Actualitate 22 Mai 2024, 07:56

Strategii avansate pentru optimizarea sănătății viței-de-vie și productivității pentru fermierii din România

Scris de

Țările europene sunt recunoscute pentru producția de vinuri pe scară largă de secole, deoarece băuturile fac parte integrantă din mesele tradiționale din întreaga regiune, iar suprafața mare cultivată cu viță-de-vie dă naștere la creșterea producției de vin pe scară largă. Din acest considerent, prevenirea și combaterea agenților patogeni și asigurarea unui management eficient al rezistenței și valorificarea culturii de viță-de-vie pe cât mai mulți ani reprezintă o prioritate pentru fermieri.

Conform datelor furnizate de Eurostat1 în 2020, culturile viticole acopereau o suprafață de 3,2 milioane de hectare în țările Uniunii Europene, echivalent cu 45% din suprafețele totale acoperite de vița-de-vie la nivel global. În plus, analiza platformei globale de date și de business intelligence Statista pentru același interval de timp a raportat că în România, o țară cu o istorie viticolă ce datează din antichitate, suprafața totală de teren acoperită cu viță-de-vie a fost raportată2 la 173,7 mii hectare.

De-a lungul timpului, toate regiunile actuale ale României au devenit zone de cultivare a viței-de-vie și de producere a vinului, iar anul acesta industria românească a vinului își continuă ascensiunea, cu peste 50 de noi crame autorizate în ultimele 10 luni, potrivit datelor Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV), analizate de Wines of Romania3. În plus, producția de vin a crescut cu 15% față de anul 2022, deși provine dintr-o suprafață totală de viță-de-vie ușor redusă față de anii precedenți. Prin urmare, fermierii români sunt angajați în adoptarea unor strategii eficiente pentru a controla bolile care pot compromite sănătatea și calitatea strugurilor, precum și maximizarea productivității culturilor.

Protejarea potențialului unei culturi de struguri necesită o muncă constantă, iar fermierii români trebuie să fie foarte vigilenți în fața bolilor fungice. Condițiile meteorologice îi pot împiedica pe fermieri să își trateze culturile în timp util și pot lăsa plantele vulnerabile la bolile care se răspândesc rapid, ceea ce necesită un bun control asupra riscului manei la vița-de-vie pe tot parcursul sezonului.

Cu sosirea primăverii, patogenii care supraviețuiesc iernii în sol reprezintă un risc pentru culturile de viță-de-vie atunci când ciclul vegetativ își reia cursul, deoarece pot apărea boli ale plantelor. Soluții precum produsele de protecție a culturilor Zorvec™ Zelavin® Bria sau Zorvec™ Vinabel®, introduse de compania internațională de cercetare și dezvoltare în agricultură Corteva Agriscience, ajută fermierii să facă față presiunii ridicate din partea riscului de peronosporoză sau oidium care apar pe vița-de-vie și oferă o acțiune excelentă împotriva patogenilor.

De exemplu, Zorvec™ Zelavin® Bria revoluționează lupta împotriva manei viței-de-vie printr-o acțiune biologică eficientă împotriva agenților patogeni, cu activitate translaminară și sistemică. Fungicidul protejează frunzele pe măsură ce cresc și se dezvoltă, inclusiv frunzele nou formate, având efecte multiple asupra ciclului de viață al manei prin prevenție și eradicare a manei.

Pornind de la experiențele cu Zorvec™ Zelavin® Bria, Aurelia Vișinescu, proprietar și cofondator al Domeniilor Săhăteni, confirmă rezultatele care demonstrează un control excepțional al peronosporozei: „Pe vițele noastre cultivate convențional în 2023, cu o suprafață de 25 de hectare, am optat pentru Zorvec™ Zelavin® Bria ca produs de protecție a culturilor împotriva peronosporozei, obținând rezultate remarcabile. A oferit o protecție excelentă, fără semne de infecție. Ca urmare, soiurile Sauvignon Blanc, Muscat, Chardonnay și Pinot Gris au demonstrat o rezistență remarcabilă împotriva patogenilor. Recomandăm cu încredere tehnologia Zelavin® de la portofoliul Corteva Agriscience pentru o protecție cuprinzătoare a culturilor pe tot parcursul sezonului.”

Călin Anghelina, manager de fermă la Astra Vest din Gura Vadului, județul Prahova:„Chiar de la lansarea produsului, în urmă cu 4-5 ani, am avut încredere să folosesc Zorvec™ Zelavin® Bria pe o suprafață de cultură de viță-de-vie de 20 de hectare și de atunci îl folosesc constant. L-am aplicat înainte de înflorit, iar rezultatele au fost excepționale, pentru că nu am avut probleme cu mana absolut deloc și am fost foarte mulțumit de el. Recomand tuturor fermierilor să-l folosească cu încredere la cultura de viță-de-vie, pentru că este un produs foarte bun din punct de vedere preventiv și curativ. Produsele Corteva mi-au oferit rezultate excelente în protejarea sănătății culturii de viță-de-vie, motiv pentru care din acest an voi începe să utilizez după faza de înflorire și ZorvecTM Vinabel®.”

Constantin Merei, fermier care deține o suprafață de lucru de 25 de hectare de viță-de-vie la ferma sa din județul Prahova a punctat modul în care s-a îmbunătățit controlul manei la cultura sa: „Am început să folosesc de foarte mulți ani Zorvec™ Zelavin® Bria cu rezultate foarte bune, iar din momentul în care l-am aplicat pentru prima dată am mers doar cu acest produs până la faza de înflorit și am păstrat acest produs în strategia de management al rezistenței viței-de-vie la agenți patogeni pe care am adoptat-o. Respect această strategie de ani de zile și nu am întâmpinat nicio problemă cu mana la plante, chiar și în condiții meterorologice extreme, pentru că în mai puțin de o oră de la aplicarea Zorvec™ Zelavin® Bria oferă o rezistență mai mare la spălare”.

O altă opțiune populară în rândul fermierilor este ZorvecTM Vinabel®, datorită unei combinații de substanțe active ce asigură un control al bolii de lungă durată, o productivitate ridicată și struguri mai uniformi, cu o calitate superioară. Fungicidul este absorbit rapid pe și în interiorul stratului epicuticular de ceară al plantei pentru a oferi o rezistență la spălare superioară, la doar 20 de minute după aplicare, iar acest lucru ajută cultivatorii să reducă nevoia de aplicări repetate din cauza precipitațiilor, astfel încât suprafețe mai mari să fie acoperite.

Victor Poiană, fermier și director general la Crama Stenota, administrează 18 hectare de viță-de-vie și subliniază ca avantaj al utilizării ZorvecTM Vinabel® faptul că fermierii pot profita de ferestre de aplicare mai lungi atunci când vremea este nepotrivită și face imposibilă aplicarea tratamentelor fitosanitare din cauza condițiilor meteo. „Anul trecut am folosit pentru prima dată ZorvecTM Vinabel® pe 10 hectare din cele 18 hectare administrate de viță-de-vie, pe soiurile de Fetească Regală și Fetească Neagră, fiind un adept al utilizării produselor inovatoare în agricultură. Având în vedere că atacă atât mana, cât și putregaiul cenușiu, pot spune că nu am avut probleme cu bolile, cu toate că a fost un an dificil din acest punct de vedere. Prin comparație, pe celelalte 8 hectare am întâmpinat probleme cu apariția manei la cultură, ceea ce m-a convins ca anul acesta să continui cu ZorvecTM Vinabel® pe cele 10 hectare după aceeași strategie de aplicare ca în 2023, iar pe celelalte 8 hectare să încerc Zorvec™ Zelavin® Bria până la faza de înflorit și să continui cu ZorvecTM Vinabel® după înflorit. De regulă, cu alte produse aveam probleme cu mana încă din primele 12 zile, dar la aplicarea ZorvecTM Vinabel® m-am dus special să văd cum se comportă cultura după 14 zile și am fost plăcut surprins – perioada lungă între aplicări este cel mai mare avantaj pentru un viticultor și siguranța că timp de 14 zile nu ai nicio grijă cu mana la cultura viței-de-vie.”

Odată ce au sub control apariția bolilor la cultura de viță-de-vie, fermierii pot recolta mai multe fructe de înaltă calitate, iar soluțiile inovatoare precum tehnologia Zorvec® oferă protecție viței-de-vie și beneficii pentru aceștia din punct de vedere al productivității crescute, prin eliminarea riscului infecției cu mana la vița-de-vie în perioadele critice ale dezvoltării plantei.

1Vineyards in the EU - statistics - Statistics Explained (europa.eu)

2Romania: vineyard surface area 2008-2020 | Statista

3 ONVPV : Over 10% Surge In Local Vineyards 2023 (actmedia.eu)


Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti