Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

Deriva elitelor

Deriva elitelor

Se vede treaba că nu întotdeauna cei aleși să ne reprezinte la diferite niveluri o fac cu aceeași dedicație ca la început de drum, adică la fel ca atunci când ne îndemnau să-i trimitem la cârma unor instituții de unde pot… cârmui.

Până și cei ale căror calități profesionale și politice îi situau printre elite, în timp își cedează principiile de oameni dedicați intereselor mulțimii în mâinile celor aflați în spatele Înaltei Porți de la Bruxelles. Acolo, spun mulți dintre cei care-și desfășoară activitatea sub presiunea regulamentelor și recomandărilor acestora, se află adevărații cârmuitori ai unor practici care duc, de multe ori, politicile comunitare în derizoriu.

„Nu mă îndoiesc de calitățile native ale multora dintre cei aleși să ne reprezinte, mă tem însă de… deriva lor în timp, abdicând de la ideile și principiile cu care au plecat la drum, evident sub presiunea unor interese de partid, grup sau grupuri“, îmi spunea cu ceva vreme în urmă un funcționar dintr-o instituție de stat. Sigur, se afla sub presiunea obligației de a respecta și pune în aplicare o legislație anco­rată mai degrabă în interesele Bruxelles-ului decât în cele ale țării din care făcea parte.

Mi-am reamintit această opinie acum când o întreagă pleiadă de politicieni își tapetează drumul către putere cu flori, cadouri și promisiuni.

Au trecut patru ani în care se observă că nimic sau aproape nimic nu se leagă. Economia „gâfâie“, datoriile cresc, elitele neancorate politic pleacă. Odată cu ele alte categorii de români, mai cu seamă tineri. Rămânem tot mai săraci și singuri.

Tânăra generație, căreia i se promite de ani buni sprijin, este tot mai dezamăgită. Tineri entuziaști care au crezut în promisiuni, porniți cu toată ființa lor să se ancoreze în fluxul economic, se văd nevoiți să-și abandoneze propriile inițiative. Și pleacă.

Pleacă în state care respectă inițiativa tinerească și o sprijină substanțial prin susținere financiară garantată de stat, credite ieftine, scutire de taxe și impozite pe o anumită perioadă, o modalitate prin care se creează posibilitatea capitalizării și continuității afacerii.

În România, guvernele rămân impasibile. Pleacă ai noștri, școliți pe bani grei, ne vin nepricepuți din toată lumea. Se spune „mână de lucru ieftină“. Gravă eroare! Pe termen lung ne va costa mult această politică condusă de inși care doar afișează respect pentru români, România și viitorul ei. Români mituiți cu bani de împrumut pe care azi îi iau, iar mâine îi vor înapoia înzecit. Și nu doar cei care-i primesc, ci și urmașii urmașilor lor.

O politică generală care afectează educația, cultura, discriminează propria populație, decapitalizează și desecurizează economic și alimentar. Și ce poate fi mai grav?!

Ion BANU

editorial

Alte articole:

RĂSCRUCE CU ȘAPTE CĂRĂRI

CU FRUNȚILE PLECATE

Munții noștri aur poartă…

Arde pământul, scrumește teșchereaua

GRINDINĂ ȘI... ANTIGRINDINĂ

PROVOCĂRILE PRIMĂVERII

S-a stins și Ultimul Cronicar al Țăranului Român...

ZĂRNĂIE PUȘCA LA PÂRLEAZ

LUMEA MIȘEILOR?

SUNĂ ZURGĂLĂII