul Dâmbovița (dintre care unul într-o exploatație de tip A), 3 focare în județul Buzău, 3 focare în județul Maramureș, 40 de focare în județul Brăila (dintre care unul într-o exploatație comercială), un focar în județul Dolj, un focar în județul Vrancea și 7 focare în județul Bihor.

Detaliat, situația evoluției focarelor de PPA se prezintă astfel:

  • Județul Satu-Mare – 2 focare în gospodăriile populației și 51 de cazuri la mistreți;
  • Județul Bihor – 48 de focare în gospodăriile populației și 3 cazuri la mistreți;
  • Județul Sălaj – un focar în gospodăria populației și 17 cazuri la mistreți;
  • Județul Tulcea – 574 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și un focar la o exploatație de tip A) și 128 de cazuri la mistreți;
  • Județul Brăila – 89 de focare (dintre care 10 focare la exploatații comerciale) și 3 cazuri la mistreți;
  • Județul Constanța – 91 de focare în gospodăriile populației și 12 cazuri la mistreți;
  • Județul Ialomița – 127 de focare în gospodăriile populației și 147 de cazuri la mistreți;
  • Județul Galați – 17 focare în gospodăriile populației și 12 cazuri la mistreți;
  • Județul Ilfov – 10 focare în gospodăriile populației;
  • Județul Călărași – 102 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 47 de cazuri la mistreți;
  • Județul Buzău – 14 focare (dintre care un focar la o exploatației de tip A) și 2 cazuri la mistreți;
  • Județul Giurgiu – 26 focare în gospodăriile populației și 21 cazuri la mistreți;
  • Județul Teleorman – 11 focare în gospodăriile populației și 466 de cazuri la mistreți;
  • Județul Vrancea – 2 focare în gospodăriile populației;
  • Județul Argeș – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Olt – 6 focare în gospodăriile populației și 2 cazuri la mistreți;
  • Județul Dâmbovița – un caz la mistreț;
  • Județul Bistrița-Năsăud – 3 cazuri la mistreți.
  • Județul Timiș – 3 focare în gospodăriile populației;
  • Județul Arad - un focar în gospodăria populației;
  • Județul Botoșani – un caz la mistreț
  • Județul Covasna – 2 focare în gospodăriile populației

Până la această data (08.02.2019) au fost despăgubiți 8.540 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 251.204.580 de lei.

ANSVSA solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei.

Acțiunile autorităților sunt conjugate și întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid și pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar sau DSVSA județeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.

ATENȚIE!!! Specialități din grăsimi hidrogenate, frecvent utilizate în loc de produse din lapte

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au reluat activitățile de control desfășurate în anul 2018, pentru a evalua corectitudinea practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancționarea și diminuarea fraudelor în domeniu.

Acțiunile se desfășoară începând cu data de 21 ianuarie 2019, atât în Municipiul București cât și în toate municipiile reședință de județ și urmăresc în principal verificarea conformității denumirii produselor alimentare ce se comercializează, în raport cu înscrisurile de compoziție din sistemul de etichetare.

Au fost verificate 180 de unități (din care 85 patiserii, 17 Cofetării - laboratoare cofetărie, 47 pizzerii, 15 restaurante/catering, 11 unități de Fast Food, 5 magazine alimentare). Controalele s-au desfășurat în București și in municipiile reședință de județ precum Dâmbovița, Prahova, Buzău, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea, Vaslui.

Dintre acestea 73 de unități, reprezentând un procent de 40,5%, utilizează în procesul de fabricație specialități pe bază de grăsimi hidrogenate și informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obținute din lapte (brânză, cașcaval, unt, etc).

Chiar dacă se constată o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate cu specialități  obținute din grăsimi hidrogenate, în comparație cu amploarea fenomenului din anul 2018, neregulile majore persistă în detrimentul producătorilor autohtoni de lapte și produse derivate din lapte și pe linia informării corecte a consumatorilor.

Au fost depistate și alte abateri precum comercializarea așa-zisei ,,Specialitate Bulgaria’’ drept, Telemea de Bivoliță, Telemea de Capră și Telemea de Vacă, la prețuri cuprinse între 8,5 lei și 11 lei/kg, fenomen de substituire care, pe lângă  faptul că afectează imaginea producției autohtone, autentice și sănătoase, reprezintă practic și o sfidare a consumatorilor.

Pentru nereguli precum dezinformarea consumatorilor și substituirea produselor procesate din lapte cu specialități pe bază de grăsimi hidrogenate, dar și cele privind încălcarea normelor igienico-sanitare  și siguranță alimentară, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 661.219 lei.

Sursa: madr.ro

Pestă porcină africană a fost confirmată într-o gospodărie din județul Covasna

În data de 01.02.2019 a fost confirmată prezența virusul pestei porcine africane (PPA) la două cadavre de porcine depistate într-o groapă de gunoi situate la marginea municipiului Sf. Gheorghe din județul Covasna. Reprezentanții IPJ Covasna au depistat proprietarul gospodăriei din care au provenit cadavrele.

În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgență.

Gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport. De asemenea s-a procedat la dezinfecția exploatației și l-a ecarisarea cadavrelor.

Din investigațiile preliminare, animalele afectate au fost crescute în gospodăria respectivă timp de aproape un an, fiind furajate de cele mai multe ori cu resturi alimentare, provenite inclusiv din tomberoane și platforme de gunoi. Porcinele nu erau identificate cu crotalii auriculare.

Cazul se află în continuare în cercetarea autorităților sanitare veterinare județene și ale organelor de poliție. Investigațiile vor continua și în zilele următoare.

Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Covasna s-a întrunit în ședință extraordinară și a adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea pestei porcine africane.

În conformitate cu planul de măsuri aprobat, s-au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 km și o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul focarului.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

DSVSA Covasna reia solicitarea făcută către crescătorii de porcine, că orice caz de moarte sau îmbolnăvire al animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoștința autorităților sanitare veterinare. Aruncarea cadavrele de porci este o faptă deosebit de gravă, putând fi sancționat inclusiv penal.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

DSVSA Covasna, solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia ei.

Sursa: ANSVSA

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 1 februarie 2019

Update: 01.02.2019, 21.50

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 303 localități din 20 județe, cu un număr de 1.138 de focare (dintre care 19 în exploatații comerciale). În alte 2 județe există doar cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 364.922 de porci afectați de boală și există 838 de cazuri la mistreți

Au fost stinse 20 de focare în județul Satu Mare, un focar în județul Dâmbovița, 3 focare în județul Buzău, 3 focare în județul Maramureș, 25 de focare în județul Brăila (dintre care unul într-o exploatație comercială), un focar în județul Dolj și un focar în județul Vrancea.

Detaliat, situația evoluției focarelor de PPA se prezintă astfel:

  • Județul Satu-Mare – 2 focare în gospodăriile populației și 50 de cazuri la mistreți;
  • Județul Bihor – 52 de focare în gospodăriile populației și 2 cazuri la mistreți;
  • Județul Sălaj – un focar în gospodăria populației și 17 cazuri la mistreți;
  • Județul Tulcea – 573 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și un focar la o exploatație de tip A) și 116 de cazuri la mistreți;
  • Județul Brăila – 104 de focare (dintre care 10 focare la exploatații comerciale) și 3 cazuri la mistreți;
  • Județul Constanța – 91 de focare în gospodăriile populației și 5 cazuri la mistreți;
  • Județul Ialomița – 125 de focare în gospodăriile populației și 126 de cazuri la mistreți;
  • Județul Galați – 17 focare în gospodăriile populației și 10 cazuri la mistreți;
  • Județul Ilfov – 10 focare în gospodăriile populației;
  • Județul Călărași – 102 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) și 40 de cazuri la mistreți;
  • Județul Buzău – 11 focare (dintre care un focar la o exploatației de tip A) și un caz la mistreț;
  • Județul Giurgiu – 26 focare în gospodăriile populației și 21 cazuri la mistreți;
  • Județul Teleorman – 9 focare în gospodăriile populației și 441 de cazuri la mistreți;
  • Județul Vrancea – 2 focare în gospodăriile populației;
  • Județul Argeș – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Olt – 6 focare în gospodăriile populației și 2 cazuri la mistreți;
  • Județul Dâmbovița – un focar într-o exploatație de tip A;
  • Județul Bistrița-Năsăud – 3 cazuri la mistreți.
  • Județul Timiș – 2 focare în gospodăriile populației;
  • Județul Arad - un focar în gospodăria populației;
  • Județul Botoșani – un caz la mistreț
  • Județul Covasna - un focar în gospodăria populației;

Până la această data (01.02.2019) au fost despăgubiți 8.537 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 251.189.530 de lei.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic și social.

Sursa: ANSVSA

Produsele firmei poloneze ELKOPOL SP. Z O.O. Kalinowo 98 au fost retrase de pe piața românească

În data de 30.01.2019, ANSVSA a fost notificată oficial, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (SRAAF), despre prezența României pe lista de distribuție a companiei ELKOPOL SP. Z O.O. Kalinowo 98 din Polonia, investigată de serviciile veterinare ca urmare a informațiilor relevate de o anchetă media.

 În România, produsele companiei poloneze (carne de vită congelată) care fac obiectul anchetei au fost livrate către o singură firmă din județul Ilfov.

Inspectorii DSVSA Ilfov s-au deplasat la depozitul firmei respective, unde au identificat 1.434 de kg de produse provenite de la firma poloneză.  Chiar în condițiile în care doar o cantitate de 21,37 de kg a fost notificată prin SRAAF ca făcând parte din lotul incriminat, firma din România a decis să distrugă tot lotul provenit de la ELKOPOL SP. Z O.O. Kalinowo 98.

Întreaga cantitate a fost sechestrată oficial și urmează a fi dirijată către neutralizare.

Nicio cantitate din produsele firmei respective nu a fost comercializată.

Retragerea produselor acestei firme a fost decisă pe baza principiului precauției, neexistând certitudinea efectuării inspecției post-mortem a carcaselor.  

Alte state în care a firma ELKPOL a livrat produse sunt: Estonia, Spania, Finlanda, Franța, Ungaria, Lituania, Portugalia și Suedia.

ANSVSA monitorizează permanent informațiile primite prin intermediul SRAAF

Confirmare pestă porcină africană în județele Timiș și Arad

În data de 28.01.2019 a fost confirmată prezența virusul pestei porcine africane la porcii din gospodării din județele Timiș și Arad.

În cazul județului Timiș prezența viruslui PPA a fost confimată într-o gospodările din localitatea Belinț, în timp ce în județul Arad confirmarea virusului s-a făcut într-o gospodărie din orașul Arad.

În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgență.

Gospodările afecate a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației.

Din investigațiile preliminare, animalele din cele două județe proveneau de la o persoană din Bihor. În ambele cazuri porcinele nu erau identificate cu crotalii auriculare şi nici însoţite de documente sanitare veterinare, medicii veterinari din circumscripţiile respective nefiind anunţaţi de aceste tranzacţii, fapt ce constituie o încălcare gravă a legislaţiei.

Cazul se află în continuare în cercetarea autorităţilor sanitare veterinare judeţene şi ale organelor de poliţie. Investigaţiile vor continua şi în zilele următoare.

Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrele Locale de Combatere a Bolilor au adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane.

D.S.V.S.A. Timiş și Arad reiau solicitările către crescătorii de porcine, să nu procedeze la achiziţii de porcine neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoțite de documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare  a porcinelor, din exploataţiile de origine către alte locaţii, se poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală.

Orice caz de moarte sau îmbolnăvire al animalelor din gospodărie trebuie adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolii, având în vedere gravitatea acesteia şi consecinţele economice deosebit de grave generate de apariţia ei.

Virusul Pestei Porcine Africane depistat la un porc mistreț în județul Botoșani

Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la un porc mistreț, găsit mort pe raza fondului de vânătoare 40 Suharau, în pădurea Alba, județul Botoșani, într-o zonă situată la aproximativ 3 km de limita de frontieră cu Ucraina.                                   

Suspiciunea a fost emisă în data de 19 ianuarie, în urma emiterii unui buletin de analiză de către Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Suceava. 

Conform procedurii, probele au fost expediate către Institutul de Diagnotic și Sănătate Animală, care astăzi, 20 ianuarie, a confirmat suspiciunea.

Imediat, carcasa a fost distrusă prin incinerare, iar serviciile veterinare au intervenit  pentru acțiuni de dezinfecție și protecție a zonei afectate

Tot în data de 19 ianuarie, a fost convocată o ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Botoșani, sub coordonarea prefectului, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții, plan care va fi completat în ședința CLCB convocată duminică, 20 ianuarie.

Au fost stabilite o serie de măsuri, cum ar fi: vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, reducerea efectivului de mistreţi în zonele cinegetice învecinate, neafectate de PPA, prin realizarea cotei de vânătoare și a cotei suplimentare de intervenţie în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative.

Proprietarii de porci domestici din zonă au fost informati să izoleze animalele în adăposturi pentru a nu veni în contact cu porcii mistreți sau cu materiale susceptibile de a fi contaminate, provenite de pe fondurile de vânătoare.

Sursa: ANSVSA

ANSVSA - amenzi în valoare de 413.600 lei în perioada 21 decembrie 2018 - 7 ianuarie 2019

În perioada 21 decembrie 2018 - 07 ianuarie 2019 inspectorii sanitari-veterinari au verificat 2.671 de obiective (unități de industrie alimentară, piețe agro-alimentare și unități de vânzare cu amănuntul) și au realizat 200 de controale în trafic, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratelor de Poliţie Judeţene.

Neregulile identificate în timpul controalelor au fost amendate prin aplicarea a 124 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 413.600 de lei și emiterea a 2 ordonanțe de interzicere a activității.

De asemenea, a fost confiscată o cantitate de 1.540 kg de carne și produse din carne și 87,2 kg de pește. Toate produsele neconforme au fost dirijate către unități de neutralizare, pentru a fi distruse.

Dintre deficienţele identificate şi sancţionate:

  • Manipularea necorespunzatoare a produselor alimentare;
  • Nerespectarea legislatiei in vigoare privind ambalarea si etichetarea produselor alimentare;
  • Transportul de produse alimentare cu mijloace de transport neinregistrate sanitar veterinar;
  • Depozitarea necorespunzatoare a produselor alimentare;
  • Lipsa documentelor care sa ateste trasabilitatea produselor;
  • Personal fara echipament de protectie

Numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. – 0800 826 787 –  care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

ANSVSA reamintește cetățenilor că este interzisă comercializarea porcilor, cărnii și produselor din carne provenite din zonele de restricție, ca urmare a evoluției pestei porcine africane (PPA), iar comercializarea cărnii de porc neexpertizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor se sancționează cu amenzi de până la 40.000 de lei!

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 11 ianuarie 2019

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 303 localități din 19 județe, cu un număr de 1.153 de focare (dintre care 19 în exploatații comerciale) și 651 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 364.237 de porci afectați de boală.

Au fost stinse 13 focare în județul Satu Mare, un focar în județul Dâmbovița, 3 focare în județul Buzău și 2 focare în județul Maramureș.

Detaliat, situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel:

  • Judeţul Satu-Mare – 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 36 de cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Bihor – 51 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Sălaj – 5 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Tulcea – 572 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și un focar la o exploatație de tip A) şi 109 de cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Brăila – 129 de focare (dintre care 11 focare la exploatații comerciale) și 3 cazuri la mistreți;
  • Judeţul Constanţa – 91 de focare în gospodăriile populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Ialomiţa – 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 42 de cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Galaţi – 16 focare în gospodăriile populaţiei şi 9 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Ilfov – 10 focare în gospodăriile populaţiei;
  • Judeţul Călăraşi – 101 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 28 de cazuri la mistreţi;
  • Județul Buzău – 4 focare în gospodăriile populaţiei și un caz la mistreț;
  • Județul Giurgiu – 26 focare în gospodăria populaţiei și 20 cazuri la mistreți;
  • Județul Teleorman – 9 focare în gospodăria populației și 390 de cazuri la mistreți;
  • Județul Maramureș – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Vrancea – 2 focare în gospodăria populației;
  • Județul Dolj – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Argeș – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Olt – 6 focare în gospodăria populației și 2 cazuri la misteți
  • Județul Dâmbovița – un focar într-o exploatație de tip A

Până la această data (11.01.2019) au fost despăgubiți 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 251.120.910 de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Sursa: ANSVSA

A fost virată a doua tranșă în valoare de 3,9 milioane de euro pentru combaterea pestei porcine africane

Comisia Europeană a virat către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în data 28 decembrie 2018, a doua tranșă în valoare de 3,9 milioane de euro, din grant-ul în valoare de 34.278.750 de euro, reprezentând contribuția financiară a Uniunii la acțiunile angajate de țara noastră pentru combaterea pestei porcine africane.

Această plată a fost efectuată în condițiile în care Decizia „SANTE/EM/AH/2018/ASF/RO”, de acordare a subvenției permite plata unui avans de până la 50% și a plăților ulterioare.

Potrivit corespondenței oficiale, Comisia Europenă va efectua următoare tranșă din avans atunci când situația bugetară o va permite.

Plata, într-un timp scurt de la acordarea Deciziei Grant, a 13,9 milioane de euro din avansul de 17 milioane de euro este o confirmare a faptului că Guvernul României a acționat și acționează pentru combaterea pestei porcine africane în deplină conformitate cu solicitările Comisia Europeană.

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 28 decembrie 2018

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 301 localități din 19 județe, cu un număr de 1.145 de focare (dintre care 19 în exploatații comerciale) și 558 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 364.212 de porci afectați de boală.

Au fost stinse 12 focare în județul Satu Mare și un focar în județul Dâmbovița.

Detaliat, situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel:

  • Judeţul Satu-Mare – 8 focare în gospodăriile populaţiei şi 35 de cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Bihor – 49 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Sălaj – 5 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Tulcea – 572 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și un focar la o exploatație de tip A) şi 100 de cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Brăila – 124 de focare (dintre care 11 focare la exploatații comerciale) și 3 cazuri la mistreți;
  • Judeţul Constanţa – 88 de focare în gospodăriile populaţiei şi 4 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Ialomiţa – 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 38 de cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Galaţi – 16 focare în gospodăriile populaţiei şi 7 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Ilfov – 10 focare în gospodăriile populaţiei;
  • Judeţul Călăraşi – 100 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 26 de cazuri la mistreţi;
  • Județul Buzău – 6 focare în gospodăriile populaţiei și un caz la mistreț;
  • Județul Giurgiu – 26 focare în gospodăria populaţiei și 12 cazuri la mistreți;
  • Județul Teleorman – 8 focare în gospodăria populației și 323 de cazuri la mistreți;
  • Județul Maramureș – 3 focare în gospodăria populației;
  • Județul Vrancea – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Dolj – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Argeș – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Olt – 6 focare în gospodăria populației și 2 cazuri la misteți
  • Județul Dâmbovița – un focar într-o exploatație de tip A

Până la această data (28.12.2018) au fost despăgubiți 8.535 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 251.120.910 de lei.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Sursa: ansvsa.ro

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 20 decembrie 2018

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 297 de localități din 19 județe, cu un număr de 1.139 de focare (dintre care 19 în exploatații comerciale) și 527 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 364.157 de porci afectați de boală.

Au fost stinse 12 focare în județul Satu Mare și un focar în județul Dâmbovița.

Detaliat, situația evoluției focarelor de PPA se prezintă astfel:

  • Județul Satu-Mare – 6 focare în gospodăriile populației și 28 cazuri la mistreți;
  • Județul Bihor – 48 de focare în gospodăriile populației și 2 cazuri la mistreț;
  • Județul Sălaj – 5 cazuri la mistreți;
  • Județul Tulcea – 572 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și un focar la o exploatație de tip A) și 100 de cazuri la mistreți;
  • Județul Brăila – 122 de focare (dintre care 11 focare la exploatații comerciale) și 2 cazuri la mistreți;
  • Județul Constanța – 88 de focare în gospodăriile populației și 4 cazuri la mistreți;
  • Județul Ialomița – 125 de focare în gospodăriile populației și 35 de cazuri la mistreți;
  • Județul Galați – 16 focare în gospodăriile populației și 7 cazuri la mistreți;
  • Județul Ilfov – 10 focare în gospodăriile populației;
  • Județul Călărași – 100 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 26 de cazuri la mistreț;
  • Județul Buzău – 6 focare în gospodăriile populației și un caz la mistreț;
  • Județul Giurgiu – 26 focare în gospodăria populației și 12 cazuri la mistreț;
  • Județul Teleorman – 8 focare în gospodăria populației și 303 cazuri la mistreți;
  • Județul Maramureș – 3 focare în gospodăria populației;
  • Județul Vrancea – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Dolj – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Argeș – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Olt – 5 focare în gospodăria populației și 2 cazuri la mistreți.
  • Județul Dâmbovița – un focar într-o exploatație de tip A

Până la această data (20.12.2018) au fost despăgubiți 8.409 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 237.311.620 de lei.

Evoluția bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice și de laborator, iar zilnic se analizează situația existentă, se aplică măsuri și se întreprind acțiuni în funcție de circumstanțe.

ANSVSA solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei.

Acțiunile autorităților sunt conjugate și întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid și pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar sau DSVSA județeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic și social.

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 14 decembrie 2018

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 296 de localități din 18 județe, cu un număr de 1.136 de focare (dintre care 18 în exploatații comerciale) și 444 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 364.044 de porci afectați de boală.

Prin aplicarea eficientă a măsurilor de combatere a PPA, au fost stinse până la această dată 12 focare în județul Satu Mare și singurul focar din județul Dâmbovița.

Detaliat, situația evoluției focarelor de PPA se prezintă astfel:

  • Județul Satu-Mare – 6 focare în gospodăriile populației și 19 cazuri la mistreți;
  • Județul Bihor – 47 de focare în gospodăriile populației și 2 cazuri la mistreț;
  • Județul Sălaj – 4 cazuri la mistreți;
  • Județul Tulcea – 571 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și un focar la o exploatație de tip A) şi 94 de cazuri la mistreți;
  • Județul Brăila – 122 de focare (dintre care 11 focare la exploatații comerciale) și 2 cazuri la mistreți;
  • Județul Constanța – 88 de focare în gospodăriile populației și 4 cazuri la mistreți;
  • Județul Ialomița – 125 de focare în gospodăriile populației și 35 de cazuri la mistreți;
  • Județul Galați – 16 focare în gospodăriile populației și 7 cazuri la mistreți;
  • Județul Ilfov – 10 focare în gospodăriile populației;
  • Județul Călărași – 100 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 26 de cazuri la mistreț;
  • Județul Buzău – 6 focare în gospodăriile populației și un caz la mistreț;
  • Județul Giurgiu – 26 focare în gospodăria populației și 12 cazuri la mistreț;
  • Județul Teleorman – 8 focare în gospodăria populației și 236 cazuri la mistreți;
  • Județul Maramureș – 3 focare în gospodăria populației;
  • Județul Vrancea – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Dolj – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Argeș – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Olt – 5 focare în gospodăria populației și 2 cazuri la mistreți

Până la această data (14.12.2018) au fost despăgubiți 8.411 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 236.544.640 de lei.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înțelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Sursa: ansvsa.ro

Comisia Europeană a virat României o primă tranșă de 10 milioane de euro pentru combaterea pestei porcine africane

Comisia Europeană a virat României, în data 11 decembrie, o primă tranșă, de 10.000.000 de euro, din grant-ul în valoare de 34.278.750 de euro, reprezentând contribuția financiară a Uniunii la acțiunile angajate de țara noastră pentru combaterea pestei porcine africane.

Această plată a fost efectuată în condițiile în care Decizia „SANTE/EM/AH/2018/ASF/RO”, de acordare a subvenției permite plata unui avans de până la 50% și a plăților ulterioare.

În acest stadiu, o primă tranșă de 10 milioane de euro a fost deja plătită și ținând cont de formalitățile interbancare, această sumă ar trebui să se afle în contul autorităților române în data de 13.12.2018.

Intenția Comisiei Europene este de a plăti, o altă sumă în avans, înainte de sfârșitul anului, dacă situația bugetară o permite.

Efectuarea acestei prime plăți, într-un timp foarte scurt de la acordarea Deciziei Grant, este o confirmare a faptului că Guvernul României a acționat și acționează pentru combaterea pestei porcine africane în  conformitate cu cele solicitate de către Comisia Europeană.

Convorbiri în acest sens se poartă la Bruxelles, de către președintele ANSVSA, dr. Geonimo Brănescu, prezent la întâlnirea cu șefii serviciilor veterinare din Uniunea Europeană.

Cu acest prilej, președintele instituției a avut întâlniri bilaterale, atât cu reprezentanți ai Comsiei Europene – DG-SANTE, cât și cu oficiali ai Republicii Austria. În acest cadru, au fost abordate tematici specifice, în contextul preluării, de către țara nostră, a președinției Consiliului Uniunii Europene, tematici care au inclus și problematica evoluției pestei porcine africane în România și la nivel european.

Sursa: ANSVSA

Examenul cărnii de porc pentru identificarea trichinelozei (Trichinella spp.)

Sacrificarea porcilor din gospodăriile populației este permisă doar pentru consum familial, cu obligația proprietarului de a efectua examenul pentru identificarea Trichinella spp. la medicii veterinari concesionari sau la medicii veterinari de liberă practică împuterniciți din localitatea unde sunt crescute și sacrificate animalele.

Carnea obținută de la porcii sacrificați în gospodăriile populației, nu trebuie consumată până la efectuarea examenului pentru identificarea Trichinella spp si comunicarea rezultatului.

Contaminarea se face exclusiv pe cale digestivă prin consumul de carne infestată cu Trichinella spp.

Pentru zona București

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București, asigură efectuarea examenului pentru identificarea Trichinella spp., prin metoda digestiei artificiale și prin metoda trichineloscopică prin Serviciul Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor, aflat în curtea instituției, la adresa str. Ilioara, nr.16Y, sector 3.

Începând cu data de 10.12.2018, programul de lucru al laboratorului unde se efectuează examenul pentru identificarea Trichinella spp., este:

  • De luni până joi între orele 08.30 - 17.00
  • Vineri între orele 08.30 - 16.30
  • Sâmbătă între orele 08.30 - 16.30
  • Duminică între orele 08.30 - 14.00

Tariful perceput pentru examenul de identificarea Trichinella spp., în carne de porc, prin metoda digestiei artificiale este de 55,93 lei iar prin metoda trichineloscopică este de 11,9 lei.

La această locație examenul pentru identificarea Trichinella spp., se efectuează exclusiv de la porcii sacrificați în gospodăriile populației din municipiul București, care sunt identificați și înregistrați în Baza Națională de Date, fiind necesară prezentarea crotaliei animalului pentru confruntarea cu baza de date a DSVSA București.

Examenul pentru identificarea Trichinella spp., se poate efectua și la sediul Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară București din str. Câmpul Moșilor m. 5, sector 2, la sediul SC Farmacia Veterinară FMV SRL, din Splaiul Independenței, nr. 105, sector 5 și la sediul SC Salvavet Comimpex SVS SRL din Str. Ilioara nr. 16E, sector 3.

Pentru efectuarea examenului se prezintă o proba de circa 100 - 150 grame de carne recoltată din pilierii diafragmatici (curelușă/baiera unturii) din partea musculară a diafragmei (iepurele), și mușchii intercostali (2 coaste alăturate cu musculatura dintre ele).

Conform prevederilor Deciziei Comisiei 2014/709/UE, cu modificările și completările ulterioare, este interzis transportul de porci vii, carne proaspătă sau preparate din carne de porc, destinate consumului propriu, provenite din gospodăriile populației situate în zonele aflate sub restricții ca urmare a evoluției unor focare de pestă porcina africană, incluse în Partea III a Anexei.

Următoarele regiuni din România sunt aflate sub restricții la data de 4 decembrie 2018:

  • Municipiul București

județele

  • Bacău
  • Bihor
  • Brăila
  • Buzău
  • Călărași
  • Constanța
  • Dâmbovița
  • Dolj
  • Galați
  • Giurgiu
  • Ialomița
  • Ilfov
  • Olt
  • Prahova
  • Satu Mare
  • Sălaj
  • Teleorman
  • Tulcea
  • Vaslui
  • Vrancea
  • județul Maramureș cu următoarele delimitări: Petrova, Bistra, Repedea, Poienile de sub Munte, Vișeu de Jos, Ruscova, Leordina, Rozavlea, Strâmtura, Bârsana, Rona de Sus, Rona de Jos, Bocoiu Mare, Sighetu Marmației, Sarasău, Câmpulung la Tisa, Săpânța, Remeți, Giulești, Ocna Șugatag, Desești, Budești, Băiuț, Cavnic, Lăpuș, Dragomirești, Ieud, Săliștea de Sus, Săcel, Călinești, Vadu Izei, Botiza, Bogdan Vodă, localitatea Groșii Țibleșului, Suciu de Sus, Vișeu de Mijloc, Vișeu de Sus.
  • județul Mehedinți: Strehaia, Greci, Brejniţa Motru, Butoieşti, Stângăceaua, Grozești, Dumbrava de Jos, Băcles, Bălăciţa
  • județul Argeș: Bârla, Miroși, Popești, Stefan cel Mare, Slobozia, Mozăceni, Negrași, Izvoru, Recea, Căldăraru, Ungheni, Hârsești, Stolnici, Vulpești, Rociu, Lunca Corbului, Costești, Mărășești, Poiana Lacului, Vedea, Uda, Cuca, Morărești, Cotmeana, Răchițele de Jos, Drăganu-Olteni, Băbana, Bascov, Moșoaia, municipiul Pitești, Albota, Oarja, Bradu, Suseni, Căteasca, Rătești, Teiu,

Pentru prevenirea și descurajarea comerțului și transportului ilicit de porci vii, carne și preparate din carne de porc, destinate consumului propriu, provenite din gospodăriile populației situate în zonele aflate sub restricții ca urmare a evoluției unor focare de pestă porcina africană, vor fi efectuate verificări în trafic, inclusiv a autovehiculelor proprietate personală.

Pentru evitarea apariției posibilelor toxiinfecții alimentare și a îmbolnăvirilor provocate de infectări parazitare cu Trichinella spp., atât carnea de porc, produsele sau preparatele obținute din acesta, precum și orice alt produs alimentar recomandăm să fie achiziționate numai din unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar, care se găsesc sub control sanitar veterinar.

Sursa: Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București

ANSVSA a demarat controale cu scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare și răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA)

Începând cu data de 30.11.2018 și până în data de 07.01.2019 Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va desfășura controale tematice specifice sărbătorilor de iarnă, cu scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare și răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

Se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar respectă măsurile privind combaterea pestei porcine africane (PPA), a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la trasabilitatea, ambalarea, transportul, depozitarea și comercializarea cărnii proaspete de porc, precum și a modului de marcare şi certificare a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor din carne de porc, sau care conţin carne de porc.

În acest sens, la nivelul DSVSA judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti, vor fi constituite echipe, care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, şi, respectiv, al municipiului Bucureşti, vor efectua controale oficiale având drept scop:

  • Verificarea modului de sacrificarea porcilor care se va realiza în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine şi publicate pe site-ul ANSVSA. Este interzisă tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spații, decât cele autorizate sanitar veterinar.
  • Verificarea modului de respectare a cerințelor legislației Uniunii Europene aplicabile comerţului cu porcine vii, precum și a măsurilor privind restricționarea mișcărilor de porci vii, ca urmare a apariției și evoluției focarelor de PPA.

De asemenea, se vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratelor de Poliţie județene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condițiile legale pentru transportul animalelor, cărnii și produselor din carne.

  • Verificarea modului de respectare a cerințelor legale aplicabile comerţului cu carne proaspătă și produse din carne, ca urmare a apariției și evoluției unor focare de PPA.
  • Verificarea respectării normelor în vigoare prinvind comercializarea ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, precum și peştelui şi produselor din pescuit.

Obiectivele vizate în cadrul acestor acțiuni sunt: pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc.).

Piețele agroalimentare vor fi supravegheate de către medicii veterinari care vor sancționa comercializarea produselor în alte condiții decât cele prevăzute de normele sanitare veterinare.

Este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii improvizate (în sistem de vânzare stradal), nesupuse controlului sanitar veterinar.

Totodată, cu ocazia acestor controale, o atenție deosebită va fi acordată verificării condițiilor sanitare veterinare și de igienă existente în locurile organizate periodic de către autoritățile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiționale (de ex. târguri de Crăciun).   

La nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se va proceda la:

a) verificarea respectării cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;

b) verificarea respectării cerinţelor de igiena;              

c) verificarea trasabilităţii produselor alimentare.

La nivelul DSVSA judeţene și a municipiului București și al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) în perioadele 30.11.2018-24.12.2018 şi 27.12.2018 - 07.01.2019 va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare. De asemenea, la nivelul DSVSA judeţene și al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) vor fi afișate locațiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spiralis în carnea de porc.

Sursa: ANSVSA

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane la data de 23 noiembrie 2018

La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 290 de localități din 18 județe, cu un număr de 1109 focare (dintre care 16 în exploatații comerciale) și 234 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 361.132 de porci afectați de boală.

Prin aplicarea eficentă a măsurilor de combatere a PPA au fost stinse până la această dată 5 focare în județul Satu Mare și singurul focar din județul Dâmbovița.

Detaliat, situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel:

  • Judeţul Satu-Mare – 6 focare în gospodăriile populaţiei şi 14 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Bihor – 43 de focare în gospodăriile populaţiei şi un caz la mistreţ;
  • Judeţul Sălaj – 4 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Tulcea – 570 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și 1 focar la o exploatație de tip A) şi 81 de cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Brăila – 114 de focare (dintre care 9 focare la exploatații comerciale) și 2 cazuri la mistreți;
  • Judeţul Constanţa – 87 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Ialomiţa – 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 33 de cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Galaţi – 15 focare în gospodăriile populaţiei şi 5 cazuri la mistreţi;
  • Judeţul Ilfov – 9 focare în gospodăriile populaţiei;
  • Judeţul Călăraşi – 95 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 24 de cazuri la mistreţ;
  • Județul Buzău – 6 focare în gospodăriile populaţiei;
  • Județul Giurgiu – 25 focare în gospodăria populaţiei și 11 cazuri la mistreț;
  • Județul Teleorman – 7 focare în gospodăria populației și 56 de cazuri la mistreți;
  • Județul Maramureș – 3 focare în gospodăria populației;
  • Județul Vrancea – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Dolj – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Argeș – un focar în gospodăria populației;
  • Județul Olt - un focar în gospodăria populației.

Până la această data (23.11.2018) au fost despăgubiți 7.930 de proprietari, valoarea totală a plăților fiind de 205.580.960 de lei.

Detaliat, situaţia plăților despăgubirilor se prezintă astfel:

  • Judeţul Satu-Mare – au fost plătite despăgubiri pentru 18 exploatații din cele 20 de exploatații afectate în valoare de 60.940 de lei;
  • Judeţul Bihor – au fost plătite despăgubiri pentru 211 exploatații din 214 exploatații afectate în valoare de 947.620 de lei;
  • Judeţul Tulcea – au fost plătite despăgubiri pentru 1.141 de exploatații dintr-un total de 1.158 de exploatații în valoare de 45.681.430 de lei;
  • Judeţul Brăila – au fost plătite despăgubiri pentru 2.997 de exploatații dintr-un total de 3.002 exploatații în valoare de 147.278.090 de lei;
  • Judeţul Constanţa – au fost plătite despăgubiri pentru 833 de exploatații dintr-un total de 835 de exploatații în valoare de 3.688.100 de lei;
  • Judeţul Ialomiţa – au fost plătite despăgubiri pentru 2.389 de exploatații dintr-un total de 2.500 de exploatații în valoare de 6.531.000 de lei;
  • Judeţul Galaţi – au fost plătite toate cele 83 de exploatații în valoare de 248.000 de lei;
  • Judeţul Ilfov – au fost plătite despăgubiri pentru 6 exploatații dintr-un total de 7 exploatații în valoare de 71.640 de lei;
  • Judeţul Călăraşi – au fost plătite despăgubiri pentru 214 exploatații dintr-un total de 302 exploatații în valoare de 898.000 de lei;
  • Județul Teleorman – au fost plătite despăgubiri pentru 7 exploatații dintr-un total de 8 exploatații în valoare de 31.510 de lei.
  • Județul Vrancea - au fost plătite despăgubiri pentru singura exploatație afectată în valoare de 7.000 de lei.
  • Județul Giurgiu - au fost plătite despăgubiri pentru 30 de exploatații dintr-un total de 115 exploatații în valoare de 137.630 de lei.

Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Abonează-te la acest feed RSS