Cioara de semănătură, înger și demon pentru fermieri

În ultimii ani, în presa agricolă românească sau pe paginile web destinate agriculturii au apărut multe articole referitoare la cioara de semănătură (Corvus frugilegus). În manualele de entomologie agricolă, cioara de semănătură este prezentată ca o specie cu impact neutru asupra agriculturii, având un regim de hrană omnivor. Pe de o parte, păsările consumă o cantitate mare de larve de insecte, cum ar fi cele de Zabrus tenebrioides (gândacul ghebos) sau cele ale diferitelor specii de cărăbușei, pe de altă parte pot consuma semințele de porumb, după semănat, în unii ani producând pagube de recoltă (în literatura de specialitate se menționează că aceste pagube pot ajunge la 10%). De asemenea, ciorile de semănătură mai pot pune probleme cultivatorilor de pepeni, în special în verile secetoase. În acest caz, pentru a-și satisface nevoia de apă, păsările produc daune pepenilor, aceștia devenind improprii consumului.

Punând în balanță posibilele pagube produse agriculturii și horticulturii cu avantajele datorate consumului larvelor insectelor sau al puilor de rozătoare, ciorile de semănătură nu erau considerate organisme dăunătoare. În ultimii ani, situația s-a mai schimbat, iar fermierii din sudul, estul și vestul țării au raportat pagube din ce în ce mai mari produse la semănăturile de primăvară, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Acest fapt l-am constatat și eu, într-o experiență cu porumb din cadrul proiectului ADER 2.2.1. La variantele la care semințele de porumb nu au fost tratate cu un insecticid (pentru combaterea dăunătorilor de sol, inclusiv Tanymecus dilaticollis), ciorile au distrus plantele în proporție mai mare de 85%, prin consumarea boabelor de porumb fie imediat (sau în primele zile) după semănat, fie după ce au răsărit plantele (ciorile nu au consumat plantele, ci bobul de porumb rămas după germinarea seminței și răsărirea plantelor). Imaginile din dronă sunt sugestive, la variantele experimentale, fără tratamentul semințelor, ciorile au mâncat aproape tot.

Această întâmplare nu a fost doar anul trecut, în câmpul experimental. Din ce în ce mai mulți fermieri au declarat că au semănat din nou solele cu porumb care au fost „vizitate” în prealabil de ciorile de semănătură. De ce s-a înclinat balanța? Ce s-a întâmplat cu neutralitatea ciorilor de semănătură pentru agricultură? Cel mai probabil, omul este principalul vinovat, iar primii care plătesc „factura“ sunt fermierii.

În primul rând, ciorile sunt foarte inteligente. Acest lucru înseamnă că sunt foarte adaptabile, inclusiv la mediile unde intervenția omului (intervenție atropică) este evidentă. De exemplu, toți fermierii văd cum ciorile se adună după trecerea utilajelor de prelucrat solul, pentru a se hrăni cu larve de insecte sau alte vertebrate mici care au fost deranjate de trecerea utilajelor agricole. Prezența ciorilor de semănătură pe câmp este așa de comună în zilele noastre, suntem așa de obișnuiți cu ele încât ar fi ceva foarte ciudat (și în neregulă) dacă nu le-am mai vedea pe câmp. Pe site-ul https://pasaridinromania.sor.ro/Cioara-de-semanatura se menționează că în România există o populație de 200 de mii de perechi de ciori. În toată Europa se estimează că este o populație cuprinsă între 8,17 și 14,2 milioane de perechi. Nu știu când s-au făcut ultima oară determinări statistice ale populației de ciori de semănătură din țara noastră. Cert este că pe câmpurile patriei aceste păsări, frumoase și inteligente, sunt din ce în ce mai prezente. În România ciorile de semănătură au și dușmani naturali, capabili să mai reducă din efectivele lor, cele mai importante specii fiind ulii porumbari, șoimii călători, șoimii dunăreni, bufnițele sau acvilele. Dacă ne uităm puțin pe Internet, putem vedea că șoimii dunăreni, de exemplu, sunt amenințați cu dispariția. Nici celelalte specii nu au o situație mai bună. Aici intervine o logică simplă. Dacă există probleme cu efectivele principalilor dușmani naturali ai ciorilor de semănătură, atunci acestea se pot hrăni nestingherit, iar populația lor poate să crească de la un an la altul. Pentru fermieri nu este o veste prea bună.

Vânătoarea irațională și lipsa habitatelor sunt principalele motive pentru declinul speciilor de păsări prădătoare, categorie din care fac parte și dușmanii naturali ai ciorilor de semănătură, enumerați anterior. La categoria lipsa habitatelor, putem adăuga și lipsa perdelelor forestiere. Este un subiect arhicunoscut de către toți, cu avantaje incontestabile pentru agricultură. S-au scris multe articole pe această temă, au fost multe emisiuni la TV și... cam atât. Perdelele forestiere sunt cam absente din peisajul agricol autohton, așa cum sunt prezente în Bulgaria, de exemplu. Acestea ar fi un bun habitat, atât pentru ciorile de semănătură, cât și pentru dușmanii naturali ai acestora. În lipsa perdelelor forestiere, ciorile se descurcă, pot să cuibărească și în interiorul localităților, în parcuri, de asemenea se pot hrăni la gropile de gunoi. Din păcate, speciile de păsări prădătoare nu se adaptează așa de ușor schimbărilor mediului produse de către oameni, la fel ca și ciorile. Rezultatul îl vedem în câmp, primăvara.

O metodă de protejare a culturilor de primăvară este folosirea tunurilor antipăsări, dar, în timp, ciorile se obișnuiesc cu ele. Am văzut ciori așezate pe acele tunuri, nemaifiind deranjate de zgomotul puternic produs de acestea (care avea ca scop alungarea păsărilor).

Ce ar fi de făcut? În primul rând, tratamentul semințelor de porumb cu substanțe care au efect repelent pentru ciorile de semănătură, fără să afecteze calitatea semințelor. Insecticidele de contact sau sistemice, folosite la tratamentul semințelor, se pare că aveau și efect repelent pentru ciori, acestea nevizitând culturile în curs de răsărire. Pe termen mediu și lung ar fi refacerea habitatelor pentru speciile de păsări prădătoare, care ar putea limita populația ciorilor de semănătură. Adică să avem mai multe perdele forestiere. Din păcate, puținii fermieri care au avut curajul să planteze perdele forestiere mai degrabă au fost „pedepsiți“ de hățișul birocratic absurd. Cu birocrație și limbaj de lemn la TV, efectele sunt egale cu zero. De asemenea, ar trebui să se oprească vânătoarea irațională. Există reguli stricte pentru acest sector de activitate, dar trebuie să ne asigurăm că aceste reguli sunt respectate. În vizitele mele pe câmpurile patriei, în ultimii ani, am văzut din ce în ce mai multe urme ale trecerii vânătorilor (prezența cartușelor pe câmp).

Tehnologia modernă ar putea să dea o mână de ajutor fermierilor în acest caz. Folosirea dronelor sau a roboților agricoli, pentru a speria și alunga ciorile de semănătură de pe solele unde s-a semănat porumbul, ar putea să reprezinte o „gură de oxigen“ pentru fermieri. Problema este legată de autonomia dronelor sau a roboților agricoli și mai ales de prețul lor. Deocamdată aceste sisteme moderne sunt scumpe, fiind accesibile unui număr foarte mic de fermieri.

Mai există metodele clasice, practicate în fermele mici, de subzistență, uneori și în ferme ceva mai mari, cum ar fi folosirea unor sperietori simple de ciori (celofan agățat de un băț sau CD-uri vechi agățate pe băț, care în bătaia vântului reflectă lumina diferit și sperie ciorile). Dar aceste metode au eficacitate limitată, ciorile de semănătură fiind foarte inteligente. Studii recente au tras concluzia că, dintre toate speciile de păsări de pe Pământ, la corvide (familie din care fac parte și ciorile de semănătură) este cel mai mare volum ocupat de creier, raportat la dimensiunea corpului. Singurele viețuitoare care le depășesc pe ciori, la acest aspect, sunt cimpanzeii și omul!

Împușcarea ciorilor sau distrugerea cuiburilor nu cred că reprezintă o soluție viabilă pe termen lung. Păsările sunt foarte inteligente și vor migra în alt loc. Pentru rezolvarea acestei probleme, cauzată în primul rând de oameni, ar trebui refăcut echilibrul natural. Pentru acestea este necesară o colaborare interdisciplinară între ornitologi, agricultori, silvicultori și cercetători în domeniul protecției plantelor sau agrotehnicii. Pentru a reface echilibrul între ciori și prădătorii naturali ai acestora trebuie refăcut habitatul prădătorilor. Acest lucru nu se va realiza mâine sau poimâine, durează ani buni (chiar și decenii).

Până atunci, tratamentul semințelor cu insecticide pentru care s-a dat derogare și în această primăvară (pentru combaterea rățișoarei porumbului) sau insecticidele rămase omologate pentru combaterea viermilor sârmă (Agriotes spp.) sau a viermelui vestic al rădăcinilor porumbului (Diabrotica virgifera) au ca efect secundar repelența față de ciorile de semănătură. Nu știu exact motivele, dar, din multiplele observații pe care le-am efectuat în câmp, acestea pur și simplu refuză să consume semințele tratate. În schimb, dacă s-au folosit la semănat semințe netratate, atunci ciorile vin în număr mare să „servească masa“.

Dr. ing. Emil GEORGESCU, INCDA Fundulea