500.000 euro, șansa pentru dezvoltarea fermei familiale Podaru
Povestea Fermei Podaru îşi are începutul în anul 2006, în Prisăcani, judeţul Iași, iar cei care îi dau numele sunt Podaru Florin și Elena, agricultori care, alături de cei doi copii (Ioana și Marian), şi-au făcut curaj pentru a-și transforma pasiunea investind în agricultură. Au creat astfel un business căruia îi dedică astăzi tot timpul. Utilajele de top pentru cele 550 ha cultivate, dar și investițiile cu fonduri europene sunt cheia succesului acum în ferma tinerilor ingineri agronomi ieșeni.
La cârma fermei de familie
„Cei care au pus bazele acestei ferme au fost părinții noștri, Podaru Florin și Elena, care în anul 2006 au început activitatea în domeniul agricol. Au făcut primii pași în acest domeniu de la zero, reușind treptat să formeze o fermă stabilă, de încredere, care a insuflat dragul de agricultură ambilor copii (Ioana și Marian) care în anul 2018 au absolvit Facultatea de Agricultură. Am accesat un proiect din fonduri europene pe Măsura 4.1 de «Achiziție de utilaje și echipamente agricole», în valoare de aproximativ 500.000 euro, care ne va permite să efectuăm lucrările agricole în timp util, de o calitate net superioară și la costuri mult mai mici. Acest proiect este șansa dezvoltării noastre și ne oferă posibilitatea de a trece într-o nouă etapă pentru că lucrurile frumoase se obțin cu multe eforturi. De anul trecut, din martie, am fost nevoiți să ne asumăm fiecare câte o parte din muncă în fermă deoarece viața nu ne-a dat de ales și ne-a luat stâlpul familiei și, implicit, al fermei, iar asta nu a sensibilizat concurența, ci din contră, a înrăit-o, primind tot felul de piedici din partea acestora“, ne spune Ioana Podaru (Bostaca).
„Suprafața totală a fermei de la Prisăcani este de 550 ha, din care: floarea-soarelui 170 ha, grâu de toamnă 150 ha, porumb 140 ha, orz de toamnă 40 ha, lucernă 50 ha, iar utilajele sunt de top și diversificate, de la Tractor Case 110 CP, până la semănătoare de păioase Amazone, mașină de împrăștiat îngrășământ Rauch, instalație erbicidat Nodet, tambur de irigat, utilaje de pregătit terenul Horsch“, ne mărturisește tânăra ieșeancă.
„Deținem o fermă al cărei obiect de activitate îl reprezintă cultivarea cerealelor, a plantelor oleaginoase și a plantelor de nutreț. Prin intermediul proiectului vom achiziționa un tractor modern de 240 CP, două semănători de înaltă precizie pentru culturile de primăvară și cele de toamnă, un încărcător telescopic, un tambur de irigat, o stație meteo, precum și echipamente pentru pregătirea solului.“
În momentul în care am ajuns în ferma tinerilor, aceștia se apropiau de finalizarea recoltării culturilor de toamnă și se pregăteau totodată pentru următorul an agricol ce stă să înceapă. „Din păcate, acest an ne-a pus din nou în dificultate din cauza secetei, astfel culturile au fost puternic afectate, în special porumbul și floarea-soarelui. Din verificările în teren pe care le-am făcut putem spune că recoltarea culturilor de primăvară este incertă din cauza precipitațiilor reduse din primăvară până în prezent“, adaugă Ioana.
Dornici de a se adapta noilor tehnologii de cultivare
Din punctul de vedere al tinerei, agricultura este importantă pentru că este singura posibilitate de a hrăni populația în creștere a lumii. „De-a lungul istoriei, omenirea s-a dezvoltat odată cu deslușirea tehnicilor de cultivare a plantelor și acest lucru stă și astăzi la baza prosperității speciei noastre. În viitor va trebui să ne adaptăm tehnologiile de cultivare a plantelor atât schimbărilor climatice, cât și creșterii accelerate a populației lumii, adică va trebui să producem mai mult pe aceleași suprafețe, în condițiile în care clima va continua să se schimbe în ritm accelerat. Acest lucru îl putem face noi cu succes, începând de anul viitor, odată cu implementarea acestui proiect european deosebit de important pentru ferma noastră. Deși prezentul ne este favorabil, am discutat deja cu membrii cooperativei agricole din care facem parte și împreună cu președintele acesteia lucrăm deja la materializarea unui proiect european mult mai mare, ce ne va permite să ne continuăm visul de a produce mai mult, cu costuri mai reduse și cu impact asupra mediului din ce în ce mai mic“, încheie Ioana Podaru (Bostaca), fermier în Prisăcani, județul Iași.
Tinerii și agricultura
Numai 11% din exploatațiile agricole din Uniunea Europeană sunt gestionate de fermieri mai tineri de 40 de ani, iar tinerii se lasă greu convinși să devină agricultori.
Dar, cum populația agricolă este în curs de îmbătrânire, UE își intensifică eforturile de a-i atrage pe tineri în acest sector. Tinerilor agricultori li se oferă o mână de ajutor pentru a-și deschide afacerea: granturi pentru start-up-uri, sprijin pentru venit, formare etc.
Trebuie să susținem următoarea generație de agricultori europeni nu numai pentru a consolida competitivitatea viitoare a agriculturii UE, ci și pentru a asigura însăși aprovizionarea cu alimente a Europei în anii următori.
Beatrice Alexandra MODIGA
Iasi, agricultori, ferma de familie, Prisacani
- Articol precedent: Seceta din ultimele 10 luni a afectat grav producţiile agricole
- Articolul următor: Cosmin Iancu, campion la rapiță și grâu