update 3 Feb 2023

APPR, moment de bilanț și planuri

Pentru orice entitate, instituție și chiar persoană, finalul unui an înseamnă, pe de o parte, un bilanț al evenimentelor și al reușitelor și, pe de altă parte, o listă cu priorități pentru noul an. În cadrul ultimului eveniment organizat de Asociația Producătorilor de Porumb din România, APPR, au fost prezentate cele mai importante activități din 2022: conferințe, evenimente în câmp, Campionatul de Fotbal al Fermierilor, Târgul Agriculturii Românești și multe alte activități ce au presupus întâlniri cu reprezentanți ai diferitelor instituții cu scopul de a ajuta fermierii din România, dar și schimbările ce vor veni în acest an.

Un nou nume

Multitudinea de evenimente și conferințe, precum implicarea tot mai amplă în informarea fermierilor, a condus la mărirea echipei APPR, adică din 2023 15 persoane, împărțite pe 4 domenii de activitate. Nu este singura schimbare pentru noul an deoarece în cadrul întâlnirii Consiliului Director s-a propus și schimbarea numelui întrucât preocupările asociației au depășit demult cultura porumbului. „Oficial, în data de 23 februarie, atunci când va avea loc Adunarea Generală a asociației, se va valida sau nu noul nume: Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România. În acest moment, asociația este într-un alt punct, am împlinit 10 ani de la înființare, iar numele ar arăta mai concret ceea ce noi facem. Suntem o asociație importantă la nivel național, care reprezintă interesele întregului domeniu și activităților conexe, care a devenit în timp o voce tot mai puternică“, a declarat Cristina Cionga, director adjunct APPR.

Legat de noul nume, Nicolae Sitaru, președinte și fondator al APPR, a precizat în cadrul comunicatului de presă: „După zece ani de existență, facem bilanțul și constatăm că am evoluat imens și suntem într-o cu totul altă etapă de dezvoltare. Este momentul să ne găsim un nume care să reflecte cu adevărat ceea ce facem și ceea ce a devenit APPR: o organizație puternică, articulată, prezentă în toată România, o voce reprezentativă pentru întreg sectorul vegetal, dar și pentru alte domenii conexe. S-a propus astăzi, în ședința de consiliu director lărgit, schimbarea numelui asociației noastre în Forumul APPR, adică Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România. Vom vedea în februarie dacă Adunarea Generală a membrilor va rezona cu această propunere.“

Cum a fost în 2022

Pentru APPR, 2022 a însemnat numeroase proiecte noi, precum ambițiosul FarmConect Romania – Târgul Agriculturii Românești de la Slobozia, dar și continuarea și consolidarea deja tradiționalelor evenimente în câmp Ziua Grâului și a Rapiței Caracal, Ziua Grâului Bărăgan, Ziua Porumbului din localitatea Orezu, Ialomița. La acestea s-a adăugat Ziua Culturilor Fixatoare de Azot, organizată la Chirnogi, Călărași, pe fondul preocupărilor APPR de a contribui la relansarea acestor plante esențiale în agricultura durabilă și în strategia UE privind aprovizionarea cu proteine. Odată cu apropierea implementării noii PAC, testarea și promovarea practicilor sustenabile au făcut din ce în ce mai mult obiectul unor studii efectuate în cadrul departamentului tehnic al APPR, fie că este vorba despre digitalizare (prin proiectul european DEMETER) sau de agricultură regenerativă: culturi verzi, lucrări minime ale solului (prin programele locale de cercetare agricolă sau al unor parteneriate cu companii private). Tot 2022 a adus rezultate comparative pentru soiurile și hibrizii testați în rețeaua RITAC, precum și concluziile încă unui sezon de cercetări, în colaborare cu specialiști de la Institutul Fundulea, asupra alternativelor de combatere a dăunătorilor de sol endemici pentru sudul României.

Legat de Târgul Agriculturii Românești, directorul executiv Alina Crețu a anunțat faptul că cea de-a doua ediție va fi organizată la o altă dată decât cea inițială: „Acest eveniment se va desfășura la o altă dată și ne-am orientat cum ar fi mai bine pentru fermierii din România și atunci am ales perioada 31 august – 3 septembrie. Să nu uităm că este un eveniment dedicat fermierilor și specialiștilor în agricultură, dar care este la primele ediții, ceea ce înseamnă că vom veni cu modificări pentru a ajunge la un eveniment consacrat și stabil. De aceea vrem să vedem cât de bună ar fi pentru fermieri această perioadă deoarece este începutul recoltării la porumb, este toamnă, deci un moment de bilanț și am văzut că în acea perioadă au loc și târgurile mari de agricultură din SUA, acolo unde culturile de primăvară sunt la fel de importante ca în România, față de alte țări din nordul Europei, de exemplu.“

Cea mai mare provocare, PNS-ul

Poate cea mai mare provocare de pe tot parcursul anului trecut a fost realizarea Planului Național Strategic, PNS, și, implicit, întâlnirile ce au avut loc pentru definitivarea acestuia, iar implicarea APPR-ului a fost una intensă și care nu se oprește aici.

„Este clar că toate preocupările fermierilor s-au reflectat în activitatea APPR-ului și atunci am fost angrenați în dialog cu MADR-ul, în dialogul civil cu cei de la Bruxelles, implicit în ceea ce privește acordarea despăgubirilor de secetă, dar și în ceea ce înseamnă definirea Politicii Agricole Comune pentru 2023, însă printre cele mai importante activități au fost cele de informare în ceea ce privește PNS-ul și atunci am mers în teritoriu și am avut numeroase discuții despre cum ar trebui să arate astfel încât să fie bine pentru fermieri. Ce-i drept, sunt lucruri care nu ne mulțumesc în întregime deoarece, cel puțin din punct de vedere tehnic, par greu de aplicat, dar să sperăm că, atunci când vor fi discutate ghidurile, vom obține flexibilitatea necesară pentru a nu pierde subvențiile europene“, a mai precizat directorul adjunct APPR, Cristina Cionga.

Un alt aspect pe care l-au punctat reprezentanții APPR este acela că din acest an va exista o permanență la Bruxelles, ceea ce înseamnă organizarea unui birou. Momentan acest lucru presupune ca persoanele ce se vor deplasa acolo să aibă unde să-și desfășoare activitatea, mai ales atunci când deplasarea este de mai multe zile. Pe viitor se are în vedere și stabilirea unui colaborator care să aibă o prezență permanentă la Bruxelles și care să participe la toate ședințele de interes care au loc fie la Parlamentul European, fie la grupurile de dialog civil sau la Copa-Cogeca.

Larissa DINU

Articole înrudite

Articole recente - Lumea Satului